Campania a fost declanșată după ce în luna august Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a paralizat parțial după ce a fost infectat cu o variantă a virusului poliomielitic, primul astfel de caz din Fâșia Gaza în ultimii 25 de ani.
Campania de vaccinare a început oficial duminică, 1 septembrie, dar primii copii au fost imunizați încă de sâmbătă, după cum anunțase Ministerul sănătății din Fâșia Gaza, citat de The Guardian.
Jurnaliștii Associated Press au văzut aproximativ zece copii palestinieni care au primit vaccinul sâmbătă după-amiază, la spitalul Nasser din orașul Khan Younis, notează publicația britanică.
Sîmbătă, situația era încă foarte tensionată atât în Fâșia Gaza cât și în Cisiordania, regiune care cuprinde și Ierusalimul de est.
The Guardian notează că sâmbătă, potrivit autorităților sanitare din Fâșia Gaza, controlată de Hamas, în spitalele din enclavă au ajuns 89 de persoane decedate - inclusiv 26 care au murit într-un bombardamnent în noaptea de vineri spre sâmbătă - și peste 200 de rănite, unul din cele mai negre bilanțuri din ultimele luni.
De asemenea, situația este tensionată și în Cisiordania, izbucnind în unele din cele mai puternice confruntări între armata israeliană și militanții palestinieni, de la începutul războiului.
Încetare a focului așteptată, după debutul campanie de vaccinare
Pe parcursul campanie de vaccinare, care a început duminică în centrul Fâșiei Gaza și se va muta ulterior în alte zone, luptele ar trebui să înceteze cel puțin opt ore pe zi, în trei zile consecutive - după cum au agreat Israel și Hamas - scrie Reuters.
OMS a transmis că pauzele ar trebui să se extindă și la a patra zi și că prima rundă de vaccinări va ura aproximativ două săptămâni.
„Sunt primele ore ale primei faze a unei campanii masive, una dintre cele mai complexe din lume”, a declarat Juliette Touma, director de comunicații al UNRWA, agenția ONU pentru refugiați palestinieni.
Campania de vaccinare vizează aproximativ 640.000 de copii din Fâșia Gaza.
„Astăzi este timpul de a testa părțile din conflict să respecte aceste pauze regionale pentru a permite echipelor UNRWA și altor lucrători medicali să ajungă la copii cu aceste două picături foarte prețioase. Este o cursă contra-cronometru”, a declarat Touma pentru Reuters.
Agenția de presă notează că Israelul și Hamas, deși nu au reușit până acum să încheie un acord care să pună capăt războiului, au declarat că vor coopera pentru a permite campaniei să aibă succes.
Oficialii OMS afirmă că cel puțin 90% dintre copii trebuie să fie vaccinați de două ori, la interval de patru săptămâni între doze, pentru ca campania să reușească, dar se confruntă cu provocări foarte mari în Fâșia Gaza, care a fost în mare parte distrusă de război.
"Copiii continuă să fie expuși, (virusul, n.r.) nu cunoaște granițe, puncte de control sau linii de luptă. Fiecare copil trebuie vaccinat în Gaza și în Israel pentru a reduce riscurile răspândirii acestei boli vicioase", a spus Touma.
Între timp, forțele israeliene au continuat să lupte cu militanții conduși de Hamas în mai multe zone din enclava palestiniană, notează Reuters.
Rezidenții au spus că trupele armatei israeliene au aruncat în aer mai multe case în Rafah, lângă granița cu Egiptul; tancurile au continuat să opereze în suburbia Zeitoun, din nordul orașului Gaza.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.