Linkuri accesibilitate

Covid | 1.440 de pacienți la terapie intensivă și 150 de decese potrivit raportării de duminică


În spitalele din România sunt internate, duminică, cu Covid, 13.319 persoane.
În spitalele din România sunt internate, duminică, cu Covid, 13.319 persoane.

Datele prezentate duminică, în 3 octombrie, arată că în ultimele 24 de ore au fost raportate 8.682 de cazuri noi de Covid.

Datele păstrează tendința zilelor de duminică, în care numărul cazurilor noi este mai mic decât media săptămânii anterioare, însă numărul cazurilor grave, al pacienților internați la terapie intensivă, este mai mare decât sâmbătă, și anume de 1.440 de pacienți. Este cel mai mare număr de pacienți Covid la ATI înregistrat din 19 aprilie, când erau 1.448.

Sâmbătă, secretarul de stat Raed Arafat spunea că la ATI Covid erau 1.412 pacienți, dintre care 20 de copii. În țară mai erau 11 paturi libere de ATI Covid, niciunul în București.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 150 de decese, dintre care 141 ale unor pacienți nevaccinați iar 9 ale unor pacienți vaccinați. „Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 88 de ani și prezentau comorbidități", arată autoritățile.

Rata de incidență este, de asemenea, în creștere în toate județele, cu o rată de 9,39 în Ilfov, de 8,98 în București, de 7,81 în Timiș.

În București, rata de incidența calculată la 14 zile este de 8,98 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcției de Sănătate Publică București, cea mai mare de la începutul pandemiei până acum.

Pe fondul mai multor neclarități cu privire la deciziile care impun sau nu restricții, duminică au intrat în vigoare noile reguli stabilite de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBU). Printre acestea:

  • Masca este obligatorie la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun, dar și în spațiile publice: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale și pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ;
  • Circulaţia persoanelor nevaccinate în afara locuinţei, între orele 20:00 şi 05:00, este permisă doar cu declaraţie pe proprie răspundere pentru anumite motive justificate;
  • Restaurantele și cafenelele pot rămâne deschise până la ora 24:00, doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care prezintă certificatul Covid;
  • Magazinele pot funcționa în intervalul orar 05:00 - 22:00. După ora 22:00 este permisă livrarea la domiciliu;
  • cinematografele, teatrele și sălile de concerte pot permite accesul publicului până la 50% din capacitate, doar pentru persoanele care au făcut a doua doză de vaccin de cel puțin 10 zile sau pot demonstra că au trecut prin boală de cel puțin 15 zile;
  • evenimentele private precum nunțile și botezurile pot fi organizate cu cel mult 200 de persoane, dacă nu depășesc 50% din capacitatea spațiului și dacă participanții sunt vaccinați sau au trecut prin boală;

Decizia CMBU poate fi consultată AICI.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG