Linkuri accesibilitate

CCR respinge sesizarea Guvernului privind depunerea moțiunii de cenzură


Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a respins sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituțională comis de Parlament prin depunerea de către PSD a unei moțiuni de cenzură în timpul sesiunii extraordinare.

UPDATE: Curtea Constituțională a transmis, într-un comunicat de presă, că decizia fost luată cu unanimitate de voturi să respingă sesizarea depusă de guvern, dar doi membri CCR, fiind de acord că nu există conflict juridic de natură constituțională, au apreciat că cererea trebuia respinsă exclusiv ca inadmisibilă.

În urma deciziei, Parlament poate continua procedura, după ce pe 31 august social democrații nu au reușit să strângă numărul necesar de parlamentari pentru a ține ședința de plen în care urma să fie dezbătută și votată moțiunea de cenzură.

Liderii social-democrați nu au oferit un orizont de timp, după ședința în care nu au întrunit cvorum, privind reluarea demersului de demitere a guvernului Orban.

Ludovic Orban a catalogat decizia CCR drept una una „nici în favoarea, nici în defavoarea PNL sau a Guvernului, este o decizie că ei au considerat că nu e conflict ca să nu se pronunţe pe fond".

Premierul a arătat că nu se teme de un vot în plenul Parlamentului pe moțiune.

„Nouă nu ne e frică, dacă PSD-ul vrea să continue procedura, s-o continue, îi aşteptăm. Până una-alta, le readuc aminte că nici măcar n-au fost în stare să asigure cvorumul", a afirmat Orban.

Guvernul a reclamat la CCR un posibil conflict juridic de natură constituţională comis de Parlament prin depunerea de către social-democraţi a unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară. Argumentul invocat de Orban susţinea că sesiunea a fost convocată special pentru citirea moţiunii şi urma să fie votată în altă sesiune a Parlamentului.

În opinia primului ministru Ludovic Orban, faptul că PSD a depus moțiunea de cenzură în timpul unei sesiuni extraordinare ar fi neregulamentar. În Constituție există un articol, 113, care tratează moțiunea de cenzură, însă nu precizează și tipul de sesiune în care poate fi depusă - ordinară sau extraordinară.

„Este fără precedent, în 30 de ani, și aici gândiți-vă în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD, să ajungă să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani. Să depui moțiune de cenzură în vacanța parlamentară... Până acum, toate moțiunile de cenzură care au fost depuse au fost în sesiunile parlamentare, nu în vacanța parlamentară”, spunea Ludovic Orban.

Președintele Klaus Iohannis a menționat, la rândul său, o posibilă neconstituționalitate a demersului prin faptul că este făcut în timpul vacanței parlamentare și sublinia decizia fără precedent a depunerii în sesiunea extraordinară.

Nu s-a depus niciodată în vacanţă parlamentară, într-o sesiune extraordinară, o moţiune de cenzură. Sunt specialişti care susțin că este discutabil, sunt alţii care spun că este fezabil. După părerea mea, aici avem o temă care trebuie clarificată. Vom vedea dacă e neconstituţională sau nu”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

În Constituție nu există nicio mențiune privind depunera unei moțiuni de cenzură în sesiune extraordinară. Totuși, în Constituție este prevăzut faptul că se poate depune o singură moțiune de cenzură pe sesiunea parlamentară, cu excepția situațiilor în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament.

Deși PNL a cerut PSD să amâne sau să programeze dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură după pronunţarea Curţii Constituţionale, Parlamentul a fost convocat în 31 august, însă nu a existat cvorum, astfel că nu s-a mai ajuns la vot.

Calculele de pe hârtie nu s-au transformat și în voturi, deoarece unii social-democrați au absentat de la ședința de plen în care urma să se dezbată și voteze moțiunea de cenzură.

Mai mult, nici reprezentanții UDMR, nici cei ai minorităților naționale, 17 deputați, nu au venit la ședința din Parlament. Din cauza acestor absențe, cvorumul de ședință nu a putut fi asigurat, iar votul pentru moțiune a fost amânat.

Marcel Ciolacu a declarat că PSD va lua o decizie în următoarele două zile asupra strategiei pe care partidul o va aplica în continuare. Dacă toți parlamentarii PSD și afiliații grupului se prezentau la vot, moțiunea de cenzură putea aduna voturile necesare.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG