Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în această enclavă şi de-a lungul frontierei dintre cele două state.
De două zile armenii și azerii se bat în Nagorno-Karabah, în timp ce marile organizații internaționale au cerut încetarea focului. Cele două părți se acuză că folosesc artileria grea și raportează morți și sute de răniți
Autoritățile din enclava separatistă armeană au declarat luni că doi civili și 32 de luptători au fost omorâți în ciocnirile care au avut loc cu o zi în urmă. Reizbucnirea luptelor are loc după două luni de acalmie.
Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată cu Azerbaidjanul, în vreme ce Parlamentul de la Baku a aprobat introducerea legii marţiale în toată ţara şi a impus interdicţii de circulaţie.
Nagorno-Karabah este o regiune atașată în 1923 la Azerbaidjan, înr-o strategie gândită de Stalin pentru a ține captive micile națiuni incluse în Uniunea Sovietică pe termen lung. Pe teritoriul enclavelor gândite de Stalin, de tipul Transnistriei, Ostetiei de Sud, Abhaziei sau Nagorno-Karabach, au avut loc conflicte sângeroase la începutul anilor 90, când s-a destrămat URSS. Apoi, au fost înghețate, în urma unor acorduri fragile ghidate de Rusia, care la rândul ei are intersul să perpetueze astfel de conflicte, pentru a controla regiuni întregi pe care le consideră strategice.
Este cazul Caucazului de Sud, unde se află Azerbaidjan, Georgia și Armenia, o regiune aflată la intersecția faliilor geopolitce, a rețelelor energetice și a drumurilor comerciale. Stalin a spus-o cu brutalitate încă de la sfârștul anilor 20:
„Caucazul este important pentru revoluție, pentru că este o sursă de materii prime și de produse alimentare. Este important și datorită poziției sale geografice, între Europa și Asia, între Europa și Turcia și datorită existenței căilor comerciale care prezintă un considerabil interes economic și strategic” (în Hélène Carrère d'Encausse, Imperiul Eurasiei)
Aceleași interese determină Rusia să țină sub supraveghere zona, mai ales că Azerbaidjanul începe să devină furnizor de energie pentru Europa și Turcia, iar Armenia este lăsată în afara rețelelor de infrastructură la care lucrează de mai multă vreme Baku, Tbilisi și Ankara.
Aliată tradițională a Armeniei, unde are militari și armament sofisticat, Rusia insistă să păstreze neatins acest conflict înghețat, pe care îl poate dzgheța de câte ori are un anumit interes. Moscova are pe de altă parte relații solide și cu Azerbaidjanul și se bucură de prețuri preferențiale pentru hidrocarburile pe care le cumpără de la azeri.
Potrivit informațiilor strânse de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) și publicate în 2020, Rusia asigură toate importurile de arme ale Armeniei din ultimii cinci ani. În aceeași perioadă, rușii sunt, însă, al doilea furnizor de arme pentru Azerbaidjan, cu 31% din importuri, după Israel (60%).
Această strategie permite Kremlinului să se facă indispensabil și să-și păstreze rolul de arbitru în Caucazul de Sud, rol pe care Turcia, cealaltă putere regional ar vrea la rândul ei să-l poată juca.
Turcia este, pe de altă parte susținătoarea Azerbaidjanului după formula „două state, o singură națiune”. Turcia consideră că cetățenii din Azerbaidjan ar trebui numiti turci azeri, iar limba lor, care este foarte asemănătoare cu turca, să fie considerată la fel, turcă azeră. Mai mult, legăturile lor ar fi istorice fiindcă mormântul fondatorului Republicii Democratice Azerbaidjan şi primului preşedinte, liderul Partidului Musavat, Mehmet Emin Resulzade, este la cimitirul Cebeci Asri din Ankara. În vreme ce-și cultivă legăturile cu Azerbadjanul, Turcia are relații înghețate cu Armenia și continuă să nege genocidului armenilor din 1915, comis de autoritățile otomane.
Activarea tensiunilor dintre cei doi vecini din Caucaz vine în contextul concurenței exacerbate dintre turci și ruși în Orientul Mijlociu și în Mediterana, în Libia și în Siria, unde interesele lor geostrategice sunt divergente.
