Linkuri accesibilitate

Polonia are o relație organică cu SUA. România, doar una de oportunitate. Interviu cu Iulian Fota


Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român

Iulian Fota, șeful Institutului Diplomatic Român, crede că există posibilitatea întoarcerii la sferele de influență, după alegerile din SUA: „șansele chinezilor și rușilor de a obține o sferă de influență mai mare sau mai mică sunt proporționale cu teama de război a SUA și a Occidentului în general”

Elita americană din domeniul militar și al relațiilor internaționale este împărțită în două tabere: una care militează pentru păstrarea actualului status-qvo în relația cu Rusia și alta, care cere imperios o reevaluare, pe fondul unei lumi bipolare SUA-China. Iulian Fota, șeful Institutului Diplomatic Român, încearcă să explice cum se va descurca România în noul spațiu geopolitic, fiindcă, în vreme ce Polonia plătește pentru o prezență americană mai consistentă, România se mulțumește cu ceea ce primește.

Iulian Fota, 55 de ani, director al Institutul Diplomatic Român, profesor asociat, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, fost consilier prezidențial șeful Departamentului pentru Securitate Națională, Administrația Prezidențială 2009-2014

Europa Liberă: Statele Unite au semnat un acord pe care secretarul de stat american, Mike Pompeo, l-a numit „istoric” și care stabileşte şi cadrul legal pentru „prezenţa permanentă'' a trupelor americane în Polonia, atât a celor actuale, cât şi a celor din cadrul oricărei desfăşurări viitoare. Ar putea spera și România la un acord similar?

Iulian Fota: „Teoretic, da. Practic, România mai are de lucrat la dezvoltarea nivelului de implicare în relația bilaterală cu Statele Unite. Relația Poloniei cu SUA e mult mai bine dezvoltată și pe mult mai multe planuri:

Relația Poloniei cu SUA e mult mai bine dezvoltată și pe mult mai multe planuri

1)Varșovia, de pildă are o relație parlamentară foarte strânsă cu Washington-ul, ceea ce la București nu am prea văzut, cel puțin în ultimii doi ani; 2)Polonia are o relație foarte bună la nivel de politicieni și partide politice cu SUA, ceea ce în România întâlnim doar la nivel individual, în sensul că există politicieni care au relații bune în SUA, fără să fie însă vorba despre o relație închegată, de la partid la partid; 3)zona de implicare maximă în România este cea prezidențială și guvernamentală și am văzut că președintele Iohannis a reușit să dezvolte în ultimii ani o relație cu președintele Trump, lucru care este la fel de important ca acordul pe care l-a realizat cu partidele pentru cei 2% din PIB destinați anual Apărării; 4) în România mai există relații dezvoltate de instituțiile de securitate națională cu SUA: e vorba despre MApN, de serviciile secrete și, în ultimii ani, și de Ministerul de Interne, care a colaborat destul de bine pe linia crimei organizate cu cele de peste ocean; 5) colaborarea organizațiilor neguvernamentale din România cu cele din SUA este slab dezvoltată. Spre deosebire de noi, societatea civilă din Polonia este mult mai bine conectată și coopereză mult mai mult. Știu organizații poloneze care au relații strânse cu omoloagele lor americane, în Româna astfel de relații sunt destul de firave. România are aceeași șansă pe care o are Polonia, dar dacă vrea să ajungă acolo unde e Polonia, România trebuie să se implice mult mai mult și mult mai organizat, ca să nu mai spun de latura economică, mult mai dezvoltată pe axa cu Polonia decât cu România.

Europa Liberă: Să înțeleg din ce spuneți că România nu are o strategie holistică în relația cu SUA, deși declarativ are toate bunele intenții.

Iulian Fota: „Polonia are o relație organică cu SUA. România are mai degrabă o relație de oportunitate, dezvoltată mult în zona instituțiilor guvernamentale și prea puțin în ceea ce ține de economie și societatea civilă. Dovadă și chestiunea vizelor, fiindcă anul trecut Departamentul de stat a nominalizat Polonia pentru intrarea în programul Visa Waiver. Influența poloneză în Congresul american este mult mai mare decât influența pe care o are România în legislativul de la Washington, de aceea Polonia și-a rezolvat problemele cu vizele pentru SUA, în vreme ce noi mai așteptăm”.

Polonia are o relație organică cu SUA. România are mai degrabă o relație de oportunitate, dezvoltată mult în zona instituțiilor guvernamentale și prea puțin în ceea ce ține de economie și societatea civilă

Europa Liberă: Guvernul de la Varşovia a fost de acord să contribuie la costurile generate de suplimentarea efectivelor trupelor americane în Polonia, inclusiv la cheltuielile pentru cazarea şi masa soldaţilor americani. Estimările oficiale avansate de Polonia indică un cost anual de circa 113,6 milioane de euro. Această ofertă îi determină pe americani să ducă acolo mai mulți soldați decât în România?

Iulian Fota: „Acestă abordare vine ca răspuns la politicile Casei Albe, decât la politica americană. SUA nu au cerut neapărat bani pentru prezența acestor soldați, dar Casa Albă a insistat asupra acestui subiect. Polonia are însă o situație economică mult mai bună decât România, a pus acești bani pe masă, plus achizițiile de armament, pentru că aici trebuie să spunem un lucru: achizițiile poloneze de armament american au fost întotdeauna mai substanțiale și au fost derulate mai din timp decât ale noastre. România a intrat relativ târziu în această poveste și totul a început cu pactul președintelui pentru alocarea celor două procente din Produsul Intern Brut Armatei și cu deciza președintelui Iohannis de a consolida achizițiile militare. Aceste lucruri au început să se întâmple după 2015. Polonia achiziționase până la acea dată echipament militar american plătind niște sume importante. Deci, pe de o parte, Varșovia a venit în întâmpinarea Casei Albe, iar pe de altă parte situația economică a Poloniei i-a permis acesteia să joace cu mai mult aplomb cartea militară a relațiilor cu SUA”.

Europa Liberă: De ce n-ar putea face și România o ofertă similară, pentru a avea trupe militare permanente?

Iulian Fota: „Toți așteptăm să vedem cum va arăta situația economică a României. Eu cred că răspunsul la această întrebare nu vi-l poate da nimeni până când nu înțelegem cât de mare va fi scăderea economică. Mai trebuie să luăm în calcul și situația strategică a celor două state: Polonia are graniță terestră cu Belarus, Lituania, Ucraina, care, la rândul lor, au granițe cu Rusia, plus enclave Kaliningrad. Strategic vorbind, presiunea pe țările baltice și pe Polonia este semnificativ mai mare decât presiunea pe care o resimte România. De aceea, cred că noi vom balansa în România lucrurile: pe de o parte, nevoia de a avea o prezență militară suficientă și, pe de altă parte, situația noastră economică și presiunea pe buget. Deja, vedeți, sunt o serie întreagă de nemulțumiri sociale care vor trebui într-un fel sau altul abordate în perioada următoare. Guvernul nu va avea deci prea mult spațiu de manevră atunci când vine vorba despre sporirea cheltuielilor militare și creșterea bugetului Apărării. În limitele actuale ale bugetului, de 2%, România nu deține bani pe care să-i pună pe masă, așa cum a făcut Polonia, care a spus - uitați aici banii, măriți prezența militară!”

Europa Liberă: Folosirea banilor bugetului de stat ține de prioritățile fiecărei țări. Lângă granița de Est a României, la câteva sute de kilometri, se află cea mai mare bază militară rusească din zonă și flota Rusiei la Marea Neagră. Imediat, în apropierea României, Rusia a anexat deja un teritoriu care nu-i aparținea, ceea ce în zona baltică nu s-a întâmplat încă. Apoi, permanent, Rusia încearcă să intimideze statele din zonă. Ar avea nevoie și România de o prezență militară mai consistentă?Ar fi o prioritate?

Iulian Fota în ciuda unei prezențe militare importante și a unor dotări excelente, dacă situația socială este sensibilă, nemulțumirile sunt mari și polarizările se accentuează, toate acestea creează riscuri și pun sub semnul întrebării capacitatea României de a gestiona această situație strategică destul de complicată: „Pentru a face față confruntărilor din zona Mării Negre, România nu trebuie doar să fie bine dotată militar. România trebuie să fie și o țară echilibrată din punct de vedere social. O țară care să aibă cât mai puține fracturi de ordin social, că și așa avem prea multe fracturi de ordin politic și ideologic, care în ultimii ani s-au cam adâncit. Eu, dacă în momentul acesta aș avea niște bani pe masă și cineva m-ar întreba unde vrei să-i dai, - să mărești bugetul armatei sau să echilibrezi România în mod social -, în mod clar m-aș duce cu banii aceștia spre echilibrarea socială a țării. Discrepanțele de venituri, polarizarea socială, nivelul de așteptare pe care oamenii îl au în mod legitim trebuie cumva rezolvate, fiindcă la un moment dat riști fenomenul colosului cu picioare de lut. Adică, în ciuda unei prezențe militare importante și a unor dotări excelente, dacă situația socială este sensibilă, nemulțumirile sunt mari și polarizările se accentuează, toate acestea creează riscuri și pun sub semnul întrebării capacitatea României de a gestiona această situație strategică destul de complicată.”

În ciuda unei prezențe militare importante și a unor dotări excelente, dacă situația socială este sensibilă... creează riscuri și pune sub semnul întrebării capacitatea României de a gestiona această situație strategică destul de complicată

Europa Liberă: Există premise ca forțe din afară să poată schimba echilibrul interior, pe care l-ați definit atât de fragil?

Iulian Fota: „Nu am informații legate de România, dar ce știm, uitându-ne spre alte părți, este că suntem într-o epocă în care se speculează vulnerabilitățile interne. Am văzut cum au fost speculate în SUA fracturile politice și cum scăzuta disponibilitate spre compromis a fost utilizată pentru a se încerca, nu neapărat paralizarea strategică a Americii, cât mai degrabă îngreunarea unor decizii. Am vorbit la Europa Liberă în primavară despre cum din exterior au încercat să fie exploatate în Italia vulnerabilitățile interne sau vulnerabilitățile apărute în relația Italiei cu UE, de către state care voiau să se prezinte pe ele cu o imagine pozitivă, schimbată în bine, de salvatori. Crizele scot la suprafață vulnerabilitățile unei societăți și le evidențiază. Pe de altă parte, pe acest fond de evidențiere a vulnerabilităților pot exista actori statali sau nonstatali interesați în agravarea acestor fracturi și în utilizarea acestei polarizări nefericite în folos propriu. România, la fel ca SUA sau Franța sau alte state mari, trebuie să aibă grijă ca aceste fracturi interne să nu se agraveze și întotdeauna să fie atentă la posibile tentative de speculare a acestor disensiuni interne. Noi, care am fost în Imperiul Otoman și am fost apropiați de lumea bizantină atâtea sute de ani, cred că înțelegem mai bine decât occidentalii această realitate. Imperiul Otomoan întotdeauna specula divergențele interne și neînțelegerile și fracturile în folos propriu. E o practică veche de sute de ani aici, în regiune”.

Europa Liberă: Cum vedeți chestiunea resetării relației SUA cu Rusia, pe fondul creșterii influenței chineze? Elita americană din domeniul militar și al relațiilor internaționale este împărțită în două tabere: una care militează pentru păstrarea actualului status-qvo și alta, care cere imperios o reevaluare.

Iulian Fota: „Problema mare aici este poziționarea americană față de Rusia prin prisma noii bipolarități pe care o vedem cu toții: SUA-China. Politica globală în următorii ani va fi influențată de acest triunghi de forță: SUA, China, Rusia. În acest triunghi, relația principală pe care trebuie să o urmărim este cea dintre chinezi și americani. Tensiunile dintre cele două state se manifestau înainte de apariția epidemiei de coronavirus, care însă le-a accentuat. Relația dintre China și SUA a devenit foarte importantă și toți specialiștii americani sunt de părere că, indiferent cine va câștiga alegerile, în următorii ani Washingtonul trebuie să adopte o altă atitudine față de Beijing. Întrebarea este, însă, cum să se poziționeze SUA față de Rusia în contextual tensionării vizibile a relațiilor sale cu China. Ne aducem aminte de anii 70 și 80, de scoaterea Chinei de pe orbita sovietică și atragerea într-o relație de bunăvoință față de SUA, în contextual confruntării americanilor cu soveticii. Mulți spun, și au dreptate, că acest gest de neutralizare a Chinei a contribuit foarte mult la victoria SUA în Războiul Rece împotriva URSS.”

Eropa Liberă: În această ecuație, Rusia nu trebuie lăsată să se alieze cu China. E o temere mai veche a analiștilor de la Washington.

Iulian Fota: „Exact pe acest fond apare întrebarea ce facem cu Rusia și răspunsurile celor două școli de gândire pe care le-ați menționat. Ambele sunt de acord că Rusia e importantă în această ecuație, numai că fiecare are altă soluție: o școală de gândire spune că SUA are nevoie de Rusia și trebuie să iasă în întâmpinarea ei, iar după mine aceasta e abordarea cea mai proastă, pentru că din start Rusia va avea un premiu, deci va avea ceva de câștigat doar pentru a intra în acest dialog cu SUA. Cealaltă școală de gândire insistă că SUA nu pot angaja dialogul cu Rusia, până când Rusia nu-și asumă erorile strategice pe care le-a făcut și până când nu dă de înțeles că-și schimbă abordarea în relația cu SUA. Aceasta e abordarea care sper să câștige teren. Dacă ne uităm la cele două scrisori, lista semnatarilor primei abordări este mult mai lungă, cu oameni mult mai grei, decât cea care spune că nu e încă momentul pentru o resetare.”

Europa Liberă: Pentru România ar fi profitabilă a doua abordare, cel puțin pe termen scurt?

Iulian Fota: „Da, fiindcă prima abordare înseamnă sferă de influență pentru Rusia. Întrebarea fundamental este cine își acceptă greșeala în relația bilaterală. Noi am avut această dezbatere în România. Erau voci care spuneau că România a grești față de Rusia și că România ar fi trebuit să fie cea care face primul pas, care-și pune cenușă în cap. Imediat, Rusia ar fi cerut un preț pentru acceptarea dialogului. Această școală de gândire acceptă că tu, din start, trebuie să plătești ceva pentru ca celălalt să accepte reluarea dialogului, dialog despre care nu se știe de la început dacă va avea o concluzie.”

Imaginea este din septembrie 2018, de la o reuniune la Vladivostok între liderul chinez, Xi Jinping, și cel rus, Vladimir Putin
Imaginea este din septembrie 2018, de la o reuniune la Vladivostok între liderul chinez, Xi Jinping, și cel rus, Vladimir Putin

Europa Liberă: Cum poate fi evitată atunci alierea Rusiei cu China?

Iulian Fota: „Unii cred că dacă i se va da Rusiei ceea ce cere, ar putea fi neutralizată, fiindcă nu se poate pune problema unei cooperări între americani și ruși, pentru că neîncrederea e mult prea mare. Nu cred că SUA vor plăti prețul, fiindcă americanii știu ce vor rușii”.

Europa Liberă: Și atunci cine va plăti prețul, care va fi, cum ați spus, sfera de influență tradițională a Rsuiei? E posibil ca prețul să fie plătit din nou de Estul Europei?

Iulian Fota: „Acesta e argumentul principal al celeilalte tabere, care vine și spune că nu pot fi sacrificate țări care au fost loiale SUA și care în mod legitim vor să construiască o societate democratică, fără să fi greșit cu nimic față de Rusia.”

Europa Liberă: Estul Europei se află deci din nou într-o perioadă de incertitudine?

Iulian Fota: „Personal, ca analist de politică internațională, mie mi-e teamă că nu doar în relația cu Rusia, ci și în cea cu China, prețul evitării unei confrutnări militare va fi sfera de influență. De pildă, ceea ce se întâmplă în America Centrală și de Sud să intre în preocuparea americnailor, iar Rusia și China să aibă aceleași responsabilități în sferele lor de influență. Deci șansele chinezilor și ale rușilor de a obține o sferă de influență mai mare sau mai mică sunt proporționale cu teama de război a SUA și a Occidentului în general.”

XS
SM
MD
LG