Linkuri accesibilitate

Cei mai evrei dintre ne-evrei. Revista presei maghiare


Un studiu recent arată că Ungaria este a doua țară din lume în privința numărului de persoane cu rădăcini evreiești. Foto: Ronen Zvulun/REUTERS.
Un studiu recent arată că Ungaria este a doua țară din lume în privința numărului de persoane cu rădăcini evreiești. Foto: Ronen Zvulun/REUTERS.

Picnicul Paneuropean la 30 de ani. Cluj: Zilele Culturii Maghiare. Autocrația acum. ADN-ul evreiesc din Câmpia Panonică. Camera de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic. Circ cu lei.

DUPĂ 30 DE ANI // S-au împlinit trei decenii de când, pe 19 august 1989, a avut loc Picnicul Paneuropean, eveniment care a început cu o adunare câmpenească organizată pe malul unui lac de la frontiera Ungariei cu Austria și a devenit apoi moment cheie în istoria căderii Cortinei de Fier, după ce mai multe sute de cetățeni est-germani au putut trece liber în Austria, cu acordul guvernului. Momentul a însemnat și un punct de pelcare pentru reunificarea Germaniei. Cei 30 de ani de la Picnic sunt aniversați azi, la Sopron, prin prezența cancelarului german, Angela Merkel, care se va întâlni cu premierul Ungariei. Merkel le-a transmis deja maghiarilor, sâmbătă, un mesaj.

AUTOCRACY NOW // În ultimul său număr, Foreign Affairs prezintă cinci lideri autocrați ai lumii: Valdimir Putin, Xi Jinping, Recep Tayyip Erdogan, Rodrigo Duterte și Viktor Orbán. Sunt aceiași cinci pe care i-a ironizat și comicul britanic John Oliver în showul său de pe HBO dedicat dictatorului turkmen Gurbanguly Berdimuhamedov.

Diferitele epoci istorice ne-au oferit tipuri diferite de leadership: democrații ageamii ai anilor 1920, dictatorii anilor 1930 și 1940, anticolonialiștii naționaliști din anii 1950 și 1960, gerontocrații anilor 1970, iar apoi (din nou) democrații ageamii ai anilor 1980 și 1990. Acum ne-am întors la dictatori, scrie publicația americană, după care prezintă profilul celor cinci lideri. Cel făcut premierului Ungariei este semnat de jurnalistul Paul Lendvai, autor, printre altele, al volumelor Ungaria lui Orbán (Polirom, 2017) și Ungurii (Humanitas, 2013). Intitulat The Transformer, articolul prezintă un politician plecat să apere democrația, ajunge să fie gropar al ei.

TESTE ADN // Blogul MyHeritage dezvăluie un secret al Ungariei: o analiză recentă de teste ADN, strânse din mai bine de 100 de țări, arată că maghiarii sunt al doilea popor din lume în privința numărului de persoane cu rădăcini evreiești.

ZI-LE! // În săptămâna Zilelor Culturii Maghiare din Cluj, orașul se transformă nu doar în capitala culturală a maghiarilor din Transilvania, ci a întregii naţiuni maghiare, a spus János Árpád Potápi, secretar de stat responsabil de politicile naţionale în Guvernul Ungariei, duminică seara, la gala de deschidere a zilelor maghiare. Potápi a mai spus că faţă de aşteptările din 1989, ritmul schimbărilor începute atunci a fost lent în Transilvania, fiind nevoie de 21 de ani până la organizarea primelor zile maghiare la Cluj și de 29 de ani pentru ca la intrările din oraş să fie amplasate indicatoare în mai multe limbi.

„Cine ştie câţi ani mai trebuie să aşteptăm pentru ca autonomia Transilvaniei sau autonomia Ţinutului Secuiesc să se înfăptuiască”, a completat oficialul de la Budapesta, citat de MTI. Festivalul se va încheia duminică și cuprinde 630 de programe organizate în 133 de locaţii. Programul detaliat poate fi consultat pe www.magyarnapok.ro sau prin aplicaţia Kolozsvari Magyar Napok, cu versiuni în limba română şi engleză.

INIȚIATIVĂ REGIONALĂ // La Budapesta, a fost înființată Camera de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic (CDABC), organism menit să creeze şi să consolideze unitatea economică a regiunii, anunță ediția română a MTI. CDABC va avea sediul în Ungaria, va funcţia conform legislaţiei din Ungaria și își propune, în primul rând, finanţarea de proiecte.

CIRC // Spectacolul Circului Eötvös ținut vineri seara, la Szeged, a avut un final neașteptat. Spre sfârșitul reprezentației, leii din ring s-au luat la harță, unul dintre ei, la vreo 400 kg, încurcându-se în plasa de siguranță ce delimitează căile de acces ale felinelor. E perioada de împerechere și masculii ăși mai ies din rol. Pentru ca tabloul să fie complet, în ring se aflau și tigri. Incidentul a durat suficient de mult pentru a crea panică printre spectatori, invitați de organizatori să părăsească incinta circului. Spectacolul a fost oprit, dar se va relua și toată lumea e binevenită, anunță site-ul postul de televiziune RTL.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG