Studiul a apărut pe 2 aprilie în eBioMedicine este primul și a fost publicat după ce și alți cercetători din instituții externe au analizat acuratețea metodelor științifice folosite la realizarea vaccinului candidat pentru combaterea COVID-19.
Cercetătorii au putut acționa rapid, deoarece aveau cunoștințe avansate privind coronavirusurile de la epidemiile anterioare.
„Am avut experiențe cu SARS-CoV în 2003 și MERS-CoV în 2014. Aceste două virusuri, care sunt strâns legate de SARS-CoV-2, ne-au arătat că o anumită proteină, numită „proteina-țepușă” (spike), este importantă pentru inducerea imunității împotriva virusului. Știam exact unde să luptăm cu acest nou virus ”, a declarat co-autorul Andrea Gambotto, profesor asociat de chirurgie la Facultatea de Medicină din Pittsburgh. „De aceea este important să finanțăm cercetarea privind vaccinurile. Nu știi niciodată de unde va veni următoarea pandemie.”
„Abilitatea noastră de a dezvolta rapid acest vaccin a fost rezultatul muncii unor oameni de știință care au expertiză în diverse domenii de cercetare și care lucrat împreună la un obiectiv comun”, a declarat celălalt autor Louis Falo, profesor de dermatologie la Facultatea de Medicină și UPMC din Pittsburgh.
Comparativ cu vaccinul experimental mARN, care tocmai a intrat în studii clinice, vaccinul descris în această lucrare - pe care autorii îl numesc PittCoVacc, prescurtarea pentru Pittsburgh CoronaVirus Vaccine - urmează o abordare mai stabilă, folosind piese de proteină virală fabricate în laborator pentru a-și construi imunitatea. Este un proces de producere a vaccinurilor identic cu cel care se aplică la vaccinurile de gripă actuale.
De asemenea, cercetătorii au folosit, o abordare nouă a procesului de vaccinare pentru a crește eficiența în distribuția vaccinului. Este vorba de o matrice cu ace minuscule, un plasture de dimensiunea unui vârf de deget cu 400 de ace foarte mici, care livrează bucățile de „proteine-țepușe” în piele, astfel încât reacția imună este cea mai puternică. Plasturele se aplică pe piele și apoi acele, care sunt alcătuite în întregime din zahăr și bucăți de proteine, se dizolvă pur și simplu.
„Am dezvoltat metoda originală de înțepătură folosită pentru a livra vaccinul împotriva variolei, doar că e o versiune de înaltă tehnologie, care este mai eficientă și ușor de reprodus pentru pacient”, a spus Falo. „Și doare foarte puțin - seamănă cu Velcro (ca un „arici” clasic-n.t)”.
Sistemul este de asemenea extrem de ușor de adaptat la scară industrială. Proteinele sunt produse de o „fabrică de celule” - straturi pe straturi de celule de cultură proiectate pentru a ținti „proteina-țepușă” a SARS-CoV-2 - care pot fi stivuite în continuare pentru a multiplica randamentul. Purificarea proteinei se poate face și la scară industrială. Producerea în masă a gamei de ace minuscule implică centrifugarea amestecului proteină- zahăr într-o matriță. Odată fabricat, vaccinul poate sta la temperatura camerei până când este nevoie, eliminând nevoia de refrigerare în timpul transportului sau depozitării.
„Pentru majoritatea vaccinurilor, nu trebuie să abordați scalabilitatea pentru a începe”, a spus Gambotto. „Dar când încercați să dezvoltați rapid un vaccin împotriva unei pandemii, aceasta este prima cerință.”
În testele pe șoareci, PittCoVacc a generat o creștere masivă a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2 în termen de două săptămâni de la înțeparea cu microace.
Cu toate că animalele nu au fost urmărite pe termen lung, cercetătorii au subliniat că șoarecii care au obținut vaccinul MERS-CoV au produs un nivel suficient de anticorpi pentru a neutraliza virusul cel puțin un an, și până în prezent nivelul de anticorpi al animalelor vaccinate împotriva SARS-COV-2 pare să urmeze aceeași tendință.
Este important de subliniat că vaccinul împotriva SARS-CoV-2 își menține eficiența chiar și după ce a fost sterilizat complet cu radiații gamma - un pas cheie către crearea unui produs adecvat pentru utilizarea de către oameni.
Cercetătorii sunt acum în stadiul de solicitare și aprobare pentru un nou medicament de la Food and Drug Administration (Agenția pentru Alimente și Medicamente a SUA), și se așteaptă ca în câteva luni să intre în prima fază a procesului de testare pe oameni.
„De obicei, testarea pe pacienți este necesară timp de cel puțin un an și probabil și mai mult”, a spus Falo. „Această situație particulară este diferită de ceea ce am văzut vreodată, așa că nu știm cât va dura procesul de dezvoltare clinică. Revizuirile recent anunțate asupra procedurilor de aprobare sugerează că putem fi în măsură să avansăm mai repede. ”
Au fost implicați în studio: Eun Kim, Geza Erdos, Shaohua Huang, Thomas Kenniston, Stephen Balmert, Cara Donahue Carey, Michael Epperly, William Klimstra și Emrullah Korkmaz, toți de la Universitatea din Pittsburgh și Bart Haagmans, de la Centrul Medical Erasmus.
Notă: Aceasta este o traducere a articolului original, care a apărut în limba engleză AICI
Facebook Forum