Linkuri accesibilitate

Certificatul verde | Am citit toate mesajele primite de parlamentari de la cetățeni


Câteva sute de persoane au participat zilele trecute la un protest organizat în Suceava. Oamenii au scandat că nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde.
Câteva sute de persoane au participat zilele trecute la un protest organizat în Suceava. Oamenii au scandat că nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde.

Aproape 500 de români au trimis puncte de vedere la Parlament despre inițiativa legislativă privind certificatul verde. Europa Liberă le-a citit pe toate.

Propunerea legislativă privind obligativitatea prezentării unui certificat verde de către angajații din sistemul medical și de intervenție a stârnit dezbateri aprinse nu doar în rândul parlamentarilor români, ci și al cetățenilor.

Dacă pentru celelalte proiecte legislative interesul românilor în a trimite puncte de vedere Senatului este relativ scăzut, nu la fel se poate spune și despre „propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private”.

469 de persoane au trimis Senatului puncte de vedere pe acest subiect. Toate, fără excepție, conțin mesaje dezaprobatoare față de această lege, potrivit unei centralizări detaliate efectuată de Europa Liberă.

Printre opiniile atașate proiectului de lege se numără și unele care sfidează susținerile științifice ale unor instituțiilor medicale internaționale („vaccinul este experimental”). Alți opinenți sunt și mai tranșanți („vaccinul ucide”), în timp ce alții nu fac referire la partea partea medicală a certificatului verde, ci la cea constituțională („sunt încălcate drepturile cetățenilor”).

Câteva exemple

Unul dintre mesajele trimise Senatului este cel al Ioanei Clapa. Femeia se plânge că românii au primit în toată perioada pandemiei „numai amenințări, reproșuri, numere de cazuri pozitive și de decese” și că nu s-a evidențiat și numărul celor vindecați, „nu s-au oferit încurajări”. În acest context, femeia le scrie parlamentarilor că nu este de acord cu certificatul verde.

„Oamenii nu pot fi constrânși să-și introducă ceva in corp. Este alegerea fiecăruia. Mai ales când un politician încearcă să facă acest lucru unui medic. Este „anormal”, e de părere și Marian Pușchiulescu.

Mesaje precum cele de mai sus sunt majoritare printre cele trimise de cetățeni parlamentarilor.

Sunt însă și opinii, nu singulare, în care sunt invocate motive religioase în argumentația pentru care parlamentarii ar trebui să respingă această lege. Iată unul dintre ele: „Nu ne condamnați la posibilă moarte. Prefer să mor când vrea Dumnezeu, decât de la vaccin”, scrie Diana Pleșa.

Impunerea certificatului verde este văzută ca o încălcare a drepturilor cetățenești de către mulți români.
Impunerea certificatului verde este văzută ca o încălcare a drepturilor cetățenești de către mulți români.

„Opriti dictatura politico-medicală! Chiar v-a luat Dumnezeu mințile? (…) Dacă nu vă pasă de legile vieții și de Dumnezeu, măcar gândiți-vă că deschizând acum cutia Pandorei va veni și rândul dumneavoastră să fiți vaccinați cu forța”, scrie și Alexandru Balcu.

Printre cei care au trimis puncte de vedere Parlamentului pe această temă se numără medici, asistenți medicali, angajați ISU sau cadre didactice.

Un exemplu este cel al lui Petre Buzduceanu, doctor: „Vă rog să luați în considerare că acestă lege va duce la un număr mare al personalului medical care va demisiona, știu asta în urma discuțiilor cu colegi medici. Nu ne putem permite în plină pandemie să rămânem cu și mai puțin personal medical.”

Nu doar pe site-ul Parlamentului, ci și în stradă au fost transmise mesaje de acest gen în ultimele zile. Proteste împotriva votării proiectului au fost organizate, în ultimele zile, în București și Suceava.

Protest împotriva certificatului verde
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:11 0:00

Proiectul legislativ privind vaccinarea este singurul dintre cele depuse la Senat care a atras un asemenea interes din partea cetățenilor, potrivit datelor de pe site-ul oficial al instituției, analizate de Europa Liberă.

Spre comparație, un alt proiect legislativ – votat între timp – cel privind plafonarea prețului la energie și gaze nu a primit niciun punct de vedere de la niciun cetățean.

Parcursul din Parlament

Inițiativa legislativă privind certificatul verde a fost depusă la Senat pe 14 octombrie de mai mulți parlamentari PNL și UDMR, printre care și prim-ministrul demis Florin Cîțu și ministrul interimar al Internelor, Lucian Bode.

Pe 27 octombrie, proiectul a fost respins în Plen, cu 67 de voturi „pentru” – insuficiente, 60 „contra” și 2 abțineri. Cei care au votat împotrivă au fost senatorii de la PSD și AUR.

Parlamentul României trebuie să ia o decizie privind impunerea certificatului verde pentru anumite categorii profesionale.
Parlamentul României trebuie să ia o decizie privind impunerea certificatului verde pentru anumite categorii profesionale.

În prezent, proiectul se află la Camera Deputaților, care este for decizional.
În forma inițială, proiectul prevedea obligativitatea prezentării un certificat verde de către angajații din sistemul sanitar, public sau privat, dar și pentru cei din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General de Aviație.

Printre amendamentele depuse până acum se numără extinderea categoriilor de angajați care să fie obligați să prezinte un astfel de certificat, sau oferirea unor facilități funcționarilor care ar putea avea nevoie de document.

PSD, de pildă, propune ca angajații să beneficieze de 10 testări antigen rapide gratuite pe lună, pentru o perioadă de maximum două luni. PNL propune ceva similar, doar că pentru o perioadă de o lună. Ambele partide cer ca, după expirarea perioadei care urmează a fi stabilită, costul testării – pentru cei nevaccinați – să fie suportat de angajat.


Urmează ca toate aceste amendamente, și proiectul în ansamblu, să fie supus la vot.

Reprezentanții USR au acuzat că inițiativa este întârziată în Parlament și că instrumentul certificatului verde ar fi de ajutor, pe viitor, în cazul unui eventual val V al pandemiei care ar putea afecta România.

„Haideţi să fim responsabili şi să pregătim România pentru valul 5! Şi certificatul verde este o unealtă de care orice prim-ministru şi orice ministru al sănătăţii va avea nevoie”, a spus, luni, în Parlament, Ionuț Moșteanu, deputat USR.

Parlamentarii AUR sunt printre cei mai vocali contestatari ai proiectului. Liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus ieri în Parlament că „un proiect de lege care vizează milioane de români, practic certificatul de muncă, nu o să treacă prin Parlamentul României aşa repede, pe repede-nainte, fără să fie dezbătut, fără să fie discutat.”

De ce ezită politicienii?

Decizia apasă, însă, pe umerii celor de la PNL și PSD, care împreună ar avea o majoritate confortabilă pentru a vota un astfel de proiect. De ce nu o fac?

Politologul Remus Ștefureac crede că politicieni au o reprezentare greșită a modului în care populația ar putea reacționa la o astfel de măsură.

„Dacă analizăm opiniile populației, sigur, dacă intrăm pe diverse detalii, vom constata că există un grup foarte vocal, de 20-25% din populația României, care este dogmatic-ostil vaccinării. Restul de populație, însă, fie este favorabil vaccinării, fie ar putea fi convins să se vaccineze”, spune Ștefureac, pentru Europa Liberă.

Iar convingerea celor sceptici ar putea fi realizată prin comunicare, mai spune politologul, dar și prin măsuri administrative cum este certificatul verde.

„Cred că o parte a clasei politice, pentru că nu vorbim de toată, înțelege greșit modul în care ar reacționa populația și valorează prea mult grupurile minoritare foarte vocale pe acest subiect (…) Și poate politicienii ar putea să se gândească la exemplul oferit de președintele Franței, care, deși în perioada verii se afla destul de jos în sondajele de opinii de popularitate în Franța, a luat măsuri care inițial au trezit nemulțumiri, au provocat proteste publice, chiar foarte ample pentru standardele României de exemplu și cu toate acestea, rata de vaccinare în Franța a crescut spectaculos, iar popularitatea președintelui Macron a crescut și ea”, a mai spus Ștefureac.

Potrivit unui studiu realizat de INSCOP, institut pe care Ștefureac îl conduce, unu din trei români care nu s-a vaccinat, însă ar fi de acord să o facă, dacă ar fi convins.

Argumentul că certificatul de vaccinare ar fi putut/ar putea îndemna românii să se vaccineze în procent mai mare este folosit și de cercetătorul Octavian Jurma.

Acesta spune într-un interviu telefonic acordat Europei Liberă că introducerea acestui document ar putea salva vieți. „Certificatul este mult mai important în perioada dintre valuri, ca să prevină valul. Nu îl poți folosi la zece la mie. Acolo este nevoie de carantină, nu are cum să asigure un triaj epidemiologic atât de puternic, încât să oprească un val odată declanșat”, spune Jurma.

„Românii sunt un popor inteligent, ei își dau seama, majoritatea, că vaccinul nu creează probleme, dar dacă mai pot să amâne puțin vaccinarea, de ce să nu o amâne? Și s-a văzut asta numai când s-a anunțat că se va introduce certificatul verde, într-o săptămână a urcat de patru ori rata vaccinării, am ajuns la 100.000”, mai arată Jurma.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

  • 16x9 Image

    Norbert Nemeș

    A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2021, iar în prezent urmează masteratul de Jurnalism și Comunicare Politică din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A colaborat cu Radio Cluj și Factual. În octombrie 2021 a devenit stagiar al Europei Libere, iar din ianuarie 2022 este freelancer.

    nemesn-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG