Linkuri accesibilitate

Certificatul verde | Primul test al coaliției PSD–PNL și amenințarea lui Rafila


Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, spune că este dispus să demisioneze dacă proiectul privind certificatul verde nu este implementat cât mai rapid.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, spune că este dispus să demisioneze dacă proiectul privind certificatul verde nu este implementat cât mai rapid.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că „ia în calcul demisia” în cazul în care proiectul privind certificatul verde nu va fi asumat de Guvern cât mai rapid. PNL, prin vocea președintelui Florin Cîțu, spune că un astfel de proiect trebuie să treacă prin Parlament. Decizia e la premier.

UPDATE 15.30 Liderii coaliției au decis ca proiectul certificatului să fie adoptat prin procedură parlamentară, nu prin asumarea răspunderii guvernului.

Certificatul verde stârnește primele contre mai serioase dintre social-democrați și liberali. Aflat pe traseul legislativ al Parlamentului încă de pe 14 octombrie, proiectul privind implemetarea certificatului verde s-a dovedit un cartof fierbinte pentru parlamentari.

Cu un val V care bate la ușă și o presiune externă crescândă pentru a implementa ceea ce în multe țări europene s-a întâmplat deja, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prezentat în coaliție o propunere de proiect privind certificatul verde, pe care speră ca Guvernul să și-o asume săptămâna aceasta.

Proiectul prezentat de Alexandru Rafila prevede ca noul certificat verde să fie obligatoriu pentru toți angajații din domeniul public și privat, cu câteva excepții.

Astfel, angajații care nu prezintă certificatul verde vor avea contractul de muncă suspendat pentru 15 zile. Nu vor fi obligați să prezinte documentul cei care lucrează în firme cu mai puțin de zece angajați care nu lucrează direct cu publicul sau cei care lucrează de acasă.

Certificatul verde ar urma să fie impus propriu-zis după trei săptămâni de creștere consecutivă a numărului de cazuri de Covid, în baza unei numărători a Institutului Național de Sănătate Publică.

Ipotetic, dacă un act normativ privind certificatul Covid va intra în vigoare de săptămâna aceasta, asta nu ar însemna obligatoriu și că documentul va fi cerut angajaților de a doua zi. Însă, de a doua zi ar putea curge cele trei săptămâni premergătoare impunerii certificatului, în funcție de situație epidemiologică.

Alexandra Rafila și-ar dori ca proiectul privind certificatul verde să fie implementat prin angajarea răspunderii Guvernului.
Alexandra Rafila și-ar dori ca proiectul privind certificatul verde să fie implementat prin angajarea răspunderii Guvernului.

Autoritățile române se așteaptă ca începutul anului viitor să coincidă cu o creștere a numărului de cazuri provocată de tulpina Omicron. E motivul pentru care Alexandru Rafila crede că e nevoie de pe acum să avem cadrul legal pregătit pentru a putea introduce certificatul verde.

„Certificatul reduce mult riscul de transmitere, dar trebuie să intre rapid în vigoare, înainte de posibila creștere a numărului de cazuri. Din punctul meu de vedere, procedura aplicabilă este asumarea răspunderii Guvernului. PSD sprijină soluția, rămâne de văzut dacă și-o vor asuma partenerii noștri de coaliție. Dacă vom tergiversa lucrurile, vom ajunge ca certificatul verde să fie aprobat foarte târziu și efectele lui vor fi minime”, a spus Alexandru Rafila, într-un interviu acordat Spotmedia.

Ministrul Sănătății a menționat pentru aceeași sursă că ia în calcul inclusiv demisia în cazul în care certificatul Covid nu va fi adoptat.

„Am o răspundere profesională și morală pentru cetățenii României. Dacă se va repeta exercițiul de imagine politică din vară, în mod evident ar fi o soluție onorabilă”.

Potrivit Constituției, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

PNL se opune

Inițiativă lui Alexandru Rafila nu este pe placul liberalilor. Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că proiectul certificatului verde ar trebui lăsat să își urmeze traseul legislativ din Parlament. Cîțu, de altfel, este unul dintre parlamentarii care a depus acest proiect.

„Poziția noastră este foarte clară, vine un proiect de lege în Parlamentul României, îl dezbatem și îl trecem. Noi susținem orice proiect al certificatului COVID care va duce la creșterea ratei de vaccinare. Astăzi, în Parlament avem 70%. Nu cred că este un efort foarte mare să trecem acest proiect atât de important şi românii ar trebui să vadă dezbaterea din Parlament”, a spus Florin Cîțu.

Modalitatea de legiferare privind certificatul verde ar trebui să fie prin Parlament, crede liderul PNL, Florin Cîțu.
Modalitatea de legiferare privind certificatul verde ar trebui să fie prin Parlament, crede liderul PNL, Florin Cîțu.

Acesta spune că așteaptă câteva observații cu privire la proiectul certificatului verde de la Nelu Tătaru, specialist în sănătate al PNL, și că atunci când o formă va fi agreată în coaliție „vom face calendar la Senat imediat și în două, trei zile putem să-l trecem (proiectul).”

Marea necunoscută a acestei dispute, momentan a declarațiilor, este reacția premierului României, Nicolae Ciucă. Acesta nu a reacționat public până acum cu privire la inițiativa ministrului Sănătății.

Traseul legii

Inițiativa legislativă privind certificatul verde a fost depusă la Senat pe 14 octombrie de mai mulți parlamentari PNL și UDMR, printre care și prim-ministrul demis Florin Cîțu și ministrul interimar al Internelor, Lucian Bode.

Pe 27 octombrie, proiectul a fost respins în Plen, cu 67 de voturi „pentru” – insuficiente, 60 „contra” și 2 abțineri. Cei care au votat împotrivă au fost senatorii de la PSD și AUR.

În prezent, proiectul se află la Camera Deputaților, care este for decizional.
În forma inițială, proiectul prevedea obligativitatea prezentării un certificat verde de către angajații din sistemul sanitar, public sau privat, dar și pentru cei din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General de Aviație.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG