Linkuri accesibilitate

Certuri de ochii lumii. Coaliția „nu funcționează”, dar își împarte sinecurile


Premierul Marcel Ciolacu de la PSD (dreapta) și liderul PNL, Nicolae Ciucă, nu și-ar mai vorbi, dar asta nu constituie un obstacol pentru cele două partide în împărțirea funcțiilor.
Premierul Marcel Ciolacu de la PSD (dreapta) și liderul PNL, Nicolae Ciucă, nu și-ar mai vorbi, dar asta nu constituie un obstacol pentru cele două partide în împărțirea funcțiilor.

Liderii coaliției nu-și mai vorbesc, nu mai participă la întrunirile politice și se atacă cu voluptate. Fac strategii pentru crearea altor majorități după alegerile parlamentare din 1 decembrie. În schimb, se înțeleg de minune atunci când e vorba de împărțirea funcțiilor și a sinecurilor.

Incidentul legat de legea prin care PNL voia să-i paveze drumul președintelui Iohannis spre o candidatură la Senat pare că a fost bomboana pe coliva fricțiunilor dintre cele două partide aflate la guvernare.

În realitate, s-ar putea să fie vorba de o strategie de campanie, pentru că ambele partide pot profita de aceste conflicte, care le reactivează electoratul pe vechea falie PSD vs PNL.

Ciucă e în „pauză operativă”

PSD a decis să nu sprijine inițiativa liberală de a modifica legea în așa fel încât președintele Klaus Iohannis să candideze pe listele PNL ca independent, Nicolae Ciucă a anunțat supărat că nu mai poate colabora cu Marcel Ciolacu.

S-ar fi supărat, spun sursele Europei Libere, pentru că Marcel Ciolacu nu l-a sunat să-i explice decizia partidului său: „Așa ceva nu se face între doi parteneri, normal că Ciucă s-a supărat și nu mai vrea să discute cu Ciolacu”.

Nicolae Ciucă a rămas supărat până în prezent, deși problema s-a rezolvat: Klaus Iohannis a anunțat că nu vrea legea cu pricina și nici nu va candida la parlamentare.

Deși a fost pus într-o situație ingrată de refuzul președintelui, la zile bune după izbucnirea scandalului, s-ar putea ca lui Nicolae Ciucă temperatura de îngheț a relațiilor din coaliție să-i prindă bine în campanie.

Din acest moment, tot ce înseamnă înțelegeri politice între mine și Marcel Ciolacu nu mai există.
Nicolae Ciucă, lider PNL

Prin punerea între paranteze a funcționării coaliției de guvernare, în special la nivel politic, PNL încearcă o delimitare de PSD, pentru a recapta electoratul de dreapta pierdut în cei trei ani de coabitare la guvernare cu social-democrații. De aici declarațiile dure care curg pe bandă rulantă.

Primvicepreședintele Rareș Bogdan, de exemplu, susține că „guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile de coaliţie”.

„Nu mai există colaborare între noi şi Partidul Social-Democrat. Din punct de vedere tehnic, ministrii noştri, secretarii de stat, şefii de agenţii şi eşalonul 2, partea tehnică a noastră, participă la şedinţele de coaliţie tehnică”, spune el.

Cât despre Nicolae Ciucă, el numește aceste sincope „pauză operativă”.

Sociologul și analistul politic Ovidiu Voicu susține că de fapt coaliția funcționează foarte bine și că liderii partidelor mint.

„Singurul lucru care nu funcționează e că la televizor PNL declară că nu mai funcționează coaliția și că vrea să facă o alianță de dreapta, ceea ce e doar o declarație, pentru că, în fapt, coaliția funcționează foarte bine la toate nivelurile, de sus până jos”, spune Ovidiu Voicu.

„Este o tactică electorală a PNL în primul rând de a încerca să se desprindă de imaginea publică a PSD ca să-l mai salte pe Ciucă, care este într-o mare problemă. Dar este o minciună pe față că nu funcționează coaliția”, mai spune sociologul.

Pentru ca mesajul să fie mai credibil, Nicolae Ciucă a declarat că atunci când va fi președinte (dacă va fi, desigur), nu-l va mai nominaliza premier pe Marcel Ciolacu, pentru că preferă o coaliție de dreapta.

„Voi lua cea mai bună decizie pentru poporul român, nu pentru o formaţiune sau un om politic”, a afirmat Ciucă.

Această coaliție de dreapta s-a împiedicat însă în idiosincraziile și orgoliile liderilor, iar după alegeri s-ar putea ca aritmetica parlamentară să nu le surâdă.

Sondajele de opinie arată că PNL și USR ar obține împreună cel mult 40%, iar Forța Dreptei și PMP dansează în jurul pragului de 5%.

Marcel Ciolacu, în rolul pacifistului

De partea cealaltă, Marcel Ciolacu și alți lideri PSD sunt mult mai prietenoși cu liberalii și cu Nicolae Ciucă.

Premierul spune că nu ar avea „nicio reținere” să-l numească pe Nicolae Ciucă premier dacă va ajunge președinte și că i se pare „o normalitate să avem din nou o coaliție PSD-PNL”.

Astfel de mesaje vin să decredibilizeze campania anti-PSD a liberalilor și pretențiile lor de forma o altă coaliție.

Președintele Klaus Iohannis pare să fi fost mărul discordiei în coaliție.
Președintele Klaus Iohannis pare să fi fost mărul discordiei în coaliție.

Cât privește funcționarea coaliției, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, susține că vor mai avea loc ședințe și că „actul de guvernare nu trebuie să fie alterat”.

Indiferent de declarațiile oficiale ale liderilor PNL sau PSD, atmosfera din interiorul celor două partide este una „optimistă”, în sensul că există convingerea că după alegeri cele două partide vor forma din nou guvernul.

„Neînțelegerile și amenințările de acum sunt joc de scenă de campanie. Fiecare încercăm să ne mărim scorul chiar dacă spunem lucruri neplăcute. După alegeri tot împreună vom fi, asta e clar, pentru că nu e altă soluție”, explică pentru Europa Liberă un membru PSD care a dorit să rămână anonim.

Pe de altă parte, în rândul social-democraților există un curent care spune că partidul va obține un scor atât de bun încât majoritatea va putea fi făcută doar cu UDMR.

De aici declarația lui Sorin Grindeanu că ar putea fi pus premier Kelemen Hunor, idee contrazisă însă de Marcel Ciolacu.

Iohannis, calul de bătaie al PSD

În contextul scandalului generat de așa-numita „lege Iohannis”, PSD a înțeles că popularitatea președintelui este pe tobogan și că acest lucru se răsfrânge și asupra PNL.

Așa că își concentrează majoritatea atacurilor asupra președintelui Klaus Iohannis. Mai ales că subiectele nu lipsesc, ba chiar sunt din abundență.

De la casa pierdută în instanță, la avioanele de lux și vila de protocol de la Neptun pe care a fost amenajat un teren de golf, toate au devenit motive de atac sau ironie pentru liderii PSD.

Deși terenul de golf a fost catalogat de liberalul Rareș Bogdan drept „o pajiște cu trei găuri”, Marcel Ciolacu este de altă părere și cere desecretizarea cheltuielilor pentru că „vorbim de bani publici”.

„Să construim o țară în care, atunci când pleacă în deplasări externe, președintele României să caute nu avioane pentru luxul său personal! Ci să ceară aeronave cât mai încăpătoare pentru delegații economice puternice, cum fac liderii statelor europene dezvoltate”, a spus Ciolacu.

„Coaliția se simte bine” când își împarte posturile

Dacă la nivel politic lucrurile sunt blocate, iar la nivel guvernamental scârțâie, când vine vorba de votul pentru diverse numiri în funcții totul merge ca uns. Zăngănitul armelor încetează brusc.

Ca dovadă că neînțelegerile sunt mai mult de ochii lumii, bugetul Administrației Prezidențiale a crescut cu 7 milioane de lei.

Analistul politic Ovidiu Voicu susține că cea mai bună dovadă că totul funcționează bine în coaliție sunt numirile din ultima săptămână.

„Ei spun că nu funcționează coaliția, în realitare funcționează, dacă ne uităm că au mers pe roate numirile la BNR, ASF, CNA. S-au înțeles foarte bine. Poate de ochii lumii nu mai fac întâlnirile formale de lunea, dar în rest funcționează. Nu s-a rupt nicio majoritate în local, niciun baron nu s-a plâns că ceilalți nu-i susțin proiectele, nu e nicio problemă în guvern”, spune Ovidiu Voicu pentru Europa Liberă.

Săptămâna aceasta, Parlamentul a votat membrii în Consiliul de administrație al Băncii Naționale (BNR), la Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Pentru BNR, de pildă, au fost lăsate la o parte toate neînțelegerile dintre PSD și PNL, dar și răfuielile social-democraților cu președintele.

Astfel a fost votat consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, Aura Socol - cea care l-ar medita la economie pe premierul Ciolacu, și Roberta Anastase (propunerea PNL), care nu are vreo calificare economică sau financiară, fiind sociolog de profesie.

La CNA, neînțelegerile nu au împiedicat votul pentru fosta șefă a departamentului de comunicare de la Administrația Prezidențială, Daniela Bârsan.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG