În vârstă de 61 de ani, Keir Starmer a preluat conducerea Partidului Laburist în 2020, după ce partidul său suferise în urmă cu un an – sub conducerea lui Jeremy Corbyn – cea mai mare înfrângere din ultimele opt decenii.
Starmer a transformat partidul, care se concentra mai degrabă pe ideologia de stânga, și l-a făcut mai pragmatic, ducându-l înspre centrul spectrului politic.
El a intrat în parlament în 2015 și a făcut parte din echipa lui Corbyn ca purtător de cuvânt pentru Brexit. Deși a fost un oponent puternic al ieșirii din Uniunea Europeană, spune că nu va încerca să revină asupra deciziei.
Înainte să intre în politică, Keir Starmer a fost avocat specializat în drepturile omului și a ajuns până în vârful procuraturii din Marea Britanie.
Între 2008 și 2013, a ocupat funcția de procuror-șef al Angliei și Țării Galilor, fiind făcut ulterior cavaler pentru rolul său în conducerea Serviciului de urmărire penală al Coroanei.
Adversarii săi politici profită de traseul său profesional, numindu-l „un avocat londonez de stânga”, și îi folosesc titlul de Sir pentru a-l descrie ca fiind elitist.
Însă, Keir Starmer ține să sublinieze meritele sale de om obișnuit și rădăcinile sale modeste – născut pe 2 septembrie 1963, este fiul unui fabricant de unelte și al unei asistente medicale. Împreună cu ceilalți trei frați, a crescut într-o familie săracă dintr-un orășel de lângă Londra.
Politicianul laburist evidențiază aceste detalii personale pentru a crea un contrast față de premierul conservator Rishi Sunak, fost bancher la Goldman Sachs, care s-a căsătorit cu fiica unui miliardar.
„Au fost vremuri grele”, a spus el într-un discurs din campanie. „Știu cum se simte inflația scăpată de sub control [...] Obișnuiam să alegem (să nu plătim, n.r.) factura de telefon pentru că era întotdeauna cel mai ușor să ne lipsim de el”.
Keir Starmer e căsătorit cu Victoria, avocată specializată în domeniul bunăstării și sănătății angajaților, care lucrează în sistemul public. Ei au doi copii adolescenți, pe care îi țin departe de atenția publică.
Este un puternic susținător al Serviciul național de sănătate (NHS) finanțat de stat, mama lui luptându-se cu o boală cronică o lungă perioadă din viață.
Imediat după declanșarea alegerilor anticipate, mesajul lui Starmer pentru alegători a fost că un guvern laburist va aduce schimbări, dar că acestea ar fi mai degrabă liniștitoare, decât înfricoșătoare.
Un fapt divers despre Keir Starmer: a fost botezat după primul lider al Partidului Laburist, Keir Hardie.
Membrii cabinetului din umbră
În cei patru ani în care Starmer a fost liderul opoziției, Marea Britanie a trecut printr-o perioadă turbulentă – țara a fost marcată de pandemia de Covid, a părăsit UE și a absorbit șocul economic al invaziei Rusiei în Ucraina.
O altă schimbare politică și socială a marcat Regatul Unit: regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, încheindu-se astfel cea mai lungă domnie a unui monarh britanic.
În acest timp, Keir Starmer și-a construit un așa-numit guvern din umbră, pentru a critica Partidul Conservator aflat la guvernare, fie că a fost condus de Boris Johnson, Liz Truss (pentru doar 49 de zile) sau Rishi Sunak.
Cum Partidul Laburist a câștigat alegerile, Starmer este aproape sigur noul prim-ministru britanic și rămâne de văzut pe cine se va baza în guvernul pe care îl va conduce.
Iată câțiva posibili miniștri:
- Angela Rayner – vicepreședinta partidului
În vârstă de 44 de ani, ea a fost aleasă vicepreședintă în 2020. Adesea deschisă în atacurile sale la adresa Partidului Conservator aflat la guvernare, ea este văzută ca o legătură importantă cu baza partidului datorită carierei sale anterioare de asistent medical și sindicalistă, înainte de a fi aleasă deputat în 2015.
Rayner ar putea lua rolul de viceprim-ministru în guvernul laburist.
- Rachel Reeves – șefa politicii financiare
Are 45 de ani și a lucrat anterior ca economist la Banca Angliei, urmând să devină ministru de finanțe.
Rachel Reeves și-a numit politica fiscală ca pe o „securonomie” și a declarat că Partidul Laburist va respecta regulile fiscale stricte, neurmând politica finanțării cheltuielilor de zi cu zi cu împrumuturi.
Spune însă că va apela la împrumuturi pentru a deschide ușa unor investiții guvernamentale sporite, pentru a modela piețele de importanță strategică, preluând politicile „economiei moderne a ofertei” susținute de secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen.
- David Lammy – șeful politicii externe
David Lammy, în vârstă de 51 de ani, și-a petrecut o mare parte din cariera sa politică militând pentru justiție socială și rasială.
El a identificat trei principii care ar sta la baza politicii externe a Partidului Laburist: reconectarea Marii Britanii cu lumea, plasarea securității și prosperității deasupra ideologiei și punerea politicii externe în slujba publicului larg, mai degrabă decât a intereselor corporatiste și comerciale.
Și-a descris abordarea ca fiind una de „realism progresiv”.
- Yvette Cooper – șefa politicii interne
În vârstă de 55 de ani, ea a făcut parte în 1997 din victoria electorală zdrobitoare a Partidului Laburist sub conducerea lui Tony Blair și a continuat să ocupe funcții ministeriale importante.
De când Partidul Laburist a pierdut puterea în 2010, ea a deținut atât funcții de politică externă, cât și de politică internă pentru partid, iar în 2015 a candidat fără succes la șefia partidului.
Yvette Cooper a promis că Partidul Laburist va conduce un guvern al legii și ordinii, începând cu sporirea puterii poliției pentru a combate criminalitatea locală și comportamentul antisocial.
Ea a promis un nou cadru de securitate internă pentru a acorda amenințărilor de stat aceeași prioritate ca și amenințărilor legate de terorism.
Articol scris cu sprijinul articolelor Associated Press, Britannica și Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.