Linkuri accesibilitate

INTERVIU „Cine poate studia în străinătate să o facă”: universitățile românești sunt parte a problemei, nu a soluției


 Daniel Funeriu, fost ministru al Educației între 2009 și 2012, acum consilier pe probleme de învățământ pentru R. Moldova.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației între 2009 și 2012, acum consilier pe probleme de învățământ pentru R. Moldova.

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu ne-a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă de ce statisticile privind promovabilitatea la Bacalaureat sunt irelevante și de ce absolvenții de liceu ar fi mai bine să-și aleagă universități străine unde să studieze.

Europa Liberă: Dincolo de statitsticile care arată că anul acesta rata de promovabilitate este de 67%, ce vi se pare frapant la Bacalaureatul de acum?

Daniel Funeriu: „Sunt câteva elemente. Politicienii vând tot timpul tot felul de date statistice din care nimeni nu mai înțelege nimic. Realitatea e următoarea: în 2011, primul an cu un bacalaureat corect, după ce am introdus camere de luat vederi, 42% dintre copii, dintre cei care erau născuți cu 18 ani înainte, au luat Bacalaureatul. Anul acesta au promovat doar 38% dintre cei născuți acum 18 ani, deci în 2001, și care au dat Bacalaureatul . Deci, singurele cifre relevante sunt legate de procentul de copii născuți cu 18 ani înainte și care au luat Bacalaureatul. Vedem că în România, pe măsură ce trece timpul, tot mai puțini copii se îndreaptă spre Bacalaureat și acest lucru nu ar fi o problemă dacă le-am oferi rute alternative educaționale. De exemplu, dacă am avea un număr mare de copii care să urmeze învățământul profesional dual, unde elevii fac practică în diferite companii. Din păcate, acest lucru nu se mai întâmplă după 2012, așa că 60-70% dintre cei care nu au Bacalaureatul rămân astfel în afara structurilor educative. Și mai sunt câteva elemente importante, anul acesta 177 de copii au luat Bacalaureatul cu media 10. În 2011, au fost 65. Deci, avem de trei ori mai mulți copii care au luat media 10, dar avem mult mai puțini care au luat Bacalaureatul. Esențial este, însă, că în România avem un Bacalaureat corect, dar și că avem 60-70% dintre copii care nu ajung să ia Bacalaureatul și nu știm ce să facem cu ei”.

Europa Liberă: Socotiți că universitățile beneficiază de studenți mai bine pregătiți, decât în urmă cu 10 sau 15 ani?

Daniel Funeriu:„Din ce aud de la profesorii universitari, consensul pare să fie că, după introducerea camerelor de luat vederi la Bacalaureat, copiii sunt mult mai bine pregătiți. Avem deci copii care înțeleg că nu se mai poate trișa, prin urmare, învață”.

Europa Liberă: Cum vedeți situația universităților private, a căror cotă și influență au crescut, fără să crească neapărat și calitatea?

Daniel Funeriu: „Nu aș spune universități private vs. universități de stat, fiindcă sunt universități de stat care sunt slabe și sunt universități private care încearcă să facă lucruri bune. Dar să venim cu date concrete, am preluat mandatul de ministru al Educației în 2009, când universitățile private aveau peste 500.000 de studenți. Astăzi, ele au 70.000 de studenți. Deci, această afacere a universităților private a pierdut în jur de 360 de milioane de euro anual. Erau universități care finanțau politicieni, spre exemplu, și care aveau o influență ilegitimă asupra sistemului de învățământ. Statul acordă 60-70.000 de locuri bugetate din totalul de 86.000 de copii care au luat Bac-ul anul acesta. Vedem că marea lor majoritate pot merge la universitățile de stat, mai rămân pentru sistemul privat 10-15.000 de potențiali studenți. Deci, fenomenul producerii diplomelor pe bandă rulantă a fost stopat în perioada 2009-2011. Important este acum să creștem calitatea în toate universitățile și este regretabil că, în ultimul clasament international, universitățile românești au scăzut. Motivul este simplu, universitățile nu s-au ocupat să recruteze resurse umane de bună calitate și au scăzut din punct de vedere al seriozității”.

Europa Liberă: Această cădere în clasmentele internaționale are legătură și cu felul în care se iau diplomele de doctorat și de licență?

Daniel Funeriu: „Cred că după măsurile antiplagiat introduse în 2011-2012 se fraudează mai puțin la doctorat, problema devine acum calitatea, nu neapărat plagiatul. Cred că este o mare responsabilitate a universităților să întărească nivelul calitativ, din păcate nu cred că se întâmplp acest lucru. De aceea spun deschis, cine poate studia în străinătate să o facă, pentru că universitățile românești, în marea lor majoritate sunt parte a problemei, nu a soluției. Am văzut și lucruri bune, de exemplu, Universitatea din Timișoara, dar și în alte alte locuri”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG