O lege nou-adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președinte și publicată deja în Monitorul Oficial, respinge o ordonanță de urgență care scutea, în urmă cu un an, de o serie de obligații birocratice, microîntreprinderile - adică firmele cu mai puțin de zece angajați.
Este vorba de Legea 275/2022, adoptată pe 30 septembrie de Camera Deputaților și care a fost promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pe 3 octombrie 2022. Legea respinge Ordonanța de Urgență 37 din mai 2021.
În România sunt în prezent aproximativ 500.000 de microîntreprinderi cu până la nouă salariați.
Complicații în numele simplificării
Pandemia de Covid a adus o serie de mutații pe piața muncii, iar criza din energie a făcut ca unii din angajatori să prefere în continuare sistemul de lucru în telemuncă, a cărui validitate a fost deja verificată în pandemie.
La momentul adoptării OUG, în luna mai a anului trecut, Guvernul a considerat că lucrul în sistem de telemuncă ar fi făcut inutilă păstrarea condicii de prezență.
În plus, lipsa ei ar fi dus la „flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socioeconomice”, ținând cont de evoluția pieței muncii după pandemie și de criza economică pentru care lucrul de acasă aducea numeroase economii pentru angajator.
OUG 37/2021 a dat acestor firme posibilitatea să nu mai țină pontajul sau condica de prezență și să nu întocmească fișa postului pentru salariați, dacă societățile se înțelegeau cu angajații în acest sens. Ordonanța dădea, în schimb, angajatului posibilitatea de a-și obliga angajatorul să-i comunice în scris fișa postului cu specificarea atribuțiilor de serviciu.
Termenul cheie al ordonanței era debirocratizarea, fiind invocată evoluția de pe piața forței de muncă și în relațiile angajator-angajat, pentru „instituirea unor relații de muncă mai flexibile” și constatarea că principala problemă în acest domeniu o reprezintă „relativa rigiditate a prevederilor referitoare la flexibilitatea pieței muncii.”
În virtutea menținerii și după pandemie a regulilor de distanțare fizică la locul de muncă, pentru că ieșirea din starea de alertă nu a însemnat și sfârșitul pandemiei de Covid, care a continuat să facă victime, Guvernul a dat ordonanța de urgență care, pe lângă debirocratizare, și-a propus să reducă și costurile administrative ale angajatorului.
Totodată, acestuia îi era recunoscut, prin ordonanță, dreptul „de organizare și funcționare a unității, ținând cont de faptul că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe”, ca să se împiedice, astfel, șomajul și costurile suportate de stat pentru bugetul de șomaj.
Altfel spus, prin flexibilizarea pieței muncii aveau de câștigat cu toții: angajatul, angajatorul și statul, cu al său buget de șomaj.
Eliminare cu bucluc
Numai că, prin adoptarea OUG din luna mai a anului trecut, Guvernul a eliminat nu doar condica de prezență și pontajul, ci și fișa postului și regulamentul intern, eliminare criticată inclusiv de Consiliul Economic și Social (CES), care a dat aviz negativ actului normativ.
CES a arătat în adresa din 28 mai 2021 că eliminarea fișei postului și a regulamentului intern nu doar că nu va aduce cu sine râvnita debirocratizare, cu flexibilizarea muncii și simplificarea ei, ci că va genera „dificultăți de interpretare, situații mai greu de gestionat și, implicit, mai multe conflicte de muncă, multe dintre acestea devenind litigii pe rolul instanțelor judecătorești.”
Așa a apărut noua lege care respinge Ordonanța de Urgență și care-și propune să îndrepte anomalia.
Numai că nici legiuitorul nu și-a înțeles foarte bine misiunea și, alături de fișa postului și de regulamentul intern, a reintrodus anul acesta pontajul, condica de prezență, readucând lucrurile de unde au plecat înainte de așa-zisa „debirocratizare”.
Dacă existența fișei postului și a regulamentului intern poate fi justificată, iar Consiliul Economic și Social a arătat, la momentul adoptării ordonanței, că eliminarea regulamentului intern și a fișei postului nu înseamnă cât de puțin debirocratizare, reintroducerea pontajului, a vestitei condici de prezență, este considerată nefirească de specialiști.
„Condica de prezența și pontajul sunt documente care nu-și mai regăsesc eficiența în situația economică actuală, când vorbim de telemuncă, digitalizare și mai ales de productivitatea muncii și nu de timpul de muncă”, spune Sterică Fudulea, secretarul general al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), pentru Europa Liberă.
El crede că povara va cădea tot pe umerii angajatorilor, pentru că pe angajat îl interesează prea puțin să semneze condica de prezență, timp în care, de fapt, nu sunt lămurite aspecte esențiale care privesc numărul real de ore de muncă prestate de angajat, încadrarea orei de masă în programul celor opt ore și alte detalii pe care legiuitorul le-a ignorat de-a dreptul.
Condica de prezența și pontajul sunt documente care nu-și mai regăsesc eficiența în situația economică actuală, când vorbim de telemuncă, digitalizare și mai ales de productivitatea muncii și nu de timpul de muncă.
„În loc să să ne axăm pe problemele majore și grave ne împiedicăm de lucruri mărunte care nu fac decât să ne țină ocupați”, spune secretarul general al organizației care reunește IMM-urile din România.
„De obicei, cel care lucrează în telemuncă are lucruri livrabile de realizat”, adică nu contează ora la care prestezi, ci produsul și termenul de livrare, spune Fudulea.
„Eu vă spun că, la anumite proiecte, mie-mi convine să lucrez la ele de la 10 noaptea. Pentru că nu-mi sună telefonul, sunt mai liniștit, mă pot concentra mai bine. Ba, chiar mă odihnesc după-amiază când s-a terminat toată nebunia. Și mi-e mai ușor să mă concentrez. Ce fac? Mă pontez de la 10 seara la 2 dimineața?”, adaugă el.
Roxana Mocanu, HR specialist în dezvoltarea organizațională, spune că reintroducerea condicii de prezență nu e decât „o simplă formulă birocratică, bună de creat bătăi de cap suplimentare unui angajator cu resurse puține și care, în mod clar, nu îi adaugă valoare”.
Căror nevoi răspunde, în cazul acesta, o lege care anulează și minima debirocratizare care le-a fost oferită de stat microîntreprinderilor? Specialistul în resurse umane spune că vocile care susțin flexibilizarea reglementării relațiilor de muncă vin mai ales dinspre angajatori, tocmai pentru că aceștia își propun să rămână competitivi pe piață, pentru că „au nevoie de profiluri de competență complexe, deținute de candidați cu mare putere în negocierea unei oferte de lucru”.
Roxana Mocanu mai spune că soluția este simplă și „implică două nevoi: găsirea unei formule - care implică tipul de relație de muncă, contract, angajament - care să satisfacă atât nevoia de flexibilitate a programului de muncă, a plății, cât și pe cea de fiscalizare a muncii.”
Suprareglementarea și „condicuțele”
Cât de întemeiată este intervenția statului la un asemenea nivel în organizarea și funcționarea unei firme private? O spune tot specialistul în dezvoltare organizațională, Roxana Mocanu.
„La noi statul e foarte implicat în aspectele reglementative ale pieței muncii, dar mai puțin prezent în crearea unei viziuni pe termen mediu sau pentru asigurarea unor echilibre între cererea și oferta de forță de muncă, nivelul de pregătire sau de reconversie a celor activi profesional, în căutare de noi oportunități sau în cel al investiției în capitalul uman în general”, spune ea.
„Așa se face că cine reglementează trebuie să și controleze și, astfel, se creează un cerc vicios: resursele sunt alocate în funcție de direcțiile strategice pe care aparatul de stat și le propune”, adaugă Roxana Mocanu.
Cât de conectat este legiuitorul la nevoile reale ale pieței muncii și cât de necesară era reintroducerea condicii de prezență?
La noi statul e foarte implicat în aspectele reglementative ale pieței muncii, dar mai puțin prezent în crearea unei viziuni pe termen mediu sau pentru asigurarea unor echilibre între cererea și oferta de forță de muncă.
„Avem astăzi probleme mult mai grave: trebuie să dăm drumul la fonduri europene, vine iarna și trebuie să asigurăm energie, iar noi ne cramponăm de condicuță”, spune Sterian Fudulea.
Între piața muncii, angajatori și legiuitori ar trebui să existe un permanent dialog, unul dinamic, care să găsească soluții pentru lipsa de personal specializat, suprataxarea muncii, dezechilibrul demografic, accesul dificil la resursele educaționale și de reprofesionalizare, spune Roxana Mocanu.
Pentru HR-ul specializat în dezvoltare organizațională „intervențiile pompieristice cu efecte devastatoare” fac din Codul Muncii cea mai afectată lege.
Omenirea experimentează nomazii digitali, România reintroduce condica de prezență
Statul român, spune Roxana Mocanu, nu este capabil să se adapteze nici măcar la telemuncă, dar în ultima vreme, mai ales la provocarea pandemiei, o nouă tendință, atrăgătoare pentru tinerii din întreaga lume, câștigă teren pe piața muncii mondiale.
„Pe urmele modelului de freelancer, angajații explorează libertatea de a călători, de a munci și a locui în țări exotice, unde raportul între costul și calitatea vieții corespunde standardelor lor. Așa au descoperit că poți munci din Barcelona, Lisabona, Paris, Valencia, Roma, Milano, Londra, Berlin, Copenhaga, Bruges sau din țări exotice, cândva destinații de vacanță: Maroc, Tunisia, Zanzibar, Thailanda, Goa-India, Vietnam, Singapore, Indonezia, Noua Zeelandă. 25 de țări noi acordă viză pentru nomazii digitali”, iar noi impunem condicuța, spune Roxana Mocanu.
Potrivit Institutului pentru Politici ale Migrației, tendința declanșată odată cu pandemia de Covid favorizează țările mici, dependente de turism din zona caraibiană sau europeană. Lor li s-au alăturat Brazilia, Italia și Emiratele Arabe Unite.
„Pentru aceste teritorii, viza pentru nomazii digitali este o modalitate de atragere a ideilor noi și a talentului (skills sharing), plus de a capitaliza pe seama
apetitului pentru remote working, inserând capital străin în propriile economii”, este tema de meditație pe care Roxana Mocanu o dă guvernanților români.
„Noile vize asigură stabilitate și o șansă de a deveni slow-mad, adică un nomad care stă mai mult și are șansa de a cunoaște țara gazdă mai îndeaproape, în loc de a o trata ca pe o distracție temporară. Cerințele pentru astfel de vize variază de la țară la țară, de obicei e nevoie să ai dovada unui contract de munca la distanță, asigurare de călătorie și un câștig minim lunar între 1.500 și 5.000 de dolari. Chile și Argentina, de exemplu, pregătesc astfel de vize în pachete diferențiate, care să cuprindă cazare, spații de co-working și zboruri interne cu liniile aeriene locale. Investițiile în skills sharing au o profitabilitate estimată la 1 miliard de dolari sub formă de unicorni lansați din țările de destinație, cu ideile si aptitudinile puse la lucru de nomazi, împletite cu talentul local. Pe când o astfel de gândire și în România?”, se întreabă Roxana Mocanu.
