România ar putea începe de miercuri, 2 iunie, imunizarea împotriva COVID-19 a adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccinul Pfizer/BioNTech, după cum a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). România este printre primele țări care iau o astfel de decizie. În Marea Britanie au fost însă ridicate probleme legate de etică.
Autoritățile spun că „ar putea” pentru că trebuie îndeplinite mai multe criterii impuse de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), care a emis vineri, 28 mai, recomandarea de autorizare a vaccinului Pfizer pentru această categorie de vârstă.
UPDATE. Platforma Ro Vaccinare a anunțat marți după amiază că minorii cu vârsta de 12 ani și peste se pot vaccina de miercuri împotriva COVID-19:
Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 21 de zile.
Pentru vaccinare, copiii din România vor putea fi înscriși în două moduri:
- Începând cu 1 iunie, prin înscrierea pe platforma de vaccinare prin intermediul conturilor părinților, tutorilor sau ale aparținătorilor legali.
- Vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, la cabinetele medicilor de familie, unde se administrează acest tip de vaccin, sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough.
Pentru vaccinarea copiilor, părinții vor completa atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care își exprimă acordul în acest sens.
Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).
Ce alte țări au mai aprobat vaccinarea la copii
România e printre primele țări europene care aprobă vaccinarea copiilor. Italia, de asemenea, va permite vaccinarea pentru această grupă de vârstă. SUA și Canada au aprobat deja vaccinarea cu Pfzer a copiilor cu vârsta de peste 12 ani. De asemenea, și Elveția a aprobat vaccinarea copiilor.
Și alte țări se pregătesc de vaccinarea copiilor. În Marea Britanie, autoritățile spun că acest lucru ar putea avea loc din toamnă, pentru prevenirea închiderii școlilor în cazul în care numărul de infectări va crește. Planurile oficialilor de la sistemul national de sănătate (NHS) arată că o singură doză ar putea fi de ajuns pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani.
Ce spun experții britanici în sănătate despre vaccinarea copiilor
Pe de altă parte, experții în domeniul sănătății consultați de publicația The Guardian arată că un program de imunizări Covid-19 pentru copii ar trebui luat în considerare numai în circumstanțe speciale. Experții în sănătate recunosc că vaccinarea copiilor ar putea contribui la reducerea focarelor și a răspândirii Covid, dar avertizează că ar putea ridica și probleme practice și etice importante.
„Copiii transmit Covid într-o oarecare măsură, deși rareori suferă ei înșiși de forme grave ale bolii. Dacă le oferiți vaccinuri, atunci îi puneți la risc din cauza posibilelor efecte secundare - așa că trebuie să existe într-adevăr un beneficiu semnificativ, tangibil pentru ei, nu doar protecția indirectă a adulților de la Covid-19”, a spus profesorul Adam Finn de la Universitatea Bristol.
Pe de altă parte, vaccinarea copiilor mai pune și probleme de ordin etic, în sensul că oamenii care chiar ar avea nevoie de acest vaccin nu vor avea posibilitatea să-l facă, în special aceia din țările sărace unde vaccinul nu este în cantități suficiente.
Direcorul Organizației Mondiale a Sănătății(OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a criticat vaccinarea copiilor la începutul acestei luni. „În țările cu venituri mici și medii mici, furnizarea de vaccin Covid-19 nu a fost suficientă nici măcar pentru a imuniza lucrătorii din domeniul sănătății, iar spitalele sunt inundate de oameni care au nevoie urgentă de asistență pentru salvarea vieții”, a spus șeful OMS.
În același timp, cum noile variante ale virusului se răspândesc mai ușor în rândul tinerilor și unii adulți refuză vaccinarea, ar fi oportună începerea vaccinării copiilor, mai spun experții în sănătate
„Odată ce am vaccinat cât de mulți adulți din Marea Britanie, putem analiza unde ne aflăm cu răspândirea cazurilor de infectare și, dacă constatăm că avem în continuare o transmitere semnificativă a bolii, cred că putem lua în calcul vaccinarea adolescenților. Până atunci, vom fi acumulat mult mai multe cunoștințe despre cât de sigure sunt vaccinurile și vom fi mai încrezători în modul în care adolescenții vor reacționa la imunizare”, a spus profesorul Russell Viner, de la University College London, citat de The Guardian.
Ce spune EMA despre vaccinul antiCOVID la copii
Vaccinul Pfizer a fost testat pe un lot de 2.260 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, potrivit datelor furnizate de EMA.
Studiul realizat de Pfizer a arătat că răspunsul imun al copiilor a fost comparabil cu răspunsul imun în grupa de vârstă 16-25 de ani (măsurat prin nivelul anticorpilor împotriva SARS-CoV-2).
Eficacitatea vaccinului a fost testată pe aproape 2.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani care nu aveau semne de infecție anterioară. Aceștia au primit fie vaccinul, fie un placebo (o injecție fictivă), fără să știe care a fost administrat. Din cei 1005 de copii care au primit vaccinul, niciunul nu a dezvoltat COVID-19, comparativ cu 16 copii din 978 care au primit injecția falsă. „Aceasta înseamnă că, în acest studiu, vaccinul a fost 100% eficient în prevenirea COVID-19, deși rata reală ar putea fi între 75% și 100%”, după cum arată EMA într-un comunicat de presă.
Cele mai frecvente efecte secundare la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani sunt similare cu cele la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste. Acestea includ durere la locul injectării, oboseală, cefalee, dureri musculare și articulare, frisoane și febră. Aceste efecte adverse sunt de obicei ușoare sau moderate și se îmbunătățesc în câteva zile de la vaccinare.