Plângerea președintelui Iohannis privind neconstituționalitatea legii bugetului de stat pe 2019, așa cum a fost adoptată în Parlament de majoritatea PSD-ALDE, a fost respinsă de judecătorii CCR. Președintele poate acum promulga legea sau o poate retrimite înapoi Parlamentului, unde aleșii au libertatea de a ignora solicitările președintelui. Acesta este obligat să promulge legea a doua oară când o primește de la Parlament.
UPDATE: CCR a declarat neconstituțională „în ansamblul său” legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori fiscali-bugetari pentru anul 2019, la sesizarea președintelui Klaus Iohannis. Legea nu a respectat parcursul legislativ, plafoanele fiind majorate pentru a permite mărirea alocațiilor copiilor.
Președintele a reclamat la CCR faptul că bugetul ar fi fost adoptat cu încălcarea atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare, precum și de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.
Iohannis a invocat şi încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.
Președintele a mai arătat că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 - 2022 a fost depus de către Guvern, care s-a bazat pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.