Linkuri accesibilitate

Cătălin Predoiu cere o statistică referitoare la dosarele cu magistrați instrumentate de Secția Specială și DNA


Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cere Parchetului General și Direcției Naționale Anticorupție statisticile privind dosarele de corupție în care au fost implicați magistrați, instrumentate de DNA, dar și de Secția Specială.

Predoiu s-a întâlnit, luni, cu procurorul general interimar Bogdan Licu și cu șeful DNA Călin Nistor

"În calitate de ministru al Justiției, voi analiza statisticile pe care le-am solicitat de la PICCJ și DNA privind numărul dosarelor instrumentate de SIIJ, respectiv DNA, în care au fost implicați magistrați. Orice document de politici publice pe care ministerul l-ar putea emite în perioada următoare va fi fundamentat pe baza unei analize riguroase a situației reale din teren. Ministerul Justiției își va fundamenta toate deciziile de politică publică, inclusiv cele privind politica penală, dar și inițiativele legislative, pe baza datelor și cifrelor concrete, fără să fie influențat de percepțiile publice vehiculate pe o temă sau alta”, a declarat Predoiu, la finalul întâlnirii, conform unui comunicat de presă.

Ministerul Justiției mai spune că va continua consultările pentru a identifica, împreună cu partenerii instituționali, soluții pentru crizele care afectează justiția. De asemenea, Cătălin Predoiu va consulta și evaluările interne din cadrul aparatului ministerului, "serios afectat de politica de resurse umane aplicată în perioada 2016 – 2019”.

Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este una dintre măsurile asumate de PNL în acordul politic semnat cu USR, pentru susținerea Guvernului Orban.

În ultimii 5 ani, din dosarele în care au fost implicati magistrați 1.922 au fost clasate, 56 au fost trimise în judecată, în lucru fiind 233 de cauze care vizează plângeri și sesizări, spunea DNA în 2018, într-un comunicat de presă. Din toate aceste dosare, doar 184 au vizat judecatori care judecă în penal, celelalte privind procurori, judecători care judecă în cauze civile.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG