Linkuri accesibilitate

„De unde știu că nu port în piept aparatul unui decedat?” Furia pacienților tratați de doctorul care folosea dispozitive de la morți


Sistemul sanitar românesc suferă o mare lovitură de imagine zilele acestea, după ce un medic a fost arestat pentru că ar fi folosit dispozitive prelevate de la morți pe proprii pacienți.
Sistemul sanitar românesc suferă o mare lovitură de imagine zilele acestea, după ce un medic a fost arestat pentru că ar fi folosit dispozitive prelevate de la morți pe proprii pacienți.

Mii de pacienți români care au fost tratați de cardiologul Dan Tesloianu se întreabă dacă dispozitivele cardiace care li s-au pus în piept nu au fost, cumva, prelevate de la morți.

O astfel de dilemă trăiește și Ana G., o femeie de 57 de ani din județul Iași. Ea are o afecțiune cardiacă și, acum câțiva ani, a fost tratată de medicul cardiolog Dan Tesloianu și de echipa sa.

În mai 2021, femeii i s-a implantat un dispozitiv medical cardiac, intervenție în urma căreia, spune astăzi, a fost la un pas de moarte.

„Intervenția a fost dificilă încât imediat au apărut complicații care m-au aruncat la granița dintre viață și moarte”, relatează Ana G. Femeia a fost salvată atunci in extremis și, ulterior, „externată într-o stare jalnică”.

„A fost o minune de la Dumnezeu să rămân în viață. Aparatul nu a fost implantat corect și nu a funcționat nici o secundă pe partea de resincronizare cardiacă. Ca să fiu cinică, pot să-mi pun acum întrebarea dacă aparatul pe care-l port la pieptul meu poate fi de la o persoană decedată?”, se întreabă Ana G.

Ana G. a fost doar unul dintre miile de pacienți cărora medicul Dan Tesloianu sau colaboratorii săi i-au implantat, în ultimii 20 de ani, dispozitive medicale cardiace. Peste 4.000 de astfel de intervenții ar fi realizat medicul în carieră, potrivit avocatului său.

Cel puțin din 2017 până în prezent, printre defibrilatoarele și stimulatoarele cardiace folosite de medici s-ar fi numărat și unele prelevate de la cadavre. O procedură ilegală, pentru care doctorul a fost arestat preventiv de justiția română pentru 30 de zile.

Parchetul General din România, care investighează acest caz, susține că medicul ar fi comis din 2017 și până în prezent 238 de de fapte de abuz în serviciu. Acestea constau în implantarea unor dispozitive cardiace neconforme sau prelevate de la morți propriilor pacienți.

Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Într-un comunicat de presă, anchetatorii români scriu că Dan Tesloianu ar fi acționat „cu intenție”, iar medicul a ignorat „riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul”.

„Inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor”, arată procurorii.

Potrivit unor surse judiciare, medicul ar fi fost ajutat și de alte cadre medicale din secția în care lucrează. Suspiciuni similare planează și asupra unui medic militar din Brașov.

După ce primea dispozitivele, Tesloianu le-ar fi reimplantat pacienților fără a le înregistra în gestiunea spitalului și fără a respecta procedurile interne.

Nu existau avize de conformitate de la Ministerul Sănătății pentru acele dispozitive, dar nici certificate de garanție sau documente care să demonstreze că acele instrumente fuseseră sterilizate în prealabil.

„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, arată procurorii.

Apărarea medicului

Dan Tesloianu a fost audiat la finele săptămânii, la București, și arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunal. Avocații săi au contestat decizia și speră ca instanța superioară să îl pună în libertate.

Marius Todeancă, apărătorul medicului ieșean, a spus, după ce judecătorii au decis arestarea, că Dan Tesloianu nu a făcut declarații în fața instanței. Avocatul a admis că doctorul a folosit unele dispozitive prelevate de la persoane decedate, însă spune că a făcut acest lucru pentru „a salva vieți”.

„Nimeni nu spune că s-au salvat și vieți. Are în spate o carieră de 21 de ani și a efectuat 4.000 de intervenții“, a spus Marius Todeancă.

„Foarte multe persoane nu aveau cum să aibă acces la astfel de dispozitive. Potrivit tratatelor internaționale, se pot folosi dispozitive de la persoane decedate. Se poate pune și o altă întrebare. Este legal să mori dacă nu sunt fonduri pentru astfel de dispozitive?“, a mai spus acesta.

Pot fi refolosite astfel de dispozitive?

Ministerul Sănătății a precizat, după ce medicul Dan Tesloianu a fost arestat, că legislația românească „interzice în mod explicit” reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință. Din această categorie fac parte dispozitivele implantabile.

„În urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași s-a constatat că dispozitivele medicale implantabile active din categoria menționată aveau înscris în mod clar în instrucțiunile de utilizare și pe ambalaj indicația producătorilor că sunt de unică folosință și nu se reutilizează/resterilizează”, subliniază Ministerul Sănătății.

Revoltă în rândul pacienților

După ce acuzațiile aduse de procurori medicului Tesloianu au fost făcute publice, un val de reacții negative la adresa sa a curs în social-media.

Pe Facebook, mii de români condamnă faptele de care este acuzat cardiologul român și cere ca acesta să fie pedepsit drastic dacă va fi găsit vinovat.

Presa românească a prezentat și mărturiile altor pacienți care, în trecut, au fost operați de medicul Dan Tesloianu.

Într-o declarație dată sub protecția anonimatului pentru Antena 1, o fostă pacientă susține că a fost operată de șapte ori, de fiecare data medicul recomanându-i să îi schimbe dispozitivul cardiac implantat.

„Mi-a schimbat aparatul după 4 - 5 ani. Iar îl punea, iar ieșea. Făcea infecție, crăpa. De șapte ori m-a operat și ultima oară, când a văzut că nu stau aparatele, mi l-a pus pe stânga pe mușchi și mi-a dat carnet la el. Este un an de atunci”, a spus ea.

Dialog cu o pacientă operată de dr. Tesloianu

Pacientă: În 2013 m-a operat. Mi-a pus un aparat, stimulator cardiac. Crăpa cusătura, ieşea afară.

Reporter: V-a arătat documente care să arate că era nou? ​

Pacientă: Nu! Nu mi-a dat niciun act, nimic. ​

Reporter: Credeţi că sunteţi unul dintre cei 238 de pacienţi care ar fi primit de la persoane decedate? ​

Pacientă: Eu aşa cred. Pentru că nu îmi primea corpul, le dădea afară. De şapte ori să mă taie şi acum am aflat de ce. Mi-a făcut la antibiotice, sunt distrusă! ​

Reporter: Domnul doctor a dat vreun motiv pentru care a refolosit acele dispozitive?

Sursă: Antena 1.

Președintele Colegiului Medicilor din România, doctorul Daniel Coriu, a declarat la Antena 3 că ceea ce se presupune că a făcut Dan Tesloianu este „imoral și ilegal” și că, de câțiva ani, Casa Națională de Asigurări de Sănătate rambursează costurilor dispozitivelor medicale de tipul celor folosite de cardiologul ieșean.

„Să refoloșesti un dispozitiv medical nu este absolut o practică deontologica. Noi am avut la un moment dat o întrebare din partea Casei Naționale dacă din punct de vedere deontologic este corect și, sigur, poziția noastră a fost fermă: nu este corect să refolosim dispozitive medicale de la cadavre sau din alte surse”.

„Până acum nu am mai avut reclamații (cu privire la astfel de practici – n.r.). Cred că este ceva care depășește imaginația noastră. Nu ne puteam închipui ca acest lucru s-ar putea întâmpla”, a mai spus Coriu.

Doctorul Tesloianu profesează atât în sistemul public, la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon din Iași”, cât și la o clinică privată din Iași, unde deține 50% din acțiuni.

La spitalul public, în trecut, Tesloianu a fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie.

Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași este locul unde ar fi avut loc o parte din aceste intervenții, susțin surse judiciare.
Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași este locul unde ar fi avut loc o parte din aceste intervenții, susțin surse judiciare.

Managerul spitalului public, Dan Timofte, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse subordonatului său, invocând ancheta judiciară.

Dan Tesloianu a câștigat în 2021, din funcția de medic al Spitalului „Sfântul Spiridon”, suma totală de 185.000 de lei. Soția sa, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie, a câștigat, din salariu, 215.589 de lei.

Dr. Tesloianu, care în trecut a mai fost anchetat pentru luare de mită de DNA – acuzațiile fiind însă clasate – a mai încasat din divedende, în 2021, 160.000 de euro.

Acuzații și de luare de mită

Ancheta în care este vizat Tesloianu și care a scos la iveală ceea ce Parchetul numește o „rețea formată din cadre medicale” a devenit publică vineri, 17 februarie, când autoritățile judiciare române au efectuat 24 de percheziții în județele Brașov, Iași, Neamț și Suceava.

De la domiciliile celor percheziționați anchetatorii au ridicat echivalentul a aproximativ 150.000 de euro, în monedele lei, euro, dolari americani, lire sterline, franci elvețieni, forinți, coroane suedeze, coroane daneze.

36 de tablouri ale unor pictori celebri au fost, de asemenea, ridicate și depuse la un muzeu din Iași.

Au fost descoperite, printre altele, și 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiace.

Percheziții au avut și la un imobil dintr-o zonă protejată - monument al naturii, din comuna Movileni, unde Dan Tesloianu ar fi construit fără a avea acest drept.

În timpul anchetei, procurorii au mai descoperit, la Iași, alți cinci medici care ar fi pretins mită de la pacienți, fără legătură explicită cu acuzațiile grotești aduse lui Tesloianu.

„Cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate”, au precizat anchetatorii. Unul dintre medici a fost plasat sub control judiciar.

Patru persoane care au oferit mită au fost, de asemenea, puse sub acuzare.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG