Spre deosebire de celealte state balcanice, unde Suveranul Pontif nu a fost băgat în seamă de patriarhii ortodocși locali, în România, o ceremonie comună a avut loc la Catedrala Mântuirii în fața celor mai importanți demnitari, cu toate ornamentele necesare. Totul a fost transmis în direct la televiziunea Trinitas, care aparține Bisericii Ortodoxe Române (BOR), iar discursurile înalților ierarhi au fost publicate imediat pe site-ul de știri pe care-l păstorește Biserica Ortodoxă Română.
Patriarhul român a vrut să se distanțeze de ortodocșii fanatici din regiune, fără să-i întoarcă însă Înaltului Pontif mâna frățească pe care i-a întins-o. Frații Andrei și Petru „să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni. Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui”, a spus Papa, care la venirea pe aeroport a pupat crucea episcopului Nifon, un fel de ministru de Externe al Patriarhiei. Acest gest făcut cu naturalețe de Înaltul Pontif nu a avut niciun răspuns în oglindă.
De fapt, Biserica Ortodoxă Română l-a primit pe Papa Francisc cu un fast rece. Patriarhul Daniel a fost cumva condescendent când i-a spus Înaltului Pontif că a acceptat ideea de a-l lăsa „să rostească rugăciunea Tatăl nostru în latină și să intoneze câteva cântări pascale catolice” în semn de „recunoștință” pentru „sprijinul simbolic” dat de Vatican construirii Catedralei Mântuirii (200.000 de euro din cei 500.000 după cum a spus chiar Daniel) și fiindcă Papa îi sprijină pe „credincioșii ortodocși din Italia și alte țări, unde Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426 lăcaşuri de cult, 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală”.
Adică, fără acest ajutor, Papa n-ar fi fost primit să se roage împreună cu Patriarhul Daniel. Mesajul celui mai înalt ierarh ortodox funcționează pe două direcții:
1) pentru străinătate și pentru enoriașii săi: cu imaginile celor doi, Papa și Patriarhul, îmbrăcați în alb, sugerând o fraternitate imposibilă, devreme ce nu e posibilă o slujbă ecumenică.
2) pentru catolici și în mod special pentru liderul de la Vatican, patriarhul român și-a arătat politețea, dar nu și disponibilitatea spre dialog. O discuție între patru ochi nu a avut loc, iar dramaticul capitol al greco-catolicilor nu a fost atins.
Odiseea greco-catolicilor în timpul comunismului
- Pe 1 octombrie 1948, înalții ierarhi ortodocși au pus în aplicare planul comuniștilor: au găsit 37 de preoți greco catolici dispuși să semneze adeziunea la Biserica Ortodoxă Română, cee ace s-a și întâmplat la sinodul de la Cluj. În ziua următoare, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu i-a excomunicat pe toți 37. A urmat arestarea lui și a celorlalți șase episcopi greco-catolici. Pe toți aceștia Papa îi va beatifica la Blaj, capitala greco-catolicismului. 6 dintre ei au murit la închisoarea de la Sighet, iar al șaptelea la închisoarea Văcărești.
- Biserica Greco Catolică a fost scoasă în afara legii de statul prin Decretul 358 din 2 decembrie 1948, care preciza că: „în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român (…) organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, precum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista“
- În 1948 Biserica Greco-Catolică avea 2429 de biserici potrivit Anuarului Pontifical din 1948, 9 ordine călugăreşti, 28 de case, 424 călugări şi călugăriţe, 20 şcoli liceale pentru băieţi cu 3.352 interniști, 14 licee de fete cu 2.800 interniste, 4 azile şi orfelinate, 6 tipografii care imprimau 20 de reviste săptămânale şi lunare în aproximativ 250.000 exemplare5. Greco-catolicii numărau atunci 1.800.000 de credincioşi, au mai rămas 150.000, iar bisericile lor și restul bunurilor nu li se restitutie. BOR refuză cu încăpățânare, iar statul crede că ele trebuie date înapoi ținând cont de numărul enoriașilor.
La peste 70 de ani după ce regimul comunist a desființat cu largul concurs al BOR, Biserica Greco-Catolică, urmând pas cu pas exemplul din Ucraina, Patriarhul Daniel a ratat să-și ceară iertare în fața capului bisericii catolice pentru păcatul atât de grav al înaintașilor săi.
Sutele de preoți, călugări și credincioși care au fost aruncați în închisorile politice nici nu există pentru BOR.
În cuvântul său ținut alături de Patriarhul Daniel, Papa a vorbit, fără nicio legătură cu felul în care se raportează BOR la trecut, despre „dinamica lumii” actuale care „e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii”, îndemnând la „comoditățile puterii”, „la aroganța goală a impresiei de autosuficiență” și „la ipocrizia preocupării pentru aparențe”.
Papa Francisc și-a expus din nou compasiunea pentru migranți și pentru cei săraci, într-o filosofie pe înțelesul tuturor: „nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem, să împărțim, nu să adunăm, să-i săturăm pe alții, în loc să ne umplem pe noi înșine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparține tuturor”.
Patriarhul Daniel a avut un discurs total diferit, chiar dacă una dintre frazele lui se întorcea spre sărmani: „să unim Liturghia cu filantropia, rugăciunea cu acţiunea socială în ajutorarea oamenilor săraci, bolnavi şi marginalizaţi”.
Spre deosebire de felul deschis în care Înaltul Pontif înțelege diversitatea, Patriarhul român a ținut să vorbească despre nevoia de a apăra valorile creștine într-o Europă secularizată:„să apărăm şi să promovăm familia creştină tradiţională formată din bărbat, femeie şi copii, într-o Europă cu un evident declin demografic, un continent care îmbătrânește rapid”.
Față de predecesorul său, Teoctist, Patriarhul Daniel ar putea părea un liberal, dar față de Papa Francisc, este un conservator.
Facebook Forum