Linkuri accesibilitate

Mituri și adevăruri dureroase despre holocaustul romilor și deportările din Transnistria


În 1942 și sporadic în 1943, aproximativ 25.000 de romi, dintre care jumătate copii, au fost deportați de regimul Antonescu în Transnistria. Dintre aceștia, în jur 11.000 nu au mai supraviețuit, din cauza foamei, a bolilor și a frigului pe timpul iernii.

Aproximativ 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria în cel de-Al Doilea Război Mondial. Deportările au fost motivate în primul rând social, dar au avut și un substrat rasial, de purificare etnică, spun specialiști care au studiat persecuția romilor în timpul regimului Antonescu.

Jumătate din romii deportați în Transnistria - teritoriu aflat atunci în administrarea României - au fost copii. Din totalul celor care au ajuns în Transnistria, în 1942-1943, cel puțin 11.000 de persoane nu au supraviețuit foamei extreme, frigului și tifosului.

Numărul romilor exterminaţi, la nivel internaţional, în ceea ce este cunoscut drept Poraimos, sau genocidul romilor, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial variază între zeci de mii şi sute de mii, în funcţie de sursele consultate.

Romi civili adunaţi pentru deportare, în Asberg, Germania, în 1940.
Romi civili adunaţi pentru deportare, în Asberg, Germania, în 1940.

Chiar dacă „Holocaustul romilor” - comemorat anual, la nivel internațional, în 2 august - nu a luat în România forma exterminărilor, deportarea pe teritoriul dintre Nistru și Bug a fost tot o formă de persecuție extremă, spun cercetătorii consultați de Europa Liberă.

Una din foarte puținele fotografii din locurile din Transnistria unde au ajuns romii deportați de autoritățile române între 1942-1943.
Una din foarte puținele fotografii din locurile din Transnistria unde au ajuns romii deportați de autoritățile române între 1942-1943.

Romii nomazi din România anilor '40 au fost deportați cu toții, în timp ce din rândul celor „sedentari” - în sensul de stabili - au fost vizate persoanele cu cazier, fără loc de muncă, sau cu alte „tare sociale”.

Motivarea oficială a deportării romilor a fost una de natură socială, de marginalizare și chiar înlăturare a „elementelor” nefolositoare societății.

Potrivit raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România - Comisia Elie Wiesel, măsura deportării a fost apanajul guvernului condus de Ion Antonescu și a unora din colaboratorii săi, neexistând o susținere populară a deportării, cel puțin în privința romilor sedentari.

Cercetători precum sociologul Nicolae Furtună și istoricul Marius Turda susțin că motivarea socială a deportărilor - realizate în 3 etape, ascunde însă argumente rasiale, eugenice, prezente în discursul unor structuri ale statului și chiar ale unei părți a elitei intelectuale, încă din anii '30.

„Trebuie să ne gândim la aceste fenomene radicale, de 'curățare' a populației de elemente nedorite, aceste programe genocidale, ca fiind parte din întreaga construcție modernă a statului-națiune”, explică istoricul Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University în Marea Britanie.

Susține că oricum ar fi privită problema deportării romilor, ca o temă importantă, sau marginală, „suferința umană rămâne și este copleșitoare”.

A cercetat în profunzime fenomene precum naționalismul, rasismul, biopolitica și eugenismul - teorie care susține inegalitatea biologică între rase, unele fiind considerate inferioare și altele superioare.

„Când a început această discuție despre ce este statul modern, cum trebuie să arate și ce este o societate funcțională, eugenia și rasismul au dus la aceste argumente prin care unii cetățeni erau mai valoroși decât ceilalți, unii meritau să trăiască mai mult decât ceilalți, alții erau împiedicați de la reproducere”, detaliază Marius Turda.

Istoricul a acordat un interviu pe tema deportării romilor în Transnistria, în care vorbește pe larg despre contextul derulării acestora, distincția între Holocaustul evreilor și cel al romilor, substraturile măsurilor luate de regimul Antonescu.

El subliniază că foarte puțini istorici și cercetători au studiat în profunzime subiectul și admite că există riscul forțării unor interpretări. Acestea ar trebui limpezite tocmai prin dezbateri serioase, pornind de la ce poate fi cunoscut deja, pe baza documentelor.

Puteți citi interviul cu profesorul Marius Turda în partea a doua a articolului.

Profesoară din comunitatea Roma: Nu am aflat de deportări decât în facultate!


Ionela Pădure este profesoară de limba romani la o școală dintr-o comună de lângă București și a povestit atât cum a aflat ea însăși despre deportarea romilor dar și ce le spune elevilor săi pe această temă.

Profesoara de etnie romă Ionela Pădure spune că mulți romi află despre deportări abia la vârsta majoratului.
Profesoara de etnie romă Ionela Pădure spune că mulți romi află despre deportări abia la vârsta majoratului.

„Fetița Ionela din Țăndărei, Ialomița, nu a auzit vorbindu-se despre Holocaust / deportări în familie, deloc; nici de la părinți, nici de la familia extinsă, de la nimeni. Abia după ce am intrat la facultate, m-am angajat în mișcarea civică a romilor și așa am aflat eu despre acest subiect”, spune tânăra profesoară.

Își aduce și acum aminte o scenă ilustrativă.

„Aveam 19 ani, aveam în mână o carte care vorbea despre Holocaust, eram la metrou, la universitate și pur și simplu am început să plâng. M-au copleșit informațiile pe care le auzisem acolo și de faptul că la 19 ani nu auzisem despre asta. Urma să îmi explic tot eu de ce nu am știut nimic până atunci”.

Codițe ale fetelor rome, păstrate la muzeul de la lagărul Auschwitz-Birkenau, vizitat de Ionela Pădure în 2014. Aproximativ 19.000 de romi ar fi fost exterminați acolo.
Codițe ale fetelor rome, păstrate la muzeul de la lagărul Auschwitz-Birkenau, vizitat de Ionela Pădure în 2014. Aproximativ 19.000 de romi ar fi fost exterminați acolo.

În comunitatea din care face parte, subiectul e considerat în continuare mai degrabă rușinos și de aceea este evitat, explică ea.

„Oamenii aceia au suportat acolo lucruri teribile, rușinoase despre care pur și simplu nu vrem să ne aducem aminte și nu vorbim”.

Într-un interviu acordat anul trecut, sociologul Gelu Duminică, care a avut mai multe rude deportate în Transnistria, povestea de asemenea că, deși a aflat în familie de acest subiecte, era unul discutat în șoaptă.

Evitarea temei Holocaustului / deportării romilor în comunitățile de romi are un substrat mai adânc. Are de a face cu motivele prezentate de autoritățile regimului Antonescu din anii '40 pentru deportări, explică sociologul Nicu Furtună, de etnie romă, director al Centrului de Cercetări Culturale şi Sociale „Romane Rodimata”.

Pe lângă cei aproape 12.000 de romi nomazi deportați, ceilalți aproximativ 13.000, din rândul romilor sedentari, membri ai comunităților obișnuite, au fost „selectați” cei cu cazier, care nu aveau loc de muncă și alții care erau considerați „nefolositori” societății.

„Și mama mea, când mi-am redactat lucrarea de licență, era oarecum rușinată cu tema aleasă. Când i-am cerut să mă ajute să găsesc supraviețuitori ai deportării, era oarecum rușinată. La nivel de memorie colectivă rămăsese impregnat faptul că au fost deportați acei romi care erau nefolositori societății, numai acei romi ar fi fost 'curățați'”, a explicat Nicu Furtună.

A realizat zeci de interviuri cu supraviețuitori ai deportărilor și este una din cele mai respectate voci din comunitatea Roma în ce privește cercetarea atât a acestei teme cât și cea a sclaviei.

Sociologul Nicu Adrian Furtună, în timpul unui interviu cu Maria Căldărar, supraviețuitoare a deportării în Transnistria.
Sociologul Nicu Adrian Furtună, în timpul unui interviu cu Maria Căldărar, supraviețuitoare a deportării în Transnistria.

„Deportarea a funcționat ca o stigmă”, punctează el. Asta în special în cazul romilor din comunitate, pentru că în cazul celor nomazi, deportați în totalitate, interpretarea e asociată mult mai puternic cu ideea persecuției, adaugă Nicu Furtună.

Unchiul cu lacrimi un ochi și un episod teribil din timpul deportărilor


Ionela Pădure spune că după ce a început să afle tot mai multe despre Holocaustul romilor, în cazul României despre deportarea acestora în Transnistria, a aflat și lucruri cutremurătoare.

De exemplu când a întâlnit un unchi mai îndepărtat, supraviețuitor al deportării.

„Imaginați-vă un bărbat în toată puterea, la 70 și ceva de ani, plângând când vorbea despre ce s-a întâmplat în Transnistria. Îmi este greu să vorbesc despre asta, dar mi-a povestit de un act de canibalism; murise o femeie, nu mai aveau ce să mănânce și i-au mâncat carnea. În lacrimi mi-a povestit asta”, a povestit, cu glas întrerupt, ea.

Fără să poată fi generalizat, un astfel de episod nu a fost neapărat singular, mai ales că înfometarea extremă și boala - tifosul în special - au fost principalii factori care au decimat o mare parte din populația romă deportată în Transnistria, spune Nicu Furtună.

Aproximativ 11.000 din cele circa 25.000 de persoane deportate nu au supraviețuit sau cel puțin o parte au fost date dispărute.

Transnistria ar fi fost prezentată inițial ca un „tărâm al făgăduinței”, unde romii vor avea posibilitatea să își câștige existența și să trăiască decent, însă în fapt au avut parte de condiții inumane, cu hrană foarte puțină, iar boala - tifosul, au făcut ravagii în rândul populației.

Mulți deveneau inapți de muncă, iar în cazul celor care lucrau, plata muncii era întârziată, generând proteste din partea unor lideri ai comunității.

În acest context s-a ajuns și la unele situații extreme, care au pus o presiune și mai mare pe memoria celor deportați, dublând astfel stigma.

„Este menționată această situație (de canibalism, n.red.) de către unii supraviețuitori, cu toate că le este rușine să vorbească deschis despre ea, pentru că atrage la nivel de comunitate un oprobriu. Printr-un astfel de fapt deveneai spurcat, în cultura tradițională romă. Sunt și alte elemente care rămân în uitare pentru că ele 'pătează' la nivel de comunitate, memoria”, a explicat sociologul.

Tocmai faptul că astfel de lucruri au ajuns să se întâmple face discutarea unor teme precum deportarea romilor și Holocaustul în general și mai importantă, crede profesoara Ionela Pădure.

Ea mărturisește că încărcătura emoțională a subiectului o face să îl abordeze doar cu copii care ajung la vârsta adolescenței.

Ionela Pădure, în vizită la muzeul lagărului Auschwitz-Birkenau.
Ionela Pădure, în vizită la muzeul lagărului Auschwitz-Birkenau.

„Am avut recent o tabără cu elevi de 16-17 ani, cu care am vorbit despre sclavie, Holocaust și despre aceste orori pe care romii au trebuit să le suporte, doar pentru că erau romi. Pur și simplu acei copii plângeau, îmbrățișați, pentru că la fel ca în cazul meu, aflau doar acum despre aceste lucruri, nu din familie sau comunitate”.

„E important să vorbim despre asta, pentru că face parte din procesul de vindecare, de care avem nevoie cu toții”, a conchis ea.

Cum a argumentat regimul Antonescu deportările


Persecutarea romilor a fost argumentată social de către regimul Antonescu. Așa au ajuns în Transnistria „elementele” considerate indezirabile, neintegrabile de către autoritățile vremii, spune sociologul Nicu Furtună.

Pe lângă combaterea nomadismului, „autorităţile vorbesc de necesitatea curăţării satelor şi oraşelor de populaţia romă săracă, fãrã ocupaţie sau meserie, fără avere şi fără posibilitatea de a-şi câştiga existenţa, de cei care trăiau din furt şi cerşit”, notează raportul Comisiei Elie Wiesel.

Autorii Raportului notează că motivele reale ale deportărilor ar fi putut fi reprezentate de politica etnică a regimului Antonescu. „Obţinerea omogenităţii etnice a ţării, prin 'transferul' în afară al minoritarilor şi aducerea în ţară a românilor din ţările vecine a fost o preocupare pentru guvernul român de atunci”, notează documentul.

Cercetările aprofundate ar arăta că deportarea în Transnistria a avut la bază o gândire eugenică, bio-politică, menționează Nicu Furtună. Opinia este susținută și de istoricul Marius Turda.

Au fost deportate două categorii de romi.

„Pe de o parte au fost deportați toți romii nomazi, în general o populație cu un stil de viață nomad, care locuiau în corturi; alții erau semi-nomazi, aveau locuințe dar pe perioada anului circulau în țară pentru a-și practica meseriile tradiționale (lingurar, căldărar, n.red.) și a-și câștiga existența”.

Indicaţii date de Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu privire la deportarea romilor nomazi în Transnistria.
Indicaţii date de Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu privire la deportarea romilor nomazi în Transnistria.

Romii nomazi erau cei care, inclusiv după secolele de sclavie, își păstraseră cel mai bine identitatea, „nu se amestecă, încheie căsătorii doar în interiorul grupului”, fiind considerați o amenințare la puritatea neamului românesc, arată Nicu Furtună, citându-l pe sociologul Ion Chelcea.

Romii nomazi trăiau în corturi și își practicau meșteșugurile călătorind dintr-o parte în alta. Romii nomazi din România au fost deportați în cvasi-totalitate în Transnistria. În imagine datată în intervalul 1936 - 1940, cu romi de pe teritoriul României, în fața corturilor lor.
Romii nomazi trăiau în corturi și își practicau meșteșugurile călătorind dintr-o parte în alta. Romii nomazi din România au fost deportați în cvasi-totalitate în Transnistria. În imagine datată în intervalul 1936 - 1940, cu romi de pe teritoriul României, în fața corturilor lor.

„Cea de-a doua categorie deportată este cea a romilor sedentari, care locuiau în comunitățile compacte de romi. Ele sunt denumite uneori în documente și 'țigănii', de fapt acest termen face trimitere la sclavie. Din rândul lor au fost deportați cei care aveau cazier judiciar, care nu aveau loc de muncă și care erau caracterizați de către regimul de atunci ca fiind 'nefolositori' societății”, a adăugat cercetătorul.

„Extragerea” romilor care urmau să fie deportați din rândul romilor sedentari era delicată, pentru că mulți erau țărani, agricultori, unii chiar înstăriți și se aflau în relații bune cu țăranii români.

Familie de romi sedentari, din Craiova, în anii '30.
Familie de romi sedentari, din Craiova, în anii '30.

Atât comunitatea romilor nomazi deportați, cât și a celor sedentari, includeau numeroși copii, peste jumătate din cele aproape 25.000 de persoane deportate în Transnistria, conform datelor consemnate într-un raport din 1942 al Inspectoratului Jandarmeriei Române.

Document al Jandarmeriei Române, care indică numărul romilor care urmau să fie deportați în Transnistria și metodele prin care urmau să ajungă acolo.
Document al Jandarmeriei Române, care indică numărul romilor care urmau să fie deportați în Transnistria și metodele prin care urmau să ajungă acolo.

Documentul, disponibil acum online, a fost publicat în volumul „In the Shadow of the Swastika: Volume 2: The Gypsies during the Second World War”, de Karola Fings, Donald Kenrick (eds.), apărut în 1999 la University of Hertfordshire Press, Hatfield.

Potrivit actului, între 1 - 15 august 1942 au fost evacuați în Transnistria, parte a României la acea vreme, 11.441 de romi nomazi, dintre care peste 6.000 de copii. Între 2-12 septembrie același an au fost evacuați, „cu trenurile de evacuare”, 13.176 de țigani nenomazi, „stabili” potrivit documentului, „nemobilisabili şi periculoşi ordinei publice”.

Ulterior au mai fost deportate aproape 70 de persoane, infractori eliberați din închisori, conform aceluiași document.

Fotografie cu caracter ilustrativ: romi și sârbi deportați în Croația, pe teritoriul fostei Iugoslavii, în anii '40.
Fotografie cu caracter ilustrativ: romi și sârbi deportați în Croația, pe teritoriul fostei Iugoslavii, în anii '40.

De precizat că deportările au fost precedate de un recensământ al categoriilor de romi care urmau să fie deportați, fiind trecuți în evidențe peste 40.000 de persoane, din care aproape 10.000 de romi nomazi și aproximativ 31.000 de romi sedentari din categoriile amintite.

Indicaţii date de Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu privire la deportarea romilor nomazi în Transnistria.
Indicaţii date de Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu privire la deportarea romilor nomazi în Transnistria.

Informațiile sunt menționate în culegerea „Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria”, de Viorel Achim, apărută la Editura Enciclopedică București în 2004, citată de pagina de Wikipedia care are ca temă deportarea romilor în Transnistria.

De precizat că la recensământul din 1930 s-au declarat romi peste 262.000 de persoane, de unde rezultă că procentul celor deportați a fost de sub 10% din totalul populației. Potrivit raportului Comisiei Elie Wiesel, la momentul deportărilor populația romă estimată de autorități era de sub 210.000 de persoane, astfel că procentul celor deportați ar fi de 12%.

Nicu Furtună menționează că în rândul populației nedeportate a existat însă mereu neliniște și incertitudine cu privire la faptul de a fi deportați și categorii de romi nedeportate inițial.

Măsura deportărilor ar fi fost apanajul lui Ion Antonescu, care ar fi comunicat verbal ordinele pe această temă miniștrilor, fiind trimise spre executare Inspectoratului General al Jandarmeriei, potrivit raportului.

Chiar dacă semnătura mareșalului, președinte al Consiliului de Miniștri și conducătorul de facto al României în acea perioadă, nu apare pe documente cu privire la deportări, „faptul că Antonescu a urmărit îndeaproape modul în care erau executate aceste ordine sugerează că politica faţă de romi aplicată în România în anii războiului a fost creaţia lui”, menționează autorii studiului citat.

Mareșalul Ion Antonescu a fost executat în 1946, de autoritățile comuniste, sub acuzația de crime de război.
Mareșalul Ion Antonescu a fost executat în 1946, de autoritățile comuniste, sub acuzația de crime de război.

Ordinul lui Ion Antonescu, venit în 31 mai, fie și verbal, ar fi precedat de dispozițiile date de mareșal cu privire la modul de deportare al romilor, concretizate într-un Ordin Secret transmis de președinția Consiliului de Miniștri către Ministerul Afacerilor Interne, potrivit culegerii de documente a lui Viorel Achim.

Istoricul Marius Turda afirmă la rândul său că există documente ale Poliției care atestă urmarea unor proceduri legate de deportare și în niciun caz doar o dispoziție informală.

De altfel, Ministerul de Interne a cerut încă din 17 mai Jandarmeriei recenzarea populației rome, pe două categorii: romi nomazi și romi stabili care însă erau recidiviști, condamnați sau care nu aveau ocupație precisă din care să trăiască cinstit prin muncă și constituiau astfel o povară și un pericol social. Aceștia urmau să fie înregistrați alături de membri familiilor lor, dacă locuiau în aceași gospodărie.

Mareșalul Antonescu a cerut urgentarea procedurilor, astfel încât să fie finalizate până în 31 mai, iar la acea dată au fost înregistrați în cele două categorii peste 40.000 de romi, din care sub 10.000 de romi nomazi și peste 31.000 de romi stabili.

Informațiile sunt citate de asemenea pe pagina de internet amintită, având ca sursă culegerea de documente a lui Viorel Achim.

Nicu Furtună: Argumentarea pe criterii sociale avea în spate 'argumente' rasiale


Deși deportarea romilor nu a presupus exterminarea acestora, este inclusă în Raportul final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului în România, fiind subscrisă acestei teme, spune Nicu Furtună.

Nicu Adrian Furtună, directorul Centrului de Cercetări Culturale şi Sociale "Romane Rodimata".
Nicu Adrian Furtună, directorul Centrului de Cercetări Culturale şi Sociale "Romane Rodimata".

El spune că argumentele sociale pentru deportări, prezentate în timpul regimului Antonescu, aveau de fapt în spate o motivare rasială, explică el. Asta reiese, potrivit lui, din luări de poziție ale unor persoane cu rol important în organizarea socială, politică a României anilor '40.

De altfel, centre cu specific eugenic, de igienă socială, începuseră să funcționeze din anii '30 în București, Cluj, Sibiu, menționează Furtună.

Spre exemplu, Gheorghe Făcăoaru, într-o lucrare din 1941, ca „romii nomazi și ne-nomazi să fie internați în lagăre de muncă forțată”. „Acolo să li se schimbe hainele, să fie raşi, tunşi şi sterilizaţi”, afirma acesta.

În amplul raport al Comisiei Elie Wiesel se menționează că opinii eugenice sau rasiste exprimate de voci precum Gheorghe Făcăoaru ori fratele său Iordache Făcăoaru - șef al secției de bio-antropologie a Institutului Central de Statistică (dar care nu militase totuși pentru deportarea romilor), au avut totuși o circulație restrânsă în anii respectivi.

„Mediile academice, presa vremii şi opinia publică au fost reticente faţă de aceste idei”, notează autorii raportului. Ei adaugă însă că lucrurile încep să se schimbe începând cu 1940, „în condiţiile abandonării complete a valorilor democratice şi ale intrării ţării în sfera de dominaţie politică şi ideologică a Germaniei naziste”.

Chiar dacă mișcarea legionară a vehiculat, doar după preluarea puterii, politici rasiste față de romi, acestea nu s-ar fi concretizat însă în măsuri adoptate.

Totuși, opiniile, fie și izolate, cu caracter rasist, „au jucat un anumit rol în pregătirea politicilor faţă de evrei şi romi a guvernului Antonescu”.

De altfel, dacă deznodământul războiului nu ar fi fost cel știut, cu Germania nazistă înfrântă, deportările ar fi constituit doar începutul unei politici argumentate aparent social, dar și cu un puternic substrat rasial, crede Furtună.

Spre exemplu, fostul șef al Institutul Central de Statistică, Sabin Manuilă, ar fi prezentat romii, în special pe cei nomazi - foarte atașați de propriile tradiții și valori - drept cel mai mare pericol la adresa neamului românesc și a purității poporului român, spune cercetătorul.

Câtă vreme Institutul Central de Statistică se afla în subordinea directă a Președinției Consiliului de Miniștri, iar șeful Institutului, Sabin Manuilă, consilier al mareșalului, ar fi avut opinii ferme legat de problematica romilor, asta ar indica potrivit lui Furtună faptul că „față de deportarea romilor în Transnistria a existat o ideologie de curățare nu doar socială a societății, ci și una biologică”.

Asta ar reieși și dintr-un raport al Institutului din 7 septembrie, venit după ce Ion Antonescu a solicitat în septembrie '42 instituției, conduse de Manuilă, un raport al populației sedentare rome.

Statisticienii erau într-un oarecare impas, întrucât mulți dintre romii obișnuiți, ne-nomazi, se amestecaseră sau chiar căsătoriseră cu etnici români.

Romii nomazi fuseseră deportați în cvasi-totalitate, între 1 iunie - 15 august, iar la scurt timp după referatul întocmit în 7 septembrie de Institutul de Statistică, aveau să fie deportați și romii sedentari

Raportul Institutului de Statistică a consemnat următoarele:

„Deși păstrători prin împrumut ale unora din vechile tradiții și a anumitor elemente de folclor românesc, mai mult sau mai puțin curate, pe lângă posesiunea câtorva meșteșuguri primitive, 'țiganii' rămân totuși non-valori sociale și naționale și o primejdie rasială, în măsura în care în viitor neamul nostru își caută și își păzește o substanță biologică mai pură și tinde conștient la un mai înalt ideal românesc de umanitate”.

La scurt timp după raportul respectiv aveau să fie deportați și romii considerați rău famați - cu cazier, recidiviști, sau fără loc de muncă - „selectați” dintre cei sedentari

Certificatele etnice

Deportările, întâmplate în majoritate covârșitoare în iunie și septembrie 1942, nu au epuizat preocuparea legată de romi. Sunt introduse certificatele etnice, care pun însă în dificultate autoritățile din teritoriu.

O adresă a Prefecturii Brașov, către Ministerul de Interne, din aprilie '43, este ilustrativă, menționează Furtună.

Autoritățile brașovene cer „să se precizeze dacă originea etnică de 'țigan' este recunoscută și care categorie de locuitori sunt considerați țigani”.

Atitudinea populației majoritare românești față de romii sedentari nu era una ostilă, muți fiind țărani, agricultori, sau meșteșugari, notează Raportul Elie Wiesel. În imagine, meșteri romi, în România anilor '30.
Atitudinea populației majoritare românești față de romii sedentari nu era una ostilă, muți fiind țărani, agricultori, sau meșteșugari, notează Raportul Elie Wiesel. În imagine, meșteri romi, în România anilor '30.

„Primăriile comunale întâmpină dificultăți la eliberarea certificatelor, pentru că sunt locuitori care deși, vorbesc românește, sunt de religie ortodoxă, sunt presupuși țigani, cu toate că nici chiar din înfățișare nu ar rezulta asta, iar ca îndeletnicire o au pe cea obișnuită, de agricultori și negustori, unii din ei fiind foarte buni gospodari și chiar înstăriți”, a transmis Prefectura brașoveană.

„După deportări, își pun problema romilor rămași: pot fi considerați români? Către Ministerul de Interne sunt trimise nenumărate astfel de adrese în care întrebarea este: romii, sau 'țiganii', pot fi considerați de origine etnică românească?”, explică sociologul Nicu Furtună.

Apar apoi proiecte de legi care urmau să stabilească care era locul romilor și care propuneau ca romii să nu mai aibă posibilitatea de a se căsătorii cu români.

„Nu au fost adoptate, însă ele arată care era curentul care a stat la baza deportării romilor în Transnistria”.

Se ajunge astfel la ideea efectuării de teste serologice, de sânge, coroborate cu cercetări antropologice, desfășurate de asemenea cu dificultate.

Oprirea deportărilor

Deportarea de noi romi avea să fie oprită în octombrie 1943, printr-o decizie a Consiliului de Miniștri. Motivul a fost în fapt dificultatea stabilirii originii etnice, potrivit lui Furtună.

De altfel, masa populației, în special țăranii, dar nu numai, nu au susținut deportările și în numeroase situații au transmis memorii către autorități pentru sistarea deportărilor sau pentru ca unii membrii ai comunității să nu fie deportați.

„Există scrisori şi memorii, adresate Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, mareşalului Ion Antonescu direct, reginei-mame, Ministerului de Interne, Marelui Stat Major, etc., unele purtând zeci de semnături, redactate uneori în numele întregii comunităţi, care fie cer să nu fie deportaţi romii din satul sau oraşul respectiv, fie cer readucerea în locurile de baştină a celor deja deportaţi”, notează raportul Comisiei pentru Studierea Holocaustului.

Au protestat față de deportări și figuri sau entități publice, precum Asociația / Uniunea Generală a Romilor din România - care a funcționat încă din 1933 -, Dinu Brătianu, în acel moment președinte al Partidului Național Liberal, sau muzicianul George Enescu.

Autorii raportului menționează pe de altă parte că deplângerea deportărilor de către populația majoritară s-au referit aproape exclusiv la romii sedentari, nu și la cei nomazi, „a căror deportare pare să fi fost considerată de majoritatea românească drept justificată”.

„Chiar unul dintre argumentele folosite de romii sedentari pentru a se apăra împotriva deportării a fost faptul că ei nu erau nomazi, că aveau un domiciliu şi desfăşurau omuncă utilă”.

Holocaustul romilor, diferit în memoria nomazilor!


Situația particulară a nomazilor este reflectată și în modul în care episodul deportărilor a rămas în memoria colectivă, spune sociologul Nicu Furtună.

În rândul acestora, deportările nu sunt privite ca o stigmă, cum se întâmplă în rândul populației sedentare.

„Asta și pentru că nomazii au fost deportați toți, nu mai vorbim de o etichetare, doar a unora dintre ei. Îi întrebam de foarte multe ori pe supraviețuitorii care proveneau din comunități nomade: de ce ați fost deportați? Pentru că eram romi”.

Romi nomazi, din Cehoslovacia, la finalul anilor '30.
Romi nomazi, din Cehoslovacia, la finalul anilor '30.

„Însă atunci când discutam cu supraviețuitori din rândul sedentarilor spuneau: 'păi știi, cineva din satul cutare a furat o găină sau un porc, sau ceva...'. Ajungeau practic să interiorizeze ei vina”.

Întoarcerea deportaților... care au supraviețuit


Supraviețuitorii încep să se întoarcă din 1944, când începe ofensiva sovietică și apoi a celei române împotriva celei germane. Unii reușiseră să obțină aprobarea pentru repatriere, invocând faptul că sunt mobilizați pe front, potrivit culegerii lui Viorel Achim.

Primii dintre ei au încercat să fugă din Transnistria încă din toamna lui '43, dar sunt întorși înapoi. În primăvara anului 1944, individual sau în grup, alți romi încep să treacă Nistrul și să revină spre zonele lor. Odată reperați, suferă diferite restricții, asemănătoare cu cele suportate în timpul deportării.

„Există o documente de arhivă care arată că autoritățile române și-au pus problema întoarcerii din Transnistria a deportaților și măsurile care s au luat împotriva lor au fost practic aceleași cu măsurile luate în Transnistria recomandările și nu doar recomandările, că au fost lucruri puse în practică, romii care au ajuns în Transnistria”, explică Furtună.

„O parte din ei au fost internați în lagăre de muncă, pe moșiile unor particulari, fie la lucrări publice, construcții de drumuri, poduri, păstrându-și statutul pe care l-au avut în Transnistria. Majoritatea au ajuns ulterior în comunități”, a spus sociologul.

„În cele mai multe cazuri și-au găsit casele ocupate. abia după 23 august situația acestor oameni se schimbă. E foarte interesant, vedem tot din documente, cum ulterior autoritățile comuniste, în '47, '48, vorbesc despre persecuția rasială a țiganilor”.

„Unii supraviețuitori și-au creat mituri care să le redea demnitatea!”

Deportarea a lăsat cele mai mari consecințe la nivel de identitate, spune sociologul Nicu Furtună.

„Romii înșiși au ajuns uneori să se definească în funcție de acest fenomen, care a rămas ca o plagă. Chiar dacă au fost deportați 10-12%, impactul la nivel de societate a fost foarte mare, pentru că a pus, a tras un semnal de alarmă cu ce putea să se întâmple și cu restul romilor”.

Prizonieri romi, într-un lagăr de muncă din Belzec, Polonia, în 1940. Lagărul avea să fie desființat la sfârșitul anului.
Prizonieri romi, într-un lagăr de muncă din Belzec, Polonia, în 1940. Lagărul avea să fie desființat la sfârșitul anului.

Oamenii au trăit foarte mult timp cu frica deportării, fiindu-le frică să se declare inclusiv la recensământul de depistare a romilor-problemă, dinainte de deportări.

Unii din supraviețuitori și-au creat mituri legate de perioda deportării, pentru a simți, parțial cel puțin că le este redată demnitatea, a spus Nicu Furtună.

„Cu toate că rudarii au fost deportați, supraviețuitori din rândul lor spunea: 'Casa Regală a României foloseau ustensile produse de noi, linguri din lemn și eram văzuți ca valoroși, foarte importanți'. Regina Elena ar fi venit în Transnistria călare pe cal și ne-a salvat de la execuții, a venit cu avionul și a aruncat cu manifeste să nu fim omorâți pentru că suntem oameni cinstiți, noi suntem lăutari, avem meșteșuguri”.

„Au construit o memorie care să le ofere demnitate, pentru că ei au fost etichetați ca oameni care sunt nefolositori societăți și au construit mituri care să le redea demnitatea”, a conchis el.

INTERVIU Marius Turda: Eugenismul e parte a constructului de stat modern, căruia nu îi convine prea multă diversitate


Istoricul Marius Turda este profesor Oxford Brookes University, la Facultatea de Științe Umane, unde predă din 2005. A fondat aici grupul de lucru pe tema istoriei rasismului și a eugenismului.

Istoricul Marius Turda este unul din cei mai reputați cercetători români în domeniul rasismului, naționalismului și a eugeniei.
Istoricul Marius Turda este unul din cei mai reputați cercetători români în domeniul rasismului, naționalismului și a eugeniei.

A publicat numeroase volume pe temă, în engleză și română, printre care Istorie si rasism: „Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump” și „Eugenism si modernitate: Națiune, Rasa si biopolitica in Europa”.

Recent a publicat „'Războiul sfânt al rasei: eugenia și protecția națiunii în Ungaria. 1900-1919 (ediția a II-a)”, carte apărută la editura Școala Ardeleană.

Istoricul vorbește într-un interviu pentru Europa Liberă despre cum poate fi înțeleasă deportarea romilor în Transnistria.

Principalele declarații ale lui Marius Turda:

  • Vorbim de aproape 25.000 de romi care au fost deportați; oricum am privi problema, importantă sau marginală, suferința umană rămâne și a fost copleșitoare.
  • Această construcție a romilor ca fiind elemente „asociale” este eugenică. Termenul „balast social” este o invenție eugenică! După ce ai fost considerat balast, nu mai ai mult până să fii eliminat, sau înlăturat.
  • Romii deportaţi în România nu a fost uciși în camere de gazare, dar au fost lăsați pur și simplu să moară pe câmp, ca și animalele.
  • Te întrebi ce e mai uman: să îl omori pe unul într-o secundă, știind că tu îl omori oricum și să îl scutești într-un fel, de suferință, sau îl lași să sufere trei zile până se descompune și să moară ca un animal?
  • Deportarea în Transnistria a fost într-un fel gândită nu ca faza ultimă a procesului eugenic de protejare a națiuni române, ci ca o fază de început.
  • S-a renunțat pentru la deportări pentru că nu funcționai, nu știau exact care sunt romii.
  • Există riscul forțării unor legături, între eugenism și deportări, ca în orice discuţie intelectuală. Sper că putem avea o dezbatere publică despre rasă și eugenie, pornind de la datele pe care le cunoaştem.
  • Istoriografia românească s-a aplecat cu greu asupra acestor discuții.
  • A spune că Holocaustul romilor e complet diferit de cel al evreilor e greșit, dar și a spune că sunt la fel e greșit; sunt parte a unei țesături pe tema rasială, discuţia nu trebuie să fie superficială.

Europa Liberă: Cum am putea interpreta (încadra) ceea ce înțelegem prin „Holocaustul romilor”, mai exact deportarea romilor, în istoria modernă a României?

Marius Turda: Este cu siguranță un eveniment foarte tragic. În cazul romilor vorbim de aproape 25.000 de oameni care au fost deportați. Oricum am privi problema, istoric vorbind, fie că o vedem importantă, fie că o vedem marginală, suferința umană rămâne și a fost copleșitoare.

În al doilea rând, trebuie să ne gândim la aceste fenomene eugenice radicale, de „curățare” a populației de elemente nedorite. Aceste programe genocidale fac parte din întreaga construcție modernă a statului-națiune. Statul-națiune nu funcționează foarte bine dacă are prea multă diversitate. Idealul statului național este să aibă cetățeni de aceeași etnie, ca să-i poată controla cât mai bine și orice diferență etnică, linguistică etc. este privită cu suspiciune.

Când a început această discuție despre ce este statul național modern, cum trebuie el să arate și cum să funcționeze, eugenia și rasismul au adus noi argumente prin care unii cetățeni erau mai „valoroși” decât ceilalți, unii meritau să trăiască mai mult decât ceilalți, alții trebuiau împiedicați de la reproducere, ș.a.m.d.

Cei care au scris despre Holocaust au subliniat foarte clar că nu trebuie privit ca un episod „ieșit” din istorie, ci trebuie contextualizat ca aparținând într-un fel logicii statului modern, care are această tendință negativă, exterminaționistă. „Holocaustul romilor” trebuie privit așadar prin prisma istoriei statului național român.

Europa Liberă: Dar putem vorbi de un stat modern român atât de consolidat la acea vreme?

Marius Turda: Da, după 30 de ani de „România mare”, statul național român era în plină efervescența etnică, animat de dorința de a construi un stat al tuturor românilor. Asta era ambiția, declarată la 1918, nu? Să facem „o Românie a românilor”.

Marius Turda spune că elementele rasiale şi eugenice identificate de el şi de alţi cercetători în discursul public încă din anii '20-'30 ar trebui să genereze o dezbatere publică amplă.
Marius Turda spune că elementele rasiale şi eugenice identificate de el şi de alţi cercetători în discursul public încă din anii '20-'30 ar trebui să genereze o dezbatere publică amplă.

Și toate celelalte „elemente”, acei indivizi care nu se conformau definiției etno-biologice a românului – și nu mă refer doar la minoritățile etnice, cum erau maghiarii, germanii, sau găgăuzii, ci și la „elementele” sociale considerate a fi nedorite, păguboase, care erau interpretate ca fiind împotriva progresului societății românești, cum erau romii – erau nedorite și ideal trebuiau îndepărtate din corpul națiunii române.

Și atunci apare această dualitate, prezentă mereu în discursul modernist al statului român de a construi o națiunii română. Pe de o parte să consolideze elementul românesc, într-un un stat modern, care să satisfacă națiunea română; în același timp erau indivizi și grupuri care nu se conformează acestui program modern de a construi statul națiune. Ele trebuiau înlăturate; dacă nu se puteau înlătura, atunci trebuiau eliminate.

Europa Liberă: În cazul romilor, așa cum ați menționat, vorbim în primul rând de o „argumentare” socială a deportării acestora. Cum pot fi înțelese acestea?

Marius Turda: Construcția socială a romului în perioada interbelică nu este lipsită de substrat eugenic, dimpotrivă.

Mă refer de exemplu la bio-medicalizarea romului ca „factor de infecție”, ca plin de păduchi, ca purtător de tifos și alte boli contagioase. În 1940, când se introduce în Monitorul Oficial legea prin care se oprește vagabondajul, sau „călătoria liberă” a romilor nomazi, argumentul medical eugenic este cel care se folosește. S-a propus cu această ocazie strămutarea lor în Cadrilater, sau în sudul Basarabiei. Până la urmă legea a decis ca fiecare comună să îi pună în carantină 20 de zile și să le facă teste medicale obligatorii.

Pe de altă parte ai construcția socială a romului, ca omul care „fură”, care „tâlhărește”. E criminal „din naștere”, te „înșală, nu poți să te bazezi pe el”, etc. Toată această construcție a romilor ca fiind elemente „asociale” este eugenică. Termenul „balast social” este o invenție eugenică! După ce ai fost considerat balast, nu mai ai mult până să fii eliminat, sau înlăturat.

Europa Liberă: Era atât de frecventă această expresie, în epocă?

Marius Turda: Da. Aici vorbesc despre ce găsești în presa scrisă. În toate ziarele din perioada aceea descrierea romilor din punct de vedere medical și social este mereu pe această direcție. După aceea există discursul rasial prin care autorii români încearcă să demonstreze că romii sunt de o inteligență redusă, că aparțin unei rase inferioare și în acest scop ei folosesc cercetările sero-antropologice, fac măsurători pe romi, și le fac teste etc.

Faptul că ei au venit din India demonstrează, conform acestor autori, ca romii sunt inferiori europenilor albi. Alți autori români explică inferioritatea lor prin faptul că au fost 500 de ani în sclavie și acei 500 de ani i-au degenerat pur și simplu atât de mult încât nu mai pot să fie recuperați societății din punct de vedere eugenic.

Există vreo 4-5 discursuri despre romi, de la respingere la asimilare, care circulă în anii '20-'30. În anii '40 aceste discursuri converg, pentru că statul român intră într-o perioada a etnicității radicale, de purificare a națiunii, forțat într-un fel, de războiul mondial. Pierde teritorii și, la fel ca în alte state din regiune, doar cei de „sânge” român erau considerați români. Atunci naționalismul, antisemitismului, rasismul, eugenia, duc la episoade radicale de inginerie etnică, precum progromurile, transferuri de populaţie, deportarea romilor.

Antisemitismul și rasismul a dus la Holocaustul evreilor. În același timp statul român continuă procesul de curățare a corpului intern al națiunii. Era ușor să îi identifici pe evrei, dar mai greu să îi identifici pe romi, mai ales pe cei asimilați. După culoarea pielii nu puteai să îi găsești, și nici după limbă sau religie. Doar „știința” putea să dovedească că individul respectiv era rom, că avea grupele de sânge aparținând unor rase ne-europene, etc..

Europa Liberă: Procesul de introducere a certificatelor etnice a mers totuși greoi, nu?

Marius Turda: Asta e mai târziu, cu certificatele etnice sau de naționalitate. Au făcut-o cu evreii și acum urmau să o facă cu romii. În 1943 se fac propuneri de legi de a identifica calitatea rasială a „țiganului”, a romului, legi care urmau să fie introduse în 1944. Nu se mai întâmplă pentru că se schimbă conjunctura politică.
Dar dacă mă uit la deportarea romilor: ei nu a fost uciși în camere de gazare.

Miile de romi care au fost deportați au fost lăsați pur și simplu să moară pe câmp, ca și animalele. Deportarea lor în Transnistria a fost într-un fel gândită nu ca faza ultimă a procesului eugenic de protejare a națiuni române, ci ca o fază de început.

Europa Liberă: Procentul de romi deportați e undeva la 10% din populație, nu s-a ajuns la o „masa” majoritară a romilor...

Marius Turda: Ca să fie identificați cum trebuie, trebuia făcut un recensământ corect. În 1930, Manuilă (Sabin Manuilă, fostul șef al Institutului Central de Statistică, n.red.) face Recensământul statului român, cel mai bun din acea perioadă, dar mulți romi nu s-au declarat romi. Doar 1,5% din populația României erau romi.

Eugeniștii au spus că au o mare problemă cu romii care sunt amestecți rasial cu românii. Unii spuneau că sunt 300.000, alții 600.000, alții că erau 1,5 milioane de romi, amestecați cu românii, sedentari. Era imposibil să deporteze atâția... i-au deportat pe cei care erau ușor de identificat, care erau cu cazier, care au fost în închisoare, despre care vecinul spunea că este rom, șamd.

Deci, faptul că au fost deportați atât de puțini romi sedentari nu înseamnă că statul român considera problema romilor ca nefiind importantă sau că pur și simplu nu i-au mai interesat de romi, ci și-au dat seama că nu sunt încă pregătiți să facă 'purificarea' cum trebuie, nu aveau mijloacele necesare.

Europa Liberă: Din acest punct de vedere, a fost deportarea o formă de persecutare mai puțin „dură” decât în alte state?

Marius Turda: Din perspectiva „banalității răului”, nu putem spune asta. O moarte e o moarte, rezultatul e același. La urma urmei te întrebi ce e mai uman: să îl omori pe unul într-o secundă, știind că tu îl omori oricum și să îl scutești într-un fel, de suferință, sau îl lași să sufere trei zile până se descompune și să moară ca un animal.

Dacă noi construiam lagăre cum au construit naziștii, în 1940 aveam deja un program de exterminare mult mai bine articulat. Dacă nu am avut lagăre nu înseamnă că nu am avut un program de purificare etnică, l-am avut și noi, din păcate și din nefericire, dar l-am făcut cu mijloacele care ne erau la îndemână. I-au dus unde se putea, în acea zonă a nimănui, în Transnistria, care a devenit pur și simplu o zonă a „deșeurilor umane”, unde romii erau pur și simplu „aruncați la gunoi”.

Dacă aveam și camere de gazare pe lângă toate lucrurile pe care le-am făcut sigur că ar fi fost de zeci sau de sute de ori mai înfiorător decât a fost.

Europa Liberă: Termenul de „Holocaustul romilor” suportă totuși unele amendamente în comparație cu Holocaustul evreilor, fie și prin faptul că, în cazul României, de exemplu, nu au fost exterminați pur și simplu?

Marius Turda: Da, dar asta trebuie explicat istoric într-un fel. Toate aceste fire ale narațiunilor naționaliste, etnice, eugenice și rasiste, trebuie puse împreună într-o țesătură istorică a ceea ce s-a întâmplat în anii '40; o țesătură a deportărilor și exterminării și explicat atât similaritatea între programul antisemit de exterminare a evreilor, cât și tendința eugenică, rasială de a curăța societatea românească de populația romă.

Doar atunci, când discuția aceasta este purtată cum trebuie și sunt făcute toate aceste comparații istorice și legături conceptuale, abia atunci putem să vedem care este diferența dintre Holocaustul evreilor și cel al romilor . Așa, să declarăm pur și simplu că nu se pot compara este greșit, pentru că se pot compara, să spunem că sunt identice este din nou greșit, pentru că nu sunt identice.

Împingerea acestui subiect mereu către marginile discuțiilor importante despre istoria națională este complet păguboasă.

Europa Liberă: Ce a stat la baza încetării deportărilor? De altfel, a fost cu adevărat reglementată atât deportarea cât și încetarea deportărilor?

Marius Turda: Nu au oprit deportările din motive umanitare, ci pur și simplu din motivele expuse mai sus. Pe cei nomazi i-au dus, iar față de cei sedentari și-au dat seama că trebuie mai întâi introduse alte modalități de a-i identifica. Așa cum au introdus legile împotriva evreilor, legi rasiste, urmau să fie introduse legi rasiste împotriva romilor.

Dar documentele există, avem documentele de la Poliție, când s-au făcut recensămintele romilor care urmau să fie înregistrați ca nomazi și pe care apoi i-au deportat.

Dacă ne întrebăm de ce, dacă exista un program atât de „sistematic” de purificare etnică, de ce nu a avut mai multă claritate, sau mai multă pregătire, răspunsul ține mai degrabă de structura statului modern român, de cum a funcționat el în timpul războiului.

Europa Liberă: A fost statul român în acea perioadă mai mult sau mai puțin eugenic decât altele?

Marius Turda: Nu există „mai puțin” eugenic; dacă ne uităm la toate statele din secolul XX din lume, toate au făcut același lucru. Dacă ne uităm la Croația i-au dus pe toți romii și i-au băgat în lagăre, iar pe sârbi au început să îi convertească la catolicism.

Te uiți în Ungaria, la fel. Te uiți la Germania nazistă; te uiți în țările scandinave, acest proiect eugenic a existat peste tot. Din punctul meu de vedere, statul modern român este, ca orice stat modern, un stat eugenic.

E ușor să ne uităm la un copac ca să nu vedem pădurea, dar important este să înțelegem pădurea cum foșnăie, cum se mișcă și cum crește ca să înțelegem de ce la un moment dat se motivează că acel copac ar trebui tăiat. Ca să înțelegem de ce au trebuit eliminați romii, trebuie să înțelegem cum gândeau românii și cum vedeau românii statul lor.

Evităm acest subiect, pentru că ne este greu să admitem că am fost rasiști, că am fost eugeniști, că mari oameni de știință români, sau politicieni, sau mari figuri ale Bisericii erau rasiste. Asta e o discuție dificilă. Nimeni în România nu vrea să bage 'mâna în foc' și mai bine uităm sau zicem că 'a fost acest episod, penibil', dar că el e în afara istoriei noastre, că altfel noi am fost toleranți, etc.

Istoriografia românească are probleme mari să accepte că a existat rasism și eugenie împotriva romilor, în perioada interbelică. Dacă acum avem așa multe dovezi, cum poți să explici că am deportat 25,000 și am și ucis jumătate dintre ei?

Este ilogic. Miopia asta este cultivată de istorici care nu vor să intre în marile probleme, care țin de România însăși. Romii aparțin istoriei României.

Europa Liberă: Câtă vreme eugenia e una dintre temele importante ale cercetărilor dumneavoastră, în ce măsură există riscul forțării unor conexiuni între gândirea eugenică și acțiunile unui regim politic? Desigur, nejustificabile, câtă vreme duc la oprimarea multor persoane...

Marius Turda: Eugenia este doar unul din domeniile mele de studiu, alături de rasism, istoria medicinei și altele; este importantă pentru că am reușit să văd aceste legături, să îi 'găsesc' pe acești oameni cu vederi eugenice și să descopăr că nu erau deloc marginali și că nu erau doar în anumite colțuri ale lumii academice, ci erau în centrul vieții politice și științifice. Marii doctori români au fost eugeniști.

Sigur, există această tendință, de a forța conexiunile, dar ea există în orice discuție intelectuală. Trebuie să fim însă atenți. De aceea, trebuie mai întâi să conceptualizăm termenii și să știm toate aceste detalii și să dăm publicului larg exemple din toate domeniile, ca să vedem exact cum s-au construit conexiunile imediate între toate evenimentele istorice.

Eu vorbesc despre lucrurile astea pentru că le știu foarte bine, dar cine o să meargă să facă cercetare în arhive 30 de ani ca să găsească ce a spus Gheorghe Marinescu, Gheorghe Banau, Mihai Antonescu, sau Nichifor Crainic despre rasă?

Asta nu înseamnă că nu se poate face o discuție publică despre rasă și eugenie. Oferi mai întâi toate aceste elemente și detalii istorice și abia după aceea construiești un dialog sau o dezbatere publică pornind de la următoarea idee:

Acum știm că au fost societăți de eugenie românești în perioada interbelică, asta au făcut, acești oameni au fost toți cei implicați, uite aceste exemple, putem acum în sfârșit să avem o discuție serioasă despre eugenie, rasism, antițigănism, antisemitism, naționalism românesc, purificare etnică?

Eu cred că putem avea o astfel de dezbatere publică și ar trebui să o facem cât mai repede.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 15 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Materialele sale pe Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    A intrat în echipa Europei Libere, ca freelancer, la începutul acestui an. În paralel realizează emisiunea de dezbateri Forum EBS de la un post de radio din Cluj.

    Licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

Românii și politica
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
XS
SM
MD
LG