Linkuri accesibilitate

Doi minori dintr-un centru de plasament sechestrați de un bărbat de 52 de ani. Suspectul a fost reținut


Doi minori instituţionalizaţi au fost găsiţi în imobile din București și Călărași aparţinând unui bărbat de 52 de ani localitatea Fundeni Frunzărești, județul Călăraşi, care este reţinut pentru lipsire de libertate şi infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, transmite Agerpres.

Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unui minor dintr-un centru de plasament, copilul nefiind însă la prima dispariție.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, polițiștii au plecat în căutarea minorului având informații că acesta s-ar afla în Călărași, acolo însă ei au găsit un alt minor sechestrat într-o baracă. Copilul ar fi fost și agresat sexual.

După mai multe cercetări primul copil dat dispărut a fost găsit sechestrat la o adresă din Sectorul 3 din Capitală. Cele două imobile, din Călărași și București, aparțin aceluiași bărbat.

„În fapt, pe baza informaţiilor colegilor din cadrul Poliţiei Capitalei, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat în locuinţa suspectului un minor şi la o adresa din Bucureşti un alt minor, ambii instituţionalizaţi, despre care, din primele verificări, există indicii că ar fi victime ale celui în cauză”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, citat de Agerpres.

Bărbatul de 52 de ani din localitatea Fundeni Frunzăreşti, județul Călărași, depistat de polițiști vineri, este principalul suspect în cazul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Bianca Ghiveci a explicat că cercetările în acest dosar continuă, iar suspectul a fost reținut.

Poliţiştii urmează să-i audieze şi pe cei doi minori, în prezenţa unui psiholog de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG