Linkuri accesibilitate

Două asociații ale magistraților boicotează dezbaterea publică a proiectului de desființare a SIIJ


Gheorghe Stan și Adina Florea, prima conducere a Secției Specială
Gheorghe Stan și Adina Florea, prima conducere a Secției Specială

Asociația “Forumul Judecătorilor din România” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” au anunțat că nu vor participa la dezbaterea publică a proiectului de desființare a Secției speciale de investigare a infracțiunilor în justiție, ce va avea loc miercuri la sediul Ministerului Justiției.

Considerăm că demersul nu este unul coerent și serios, cât timp Ministrul Justiției a anunțat că nu se va trimite în Parlament acest proiect până când nu va exista o majoritate favorabilă adoptării sale, respectiv că desființarea SIIJ nu este posibilă în acest moment, din cauza configurației politice a Parlamentului, subscrisele asociații fiind exclusiv susținătoare ale unui sistem judiciar independent într-un stat de drept și nedorind să se implice în activități desfășurate într-un an electoral și care pot induce în eroare partenerii europeni cu privire la presupusele eforturi pe care autoritățile române le-ar depune în scopul remedierii aspectelor criticate la unison din ”legile justiției”", au transmis cele două asociații într-un comunicat de presă.

Reprezentanții celor două asociații atrag atenția că „Ministerul Justiției cunoaște că magistrații, asociațiile relevante ale judecătorilor și procurorilor, precum și societatea civilă și-au exprimat până în prezent de nenumărate ori poziția, punctul de vedere majoritar fiind în sensul necesității desființării SIIJ (a se vedea și voturile celor aproximativ 80% dintre magistrați în acest sens și revenirii la competențele anterioare ale parchetelor cu privire la cercetarea penală a magistraților, că toate organismele europene și internaționale relevante, precum și partenerii strategici ai României au criticat îndelung înființarea SIIJ și au recomandat desființarea acesteia, iar Comisia Europeană, în cererile de decizie preliminară aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a concluzionat că înființarea acestei secții încalcă art.19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, este evident că organizarea de noi dezbateri pe această temă reprezintă un demers inutil".

Asociațiile arată că pe lângă desființarea SIIJ și revenirea la competențele legale ale parchetelor existente anterior înființării acestei secții, prevederi care au fost cerute și de magistrați, proiectul de lege mai conține și o serie de dispoziții, calificate de Ministerul Justiției, prin comunicatul de presă aferent, drept „​garanții procesuale solide pentru protejarea independenței magistraților față de orice erori judiciare sau eventuale abuzuri”.

Asociația “Forumul Judecătorilor din România” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” „au atras atenția că astfel de prevederi nu au fost niciodată solicitate de magistrații onești din România și că asemenea filtre în calea tragerii la răspundere penală a magistraților sunt în mod evident neconstituționale, pentru că ar situa magistrații deasupra cetățenilor obișnuiți.

Prin aceste dispoziții aflate în stadiul de propunere, se dorește ca punerea în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror să se facă doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar trimiterea în judecată a judecătorilor și procurorilor să se încuviințeze de Secția pentru judecători sau, după caz, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Reiterăm faptul că nu se poate susține sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuții extrajudiciare, de tipul secției pentru judecători/procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, peste activitatea obișnuită a unui procuror, sub forma încuviințării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetați penal. Nici propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este rezonabilă, Comisia de la Veneția, prin Avizul nr. 968/2019 din 9 decembrie 2019, subliniind că un sistem în care procurorul general poate împiedica în mod eficient orice anchetă îndreptată împotriva sa este contrar statului de drept, reprezentând un pericol grav pentru orice investigație, o atare concluzie desprinzându-se și din hotărârea din cauza Kolevi c. Bulgariei, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în care s-a identificat o deficiență gravă a sistemului de justiție penală din Bulgaria, respectiv imposibilitatea virtuală de a-l investiga penal pe procurorul general).

Încuviințând trimiterile în judecată, ambele secții ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituția României. Potrivit normei constituționale, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public. Faptul că în prezent secțiile CSM încuviințează luarea față de magistrații cercetați penal a unor măsuri procesuale deosebit de intruzive sub aspectul vieții private (percheziția, reținerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu) nu reprezintă un argument valabil, întrucât aceste măsuri nu sunt de esența urmăririi penale, spre deosebire de trimiterea în judecată", conchid reprezentanții magistraților.

Ministerul Justiției organizează miercuri o dezbatere publică a proiectului de desființare a Secției speciale de investigare a infracțiunilor în justiție, la sediul ministerului.

Ministerul Justiției anunță reprogramarea întâlnirii pentru dezbaterea publică a Proiectului de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției din data de 24 februarie (amânată din motive legate de restricțiille impuse de pandemia de COVID-19), pentru data de 24.06.2020, începând cu ora 11.00, la sediul Ministerului Justiției, situat în București, str. Apolodor nr. 17, sector 5, etaj 1, Sala de Consiliu”, anunță Ministerul Justiției, într-un comunicat remis presei marți.

Proiectul de act normativ este disponibil pe site-ul Ministerului Justiției iar întâlnirea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a ministerului.

Secția de investigare a infracțiunilor în justiție a fost înființată pe 23 octombrie 2018 când a fost adoptată OUG 90/2018.În structura de personal a Secției sunt prevăzute 41 de posturi în care 32 ocupate (7 procurori, 14 ofițeri de poliție judiciară, detașați, 8 grefieri detașați, 1 șofer detașat).

XS
SM
MD
LG