Linkuri accesibilitate

Epidemiologul Adrian Marinescu: Probabil vor urma carantinări de regiuni și amenzi mai mari dacă va crește numărul de cazuri


Adrian Marinescu, doctor at Matei Bals hospital
Adrian Marinescu, doctor at Matei Bals hospital

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, explică, într-un interviu pentru Europa liberă, că nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID -19, așa cum s-a întâmplat în weekend, ar putea duce la apariția unui al doilea val de îmbolnăviri mult mai repede, după care ar urma valul din sezonul rece. ”Dacă lumea chiar nu respectă măsurile, atunci valul al doilea apare repede. Dacă le respectă, valul poate să apară doar în toamnă și să fie de intensitate mult mai mică”, spune doctorul Marinescu. El atrage atenția că o creștere a cazurilor va duce la noi măsuri restrictive- carantinarea unor regiuni sau localități, amenzi mai mari.

În ce privește schimbarea profilului pacientului, constatată de managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Adrian Marinescu oferă o serie e explicații, dar spune că nu este vorba de o mutație a virusului, care ar fi devenit mai agresiv. ”Este constatarea celor de la Iași pe baze clinice, nu contestăm lucrul acesta, dar nu cred că poate fi afirmat la nivel de concluzii științifice”, spune pentru Europa liberă epidemiologul de la ”Matei Balș”.

Europa liberă: Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași spune că s-a schimbat profilul pacientului, în sensul că sunt mai multe cazuri medii și grave în ultima perioadă. Dumneavoastră ce ați remarcat și care ar fi explicația?

Adrian Marinescu: ”O primă explicație ar fi că pacienții sunt mai atent monitorizați, motiv pentru care leziunile pulmonare care pun diagnosticul de pneumonie sunt mai atent urmărite. Până acum erau pacienți care aveau aparent o formă ușoară, ne bazam doar pe partea de clinică, nu li se făcea imagistică, radiografie pulmonară etc, și atunci nu aveai cum să pui cu ușurință diagnosticul de afectare pulmonară. De fapt, forma medie asta înseamnă: că ai și pneumonie. În momentul de față, de exemplu, se face CT de control, la noi, la ”Matei Balș”, toți pacienții trec printr-un CT ( tomografie computerizată n.r.), e un CT mobil, tocmai pentru a fi evaluați pentru aceste leziuni. Altă explicație este legată de faptul că aprinderile pulmonare poate scăpau de diagnosticul de Covid, or, în momentul acesta, când testarea este totuși mai largă sunt prinși ca diagnostic și cei care au pneumonii.”

Europa liberă: Este posibil și ca virusul să fi devenit mai agresiv?

Adrian Marinescu: ”E greu de făcut o afirmație de genul acesta, că virusul a devenit mai agresiv pentru că a suferit niște mutații, doar pentru că a văzut niște cazuri. De-a lungul pandemiei au fost tot felul de discuții, s-a spus că forma mai puțin agresivă e în Europa de Est și de aceea lucrurile au mers mai bine, inclusiv în România, dar nu sunt date care să susțină treaba asta, sunt doar supoziții. Ar trebui să avem mai multe studii epidemiologice ca să avem o siguranță de un fel sau altul. Probabil este constatarea celor de la Iași pe baze clinice, nu contestăm lucrul acesta, dar nu cred că poate fi afirmat la nivel de concluzii științifice, deocamdată este o parte observațională bazată pe experiență. ”

Europa liberă: Trendul descendent al noilor cazuri și deceselor arată că am depășit cu certitudine vârful, punctul critic? Este vorba de punctul critic al primului val?

Adrian Marinescu: ”Este vorba de punctul critic de până în 15 mai. Ciclul acestei infecții este undeva între 8-10 săptămâni și se închide cu condiția ca oamenii să fie 100% izolați, lucru care nu este posibil nicăieri în lume. Dacă nu se închide ciclul viral, oamenii se îmbolnăvesc și ciclul este prelungit.

Dacă însă oamenii fac exact pe dos ceea ce trebuie, ar putea întoarce această evoluție în defavoarea lor și să fie mai multe valuri.

Curba în momentul acesta este clar descendentă, dar asta nu înseamnă decât că am trecut de acel vârf, care a fost sub formă de platou la primul val. Dacă măsurile nu sunt respectate, nu înseamnă că o să crească peste noapte cazurile, dar o să intrăm pe o curbă ascendentă din nou, treptată, în așa fel încât să ducă la un nou val, în scenariul prost. Iar dacă lumea chiar nu respectă măsurile, atunci valul al doilea apare repede. Dacă le respectă, valul poate să apară doar în toamnă și să fie de intensitate mult mai mică. Intensitatea valului e stabilită de felul în care respectăm regulile acum. Ca să înțelegem, logic ar fi într-o astfel de pandemie ca evoluția să fie sezonieră, adică să fie un val în sezonul rece și încă unul peste un an, dacă nu există vaccin sau altceva. Dacă însă oamenii fac exact pe dos ceea ce trebuie, ar putea întoarce această evoluție în defavoarea lor și să fie mai multe valuri.”

Europa liberă: Iar acest al doilea val, estival să-i spunem, ar fi direct consecința nerespectării măsurilor, așa cum s-a văzut în weekend și nu numai? Când ar putea să apară? O săptămână, două?

Adrian Marinescu: ”Cel mai devreme într-o săptămână, cel mai bine în două. Mă aștept să văd acele cazuri săptămâna viitoare. Dacă lucrurile se generalizează, am văzut manifestările din Piața Victoriei, petrecerea în Herăstrău, aglomerația de la punctele de frontieră, dacă ele continuă și dacă sunt doar vârful aisbergului, o să se vadă foarte tare în cifre. Dacă se potolesc acum, o să fie creșteri reduse și se pot estompa, încă putem să ne revenim.”

Europa liberă: Vă așteptați să fie focare izolate sau un fenomen generalizat?

Adrian Marinescu: ”Focarele vor fi izolate gen fabrica din Găești și se va vedea asta în numărul de îmbolnăviri. Pe termen scurt însă ar putea să fie și o păcăleală, pentru că va fi o creștere pe o descreștere. Acum curba e descendentă și, poate, ar fi fost de așteptat ca săptămâna viitoare să am 100 de cazuri și dacă voi vedea că am 150, voi spune:”ce bine, lucrurile sunt echilibrate”. Doar că asta demonstrează că, de fapt, 50-60 de cazuri sunt noi, consecință a măsurilor care nu au fost respectate. Și atunci, poate că săptămâna viitoare nu o să pot să-mi dau seama din cifre, că deja sunt pe curba descendentă, și dacă nu urmăresc cu atenție o să văd de abia în săptămânile următoare că de fapt am creștere. E păcăleala pe o săptămână.”

Europa liberă: E o creștere pe care statul și-a asumat-o?

Adrian Marinescu: ”Și-a asumat-o până la un punct. S-a mers pe ideea că va fi o creștere rezonabilă pe o curbă descendentă, deci cifrele nu vor fi dramatice, pentru că se vor echilibra între ele.”

Europa liberă: Experiența redeschiderii din alte țări ce ne arată?

Adrian Marinescu: ”Timpul e încă prea scurt, dar când cazurile au crescut s-au luat imediat măsuri restrictive. Pac, au intrat imediat cu măsuri, ceea ce se va întâmpla și la noi dacă vom vedea creșteri până în 1 iunie și că lucrurile pot să se complice.”

Europa liberă: Ce fel de măsuri? Iar stare de urgență?

Adrian Marinescu: ”O să fie niște măsuri punctuale, probabil nu stare de urgență. Carantinări de regiuni, de localități, amenzi mai mari. Starea de urgență se va întâmpla doar in extremis, ar trebui ca lucrurile să fie mult prea grave și nu cred să fie chiar așa. Sunt și alte măsuri restrictive mai ușoare, carantinări izolate, mult mai probabil.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG