Pe 14 decembrie, de la Bruxelles, premierul maghiar Viktor Orbán a aruncat în aer relația Uniunea Europeană-Ucraina.
Liderul de la Budapesta a obținut pentru țara sa deblocarea unor fonduri europene sistate pentru încălcări ale statului de drept, la schimb cu acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina.
După ce a aprobat această nouă fază a negocierilor in absentia, Orban a blocat ajutorul de 50 de miliarde de euro promis de Bruxelles guvernului de la Kiev.
Decizia a fost devastatoare pentru Kiev. Cu doar câteva zile înainte, Congresul american bloca un pachet de sprijin de 60 de miliarde de dolari.
Speranța nu e pierdută: liderii europeni ar putea salva fondurile pentru Ucraina din ianuarie 2014. Pentru ucraineni, cu cât mai repede, cu atât mai bine – pentru că artileria este deja pe terminate, spun soldații de pe frontul estic.
Cât de greu va fi de reconstruit relația pozitivă dintre UE și Ucraina după lovitura lui Orbán, ținând cont că diplomații din mai multe capitale vestice par să nu mai fie dispuși să susțină Ucraina?
În septembrie, premierul italian Giorgia Meloni a fost cea care a recunoscut că există o anumită oboseală în capitalele europene, pe tema războiului din Ucraina.
Ea a recunoscut acest lucru într-un apel telefonic despre care credea că este cu oficialii Uniunii Africane – însă apelul a fost o farsă a unor comedianți ruși pro-Kremlin.
„Este multă oboseală de toate părțile”, a mărturisit Meloni. E departe de fațada de suport pe care o arătase înainte.
„Europa ar trebui să se fi săturat de Rusia, nu de Ucraina”, a răspuns un parlamentar ucrainean la câteva zile după publicarea conversației telefonice a lui Meloni cu comedianții ruși.
Pe de o parte, ucrainenii au nevoie de susținere politică puternică, la nivel simbolic. De lideri care să declare că-i vor susține până la sfârșit. La acest capitol au succes.
Pe de altă parte, Kievul are nevoie de toate, de la muniție pentru apărare aeriană, la obuze de artilerie, tancuri, rachete cu rază lungă, pentru a sparge liniile rușilor. Fără partea tangibilă a promisiunilor Vestului, conflictul va rămâne blocat în stadiul actual.
Europa pricepe, dar tot nu face destul, scrie în Politico directoarea Institutului italian pentru relații internaționale, Nathalie Tocci.
Care este poziția principalilor aliați europeni ai Ucrainei? Au obosit Berlinul, Parisul, Roma?
Berlinul, între pacifism și militarizare
„Amenințările lui Vladimir Putin împotriva statelor baltice, Georgiei și Moldovei trebuie luate foarte în serios. Nu sunt doar vorbe. Ne-am putea confrunta cu pericole până la sfârșitul acestui deceniu”, a declarat recent ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius.
El a spus că Europa trebuie să-și întărească forța militară, pentru că ar putea fi atrasă într-un război în următorii ani.
În noiembrie, a prezentat noile ținte militare ale Germaniei: de a fi pregătiți pentru război și de a participa ca lideri europeni într-o potențială confruntare.
Germania a devenit lider european pentru susținerea Ucrainei.
Guvernul de la Berlin a crescut constant ajutoarele oferite Ucrainei, iar în noiembrie a dublat ajutoarele pregătite pentru Ucraina, de la patru la opt miliarde de euro pentru 2024. E o schimbare majoră față de 2022.
Subiectul militarizării este tabu în Germania după cel de-al Doilea Război Mondial. Responsabilitatea și rușinea pentru crimele Germaniei naziste au creat după 1945 o normă pacifistă, pusă acum într-o nouă lumină de războiul din Ucraina.
Este prima oară în istoria recentă a Germaniei când guvernul trimite ajutoare militare și arme unei țări implicate într-un conflict armat.
Opinia publică germană tinde să fie mai degrabă precaută: deschisă la negocieri cu Rusia, fără dorința de a-l antagoniza pe Putin sau de a se implica militar.
Aceste atitudini, după care s-au ghidat și liderii de la Berlin, au făcut ca, la începutul războiului, Germania să fie mai rezervată.
„Nu doar Ucraina a trebuit să plece la război, ci și Geschichtspolitik-ul german, politica memoriei”, explica în aprilie 2022 Vasyl Cherepanyn, directorul Centrului de cercetare vizuală din Kiev.
La Paris, mai multă hotărâre
La începutul războiului, Franța a încercat să păstreze un canal de comunicare deschis cu Vladimir Putin.
Abordarea s-a dovedit a fi una greșită: Boris Johnson, premierul Marii Britanii la începutul războiului, a susținut Kievul și a fost răsplătit cu popularitate.
Însă direcția Franței s-a schimbat, după ce președintele Emmanuel Macron a hotărât să devină „unul dintre cei mai puternici aliați ai Ucrainei, care promite susținere până la victorie” și să aprobe extinderea Uniunii Europene.
Din mediator, Macron s-a transformat în susținător al Kievului. Putin spune că omologul său francez nu-l mai sună.
Într-un raport recent al Institutului din Kiel se arată, însă, că Franța a dat mai puține ajutoare în raport cu PIB-ul decât Lituania.
Ambasadorul Franței la Kiev spune însă că guvernul de la Paris alege să nu publice toate informațiile despre ajutoarele trimise Ucrainei.
Capitalele europene sunt din ce în ce mai îngrijorate că nu vor reuși să trimită cele un milion de cartușe promise Ucrainei, însă Franța consideră că UE ar trebui să rateze explicit termenul din martie înainte să încerce să cumpere muniție din afară.
Franța lipsește și din coalițiile care vor dona avioane militare, chiar dacă susține eforturile ucrainene de achiziționare a rachetelor cu rază lungă.
Câțiva mii de soldați ucraineni sunt antrenați în Franța de o coaliție polonă-franceză.
La Roma, susținătorii de la început încep să obosească
În ultimele decenii, Italia a fost destul de apropiată de Rusia: din motive istorice, economice, energetice. Înainte de căderea Uniunii Sovietice, Italia a avut mai mult conducere de stânga și avea o relație bună cu Moscova.
De aceea, a fost o despărțire grea după 24 februarie 2022, când premierul Mario Draghi a orientat țara spre Kiev.
Draghi a susținut puternic aderarea Ucrainei la UE încă de la începutul războiului. Strategia lui s-a bazat pe sancțiuni împotriva Rusiei, un plan de pace pentru Ucraina și susținere pentru aspirațiile UE ale țării, descrie Institutul italian pentru relații internaționale.
Italia ar fi așteptat o schimbare semnificativă de direcție de când a început războiul din Ucraina, din cauza alegerilor care l-au schimbat pe fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, cu Giorgia Meloni, politiciană de extremă dreapta și fostă membră a tineretului neofascist.
Însă Meloni a păstrat direcția predecesorului său, dar a luat un pas înapoi față de susținerea arătată de Germania și Franța.
Ea a reiterat la fiecare apariție publică susținerea guvernului de la Roma pentru cel de la Kiev. Cu toate acestea, tot Meloni a fost cea care a recunoscut că șefii de stat europeni s-au cam săturat.
Opinia publică din Italia susține folosirea forțelor armate în intervenții externe, dar cel mai redus suport (68%) l-ar avea cazul ipotetic de apărare al unui aliat NATO.
Țările baltice și Finlanda, aliații cei mai statornici ai Kievului
Țările cele mai sensibile la atacurile Rusiei sunt Finlanda, care a fost parte autonomă a Imperiului Rus între 1809 și 1917, și țările baltice: Estonia, Letonia, și Lituania și-au câștigat pașnic independența de Uniunea Sovietică în 1991.
Analizele internaționale avertizează constant același lucru: în cazul înfrângerii Ucrainei, Moscova nu se va opri, iar țările baltice vor fi următoarele victime.
Rusia a început un război hibrid la granițele Finlandei, trimițând sute de refugiați prin pădurile înghețate dintre cele două țări și forțând guvernul de la Helsinki să închidă vămile. Armata finlandeză deja resimte schimbarea.
Țările baltice au susținut puternic Ucraina:
- financiar, țările baltice au alocat cel mai mare procent din PIB-ul lor pentru Ucraina în ajutoare militare și umanitare. Chiar dacă sumele sunt mai mici, pentru că însăși țările sunt mici, gestul este semnificativ. Atât politicienii cât și oamenii de rând văd apărarea Ucrainei ca o extensie a propriei apărări.
- în NATO, premierul Estoniei Kaja Kallas a fost vocea susținerii, dar și a moderației. Finlanda a făcut, cu ocazia războiului, un pas amânat de mult timp de frica Rusiei: aderarea la NATO.
- în UE, tot Estonia a împins statele membre să trimită muniție Ucrainei.
Într-un articol din decembrie semnat de premierii Estoniei și Finlandei, Kaja Kallas și Petteri Orpo, cei doi roagă comunitatea internațională să susțină în continuare Ucraina.
„Vom ajuta apărarea Ucrainei. Nu ne vom lăsa amenințați și nu vom compromite libertatea și securitatea noastră sau a Ucrainei”, punctează Kallas și Orpo.
Relația complicată dintre Varșovia și Kiev
De la începutul războiului, Polonia a primit 1,5 milioane de refugiați ucraineni – peste zece milioane au trecut granițele țării pentru a ajunge în vestul Europei.
Asta, în ciuda diferențelor istorice pornite din argumentele naționaliste din ambele părți. Mulți polonezi au origini din vestul Ucrainei de astăzi.
Refugiaților li s-au acordat la începutul războiului ajutoare, beneficii și drepturi aproape egale cetățeniei.
Polonezii sunt în general fericiți cu ucrainenii și viceversa. Problema este la nivel politic.
Relația dintre cele două țări este pusă în pericol de tranzitul cerealelor și al altor bunuri din Ucraina, pe teritoriul european.
Polonia a fost una dintre țările europene care și-au închis ușile cerealelor ucrainene când țara a fost nevoită să exporte terestru după colapsul acordului din Marea Neagră.
Liderii polonezi au amenințat că nu vor mai trimite nici arme, dacă continuă problema cerealelor.
Acum, mii de camioane ucrainene sunt blocate la patru vămi de către șoferii de TIR polonezi. Autoritățile de la Varșovia nu au intervenit dar, între timp, a fost instaurat un nou guvern care ar putea debloca impasul. Guvernul lui Donald Tusk a promis că va mobiliza complet Vestul pentru Ucraina.
„Nu mai pot să ascult unii politicieni europeni din alte țări vestice cum spun că s-au săturat de situația din Ucraina. Ei au obosit? Să-i spună președintelui Zelenski în față că ei nu mai au forță, că ei au obosit”, a spus Tusk parlamentului polonez, în discursul său inaugural.
Tensiunile recente din relația Ucraina-Polonia rănesc ambele țări și avantajează doar Moscova, scrie Marcin Zaborowski, directorul pentru politici al Future Security Programme de la GLOBSEC. Rolul Poloniei este văzut din ce în ce mai negativ, pentru că a fost pus în ecuația mai complicată Kiev-Varșovia-Berlin, influențată de ajutoarele date de germani.
