Linkuri accesibilitate

EXCLUSIV Anton Pisaroglu, consultantul lui Dăncilă, amenință că dă PSD în judecată pentru datoriile din campania prezidențială


Anton Pisaroglu, fost sportiv, devenit consultant politic
Anton Pisaroglu, fost sportiv, devenit consultant politic

PSD are probleme cu datoriile din campania prezidențială, consultantul politic Anton Pisaroglu solicitând plata facturilor de anul trecut.

În prima ieșire publică după campania prezidențială, Anton Pisaroglu, consultantul politic al Vioricăi Dăncilă și al PSD în 2019, acuză actuala conducere a partidului că nu a plătit datoriile către firmele sale și că se poate ajunge în instanță. Într-o declarație acordată în exclusivitate pentru Europa Liberă, Anton Pisaroglu a transmis actualei conduceri a PSD că este „cinic să spui că susții companiile românești, iar tu să nu iți plătești datoriile către ele”.

Surse din PSD susțin că Pisaroglu ar fi avut un contract de 2 milioane de euro/lună, însă consultantul afirmă că prețul nu ar fi real, deși refuză să spună care este suma datorată de PSD.

Firmele lui Anton Pisaroglu au început să acorde consultanță PSD după ce Viorica Dăncilă a preluat conducerea partidului, în iunie 2019. Liviu Dragnea apelase în campania de la europarlamentare la o echipă de consultanți israelieni, coordonată de Asaf Eisin. Acesta a fost văzut ultima dată la partid în noaptea alegerilor, când a plecat din sediul din Băneasa după conferința de presă susținută de Liviu Dragnea.

Citiți un portret al lui Anton Pisaroglu

Pisaroglu a fost numit la Guvern, în iunie 2019, consilier onorific pe relații internaționale al premierului, fără ca funcția sa să fie remunerată. În acel moment, apăruseră informații în mass-media că Anton Pisaroglu este un fost rugbyist, care a fost partenerul controversatului om de afaceri Frank Timiș, dar și că avea legături cu Elliot Brody, cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea la instalarea lui Donald Trump ca președinte.

Anton Pisaroglu a devenit în următoarele șase luni o persoană extrem de apropiată de Viorica Dăncilă și PSD. Toate evenimentele social-democraților au fost organizate de firmele lui Pisaroglu, inclusiv lansarea Vioricăi Dăncilă în competiția prezidențială.

Pisaroglu este fondator și CEO la H5 Strategies.

Pisaroglu: „Fifor a semnat contractul și facturile”

Am asigurat un pachet de servicii 360, care e susținut și documentat serios și cu care, dacă va fi nevoie, vom merge în instanță. Alegem să nu îngroșăm rândurile celor care au avut de suferit din cauza neseriozității PSD


„Când am semnat contractul cu PSD, doamnei Dăncilă i s-au adus la cunoștință serviciile, dar datele contractuale au fost discutate cu secretarul general, Mihai Fifor. Doamna Dăncilă nu a avut legătură cu datele contractului”, a precizat Anton Pisaroglu pentru Europa Liberă.

Consultantul lui Dăncilă a fost o persoană discretă, neacordând vreun interviu toată perioada în care a fost în preajma PSD. În prima declarație după alegerile prezidențiale, Pisaroglu critică atitudinea noii conduceri PSD față de datoriile din campania electorală.

„În urma finalizării campaniei, în mod cu totul neașteptat și absolut nejustificat, conducerea actuală a PSD și-a manifestat dezacordul referitor la plata ultimei tranșe. Ca urmare a exprimării acestui dezacord, am încercat, în nenumărate rânduri, pe parcursul ultimelor patru luni să ajungem la o înțelegere amiabilă cu reprezentanții PSD privind încasarea diferenței, inclusiv prin propunerea eșalonării obligației de plată. Toate demersurile în sensul soluționării situației pe cale amiabilă s-au lovit de refuzul expres al conducerii PSD”, a arătat Anton Pisaroglu.

Consultantul politic susține că actuala conducere a refuzat să efectueze plata, deși materiale produse de firma sa au fost acceptate și utilizate în timpul campaniei electorale.

„Există și în prezent elemente de branding și identitate pe care partidul continuă să le folosească, deși ele nu au fost achitate”, a adăugat fostul consultant al Vioricăi Dăncilă.

Potrivit informațiilor Europa Liberă, datoria reprezintă neplata lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2019 către firmele lui Pisaroglu, din plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, unde Viorica Dăncilă a ajuns în turul al doilea.

Entitățile care au lucrat în acest proiect sunt IMM-uri care, deși și-au asumat un risc reputațional de lucru cu PSD la acea vreme, stau neplătite de luni de zile...Acele IMM-uri pe care PSD spune acum că le susține.


„Tot proiectul s-a derulat conform cerințelor și cu avizul reprezentanților partidului, cu care am lucrat îndeaproape și cu care am avut ședințe de lucru zilnice - șef de campanie, secretar general, responsabil comunicare. Am asigurat un pachet de servicii 360, care e susținut și documentat serios și cu care, dacă va fi nevoie, vom merge în instanță. Alegem să nu îngroșăm rândurile celor care au avut de suferit din cauza neseriozității PSD”, este mesajul transmis de Pisaroglu.

Potrivit acestuia, în campania PSD din 2019 a fost angrenat un întreg grup de firme: creație, digital, marketing, marketing politic, development, producție video, organizare de evenimente, PR național și internațional. Proiectul nu a vizat însă doar perioada oficială de campanie electorală, ci cele șase luni în care Viorica Dăncilă s-a aflat în fruntea PSD, după arestarea lui Liviu Dragnea.

„Entitățile care au lucrat în acest proiect sunt IMM-uri care, deși și-au asumat un risc reputațional de lucru cu PSD la acea vreme, stau neplătite de luni de zile, unele inclusiv cu activitatea blocată și datorii către propriii furnizori. Acele IMM-uri pe care PSD spune acum că le susține. E cinic să spui că susții companiile românești, iar tu să nu îți plătești datoriile către ei, pe servicii prestate, strategie și livrabile care ți-au adus intrarea în turul al doilea”, a declarat Pisaroglu pentru Europa Liberă.

Candidatul PSD a pierdut alegerile prezidențiale în turul al doilea în fața actualului președinte Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a obținut aproape 34% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a câștigat detașat, cu peste 66%. Cu toate acestea, înfrângerea Vioricăi Dăncilă nu a constituit o surpriză.

„Să nu uităm totuși că la momentul în care am inițiat această colaborare cu partidul, se aflau într-un picaj radical în sondaje, ajungând la 17% și cu grave probleme de imagine după eșecul de la europarlamentare și arestarea liderului de partid. O perioadă în care toți analiștii și sociologii nu mai dădeau vreo șansă PSD pentru intrarea în turul al doilea. O perioadă în care candidatul PSD, fiind și prim-ministru, a traversat un număr de situații de criză - Caracal, 10 august, ieșirea de la guvernare a ALDE, care au impus strategii ample, consultanți seniori 24 din 24 ore, șapte zile din șapte, speechwriteri, specialiști în PR si comunicare de criză”, este explicația oferită de Anton Pisaroglu.

Consultantul susține că a fost un efort uriaș cu un număr de resurse uriaș.

„Vorbim despre lansări de candidatură, turnee în țară și în străinătate, mii de punctaje pentru candidat și comunicatori, interviuri în presa națională și internațională, traininguri de comunicare, pregătiri pentru zecile de conferințe de presă și participări la emisiuni. Și avem absolut toate livrabilele, toată documentația aferentă celor șase luni de muncă și toate dovezile recepției și utilizării de către partid a acestor produse”, a justificat Pisaroglu sumele cerute PSD.

Buget record pentru PSD în 2019, peste 200 de milioane de lei

Social-democrații au avut la dispoziție un buget record în 2019, suma fiind de peste 200 de milioane de lei (aproape 41 de milioane de euro). Aproape 144 de milioane de lei a încasat PSD ca subvenție de la bugetul de stat anul trecut, la care s-au adăugat aproximativ 50 de milioane de lei, care se aflau în conturi la începutul lui 2019.

Cu toate acestea, la finalul anului, contul partidului era gol, astfel că salariile angajaților nu au putut să fie plătite în ianuarie 2020, până nu a intrat subvenția de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru noul an.

De asemenea, candidatura Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european a fost blocată după ce Autoritatea Electorală Permanentă a refuzat să ramburseze PSD sumele din campania pentru Parlamentul European. Cei 800.000 de lei pe care Rovana Plumb i-a împrumutat de la o persoană fizică au constituit un motiv invocat de oficialii europeni pentru a-i respinge candidatura.

În noiembrie și decembrie 2019, PSD a plătit 3,4 milioane către candidații de la europarlamentare, după un scandal în partid, și după ce Viorica Dăncilă a fost înlocuită cu echipa interimară condusă de Marcel Ciolacu.

Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că suma solicitată de firmele lui Anton Pisaroglu se ridică la aproape două milioane de euro pentru fiecare lună de consultanță pentru PSD.

Consultantul politic susține însă că sumele vehiculate de cei din conducerea PSD sunt „umflate”. Anton Pisaroglu nu a dorit să spună care este datoria pe care social-democrații o au față de firmele sale, motivând că ar încălca astfel „confidențialitatea contractului”.

Europa Liberă a încercat să obțină un punct de vedere oficial de la trezorierul PSD și secretarul general al partidului, dar aceștia nu au răspuns la telefon.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG