Linkuri accesibilitate

Document: scrisoarea de justificare a respingerii Rovanei Plumb 


Rovana Plumb a anunțat că nu primise joi seara o informare oficială din partea Comisiei JURI a Parlamentului European referitoare la respingerea candidaturii sale pentru postul de comisar european
Rovana Plumb a anunțat că nu primise joi seara o informare oficială din partea Comisiei JURI a Parlamentului European referitoare la respingerea candidaturii sale pentru postul de comisar european

Candidații comisari din partea României și Ungariei, Rovana Plumb și László Trócsányi, au fost respinși joi, la o primă audiere, de către Comitetul pentru afacerile legale din legislativul european.

Lovitura este în primul rând pentru viitoarea șefă a Comisiei, Ursula von der Leyen, care caută acum să facă totul pentru a repara eșecul, sau măcar să îi dea o latură definitivă și iremediabilă în care buna credință a Parlamentului și a Comisiei să nu fie pusă în cauză.

De aceea, președintele Parlamentului European, David Sassoli, va cere luni lămuriri din partea membrilor comitetului care i-a respins pe Rovana Plumb și László Trócsányi. Asta, deși nu se spune, vine după un telefon insistent din partea Ursulei von der Leyen către David Sassoli.

Șefa comitetului pentru Afacerile Legale, JURI, Lucy Nethsingha, i-a scris astăzi președintelui Parlamentului European David Sassoli, expunându-i motivele pentru care Rovana Plumb a fost respinsă, împreună cu candidatul maghiar László Trócsányi.

Reprezentanta PSD anunța, joi seara, într-un comunicat cu sigla partidului, că nu a primit nicio înștiințare oficială cu privire la respingerea sa de către Comisia JURI.

Dacă în cazul lui Trócsányi este vorba de acțiunile lui într-o firmă de avocatură de care nu s-a despărțit cu totul, ceea ce ar reprezenta un conflict de interese, în schimb scrisoarea despre Rovana Plumb, pe care Europa Liberă a putut-o consulta, spune:

Stimate domnule președinte,

Vă scriu în legătură cu examinarea declarației de interese și evaluarea potențialelor conflicte de interese ale comisarului desemnat pentru Transporturi Rovana Plumb.

Potrivit Regulamentului 125 al Regulilor de Procedură din Articolul 2 al Anexei VII, la reuniunile din 19 septembrie, 25 septembrie și 26 septembrie 2019, Comitetul pentru Afaceri Legale a decis, pe baza documentelor prezentate, și anume declarația de interese, răspunsul la cererea de informații suplimentare din 24 septembrie 2019 și discuția avută cu doamna Rovana Plumb de Comitetul pentru Afacerile Legale pe 26 septembrie 2019, chestiunea conflictelor de interese reale sau potențiale în legătură cu portofoliul de Comisar al Transporturilor.

În data de 26 septembrie 2019, Comitetul pentru Afacerile Legale a decis că este necesar să își adreseze îngrijorările președintelui Comisiei în legătură cu un potențial conflict de interese privind portofoliul Transporturilor.

Îngrijorările vin de la un împrumut primit de candidatul comisar de la o persoană fizică ce operează în sectorul turismului, precum și din aceea că pe baza informațiilor primite de comitet nu este limpede cum acest împrumut important va fi plătit înapoi într-un mod deschis și transparent. De aceea, Comitetul pentru Afacerile Legale consideră că în acest stadiu și până când conflictele de interese nu vor fi rezolvate există serioase îndoieli în legătură cu capacitatea candidatului comisar de a-și juca rolul în fruntea Transporturilor.

Comitetul pentru Afacerile Legale e îngrijorat că problemele legate de plata înapoi a unui împrumut atât de important ar putea crea potențiale conflicte de interese și în legătură cu celelalte portofolii.

V-am fi recunoscători dacă ați putea informa Președintele Comisiei în legătură cu aceste îngrijorări, ținând membrii Comitetului pentru Afaceri Legale informați în legătură cu măsurile pe care președintele Comisiei intenționează să le ia pentru a rezolva acest conflict de interese.

A dumneavoastră,

Lucy Nethsingha

În realitate, nimeni nu știe ce se va întâmpla mai departe și care e procedura, întrucât așa ceva nu s-a mai întâmplat. Pașii următori vor depinde numai de Parlament.

Un lucru e sigur: nimeni nu va asculta argumentul folosit deja de maghiarul Trócsányi, care se plânge de o măsură politică. Asta pentru că Trócsányi este PPE (creștin democrat), în vreme ce Plumb e socialistă.

Cotidianul Le Soir, la Bruxelles, scrie însă astăzi că dacă dosarul Rovanei Plumb arăta limpede incompatibilitatea cu funcția, cel al lui Trócsányi pare a prezenta probleme mai degrabă politice: cum să fie comisar pentru extindere un om care, în calitate de ministru al justiției, a pus în pericol statul de drept în țara sa, care e urmărită juridic acum de UE pentru asta?

Totul arată, scrie Le Soir, că socialiștii și cei din grupul Renew Europe au cerut și obținut scalpul lui Trócsányi, pentru a balansa politic respingerea Rovanei Plumb.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG