Linkuri accesibilitate

Țară în Service

Țară în service | Povestea amară a „fabricilor dulci”. Cum s-a prăbușit industria zahărului din România

Fabrica de Zahăr Tereos din Luduș este una din cele două unități din țară care mai produc zahăr din sfeclă. Unitatea, unde muncesc 150 de oameni, ar urma să se închidă pentru că nu ar mai fi rentabilă.

Încercările recente de a păstra în viață fabrica de zahăr de la Luduș, județul Mureș, reprezintă cel mai recent episod din istoria întinsă pe zeci de ani a industriei, în care aproape 30 de unități și-au închis porțile.

Soarta fabricilor de zahăr din România a reintrat pe agenda publică a guvernanților în contextul provocărilor economice aduse de războiul din Ucraina și al creșterilor de prețuri la bunurile de consum.

Problema a devenit și mai stringentă odată cu anunțul oficial al gigantului francez Tereos de închidere a fabricii de zahăr din Luduș, județul Mureș.

Este una din cele doar două fabrici din țară unde se mai produce zahăr din recolta locală de sfeclă de zahăr. Cealaltă e la Roman, deținută de grupul austriac Agrana.

În 1990 erau peste 30 de astfel de unități în România.

Grupul francez Tereos a preluat fabrica de zahăr din Luduș, deschisă în urmă cu peste 60 de ani, în 2012.
Grupul francez Tereos a preluat fabrica de zahăr din Luduș, deschisă în urmă cu peste 60 de ani, în 2012.

La începutul lunii, Guvernul a mandatat Ministerul Agriculturii să negocieze cu reprezentanții celor aproape 300 de fermieri contractați în mod obișnuit de fabrica din Luduș, dar și cu conducerea companiei, pentru ca unitatea să rămână în viață.

Fermierii din zonă cultivă anual zeci sau chiar sute de hectare cu sfeclă, fiind încurajați și de subvenția acordată de UE: peste 800 de euro la hectar; una din cele mai mari din domeniul agricol.

Închiderea fabricii îi afectează în primul rând pe cei 150 de salariați, aceștia fiind trimiși deja în șomaj tehnic.

Mai mult, eventuala închidere a fabricii ar face ca producția internă, care asigură maxim 25% din consumul intern - circa 100.000 de tone dintr-un total estimat la 500.000 - să scadă și mai tare.

Demersurilor ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, cu privire la fabrica din Luduș se adaugă intențiilor unor investitori privați de a repune în funcțiune fabrica din Bod, Brașov. Cu o tradiție de peste 120 de ani, aceasta se află acum în reorganizare judiciară.

Fabrica de zahăr din Bod a intrat în insolvență în 2010 și în faliment în 2018. În prezent, aici doar se ambalează zahăr importat. Există planuri pentru revitalizarea producției, de anul viitor.
Fabrica de zahăr din Bod a intrat în insolvență în 2010 și în faliment în 2018. În prezent, aici doar se ambalează zahăr importat. Există planuri pentru revitalizarea producției, de anul viitor.

Demersurile guvernamentale sunt tardive sau chiar nerealiste, după unii specialiști și vin după decenii în care producția locală a fost în declin constant.

După '90, numeroase fabrici din cele peste 30 care funcționau au ajuns direct la fier vechi, în timp ce altele, precum cea din Oradea sau cele deținute de Lemarco în Urziceni și Liești, și-au închis porțile.

Povestea închiderii a zeci de fabrici nu este deloc dulce, dar, pe de altă parte, mitul industriei românești de altă dată este cu multe nuanțe și în acest domeniu. Asta nu explică degringolada de după 1990.

Importurile din Germania, (aproape) de zece ori mai mari decât în 2010

România importa zahăr încă din anii comunismului - în special zahăr brut pentru rafinare - spune Mircea Gherghe, fost director al fabricii de zahăr Bod în anii '90.

Inginer în industria zahărului, Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod după '90. Profitul a ajuns și la 2 milioane de dolari, dar privatizarea i-a redus drastic activitatea, oprită total în ultimii ani.
Inginer în industria zahărului, Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod după '90. Profitul a ajuns și la 2 milioane de dolari, dar privatizarea i-a redus drastic activitatea, oprită total în ultimii ani.

Datele transmise Europei Libere de Institutul Național de Statistică (INS) arată însă transformările din ultimul deceniu, când zahărul din trestie adus din Brazilia sau Cuba nu mai este dominant în privința importurilor.

În 1990, România importa aproape 300.000 de tone de zahăr, potrivit datelor transmise Europei Libere de Institutul Național de Statistică (INS), care fac o radiografie a importurilor în ultimii 30 de ani. În anul 2000 importurile au depășit 500.000 de tone, în majoritate covârșitoare din Brazilia (peste 300.000 de tone) și Cuba (peste 100.000 de tone).

În ultimii 20 de ani cantitatea totală a importurilor au scăzut ajungând în 2021 a totalizat 430.000 de tone. Unii specialiști pun acest fapt pe fondul scăderii consumului de zahăr în țară în general - de la aproximativ 600.000 de tone în anii comunismului, la 450.000 de tone în prezent.

Cantitățile cuprind, la un loc, atât zahărul din trestie (zahăr brut, supus rafinării în România) cât și cel din sfeclă de zahăr și zaharoza chimic pură, în stare solidă, potrivit INS.

În 2021, România a importat cel mai mult zahăr din Germania - 95.000 de tone, de aproape 10 ori mai mult decât în 2010, când importa mai puțin de 12.000 de tone. Pe locul 2 sunt importurile din Brazilia (68.000 t), urmate de cele din Austria (55.000 t) și Polonia (50.000 t).

Declinul importurilor din Brazilia și Cuba (30.000 de tone în 2021) a mers în parlel cu ascensiunea spectaculoasă a importurilor din țările europene amintite, comparativ cu 2010 (9.000 de tone din Austria și 8.000 de tone din Polonia).

Practic pe fondul închiderii atât a unor noi unități de producție, Pfeifer&Langen , din Oradea (extracție din sfeclă) sau Lemarco (rafinare de zahăr brut), a scăzut capacitatea de producție pe ambele componente. Astfel, au crescut importurile de zahăr produs sau rafinat în Europa.

Au pierdut competiția tehnologică încă din anii '80

În primul rând fabricile de zahăr autohtone au pierdut încă din anii '80-'90 lupta cu competitivitatea fabricilor din țările vestice, a arătat Mircea Gherghe.,

„Toate fabricile românești, chiar și cele 'modernizate' erau în afara schemei de fabrică modernă, în accepțiune vestică, la începutul anilor '90. Noi am modernizat cu tehnologie depășită, pe când în Occident în anii '80 a început un amplu proces de modernizare și retehnologizare a industriei zahărului”, a explicat el.

În condițiile în care 80% din costurile producției zahărului sunt generate de materia primă și de consumul de gaz, acestea fiind „costuri exterioare, pe care nu le poți controla”, țările vestice au optimizat la maxim marja de 20% prin îmbunătățirea substanțială a tehnologiei de producție.

Mircea Gherghe vorbește despre decăderea fabricii de zahăr Bod, după privatizarea acesteia la finalul anilor '90.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00

Dacă la Bod lucrau 350 de angajați pentru prelucrarea unei cantități între 2.000 - 4.000 de tone de sfeclă în 24 de ore, în fabrici din vest erau suficienți 90 de oameni pentru procesarea a 7.000, 12.000 și chiar 16.000 de tone zilnic.

„Practic totul se lucra și se lucrează pe calculatoare de proces, tot ce înseamnă conducere automată, toți angajații dintr-o fabrică vestică erau practic oameni de întreținere”, a explicat el.

Mai mult, tehnologia din fabricile vestice - aparatură de concentrare, evaporare și cristalizare - reduce semnificativ și consumul de bază, energetic.

„Noi nu am mai făcut pasul acesta. Fabricile moderne nici nu mai construiesc hale, au un turn ca la rafinăriile mari, de sus până jos, bagă zeama concentrată sus și merge în cădere liberă până jos, de unde scot zahărul, adică fără oameni, fără nimic, este conducere automată”.

Fabrici în zone nefavorabile sfeclei

Multe din cele 33 de fabrici existente încă în România în 1990 erau de la bun început nefezabile, a mai arătat Mircea Gherghe. E vorba în special de cele din sudul țării, dar nu numai. Spre exemplu, la Giurgiu se aducea încă din vremuri istorice sfeclă cu șlepurile din Bulgaria, pentru prelucrare. La Sascut, exista o fabrică care era mai degrabă un atelier, a exemplificat el.

Acestora li s-au adăugat fabrici la Călărași, Corabia, Urziceni, Năvodari sau Babadag. Unele puteau fi rentabile cel mult pentru rafinarea zahărului brut.

„Nu erau zone fezabile, să poți obține producții rentabile și purități bune. Programul de dezvoltare al industriei zahărului din perioada comunistă nu avea la bază un calcul științific, pe baza studiilor, veneau cereri din teritoriu, de la secretarii de partid, că voiau să aibă o fabrică, borhotul era oricum bun la animale...”.

Fabricile respective asigurau în schimb locuri de muncă pentru oamenii din comunitate, singurul lucru avut în vedere de comuniști.

Fabrica din Bod a fost înființată încă de la finalul secolului XIX, de austro-ungari.
Fabrica din Bod a fost înființată încă de la finalul secolului XIX, de austro-ungari.

„Toate fabricile de 1.000 până la 3.000 de tone sunt imposibil de intrat pe rentabilitate normală. Fabrica din Bod a supraviețuit doar pentru că avea cea mai bună zonă de cultură din România. Dacă media de extracție la nivel național era undeva la 10,5 kilograme de zahăr la suta de kilograme de sfeclă, Bodul avea undeva între 14,5 până la 16”, a spus fostul director al fabricii.

Vârful de performanță de la Bod din acea perioadă a devenit standardul minim de productivitate din prezent.

Mircea Gherghe a explicat că și fabrica din Luduș a reușit să rămână în viață până în acest an, tocmai pentru că are zonă de cultură.

„Singurele zone viabile de cultură sunt zona Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, până către Oradea plus încă o zonă, în nordul Moldovei, zona Botoșani, până la Roman. Acolo s-a construit în anii '60, cu tehnologie franceză, o fabrică la Bucecea, una din cele mai bune din România și care acum e tăiată la fier vechi”, a detaliat el.

Zonele favorabile culturii de sfeclă - aproape 1 milion de hectare au fost cultivate în 2020 - nu pot asigura întreg necesarul de consum, estimat la 450.000 - 500.000 de tone, cifră pusă de altfel la îndoială de Gherghe.

De aceea rafinarea masivă a zahărului brut din trestie de zahăr importată, din Brazilia sau Cuba, a fost și rămâne o necesitate a pieței, în continuare.

„Ca să asigurăm necesarul de consum, mai rafinam zahăr brut și cu câteva fabrici care rafinau, reușeam. Zahărul brut cam 80-100 de dolari tona, mai costa maxim 60 de dolari rafinarea, iar cel tos se vinde cu 340 de dolari tona, deci mai mult decât dublu. Prețurile scăzute la zahăr erau date de rafinare”, a arătat Gherghe.

Tocmai de aceea nu își explică cum companii precum Lemarco au ajuns să intre în faliment.

„Am vrut să o privatizăm în regim propriu, nu ne-au lăsat nomenclaturiștii”

Discuția ajunge astfel la dedesubturile declinului fabricilor de profil. Mircea Gherghe a condus fabrica din Bod imediat după '90, iar unitatea a reușit să genereze profit considerabil.

În 1993, spre exemplu, câștigul a ajuns și la 2 milioane de dolari anual, grație mai multor stratageme aplicate. Realizarea de contracte cu cât mai puțini furnizori, pe aceeași cantitate, plata în zahăr pentru achiziții sau contracte cu fabrici producătoare de dulciuri.

„Am dezvoltat fabrica și apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu ea. Am vrut să o privatizăm în regim propriu, nu ne-au lăsat, puseseră foștii nomenclaturiști ochii. Erau ei pe listă să privatizeze, nu te lăsau. Ca să înțelegem cum s-au privatizat fabrici, care s-au tăiat la fier vechi, că altceva nu știau”, a adăugat cu năduf Mircea Gherghe.

Mărturisește că prosperitatea fabricii a fost în primul rând și o chestiune de mândrie profesională, fiind inginer în industria zahărului.

De altfel, s-a judecat ani la rândul în instanță, ca urmare a modului în care a fost privatizată fabrica în 1998. A fost preluată atunci de Dan Tartagă, condamnat ulterior de instanță pentru infracțiuni economice, tocmai în dosarul de privatizare al fabricii.

„Industria românească de zahăr, ca și celelalte industrii, a fost distrusă de oamenii de acolo, sindicate, directori, care s-au pus pe furat, pe distrus, șmecherii, vândut sub preț. Nu au avut grijă de fabricile lor”, spune Gherghe.

De partea sa stă derularea evenimentelor. În 2010, fabrica din Bod a intrat oficial în insolvență, iar în 2018 în faliment. Scoasă la vânzare pentru 6 milioane de lei, a fost achiziționată de un investitor privat, care intenționează să reia producția.

Însă este nevoie de investiții masive și pricepere, a spus fostul director.

„Din punctul meu de vedere, una, două, trei fabrici de zahăr și din punct de vedere strategic este important să existe. Ar trebui ajutate și să rafineze zahăr brut, că altfel ele ar fi capabile să producă și din sfeclă. Dacă ele nu sunt cuplate cu agricultura nu îndeplinesc misiunea pe care o au. Să intre în circuitul ăsta de dezvoltare agricolă”, a concis el.

Zahăr UE, dominant la raft

Situația ilustrată mai sus cu datele INS cu privire la importuri corespund cu realitatea din magazine.

Majoritatea mărcilor de zahăr cristal disponibile azi în supermarketuri - de la Coronița la Diamant - au inscripționat pe ambalaj textul: „produs în UE”, „materia primă din UE”, pe lângă zahărul cu marcă poloneză.

Situația nu este de mirare, dată fiind evoluția globală și faptul că fabricile autohtone nu au mai ținut pasul cu evoluția tehnologică, spune președintele Patronatului Zahărului din România, Gheorghe Bejan.

Asociația grupează producătorii de zahăr, din sfeclă, sau rafinat, prezenți în România, cu excepția Tereos.

Specialiștii în domeniu spun că zahărul care ajunge la rafturile magazinelor reprezintă un procent infim din necesarul de zahăr de pe piață.
Specialiștii în domeniu spun că zahărul care ajunge la rafturile magazinelor reprezintă un procent infim din necesarul de zahăr de pe piață.

„Un procent din 60-70% din consumul de zahăr e industrial, pentru marile companii, de la Coca Cola, la Pepsi. Din restul procentelor, jumătate merge spre micile afaceri, cofetării, patiserii, la 5 kg, la 10 kg. La raft efectiv (pentru consumatorul de rând, n.red.) e puțin, cam 5% se regăsește în supermarketuri”, a explicat el.

Mai mult, zahărul este intens folosit în industria alimentară și pe post de conservant, colorant - grație caramelizării și pentru obținerea crănțănitului din anumite produse.

În consecință, negocierile cu privire la necesarul de producție au loc la nivel internațional, cu companiile-mamă din industria alimentară, iar concernele producătoare de zahăr își localizează producția în consecință.

Spre exemplu, zahărul Diamant produs de compania germană Pfeifer&Langen există în continuare pe piață, dar nu mai este produs din 2018 la Oradea, ci în Polonia și Germania.

„Companiile pot prefera să producă acolo unde producția de sfeclă la hectar este mult peste capacitatea din România, de asemenea și media de zahăr extras mult mai mare”, a arătat Bejan.

El a subliniat însă că cei mai păgubiți sunt fermierii producători de sfeclă, cum sunt cei din zona fabricii din Luduș, care ar urma să fie închisă.

„Compania franceză va putea aduce zahăr pe piață de la o altă fabrică din grup, nu e o problemă, dar pentru fermierii de acolo e o tragedie, pentru că pierd o sursă de câștig bună, cu contracte ferme”.

„Dacă ei cultivă 6.000 - 7.000 de hectare cu sfeclă pe an, aceasta intră în rotația culturilor și impactul se va resimți de fapt și asupra altor recolte, de porumb. De asemenea, mulți au investit în echipamente luate cu fonduri UE, care pe de o parte trebuie să rămână în funcțiune, iar pe de alta nu vor mai putea fi folosite”, a arătat el.

Sute de fermieri, în negocieri cu ministerul și cu conducerea fabricii din Luduș

Inginerul agronom Iosif Mocan cultivă anual 150 de hectare de pământ, cu grâu, orz și între 50-70 de hectare de sfeclă de zahăr, contractată în întregime către fabrica de zahăr din Luduș. În fiecare an, aproximativ 2.500 de tone de sfeclă cultivate de el intrau pe porțile fabricii.

A participat la o negocierile recente cu ministrul Agriculturii, organizate săptămâna trecută chiar la fabrica de zahăr. Ministerul încearcă să determine compania franceză Tereos să nu închidă porțile unității și a inițiat negocieri cu conducerea grupului.

Mai exact, să vândă fabrica statului și asociației celor peste 200-300 de fermieri cultivatori de sfeclă din zonă. Aceștia obișnuiau să asigure o suprafață de peste 6.000 și chiar 7.000 de hectare cultivate cu sfeclă, plafonul fixat de minister pentru a putea prezenta o ofertă concretă grupului francez.

„Comunicăm între noi și fiecare transmite suprafața pe care își asume că o cultivă. Suntem încrezători că vom ajunge la plafonul dorit. E o mare tradiție a sfeclei în zonă, sfecla e un bun premergător și pentru alte culturi și ar fi important să putem livra în continuare către fabrică”, a spus Iosif Mocan.

Iosif Mocan, despre importanța fabricii de zahăr Luduș pentru fermieri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00

Cultivatorii sunt stimulați și de subvenția UE la sfeclă, de peste 800 de euro/ha, iar corelată cu subvenția din partea statului trece de 1.000 de euro. Rentabilitatea începe de la obținerea a cel puțin 50 de tone de sfeclă la hectar, a subliniat agronomul.

„La negocierile cu Ministerul ni s-au prezentat trei variante de lucru, inclusiv cu implicarea unui investitor privat. Noi agreăm varianta ca statul să preia fabrica și fermierii să fie acționari, în baza unui credit pe care să îl răscumpărăm în 25 de ani”, a spus el, încrezător că și compania franceză ar fi deschisă la această tranzacție.

Iosif Mocan livra anual aproximativ 2.500 de tone de sfeclă către fabrica de zahăr din Luduș, cultivate pe câteva zeci de hectare. Bărbatul deține și o afacere în panificație, fiind și cultivator de grâu.
Iosif Mocan livra anual aproximativ 2.500 de tone de sfeclă către fabrica de zahăr din Luduș, cultivate pe câteva zeci de hectare. Bărbatul deține și o afacere în panificație, fiind și cultivator de grâu.

Zvonuri cu privire la închiderea fabricii au existat încă din toamna trecută, însă compania a dat asigurări atunci că indiferent ce se va întâmpla, vor fi încheiate contracte pentru producția de sfeclă pentru 2022. Lunile trecute, conducerea fabricii a anunțat că nu se va mai cultiva sfeclă în acest an, confirmând oficial închiderea fabricii.

Asta i-a prins pe picior greșit pe cei mai mulți dintre fermieri, care își pregătiseră deja terenurile în acest sens. Pentru mulți, întreruperea cultivării sfeclei pentru fabrica din Luduș va fi o adevărată lovitură. Unii încearcă deja să se reorienteze.

Drumuri către Roman

Dorel Istrate, președinte al asociației cultivatorilor de sfeclă Beta, este unul din cei care au însămânțat deja sfecla și va cultiva peste 40 de hectare și în acest an. O va transporta la fabrica din Roman, situație în care ar putea ajunge și alți cultivatori dacă fabrica din Luduș va rămâne închisă.

„Fermierii din asociație cultivă între 10 și 1.000 de hectare, iar varianta transportului la Roman încă nu știm cum va funcționa. De aceea sperăm ca negocierile pentru fabrica din Luduș să aibă succes. Avem capacitatea de a o prelua alături de stat, încă nu știm nici noi toate formalitățile legale”, ne-a declarat președintele asociației.

Compania Tereos, fără răspunsuri. Ce vor face angajații?

Pe lângă efectul asupra fermierilor, eventuala închidere a fabricii Tereos din Luduș va lăsa fără serviciu 150 de angajați și familiile acestora. Dacă într-un an obișnuit în perioada din afara campaniei de recoltare asigurau mentenanța utilajelor și depuneau alte munci anexe, acum sunt în șomaj tehnic și nu știu ce va urma.

Le sediul fabricii nu e nicio mișcare, iar portarul unității ne transmite politicos că nu are cine să ne ofere o poziție oficială a companiei. Compania nu poate fi contactată însă nici telefonic, întrucât la numărul disponibil pe internet nu răspunde nimeni.

La fabrica din Luduș, reprezentanții Tereos nu pot fi contactați.
La fabrica din Luduș, reprezentanții Tereos nu pot fi contactați.

Angajații sunt temători să discute cu presa, pe fondul incertitudinii și chiar liderul de sindicat a ales să nu mai răspundă solicitărilor Europei Libere, după ce inițial își arătase disponibilitatea în a transmite poziția angajaților.

Închiderea fabricii va afecta angajații, firmele mici și fermierii, spune primarul Cristian Moldovan
Închiderea fabricii va afecta angajații, firmele mici și fermierii, spune primarul Cristian Moldovan

Dacă fabrica nu își va mai deschide porțile, vor fi trei efecte principale, ne-a declarat primarul Cristian Moldovan.

„În primul rând vorbim de angajați, dintre care mulți aveau meserii specializate și nu își vor găsi de lucru exact în aceeași meserie. Vorbim apoi de mici firme care asigurau diverse servicii pentru fabrică, precum reparații de mașini și echipamente. Și fermierii, care cultivă din tată în fiu sfeclă în zonă”, a spus el.

Motivul prezentat de companie pentru închiderea unității îl reprezintă faptul că nu ar mai fi rentabilă, potrivit lui. După unii fermieri, creșterea accentuată a prețului la gaz este posibil să fi accelerat decizia.

Chiar și în ipoteza închiderii permanente a fabricii, locuri de muncă sunt în localitate, care ar avea cea mai scăzută rată a șomajului din județ.

Companiei Leoni, cu sute de angajați în asamblarea de cablaje auto, i se adaugă firme producătoare de burete, respectiv componente metalice.

Microbuze care transportă din diverse localități angajați pentru principalul angajator din Luduș, o companie de cablaje auto.
Microbuze care transportă din diverse localități angajați pentru principalul angajator din Luduș, o companie de cablaje auto.

Producția de legume rămâne însă o principală îndeletnicire a zonei, de altfel fabrica de zahăr închiriind către producători locali mai multe sere sau suprafețe de teren pentru amenajarea acestora, a mai spus edilul.

Până la recurgerea la alternative, este încrezător că negocierile vor avea succes.

Vestea închiderii fabricii a făcut deja vâlvă în rândul localnicilor.

„Chiar am zis că vreau să îmi cumpăr 10 kilograme de zahăr, să am amintire, dacă se va închide. E o mândrie nu numai locală, ci și națională, pentru că numai două fabrici mai sunt în România”, ne-a spus o venerabilă doamnă din localitate.

Ministerul Agriculturii: Compania franceză este deschisă la negocieri

Conducerea companiei franceze este deschisă să negocieze vânzarea fabricii, într-un scenariu care urmează să fie definitivat, a anunțat Ministerul Agriculturii, miercuri, după ce ministrul Adrian Chesnoiu s-a întâlnit la sediul Ministerului cu reprezentanții Tereos.

„Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri și investitori privați sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanții, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduș nu trebuie să se piardă, la fel investițiile și activitatea fermierilor din zonă”, a transmis ministrul.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a inițiat negocierile cu conducerea Tereos pentru preluarea fabricii de zahăr din Luduș de către stat și fermieri.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a inițiat negocierile cu conducerea Tereos pentru preluarea fabricii de zahăr din Luduș de către stat și fermieri.

Fostul director al fabricii din Bod, Mircea Gherghe, consideră că tratativele ar fi trebuit inițiate încă de la primele intenții de închidere a fabricii exprimate de grupul francez încă de anul trecut.

Președintele Patronatului Zahărului, Gheorghe Bejan, este rezervat la rândul său cu privire la reușita demersurilor, câtă vreme astfel de decizii se iau la nivel internațional și au la bază o strategie mai complexă.

Mai mult, trebuie clarificat și prețul la care s-ar face achiziția, dar și costurile suplimentare implicate - date de finanțarea unor cheltuieli ale fermierilor pe care fabrica ar fi obișnuit să le asigure.

În ce privește importanța strategică la nivel de țară și efectul pe orizontală asupra fermierilor, ambii sunt de acord că România trebuie să depună eforturi pentru a păstra fabrici care produc aici.

Iosif Mocan, despre importanța fabricii de zahăr Luduș pentru fermieri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00

See all News Updates of the Day

Țară în service | Afacerea „Aprozarul”. Cum au fost sifonați banii companiei care trebuia să vândă produse românești

Statul are vrea să înființeze mai multe puncte comerciale proprii în care să vândă fructe și legume românești.

O companie de stat înființată în epoca lui Liviu Dragnea va fi reînviată de actuala Coaliție de Guvernare sub pretextul sprijinirii producătorilor de fructe și legume românești. Implicarea statului în comerțul cu fructe și legume amintește de fostele aprozare comuniste, iar experiența anilor de funcționare a Casei de Comerț „Unirea” SA arată că firma de stat a existat mai degrabă pentru a plăti salariile propriilor angajați, decât pentru a-i ajuta cu adevărat pe producători.

Coaliția de guvernare a anunțat pe 22 aprilie un set de măsuri economice pentru a sprijini economia autohtonă afectată în ultimii doi ani de pandemia de Covid-19 și apoi de războiul din Ucraina.

Singura măsură concretă din pachetul de 17,3 miliarde de lei care va fi aplicat de guvern se referă la alocarea unei sume de 100 de milioane de euro către Casa de Comerț Unirea, societate de stat, deținută de Ministerul Agriculturii.

Teoretic, banii ar trebui investiți pentru crearea unui lanț de distribuție, pe principiul vechilor aprozare comuniste, care să preia recoltele micilor producători și să le vândă apoi în marile orașe.

Marcel Ciolacu (președintele PSD), Nicolae Ciucă (premierul din partea PNL) și Kelemen Hunor (președintele UDMR) au anunțat pe 22 aprilie un set de măsuri prin care economia românească trebuie să facă față efectelor crizei prognozate și deja resimțită prin inflația de două cifre înregistră încă din luna martie. Pentru luna trecută, Institutul Național de Statistică a calculat o inflație de 10,2%.

„Sprijin pentru România, măsuri propuse de coaliția de guvernare” este numele programului prezentat la începutul săptămânii trecute de liderii alianței politice.

Suma promisă de Ciucă, Ciolacu și Hunor pentru a fi investită în economie este de 17,3 milioane de lei, din care 9 miliarde ar veni din fonduri europene.

Documentul este împărțit pe capitole, care la rândul lor au trecute sume care vor fi investite pentru crearea de locuri de muncă, compensări pentru creșteri de prețuri, ajutor pentru IMM-uri, stimularea investițiilor, finanțarea proiectelor de infrastructură etc.

Destinatarul concret

O singură sumă din acest program de 17,3 miliarde de lei are un destinatar concret. Este vorba de 100 de milioane de euro (jumătate de miliard de lei), bani pe care liderii Coaliției și-au asumat să-i direcționeze către Casa de Comerț „Unirea” SA.

Societatea este deținută în proporție de 100% de stat, prin Ministerul Agriculturii. Societatea publică este condusă de un consiliu de administrație ai cărui membri sunt numiți de ministerul de resort.

Proiectul coaliției de guvernare prezentat pe 22 aprilie
Proiectul coaliției de guvernare prezentat pe 22 aprilie

Inițiativa guvernului Ciucă de revitalizare a firmei de stat denumită oficial „Societatea Națională Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” vine dintr-o presupusă nevoie de creștere a rezervelor de stat pe fondul crizelor provocate de invazia rusă în Ucraina, se precizează în documentele Ministerului Agriculturii, consultate de Europa Liberă.

Societatea de stat din subordinea ministerului de resort a fost înființată în decembrie 2018, iar după un an de activitate controversată, în perioada 2020-2021 s-a limitat să plătească salarii de aproape un milion de euro pe an.

„Din păcate, în ultimii doi ani și jumătate nu a mai funcționat. În ianuarie demarăm procesul de reorganizare astfel încât să o facem funcțională și cei 15 milioane de euro care zac în conturile Casei de Comerț nefolosiți să fie îndreptați exact spre achiziția produselor și a mărfurilor producătorilor români și vă încurajez să consumați produse românești”, explică Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Nașterea Casei de Comerț

În decembrie 2018, printr-o hotărâre de guvern, se năștea Societatea Națională Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea SA sau Casa de Comerț Unirea, așa cum e denumită pe scurt firma de stat.

Inițiativa proiectului îi aparținea lui Petre Daea, ministrul Agriculturii în acel moment și era sprijinită de premierul Viorica Dăncilă. Însă, adevăratul părinte al societății de stat este Liviu Dragnea, fostul șef al PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Dorința lui Liviu Dragnea de a vedea din nou vechile aprozare comuniste este preluată și de actuala coaliție de guvernare. La prima tentativă de a sprijini micii fermieri, fostul guvern s-a folosit de bani pentru a susține imaginea unor miniștri și premieri.
Dorința lui Liviu Dragnea de a vedea din nou vechile aprozare comuniste este preluată și de actuala coaliție de guvernare. La prima tentativă de a sprijini micii fermieri, fostul guvern s-a folosit de bani pentru a susține imaginea unor miniștri și premieri.

Dragnea anunța acest proiect încă din martie 2018. Atunci, în timpul unei vizite în județul Călărași, fostul președinte PSD își făcea cunoscute ideile legate de aprozar, planuri pe care trebuia să le pună în practică viitoarea casa de comerț deținută de Ministerul Agriculturii.

„Am intrat în Uniunea Europeană, foarte bine, dar nu suntem obligați să mâncăm absolut toate e-urile, adică de ce am fi obligați? Poate reușim să facem ca produsele agricole să se prelucreze mai mult în România, că noi suntem într-o situație foarte frumoasă, se recoltează grâul și cum se întoarce grâul nostru? Napolitane, biscuiți, pâine congelată. Noi luăm pe grâu atât și plătim atât când vine napolitana atât. Noi nu mai suntem în stare să facem napolitane, că suntem proști? Adică suntem leneși, nici vorbă, leneșul e Iohannis, nu noi", a declarat atunci Liviu Dragnea.

Eșecul capitalismului de stat

Pe hârtie, după decizia de înființare din decembrie 2018, Casa de Comerț Unirea își propunea să devină un lanț de 60 de magazine cu produse românești care să concureze cu marii retaileri.

În realitate, singurele magazine care au fost deschise au fost o „brânzărie” în Sibiu și un magazin în București. Ambele s-au închis însă pentru că firma deținută de statul român nu a putut plăti marfa luată de la producători.

Este și exemplul unui magazin din Sibiu, inaugurat în 2019 de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care s-a transformat rapid într-un aprozar cu rafturile goale, exact ca în perioada comunistă. Daea susținea la deschiderea magazinului că în Brânzăria de la Sibiu producătorii își pot comercializa marfa fără să achite vreo taxă, iar chiria spațiului este suportată de Casa de Comerț Unirea. Aceeași soartă a avut-o și magazinul din București, situat în zona Pieței Universității. Magazinul s-a închis în mai puțin de un an din cauza lipsei mărfurilor.

Neregulile descoperite de Corpul de Control au rămas în minister

Dacă societatea de stat nu prea i-a ajutat pe fermieri, în schimb i-a ajutat pe politicieni și pe apropiații acestora. Acest lucru a fost descoperit după ce guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost înlăturat de la Palatul Victoria, la finalul anului 2019.

Atunci, noul ministru de la Agricultură, Adrian Oros, a trimis corpul de control la „Unirea”. Specialiștii financiari ai ministerului au depistat nereguli în activitatea casei de comerț. Cele mai mari dubii semnalate au fost legate de organizarea unui congres la Romexpo și de achiziția unei livezi.

Ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, a declarat în momentul când a fost numit în funcție că „în prima mea zi de mandat cei din Consiliul de Administrație au venit să-mi spună că acolo ar fi, și citez, probleme cu iz penal, iar magazinele sunt niște butaforii. Din acest motiv am trimis Corpul de control, să vedem dacă într-adevăr așa este”.

Neregulile grave descoperite la controlul financiar de la societatea de stat, verificări făcute după înlocuirea guvernului condus de Viorica Dăncilă, nu au ajuns pe masa procurorilor, așa cum ne-a transmis un fost secretar de stat din acest minister, care a dorit să își păstreze anonimatul.

Casa de Comerț Unirea a fost condusă de la înființare de Adrian Izvoranu. Acesta era consilier personal al lui Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii.

Campanie electorală pentru Dăncilă

Unul dintre cele mai dubioase momente din activitatea Casei de Comerț Unirea este organizarea Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, eveniment care a fost organizat la Romexpo pe 10 octombrie 2020.

La acel moment, Daea risca să fie înlocuit de premierul Dăncilă. Pentru a demonstra că este util, a organizat un miting electoral destinat prim-ministrului la Romexpo. Evenimentul electoral în care Dăncilă și-a anunțat candidatura la Cotroceni a fost mascat în evenimentul denumit Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești.

Lansarea în competiția electorală pentru Cotroceni a candidaturii Vioricăi Dăncilă a fost plătită din bugetul Casei de Comerț Unirea, iar evenimentul a fost prezentat ca unul destinat fermierilor
Lansarea în competiția electorală pentru Cotroceni a candidaturii Vioricăi Dăncilă a fost plătită din bugetul Casei de Comerț Unirea, iar evenimentul a fost prezentat ca unul destinat fermierilor

Peste 100.000 de euro au fost cheltuiți din bugetul Casei de Comerț Unirea pentru organizarea evenimentului, care era în practică unul electoral.

Pentru această manifestare au fost aduși mii de angajați în sectorul agricol din întreaga țară. Adrian Izvoranu susține că evenimentul a fost bun, pentru că așa Casa Unirea și-a făcut reclamă.

„Când faci o afirmație și spui că fost un eveniment politic, asta înseamnă că orice face un prim-ministru este propagandă. Și așa este. Este și normal, scrie pe fruntea lor de politician, tot ce fac ține de politică. Problema este dacă politica lui și folosește cu ceva”, ne-a explicat Izvoranu.

Ce se vrea în primăvara lui 2022

Deși în programul „Sprijin pentru România, măsuri propuse de coaliția de guvernare” nu sunt alte informații concrete legate de destinația celor 100 de milioane de euro rezervate pentru Casa de Comerț Unirea, Europa Liberă a aflat care sunt o parte din planurile Ministerului Agriculturii pentru cheltuirea acestor bani.

Din suta de milioane de euro care ar urma să fie investită până la finalul anului 2023, „Unirea” ar trebui să:

  • să realizeze o rețea de achiziție a produselor vegetale (legume, fructe) și lactate de la micii producători. Este vorba în special de producția din gospodăriile denumite de familie.

„Cel puțin 10 platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor, a căror activitate va spori cu peste 15- 20% cantitatea acestor produse de proveniență autohtonă în piață”, se precizează în documentele obținute de Europa Liberă legate de activitatea Casei de Comerț Unirea.

Ministerul Agriculturii vrea să strângă producție micilor fermieri și să o vândă în aprozare din marile orașe
Ministerul Agriculturii vrea să strângă producție micilor fermieri și să o vândă în aprozare din marile orașe
  • Realizarea de centre de colectare și păstrare a acestor bunuri alimentare, cel puțin un centru pentru fiecare regiune.

„Completarea a cel puțin 10 centre regionale agricole existente sau în formare cu capacități de procesare primară prin preparare/ conservare/ ambalare/ standardizare, astfel încât să fie sporită sensibil valoarea adăugată a produselor agricole primare”, se menționează în documentele consultate de Europa Liberă.

  • Valorificarea acestor produse, fie către retaileri, fie către companii și instituții de stat;
  • Punerea la punct a unei rețele de magazine în care produsele să fie vândute.

Ministerul Agriculturii estimează că, prin aceste investiții, vor fi create cel puțin 450-500 de locuri de muncă directe, va fi atras în zona pieței organizate și fiscalizate un segment estimat la circa 10% din piața actuală a cerealelor, legumelor și fructelor și vor fi asigurate din surse interne peste 30-40% din cantitățile de carne de porc, vită, pasăre și pește asigurate în prezent din import.

Bursa de pește

În curtea Casei de Comerț Unirea se mai află și investiția denumită Bursa de Pește. În aprilie 2020, a fost inaugurată, în municipiul Tulcea, investiția realizată din fonduri europene, proiect început încă de acum un deceniu și care a costat cinci milioane de euro. Deși proiectul nu a fost funcțional și nici nu pare că va fi prea curând, clădirile, navele, pontoanele și autovehicule au fost trecute de ministrul Petre Daea de la Agenția Națională de Pescuit la „Unirea”.

Adrian Izvoranu spune că a dorit cu adevărat să schimbe soarta unei clădiri care risca să fie inutilă într-un proiect viabil. „Am vizitat și Bursa de Pește din Tulcea. Am văzut o clădire mare, frumoasă. Așa ca și clădire arată frumos. Acolo nu era nimic care să fie compatibil cu ideea de bursă. Apoi bursa nu o creezi tu că așa vrei, ci bursa ordonează o piața care deja există. Nu mai întâi faci bursa și apoi piața de comerț, mai întâi trebuie să existe o piață”, ne explică Adrian Izvoranu.

Pentru a păcăli Bruxelles-ul și nu a restitui investiția de cinci milione, Ministerul Agriculturii și Casa de Comerț Unirea trebuia să demonstreze că Bursa este funcțională. Așa că în ziua inaugurării s-au „mimat” niște tranzacții pe site-urile de anunțuri.

„Am făcut socoteli, evaluări, am vorbit cu supermarketuri, am pus pe hârtie. Acum, ca să depășim momentul proiectului european, am făcut tranzacția, am luat de la 2-3 cherhanale. Așa scrie în proiect, că trebuia să fac o tranzacția. Era o formulare”, mai adaugă Izvoranu.

Lâna oilor lui Daea

„A doua provocare pe care mi-a dat-o Daea a fost lâna. 20.000 de tone de lână. Mi-a spus că dau drumul la programul destinat lânii. Am fost la Gorj, Argeș, Timișoara, etc”, mai spune Izvoranu.

Petre Daea, minister of Agriculture, and Viorca Dancila, prime-minister
Petre Daea, minister of Agriculture, and Viorca Dancila, prime-minister

„Când am început să pun în practică indicațiile ministrului, am văzut și eu că dintr-o tonă de lână colectată, 500 de kg sunt scaieți, căcăreze. Eu nu știam că lâna plouată nu e utilă, că ploaia strică lână. Lâna pe care a plouat toată vara nu mai e lână bună”, ne povestește Izvoranu.

Acesta spune că s-a „gândit să facă o instalație de spălare a lânii acolo, la Sadu, pentru că acolo aveau stație de epurare. În stația de epurare nu poți arunca orice apă, trebuie să fie măcar apa de ploaie. Așa că trebuia să facem și noi o curățare a apei, să reținem substanțele. Nu era mare filosofie, se putea face ușor”.

„Am pus toate astea pe hârtie. Am fost la Sadu, am identificat locul, am vorbit cu o firmă specializată. Erau nevoie de doar doi angajați, totul era robotizat. Cu 700.000 de euro aveam hala de producție. Cu până în 2 milioane de euro aveam stația de spălare, cu tot mașini”, mai completează Izvoranu.

Acesta susține că inițiativa sa nu a mai fost pusă în practică pentru că a fost înlocuit din fruntea Casei de Comerț Unirea.

Țară în service | De ce MiG-urile românești lovesc ținte la sol doar când se prăbușesc

Imagine de la un accident aviatic care a avut loc în Constanta, în 2017. MiG-urile 21 au fost implicate în ultimii 30 de ani în 26 de accidente, în urma cărora 11 piloți și-au pierdut viața.

MiG-urile 21 au fost timp de 50 de ani cele mai performante aparate de zbor ale Aviației Române. După 1994, avioanele au fost modernizate de mai multe ori cu tehnică occidentală, devenind varianta MiG 21 LanceR, asamblată la Aerostar Bacău.

Din cele peste 111 de avioane modernizate, doar 26 mai puteau teoretic efectua zboruri la începutul anului. În 26 de incidente au fost implicate aceste aeronave după 1990. 11 piloți au murit.

Peste 700 de milioane de euro s-au cheltuit pentru modernizarea avioanelor. Banii au ajuns și la o firmă la care a lucrat Constantin Dudu Ionescu, actualul consilier pe probleme de securitate al lui Klaus Iohannis.

De pe 15 aprilie, după peste 56 de ani, Aviația Română nu mai ridică în aer avioane MiG-21, aeronave de vânătoare care au fost pentru jumătate de secol cele mai importante avioane de atac ale armatei române.

De la jumătatea lunii aprilie, toate zborurile cu MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate în urma unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Decizia a fost motivată oficial de două incidente petrecute în acest an. Pe 14 aprilie un aparat a avut probleme cu trenul de aterizare. În urmă cu o lună, un avion MiG s-a prăbușit în județul Constanța și a dus la decesul pilotului. MiG-urile 21 sunt avioane de vânătoare, adică sunt utile în lupta contra altor avioane și nu sunt precise pentru atacuri la sol.

MiG-urile românești, variantă LanceR, ar fi trebuit să fie retrase din activitate în anul 2024, conform datelor oferite de MApN.

Războiul din Ucraina le-a grăbit pensionarea

Prin intrarea în NATO din anul 2004, România și-a asumat și dotarea armatei și, inclusiv a aviației. Conform standardelor minime, România trebuie să aibă trei escadrile de avioane de vânătoare pentru a asigura protecția spațiului NATO prin activități de poliție aeriană. „Aviația și Marina sunt probabil domeniile unde România a rămas în urmă cel mai mult. Nu s-a investit în avioane noi, doar au fost retehnologizate vechile MiG-uri, doar de curând am cumpărat avioane F-16 de producție americană”, ne spune Hari Bucur Marcu, expert în securitate națională.

Teoretic, o escadrilă trebuie să aibă minimum 18 avioane, dar cele românești au funcționat cu 16, iar multe state care au avioane moderne folosesc escadrile și de 10 aeronave.

Peste 10.000 de avioane MiG-21 s-au produs în spațiul sovietic. 400 dintre acestea au ajuns în România. Avioanele de zbor și-au dovedit limita în războiul din Afganistan din anii 80.
Peste 10.000 de avioane MiG-21 s-au produs în spațiul sovietic. 400 dintre acestea au ajuns în România. Avioanele de zbor și-au dovedit limita în războiul din Afganistan din anii 80.

Din 2004 și până în 2016, cele trei escadrile cerute de NATO pentru activități de protejare a spațiului aerian au fost compuse din aparate de zbor MiG-21, deși unele erau proiectate cu echipaj dublu (doi piloți) și erau destinate zborurilor de antrenament.

Din 2018, Aviația Română a înlocuit o escadrilă de MiG-uri cu una de avioane F-16 (aeronave care pot fi folosite și să tragă în alte avioane, dar și să bombardeze ținte la sol).

Astfel, la începutul anului 2022 erau două escadrile de avioane de origine sovietică:

  • Escadrila 711 Aviație Vânătoare - operează avionul MiG-21 LanceR din cadrul Flotilei 71 de la Câmpia Turzii;
  • Escadrila 861 Aviație Vânătoare - operează MiG-21 LanceR din cadrul Flotilei 86 Aeriană - Fetești.
Până în luna aprilie, Aviația Română avea active două escadrile de avioane MiG-21 și o escadrilă de F-16. Avioanele americane pot lovi cu precizie și ținte la sol, cele sovietice nu au această precizie.
Până în luna aprilie, Aviația Română avea active două escadrile de avioane MiG-21 și o escadrilă de F-16. Avioanele americane pot lovi cu precizie și ținte la sol, cele sovietice nu au această precizie.

După ce Rusia a atacat Ucraina și a pornit războiul în statul vecin, NATO a trimis 22 de avioane în România, ne-a transmis Ministerul Apărării Naționale .

Potrivit reprezentanților ministerului, avioanele sunt dislocate la Baza 86 Aeriană din Fetești și la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Este vorba de 8 aeronave Eurofighter Typhoon (dintre care patru executau din luna decembrie Politie Aeriană Întărită alături de militarii români) ale Forțelor Aeriene Italiene, 6 aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene ale Germaniei și 8 aeronave F-16 Fighting Falcon ale Statelor Unite ale Americii (USAFE).

Aceste 22 de aeronave și cele 18 F-16 cumpărate de România au alcătuit cele trei escadrile necesare activităților de poliție aeriană din luna martie.

Soarta le poate duce pe front

Varianta ca, după ce au fost oprite la sol, avioanele MiG-21 LanceR să ajungă în posesia armatei Ucrainei și să fie folosite împotriva aparatelor rusești este negată de oficiali ai Ministerului Apărării Naționale și de reprezentanți ai conducerii Armatei Române cu care Europa Libera a discutat în această săptămână. „Nici nu a fost luată în calcul în acest moment”, ne-a transmis o sursă. „Nu știu ce va fi în viitor, nimeni nu știe”, ne-a răspuns persoana în cauză în momentul în care l-am întrebat dacă aceste avioane pot ajunge totuși în următoarele săptămâni în Ucraina.

Cu toate aceste, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat marți că Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene. John Kirby refuzat să precizeze numărul, tipul sau originea aeronavelor, potrivit AFP. „Fără a intra în detalii despre ceea ce oferă alte țări, aș spune că au primit avioane suplimentare și piese de schimb pentru a-și mări flota”, a precizat acesta potrivit AFP.

El nu a precizat tipul de avioane furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de săptămâni întregi, dar a sugerat că sunt de fabricație rusă. „Alte națiuni care au experiență cu acest tip de aeronavă au putut să-i ajute să pună în funcțiune mai multe aeronave”, a spus el.

Dacă informațiile oficialului american sunt corecte, avioanele la care face referire nu ar fi MIG-urile 21 LanceR. „Nici un aparat MiG-21 nu a părăsit spațiul României”, ni s-a transmis însă de la MApN.

Această informație este confirmată și de oficiali de la Kiev. Într-o postare făcută miercuri dimineață pe pagina de Facebook, Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a transmis că a primit doar piese și componente din partea occidentalilor.

Din 15 aprilie 2022 avioanele MiG-21 LanceR sunt reținute la sol și nu mai pot decola de pe pistele românești
Din 15 aprilie 2022 avioanele MiG-21 LanceR sunt reținute la sol și nu mai pot decola de pe pistele românești

„Ucraina nu a primit avioane noi de la parteneri! Cu asistența Guvernului Statelor Unite, Forțele Aeriene ale Ucrainei au primit piese și componente pentru restaurarea și repararea flotei de aeronave care se află în dotarea Forțelor Aeriene, lucru care va permite intrarea în serviciu a mai multor echipamente”, afirmă comandamentul militar de la Kiev.

Cum a devenit MiG-ul 21 sinonim cu Aviația Română

Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, istoria aviației militare române începe însă odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.

În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de aproape 10.000 de persoane și între și în jur de 180 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare.

Primul MiG-21 a intrat în posesia României în 1965. La finalul anilor 80, România a mai achiziționat sub 10 aeronave MiG-23 și MiG-29, dar Revoluția a oprit achiziționarea altor aparate de acest gen.
Primul MiG-21 a intrat în posesia României în 1965. La finalul anilor 80, România a mai achiziționat sub 10 aeronave MiG-23 și MiG-29, dar Revoluția a oprit achiziționarea altor aparate de acest gen.

Pe 20 ianuarie 1965, forțele aeriene primeau primele 14 avioane MiG-21 din partea Uniunii Sovietice. Au urmat alte 24 de avioane de același tip în luna iulie 1965. Până în 1982, România deținea aproape 400 de astfel de aparate de zbor, fabricate în Uniunea Sovietică și în fosta Cehoslovacie, conform rapoartelor militare din anii respectivi.

Primele zboruri cu MiG-21 au fost înregistrate chiar în primăvara anului 1965. La acel moment, MIG-urile 21 reprezentau vârful de tehnologie în aviația sovietică.

După Revoluția din 1989, România a ezitat să cumpere MiG-uri mai performante, varianta MiG-29, și a ales să le modernizeze modelele vechi cu tehnologie NATO. Dotarea cu tehnologie occidentală s-a făcut în principal la Aerostar Bacău, platformă deținută de companiile IaromSA și Evergent Investment SA.

Din 1965 și până în 2016, MIG-urile 21 Lancer au fost cele mai bune avioane de luptă ale Aviației Române. În 2016, statul român primea primele aeronave americane F-16 achiziționate cu un an înainte.

Avioanele MiG-21 au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în perioada anilor '60-'80, aproape 400 la număr. Ulterior, după căderea comunismului, Forțele Aeriene au decis să modernizeze 111 de aeronave cu avionică nouă și sisteme care să fie compatibile NATO. Așa a apărut modelul LanceR, avioanele modernizate la acest standard intrând treptat în dotarea Forțelor Aeriene între 1997 și 2002.

Numărul exact de avioane de vânătoare MiG 21 LanceR ce mai sunt încă în uzul Forțelor Aeriene Române e ținut confidențial, însă potrivit unor surse ale Europei Liberă, ar fi vorba de 26 de aparate de zbor, nu toate gata de misiuni de luptă. Spre exemplu, 10 dintre ele sunt pentru zboruri de instructaj.

Alegerea MiG-21 pentru modernizare

În 1991 s-a hotărât modernizarea avioanelor de vânătoare ale aviației române, de către Direcția Înzestrare și Logistică a Armatei și Comandamentul Aviației Militare.

Au fost analizate cele trei tipuri de avioane din înzestrare: MiG-21, MiG-23 și MiG-29. S-a ales MiG-21 deoarece, pentru aceste aeronave, Aerostar avea documentația tehnică necesară pentru orice program de acest fel. Înlocuirea unor echipamente și instalarea altora noi nu se poate face fără această documentație, o cerință esențială.

Ofertele pentru modernizare au venit din partea companiilor israeliene Elbit Systems LTD și IAI (Israel Aerospace Industries), precum și din Federația Rusă. Contractul a fost semnat în 1994 cu Elbit Systems, o companie din Israel cu experiență în astfel de operațiuni.

Primul contract de modernizare pentru cele 111 aeronave MIG 21 LanceR s-a ridicat la aproximativ 450 de milioane de euro și această sumă era inclusă și un contract de offset, de întreținere, în valoare de 100 de milioane de euro.

România era primul stat din Estul Europei care își compatibiliza tehnica de luptă cu Alianța Nord-Atlantică. Generali Ştefan Voian și Dan Zaharia au luat această decizie, conform datelor din presa vremii.

„Aeronava MiG-21 are potențialul de a fi un avion de luptă superlativ, iar upgrade-ul modular al Elbit Systems, realizat cu succes pentru Forțele Aeriene Române, oferă completările critice care multiplică eficiența aeronavei”, sunt comentariile puse la dispoziție de compania din Israel, referitoare la modernizarea avioanelor românești.

Pentru Elbit Systems a lucrat din 2000 și Constantin Dudu Ionescu, în acest moment consilier al președintelui Klaus Iohannis și șeful Comunității Informatice, structura administrativă care stabilește obiectivele serviciilor de securitate ale României. Acesta a fost ministru al Apărării și de Interne în perioada 1996-2000. Am solicitat Administrației Prezidențiale informații despre modul în care se realizează consilierea președintelui Klaus Iohannis de către Constantin Dudu Ionescu, dar nu am primit niciun răspuns.

Programul de modernizare a MiG-21 a fost denumit „DD”, în amintirea pilotului și scriitorului Doru Davidovici, iar avionul „LanceR”, adică „Lancea” (lance) „românească (R)”.

În 1996 au fost finalizate primele prototipuri. Un an mai târziu a făcut trecerea pe LanceR prima serie de zece piloți.

Eșecul parțial al modernizării

În total, conform contractelor realizate de statul român, au fost trei versiuni ale MiG-ului modernizat - 71 de avioane LanceR A (pentru atac la sol), 14 avioane LanceR B (cu dublă comandă, folosite mai ales pentru instruirea piloților) și 26 de avioane LanceR C (varianta de atac aer-aer).

Suma totală cheltuită de statul român, din 1994 și până în prezent, pentru modernizarea acestor avioane a fost de peste 700 de milioane de euro, conform calculelor Europa Liberă din contractele publice încheiate de MApN și Armata Română. Doar în 2021 s-a încheiat tot cu Elbit un contract pentru „reparații de complexitate ridicată” a MiG-urilor LanceR. Valoarea înțelegerii a fost de puțin peste 50 de milioane de euro.

În ciuda investițiilor, toatele modelele LanceR A pentru atacul la sol au fost retrase treptat în urmă cu câțiva ani. Astfel, România a avut în ultimul deceniu doar avioane de vânătoare care sunt optime doar pentru lupta aer-aer.

Dintre cele 26 de avioane tip LanceR C, zece s-au prăbușit. Dintre cele 14 modelele LanceR B cu dublă comandă, două s-au pierdut în accidente.

Avioanele MiG 21 LanceR au operat de pe două baze aeriene: la Câmpia Turzii și la Mihail Kogălniceanu (ca anexa la baza aeriană 86 de la Borcea). În trecut MiG-uri 21 mai erau staționate și la Bacău.

Partea tehnică a MiG-ului LanceR

Ca și multe alte avioane proiectate ca interceptoare, MiG-21 a avut mereu o rază scurtă de acțiune.

La această problemă s-a adăugat și un defect de proiectare la nivelul rezervorului de combustibil (atunci când consumul depășea două treimi centrul de greutate se deplasa în spate și avionul devenea necontrolabil).

De aici, modelul inițial reușea doar 45 de minute de zbor în condiții ideale. Aripa delta a fost excelentă pentru un interceptor cu bune performanțe ascensionale, însă orice viraj duce la pierderea vitezei.

Totuși, greutatea redusă a aparatului face ca la o încărcătură de două rachete AA-2 și cu rezervoarele la jumătate să poată urca având viteza de 17.670 de metri pe minut, comparabil cu prima variantă de F-16.

Daniel Vîrdol, fost pilot cu peste 15 ani de experiență pe MiG-21, actualmente cadru militar în rezervă, consideră că avantajul acestui aparat de zbor de a suporta viteze de coborâre foarte mari a devenit repede un dezavantaj.

Misiunea de bază era interceptarea și distrugerea țintelor aeriene inamice și întoarcerea rapidă la bază, raza de acțiune fiind destul de limitată. Putea însă executa și misiuni de tragere și bombardament în ținte terestre, cu o precizie nu foarte apreciabilă.

„Ca minusuri ar fi vitezele mari de zbor, ceea ce determină raze mari ale evoluțiilor atât în plan orizontal cât și în plan vertical, viteza mare pe panta de aterizare – cred că la ora actuală este poate avionul cu cea mai mare viteză la aterizare”, spune Vîrdol.

De altfel, toate accidentele în care au fost implicare MiG-urile 21 s-au înregistrat pe vreme rea. Aceste avioane au fost proiecte pentru condiții de zbor perfecte.

Câteva date tehnice

  • Viteza de urcare de la 155m/s.
  • Raza de zbor a crescut de la 1500km la 2200km
  • Viteza maximă: 2,35 Mach = 2.876,4 km/h
  • Plafon practic de zbor/înălțimea maximă la care poate zbura: 18.200 de metri
  • Poate avea două rachete și două bombe de 500 de kilograme
  • Un singur aparat consuma la un zbor 2.680 de litri de combustibil.

Istoria prăbușirilor

  • 9 august 1994 - Un MiG-21 s-a prăbușit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul militar din localitatea Mihail Kogălniceanu. Pilotul s-a catapultat.
  • 6 octombrie 1994 - Un avion MiG-21 s-a prăbușit pe poligonul Bogata, de lângă Turda, în timpul unei aplicații militare. Pilotul s-a catapultat.
  • 14 octombrie 1994 - Un avion MiG 21 s-a prăbuşit, iar pilotul Adrian Truşcă şi-a pierdut viaţa.
  • 27 iulie 1995 - Un avion MiG 21 s-a prăbușit după aproximativ 15 minute de la decolare. Aparatul simula un exerciţiu de luptă ce simula trageri în ținte terestre. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa ambii piloţi.
11 piloți români și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit cu MiG-ul 21
11 piloți români și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit cu MiG-ul 21
  • 29 august 1995 - Un avion MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbușit pe aerodromul Giarmata, de lângă Timișoara. Cei doi piloți au reuşit să se salveze prin catapultare.
  • 22 mai 1997 - Un avion militar tip MiG 21, din dotarea unității militare de la Bacău, s-a prăbușit în zona localității Pârjol, județul Bacău. Pilotul s-a salvat prin catapultare.
  • 10 decembrie 1997 - Un avion tip MiG-21 cu dublă comandă s-a prăbușit în timpul unui zbor de instrucție. Piloţii s-au catapultat.
  • 12 mai 1999 - Un avion românesc de luptă tip MIG 21 s-a prăbuşit în zona localităţii Căpâlnaş, la șapte kilometri sud de Săvârșin, judeţul Arad. Pilotul, locotenentul comandor Dorin Eremie Craiu, şi-a pierdut viaţa.
  • 17 august 1999 - Un aparat cu dublă comandă al Bazei Aeriene 95 s-a prăbușit în apropierea unității de aviație din Bacău. Ambii piloţi s-au salvat prin catapultare.
  • 13 iulie 2001 - Un aparat s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din dreptul localității Tazlăul Mare, iar pilotul a reușit să se catapulteze.
  • 21 februarie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, cu simplă comandă, aparţinând Bazei 86 Aeriene Feteşti, s-a prăbușit în lacul piscicol Iezer, din apropierea municipiului Călăraşi. Avionul a fost distrus, iar pilotul, Adrian Săvulescu, și-a pierdut viaţa.
  • 26 martie 2002 - Un aparat al Bazei Aeriene 71 s-a prăbușit în apropiere de Turda, însă pilotul a reușit să se salveze.
  • 23 octombrie 2002 - Un avion MiG 21 Lancer, care efectua un zbor de instrucție în simplă comandă, s-a prăbușit de la o înălțime de 30 de metri, la capătul pistei de decolare de pe aerodromul Unității de Aviaţie din Bacău. Pilotul avionului a reușit să se catapulteze.
26 de avioane MiG 21 s-au prăbușit
26 de avioane MiG 21 s-au prăbușit
  • 26 septembrie 2003 - Un avion MiG 21 Lancer s-a prăbușit în apropiere de Câmpia Turzii, iar pilotul, căpitanul comandor Sorin Popa, a murit, nereușind să se catapulteze.
  • 26 august 2004 - Două aeronave MiG 21 Lancer cu simplă comandă s-au ciocnit în zbor, la 20 de minute de la decolarea de pe aeroportul din Câmpia Turzii. Piloții au reuşit să se catapulteze.
  • 8 martie 2005 - Un avion MiG 21 Lancer cu simplă comandă aparținând Bazei Aeriene 86 Feteşti s-a prăbușit în zona localităţii Însurăței, din judeţul Brăila. Pilotul s-a catapultat.
  • 22 noiembrie 2006 - O aeronavă MiG 21 Lancer s-a prăbușit la Beliu, în judeţul Arad. Pilotul, care se afla singur în avion, a decedat.
  • 1 noiembrie 2010 - Un aparat se prăbuşeşte în apropiere de Câmpia Turzii. Cei doi piloţi îşi pierd viaţa.
  • 12 iunie 2017 - Un MiG 21 Lancer s-a prăbuşit lângă localitatea constănțeană Nazarcea, pe un câmp, după ce pilotul s-a catapultat.
  • 7 iulie 2018 - Un avion MiG-21 LanceR s-a prăbușit în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit.
  • 20 aprilie 2021 - Un avion MIG s-a prăbușit în judeţul Mureș, în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul s-a catapultat.
  • 2 martie 2022 - O aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei s-a prăbușit. Pilotul a decedat.

Țară în service | O bucată din Delta Dunării este arendată de peste două decenii cu 90 de lei pe hectar

Terenurile din Rezervația Deltei Dunării sunt unele dintre cele mai propice cultivării cerealelor.

20.000 de hectare de teren agricol roditor din Biosfera Rezervației Deltei Dunării sunt arendate fermelor comunale din județul Tulcea la același preț ca acum 25 de ani. 20 de dolari pe hectar, adică sub 100 de lei, de zeci de ori mai puțin decât profitul scos de agricultori.

La începutul anilor 2000, fermele de stat au fost privatizate, iar noii proprietari s-au ales cu mii de hectare primite în concesiune pe arende mici. Dacă redevențele anuale încasate de la fermieri de stat pe aceste terenuri nu trec de 500.000 de euro pe an, subvențiile plătite de stat către aceiași fermieri depășesc în prezent 5 milioane de euro. La asta se adaugă profiturile de zeci de milioane de euro obținute de o mână de firme conduse de persoane influente.

Conducerea Consiliul Județean (CJ) Tulcea, condusă de președintele Horia Teodorescu (PSD), încearcă din 2017 să re-concesioneze prin licitație o suprafață de 20.000 de hectare de teren agricol, pâmânt care se găsește în Rezervația Deltei Dunării.

Terenurile agricole sunt foarte roditoare datorită unor baraje care permit solului să aibă apă la discreție, dar le și protejează de inundații. Horia Teodorescu, dar și avocații Consiliului Județean, consideră că aceste terenuri trebuie scoase la licitație pentru a fi arendate pe motiv că vechile contracte de concesiune au expirat în 2017.

„Sunt terenurile județului și încercăm să le concesionăm în condiții avantajoase pentru bugetul județean, pentru populație. Suntem în proces cu aceștia și cred că în final vom câștiga”, a declarat Horia Teodorescu pentru Europa Liberă.

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

„Toate bunurile pe care le reclamă firmele concesionare din Biosfera Deltei – incluzând terenul, canalele principale şi secundare şi digurile care deservesc Amenajarea Agricolă Sireasa fac parte din domeniul public de interes judeţean prin efectul legii”, potrivit unui răspuns al CJ Tulcea. Instituția invocă dreptul de proprietate al judeţului în baza HG 1361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Tulcea, care prevedea că digurile vor trece în proprietatea CJ Tulcea cu titlu gratuit.

Peste 30 de procese

Intenția Consiliului Județean se lovește de opoziția a trei firme, este vorba de Agrodelta Sireasa SA și Anglo-Rom Agriculture și Delta-Rom Agriculture. Reprezentanții acestor societăți comerciale susțin că au dreptul să lucreze terenul până în 2037, nu doar până în 2017. Ei motivează că în 2017 au solicitat prelungirea cu încă 20 de ani a contractelor de arendă cu CJ Tulcea.

Arenda stabilită în 1997 și plătită inclusiv astazi este de 90 de lei/20 dolari pe an.

În absența unui compromis între CJ Tulcea și cele trei societăți, disputa s-a mutat în justiție. Consiliul cere să scoată terenurile la licitație pentru a găsi noi concesionari care să plătească o arenda la prețul pieței. Firmele solicită în schimb prelungirea cu încă 20 de ani a arendelor favorabile.

Judecătorii nu au dat sentințe finale care să stabilească dacă CJ Tulcea poate să scoată la licitație terenurile roditoare din Deltă pentru a obține arende mai mari decât 20 dolari de pe un hectar.

Agrodelta Sireasa SA îi are ca acționari pe: Traian Rece - 72%, Matei Alexandru Rece și Mihai Cătălin Rece, au fiecare aproape 9%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020, ultimul an cu raportări publice, de un milion de lei și profit de trei milioane de lei. Ferma a realizat și cifre de afaceri anuale de 22 de milioane de lei (2016).

„Eu îmi apăr dreptul. Când s-a făcut privatizarea, am cumpărat o fermă cu un teren concesionat până în anul agricol care începea în 2017. În contract scria că înțelegerea contractuală se poate prelungi încă 20 de ani. Nu scria în ce condiții, cu acordul ambelor părți sau altceva. Eu îmi apăr investiția, am făcut la Sireasa una dintre cele mai frumoase ferme din România”, ne explică Traian Rece, fost parlamentar în legislatura 2000-2004, atunci când am stat de vorbă cu acesta despre subiectul concesionărilor.

Anglo-Rom Agriculture SRL este deținută de societatea Fri-El International Holding SA din Luxemburg. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de un milioan de lei și a înregistrat pierderi de peste patru milioane de lei.

Porumbul este cel mai des cultivat pe terenurile din rezervația Delta Dunării
Porumbul este cel mai des cultivat pe terenurile din rezervația Delta Dunării

Delta-Rom Agriculture SRL este de Fri-El International Holding SA cu 99,99% și de Cornel Matei, cu restul de 0,01%. Cifra de afaceri a societății a fost în 2020 de 12,2 milioane de lei și a înregistrat pierderi de 4 milioane de lei.

Reprezentanții acționarilor celor două companii ne-au precizat că poziția societăților în legătură cu această situație a fost precizată în fața instanțelor.

Istoria concesiunilor ieftine

În 1993, CJ Tulcea a emis o hotărâre, prin care nu mai puțin de 80.000 de hectare de terenuri agricole și amenajări piscicole au fost luate din patrimoniul societăților comerciale deținute de stat în Delta Dunării și privatizate prin Legea 15/1990.

În anul 1997, Consiliul Județean Tulcea a început să concesioneze pe 20 de ani peste 32.000 de hectare de teren agricol aflat în apropierea Deltei, care fac parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării.

Întreaga rezervație care cuprinde și Delta Dunării se întinde pe 110.000 de hectare, dintre care 39.947 de hectare de teren agricol și 79.541 de luciu de apă sau amenajare piscicolă. Datele sunt trecute și în Legea Nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" și în completările ulterioare.

Terenuri cu o suprafață de aproape 20.000 de hectare au fost concesionate în 1997 fermelor de stat care au avut în proprietate aceste suprafețe până în 1993 (Padina, Sireaza etc).

Înființate după 1991, fermele din Deltă s-au desprins din societatea comunistă denumită Întreprinderea de Exploatare Complexă a Resurselor Naturale Delta Dunării. Fermele, printre care și Agrodelta Sireasa, au preluat în proprietate toate bunurile (inclusiv terenurile agricole si digurile) în temeiul Legii 15/1990.

În 1997, aceste ferme erau deținute de Fondul Proprietății de Stat (FPS, denumit acum AAAS - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), care deținea în prima parte a anilor '90 dreptul de proprietatea asupra trenurilor.

În 2003, fostul FPS, rebotezat la acel moment AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), privatizează fermele din Deltă care aveau terenurile în arende practic simbolice. Noi proprietari s-au ales printre altele și cu arendele favorabile stabilite pe terenurile statului.

Astfel, Agrodelta Sireasa SA a rămas să lucreze în arendă terenurile a trei amenajări agricole cu suprafețe de 4.362 hectare, 1.455 de hectare, respectiv 3.601 hectare. În total, a preluat la privatizare o concesiune pe o suprafață de 9.418 hectare.

Anglo-Rom Agriculture SRL are o concesiune în amenajarea agricola Pardina de 3.203 de hectare, iar Delta-Rom Agriculture SRL are o concesiune de 7.212 de hectare.

Arendele din 1997 până în prezent

Așa cum reiese din datele obținute de Consiliul Județean Tulcea, redevențele sau arendele plătite de firmele și persoanele care au primit terenurile din Deltă sunt destul de mici chiar și dacă ținem cont de realitățile economice de acum două decenii.

Europa Liberă a obținut cifrele din contractele celor mai importante concesiuni din Biosfera Deltei Dunării făcute în urmă cu 20 de ani:

  • Frații Ioan și Aron Branga au concesionat 1.641 de hectare la un loc, cu o redevență de 83 lei/ha/an. Contractele au expirat în octombrie și decembrie 2017.
  • Ioan Lal a avut în concesionare o suprafață de 545 de hectare, cu o redevență de 84,96 lei/ha/an, iar contractul a expirat în octombrie 2017.
  • Anglo-Rom Agriculture SRL are o concesiune în amenajarea agricola Pardina de 3.203 de hectare, cu o redevență de 78,27 lei/ha/an. Contractul ar fi expirat în octombrie 2017.
  • Delta-Rom Agriculture SRL are o concesiune de 7.212 de hectare, cu o redevență de 79,15 lei/ha/an. Contractul a expirat în octombrie 2017, dar societățile sunt în litigiu cu Consiliul Județean.
  • Agrodelta Sireasa SA are o concesiune în amenajarea agricolă Sireasa de 4.362 de
    Traian Rece a fost deputat în perioada 2000-2004
    Traian Rece a fost deputat în perioada 2000-2004

    hectare, cu o redevență de 89,74 lei/ha/an, pentru care contractul a expirat în octombrie 2017. Ferma deține și o concesiune în amenajarea agricolă Pardina de 3.601 de hectare, cu o redevență de 89,78 lei/ha/an, contractul expirând în octombrie 2018. A treia și ultima concesiune este în amenajarea agricola Ostrov-Tătaru, de 1.455 de hectare, pentru care achită o redevență de 89,58 lei/ha/an, al cărei contract expiră în 2019.

„Eu nu am negociat redevența, eu am preluat Agrodelta în 2003. Nu mi se poate mie imputa că am fost favorizat”, ne spune Traian Rece, omul de afaceri care controlează Agrodelta Sireasa. Tot el recunoaște că până la preluarea fermelor, de pe terenurile din Deltă cu redevență mică se înfruptau fostul baron de Brăila, Bunea Stancu, și oameni apropiați de Viorel Hrebenciuc.

Studiu de caz legat de clauza prelungiri cu 20 de ani

Europa Liberă a intrat în posesia unor contracte de concesiune dintre CJ Tulcea și fermele din zonă. Cu mențiunea că toate contractele sunt tip, diferă doar numele firmei.

Spre exemplu, în Contractul de concesiune 66 din 02.04.1998 între Consiliul Județean Tulcea, reprezentată de fostul președinte al instituției - Florin Hritcu, și Delta-Rom Agriculture s-a realizat o concesionare de 7,212 hectare, un număr de 65 de loturi.

Concesionarea a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 15 din 27 februarie 1998. Durata concesiuni este de 20 de ani agricoli, începând cu anul agricol 1997-1998 terminând cu anul agricol 2017.

Anul agricol începe la 15 octombrie a anului în curs și se încheie la 15 octombrie a anului următor.

La articolul numărul 11 se precizează „contractul de concesiune poate fi continuat după expirarea termenului pentru care a fost încheiat (n.r. - 20 de ani), în aceleași condiții dacă, concesionarul (n.r. - firmele private) anunță concedentul (n.r. - CJ Tulcea) cu 60 de zile înainte de terminarea termenului inițial și se încheie acordul de prelungire a contractului de concesiune cu 30 de zile înaintea expirării termenului inițial”.

„Prin urmare, concesiunea nu se prelungește automat, ci doar dacă se ajunge la o înțelegere cu CJ”, susțin juriștii instituției în documentele trimise instanțelor de judecată de la Curtea de Apel Constanța.

Prețul concesiunilor pentru primul an agricol (redevența) este stabilit în contractul consultat de Europa Liberă la 161.801 lei/hectar (n.r. - lei vechi), echivalent a 19,96 dolari/hectar, iar pentru întreaga suprafața de 7.212 hectare concesionată, redevența totală este de 143.848 dolari.

140 milioane de euro, valoarea terenurilor

Acum trei ani, Agri-finance Agricover, o platformă de soluții integrate pentru agricultură, a prezentat o analiză privind prețurile de vânzare a terenurilor agricole din România. Pentru Dobrogea se estima o cifră între 4.000 și 7.000 de euro pe hectar. Cotațiile mai mari erau tocmai pentru terenurile din Rezervația Deltei Dunării.

Rezultă că valoarea terenurilor din Deltă aflate în dispută este de 79,3 milioane de euro și 138,8 milioane de euro.

Profitul unui hectar de teren agricol din Deltă

Europa Liberă a apelat la un fermier din Tulcea pentru a ne explica cât de profitabile sunt terenurile din zonă.

Acesta ne-a precizat că între 400 și 700 de euro costă lucrările agricole care trebuie realizată pe un teren. Suma poate ajunge la valoarea maximă a estimărilor, cea de 700 de euro, dacă se fac lucrări ecologice, așa cum sunt obligate fermele din Biosfera Deltei Dunării. În această evaluare nu este trecută și forța de muncă.

La această sumă se mai adaugă arenda pentru suprafețe concesionate sau ratele bancare achitate la bancă pentru terenuri cumpărate. Arenda în Tulcea, în zona Deltei, este, în general, sub 200 de euro. Pe terenurile aflate în litigiu între CJ și ferme, arenda este de 20 de euro.

Veniturile țin mult de producția de cereale, care însă și într-un an foarte prost nu poate fi sub 4.000 de kilograme la hectar, dar de obicei se ating producții de peste 7.000 de kilograme la hectar. Numai pe producția de cereale veniturile trec de 1.400 de euro. Aici se mai adaugă venituri din culturile secundare (minimum 300 de euro) și subvenții (peste 100 de euro pe hectar). Rezultă că veniturile pe un hectar sunt de 1.800 de euro.

Arendă versus subvenții

Ca o comparație, conform contractului de arendă. ferma lui Traian Rece plătește anual o arendă de un milion de lei (200.000 de euro) pentru o suprafață de aproape 9.500 de hectare, dar primește de la stat subvenții de peste 1,9 milioane de euro din 2016, cum reiese din datele obținute de la Agenția de Plăți și Subvenții în Agricultură (APIA).

Profitul Agrodelta Sireasa din relația cu statul este, așadar, de minimum 1,7 milioane de euro pe an, fără a se lua în calcul culturile propriu-zise.

Situații identice sunt și la fermele Delta-Rom Agriculture și Anglo-Rom Agriculture, care au același proprietar, și care la 10.415 hectare plătesc arendă de aproape 210.000 de euro. În schimb, cele două societăți au primit subvenții anuale de peste 3,5 milioane de euro.

Consiliul Județean: vrea redevență mai mare

Pe terenurile agricole concesionate de către Consiliul Județean se încasează redevențe în valoare totală de 3.748.791,77 de lei, așa cum au transmis reprezentanții instituției. În 2018 s-a încercat organizarea unei noi licitații pentru concesionarea terenurilor pe zecea ani. Judecătorii au decis că această licitație nu se poate desfășura până când instanțele nu decid definitiv că fermele care au concesiuni din 1997 nu mai au dreptul de a se folosi de terenurile arabile din Biosfera Delta Dunării, așa cum susține CJ Tulcea.

Disputa asupra terenurilor agricole s-a extins și asupra unor diguri din Tulcea. Fermele și CJ Tulcea susțin că aceste diguri aparțin fiecărei părți.
Disputa asupra terenurilor agricole s-a extins și asupra unor diguri din Tulcea. Fermele și CJ Tulcea susțin că aceste diguri aparțin fiecărei părți.

Suma este mult prea mică în raport cu prețurile pieței, e de părere Horia Teodorescu. Autoritățile din Tulcea au observat încă de acum un deceniu că redevențele din Deltă sunt ridicole.

Prin modificarea HCJ Tulcea nr. 90 din anul 2009, consilierii județeni au stabilit, pentru viitoarele concesiuni, o redevență minimă de 1.000 de kilograme de grâu la hectar, cam de zece ori mai mult decât în prezent.

Agrodelta Sireasa SA: vrea prelungirea în condițiile actuale

Compania agricolă care duce o luptă acerbă pentru a continua să administreze aproape 10.000 de hectare teren pe o redevență ridicolă este Agrodelta Sireasa SA, controlată de fostul senator PSD Traian Rece și administrată de fiul acestuia, Matei Alexandru Rece, așa cum reiese din datele de la Registrul Comerțului.

De anul trecut și până acum, Traian Rece și avocații acestuia au susțin în instanță mai multe motive pentru care nu vor să predea terenurile Consiliului Județean, adică statului. Acestea sunt:

  • Chiar dacă această concesiune se termina în 2017, ea prevedea și campania agricolă care începe în 2017 și se termină în 2018.
  • Timp de trei ani a fost inundații pe terenurile concesionate și prin urmare contractul trebuie prelungit încă trei ani pentru că în această perioadă nu s-a putut folosi de bunul care constă în terenurile din Deltă.
  • Societatea a amenajat niște diguri pe terenul concesionat și digurile sunt proprietatea Agrodelta Sireasa.
  • Agrodelta Sireasa poate cere prelungirea contractului pe încă 20 de ani și să plătească tot redevențe de 80-90 de lei.
  • Terenurile nu sunt de fapt în proprietatea CJ Tulcea pentru că instituția a primit ilegal administrarea terenului de la Guvernul României.

Cum pot fi anulate concesiunile

În contractele de concesiune din 1997, fermele care primesc terenurile au de îndeplinit câteva mici condiții pentru că altfel contractele pot fi anulare. La „Obligațiile concesionarului” se precizează că aceștia trebuie să facă agricultură ecologică. În contracte se menționează:

  • „să cultive în fiecare an agricol întreaga suprafață concesionată”;
  • „să nu cultive plante dăunătoare, narcotice sau care aduc prejudiciu mediului”;
  • „să respecte regulile agrotehnice specifice culturilor înființate și masurile de protecție a mediului impuse de Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării, astfel încât sa nu micșoreze potențialul productiv al pământului și să nu provoace schimbări în domeniul ecologic”;
  • „să folosească numai îngrășăminte și pesticide omologate pentru Delta Dunării și avizate de ARBDD”.

Respectarea acestor norme pot fi ușor de verificat după 2007, după aderarea României la UE, pentru că APIA acordă subvenții pentru fermierii care fac agricultură ecologică.

Însă, în baza datelor de la APIA și AFIR, reiese că toate cele trei firme, Agrodelta Siresa, Anglo-Rom Agriculture și Delta-Rom Agriculture nu au cerut subvenții pentru agricultură ecologică.

Fermele nu au primit subvenții pe Măsura 11 pentru că ar utiliza agricultura de tip ecologic pe suprafețele cultivate. Au cerut și au primit doar subvenții pentru agro-mediu și climă, Măsura 10.

Traian Rece spune că nini nu are nevoie de această subvenție. „La mine se vede cu ochiul liber că fac agricultură ecologică, se vede pe plantă, am și poze cu plantele. Poate alte ferme din deltă nu fac totul corect, dar eu fac”, spune acționarul de la Agrodelta Sireasa.

Ancheta DIICOT

Situația ambiguă a terenurilor din Deltă a atras și atenția procurorilor. La DNA, Parchetul General și DIICOT s-au înregistrat mai multe plângeri penale în ultimii șase ani. Doar DIICOT-ul a transformat sesizările într-un dosar penal pe această cauză. Încă din 2018, anchetatorii au făcut percheziții la biroul și la vila din Pipera a lui Traian Rece, acționarul de la Agrodelta Sireaza.

Procurorii au deschis atunci un dosar penal pentru constituire de grup infracțional, iar Traian Rece era suspect. Motivul: omul de afaceri a trecut în capitalul social al Agrodelta Sireaza bonduri suedeze care ar valora 165 de milioane de euro. Însă, a cumpărat aceste bonduri cu 8.000 de euro, conform contractului descoperit de procurori.

Prin înscrierea acestor bonduri în capitalul social, Traian Rece ar trebui despăgubit cu 165 de milioane de euro dacă rămâne fără ferma din Delta Dunării. Dosarul a fost închis de DIICOT, așa cum ne-au declarat reprezentanții parchetului.

Traian Rece a mai fost trimis și în judecată în 2004 sub acuzația de complicitate la delapidare, potrivit Mediafax. La vremea respectivă, pe când era adminstratorul firmei SC Club 21 Perfect SRL, cu sprijinul unor funcționari ai Admnistrației Financiare, ar fi încasat ilegal sume foarte mari de bani din rambursări ilegale de TVA.

Prin acest lucru s-ar fi ajuns la un prejudiciu de 9 miliarde lei. Spune că totul a fost o născoceală, pentru că suma imputată era de 50.000 de lei. Traian Rece spune că a făcut treabă bună în Deltă și că, dacă nu ar fi aredat el, terenurile ar fi fost și acum prăduite de politicieni.

Țară în service | Generali de carton ai României: cântăreți, sportivi, politicieni

Armata Română plătește beneficii sociale pentru aproximativ 600 de generali însă doar 85 dintre ei ar putea participa la un eventual conflict în

România are peste1.000 de ​generali, chestori sau contraamirali, însă doar 150 dintre ei ar putea participa din prima zi a unui posibil război. ​Printre cei care ocupă funcția de general în România se află și politicieni, sportivi sau cântăreți de muzică populară.

Cei mai mulți generali din România sunt în Armată. Dintre cei aproximativ 600 de militari cu acest grad, doar 85 ar merge însă pe front în cazul unui conflict asemănător cu cel din Ucraina.

Restul sunt în retragere sau în rezervă și în puține cazuri ar putea participa pe front, pentru că vârsta, pregătirea sau starea de sănătate nu le mai permit să conducă armata. Mai mult, unii dintre ei nici nu au participat vreodată la vreo misiune, iar alții nu au nicio legătură cu activitatea militară propriu-zisă: sunt cântăreți, sportivi sau politicieni.

Separat, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) mai există 350 de chestori - grad echivalent celui de general, dintre care doar 30 sunt activi. În rândul serviciilor de informații activează 40 de generali.

Armata de generali a României

Cum sunt repartizați cei 1.300 de generalii și contraamiralii din Armata Română și Ministerul Apărării Naționale recunoscuți după Revoluție (gradul de contraamiral și cel de amiral se întâlnesc doar în cadrul Marinei Militare):

  • 85 în activitate;
  • 150 sunt în rezervă sau în retragere în urmă unei cariere militare complete. Vârsta minimă de pensionare, pentru a intra în rezervă sau retragere, pentru un general este 60 de ani.
  • 600 sunt în rezervă sau în retragere fără a avea o carieră militară completă. Concret, aceștia au ieșit din activitate în urma restructurării Armatei Române, la propria cerere sau din cauze medicale, sportivi sau artiști avansați în grad în urma unor performanțe. Au fost cazuri în care gradul a fost primit și de politicieni (cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea care este general cu trei stele). Vârsta minimă de pensionare anticipată este 45 de ani și după o carieră de minimum 13 ani în armată.
  • în aproximativ 475 de situații se plătesc pensii de urmaș.

Distribuția celor 350 de chestori și generalilor din Ministerul Afacerilor Interne este următoarea (gradul de chestor de poliție l-a înlocuit pe cel de general în 2002, când România a realizat demilitarizarea forțelor de ordine):

  • 30 în activitate;
  • 145 sunt în rezervă sau în retragere în urma activității complete din minister și a instituțiilor subordonate. Vârsta de pensionare pentru un chestor este de maximum 62 de ani, dar chestorii pot cere intrarea în rezervă/retragere și la 60 de ani.
  • 100 de chestori sunt în retragere sau în rezervă fără să-și fi terminat cariera în structurile ministerului (pensii anticipate, situații medicale, situații juridice sau premierii, în special în cadrul clubului Dinamo)
  • În 75 de situații se plătesc ajutoare de urmaș.

Cei aproximativ 200 de generali de după 1990 din cadrul serviciilor de informații sunt astfel împărțiți:

  • 28 în activitate;
  • aproximativ 120 în rezervă sau în retragere;

Datele sunt obținute de la Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Militarilor, de Ministerul Afacerilor Interne și de Casa de Pensii a acestui minister. Serviciul Român de Informații nu a oferit niciodată date despre structura de cadre a structurii.

Întreținerea acestei adevărate oști de generali - pensii, plus alte beneficii sociale - costă bugetul Ministerul Apărării Naționale și al Ministerului Afacerilor Interne aproape un 35 de milioane de euro pe an. Suma cuprinde nu doar pensiile generalilor-pensionari, ci și pe cele de urmaș.

1 Decembrie, ocazia de avansări

Ziua Națională a României, celebrată anual pe 1 decembrie, este prilejul pentru avansări în Armata Română, dar și în structurile de ordine și siguranță națională: Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria - dar și toate serviciile de informații.

Parada de 1 decembrie aduce în fața populației cele mai importante forțe de ordine și securitate din România.
Parada de 1 decembrie aduce în fața populației cele mai importante forțe de ordine și securitate din România.

Avansările sunt semnate, conform legii, de președintele României. Pe 1 decembrie 2021, Klaus Iohannis a semnat 63 de decrete de avansări în grad.

„Armata Română poate că a participat în ultimii ani la exerciții și la misiuni internaționale. Nu este încă o armată reformată care să facă față exigențelor unui război, unui conflict de la simplu soldat până la un conducător de armată. Nu știu dacă la noi, forțele de rezerviști sunt organizate ca în Ucraina spre exemplu. Acolo a contat decisiv în blocarea Rusiei faptul că în 24 de ore da la invazie, generalii împărțeau arme populației, cele din forțele de rezervă. La noi, așa ceva nu cred că ar fi posibil”, este de părere Hari Bucur Mihai, expert în securitate națională.

Pe 1 decembrie 2021, în cadrul Armatei Române, aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN), au fost 23 de promovări în gradul de general (cu o stea, este cel mai simplu grad de general). Tot în Armată au mai fost și 20 de avansări de la grade cu o stea, două sau trei la gradul de general cu o stea în plus.

Doar generalul locotenent cu trei stele Daniel Petrescu a fost avansat la gradul maxim, de general cu patru stele. Acesta este șef al Statului Major al Apărării din 1 decembrie 2019, fiind comandantul gradat al Armatei Române.

Generalul cu patru stele Daniel Petrescu, comandatul Armatei Române
Generalul cu patru stele Daniel Petrescu, comandatul Armatei Române

România mai are și funcția de chestor, asimilată funcției de general de armată, din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Pe de 1 decembrie 2021, Klaus Iohannis a semnat decrete de avansare în gradul de chestor a șapte persoane din Poliție. Alți șapte chestori au primit funcții mai înalte, de chestori principali.

În total, la ultima zi națională a României, „armata” de generali a țării s-a înmulțit cu alte 30 de persoane.

Trei stele în cinci ani

Unul dintre cei avansați pe 1 decembrie 2021 a fost generalului Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. El a avut o carieră fulminantă în ultimii cinci ani. În noiembrie 2017 era colonel, acum este general cu trei stele, maximum fiind patru.

În 2011, Iamandi primește conducerea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. La sfârșitul anului 2017, Carmen Dan, din poziția de ministru de Interne, îl propune pe colonelul de atunci pentru funcția de general de brigadă cu o stea. Klaus Iohannis semnează decretul de 1 Decembrie.

Odată cu avansarea, el trece din 2018 la conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Vine și 1 Decembrie 2018 și Iamandi mai primește o stea chiar anul următor, devenind general–locotenent cu două stele. După trei ani, Iamandi mai primește o stea, pe 1 decembrie 2021.

Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.
Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.

Iamandi a răspuns legat de aceste promovări succesive că nu s-a „propus singur” pentru avansări și au fost aprobate de președintele României.

Conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, l-a propus pentru ultima avansare din 2021. Conform datelor obținute de Europa Liberă, motivul promovării a fost modul în care IGSU a fost condus în perioada de pandemie și cum instituția a răspuns nevoilor populației. Departamentului pentru Situații de Urgență este condus de Raed Arafat.

Newsweek România a dezvăluit în 2020 că generalul Dan Paul Iamandi a fost recrutat de Securitate cu numele conspirativ „Ioan Popa”. Conform CNSAS, generalul Iamandi figurează în dosarul fond de rețea nr. R 235866, dosar ce conține fișe ale colaboratorilor din rândul militarilor în termen și condamnaților domiciliați pe raza județului Galați.

În acel an, Dan Paul Iamandi era în anul doi la Școala de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană, Rachete și Radiolocație Brașov.

Ascensiunea unui celebru general cu patru stele

Un caz poate mai scandalos a fost reprezentat de avansările primite de Gabriel Oprea, fostul ministru care a condus și Internele și Apărarea în ultimul deceniu.

Fostul președinte al UNPR era în anul 2001 un simplu căpitan în cadrul Armatei Române. În același an este urcat în gradul de colonel în cadrul sistemului de justiție al Armatei. De 1 decembrie 2001 primește printr-un decret semnat de Ion Iliescu gradul de general maior activ de justiție militară.

Peste doi ani, primește a doua stea la gradul de general. Motivul: a coordonat activitatea Rezervelor Statului, iar funcția respectivă este pentru un general cu trei stele. Cum generalii nu pot primi două stele în același an, Gabriel Oprea primește în decembrie 2003 doar a doua stea. Din decembrie 2003 trece și în rezervă.

Peste cinci ani, tot pe 1 decembrie 2008 primește și a treia stea la gradul său de general în rezervă. După doar un an, de 1 decembrie 2009, președintele Traian Băsescu îi oferă și cea de-a patra stea, deținând astfel cel mai înalt grad din armata română.

Gabriel Oprea a combinat interesele politice cu ascensiunea militară.
Gabriel Oprea a combinat interesele politice cu ascensiunea militară.

Pensia pentru acest grad este de 90.000 de lei pe an, potrivit declarației sale de avere de la sfârșitul anului 2000, atunci când a candidat la alegerile parlamentare din anul respectiv.

Gabriel Oprea nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere despre sistemul de avansări din Armata Română. El este singurul general avansat la gradul de patru stele care nu a fost șeful Statului Major după 1990.

În rândul generalilor cu patru stele se află și Nicolae Ciucă, premierul în funcție al României. El a devenit general de brigadă în 2003, iar cea de-a patra stea a primit-o în 2019, odată cu trecerea în rezervă.

Condițiile pentru a ajunge general în România

În ultimele două decenii, anual, de 1 decembrie, între 15 și 40 de persoane au fost avansate în gradul de general (sau grade compatibile).

„Dacă este să ne ținem corect de statute, de regulamente, nu se pot face două avansări în interval mai mic de trei ani. Asta pentru că timp de trei ani trebuie să dovedești că meriți avansarea în grad. Se mizează pe niște derogări, pe numiri în funcții asimilate unor grade și pe faptul că lumea armatei este un cerc destul de închis și se fac promovări și de la an la an”, ne-a explicat un expert în securitate națională.

Conform legislației din 1995, modificată parțial ulterior, prin care este organizată Armata Română, coloneii și comandorii în activitate care au o vechime în grad de minimum cinci ani pot ajunge generali.

Condiția e ca în ultimii trei ani de activitate să fie încadrați „în funcții prevăzute în statele de organizare cu grad de general sau similare” și să fie evaluați cu un calificativ de foarte bine.

Avansările de la un grad la altul se pot face doar la trei ani, însă sunt derogări și de aceste reglementări.
Avansările de la un grad la altul se pot face doar la trei ani, însă sunt derogări și de aceste reglementări.

Pentru avansare, conform Ghidul carierei militare, o persoană cu grad: trebuie să se distingă prin pregătire și competență profesională, să îndeplinească și condițiile legale de stagiu minim în grad, să fie evaluată potrivit nivelului lingvistic prevăzut în fișele posturilor la una dintre limbile engleză sau franceză, și să fi absolvit cursul postuniversitar de perfecționare în conducere strategică organizat de Universitatea Națională de Apărare „Carol I” sau de Colegiul Național de Apărare, ori un curs similar pentru gradul de general de brigadă cu o stea/similar.

Ierarhia generalilor:
  • general de brigadă, respectiv general de flotilă aeriană pentru cei din aviația militară și contraamiral pentru cei din marina militara;
  • general de divizie, respectiv general de divizie aeriană pentru cei din aviația militară și viceamiral pentru cei din marina militară;
  • general de corp de armata, respectiv general-comandor pentru cei din aviația militara si viceamiral-comandor pentru cei din marina militara;
  • general de armată, respectiv general inspector pentru cei din aviația militară și amiral pentru cei din marina militară.

În afara acestor grade, pentru merite militare excepționale, în timp de război, președintele României poate acorda generalilor de armată gradul de mareșal, care este cel mai înalt grad militar din Armata Română.

Conform legislației prin care este organizată Armata Română, un general în rezervă poate fi trecut în activitate în 24 de ore în urma unei decizii a Președintelui României sau a șefului Statului Major.

Repartizarea

Conform datelor obținute de Europa Liberă, Ministerului Apărării Naționale a avut din 1990 și până în prezent peste 1.215 de generali. Jumătate din aceștia mai sunt în viață și doar 85 sunt activi. Asta înseamnă că doar 85 se duc în garnizoane. Restul stau acasă, având statut de generali în rezervă sau în retragere.

Alți 335 generali au fost numiți din rândurile Ministerului de Interne. Și aici situația celor activi este una specială, numai 70 fiind în câmpul muncii, ceilalți în rezervă.

Serviciul de Informații Externe avea în urmă cu patru ani 95 de generali, opt dintre ei fiind în activitate. Serviciul Român de Informații nu a oferit niciodată date despre numărul generalilor din această structură. Conform unor estimări obținute de Europa Liberă de la surse parlamentare, numărul acesta ar fi între 105 și 170. Din care sub 20 sunt în activitate.

Generalii „exotici”

Doar 160 de generali ai Armatei Române profesează, iar aproape 600 de generali în rezervă sau retragere primesc pensii. Dintre aceștia, conform unor estimări din cadrul Ministerului Apărării, în jur de 150 de generali și-ar fi obținut dreptul de a intra în rezervă sau în retragere în urma activității în cadrul Armatei Române.

Restul, aproape 450, sunt persoane care au trecut în rezervă sau retragere după reorganizări ale armatei după 1990 sau au primit distincții (cum ar fi sportivii sau artiștii) care le-au oferit dreptul la gradul de general.

Generalii se pot afla în una dintre următoarele situații:

  • în activitate, când ocupă o funcție militară în cadrul Armatei Române;
  • în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemați să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;
  • în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar.

Cel mai mare număr de generali care, deși poartă acest grad nu pot păși pe front, provine din rândul sportivilor. Asta se explică prin două motive:

Mai întâi, cele mai importante cluburi sportive din fotbal sunt unele care aparțin de Ministerul Apărării (Steaua) și de Ministerul de Interne (Dinamo). Mult timp aceste cluburi „recrutau” sportivi și promițându-le accesul la beneficiile sociale de a fi militar sau polițist cu grade înalte.

Spre exemplu, gimnasta Sandra Izbaşa, legitimată la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, a fost înaintată în 2013 la gradul de locotenent, devenind astfel cel mai tânăr ofițer al Armatei Române. În 2018 a devenit și căpitan.

Apoi, acești sportivi câștigau medalii mondiale, olimpice sau obțineau rezultate spectaculoase și erau recompensați cu gradul de general.

Ilie Năstase este general de brigadă cu o stea. A primit și dreptul de a purta uniforma militară, acest onor nu este acordat tuturor celor care trec în rezervă sau în retragere.
Ilie Năstase este general de brigadă cu o stea. A primit și dreptul de a purta uniforma militară, acest onor nu este acordat tuturor celor care trec în rezervă sau în retragere.

Chiar dacă Izbașa nu e general, aceste grade sunt deținute de foștii handbaliști Cornel Oțelea și Cristian Gațu, dar și de fostul fotbalist Anghel Iordănescu și tenismenul Ilie Năstase.

„Noi, foștii sportivi care avem grade în armată, am adus servicii acestei țări! Sunt oameni din sport, cu grade militare, care au făcut numele României cunoscut, care au adus glorie țării, poate mai mult decât cei care au stat în tranșee. Părerea mea e că, în majoritatea cazurilor, gradele acordate oamenilor din sport sunt justificate. Sunt foarte mulți militari care nu au tras niciun cartuș în viața lor, chiar și în lupte internaționale, dar au adus glorie și onoare țării”, declara Oţelea în 2014.


Nu doar sportivii ajung generali sau în funcții asimilate. Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda a fost numit, prin decret prezidențial din 1 decembrie 2008, general de brigadă în rezervă cu o stea.

A primit acest grad din funcția de director al Centrului cultural național din Ministerul de Interne, unitate care se ocupă de activitatea Ansamblului „Ciocârlia”. În octombrie 2011, Curtea Supremă a decis că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității.

Și cariera în justiție poate atrage avansarea în grad. Vasile Botoș, fostul șef al DNA și al Parchetului General, a fost urcat în gradul de general în rezervă în 2003.

Pe 25 octombrie 2007, de Ziua Armatei Române, a fost înaintat prin decret de președintele Traian Băsescu în gradul de general-maior cu două stele. S-a pensionat în octombrie 2016.

Cât câștigă un general

Salariile militarilor au crescut ultima oară în 2019 și, odată cu ele, și cele ale generalilor în activitate. De exemplu, în prezent, un angajat care nu e general din Ministerul Apărării Naționale încasează următoarele sume de bani: maior – 5.100 lei, căpitan – 4.400 lei, locotenent gradație 4 – 3.500 lei, sublocotenent – 3.000 lei, plutonier gradație 4 – 3.150 lei, sergent major – 3.100 lei, sergent gradația 4 – 2.700 lei, caporal gradație 4 – 2.500 lei, soldat – 2.300 lei.

În schimb, un general/amiral primește aproape 10.000 lei, un general locotenent, 7.500 lei, un general maior, 7.100 de lei și un general de brigadă, 6.500 de lei.

Toate aceste sume sunt nete și la ele se adaugă și sporuri. În cazul unui grad sub cel de general, veniturile lunare nete pot crește ușor cu 50%. Pentru un general, veniturile din sporuri poate ajunge ușor la 75% din salariul net amintit anterior.

Bugetul de pensii

Plata pensiilor militarilor reprezintă 20 la sută din bugetul Ministerului Apărării, a spus luna aceasta, la Digi24 ministrul apărării, Vasile Dîncu. El susține că în Armată nu există „pensii nesimțite” și nici măcar foarte mari, ba mai mult, sunt o serie de „nedreptăți”.

20% din cele 4,5 miliarde de euro cât a fost, în medie, bugetul anual al Ministerului Apărării în ultimii 3-4 ani, înseamnă 900 de milioane de euro pentru plata pensiilor militarilor. Rezultă o pensie medie de 930 de euro la cele 80.000 de pensii plătite în 2021 în acest sector, conform datelor obținute de Europa Liberă.

Pensiile militarilor nu se calculează pe principiul contributivității și nici nu au un regim special. Anual, Ministerul Apărării alocă o sumă de bani necesară plății pensiilor militarilor, pensii care sunt numite pensii de serviciu.

Conform datelor obținute de la Casa de Pensii a cadrelor militare, România plătește în prezent 65.000 de pensii de serviciu pentru foștii militari. Acestora li se adaugă aproape 15.000 de pensii de urmaș sau de invaliditate.

Pensia medie plătită de către Casa de pensii sectorială în luna martie a anului 2021, în cuantum brut, a fost de aproape 4.000 de lei. Cea mai mare pensie lunară plătită anul trecut a fost de 40.000 de lei, sumă netă. Cea mai mică a fost de 1.000 de lei.

Militarii activi trebuie să acorde onorurile militare tuturor generalilor aflați în rezervă sau în retragere.
Militarii activi trebuie să acorde onorurile militare tuturor generalilor aflați în rezervă sau în retragere.

Pensia medie a unui general în rezervă sau în retragere este de 8.000 de lei. Asta înseamnă că pensiile de serviciu ale acestora costă bugetul Apărării 25 de milioane de euro pe an.

În această sumă intră și plata pensiilor, cât și alte contribuții și asigurări sociale. În special este vorba de serviciile medicale gratuite asigurate în spitalele militare. La aceste cheltuieli, se adaugă și pensiile chestorilor din Poliție, cheltuieli care ajung și ele la 10 milioane de euro anual.

În total, armata de generali care nu ar putea participa niciodată la un război costă bugetul național o sumă de 35 de milioane de euro. Mai mult decât investițiile din ultimii doi ani în industria de armament din România.

Cu toate acestea, ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat într-un interviu acordat Europei Libere că Armata României nu ar fi „nici depășită, nici învechită”. „Dotările din Armata Română și armata ucraineană nu sunt diferite. Armata Română se află înaintea societății ca modernizare”, a ținut să precizeze demnitarul.

„Armata română, în primul rând, nu mai este singură. Dotările din Armata Română și armata ucraineană nu sunt diferite. Noi avem experiență în Irak și Afganistan. Am avut 60 de mii de oameni în operațiuni internaționale. Unii au mers de două ori. Am avut în Afganistan 32.000 de soldați. Am cumpărat în ultima vreme tehnică modernă din Europa. Suntem într-o perioadă în care dotăm Armata Română cu ce este mai nou din punctul de vedere al tehnicii avansate”, a mai declarat Dâncu în cadrul interviului.

Ca o comparație, pensiile speciale costă bugetul anual al Casei Naționale de Pensii în jur de 250 de milioane de euro, conform datelor oferite de Ministerul Muncii. De aceste pensii speciale beneficiază 10.000 de persoane, dintre care 4.000 provin doar din sistemul de Justiție.

Țară în service | Povestea metroului de la Cluj. Cât de greu prind contur marile proiecte de infrastructură

Autostrada A1 Sibiu-Orăștie este unul dintre modelele de succes din infrastructura românească. Una dintre puținele, prea puținele autostrăzi care au fost construite într-o țară care suferă la acest capitol.

Investițiile majore în infrastructură au o istorie dureroasă în România. Cu o medie de doar 40 de kilometri de autostradă inaugurați anual, România rămâne pe ultimul loc în Europa ca număr de kilometri de autostradă la 100.000 de locuitori. Borna celor 1.000 de kilometri nu a fost încă atinsă, deși necesarul țării este de trei ori mai mare.

În țara în care autostrăzile nu au reușit încă să traverseze Carpații, speranța în materie de proiecte de mare infrastructură nu a sucombat. Autoritățile locale și centrale plănuiesc la Cluj una din cele mai spectaculoase investiții din România ultimelor decenii: primul metrou, unul ușor, din afara capitalei.

Lucrările de infrastructură pentru cei 21 de km au fost scoase recent la licitație pentru o valoare de peste 1,3 miliarde de euro (fără TVA). Valoarea totală a investiției, așa cum a fost aprobată de Guvern la final de 2021, sare de 2 miliarde de euro, cu tot cu TVA.

Cu doar o parte din finanțare asigurată prin PNRR (300 de milioane de euro fără TVA, pentru un tronson de 7.5 km), metroul are o durată de realizare - de la semnarea contractului după adjudecarea licitației - de opt ani.

Cam tot atât a trecut de când varianta unui tren urban suspendat sau subteran a intrat pe agenda publică.

Un interval de timp în care, adesea, la nivel național investițiile în cele mai relevante proiecte majore de transport, autostrăzile, abia au trecut de la intenție la studii concrete și lucrări, iar în cele mai fericite situații la inaugurări parțiale.

De ce e atât de greu ca inițiativa, fie și tardivă, de realizare a unui proiect de infrastructură mare să devină realitate?

De ce o banală călătorie pe sistemul de autostrăzi din țările Vestice sau chiar din Ungaria (peste 1.500 de km de autostradă și drum expres, cu o suprafață de peste 2 ori mai mică) ori Polonia (peste 4.000 de km, dar și o suprafață mai mare) îi face pe români să se simtă frustrați că la ei în țară nu s-a putut?

„Facem 40 de kilometri de autostradă pe an!”

„Viteza medie de execuție, în ultimii 20 de ani, a fost cam de 40 de kilometri, inaugurați pe an. Vom atinge în curând borna de 1.000 de kilometri, dar necesarul este de 3.000. În ritmul de până acum, rezultă că vom realiza diferența în 50 de ani, dacă nu schimbăm nimic”, avertizează Ionuț Ciurea, director executiv al asociației Pro Infrastructură, care monitorizează derularea proiectelor mari de transporturi în România.

Principala cauză a deficitului de autostrăzi vizează în proporție de 80% autoritățile statului, susține el.

„Cauzele sunt multiple, dar în principal sunt doar două, care generează 80% din probleme și din întârzierile mamut de pe foarte multe autostrăzi: în primul și în primul rând incompetența statului și chiar prostie, demonstrată”, spune Ciurea.

„A doua cauză este incapacitatea statului de a-și duce la capăt obligațiile, îndatoririle pe care le are în dezvoltarea infrastructurii, de transport: de la avize, autorizații, pregătirea proiectelor, la derularea licitațiilor și tot ce înseamnă achiziție publică”, a adăugat el.

„Din 'culpa' de 80% derivă atragerea unor constructori de mâna a doua, adeseori cu incapacitate de a duce lucrările la bun sfârșit, la timp. Practic am avut un singur antreprenor general din top 10 european care a lucrat în ultimul timp pe autostrăzile românești, alte câteva care s-au descurcat rezonabil și o singură companie românească - antreprenor serioasă”, a sintetizat reprezentantul asociației.

România are o istoria tristă în privința construcției de autostrăzi. Au fost promiși mii de kilometri, însă realizările nu au fost pe măsură.
România are o istoria tristă în privința construcției de autostrăzi. Au fost promiși mii de kilometri, însă realizările nu au fost pe măsură.

Cum să ocolești urșii, pe autostrada Lugoj-Deva

Exemplului lotului 2 de pe autostrada Lugoj-Deva (parte din autostrada A 1 București - Nădlac) este ilustrativ spune Ionuț Ciurea. Contractele pentru loturile 2, 3 și 4 au fost câștigate, începând cu 2013, de o companie italiană, Salini.

Contractul pentru lotul 2 a fost licitat însă fără a fi existat acordul de mediu, iar lucrările de o porțiune de aproximativ 10 km (Margina - Holdea) s-au blocat în 2016, după ce autoritățile de mediu au decis că este necesară realizarea unor tuneluri pentru a proteja perimetrul natural al faunei, mai ales al urșilor.

„Ar fi trebuit prevăzută această soluție încă din faza studiului de fezabilitate. Nu și-au făcut însă nici proiectantul și cu atât mai puțin CNAIR temele. Soluția Agenției de Mediu a venit ca un trăznet, din care nu s-a ieșit nici până acum”, a explicat directorul Pro Infrastructura.

Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc și șeful CNAIR Ștefan Ioniță au decis să rezilieze contractul după mai multe descinderi pe șantier. Compania s-a adresat Tribunalului Internațional de la Paris, care a obligat statul român la plata a 230 de milioane de lei.

„Rezilierea a fost abuzivă, iar România are de plătit o sumă imensă. Nu trebuia reziliat, sau nu așa, constructorul a fost dat afară de pe șantier de pe o zi pe alta. Nu a fost însă vina companiei că autoritățile nu au așteptat Avizul de Mediu. Pentru o prostie, plătim acum despăgubiri din buzunarul nostru”, a sintetizat el.

Deși decizia Curții Internaționale menținea contractul cu compania italiană drept valabil și chiar a început plata unei tranșe din bani pentru a lansa în paralel o altă licitație, a detaliat Ciurea.

La o valoare estimată a contractului de 1,4 miliarde de lei, acesta a fost atribuit companiei turce Mapa-Cengiz. Societatea a câștigat între timp însă și licitația pentru un lot al autostrăzii Sibiu - Pitești, tot parte din A1. La ambele licitații, a fost singura ofertă menținută și după faza de pre-calificare, procedură introdusă mai nou de CNAIR, a explicat Ciurea.

Secțiunea 3 a uneia din cele mai așteptate autostrăzi din România, Sibiu-Pitești (123 de kilometri), care traversează Valea Oltului.
Secțiunea 3 a uneia din cele mai așteptate autostrăzi din România, Sibiu-Pitești (123 de kilometri), care traversează Valea Oltului.

„Pentru Lugoj-Deva, CNAIR a solicitat clarificări, compania turcă nu a răspuns, iar oferta depusă, deși câștigătoare inițial, a fost descalificată. E o practică, de a te înscrie la mai multe licitații, dar dacă nu ai resursele necesare, alegi să rămâi doar cu una în execuție. Problema este că proiecte de acest gen sunt slab pregătite, traseele, unele complicate, sunt slab pregătite și te trezești cu un singur ofertant”, a insistat directorul Pro Infrastructura.

De precizat că segmentul Margina-Holdea din autostrada Lugoj-Deva a fost inclus în PNRR, cu țintă de realizare 2026. Câtă vreme încă nu s-a studiat tehnic și geologic varianta rutieră care să asigure protejarea mediului, Ciurea este sceptic că proiectul poate fi realizat la timp.

Douăzeci de ani de autostradă Transilvania

O poveste aparte este cea a Autostrăzii Transilvania, care urma să continue traseul până la Brașov al autostrăzii A1 București-Borș.

Regimul în care a fost acordat contractul companiei americane Bechtel a fost unul special, în urma unei Ordonanțe de Urgență emise în 2004 care stabilea startul negocierilor cu o singură companie, cea americană. Valoarea contractului a fost estimată la 2,2 miliarde de dolari, însemnând 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș.

De atunci până în prezent, după ce contractul cu Bechtel a fost reziliat iar contractele licitate separat, pe tronsoane, autostrada a înghițit mult mai mulți bani. Deși traseul a fost redus substanțial.

„A fost un proiect fanion, pentru infrastructura românească în general, dar contractul cu Bechtel nu a avut practic un preț. Era un fel de pay as you go și s-a ajuns la un soi de supra-design. Se proiecta și se cereau bani în consecință. Și aici statul nu trebui să se grăbească să rezilieze, înainte de a cere execuția mai multor lucrări, pentru că existau multe structuri deja realizate”, a explicat Ciurea.

După întârzieri repetate și renunțarea de facto la o treime din rută, Brașov-Târgu-Mureș (151 km), în 2013 contractul a fost reziliat. Până atunci a fost inaugurat un singur segment, de 52 de kilometri, între Gilău și Câmpia-Turzii (în două etape, 2009 și 2010) în timpul mandatelor de premier ale lui Emil Boc.

După 2015 au fost inaugurate și alte tronsoane, între Chețani și Târgu-Mureș, respectiv Gilău-Nădășelu, cu un pod peste Someș, dar și 5.2 km pe distanța Biharia-Borș, de la granița cu Ungaria.

Lucrări pe tronsonul de 13.5 kilometri Suplacu de Barcău-Nușfalău, din autostrada Transilvania.
Lucrări pe tronsonul de 13.5 kilometri Suplacu de Barcău-Nușfalău, din autostrada Transilvania.

Sectoarele cu o lungime totală de peste 100 km dintre Nădășelu și Biharia se află în diverse faze de licitații, cel mai dificil sector fiind cel de pe Meseș, unde sunt prevăzuți 3 kilometri de tuneluri.

Licitația pentru un tronson de 41 de kilometri, Poarta Sălajului - Zalău - Nușfalău, care prinde și porțiunea de tuneluri de pe Meseș a fost lansată anul trecut cu o valoare estimată de aproape 4 miliarde de lei, fără TVA. Din cele 12 companii înscrise, 5 urmau să treacă de etapa de pre-calificare, însă încă nu a fost anunțat un câștigător.

„Avem în execuție mai puțin de jumătate din cele două treimi din Autostrada Transilvania rămase parte a proiectului. Iar tronsonul Chețani-Câmpia Turzii (care întrerupe parcurgerea continuă Cluj-Târgu-Mureș, dar și Târgu-Mureș - Turda, cu continuare spre Sebeș-Sibiu și Sibiu-Deva) este în plop”, a punctat reprezentantul Pro Infrastructură.

În vecinătate, autostrada de 70 de km Sebeș-Turda, este începând de anul trecut, a doua autostradă, altături de cea a Soarelui (peste 200 km) deschisă integral în acest moment în România.

Autostrăzi în PNRR

Prin PNRR, România își propune să construiască 429 de kilometri noi de autostradă: Ploiești - Pașcani (A7), 319 kilometri, Târgu-Mureș - Miercurea Nirajului, 25 km și Leghin Târgu-Neamț, 24 km, ambele din Autostrada Unirii (A8) Nădășelu - Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, 42 km, și Margina - Holda (Autostrada Lugoj-Deva, din A1), 9 kilometri.

Investițiile vor veni la pachet cu dotări tehnologice pentru monitorizare și siguranță rutieră, dar și peste 300 de puncte de încărcare a mașinilor electrice și crearea unor perdele forestiere pentru limitarea impactului asupra mediului.

Planul de autostrăzi prins în PNRR, la secțiunea Transporturi.
Planul de autostrăzi prins în PNRR, la secțiunea Transporturi.

Suma solicitată din PNRR pentru proiectele situate pe rețeaua TEN-T este de 2,7 mil. euro fără TVA.

Documentul notează că, potrivit Raportului Forumului Economic din 2019, România se clasează pe locul 119 din 141 de țări analizate în privința calității infrastructurii rutiere.

„De asemenea, România se situează pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul de km de autostradă la 100.000 de locuitori, la sfârșitul anului 2020 doar 910,86 km de rețea de transport rutier de interes național fiind la standarde de autostradă, din totalul de 17.091 km (sursa: EUROSTAT)”, se menționează în secțiunea de transporturi a programului strategic al României.

De precizat că în PNRR infrastructura feroviară are o finanțare prevăzută superioară,

Moldova vrea autostrăzi dar se simte discriminată

Cea mai văduvită regiune din țară la capitolul autostrăzi este cu siguranță Moldova. Se traduce în cei 16 kilometri ai centurii Bacăului, inaugurată în 2020.

Harta de autostrăzi sau segmente de autostradă funcționale în România. În Moldova, povestea se reduce la centura Bacăului, parte a viitoarei A7, Ploiești - Pașcani, prinsă în PNRR. Captură video Moldova vrea autostradă
Harta de autostrăzi sau segmente de autostradă funcționale în România. În Moldova, povestea se reduce la centura Bacăului, parte a viitoarei A7, Ploiești - Pașcani, prinsă în PNRR. Captură video Moldova vrea autostradă

„Am constatat o discriminare constantă a acestei zone, inclusiv strategiile de atragere a banilor europeni mențin disparitățile față de zone mai dezvoltate. Polonia spre exemplu încearcă prin fondurile comunitare tocmai să reducă din diferențe. Cât privește autostrăzile, poate pur și simplu trecerea Carpaților se dovedește un obstacol prea mare, încă”, a comentat George Țurcănașu.

Este cadru universitar la Facultatea de Geografie a Universității Alexandru Ioan Cuza și unul din liderii Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Alături de grupul Moldova vrea autostradă, dar și de gestul civic al lui Ștefan Mandachi - care a asfaltat simbolic acum 3 ani un metru de autostradă și a declanșat un val de solidaritate națională - Mișcarea din care face parte a reușit cel puțin să creeze o presiune publică. Care începe să dea roade, spune el.

Înclină să creadă că fără acest lobby, autostrada Moldovei, Ploiești - Pașcani A7 (317 km) nu ar fi fost inclusă în PNRR. La fel nici capetele autostrăzii Unirii A8 (318 km) Târgu-Mureș Iași (Târgu-Mureș - Miercurea Nirajului, 24 de kilometri și Leghin - Târgu Neamț, 25 km).

„Prioritară este autostrada A8, care ne-ar conecta practic cu partea de vest a țării și cu Europa. E importantă și A7 pentru legătura cu Bucureștiul. Sunt și lucrări dificile, cu viaducte-tunel, diferențe de nivel. Mult timp am avut impresia că doar am fost duși cu vorba și din păcate nici oamenii care ne reprezintă din teritoriu nu sunt cei mai bine văzuți”, a conchis el.

Geograful a vorbit și despre punctul critic de la Târgu-Frumos, unde este imperioasă găsirea unei soluții tehnice adecvate: „De aici până la Iași e pur și simplu dezastru, adeseori, depășim acea medie de 10.000 de mașini, care impune realizarea unei autostrăzi. Se stă bară la bară zeci de minute și chiar când nu e oră de vârf”, a spus geograful.

George Țurcănașu mai susține că la nivelul Moldovei există o lipsă cruntă de solidaritate, inclusiv între politicieni, primari. Contribuie și asta la lipsa de susținere centrală a proiectelor vitale pentru zonă, crede el.

Lipsă de resurse umane. „Să înființăm SRI, departamentul Transporturi”

Lipsa resursei umane de calitate, în Ministere și în aparatele administrative în general sunt principalele cauze pentru care proiectele mari de infrastructură se derulează extrem de greu, consideră Sorin Ioniță, expert în reforma administrației publice.

„Din păcate e o criză de specialiști, manageri de proiecte mari, se bat și privații pentru ei. Cine să schimbe lucrurile, un ministru care habar nu are ce caută la un anumit portofoliu? Experiența ne arată că reușim să facem unitar doar proiecte punctuale, podul peste Dunăre de la Brăila, de pildă; în rest, câte un tronson de autostradă aici, unul dincolo”, a transmis acesta.

Ideea susținerii transpartinice a proiectelor majore, prioritare și chiar strategice i se pare nerealistă:

„Susținere transpartinică există, însă 'la rele', cînd e vorba de întărirea imunității, sau apărarea unor interese”, a punctat el.

„Cel mai bine funcționează Serviciile. Să înființăm așadar în cadrul SRI un departament de Transporturi, nu e o glumă. Toate proiectele mari să fie tratate ca fiind de siguranță națională. Autostrada cutare de siguranță națională, metroul de siguranță națională”, a sintetizat Sorin Ioniță.

Primul metrou din afara capitalei

La fel ca autostrăzile României și metroul clujean s-a născut dintr-o idee vehiculată multă vreme până când să prindă conturul unor demersuri concrete. După ani de vehiculare a ideii mai degrabă în cheie electorală, în 2019 s-a lansat licitația pentru studiile necesare, finalizate în 2021.

Primarul Emil Boc la semnarea contractului pentru studiile de fezabilitate ale metroului și trenului metropolitan de Cluj.
Primarul Emil Boc la semnarea contractului pentru studiile de fezabilitate ale metroului și trenului metropolitan de Cluj.

Documentația de fezabilitate a fost aprobată în decembrie 2021 de către Guvern.

Licitația pentru proiectarea și realizarea infrastructurii magistralei 1 de metrou ușor Cluj-Napoca - Florești a fost lansată la mijlocul săptămânii trecute de către Primăria clujeană, sub coordonarea Ministerului Transporturilor. Termenul de depunere a ofertelor este 9 mai.

Valoarea estimată a lucrărilor ajunge la 1,35 miliarde de euro, fără TVA, cu o durată de execuție de 96 de luni (8 ani) din momentul adjudecării contractului.

Deși licitația vizează întreaga rută de 21 de kilometri, finanțarea prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - singura certă până în acest moment, de „doar” 300 de milioane de euro fără TVA - vizează doar un prim tronson, de 7,5 km.

Ruta de 21 de kilometri a metroului va străbate orașul de la Est la Vest, până în cea mai mare comună a României, Florești. Ar urma să scoată din trafic 30.000 de mașini.

Viitorul metrou ușor va străbate axa Est-Vest a Clujului, până în Florești, cea mai mare comună a României, cu peste 50.000 de locuitori.
Viitorul metrou ușor va străbate axa Est-Vest a Clujului, până în Florești, cea mai mare comună a României, cu peste 50.000 de locuitori.

„Am considerat important ca toată partea de proiectare să fie făcută unitar, pentru că nu poți proiecta doar 7 sau 9 stații. Este prematur să vorbim despre cum va fi etapizată execuția, asta va depinde și de banii de care vom dispune”, a declarat pentru Europa Liberă viceprimarul Dan Tarcea.

Lansarea licitației pentru metroul ușor de Cluj vine la peste zece ani de când necesitatea unui metrou sau a unui tren suspendat în oraș a fost vehiculată periodic în spațiul public.

Cele 21 de stații au fost deja la baza "botezate".
Cele 21 de stații au fost deja la baza "botezate".

Asta în condițiile în care traficul rutier al Clujului a devenit unul tot mai sufocant de la an la an, cu aproximativ 200.000 de mașini, înmatriculate aici sau care tranzitează constant orașul.

Chiar dacă a pornit cu un ecart și rezerve serioase din partea comunității, metroul a luat vânt în pupă în ultimii ani.

În 2020 a fost semnat contractul pentru studiile de pre-fezabilitate și fezabilitate, finalizate în toamna anului trecut.

Metroul ușor a ajuns singurul proiect major al orașului inclus în forma finală a PNRR, cu o finanțare de 300 de milioane de euro, similară celei prevăzute în program pentru magistrala 4 de metrou Gara de Nord - Filaret, din București.

Trenuri fără mecanic, din 90 în 90 de secunde

Viitoarea magistrală de la Cluj ar urma să aibă 21 de kilometri, cu 19 stații, între viitorul cartier Sopor (unde va fi amplasat și depoul) din estul municipiului și comuna Florești, la Vest.

Trenurile viitorului metrou vor fi complet autonome, nefiind necesară prezența personalului la bord.
Trenurile viitorului metrou vor fi complet autonome, nefiind necesară prezența personalului la bord.

Stațiile viitorului metrou au primit deja denumiri, de la Cosmos, la Europa Unită, de la Țara Moților la Copiilor.

Floreștiul este cea mai mare comună din România, cu peste 50.000 de locuitori, în special familii tinere, care lucrează în municipiu sau ai căror copii studiază aici.

Sectorul de drum național care leagă cele 2 localități este unul din cele mai circulate din România, cu aproape 60.000 de mașini pe zi, mai mult decât volumul de trafic de pe ruta București - Otopeni.

O bună parte a acestora vor fi înlocuite de metrou, ceea ce a reprezentat unul din argumentele forte de fundamentare a proiectului.

La finalizarea integrală, metroul ar urma să transporte între 15.000 - 21.000 de persoane pe oră / sens, cu un număr estimat de 160.000 de călătorii zilnice. Comparabil cu orașe precum Torino sau Toulouse.

Tunelurile vor fi săpate de utilaje autonome

Proiectul va include și tehnologii inovative: utilaje care sapă singure în subteran și trenuri fără mecanic, programate automat, la interval ce poate coborî la 90 de secunde. Trenurile vor avea câte 3 vagoane, cu 51 de metri lungime și o capacitate nominală / maximă de 380 / 540 de persoane.

Valoarea totală a proiectului - cu tot cu partea de garnituri de tren și facilități aferente, nelicitate încă - ajunge la peste 2 miliarde de euro, cu TVA inclus, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați la finele anului trecut de Guvernul României.

Ideea realizării infrastructurii pentru un tren urban, supra sau subteran în Cluj-Napoca coboară până în timpul mandatelor fostului primar Gheorghe Funar, edil al orașului până în 2004. Pentru un monorail - tren suspendat, pe o singură lună, ar fi existat un proiect chiar în anii '80.

Discuțiile legate de o soluție macro la problemele Clujului s-au reluat constant după 2010, în special în cursa pentru fotoliul de primar, care a revenit neîntrerupt din 2004 până în prezent PDL / PNL.

În 2015, primarul Emil Boc afirma că trenul suspendat sau metroul ar fi o necesitate pentru Cluj, dar metroul nu este fezabil din cauza costurilor mult prea mari, care ar ajunge la 5 miliarde de euro. Doi ani mai târziu, edilul punea pe tapet posibilitatea ca municipalitatea să se înhame totuși la această investiție, de acea dată estimând costuri doar de ordinul sutelor de milioane de euro.

Un an mai târziu, edilul anunța interesul unei companii japoneze pentru realizarea metroului și bugetarea unor studii de pre-fezabilitate.

„Discuțiile inițiale pe tema metroului nu au fost serioase, ci doar discuții și promisiuni electorale. Faptul că s-au găsit bani pentru un studiu de fezabilitate e un pas clar în față, asta nu înseamnă că banii europeni pentru realizarea efectivă vin imediat”, ne-a declarat fostul parlamentar PSD Horia Nasra, care a inițiat în 2018, ca președinte al organizației județene a formațiunii, o campanie de semnături pentru construirea metroului.

Horia Nasra (în dreapta), fost parlamentar, la lansarea în 2018 a unei campanii de promovare a metroului.
Horia Nasra (în dreapta), fost parlamentar, la lansarea în 2018 a unei campanii de promovare a metroului.

„În absolut toate orașele medii și mari civilizate din UE, cu 700.000 - 800.000 de locuitori sunt rețele de metrou”, a adăugat el, oferind exemplele unor orașe similare chiar și cu populația din prezent a Clujului, precum Bilbao, Rennes, Brescia sau Catania, care dispun de metrou.

Chiar dacă este în primul rând un proiect local-metropolitan, este total legitim, susține el.

„Clujul și-a asumat o formă de a doua capitală a României, există dorința aceasta de a fi un pol al excelenței, în IT, al universităților, al expertizei medicale. Astfel, nu ai cum să nu ai obiective ambițioase. Să nu uităm și că orașul a dat numeroși miniștri, prim-ministru, ultimii doi șefi ai Academiei Române, deci există o forță politică care să facă lobby și să susțină proiectul acesta”, a sintetizat el.

Studii de 7 milioane de euro

Municipalitatea a luat „taurul de coarne” în 2019, când a anunțat lansarea licitației pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate metrou și tren metropolitan, în asociere cu Primăria Florești.

Emil Boc și reprezentantul consorțiului de firme din Frnața, Italia și România, care a realizat studiile pentru metrou.
Emil Boc și reprezentantul consorțiului de firme din Frnața, Italia și România, care a realizat studiile pentru metrou.

Contractul a fost adjudecat chiar la începutul pandemiei, în aprilie 2020, unei asocieri româno-franco-italiene, în baza unui contract în valoare de peste 7 milioane de euro (35 de milioane de lei), fără TVA.

În noiembrie 2021 proiectul final al SF-ului pentru metrou a ajuns pe masa consilierilor locali, fiind aprobat după prezentare detaliată și dezbateri intense.

Ulterior aprobării în Consiliile Locale din Cluj-Napoca și Florești, proiectul a ajuns pe masa comisiilor interministeriale, iar în luna decembrie Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Valoarea estimată a întregului proiect: 2,04 miliarde de euro (10,1 miliarde de lei), cu TVA inclus.

„Număr de mașini scoase zilnic din trafic în urma implementării metroului (2030): 30.000 mașini. Număr de călători transportați zilnic la momentul implementării proiectului (2030): 164.000 călători. Pentru comparație, magistrala 2 de metrou Berceni - Pipera (București) a transportat în 2019 190.000 călători pe zi. Magistrala 2 are 19 km”, sintetiza Emil Boc după aprobarea (link MT) Hotărârii de Guvern.

De aici a fost doar un pas până la lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură.

„Au fost analizate și alte soluții, aceasta a obținut cel mai mare punctaj”

Din cauza complexității proiectului, derularea procesului de selectare a ofertei câștigătoare a licitației - termenul de depunere este 9 mai - are prevăzută o perioadă de peste un an, a spus pentru Europa Liberă viceprimarul Dan Tarcea.

El a adăugat că chiar dacă „este greu, cu foarte multe detalii”, proiectul unui metrou la Cluj nu este prea îndrăzneț câtă vreme în Londra acesta există de 130 de ani.

„Alții trimit mașini pe Marte și noi nu putem face un metrou?”, Viceprimarul Dan Tarcea
„Alții trimit mașini pe Marte și noi nu putem face un metrou?”, Viceprimarul Dan Tarcea

Provocări precum riscurile de afectare a clădirilor, în special a vestigiilor, au existat în toate orașele care au astăzi metrou, a ținut să sublinieze viceprimarul.

„Important este să fie sursele de finanțare, pentru că sunt suficiente firme în lume care pot face acest obiectiv, nu trebuie să fie neapărat o firmă locală, pentru că nu au această expertiză, nu poate fi o firmă novice”, a menționat el.

Edilul a mai arătat că opțiunea Primăriei pentru metrou vine la recomandarea specialiștilor contractați să analizeze fezabilitatea acestui demers.

„Noi am pus pe masă problema decongestionării traficului și au fost analizate în mod particular cinci soluții: metrou ușor, metrou greu, extinderea liniei de tramvaiul, monorail-ul și extinderea rețelei de autobuze și troleibuze. Dintre toate cel mai mare punctaj cost-beneficiu, dar și din celelalte puncte de vedere, l-a obținut metroul ușor”, a explicat Dan Tarcea.

Soluția extinderii liniei de tramvai spre comuna Florești, vehiculată de unii specialiști, ar fi obținut cel mai mic punctaj, din cauza suprapunerii, cel puțin parțiale, cu traficul auto general dar și al ineficienței de a transporta numere similare de călători.

Ținte greu de atins

Alocarea singurei finanțări concrete de până acum pentru metrou - cele 300 de milioane de euro din PNRR provine din fondul de împrumut cuprins în finanțarea de care beneficiază programului strategic de dezvoltare al României (valoare totală de 29,2 miliarde de euro, din care aproximativ jumătate granturi și cealaltă jumătate fonduri de împrumut).

România a încasat deja primele tranșe din ambele categorii de fonduri, 1,8 miliarde de euro din cel de granturi, în decembrie și 1,9 mld de euro din cel de împrumut.

Alocarea banilor pentru metrou e dependentă de atingerea unor jaloane / ținte fixate pentru 2026, 2024 și chiar finalul acestui an, potrivit datelor disponibile pe portalul de monitorizare a PNRR-ului inițiat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

  • Trimestrul 4 din 2022 pentru semnarea contractelor pentru 50% din lucrările la noua linie de metrou
  • Trimestrul 4 - 2023 pentru semnarea tuturor contractelor necesare
  • Trimestrul 4 - 2024 pentru realizarea a 50% din investiții, inclusiv lucrări de rezistență structurală, stații, interstații, tuneluri, galerii și alte construcții.
  • Trimestrul 2 - 2026 pentru finalizarea tuturor lucrărilor la structura principală (lucrări de rezistență structurală, stații, interstații, tuneluri, galerii, alte construcții).

Ce consecințe are nerespectarea jaloanelor

Termenele fixate în PNRR pot părea foarte strânse, în condițiile în care contractul de proiectare și execuție scos la licitație recent ar avea termen de adjudecare vara anului viitor, potrivit Primăriei clujene.

„Nu se dau bani pentru metroul de la Cluj, se alocă tranșe de bani către Guvern. Ce se poate întâmpla dacă nu se îndeplinesc țintele pentru metrou este să se blocheze toată tranșa la nivel de țară. Deci nu se dau bani pe lucrările făcute, ci trebuie să urmărești ca lucrurile să se întâmple conform jaloanelor asumate, iar Ministerele au fixate mecanisme prin care urmăresc stadiul proiectelor”, a declarat pentru Europa Liberă, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Fostul ministru al Fondurilor European, Cristian Ghinea monitorizează pe un portal lansat anul trecut țintele asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles.
Fostul ministru al Fondurilor European, Cristian Ghinea monitorizează pe un portal lansat anul trecut țintele asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles.

După ieșirea USR de la guvernare, Cristian Ghinea a lansat un portal de monitorizare a țintelor asumate de România prin PNRR, program pe care l-a negociat la Bruxelles în calitate de ministru al Fondurilor Europene.

Parte a echipei de negociere pentru PNRR-ului la Bruxelles, el a explicat că este de datoria ministerelor coordonatoare ale investițiilor, în colaborare cu cel al Fondurilor Europene, să monitorizeze din scurt evoluția proiectelor, astfel încât virarea de noi tranșe de fonduri să nu fie în pericol.

„E nevoie de cei mai buni experți”

Cristian Ghinea a subliniat e că tocmai pentru a se asigura că banii alocați pot fi cheltuiți și lucrările executate la timp, alocarea inclusiv pentru metroul din Cluj a fost ajustată față de suma de 1 miliard de euro prevăzută la lansarea PNRR-ului de către Guvernul Orban.

În forma aprobată și negociată la Bruxelles proiectul a rămas cu 310 milioane de euro.

„Am ajustat dimensiunea proiectului la capacitatea de a cheltui. Sunt optimist că acești bani pot fi cheltuiți pentru că asta s-a angajat Primăria, i-am cerut la nivel de lună de implementare fiecare parte de construcție”, a spus Cristian Ghinea.

El a subliniat că pentru îndeplinirea la timp a țintelor Primăria clujeană, al cărei angajament ferm a fost cheia includerii în PNRR, trebuie să selecteze cei mai buni experți.

„Toată miza includerii în PNRR a metroului din Cluj ține de niște angajamente pe care Primăria și le-a luat, care înseamnă să se țină de calendar, să angajeze companii mari, eventual din afară, pentru că nu avem în România astfel de expertiză. Ideea e să nu ne zgârcim la sume, cu prețul cel mai mic, rateuri de acest gen, dar nu dau lecții aștept să văd cum merg licitațiile”, a conchis fostul ministru al Fondurilor Europene.

Licitația se poate anula dacă nu sunt fonduri

Pentru licitația de metrou Primăria Cluj-Napoca a fixat prețul ofertei drept criteriu care contează în proporție de 55%, iar cel al propunerii tehnice în proporție de 45 de procente.

Deși prețul cel mai mic păstrează ponderea principală, aceasta a fost mult redusă față de licitațiilor uzuale.

Sursele de finanțare enunțate în anunțul de licitație sunt în special cele europene, din Programele Operaționale de Infrastructură Mare (2014-2020) și Transporturi (2021-2027), respectiv fonduri nerambursabile și rambursabile din PNRR. La acestea se adaugă alocări de la Ministerul Transporturilor și de la bugetele locale din Cluj-Napoca și Florești.

Anunțul de licitație conține însă și o clauză intitulată suspensivă, potrivit căreia „semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări se va face numai după semnarea contractului de finanțare (europeană, n.red.)”.

Dacă autoritatea contractantă nu va obține aprobările necesare pentru acordarea finanțărilor și nu va semna contractele aferente, aceasta „își rezervă dreptul de a anula procedura în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare”, precizează reprezentanții Primăriei clujene.

Ofertanții își asumă suportarea prejudiciilor cauzate de anularea procedurii.
Municipalitatea menționează pe de altă parte că perioada estimată pentru aplicarea clauzei este finalul acestui an. În aceste condiții, atragerea de alte fonduri decât cele din PNRR devine urgentă. Asta în condițiile în care programul alocă doar 310 milioane de euro, iar contractul scos la licitație are o valoare de 1,3 miliarde de euro, nefiind împărțit în loturi.

Experților-cheie li se cere 1 sau chiar 2 proiecte similare în portofoliu

Caietul de sarcini fixează în schimb standarde de exigență ridicată pentru 11 experți-cheie. Pe lângă studiile de specialitate solicitate pentru toate pozițiile, managerului de proiect și expertului în execuția de tuneluri i se solicită minimum 2 proiecte similare. Și pentru ceilalți 9 specialiști, de la expert în proiectarea și execuția de structură a stațiilor, la experți în proiectarea și execuția căii de rulare, respectiv în automatizarea traficului, se solicită minim 1 proiect similar în portofoliu.

Documentația de licitație include și vulnerabilitățile proiectului, de la întârzieri de obținere a avizelor necesare, la calamități, dar și riscul proiectării defectuoase, riscul depășirii bugetului prevăzut, apariția unor lucrări neprevăzute.

De asemenea sunt identificate și puncte critice de pe șantier, precum execuția lucrărilor în zone cu risc de alunecări, a siturilor istorice sau în imediata apropiere a altor clădiri.

Licitația, examen serios pentru parcursul metroului

Europa Liberă a solicitat opinia mai multor specialiști, în urbanism, mobilitate și finanțe, legat de perspectivele metroului ușor de Cluj.

Chiar dacă exemplul realizării marilor proiecte de infrastructură din România nu este încurajator, este de dorit ca metroul de Cluj să fie realizat și funcțional în timpul estimat, a spus pentru Europa Liberă decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, Șerban Țigănaș, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și una din vocile active în spațiul civic.

„Nu mi se pare că momentul lansării acestei licitații de proiectare și execuție este întârziat, dacă studiul de fezabilitate pe care se bazează este bun. Dimpotrivă, cred că studiile de fundamentare pentru un proiect de această complexitate consumă timp și resurse care nu sunt vizibile din public, dar foarte necesare”, a spus el.

Calitatea studiilor realizate se va vedea și în numărul și calitatea participanților, iar licitația în sine este un examen în parcursul metroului.

„Insist asupra importanței acestui moment tocmai pentru că în România nu există o practică curentă a proiectării și realizării de metrouri și exemplele recente din București nu sunt încurajatoare, deci așteptăm un răspuns bun din practica internațională”.

„Beneficiile sunt incontestabile, însă doar în cazul finalizării!”

Există tot mai multe voci care consideră, că în afara asumării politice, sunt numeroase semne de întrebare legate de capacitatea de implementare financiară și logistică a unei investiții de o asemenea anvergură, a afirmat la rândul său decanul Facultății de Geografie din Cluj, Titus Man. El a lucrat ca specialist în proiecte de îmbunătățire a transportului în comun și a mobilității în oraș.

„În cazul finalizării beneficiile sunt incontestabile deoarece va probabil fi cea mai utilizata forma de transport public din prisma capacității de transport/ora. Dar numai in cazul finalizării!”, a afirmat la rândul său Titus Man.

Faptul că orașul ar deveni singurul din afara Bucureștiului cu metrou este un pas logic, întrucât „doar unul dintre polii de creștere naționali cu o zona metropolitană dinamică poate implementa/gestiona o astfel de infrastructură”.

„S-a profitat de o situație, va fi greu de respectat termenele!”

Transformarea metroului dintr-o idee într-un proiect pentru care s-au făcut pași concreți a fost stimulată de posibilitatea accesării de bani din PNRR, a opinat economistul Iosif Pop, manager cu experiență în instituții bancare și financiare, totodată președinte al Consiliului Civic Local.

A fost parte activă în dezbaterile pe temă, organizate la nivel local, dar și la Ministerul Transporturilor.

„S-a încercat o formulă de a profita de o situație, ne înscriem și noi în program, că om vedea după aceea. E foarte greu să îți asumi o asemenea investiție, tehnic și ca timp. Riscul mare este să înceapă și poate să nu termina. Costurile sunt prea mari, să rămânem cu gropile e un cost enorm și cu banii cheltuiți, care sunt și așa împrumutați”, a spus el.

„În București metroul s-a făcut în 15 ani, în sistemul cu comanda, mobilizai câți oameni aveai, aduceai utilajele de care aveai nevoie, nu se punea problema că nu ai susținerea financiară sau politică. Iar aici simțul meu este că se hazardează Clujul”, a conchis el.

Țară în service | Câteva date despre cum ar face Armata Română față unei invazii

Potrivit experților consultați de Europa Liberă, dotările tehnice ale Ministerului Apărării ar face față cu greu unui conflict armat. Apartenența la NATO pare să fie cartea pe care mizează responsabilii din domeniul Apărării - de la Președinte la miniștrii și capii Armatei.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a modificat deja fața Europei. A schimbat inclusiv strategia forțelor militare NATO din Europa de Est și nu numai. Până pe 24 februarie, armata română era antrenată să intervină, să răspundă preventiv într-o zonă de conflict, fie ea internă sau externă.

După invazia din Ucraina ordonată de Vladimir Putin, coordonarea forțelor armate din Europa Centrală și de Est va avea în vedere și răspunsul militar masiv la o invazie la scară largă, susțin experții în domeniu.

Armata Română a suferit numeroase schimbări după Revoluția din 1989. „Ca organizare, pregătire, strategie, se poate spune că suntem o armată a Alianței Nord Atlantice (n.r. - NATO). Dacă e să privesc pregătirea oamenilor, pot spune că Armata Română nu are nimic de-a face cu principiile sovietice. Dacă este să mă uit însă la dotări, la blindate, tancuri, nave, multe amintesc de trecut”, punctează chiar de la începutul interviului acordat Europei Libere, expertul în securitate națională, Claudiu Degeratu.

Transformarea Armatei Române, uneori lentă dacă este vorba de dotări, a fost influențată de trei momente importante. Evenimentele care au schimbat fața forțelor militare române, cel puțin din punct de vedere al pregătirii personalului, sunt următoarele:

  • În 2004, admiterea României în NATO este acceptată de toți membrii Alianței. Încă din 1993, președintele de atunci, Ion Iliescu, a transmis oficial Alianței Nord Atlantice că România dorește să devină stat membru. Practic, de 29 de ani Armata Română este organizată după principiile moderne ale Alianței Nord-Atlantice și ale Statelor Unite, cea mai importantă putere militară de pe glob în acest moment.
  • Din 1999, înainte ca România să fie membră NATO, Armata Română participă la exerciții și intervenții militare sub steagul unor misiuni internaționale. „Acest lucru a adus soldaților experiență de front, dar și deprinderi de luptă în interiorul mecanismelor de acțiune comune. La aceste misiuni internaționale au participat peste 15.000 de soldați. Activi sau în rezervă, aceasta înseamnă „15.000 de oameni care au fost într-un război, oameni care se gândeau că arma îi poate ține în viață sau nu încă o zi”, ne povestește și sublocotenentul (în retragere) Marius Apostol, președintele unei organizații a veteranilor de pe front (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir”). Cele mai importante misiuni armate la care a participat România în cele trei decenii de candidatură și apartenență la NATO au fost cele din fosta Iugoslavie, Irak și Afganistan.
  • Din 2018, România - ca orice stat membru NATO - și-a asumat (din nou) angajamentul de a aloca armatei proprii minimum 2% din Produsul Intern Brut (PIB). A fost rezultatul insistenței președintelui SUA de atunci, Donald Trump, ca Europa să-și finanțeze și singură apărarea, potrivit tratatului, nu să se bazeze pe forța militară a Statelor Unite. În septembrie 2014, în Țara Galilor/Marea Britanie, a fost semnat acordul privind alocările bugetare minime de 2% din PIB din fiecare stat membru al Alianței. Din acel moment, Armata Română a înregistrat și un salt al dotărilor de echipamente, cel puțin al contractelor semnate.

Rusia vede în România un inamic

Aderarea la NATO a făcut ca Româna sa devină și o țintă a atacurilor verbale și a amenințărilor oficialilor de la Moscova. Încă din 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a răspuns afirmativ la invitația SUA de a amplasa instalații terestre antirachetă SM-3 în România pentru a proteja Europa de pericole externe.

În 2013 a început lucrările de construcție și după acest moment a început un adevărat război rece al declarațiilor între Rusia și Statele Unite, respectiv NATO, care privea și România.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (centru), a participat în 2016 la inaugurarea instalației de la Deveselu
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (centru), a participat în 2016 la inaugurarea instalației de la Deveselu

Aceasta pentru că din 2013 au început lucrările la Deveselu, județul Olt, la așa-numitul Scut Antirachetă al NATO. Instalație militară, dată în folosință în 2016, are ca scop să intercepteze rapid rachetele cu rază medie - cu încărcătură nucleară sau nu - lansate din afara Europei, așa cum s-a exprimat la inaugurare Jens Stoltenberg (secretarul general al NATO).

De atunci, Vladimir Putin a amenințat frecvent România și Polonia (cele două state au astfel de scuturi antirachetă apropiate de Rusia) pentru faptul că instalațiile defensive sunt în opinia sa echipamente militare ofensive prin care s-ar putea bombarda Moscova.

În mai 2016, președintele Rusiei declara, într-o vizită la Atena, că Romania și Polonia s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor rusești. „Dacă ieri în aceste zone din Romania oamenii pur si simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea", a spus Putin acum aproape șase ani.

„În România și Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ține rachete Tomahawk. În scenariul acesta amenințările cresc exponențial și există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către dușmanul NATO”, a spus Putin, într-un lung discurs televizat în luna din 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de invadarea Ucrainei.

De altfel, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, declara într-un interviu acordat în 2020 că între amplasarea scutului de la Deveselu și politica Rusiei în Ucraina este o legătură directă.

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, nu s-a sfiit niciodată să atace în declarațiile sale România, NATO și SUA.
Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, nu s-a sfiit niciodată să atace în declarațiile sale România, NATO și SUA.

„Ce a fost mai întâi scutul sau activitatea din Ucraina, din Crimea și alte zone cu populație rusă? Mai întâi a fost scutul de la Deveselu, apoi a fost acțiunea din Ucraina. Rusia s-a apărat la amenințări”, spunea ambasadorul. Kuzmin pretindea că Deveselu este cauza, iar conflictul din Ucraina este efectul amplasării scutului anti-rachetă din România.

Declarația venea după ce Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014 printr-o decizie unilaterală și în urma unui referendum controversat, iar forțele militare rusești au susținut fățiș forțele separatiste din Lugansk și Donețk.

Forțele armatei române: 70.000 militari activi

Prin urmare, încă de la primele semnale îngrijorătoare transmise de Kremlin, adică din 2013, Armata Română a început să se pregătească pentru a răspunde unor provocări din partea Rusiei, explică expertul militar Hari Bucur-Marcu. Acesta este ofițer de aviație. Ultima funcție deținută ca ofițer activ a fost șeful Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General, J-5. În perioada 1990 - 2003 a fost responsabil de, sau s-a implicat în aspecte esențiale ale reformei Armatei României.

Conform datelor obținute de Europa Liberă de la Ministerul Apărării Naționale, dacă înainte de Revoluție, armata României număra peste 300.000 de oameni, stagiul militar fiind obligatoriu, acum armata activă numără în jur de 70.000 de oameni. Potrivit Military Balance 2021 realizat de IISS (Institutul Internațional pentru Studii Strategice) România are în prezent numai 68.500 de militari activi. Aceștia sunt împărțiți astfel:

  • Forțe Terestre: 35.800;
  • Forțe Navale: 5.500;
  • Forțe Aeriene: 10.700;
  • Forțe compozite: 16.500;

Lor li se adaugă un număr de 57.000 de forțe paramilitare, în principal Jandarmerie, unități speciale ale Poliției sau ale serviciilor de informații. Forțele militare în rezervă sunt și ele estimate la un efectiv de 53.000 de oameni.

Armata Română ar avea la dispoziție 70.000 de militari și ofițeri profesioniști.
Armata Română ar avea la dispoziție 70.000 de militari și ofițeri profesioniști.

Rezultă că forțele militare profesioniste - pe care România se poate baza în cazul unui conflict - se ridică la 178.000 de oameni, incluzând aici atât militari activi și în rezervă, cât și forțele paramilitare.

Spre comparație, jurnalistul ucrainean Illia Ponomarenko, de la Kyiv Independent, notează faptul că forțele armate din Ucraina au reușit în această săptămână să mobilizeze întreg personalul posibil al Armatei Ucrainene. Jurnalistul, specializat în domeniul Apărării, menționa astfel 200.000 de oameni care ar lupta împotriva invaziei rusești, la o populație de 44 de milioane de locuitori. Aceasta în condițiile în care Rusia a dislocat pentru războiul din Ucraina peste 150.000 de militari.

E de remarcat că populația Ucrainei este de mai mult de două ori mai numeroasă decât cea a României, iar forțele militare, deși similare numeric, înregistrează cel puțin un avantaj în dreptul României - tehnicile și instrucția de tip occidental. În timp ce, spun experții, tradiția militară sovietică a fost cultivată în Ucraina și după căderea Cortinei de Fier și dezmembrarea URSS.

Uman, România stă mai bine

Expertul Claudiu Degeratu susține că din punct de vedere al personalului, Armata Română se află într-o situație relativ bună.

„Sunt în jur de 10.000-15.000 de militari care au participat la exerciții și în teatre de război, în misiuni internaționale. Acești oameni pot face față oricând unui conflict. Dacă este să ne uităm doar la număr și la pregătire, eu cred că Armata Română stă bine sau măcar acceptabil”, precizează specialistul Claudiu Degeratu.

Aceeași opinie o exprimă și caporalul Marius Apostol, veteran în teatrele de operațiuni din Afganistan și președintele unei organizații de profil.

„Pe front nu cred că se poate face o diferență dintre soldatul român și cel american, atunci când vine vorba de pregătire. Noi eram chiar respectați de americani pentru faptul că ne descurcam în condiții la fel de grele fără să avem echipamentul lor modern”, ne spune acesta.

Cum sunt organizate forțele armate române

  • Companie: între 100 și 200 de persoane; ​
  • Batalion: între 500 și 1.000 de persoane; ​
  • Brigadă: între 3.000 și 5.000 de persoane; ​
  • Divizie: între 15.000 și 20.000 de persoane; ​
  • Corp de armată: între 50.000 și 100.000 de persoane;

Poate pe lângă forțele armatei autohtone, mai trebuie aminte și Forța Aliată din România (armata NATO).

Canada asigură un detașament de poliție aeriană în cadrul Alianței Nord Atlantice (NATO) cu 135 militari și 6 avioane de vânătoare Hornet. Polonia are o companie de infanterie mecanizată.

În plus, din 2 februarie 2022, SUA a decis să trimită 1.000 de soldați americani care fac parte dintr-un regiment de infanterie Stryker. Pe 25 februarie și Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunțat că vă trimite un contingent de 500 de militari în România, pentru a întări frontiera NATO din Est după ce Putin invadase Ucraina cu o zi înainte.

Bazele militare în care există soldați străini sunt cele de la Deveselu (acolo unde este instalat sistemul Aegis Ashore - Scutul Antirachetă), Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Noua specie de soldat: rezervistul voluntar

Din 2015, a fost aprobată în România o legea care a permis apariția unei noi categorii de militari: rezerviștii voluntari.

Mai exact, o persoană între 18 și 55 de ani poate semna cu MApN un contract valabil pe o perioadă de trei ani. În acest interval participă la perioade de instrucții care pot dura până la 60 de zile. Când nu participă la instrucție, rezerviștii militari se pot dedica altor activități, fără obligații suplimentare față de armată.

În cei trei ani, aceștia sunt plătiți cu soldă întreagă în timpul perioadei de instrucție și cu 30% din soldă când stau acasă. Solda întreagă a unui militar este undeva la 2.300 de lei pe lună, fără indemnizații și alte venituri suplimentare. 30% din această sumă ar însemna aproape 700 de lei.

Cu toate acestea, în primii ani de la aplicarea acestui proiect, sub 1.000 de persoane s-au înscris în acest program. Prima promoție a fost consemnată în 2018, este vorba de a Batalionul 1 Instrucție Olt, din Caracal.

Antrenamente ale unor voluntari care doresc să aibă statut de soldat.
Antrenamente ale unor voluntari care doresc să aibă statut de soldat.

„Recruții au învățat regulamente militare, au executat trageri cu armamentul specific unității – pistolul mitralieră, pușcă, AG-7, mitralieră de companie – și-au format deprinderi de folosire a echipamentelor genistice, de protecție individuală și de acordare a primului ajutor”, ne-au explicat reprezentanții MApN.

Totodată, nu au lipsit din programul lor instrucția de front, educația fizică militară, lupta corp la corp și altele.

Soldatul rezervist voluntar Laurențiu Nițu a aflat de acest curs din mass-media. „Am fost foarte curios să văd despre ce este vorba. Probele sportive nu au fost foarte grele. Și un om cu mai puțină pregătire le poate trece”, spune acesta. Laurențiu are 39 de ani, a făcut sport, a lucrat ca șofer și acum este instructor de educație fizică. Este căsătorit, are doi copii, iar cel mare, de zece ani, își dorește să devină militar.

Soldele lunare încasate în Armata Română

Un soldat profesionist (SGP, soldat gradat profesionist, în termenii militari) primește în mână în 2022, între 1.839 și 4.117 de lei, conform contractelor de muncă.

Ofițerii câștigă mai mult, între 2.443 și 11.576 de lei, pentru o funcție fără comandă, în timp ce, pentru cei care au posturi cu comandă, sumele se încadrează între 2.733 și 18.142 de lei, potrivit datelor MApN.

Șeful Armatei, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori Salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în România, conform legislației salarizării personalului militar

Funcționari publici angajați în MApN câștigă, pentru o funcție fără comandă, între 2.839 și 8.195 de lei. Pentru o funcție cu comandă primesc între 6.436 și 12.641 de lei, sume nete

Privește personal civil contractual (PCC), sumele primite în mână au fost, pentru funcții fără comandă, de la un minimum de 1.623 la 7.736 de lei, iar pentru cele cu comandă, de la 2.463 la 12.776 de lei.

În ceea ce privește cei 1.800 de generali activi și în rezervă pe care îi are România, pensiile lunare ale acestora se ridică la o sumă de aproape 4 milioane de euro, aproape 50 de milioane de euro pe an.

Dotările Armatei: 10.000 de piese de echipament, vechi și foarte vechi

Dacă din punct de vedere al forței umane Armata Română ar sta bine, din punct de vedere tehnic, lucrurile nu stau chiar așa. Conform datelor obținute de la Ministerul Apărării Naționale, principalele dotări și echipamentele militare pe care Armata Română le deține sunt:

Infanteria blindată:

  • 377 de tancuri,
  • 785 de transportoare blindate,
  • 480 de vehicule utilitare blindate,
  • 109 de vehicule NBC (nuclear, biologic, chimic),
  • 60 de vehicule blindate de patrulare.
Military parade organized on December 1, on the occasion of celebrating the National Day of Romania, at the Arc de Triumph in Bucharest.
Military parade organized on December 1, on the occasion of celebrating the National Day of Romania, at the Arc de Triumph in Bucharest.

Dotări anti-tanc:

  • 158 autopropulsate, sisteme anti-tanc portabile Spike,
  • 23 autopropulsate anti-tanc de calibru 100 mm și 218 tunuri remorcate de 100 mm

Artilerie, 1.118 piese:

  • 40 autopropulsate de calibru 122 mm,
  • 47 tractate ( calibru 122 și 152 mm), 188 lansatoare rachete multiple 122 mm,
  • 443 mortiere (calibrul 82 și 120 mm)

Apărare antiaeriană:

  • 96 rachete suprafață-aer,
  • peste 65 de tunuri antiaeriene

Forțele Navale:

  • 3 fregate,
  • 4 corvete,
  • 3 nave de patrulare rapide dotate cu rachete,
  • 3 nave de patrulare rapide dotate cu torpile,
  • 8 nave de patrulare rapide pe râuri

Forțele Aeriene:

  • Avioane de vânătoare: 2 escadrile MiG -21 Lancer C și o escadrilă escadrilă F16 – A
Aviația are doar 17 avioane F16 care ar putea față unui conflict. MIG-urile vechi se prăbușesc anual, așa cum s-a întâmplat de curând
Aviația are doar 17 avioane F16 care ar putea față unui conflict. MIG-urile vechi se prăbușesc anual, așa cum s-a întâmplat de curând
  • Avioane de atac: o escadrilă IAR-99 Șoim;
  • Avioane de transport: o escadrilă An-30 și C-27 Spartan și o escadrilă C130B Hercules;
  • Elicoptere de transport: două escadrile multirol IAR Puma Socat, două escadrile SA 330 Puma;

Conform datelor obținute de Europa Liberă, Armata Română deține peste 10.000 de echipamente militare.

Dotările sunt veriga slabă

Expertul în domeniul Apărării, Claudiu Degeratu, explică faptul că puține dintre aceste echipamente ar face față unei invazii.

„Noi nu avem forțe navale, nici avioane de vânătoare nu avem, în afara de cele câteva (n.r. - 17) avioane F-16. Din punct de vedere al dotărilor cu siguranță nu stăm bine și cu greu am față față unei invazii”, a precizat Claudiu Degeratu pentru Europa Liberă.

„S-a plecat de foarte jos: echipamentele mai datează încă, în majoritate, din epoca comunistă. Și doar o parte din efective – cea desemnată a activa în componența NATO – are și pregătirea de luptă necesară”, mai adaugă Claudiu Degeratu.

Cum se împart banii Apărării; cei mai mulți, spre salarii și pensii

Conform datelor puse la dispoziție de MApN, în 2022 va fi al cincilea an în care bugetul de stat va asigura peste 2% din PIB pentru Apărare. 2% din PIB însemnă anual în jur de 22 miliarde de lei/4,5 miliarde de euro, bani care au fost cheltuiți de MApN.

Spre exemplu, anul trecut s-au cheltuit 23 de miliarde de lei, iar în 2020 - 22 de miliarde de lei. Anul acesta, 2022, sumele prognozate în februarie trec de 22 de miliarde și ating 2,04% din PIB.

Armata Română numără are 1.800 de generali care au venituri de 4-5 ori mai mare decât a unui militar care a fost pe front. Solda lunară a unui soldat este de 3.000 de lei, iar a unui ofițer de 3.700 de lei
Armata Română numără are 1.800 de generali care au venituri de 4-5 ori mai mare decât a unui militar care a fost pe front. Solda lunară a unui soldat este de 3.000 de lei, iar a unui ofițer de 3.700 de lei

După izbucnirea războiului, președintele Klaus Iohannis a anunțat că bugetul MApN va fi suplimentat până la aproape 2,5% din PIB. Se pare că decizia a fost luată la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 10 martie. Majorarea de la 2% la 2,5% înseamnă un plus de un miliard de euro. Nu e clar însă de când anume se va aplica.

Bugetul Ministerului Apărării, cele 4,5 miliarde de euro asigurate anual în ultimii ani, se împarte astfel:

  • minimum 1,4 miliarde de euro - salarii și asigurări sociale;
  • 500 de milioane de euro pe infrastructură, este vorba de poligoane și cazărmi;
  • 1 miliard de euro de cheltuieli cu dotările și întreținerea lor (echipamente pentru militari și echipamentele militare - de la tancuri până la avioane);
  • 1,5 miliarde de euro pentru achiziții de echipamente militare la standarde NATO.

Mai trebuie precizat aici că din datele obținute de la MApN, o sumă de 1,5 miliarde de lei /300 de milioane de euro din acest buget este investită în industria militară autohtonă.

„Un deceniu de apartenență la NATO nu a împiedicat bugetele Armatei să se ducă preponderent pe salarii, pensii și de nevoile armatei sale speciale: în jur de 1800 de generali activi sau în rezervă pe care-i are România postcomunistă. Armată de generali ce crește permanent la fiecare 1 decembrie prin decret prezidențial”, mai atrag atenția reprezentanții Expert Forum.

Cheltuielile statului român cu Armata s-au dublat din 2016 în 2020, ajungând în 2021 să depășească 22 de miliarde de lei (peste 4,5 miliarde de euro).

Ce vrea să mai cumpere Armata Română

Claudiu Degeratu susține că echipamentele militare pentru care România a încheiat contracte sau a început să organizeze licitații internaționale după 2020 pot face unei eventuale invazii. Important este ca acestea să fie finalizate.

La finalul anului 2021, Armata a anunțat că va cumpăra 32 de aparate F-16 second-hand, modernizate, din Norvegia. Costul avioanelor, plus modernizarea, ar urma să depășească 450 de milioane de euro.

Un avion F16 decolează de la baza din Câmpia Turzii
Un avion F16 decolează de la baza din Câmpia Turzii

Sistemele de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer Patriot au fost achiziționate direct de la Guvernul SUA în schimbul a 3,9 miliarde dolari. Sistemele sunt create de e la compania americană Raytheon. Armata română a primit în 2020 primul din cel 7 sisteme comandate. Restul vor veni în perioada 2024-2026.

Transportoarele blindate Piranha V au început să fie livrate din 2020 în baza unui contract de 895 de milioane de euro. 227 de transportoare blindate ar urmă să intre în dotarea armatei.

Sisteme lansatoare multiple (3 bucăți) de rachete sol-sol cu bătaie mare (54 de bucăți) HIMARS, achiziționate direct prin Guvernul SUA de la compania Lockheed Martin. Instalațiile militare vor costa România 1,5 miliarde de euro. Primul sistem a sosit în România în februarie 2021, restul fiind așteptate până în decembrie 2023.

Contractul de dotare a Forțelor Navale cu patru corvete, decis în 2018. Navele ar urma să fie gata între 3 și 7 ani de la semnarea contractului. Înțelegerea contractuală între statul român și compania franceză care urma să producă navele nu a fost semnat încă și riscă să fie anulat.

Baterie de rachete Patriot au început să intre în dotarea Armatei Române
Baterie de rachete Patriot au început să intre în dotarea Armatei Române

Sistemele de rachete anti-navă sunt programate să ajungă în România la finele lui 2024. În aprilie 2021, a fost încheiat acordul guvernamental cu americanii de la Raytheon, pentru patru sisteme de rachete anti-navă, în valoare de circa 340 de milioane de dolari.

Sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD (rachete cu rază mică și foarte mică de acțiune împotriva aparatelor de zbor), program prioritar pentru Armată care nu este demarat. Cele 27 de sisteme solicitate de România au fost evaluate inițial la 2,1 miliarde de euro, fără TVA, însă din cauza întârzierilor, Apărarea a cerut în 2020 Parlamentului să aprobe reevaluarea programului la 2,7 miliarde de euro.

Schimbarea de strategie provocată de regimul Putin

Expertul în securitate națională, Cătălin Degeratu, spune că după anexarea Crimeei, în 2014, strategiile militare au început să se schimbe. Responsabilitatea aparține în principal Rusiei, inclusiv când vine vorba de România.

Schimbările de strategie militară în regiune au început să fie vizibile după 2014, odată ce Rusia a anexat Crimeea și a sprijinit deschis conflictele separatiste din estul Ucrainei. „Prognoza privind schimbarea strategiilor militare au apărut în 2014. Acum, după războiul din Ucraina este clar că armata NATO nu trebuie doar să respingă un atac punctual, ci și să se pregătească să facă față unei invazii la scară largă”, stabilește Cătălin Degeratu punctul de plecare al discuției.

La rândul său, Hari Bucur-Marcu crede că atunci când vorbim despre o invazie, nu e cazul să ne gândim la invaziile din cele două războaie mondiale din secolul trecut.

„Nu se mai poate ocupa o țară de dimensiuni însemnate pentru că nu mai există armată de un milion de oameni care pleacă la război, așa cum era înainte. Vedeți și Rusia, care este o putere militară și o populație de 140 de milioane, a adunat de-abia vreo 180.000 de oameni pe care i-a trimis în Ucraina. Armata România a început să se pregătească de câțiva ani să respingă un atac din partea Rusiei”, este opinia lui Hari Bucur-Marcu.

Cu toate acestea, specialistul în securitate militară concluzionează răspicat: „România nu se poate apăra de una singură în fața unei invazii rusești. Probabil ar reuși să facă mai puțin decât armata ucraineană”. „În schimb, noi suntem parte a NATO. Raportul de forțe dintre NATO și Rusia este de 10 la 1 în favoarea Alianței”, conchide Hari Bucur-Marcu.

Țară în service | Cum au dispărut sturionii de 200 de milioane de euro din Dunăre

Pescarii români au ajuns să ceară despăgubiri și ajutoare de stat pentru că de 17 ani nu mai pot prinde legal sturioni din cauza prohibiției impuse pentru a nu se ajunge la dispariția speciilor.

România a început acum două decenii un program masiv de repopulare a Dunării și brațelor Deltei cu sturioni (morun, păstruga, nisetru, cega), după ce în perioada comunistă aceștia ajunseseră la limita dispariției. Demersul s-a dovedit un eșec.

Cu bani europeni, s-a cumpărat puiet în valoare de 18 milioane de euro. Dacă 50% din sturioni ar fi ajuns la maturitate, proces care durează minimum zece ani, peștele ar fi valorat acum peste 200 de milioane de euro, conform specialiștilor.

Ministerul Mediului și organizațiile de profil au constatat însă, după 2020, că rezerva de sturioni din Dunăre este, da fapt, la fel de mică ca acum 17 ani, când pescuitul a fost interzis. Din acest motiv prohibiția a fost extinsă pe termen nelimitat.

În acest interval, câteva firme și asociații au avut totuși permise speciale pentru a pescui sturioni. Derogările erau motivate prin scopuri științifice și de repopulare a fermelor de acvacultură care cresc speciile ce produc icre negre.

Reducerea populației de sturioni din Dunăre, care a atras apoi prohibiția, a stârnit nemulțumirea celor care trăiesc din pescuit.

Pescarii acuză că Ministerul Mediului i-a „condamnat la sărăcie”. Aceasta pentru că numărul tot mai mic de exemplare de sturioni din Dunăre și Deltă a determinat autoritățile din România să interzică pescuitul și comercializarea sturionilor sălbatici în ultimii aproape 17 ani.

Decizia benefică teoretic naturii i-a afectat pe pescari. Acești spun că nu înțeleg ce rost a avut prohibiția din ultimii 17 ani, dacă Dunărea nu a fost repopulată cu sturioni.

50 de pescari din zona Deltei cer în instanță ridicarea prohibiției la sturioni.
50 de pescari din zona Deltei cer în instanță ridicarea prohibiției la sturioni.

„Eu sunt pescar de 30 de ani, pescar profesionist. Am învățat meseria asta de la tatăl meu, și el a fost pescar toată viața. Țin minte când eram mic, mergeam la pescuit de nisetru, morun. Prindeam 2-3 pești de peste 100 de kilograme și eram asigurați pentru șase luni. Avem carne și obțineam și bani din vânzarea unei părți din pește, iar dacă găseam și icre, totul era și mai bine”, povestește Alexandru Dondre pentru Europa Liberă.

Disperați că nu își mai pot întreține familiile, 50 de pescari au dat în judecată Ministerul Mediului în urmă cu un an, cerând să fie permisă capturarea acestor specii. Procesul se judecă la Tribunalul Tulcea.

Ce sunt sturionii

STURIÓN, sturioni, s. m. (La pl.) Ordin de pești răpitori marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor; (și la sg.) pește din acest ordin. - dexonline.ro

Pescarii susțin, în documentele trimise în instanță și consultate de Europa Liberă, că autoritățile nu pot lua această decizie - interzicerea pescuitului la sturioni pe termen nelimitat - fără să acorde compensații pescarilor. Aceasta și pentru că oricum capturarea sturionilor a fost interzisă în ultimii 17 ani, tocmai pentru ca autoritățile să repopuleze Dunărea și Delta.

În apele dulci ale Dunării trăiesc patru specii de sturioni: morun, păstruga, nisetru, cega. Specii rare care au nevoie de 10-15 ani ca să ajungă la maturitate, să se reproducă și să producă icre negre. Doar cega are nevoie uneori doar de cinci ani. Odată ajuns la maturitate, un exemplar trece de 100 de kilograme și poate ajunge ușor și 250-400 de kilograme.

La limita dispariției

Pescuitul excesiv al acestor pești a început în perioada comunistă și a continuat în primul deceniu de după Revoluție. Până în anii 1990, România era pe locul 3 în lume la exportul de caviar, după Rusia și Iran.

În perioada comunistă erau pescuite anual puțin peste o mie de tone de sturioni, iar exportul de icre negre ajungea și spre 50.000 de kilograme anual. Primii ani de capitalism au fost un dezastru pentru aceste specii, care au fost braconate masiv pentru profitul rapid.

Un kilogram de caviar ajungea atunci la peste 5.000 de dolari (acum sare și de 10.000 de euro). Este vorba de produse provenite de la specii sălbatice.

„În urma supra-pescuitului în perioada 1990 – 2000, a reducerii unor habitate esențiale de reproducere și hrănire a puilor prin bararea Dunării la Porțile de Fier (n.r. - investiție finalizată în 1972) și degradării calității mediului lor de viață din Dunăre și mare, toate speciile de sturioni din Dunărea inferioară sunt considerate amenințate și pe cale de dispariție”, ne-a explicat specialistul Marian Paraschiv, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Centrul universitar din sud-estul țării a fost implicat în ultimii ani în mai multe proiecte de repopulare și monitorizare a speciilor de sturioni din Dunăre.

Pentru a preveni dispariția totală a acestor specii din bazinul Dunării Inferioare, cursul fluviului de după Porțile de Fier, autoritățile din România au apelat la prohibiție. În 2006, s-a interzis pescuitul sturionilor pentru zece ani.

În 2016, decizia a fost prelungită încă cinci ani. În 2021, prohibiția a fost prelungită pe termen nedeterminat. Decizia implică faptul că atât pescuitul, cât și comercializarea speciilor sălbatice de sturioni să fie considerate ilegale.

Bani din apă dulce

Valoarea economică reprezintă principalul motiv pentru declinul dramatic al sturionilor atât din Dunăre, cât și la nivel mondial. Sturionii sunt specii de apă dulce cu o carne apreciată de gurmanzi, a căror exemplare ajung să cântărească și câteva sute de kilograme. În plus, femelele produc celebrul caviar (icre negre).

Caviarul reprezintă ouăle nefertilizate de sturioni. De obicei, acestea sunt recoltate de la femele de sturioni ucise înainte ca ouăle să se spargă.

România și statele din spațiul ex-sovietic sunt considerate de activiștii de mediu surse importante ale comerțului ilegal cu sturioni.
România și statele din spațiul ex-sovietic sunt considerate de activiștii de mediu surse importante ale comerțului ilegal cu sturioni.

Pescuitul excesiv început în perioada comunistă și continuat apoi după 1989 a făcut că la începutul anilor 2000 să fie raportate capturi de sub zece exemplare mature din apele Dunării și a Deltei.

Sesizările de la organizațiile de mediu au determinat autoritățile din România să interzică din 2006 pescuitul și comerțul cu sturioni crescuți în sălbăticie.

Din acel moment, în România s-au putut valorifica doar exemplare crescute în acvacultură, în ferme piscicole. În România, sturionii sunt crescuți pentru icrele lor în 40 de ferme. Perlele negre ale gastronomiei sunt recoltate însă abia după șapte ani, cât durează până când un peștele ajunge la maturitate și poate să producă celebrul caviar.

Repopularea

Decizia de impunere a prohibiție din 2006 a fost luată de Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA, instituție din subordinea Ministerului Agriculturii) în urma unei recomandări CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora / Convenția asupra Comerțului Internațional cu Specii în pericol din faune și flora sălbatică).

La recomandarea Uniunii Europene, după prohibiție s-a început repopularea Dunării și a Deltei cu puiet de sturion. Statul român și UE au cheltuit doar până în anul 2015 aproape 20 milioane euro pentru repopularea cu sturioni a Dunării.

În acest interval (2006-2015) aproape trei milioane de pui de sturion, în special morun și nisetru, au fost eliberați în sălbăticie, inclusiv 20.000 de nisetri puși la dispoziție de WWF (World Wildlife Fund).

În Europa se poate consuma doar carne de sturion și icre negre de la exemplare crescute în captivitate, în ferme de acvacultură.
În Europa se poate consuma doar carne de sturion și icre negre de la exemplare crescute în captivitate, în ferme de acvacultură.

După 2015 s-au mai investit anual - din surse de la bugetul de stat, donații sau finanțări europene - încă șapte milioane de euro, conform datelor obținute de Europa Liberă.

O mare parte din repopularea Dunării cu sturioni s-a făcut printr-un proiect în care a fost implicată și ferma de acvacultură din Tămădău, județul Călărași. Unitatea este deținută de Robert Răduță, unul dintre cei mai importanți investitori în acvacultură.

Robert Răduță a început să fie cunoscut în mediul de afaceri românesc după ce a reușit să concesioneze lacul de la Sărulești, care, datorită exemplarelor mari de crap, sărite de 30 de kilograme, a permis organizarea, în România, a primului campionat mondial de pescuit la crap. I

La fermă erau aduși sturioni sălbatici, de peste 100 de kilograme, recoltați din Dunăre, care erau ținuți în bazine speciale până la reproducere. După ce icrele erau depuse și fecundate, reproducătorii erau eliberați din nou în Dunăre, după ce, inițial, le erau atașate sisteme de urmărire prin GPS.

În acest fel, cercetătorii europeni puteau urmări, prin satelit, migrația acestor pești aflați pe cale de dispariție.

Ulterior, puii de sturion sălbatic erau crescuți în captivitate, iar o parte dintre aceștia, în jur de 150.000, urmau, conform contractului, să fie eliberați în mediul natural pentru repopulare.

Eșecul

Un raport din 2020 al Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDD) din Tulcea considera că acest declin dramatic al populației de sturioni din anii anteriori prohibiției nu a fost oprit în totalitate. Declinul e cauzat de „îndelunga exploatare exagerată, reducerea habitatului, dar și de durata de viață și ciclul lung de reproducere a peștilor”.

Potrivit studiului INCDD, populația de păstrugă și de morun a crescut după interzicerea pescuitului și după repopulare, iar cercetătorii afirmă că înmulțirea pe cale naturală există încă la „cote semnificative “. Nisetrul însă, nu pare a depune icre în sălbăticie.

Potrivit unor estimări din acest studiu, numai 1% dintre sturionii care populau pe vremuri apele Dunării înoată acum în sălbăticie.

Programele de repopulare a Dunării cu sturion sunt considerate de specialiști un eșec.
Programele de repopulare a Dunării cu sturion sunt considerate de specialiști un eșec.

Cercetătorii de la INCDDD aveau probe că sunt încă șase specii de sturioni în Dunăre.

Morunul, păstruga și nisetrul se află pe lista speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Cega se numără printre speciile amenințate cu dispariția. Șipul, prezent și el în regiune pe vremuri, a fost declarat dispărut în bazinul Mării Negre, iar viza, o altă specie de sturion, este și ea considerată ca fiind „posibil dispărută”.

Dacă jumătate din puietul de sturion „deversat” în Dunăre doar în perioada 2006-2012 ajungea la maturitate, acest pește ar fi valorat minimum 200 de milioane de euro.
Raport al Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați din anul 2014

WWF a fost una dintre organizațiile non-guvernamentale cele mai implicate în protejarea sturionilor și împiedicarea dispariției lor. WWF a realizat mai multe studii din care a reieșit că speciile de sturioni din România sunt în pragul dispariției în ciuda investițiilor în programe de repopulare.

Proiectele doresc „să reducă exploatarea sturionilor din Dunăre, critic amenințați cu dispariția în România și Bulgaria, și să asigure supraviețuirea, pe termen lung a acestor specii cu valoare naturală și economică ridicată”, susțin reprezentanții WWF.

Eșecul repopulării Dunării cu sturion, deși s-au lăsat în apă milioane de puieți pe care s-au cheltuit milioane de euro era constatat și de Ministerul Mediului în primăvara anului trecut.

În ordinul de ministru al Mediului prin care este prelungită prohibiția pe termen nedeterminat se precizează că printre motivele deciziei este „faptul că programele de repopulare au avut rezultate puțin încurajatoare și populația de sturion este încă în pericol”.

Pescuitul ilegal, legalizat de ANPA?

Deși capturarea sturionilor din Dunăre este ilegală, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) ar fi găsit o metodă pentru a acorda licențe de pescuit.

Una dintre asociațiile de pescari și producători de pește din România a sesizat comisia de abuzuri a Camerei Deputaților de faptul că sturionii sunt pe cale de dispariție și din cauza că ANPA ar fi permis și după 2006 pescuitul acestor specii, când a fost declarată prohibiția. Europa Liberă a consultat o parte din aceste documente, acte care au fost trimise de parlamentari și la Parchetul General.

După 2006, ANPA a acordat licențe de pescuit științific sau pentru reproducere în ferme de acvacultură mai multor firme sau asociații de pescari.

Firme și asociații de profil au putut prinde sturion în ultimii ani în baza unor permise speciale.
Firme și asociații de profil au putut prinde sturion în ultimii ani în baza unor permise speciale.

Este vorba de firma Kaviar House SRL din București, Aquarom Elite Distributions SRL, Răduță Sporting Tours SRL, Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” și ICDEAPA (Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură) din Galați.

Mai mult, un raport al Curții de Conturi constată că aceste autorizații eliberate începând chiar cu 2006 s-a făcut cu încălcarea legislației.

Din același control reiese că deși Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” nu avea fermă de acvacultură pentru a primi permise speciale de pescuit pentru exemplare necesare reproducției această asociație a primit permise speciale de pescuit.

Inspectorii Curții de Conturi au constatat că Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” vindea de fapt apoi captura de sturion sălbatic către Răduță Sporting Tours SRL.

Ancheta ratată

Reprezentanții Parchetului General ne-au transmis că dacă s-a făcut o sesizare aceasta va fi cercetată, dar că în acest moment nu ni se pot oferi alte informații în legătură cu cea primită de la Camera Deputaților.

Răduță Sporting Tours SRL, firma care a beneficiat cel mai mut de pe urma acestor permise speciale de pescuit, este deținută de Robert Răduță, cel care s-a implicat și prin ferma de la Tămădau, județul Călărași, în repopularea Dunării cu puiet de sturion.

El a devenit cunoscut ca patron al complexului piscicol de la Sărulești, unde a avut loc cupa mondială la pescuit de crap în anul 2002. Am încercat să îl contactăm pe Robert Răduță, dar până în acest moment nu a răspuns solicitărilor noastre.

Carnea și icrele negre de sturion sălbatic sunt mult mai apreciate de pasionați decât produsele de acvacultură.
Carnea și icrele negre de sturion sălbatic sunt mult mai apreciate de pasionați decât produsele de acvacultură.

În 2014, acesta a fost audiat de anchetatorii Parchetului General într-un dosar de trafic și comercializare de sturioni. În final, dosarul a fost închis și omul de afaceri nu a fost pus sub acuzare.

Ancheta declanșată de procurorii Parchetului General și de cei de la Inspectoratul General al Poliției a dus la confiscarea a patru tone de sturion. De asemenea, s-au găsit și sute de kilograme de icre negre. Raduță spunea la acel moment pentru Pro TV că produsele provin din acvacultură și sunt astfel legale.

„Peștii din sălbatic pe care i-am folosit la reproducere i-am cipat, fișat și i-am eliberat. Am dat o declarație despre braconaj, despre sturioni, ce se întâmplă cu reproducerea. Am adus documente care atesta proprietatea peștilor confiscați. În ferma mea nu există mie în mie peste braconat”, spunea afaceristul.

Organizația care a probat comerțul cu sturion

Dacă procurorii nu au reușit până acum să probeze cazuri de comerț ilegal cu sturion, doar mici dosare de pescari care prindeau și astfel de specii, WWF a realizat un raport anul trecut din care reiese că România ar fi lider regional la comerțul ilegal cu sturion și caviar.

Aproape o treime din eșantioanele de produse provenite de la sturioni (caviar, carne de sturion), cumpărate în cadrul unui studiu de piață al organizației WWF în perioada 2016-2020, au fost ilegale, iar autoritățile au raportat 214 cazuri de braconaj.

În total, 82 de cazuri de trafic de sturioni (comerț, braconaj și utilizarea echipamentelor de pescuit interzise) au fost raportate în România pentru perioada aprilie 2016 - decembrie 2020.

În România, 52 de probe provenite de la sturioni au fost obținute în 81 de vizite: în magazine (16 mostre), în restaurante sau baruri (11 mostre), dintr-unul intermediar (11 mostre), în achiziții online (6 mostre), la instalații de acvacultură (3 mostre) și piețe (2 mostre), de la pescari (2 mostre) și la un eveniment privat (1 eșantion). Dintre acestea, 33 de probe au fost carne și 19 caviar. Din cele 52 de mostre cumpărate în România, 25 (48%) au fost vândute ilegal.

Țară în service | Îngrijirile paliative în România. Cine ajută când statul doar internează

Bolnavilor cu nevoi paliative le-a fost refuzată internarea în spitale, de teama răspândirii coronavirusului, în condițiile în care sistemul public oferă îngrijiri paliative doar în unități spitalicești. Ilustrație realizată de Jup, caricaturistul Europei Libere.

Îngrijirile paliative din România sunt puține și distribuite inegal în toată țara. În condițiile în care serviciile acoperă doar 18,71% din nevoia de paliație la nivelul județelor, statul intenționează să crească acest procent la 60% în următorii 5 ani.

Adriana are 57 de ani. La începutul anilor ’90, a fost diagnosticată cu miastenia gravis, o afecțiune neuromusculară care duce la slăbirea mușchilor. Primele simptome i-au apărut în noiembrie 1989, iar, treptat, boala s-a generalizat, afectând toate grupele de mușchi.

„Abia mă mișcam, abia puteam să vorbesc, să mănânc. Au fost ani grei și am fost nevoită să mă pensionez pe caz de boală”, mărturisește Adriana.

Adriana Harja, președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis din România, pacientă suferind de această boală.
Adriana Harja, președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis din România, pacientă suferind de această boală.

În 2005-2006, la mai bine de un deceniu de la primirea diagnosticului, Adriana a dat de asociația Miastenia Gravis, o organizație non-profit ce apără drepturile și interesele persoanelor ce suferă de boală. S-a îndrăgostit imediat de oamenii din asociație și s-a alăturat acestora, întâi ca voluntar.

Trei ani mai târziu, în 2008, Adriana a cunoscut-o pe Dorica Dan, președinta mai multor asociații, printre care Asociația Prader Willi și Asociația Română de Cancere Rare. La acea vreme, Dorica se ocupa de înființarea centrului NoRo din Zalău, ce oferă servicii de paliație adulților și copiilor cu boli rare sau din spectrul autist. Odată deschis, Dorica a invitat-o pe Adriana la Centrul NoRo, unde a stat timp de 5 zile.

„Mi-a plăcut foarte mult ce se întâmplă acolo și am întrebat dacă nu se poate forma un grup de pacienți și mi-au zis că se poate. Anul următor, am reușit să formez un grup de pacienți cu miastenia gravis. În fiecare an am mers câte 10-12 pacienți cu miastenia gravis - până în 2019 inclusiv”, a povestit Adriana.

Pacienții primeau cazare de luni dimineața până vineri, timp în care îi cunoșteau pe specialiștii centrului – kinetoterapeuți, psihologi, asistenta medicală a centrului și asistenții sociali prezenți la evenimente. Odată cu pandemia de Covid, grupul s-a mutat online. Lucrul acesta a bucurat-o pe Adriana, însă speră că la un moment dat vor putea să se întoarcă cu toții la centru.

Înainte de pandemie, Centrul NoRo oferea îngrijri paliative pacienților din toată țara. În prezent, Centrul primește doar pacienții din Zalău sau împrejurimi.
Înainte de pandemie, Centrul NoRo oferea îngrijri paliative pacienților din toată țara. În prezent, Centrul primește doar pacienții din Zalău sau împrejurimi.

Recent, femeia a primit un telefon de la o doamnă care are un fiu în vârstă de 35 de ani, tot bolnav de miastenia gravis. Mama bărbatului are grijă de acesta acasă, însă îngrijirea unei persoane bolnave de miastenie necesită efort –care, după o anumită vârstă, se resimte din ce în ce mai mult ca pe o provocare.

„Mama respectivului domn cred că este trecută de 70 de ani și nu mai poate să aibă grijă de el. Tot discut cu colegii și cu cei de la NoRo cum am putea să-l ajutăm și încă n-am găsit o soluție. Sunt și astfel de persoane care ne întreabă: eu, cu miastenie, unde ar trebui să merg să aibă grijă de mine?”, ne vorbește Adriana despre situația multora dintre acești pacienți.

Nu doar îngrijirile paliative la domiciliu lasă de dorit în România. Întregul sistem se află încă în fașă în țară, iar multe dintre regiuni nu acoperă în totalitate diferitele opțiuni de îngrijiri paliative.

Europa Liberă a discutat cu medici, activiști din domeniu și pacienți pentru a înțelege în ce stadiu se află serviciile naționale de paliație, cum au făcut față pandemiei și ce e de făcut mai departe.

Situația îngrijirilor paliative în România

În 2021, ministerul Sănătății, alături de cel al Muncii și Protecției Sociale, asociația HOSPICE Casa Speranței și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au întocmit un raport pe situația de dinainte de pandemie a îngrijirilor paliative din țară.

Raportul, intitulat „Analiza situației furnizorilor de îngrijiri paliative din România în anul 2019”, prezintă o situație îngrijorătoare la nivel de țară:

  • În multe dintre județe astfel de servicii sunt absente, iar la nivel național statul acoperă doar 5% din nevoia de îngrijiri paliative.
  • Din cei aproape 33.000 de pacienți care au avut nevoie de serviciile de îngrijiri paliative, 29.625 au fost asistați în regim de internare.
  • Doar 1.714 (5,20% din numărul total de pacienți) au primit îngrijiri paliative la domiciliu.
Centrul NoRo din Zalău oferă îngrijiri paliative copiilor cu boli rare și boli din spectrul autismului. În fotografie, un copil participă la o ședință de terapie senzorială.
Centrul NoRo din Zalău oferă îngrijiri paliative copiilor cu boli rare și boli din spectrul autismului. În fotografie, un copil participă la o ședință de terapie senzorială.

Cum funcționează îngrijirile paliative în România?

În mod normal, pacienții ar trebui să aibă acces la serviciile de îngrijiri paliative încă din momentul aflării diagnosticului de boală incurabilă. Pentru mulți, bolile cu prognostic rezervat sau fatal pot avea un impact sever asupra stării lor, motiv pentru care suportul psiho-emoțional i-ar putea ajuta pe mulți să-și înțeleagă diagnosticul și să-i facă față.

În România, îngrijirile paliative se oferă pacientului abia în stadiile avansate de boală, la externarea sa din spital, după consultații în ambulatorii de spacialitate sau de către medicul de familie.

Internarea într-un centru de îngrijiri paliative este norma, pentru perioade de 2-3 săptămâni, aceștia beneficiind de ajutor într-unul din cele 87 de unități de paliație existente la începutul anului 2020; îngrijirea paliativă la domiciliu poate începe abia după ce recomandarea medicului este prezentată filialei regionale a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar pacientul își poate alege astfel un furnizor.

Raportul precizează că îngrijirile paliative la domiciliu sunt în totalitate acordate de furnizori privați. Dintre aceștia, 5 sunt organizații neguvernamentale caritabile, iar alți 4 sunt societăți comerciale.

Pe scurt, statul nu joacă niciun fel de rol în a-i susține pe oameni în îngrijirea paliativă la domiciliu. Puținii furnizori care se ocupă de bolnavi la ei acasă se reflectă pe plan administrativ în România – 36 de județe nu acordă niciun fel de îngrijiri paliative la domiciliu.

Ministerul Sănătății: Centre pilot pentru îngrijirea la domiciliu

La momentul actual, ministerul Sănătății se află în stadiul de implementare al unui proiect național de îngrijiri paliative și la domiciliu.

Potrivit răspunsului primit de Europa Liberă, ministerul a selectat opt județe unde serviciile paliative sunt slab dezvoltate, iar opt centre pilot vor asigura, în perioada următoare, „acces la îngrijiri paliative în regim ambulator și vor beneficia de două echipe per centru ce vor furniza îngrijiri la domiciliu în permanență”.

Centrele pilot vor ajuta la extinderea planului și în restul județelor. Cât despre îngrijirile paliative pe termen lung, noua strategie națională propune

  • Acoperirea a 60% din nevoia de îngrijiri paliative până în 2027.
  • Înființarea de ambulatorii noi de îngrijiri paliative, dar și de noi echipe de îngrijire paliativă specializată la domiciliu.
  • Instruirea a 30% din medicii de familie în îngrijirea paliativă de bază”.

Îngrijirea la domiciliu, în grija ONG-urilor

Un sondaj IMAS realizat în urmă cu mai bine de un deceniu, de către HOSPICE Casa Speranței arăta că 54,2% dintre români consideră că pacientul ar fi cel mai bine tratat acasă, fie de familie sau cu ajutorul unor servicii specializate în acest sens.

În ciuda vechimii studiului, Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE, a confirmat că tendința se află în creștere.

„Recent, am evaluat lucrul acesta în studii internaționale și am văzut că aproximativ două treimi dintre pacienți sunt îngrijiți în ambulator sau la domiciliu și doar o treime în regim de spitalizare. Or, din raportul ăsta, ați văzut că majoritatea pacienților la noi sunt internați”, a punctat Dumitrescu pentru Europa Liberă.

Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE Casa Speranței.
Mălina Dumitrescu, director de programe la HOSPICE Casa Speranței.

Directoarea de programe este recunoscătoare pentru disponibilitatea statului de a interna pacienții cu boli cronice, dar soluția dată de stat este una temporară. Pacientul este internat doar pe o perioadă scurtă de timp, de aproximativ 2-3 săptămâni – cât poate deconta CNAS – iar, odată ce pacientul este externat, el rămâne de cele mai multe ori în grija familiei.

În timp ce numărul de paturi în unitățile publice sau private a crescut exponențial, îngrijirea la domiciliu rămâne un vis pentru mulți dintre pacienți.

„De ce? Pentru că există posibilitatea finanțării prin Casa de asigurări. Iar atunci, spitalul public sau privat își creează o secție de îngrijiri paliative, pe care, pe zi de spitalizare, pot să obțină bani de la CNAS. Pe când la domiciliu, tot ce vedeți acele nouă servicii sunt fie ONG-uri, fundații ce acordă servicii într-o limită măruntă, aș zice, ca număr de pacienți pentru că n-au fonduri, iar fondurile de la CNAS sunt insuficiente”, a spus Dumitrescu.

Capacitatea de tratare a pacienților în regim privat la domiciliu este limitată. Directoarea de programe precizează că HOSPICE Casa Speranței este singurul centru privat de îngrijiri de paliație din țară ce are în grija sa aproape 3.200 de pacienți în fiecare an. Dintre aceștia, peste 1.200 sunt asistați la domiciliu.

„În România, când vorbim de îngrijirea paliativă la domiciliu, o lăsăm în seama ONG-urilor și SRL-urilor. Nu există un sistem național care să dezvolte serviciile la domiciliu, într-un fel sau altul. Din acest motiv, cele 9 servicii existente sunt la latitudinea unor investitori, inițiatori care fac aceste servicii”, a adăugat aceasta.

Evoluția stării pacienților care se pot deplasa este monitorizată prin consultații periodice în ambulator. În fotografie, o astfel de consultație la Centrul HOSPICE Casa Speranței din Brașov.
Evoluția stării pacienților care se pot deplasa este monitorizată prin consultații periodice în ambulator. În fotografie, o astfel de consultație la Centrul HOSPICE Casa Speranței din Brașov.

Pe lângă beneficiile fizice și psihice pe care îngrijirile paliative la domiciliu le oferă, intervine și aspectul financiar. Potrivit lui Dumitrescu, „banii pentru o zi de spitalizare pot asista un pacient pentru 3 sau 4 zile”. Soluția este simplă: nu înființând noi unități cu paturi, ci redirecționând din banii respectivi către partea de îngrijiri la domiciliu.

Analiza din 2021 scoate la iveală subraportări ale unor regiuni din țară, unde serviciile de paliație ar trebui să existe, însă acestea nu apar menționate în raport. În județul Alba există un singur preot și niciun doctor instruit și angajat pe partea de paliație.

Îngrijirea paliativă la domiciliu este lăsată în seama ONG-urilor și SRL-urilor. Nu există un sistem național care să dezvolte serviciile la domiciliu, într-un fel sau altul.

Mălina Dumitrescu este și ea surprinsă de această raportare, întrucât aceasta a participat la inaugurarea unei secții de paliație la Spitalul Județean din municipiul Alba-Iulia. Secția era un pavilion separat de clădirea Spitalului și fusese amenajată cu ajutorul contribuțiilor financiare ale comunității din oraș.

„Mă gândesc că Spitalul Județean nu a raportat pentru că în perioada 2019 acea secție funcționa ca secție de paliație. În 2020 știu că au făcut-o Covid. N-a mai fost”, a punctat Dumitrescu.

Problema internării pe timp de pandemie

În timp ce unele unități de paliație au devenit compartimente Covid, în cele rămase încă funcționale, medicii au fost nevoiți să refuze internarea pacienților pe motiv că aceștia s-ar putea infecta cu virusul SARS-CoV-2.

„Nu pot să vă spun la nivelul întregii țări, dar în zona mea de cunoștințe și de acoperire, cel puțin în județul Brașov, două din trei centre care aveau paturi de internare pentru îngrijiri paliative au fost transformate în compartimente Covid și au fost perioade în care paturile erau blocate, deși erau autorizate de ministerul Sănătății ca paturi de paliație”, a precizat Mălina Dumitrescu pentru Europa Liberă.

Potrivit ministerului Sănătății, statul va acoperi aproximativ 60% din nevoia de paliație a pacienților cu boli cronice. În 2019, cifra se afla la doar puțin peste 18%.
Potrivit ministerului Sănătății, statul va acoperi aproximativ 60% din nevoia de paliație a pacienților cu boli cronice. În 2019, cifra se afla la doar puțin peste 18%.

Printre unitățile de paliație devenite unități suport-Covid se numără dispensarul TBC al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și spitalul din localitatea Săcele.

Angajații asociației HOSPICE Casa Speranței din Brașov i-au putut trata pe mulți dintre pacienți la domiciliu. Asociația oferă servicii în 4 medii de îngrjire, inclusiv vizite la domiciliu atunci când pacienții sunt imobilizați la pat.

Însă pentru județele unde tratarea la domiciliu nu există sau se face cu greu, oamenii s-au trezit abandonați de un sistem al cărui scop este întocmai acela de a-i susține în astfel de momente dureroase din viață.

Același lucru este confirmat și de Dorica Dan. Femeia povestește că pentru pacienții cu forme rare de cancer, teama de a nu se infecta cu virusul SARS-CoV-2 sau alte infecții intraspitalicești i-a determinat pe mulți să renunțe la a se interna.

Dorica Dan, președinta asociațiilor Prader Willi și ARCrare din România.
Dorica Dan, președinta asociațiilor Prader Willi și ARCrare din România.

„Noi am avut centrul NoRo închis pentru două luni în 2020, după aceea am reluat activitatea și nu am mai închis, dar am avut dificultăți în a achiziționa produsele care să asigure siguranța pacienților în centru. Terapiile, de exemplu, le-am mutat în camerele pe care le foloseam în trecut pentru cazarea pacienților din țară care veneau la Centrul NoRo fizic. Acum nu mai vin decât cei din Zalău și împrejurimi pentru că noi suntem la Zalău”, a susținut aceasta.

Președinta Asociațiilor Prader Willis și ARCrare menționează că, odată cu pandemia, terapia pacienților a continuat în mediul online. Principalul dezavantaj a fost absența interacțiunilor față în față și faptul că pacienții au trebuit să se izoleze de frica infectării.

„Nu doar pacienții, ci și familiile acestora au observat că e nevoie de mai multe întâlniri și activități de consiliere. E nevoie de paliații și servicii holistice pentru pacienți, iar pandemia a accentuat acest lucru clar.”

Paliația, absentă în mare parte din sud-vestul țării

Potrivit analizei furnizorilor de servicii de paliație, în 2019 erau 5 unități de internare cu paturi de paliație la nivelul întregii regiuni Oltenia: 4 în Dolj și una singură în Olt; Mehedinți, Gorj și Vâlcea nu aveau niciuna.

Din numărul total de paturi la nivel național, doar 3,84% erau disponibile în Oltenia. Cu toate acestea, aproximativ 1,6 milioane de oameni locuiau în regiunea respectivă, potrivit recensământului din 2011 – aproximativ 8% din totalul populației țării.

La Craiova, există o singură secție publică pentru îngrijiri paliative: cea a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie. Marea majoritate a pacienților internați aici suferă de boli neurologice și psihiatrice – de la accidente vasculare la deficit motor sau demență. Întâmplător, unitatea este singura publică din toată regiunea Olteniei.

Secția de îngrijiri paliative a spitalului se ocupă de recuperarea pacienților, iar cadrele medicale se ocupă și de îngrijirea paliativă a acestora. Echipa de îngrijiri paliative este una interdisciplinară, formată din medici, asistenți medicali, preot, asistent social și psiholog. Mulți dintre aceștia au urmat cursurile de specializare în îngrijiri paliative.

Andrada Rădoi, medic primar cu atestat în îngrijiri paliative, povestește că, în contextul pandemiei de Covid, în care medicii au trebuit să asigure distanțarea socială între pacienți, numărul de paturi funcționale s-a redus la 3, vizitele din partea familiei și prietenilor au fost interzise. Secția a continuat, însă, să funcționeze.

„Fiind pacienți puțini, n-am avut dificultăți din punctul ăsta de vedere. Dar dificultatea a fost din partea familiilor, că nu puteau să-i vadă. A fost o problemă de natură emoțională. Am apelat pe WhatsApp, am încercat să îi vadă”, spune Rădoi.

Pe unii dintre pacienți, izolarea i-a afectat psihic. Medicul își amintește de situația unui pacient cu deficit motor, internat aproape două luni pe secție.

Chiar dorim să ne lărgim compartimentul. Cerința este foarte mare.

„Familia era plecată în străinătate și chiar l-am simțit anxios, depresiv. Am avut un astfel de caz. Dar cu WhatsApp am rezolvat. Familia a putut să-l vadă, el a putut să-și vadă familia. Cât de cât am încercat să ameliorăm această suferință”, explică Rădoi pentru Europa Liberă.

În prezent, secția dispune de 5 paturi în regim de internare, cu intenția ca, pe viitor, numărul acestora să ajungă la 10. Proiectul de extindere este aprobat de primăria municipiului Craiova, iar lucrările, întârziate de pandemie, ar urma să înceapă în curând.

Țară în service | Crima din Bolintin Vale sau cum ajung răufăcătorii să facă legea în orașele mici

Situația din Bolintin Vale poate fi multiplicată de sute de ori în România. Lipsa unei reforme consistente a făcut ca Poliția să fie ineficientă în multe dintre orașele mici sau satele României.

La 30 kilometri de București, Bolintin Vale, o comunitate cu 13.000 de locuitori, este pe punctul de a da în clocot. Uciderea unui localnic de către un etnic rom a aprins un conflict aparent etnic, care ascunde însă neputința statului român de a proteja cetățenii din comunitățile mici.

Acum trei decenii, zeci de case ale romilor din Bolintin erau incendiate în timpul unuia dintre cele mai grave incidente etnice din istoria recentă a României.

Scandalul izbucnea după ce un student român a fost înjunghiat de un bărbat de etnie romă aflat în stare de ebrietate. Cazul a ajuns în atenția comunității internaționale, iar guvernul și-a luat angajamentul că va rezolva situația.

Trei decenii mai târziu, în 2022, în localitate este un singur echipaj de poliție, iar sărăcia și lipsa de educație fac oricând posibilă repetarea evenimentelor de acum 31 de ani.

Săptămâna trecută, un șofer de microbuz care făcea curse de maxi-taxi a fost lovit în cap cu o piatră de un agresor de etnie romă. Șoferul a murit două zile mai târziu la spital, motiv de indignare pentru locuitorii orașului.

Crima din Bolintin Vale sau cum ajung răufăcătorii să facă legea în orașele mici
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:53 0:00

Revoltați de moartea violentă a șoferului, un om cunoscut de aproape toți locuitorii din Bolintin datorită meseriei, aceștia au ieșit în stradă cerând să fie pedepsiți agresorii.

O particularitate a orașului din apropierea Capitalei este că din cei 13.000 de locuitori, 4.000 sunt de etnie romă. Nu toți au probleme cu legea, ci doar câteva zeci de familii care s-au stabilit în marginea localității în urmă cu aproximativ 10 ani, spun localnicii și autoritățile.

Patrule și filaje discrete

Localitatea este împânzită de câteva zile de poliție și jandarmi, cei din urmă nefiind la vedere. Stau în mașini parcate în intersecțiile din oraș, în timp ce autoturismele poliției patrulează neîncetat pe străzile lăturalnice. Fără sirene pornite sau girofar, polițiștii trec cu viteză redusă pe străzile înguste.

Sediul poliției din Bolintin Vale pare încremenit în timp. E locul în care, teoretic, ar trebui rezolvate probleme cetățenilor.
Sediul poliției din Bolintin Vale pare încremenit în timp. E locul în care, teoretic, ar trebui rezolvate probleme cetățenilor.

Postul de Poliție din Bolintin Vale e într-o clădire veche și joasă. La intrare tronează un avizier din fier, la modă în anii 80. În interior, un polițist închide cu năduf o ușă când zărește camera de luat vederi.

În scurt timp, un alt subofițer ne îndrumă să discutăm cu superiorii lui de la IPJ Giurgiu, deoarece poliția din Bolintin Vale nu are purtător de cuvânt. A repetat mecanic „nu am abilitatea de a vă da informații” de patru ori, până ne-am lăsat păgubași.

Revolta în tăcere

Frigul iernii nu-i ține pe oamenii din Bolintin Vale în case. Judecătoria, piața, biserica din centrul localității sunt locurile cele mai aglomerate. Toți au auzit de grozăvia care s-a întâmplat săptămâna trecută și sunt nervoși.

Unii vocali, alții în șoaptă. Cu toții spun că polițiștii locului își fac treaba, dar că sunt prea puțini. Același lucru îl susține și primarul Daniel Trăistaru. Arată că a fost ales în 2016 și că încă de la început a cerut suplimentarea numărului de polițiști, dar a venit pandemia și a primit doar promisiuni.

Spune că nu știe câți polițiști are repartizați în oraș deoarece aceștia nu sunt în subordinea primăriei.

„Am stabilit cu cetățenii, cu prefectul, subprefectul și cu reprezentanții Jandarmeriei că nu trebuie să acționăm la emoție și să generăm alte necazuri”, ne-a declarat Trăistaru.

Primarul arată cu degetul câteva zeci de persoane care s-au stabilit în urmă cu câțiva ani într-o margine a localității, care nu au acte și care trăiesc din mici infracțiuni.

Ce spune primarul din Bolintin Vale despre conflictele din localitate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:20 0:00
4.000 din cele 13.800 de persoane din Bolintin sunt de etnie romă.

„Este o enclavă. Nu generalizăm, nu vorbim despre etnia romă în general. Sunt oameni care au venit în ultimii ani și s-au așezat aici, majoritatea fără forme legale. În zona respectivă sunt 13 imobile și, dintr-un număr total de 70 de persoane care locuiesc acolo, 30 au forme legale”, spune primarul.

Acesta mai arată că aproximativ 200 dintre persoanele care locuiesc acolo nu muncesc. „Au ajuns să oprească mașini pe stradă să ceară taxă de trecere, agresează copiii în drum către școală... Nu mai vorbesc de furturi. Nu cred că este casă în zona respectivă care să nu fie călcată de hoți”.

Una dintre multele case ale romilor din Bolintin Vale. Mulți dintre locuitori muncesc în străinătate.
Una dintre multele case ale romilor din Bolintin Vale. Mulți dintre locuitori muncesc în străinătate.

Un locuitor din Bolintin Vale, care a dorit să își păstreze anonimatul, spune că nemulțumirea oamenilor este strict legată de grupul nou venit în localitate, și că nu are nicio legătură cu etnia.

„Mă deranjează că acest conflict este prezentat de mass-media ca fiind unul rasist. Trebuie să cunoști dinamica locului pentru a înțelege ce s-a întâmplat acolo. Orașul este împărțit în două. Într-o parte locuiesc românii, în cealaltă romii”, spune acesta.

„Sunt și câteva zeci de familii 'românizate' de romi, care locuiesc în partea etnicilor români. Sunt integrați perfect, îmi sunt prieteni, ne salutăm, am copilărit cu ei, ne oprim și vorbim când ne întâlnim.”

Fragmentare și în interiorul etniei

Romii din Bolintin Vale sunt denumiți în funcție de ocupațiile lor. Spoitorii se ocupă cu spoirea vaselor de alamă, cărămidarii fac cărămizi de lut, iar ursarii sunt romii care umblau mai demult cu ursul dresat prin sat și pe care-l puneau să joace.

Rom din Bolintin Vale, supărat că noii veniți în localitate nu reușesc să se integreze.
Rom din Bolintin Vale, supărat că noii veniți în localitate nu reușesc să se integreze.

„Pe lângă aceștia, mai există romii răcari, stabiliți în zonă cu aproximativ 10 ani în urmă, după ce și-au construit case pe niște terenuri care nu le aparțin. Spoitorii, de exemplu, nu se înțeleg deloc cu răcarii, veniți din județul vecin - Dâmbovița. În timpul protestelor recente, spoitorii s-au aliat cu românii împotriva răcarilor. Cei din urmă s-au stabilit într-un câmp, nu au documente și sunt foarte puțin integrați. Nu e vorba de un conflict etnic. Este vorba strict de lipsa de educație”, mai susține locuitorul din Bolintin.

Imaginile transmise pe Facebook de Claudius Toma, prieten cu bărbatul ucis, arată că protestatarii au scandat împotriva romilor din Răcari, județul Dâmbovița.

Furia lor s-a îndreptat și asupra forțelor de ordine care au blocat accesul către locuințele celor din urmă pentru a nu escalada conflictul.

VIDEO Protestatarii huiduie fortele de ordine în Bolintin Vale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:29 0:00

Indiferent de etnie, Poliția este instituția care ar trebui să țină sub control fenomenul infracțional. Mai mulți locuitori cu care Europa Liberă a discutat la Bolintin pun ineficiența autorităților pe seama faptului că poliția este mult subdimensionată față de probleme care există în localitatea lor. Și ei ar vrea mai mulți polițiști

Problema e una de sistem, în multe dintre orașele mici sau satele României numărul polițiștilor este insuficient pentru a asigura securitatea cetățenilor.

Problema sărăciei

Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca consideră că această atitudine poate fi una sinceră, chiar dacă, de regulă, oamenii nu sunt dispuși să critice autoritățile în fața unei camere de luat vederi.

„E o comunitate mică, oamenii au crescut acolo, se știu între ei, e posibil ca aceștia să ia apărarea poliției știind că problemele apar pentru că sunt foarte puțini oameni ai legii în localitate. Pe de altă parte, e posibil ca în declarațiile publice, oamenii să nu declare adevărul de frica autorităților. Poliția cunoaște pe fiecare locuitor, uneori e greu să vorbești critic despre primar sau polițist la televizor”, arată David.

Daniel David, rectorul Universitații Babeș Bolyai din Cluj consideră sărăcia principala problemă a conflictelor etnice.
Daniel David, rectorul Universitații Babeș Bolyai din Cluj consideră sărăcia principala problemă a conflictelor etnice.

Despre conflictul în sine de la Bolintin Vale, profesorul de la Cluj consideră că acesta este cauzat de sărăcie și de lipsa de speranță. Atâta timp cât vor exista diferențe majore între diferite clase sociale, lucrurile nu se vor rezolva.

„Autoritățile locale să aibă planuri clare de dezvoltare care să aducă bunăstare tuturor. Resursele puține vor accentua diferențele de grup”, ne-a declarat profesorul David.

Scurt istoric al situației de la vârful IPJ Giurgiu

Fostul șef al IPJ Giurgiu, comisarul Cătălin Georgescu a fost primul nume mare sacrificat în urma protestelor de la Bolintin Vale.

Împuternicit șef al poliției Giurgiu în 2016 de către fostul ministru tehnocrat Dragoș Tudorache, Georgescu a pierdut postul după venirea PSD la putere. În septembrie 2018 a susținut un concurs și a revenit pe funcție.

„Georgescu nu era bine văzut de secretarul de stat Bogdan Despescu. În cazul Bolintin Vale cineva nu și-a făcut treaba. Am înțeles că au existat sesizări, dar nu le-a verificat nimeni. Acolo a fost o situație care a escaladat. Pe de altă parte, dacă ai foarte multe sesizări și doar un echipaj de poliție, nu ai cu cine să le rezolvi. Situația tensionată trenează de luni de zile în localitate. În Bolintin sunt 13.000 de locuitori. Șeful de post de acolo ar trebui să-i cunoască pe fiecare în parte”, ne-a declarat un oficial din cadrul Ministerului de Interne.

Carmen Dan, fost ministru de Interne în perioada 2017 – 2019, chiar a trimis Corpul de Control la Giurgiu pentru a verifica activitatea lui Georgescu. Au urmat diverse șicane, dar acesta a rezistat pe funcție până recent, când a fost înlocuit cu comisarul șef Ionuț Dana, titular al postului de șef al Poliției Sectorului 1.

Despre noul șef al IPJ Giurgiu, trimis de la București pentru a încerca să detensioneze situația, oficialul arată că este un polițist integru, calculat, care va trebui să analizeze toate plângerile depuse de-a lungul anilor.

„Dacă o să dea vina pe greaua moștenire nu o să rezolve nimic. Sunt sătul de această scuză. Din păcate, situația din Giurgiu se poate multiplica la nivel național. În județele mici, poliția se axează pe relaționare, nu pe investigare infracțională”, mai susține polițistul.

Un alt ofițer al ministerului de Interne insistă că situația e nuanțată de faptul că incidentul de la Bolintin a fost unul spontan.

„Starea de fapt de acolo este similară cu ce se întâmplă în structura Poliției Române la nivel național. Am auzit diverse variante cum că ar fi existat zeci, sute de plângeri ale populației locale și că nu s-ar fi făcut nimic cu ele. Nu e adevărat. Sunt câteva plângeri. Nu zeci, nu sute. Ceea ce s-a întâmplat la Bolintin a fost un eveniment nefericit, o altercație care nu putea fi prevenită. Credeți că dacă erau 10 polițiști atunci pe stradă individul respectiv nu ar fi aruncat cu piatra? Cum să previi un conflict spontan? Asta nu am învățat nici la școală, nici din experiența de polițist de până acum”, susține ofițerul.

Un singur echipaj de Rutieră

Primarul localității, Daniel Trăistaru, ne-a declarat că Bolintin are un singur echipaj de poliție rutieră care deservește tot nordul județului Giurgiu și că dacă cineva sună la 112, uneori polițiștii ajung după 30 sau 40 de minute.

Locutorii din Bolintin Vale protestează după ce un locuitor a fost ucis
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:18 0:00

În replică, ofițerul care a acceptat să discute cu reporterul Europa Liberă arată că în cazul unei tragedii, toți caută scuze, fitilul de la Bolintin fiind aprins de amintirea unor evenimente grave petrecute în urmă cu 31 de ani.

„Asta e placa pe care o pun toți. E în firea autorităților locale să arunce vina pe altcineva, de parcă ei nu ar conduce respectiva localitate. Mereu trebuie să dăm vina pe cineva. Vinovați sunt ceilalți. Oamenii s-au adunat în fața primăriei din emoție, având în vedere evenimentele anterioare, din 1991, când au fost incendiate câteva zeci de case ale romilor. Sigur că ne dorim să fie mai mulți polițiști pe străzi, dar de unde să-i scoatem? Deficit de personal este peste tot în țară. Și apoi, să nu uităm că dosarele penale nu sunt doar ale polițiștilor, ci și ale procuraturii”, mai arată angajatul MAI.

„Umbra” lui Nicolae Bădălău la Bolintin Vale

Bolintin Vale este locul „de suflet” al fostului senator PSD Nicolae Bădălău, actualul vicepreședinte al Curții de Conturi. Familia sa deține mai multe proprietăți și afaceri în localitate.

L-am întrebat pe primarul Trăistaru dacă a cerut ajutorul fostului parlamentar pentru detensionarea situației. A negat că ar fi vorbit despre acest incident cu fostul demnitar.

În 2020, casa din Bolintin Vale a fiului fostului politician, Andrei, a fost spartă. Hoții au plecat cu 30.000 de euro și două ceasuri de aur în valoare de 50.000 de euro.

În Bolintin Vale, societatea este fragmentată inclusiv în rândul cetățenilor de etnie romă. Un membru al comunității este supărat pe cei „veniți din Răcari”, despre care spune că sunt „neserioși”.

„Dacă erau băieți cuminți ședeau la locul lor. Cum sunt și ceilalți, spoitorii. Nu stau de atâția ani cu noi aici? Își văd de treaba lor, de mici copii îi știm , din școală. E de rău. Băiatul ăla am auzit că are doi copii, nevasta e vai de mama ei, nu lucrează. Era un băiat extraordinar. Tatăl lui era Tomescu, care era înainte pe autobuz, făcea Bolintin București. O finețe de băiat, domnișoară ziceai că e”.

Alt locuitor din Bolintin spune că victima îi era prieten și că e păcat de moartea lui. Nu trece prin cartierul agresorilor de frică.

„Mie mi-e frică efectiv să mă duc acolo la ei în cartier. Nu am fost pentru că efectiv mi-e frică".

O altă locuitoare din Bolintin Vale pretinde că enclava de romi din care provine cel care a lovit cu piatra ar fi fost adusă de fostul primar.

„E babilonie aici la noi. Trebuie să ieșim în stradă, să facem ceva. E și primarul vai de el... vă dați seamă? Au fost aduși de alt primar care a fost înainte”, ni se destăinuie o femeie.

Și un alt bărbat susține că romii veniți de la Răcari s-au stabilit în localitatea lui cu acordul fostului primar.

„Mulți dintre ei nu au acte. Au ocupat niște terenuri abuziv, acolo. Bineînțeles, cu acordul conducerii primăriei, ca să-i voteze pe ei. Poliția își face treaba, dar sunt prea puțini pentru câte infracțiuni se fac”, susține bărbatul.

La o aruncătură de băț de primărie și poliție se află cabinetele parlamentare a doi demnitari aleși de locuitorii din Bolintin Vale. Ușa care ar trebui să ducă la senatorul liberal Toma Florin Petcu și la deputata PNL Gabriela Horba e încuiată.

La trei zile după incident, Poliția Română a anunțat că șeful Poliției Județene Giurgiu, Cătălin Constantin Georgescu a fost înlocuit din funcție, fiindu-i stabilite atribuții la Direcția Management Strategic și Suport Informațional a Poliției Române.

În locul său a fost împuternicit comisar-șef Ionuț Dana, actual șef al Poliției Sectorului 1.

Istoria conflictelor interetnice din Bolintin

În urmă cu 30 de ani, în aprilie 1991, localitatea vecină, Bolintin Deal era scena unui conflict major între etnicii români și romi. În noaptea de Înviere, un rom aflat sub influența băuturilor alcoolice a înjunghiat de mai multe ori un student român din localitate.

După decesul victimei, românii au atacat casele romilor și au incendiat 22 de locuințe, două fiind dărâmate cu buldozerele.

Șase săptămâni mai târziu, un bărbat român era înjunghiat de un tânăr rom în localitatea vecină Ogrezeni. A doua zi, 21 de locuințe ale romilor erau incendiate și aceștia nevoiți să părăsească localitatea.

Și atunci au intervenit trupele speciale și jandarmii, iar șeful de post din Ogrezeni a fost demis. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Tănase și alții împotriva României, la incendiere ar fi participat peste 2.000 de oameni, în frunte cu preotul satului și cu primarul.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns la un acord cu Guvernul și a plătit despăgubiri de 550.000 de euro

Incendierea caselor a dus la deschiderea unui proces împotriva celor vinovați. La 17 octombrie 1996 a început procesul penal, conexat cu acțiunea civilă în despăgubiri.

Judecătoria București s-a pronunțat la 18 mai 1998. Au fost condamnate 13 persoane pentru violare de domiciliu și distrugere de bunuri la închisoare cu suspendare între 3 și 6 luni.

Instanțele din țară au înjumătățit despăgubirile civile cerute de romi, pe motivul circumstanțelor atenuante ale provocării. În plus, judecătoria nu a acordat despăgubiri pentru bunurile mobile, considerând că nu fuseseră dovedite existența și distrugerea lor ulterioară din timpul incidentelor.

Nemulțumiți de soluție, romii s-au adresat CEDO. Pentru a scoate dosarul de pe rol, în 2009, România a plătit reclamanților suma de 565.193 de euro. În același timp, Guvernul s-a angajat să ia o serie de măsuri:

  • să amelioreze programul educativ spre a preveni și combate discriminarea împotriva romilor în programa școlară din Bolintin Deal, județul Giurgiu.
  • să redacteze programe de informare publică și de eliminare a stereotipurilor, prejudecăților și practicilor față de comunitatea de romi din instituțiile publice din Giurgiu.
  • să inițieze programe de educație juridică alături de membrii comunităților de romi
  • să stimuleze participarea romilor la viața economică, socială, educațională, culturală și politică din comunitatea locală

Cât de eficiente au fost aceste măsuri s-a văzut în aprilie 2020 când, Bolintin Vale era, din nou, pe prima pagină a ziarelor.

În spațiul public a apărut o înregistrare în care un rom culcat la pământ, cu mâinile legate la spate, era lovit de șeful de post din localitate. A urmat o anchetă, IPJ Giurgiu l-a destituit, dar s-a întors pe post după două luni deoarece procedurile în cazul dosarelor penale sunt de durată.

În ciuda acestui incident, locuitorii din Bolintin țin partea lui Costel Marian Șerban, șeful de post din localitate. Intervenția de acum doi ani a avut loc chiar în cătunul care ar aduce necazuri comunității.

Giurgiu, județ problemă

Județul Giurgiu, situat la granița cu Bulgaria, este cunoscut ca unul cu probleme în ceea ce privește infracțiunile cu violență sau cele economice.

În 2013, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) trimiteau în judecată 53 de persoane și 54 de firme acuzate de operaţiuni de import sau achiziţii intracomunitare de bunuri, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA.

Printre inculpați, Mircea Cezar Măgureanu, fost senator PSD și funcționari ANAF, dar și un interlop local, Octavian Grecu, zis „Butoane”. Prejudiciul stabilit la momentul respectiv era de 168 milioane de dolari.

În septembrie 2018, Octavian Grecu, liderul clanului Butoane, era condamnat de Tribunalul București la 11 ani închisoare iar fostul director general adjunct ANAF, Nicușor Drăgan primea o pedeapsă de 12 ani de închisoare.

În iunie 2021, după opt ani de proces, judecătorii Curții de Apel București desființează sentința penală și decid rejudecarea procesului la instanța inferioară.

În octombrie 2011, baschetbalistul Chauncey Hardy (23 de ani), conducătorul de joc al echipei CSS Giurgiu a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit cu pumnul in fata, in urma unei altercații într-un club din Giurgiu. Sportivul a decedat la scurt timp.

Nicolae Tomescu, tânărul de 42 de ani ucis într-o altercație cu un grup de romi la Bolintin Vale.
Nicolae Tomescu, tânărul de 42 de ani ucis într-o altercație cu un grup de romi la Bolintin Vale.

În ianuarie 2014, Ionuț Tănăsoaia, zis Gipsy Gypsanu era condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare.

Țară în service | Marele eșec al spitalelor regionale. România a pierdut 500 de milioane de euro

Macheta spitalului metropolitan care ar fi urmat să fie construit în București. Proiectul a rămas la stadiul de machetă.

Ideea construirii unor spitale regionale moderne a fost rostogolită de toate guvernele din 2005 până în prezent. Niciunul nu a reușit să pună măcar o cărămidă, deși Uniunea Europeană a alocat un miliard de euro României. Jumătate din această sumă s-a pierdut.

Comisia Europeană a alocat încă din 2016 peste un miliard de euro pentru realizarea a trei spitale intitulate ca „regionale”. Finanțarea urma să fie acordată pe exercițiul financiar european ce se va termina în 2027. Jumătate din sumă ar fi trebuit cheltuită până în 2021, însă autoritățile române nu au finalizat nici măcar proiectele tehnice.

Din finanțarea de un miliard au mai rămas 500 de milioane de euro. Pentru a nu pierde și acești bani, Ministerul de Finanțe a realizat împrumuturi de peste 700 de milioane de euro.

La București, primarul Gabriela Firea s-a ambiționat să ridice un spital nou și, după ce acesta a fost scos de pe lista finanțărilor europene, în decembrie 2019, a promis că va investi un miliard de euro de la bugetul local.

Studiul de fezabilitate pentru spitalul metropolitan din București a expirat la sfârșitul anului 2021. Municipalitatea a cheltuit 3,5 milioane de lei pentru el. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ne-a declarat că nu va începe lucrările la Spitalul Metropolitan, pentru că nu are certitudinea că există bani pentru el.

Între timp, multe spitale din România funcționează în clădiri insalubre, unele vechi de câteva decenii, care pun în pericol viața pacienților și fac din sistemul sanitar o sperietoare pentru bolnavi.

Începutul a fost, ca întotdeauna, promițător

Ideea unităților spitalicești regionale apare prima dată în 2005, într-un pachet pentru reforma în domeniul sănătății. Era un set de acte normative pe care guvernul de atunci, condus de Călin Popescu Tăriceanu, și-l asuma.

Foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au promovat intens o strategie cu spitale noi și bine dotate în sistemul de sănătate. În mandatele de premier ale lui Tăriceanu a apărut ideea, iar în cele ale lui Ponta s-a decis să se apeleze la fondurile europene.
Foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au promovat intens o strategie cu spitale noi și bine dotate în sistemul de sănătate. În mandatele de premier ale lui Tăriceanu a apărut ideea, iar în cele ale lui Ponta s-a decis să se apeleze la fondurile europene.

Ministrul Sănătății de la acel moment, Eugen Nicolăescu, declara că vor fi construite opt spitale regionale, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare a României.

Unitățile sanitare urmau să se ocupe de cazurile de urgență care nu pot fi soluționate de cele județene. Eugen Nicolăescu declara că o astfel de unitate urma să aibă cele mai bune dotări posibile și un sistem nou de ambulanță.

Iași, Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Galați și Târgu-Mureș erau orașele în care guvernul promiteau că va ridica spitale noi. Totul a rămas pe hârtie.

Promisiunea avea să fie rostogolită de toate guvernele. În perioada 2008 - 2012, a guvernării Boc, autoritățile centrale au preluat idea fără a face nimic concret în acest sens. Între 2012 și 2015, Guvernul Ponta promitea nu doar demararea lucrărilor pentru toate spitalele regionale, ci și modernizarea mai multor unități sanitare județene. Tot atunci s-au depus proiecte de finanțare europeană.

Între 2015 și 2016, premierul Dacian Cioloș insistă ca finanțarea acestor spitale să se obțină de la Bruxelles. Comisia Europeană a alocat în 2016 peste un miliard de euro pentru realizarea a trei spitale intitulate ca „regionale”

În 2016, guvernarea este preluată de PSD, iar guvernele acestui partid, controlate din umbră de Liviu Dragnea, modifică strategia. Anunță că din cele opt spitale regionale rămân doar trei, a căror realizare este coordonată de Ministerul Sănătății.

Cele trei unități ar fi urmat să fie realizate în Iași, Craiova și Cluj-Napoca, prin Ministerul Sănătății, cu finanțarea europeană obținută anterior.

Spitalele județene nu fac față numărului mare de cazuri de urgență din cauza lipsei dotărilor, dar și a clădirilor vechi care nu permit extinderea.
Spitalele județene nu fac față numărului mare de cazuri de urgență din cauza lipsei dotărilor, dar și a clădirilor vechi care nu permit extinderea.

Tot atunci „apare”, pe hârtie, și o unitate spitalicească pentru zona metropolitană București-Ilfov, care să fie mult mai mare decât orice spital regional.

Acesta urma să fie un centru medical cu 12 săli de operații, 1.000 de paturi, centre de cercetare și spații de cazare. Totul ar fi trebuit finalizat în 2020. În plus, proiectul spitalul metropolitan din Capitală trecea în administrarea Primăriei Capitalei și a Gabrielei Firea, primarul de la acel moment.

Între 2019 și 2021, miniștrii Sănătății preiau ideea celor trei spitalele regionale și aprobă realizarea de studii de fezabilitate și de oportunitate. Curg alte promisiuni: până în 2024 vor fi gata. Valoarea totală a celor trei unități medicale regionale era de 1,45 miliarde de euro.

Indicatorii celor trei spitale regionale

România a trimis din 2016, la Bruxelles, mai multe documente privind proiectele celor trei spitale regionale. În acte s-au avansat diverse sume pentru realizarea construcțiilor și a dotărilor medicale aferente. În baza acestor planuri, comisarii și funcționarii europeni au aprobat finanțările prin Banca Europeană de Investiții.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași, de pildă, cel mai avansat proiect din prezent, are nevoie de peste 500 milioane euro (fără TVA).

Macheta Spitalului Regional de Urgență Iași.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Iași.

Unitatea este prevăzută cu 60 de paturi de urgență și 850 de paturi de spitalizare continuă, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, endoscopie, cardiologie, neuroștiințe și multe alte specializări.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) din Craiova ar trebui să aibă 807 paturi și 19 săli de operație. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 786/2019, valoarea proiectului SRU Craiova este de 602,74 milioane de euro, din care cost net 507 milioane de euro.

Macheta Spitalului Regional de Urgență Craiova.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Craiova.

Acesta va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în șapte centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest a țării, cu toate dotările necesare.

Are prevăzute 60 de locuri la Unitatea de Primiri Urgențe, 30 pentru chirurgia de zi, 15 pentru îngrijiri medicale de zi și 20 pentru îngrijiri oncologice de zi. Restul de paturi ar fi pentru îngrijirea continuă a pacienților cu boli acute.

Spitalul Regional de Urgențe (SRU) din Cluj este prevăzut cu 850 de paturi. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 667/2019, valoarea proiectului SRU Cluj este de 539,6 milioane de euro, din care cost net (fără TVA) este 454 milioane de euro.

Macheta Spitalului Regional de Urgență Cluj-Napoca.
Macheta Spitalului Regional de Urgență Cluj-Napoca.

„Noul Spital Regional de Urgență Cluj (SRU Cluj) va înlocui și prelua rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu excepția celor două departamente de ginecologie/obstetrică”, potrivit unui document al Ministerului Sănătății.

Ultima promisiune, în 2022 se trece la treabă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ne-a precizat că, anul acesta, România va demara construcția spitalelor regionale, începând cu cel de la Iași. „Sunt trei spitale regionale, e vorba de Iași, Craiova și Cluj. Pentru Iași a fost semnat contractul pentru proiectare. Urmează să se semneze și pentru Cluj și Craiova”, a explicat acesta.

Alexandru Rafila este sigur că va demara construcția propriu-zisă a acestor spitale regionale în mandatul său de la Sănătate.
Alexandru Rafila este sigur că va demara construcția propriu-zisă a acestor spitale regionale în mandatul său de la Sănătate.

Asta deși însuși Rafila a recunoscut, într-o ședință de guvern de la începutul lunii decembrie, că statul român e de stângaci și că nu știe să utilizeze finanțările deja obținute.

„Nu știm să folosim resurse pe care le avem la îndemână”, spunea Alexandru Rafila, în ședința de guvern din 8 decembrie.

Declarația sa se referă la faptul că România a avut rezervată încă din 2015 o finanțare, din care nu s-a folosit niciun eurocent până acum.

„Bani în cont” în perioada 2015-2021

Corina Crețu a fost comisar european pentru Politică Regională în perioada 2014-2019. Aceasta ne-a explicat faptul că mai mult de șase ani România a avut banii în cont pentru a realiza aceste proiecte a clinicilor regionale.

Corina Crețu a fost comisar european în perioada 2014-2015, interval în care a admnisitrat tocmai proiectele de finanțare regională..
Corina Crețu a fost comisar european în perioada 2014-2015, interval în care a admnisitrat tocmai proiectele de finanțare regională..

„Am semnat proiectele pentru Spitalele Regionale în 2015 și au fost parcați acești bani încă din Cadrul Financiar 2014-2020”, punctează aceasta.

Corina Crețu crede că proiectele nu au fost puse în practică, deși bani existau, din cauza disensiunilor între autorităților locale și Ministerul Sănătății. Asta pentru că fiecare parte dorea să administreze finanțarea europeană de peste un miliard de euro obținută de la Bruxelles.

„În exercițiul financiar 2014-2020, unde au figurat inițial aceste spitale regionale, Guvernul României solicitase ca beneficiar să fie Ministerul Sănătății și, având în vedere tensiunile din țară, autoritățile locale au solicitat, cât eram eu comisar european, să le preia ele. Dar pe acel exercițiu financiar nu era posibilă realizarea acestui transfer”, mai explică aceasta.

Bruxelles este șocat de faptul că s-a semnat un contract în 2015, banii au fost virați din 2019, e vorba de 1,2 miliarde euro pentru cele trei spitale regionale, și de atunci nu se mai întâmplă nimic”, Corina Crețu

Din 2016, autoritățile centrale trebuiau să înceapă să cheltuie banii.

„În mod normal ar fi trebuit ca Guvernul, prin Ministerul Sănătății, pentru că el figurează acum ca și beneficiar, să lanseze licitațiile, să se aleagă companiile și să se înceapă construcția”, a mai precizat actualul eurodeputat.

„Este absolut inexplicabil ce se întâmplă, faptul că știm care este situația din spitalele din România, știm care este situația infrastructurii de sănătate. După șase ani nu cred că mai există vreo țară care să aibă proiect semnat de șase ani unde să nu se fi săpat nici măcar o groapă pentru construcție”, a adăugat Corina Creţu.

Ce trebuia să fie gata până în 2021

Corina Crețu susține că Ministerul Sănătății a avut la dispoziție o finanțare de minimum un miliard de euro din 2016 pentru a realiza cele trei spitalele regionale.

Finanțarea putea urca chiar până la 1,2 miliarde de euro. Cofinanțarea, de 250 de milioane de euro, urma să fie asigurată de autoritățile române.

În lipsa unor unități moderne din România, mulți pacienți în stare gravă sunt transportați de urgență în străinătate pentru a fi tratați.
În lipsa unor unități moderne din România, mulți pacienți în stare gravă sunt transportați de urgență în străinătate pentru a fi tratați.

Dintr-un document al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, minister care a semnat și el finanțarea europeană pentru spitalele regionale, reiese că: „la semnarea contractelor de finanțare pentru care a fost primită și aprobarea Comisiei Europene s-a decis derularea proiectelor în două faze”.

Prima fază să fie finanțată din POR (Programul Operațional Regional) 2014-2020 și a doua finanțată din POS (Programul Operațional de Sănătate) 2021-2027.

  • Pentru faza I, obiectivele principale erau: realizarea proiectelor tehnice și încheierea contractelor pentru construcții pentru alocarea finanțărilor. În această perioadă de până la sfârșitul anului 2021 (POR 2014-2020 prevedea ca pnă la finalul anului 2021 să se realize sau să înceapă lucrările finanțate), nu s-a semnat niciun contract, nu s-a construit nimic.
  • Pentru faza II, obiectivele principale sunt construirea propriu-zisă a spitalelor, dotarea și operaționalizarea acestora, precum și realizarea unor măsuri de reformă și sustenabilitate a serviciilor.

Au mai rămas doar 500 de milioane de euro „în cont”

Dintr-un document obținut de la Ministerul de Finanțe, reiese că în 2021 România a solicitat împrumuturi rambursabile la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) pentru a putea începe lucrările la cele trei spitale regionale.

Din același act reiese că aceste credite sunt motivate prin faptul că România trebuie să construiască trei spitale regionale, iar finanțarea europeană prin programele europene operaționale în perioada 2021-2027 pentru aceste proiecte este de doar 500 de milioane de euro.

„Potrivit studiilor de fezabilitate, costul total al celor trei spitale se ridică la circa 1,64 miliarde de euro. În baza estimărilor recente, alocarea financiară care urmează a fi asigurată din viitorul Program Operațional Sănătate (POS 2021-2027) pentru cele trei spitale regionale este de 500 milioane de euro, acoperind 39,02% din costul net al acestora, diferența urmând a fi asigurată din alte surse legal constituite”, se precizează într-un document semnat de fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare.

Împrumut cu dobândă în locul finanțărilor nerambursabile

BEI finanțează în mod uzual până la 50% din costul net al unui proiect. Din acest motiv, Ministerul de Finanțe a obținut împrumuturi de 250 de milioane de euro pentru unitatea din Iași, 226 milioane de euro pentru SRU Cluj, respectiv până la 254 milioane de euro pentru SRU Craiova.

„Din punct de vedere al termenilor şi condiţiilor financiare, împrumuturile acordate de BEI sunt competitive şi mai flexibile decât alte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa financiară internaţională”, se mai precizează într-un alt document obținut de la Ministerul Sănătății care vizează finanțarea spitalelor regionale.

„Dobânda percepută poate fi fixă (cotele indicative de la ultimele trageri în cadrul împrumuturilor existente au variat între 0,7% - 1,71% în funcție de perioada de rambursare aleasă) sau variabilă (bazată pe rata EURIBOR, la care se adaugă o marjă a Băncii)”, se mai precizează în document.

Stadiul proiectelor celor trei spitale regionale

Pentru toate cele trei unități din Cluj-Napoca, Iași și Craiova s-au finalizat, în 2020, studiile de fezabilitate, plătite din bani europeni.

Ulterior, Ministerul Sănătății a scos la licitație proiectarea viitoarelor construcții. Cel mai avansat proiect este cel din Iași, unde a fost desemnată deja asociarea de societăți care va realiza studiul tehnic.

Contractul pentru proiectarea Spitalului Regional Iași, în valoare de 39 de milioane de lei, fără TVA (aproape 9,5 milioane de euro) a fost câștigată de asocierea condusă de firmă italiană Studio Altieri SpA (lider).

Din grupul de companii care va mai lucra la proiectare, care trebuie să fie gata anul acesta, fac parte Steam, Italconsult SpA, Proiect Consulting, Rheinbrucke, K-Box Construction Design. În 2023, ar trebui lansată licitația de execuție a lucrărilor.

Contractul de proiectare a Spitalului Regional Craiova, în valoare de 16 milioane de euro, nu a fost nici până acum atribuit. Acesta a fost scos la licitație la începutul anului trecut, iar în iulie au fost deschise ofertele.

Ministrul Rafila declara în decembrie că speră că în luna ianuarie să fie anunțată asociererea câștigătoare. La licitație au participat nouă asocieri de firme din Turcia, Italia, Spania, Franța, Danemarca și România.

Valoarea estimată a contractului de servicii pentru proiectarea Spitalului Regional Cluj-Napoca este de 68 milioane de lei fără TVA (18 milioane de euro cu tot cu TVA). Nici în acest caz nu a fost desemnată firma sau asocierea câștigătoare.

Spitalul Metropolitan din București

Spitalul metropolitan se află într-o situație similară. Unitatea este prezentată de reprezentanții Trustul de Clădiri Metropolitane, companie a municipalității, ca o copie a celebrului spital AKH Viena. Dar, „mai mare, cu 2.500 de paturi”, potrivit prezentărilor proiectului.

Spitalul Metropolitan din București ar urma să aibî 1.000 de locuri.
Spitalul Metropolitan din București ar urma să aibî 1.000 de locuri.

Investiția anunțată în 2019 de Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, ar trebui să fie ridicată în zona Pipera. În decembrie 2019, consilierii generali ai PSD și ALDE au votat bugetul investiție, care se ridica la suma de un miliard de euro.

Valoarea totală a investiţiei, gândită a se face din fonduri de la bugetul local din alte surse, este de 4,7 miliarde de lei cu TVA, iar durata de realizare de 60 de luni (cinci ani).

În primul an, fără a se preciza care este acesta, ar urma să se investească 216 milioane de lei, iar în al cincilea - 2,3 miliarde de lei.

Spitalul ar trebui să aibă nouă tronsoane: 750 de paturi pentru spitalizare continuă, 107 – pentru spitalizare de zi, 93 posturi de tratament, 113 paturi ATI (din care 10 pentru Neonatologie), 44 cabinete ambulatoriu, 33 săli de operaţie în blocuri operatorii.

Nicușor Dan, actualul primar, spune că acest proiect este realizabil doar dacă Bucureștiul obține finanțare europeană prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) sau prin alt program.

„Eu mi-aş dori să avem un miliard de euro finanţare, ca să putem să îl facem, dar mi se pare extrem de puţin probabil să îl facem fie prin PNRR, fie prin alte surse. Există proiecte mai mici de extindere ale spitalelor noastre, care sunt depuse pe PNRR. Sunt mult mai optimist în privinţa lor”, ne-a precizat Nicuşor Dan.

Opoziția sistemului

Spitatele regionale, cele mai importante investiții din domeniul sănătății, nu au fost niciodată sprijinite de întreg personalul medical. Asta pentru că aceste unități moderne urmează să preia locul - și pacienții - unor clinici județene, regionale unde profesează cei mai cunoscuți medici ai zonei.

Cum finanțarea spitalelor este realizată în funcție de numărul de cazuri tratate și de gravitatea acestora, spitalele județene tradiționale ar urma să-și piardă mare parte din finanțările de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

De fapt, chiar din 2005, de la prima lansarea a proiectelor, secretarul general al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, spunea că a înființa astfel de spitale ar însemna bani pierduți. El pleda ca finanțările pentru aceste unități să meargă la spitalele mari care deja existau în fiecare regiune.

Vasile Astărăstoae adauga că dacă fondurile vor fi dirijate către astfel de unități medicale, pacienții n-ar mai fi tratați în mod egal. Numai unii dintre bolnavi vor beneficia de serviciile unor astfel de spitale, era de părere Vasile Astărăstoae.

„Și acum există spitale de urgență care preiau cazurile cele mai dificile, este vorba de centrele universitare, așa încât nu văd rațiunea existenței unor astfel de spitale regionale”, afirmă Vasile Astărăstoaie.

Țară în service | Ororile din închisori. Ce (nu) a respectat România din decizia CEDO privind tortura deținuților

În 2015, deținuți din mai multe penitenciare din țară au protestat împotriva condițiilor de detenție. CEDO a condamnat România de mai multe ori din acest motiv, însă problema persistă și în 2022.

CEDO a constatat încă 2017 că România are prea puține celule și prea mulți deținuți. Un deceniu mai târziu, doar un penitenciar din 45 respectă 100% normele europene. Deținuții au fost compensați până în 2019 cu zile de libertate în baza recursului compensatoriu. După abrogarea acestuia, au reînceput să dea în judecată statul român. Problema rămâne una de sistem.

În 2017, România primea termen până în 2025 să rezolve problema condițiilor de detenție. Recomandarea principală era să asigure minimum patru metri pătrați pentru fiecare deținut, dar și condiții decente celor încarcerați.

De atunci și până în prezent, statul român nu a amenajat niciun loc de detenție nou. Autoritățile au făcut doar reamenajări și au creat 200 de locuri noi în celulele conforme. Marile proiecte de construcție a unor penitenciare noi au rămas pe hârtie.

În închisorile din România sunt, scriptic, aproximativ 17.500 de locuri. În urmă cu cinci-șase ani, în perioada de glorie a luptei anticorupție și împotriva crimei organizate, acestea erau ocupate de 28.000 de oameni, distribuiți în 45 de pușcării. În 2022, sunt aproape 22.000.

Faptul că în penitenciarele din România nu sunt locuri suficiente pentru numărul mare de condamnați face ca în multe celule să fie îngrămădiți mai mulți deținuți decât impun normele europene privind respectarea drepturilor omului.

Aceste norme prevăd ca fiecare deținut să aibă un spațiu de patru metri pătrați la dispoziție. Însă, în penitenciarele românești, sunt întâlnite des celule-hală, cu peste 30 de condamnați, sau mini-celule de 12 metri pătrați în care sunt înghesuiți și opt deținuți.

Lipsa spațiului pentru infractori nu este un moft, iar supraaglomerarea face ca, uneori, spun specialiștii, să fie imposibilă reintegrarea socială a celor care se eliberează.

Unii deținuți ies din penitenciare mai înrăiți față de societate decât au intrat, ceea ce crește riscul de recidivă. „Asta pentru că numărul abuzurilor fizice sau psihice de după gratii este foarte mare într-un spațiu care nu poate fi controlat de gardieni”, explică reprezentanții APADOR-CH (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki).

Deținuții agresează fizic sau sexual adesea alți colegi de celulă. Aceste concluzii au fost preluate și într-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite privind respectarea drepturilor omului din România.

Cele mai dure penitenciare, unde abuzurile între deținuți sunt cel mai des întâlnite, sunt închisorile de maximă siguranță, așa cum sunt cele din Giurgiu, Iași, Craiova, Rahova și Galați.
Cele mai dure penitenciare, unde abuzurile între deținuți sunt cel mai des întâlnite, sunt închisorile de maximă siguranță, așa cum sunt cele din Giurgiu, Iași, Craiova, Rahova și Galați.

„Conform statisticilor oficiale, suprapopularea a reprezentat o problemă, în special în acele penitenciare în care nu s-a respectat suprafața standard de patru metri pătrați per deținut, stabilită de Consiliul Europei. Condițiile în sistemul de penitenciare au rămas în general precare, iar observatorii au menționat insuficientele investiții în reparații și modernizare”, se precizează în raportul Departamentului de Stat.

Supraaglomerarea, pe scurt

În afară de penitenciarul din Găești, județul Dâmbovița, restul de 44 de penitenciare au cel puțin o secție care nu respectă limita de patru metri pătrați pentru un condamnat.

Reprezentanții APADOR-CH au constatat, spre exemplu, că la Penitenciarul Rahova spațiul de patru metri pătrați este calculat luând în calcul și grupul sanitar din celulă, fapt contrar recomandărilor europene.

Chiar și așa, în cele 17.500 de locuri din cele 45 de penitenciare sunt înghesuiți la acest moment aproape 22.000 de condamnați.

Deținuții români au început să se prindă din 2007 că pot scoate și câteva mii de euro ca despăgubiri pentru rele tratamente primite după gratii. Așa că sute de condamnați au dat România în judecată la CEDO pentru a obține daunele care sunt între 3.000 și 10.000 de euro.
Deținuții români au început să se prindă din 2007 că pot scoate și câteva mii de euro ca despăgubiri pentru rele tratamente primite după gratii. Așa că sute de condamnați au dat România în judecată la CEDO pentru a obține daunele care sunt între 3.000 și 10.000 de euro.

Rețeaua de penitenciare din România se află în subordinea Ministerului Justiției. Ministrul Cătălin Predoiu susține că problemele sistemului de detenție pot fi rezolvate doar cu o finanțare adecvată.

„Am avut un dialog bun cu Ministrul Finanțelor pe toate subiectele semnalate”, ne-a transmis acesta. „Niciun stat din UE nu-și poate permite să se joace cu siguranța cetățenilor. Acest fenomen va fi un temei pentru a explora cu CEDO în viitor și găsirea unei soluții”, a mai explicat Predoiu.

Din 2017, de la prima condamnare a României la CEDO pentru nerespectarea drepturile deținuților, și până astăzi nu s-a pus nicio cărămidă pentru construirea unui nou penitenciar. Asta deși Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) are de aproape doi ani o finanțare europeană de peste 177 de milioane de euro pentru a amenaja două închisori noi.

Reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor ne-au explicat că procedurile administrative care trebuie îndeplinite au împiedicat deschiderea șantierelor. „Trebuie ținut cont că penitenciarele sunt unități cu caracter militar și din acest motive, totul este mult mai complicat”, a transmis ANP, într-un răspuns oferit Europei Libere.

Lipsa de inițiativă a Ministerului Justiției are două urmări negative. În primul rând, îi avantajează pe infractorii periculoși, condamnați înainte de 2019, care în baza recursului compensatoriu impus din 2017 pot ieși mai repede de după gratii.

Apoi, în al doilea rând, deținuții pot ieși nu doar mai repede din închisoare, ci pot și obține bani de la stat. Între 3.000 și 10.000 de euro au fost sumele compensatorii acordate de CEDO pentru deținuții care reclamau condițiile inumane din temnițe românești.

Între 2011 și 2017, România achita anual despăgubiri în medie de 5 milioane de euro, bani pe care îi primeau deținuții care reclamau, printre altele, la CEDO că nu au un spațiu alocat de patru metri pătrați. Între 500 și 600 de condamnați au primit astfel de daune de la instanța europeană, conform unei statistici a ministerului de resort.

Grozăviile care se petrec în celulele suprapopulate

Reprezentanții APADOR-CH, dar și ai altor asociații, susțin că lipsa spațiului îi transformă pe unii deținuți în persoane mult mai violente decât erau înaintea detenției. Asta în condițiie în care rolul penitenciarului ar trebui să fie reeducarea.

De exemplu, pe una dintre clădirile celui mai dur penitenciar din România, cel din Giurgiu, au fost amenajate opt colivii metalice în care sunt scoși zilnic la aer, câte o oră, deținuții cei mai violenți.

Este vorba de deținuții de la Secția E9 – Grad Sporit de Pericol (GSR). Această secție este menționată în rapoartele de monitorizare a două ONG-uri, dar și în reclamațiile foștilor deținuți.

Penitenciarul din Giurgiu este considerat cel mai dur pentru că aici sunt cazați liderii sau membrii cei mai periculoși din clanurile interlope din București și Ilfov. Aici au fost cazați, printre alții, și frații Cămătaru.
Penitenciarul din Giurgiu este considerat cel mai dur pentru că aici sunt cazați liderii sau membrii cei mai periculoși din clanurile interlope din București și Ilfov. Aici au fost cazați, printre alții, și frații Cămătaru.

Acești deținuți sunt scoși în coliviile de pe acoperiș pentru că nu s-au găsit spații în curtea penitenciarului. Cei mai periculoși deținuți, din secțiile de maximă securitate, au voie prin lege să iasă o oră pe zi în curte.

„Secția GSR-ul este pedeapsă în cadrul pedepsei, o formă de izolare perpetuă asimilată cu tortura de Comitetul pentru Prevenirea Torturii”, spune Eugen Chiracu, președintele unei asociații privind respectarea drepturile omului.

Conducerea penitenciarului spune că acest sector este necesar pentru a proteja viața gardienilor și a celorlalți condamnați.

„Se întreprind toată măsurile legale necesare care să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, să fie împiedicată sustragerea deținuților de la executarea pedepselor privative de libertate, precum și pentru protejarea vieții acestora, a personalului locului de deținere și a oricăror alte persoane”, ne-au transmis reprezentanții închisorii.

Scrisoarea unui deținut abuzat sexual

Un alt exemplu este la Jilava. În urma unei inspecții a reprezentanților APADOR-CH, aceștia au constatat că persoanele încarcerate acolo nu aveau apă caldă, deși lucrau la o firmă de salubritate.

„Deținuții s-au plâns asupra acestui aspect, spunând că programul de furnizare a apei calde este insuficient. S-au plâns mai ales cei care muncesc. Spre exemplu, cei 36 de deținuți din secția a doua, regim semi-deschis, din camera E 2.10. Ei lucrau la groapa de gunoi de la Glina și au afirmat că au nevoie să facă baie zilnic după ce vin de la muncă, dar sunt nevoiți să se spele cu apă rece”, au constatat reprezentanții APADOR-CH.

Lipsa spațiului face ca în fiecare celulă să fie un șef, iar ceilalți să fie „sclavii” lui, fără ca gardienii să aibă cum să controleze în permanență relațiile din celulă.

„Paul” a fost cazat în urmă cu câțiva ani la penitenciarul din Iași. În trei săptămâni acesta a fost umilit și torturat de proprii colegi de temniță. „Am fost abuzat sexual timp de două săptămâni, zi de zi, seară de seară, în camera 25, Secția 9 din Penitenciarul Iași”, relatează tânărul. Acesta avea 19 ani când a fost încarcerat.

„În afară de abuzurile sexuale și bătăile la care am fost supus, agresorii mei mă mai puneau să le fac masaj sau ventilație, când era caniculă. Dormeam două-trei ore pe noapte”, mai arată tânărul, prin intermediul unei scrisori.

După ce medicul închisorii a constatat violul și abuzurile, tânărul a fost mutat la penitenciarul de la Poarta Alba, județul Constanța.

La închisoarea din Galați, reprezentanții APADOR-CH au găsit în Camera E1.7 , care e de maximă siguranță, un deținut care a povestit că încerca să obțină un transfer definitiv de la Giurgiu la Galați, pe motiv că e agresat de colegii de celulă din Giurgiu.

„O camera și mai ales grupul sanitar din Secția E6 – regim închis – opt erau într-o stare avansată de degradare, pline de igrasie. Deținuții s-au plâns și ei de ploșnițe, de mâncarea proastă și care e nevariată, de igrasia din cameră și din grupul sanitar, de lipsa bazinului la WC și de faptul că dincolo de geamurile camerei sunt montate panouri care împiedică aerul să intre – de aceea aveau și geamurile scoase”, au mai constatat reprezentanții APADOR-CH.

Începutul recunoașterii sistemului de tortură

Au trecut mai bine de patru ani de când România a fost condamnată la CEDO pentru supraaglomerarea și condițiile proaste din penitenciare. „De atunci și până acum, nu s-a întâmplat mai nimic”, susțin sindicaliștii din cadrul ANP.

După hotărârea pilot de condamnare din 2017, Guvernul a aprobat un plan de măsuri care trebuie pus în practică în următorii șapte ani. Cifrele arată însă că promisiunile au rămas doar pe hârtie.

Decizia Curții Europene (aprilie 2017) a venit la mai puțin de un an de la o revoltă masivă a deținuților din opt penitenciare din România, care au protestat împotriva condițiilor de detenție (iulie 2016).

Persoane private de libertate participă la o acțiune desfășurată la Penitenciarul din Timișoara.
Persoane private de libertate participă la o acțiune desfășurată la Penitenciarul din Timișoara.

O anchetă a ANP a ajuns la concluzia că răscoala condamnaților a fost pornită de doi lideri interlopi: Ioan Clămparu și Adrian Corduneanu. Cei doi se aflau încarcerați la penitenciarele din Botoșani și Iași. Conducerea ANP ne-a transmis că s-au făcut plângeri penale pentru liderii revoltei.

Problema locativă, rezolvată la CEDO

Nemulțumirile deținuților de la acel moment, dar manifestate constant din 2000, au fost legate de condițiile de detenție și mai ales de supraaglomerarea din celule, de lipsa spațiilor de plimbare din curtea închisorilor etc.

Din 2007, judecătorii europeni au început să dea dreptate deținuților români care s-au plâns de condițiile inumane din celule.

Prima hotărâre CEDO pronunțată într-o cauză împotriva României în materia condițiilor materiale de detenție datează din decembrie 2007 (Bragadireanu împotriva României).

Costel Bragadireanu a fost condamnat din 1993 la 20 de ani de închisoare pentru că și-a ucis iubita. El a fost trimis la Penitenciarul Giurgiu.

În 2007, avocații săi au obținut la CEDO în care statul român era vinovat pentru condiții de tortură.

Cu bani în buzunar la eliberare

În 2012, CEDO constată că România are o problemă de structură cu penitenciarele. Atunci, Curtea a pronunțat o hotărâre în cauza Iacov Stanciu împotriva României în care a reținut că, „în pofida eforturilor autorităților române de a îmbunătăți situația, există o problemă structurală în domeniul condițiilor materiale de detenție”.

Penitenciarul de la Rahova este unul dintre cele mai cunoscute din țară, fiind locul unde ai fost închiși mai mulți politicieni sau alte persoane cu notorietate.
Penitenciarul de la Rahova este unul dintre cele mai cunoscute din țară, fiind locul unde ai fost închiși mai mulți politicieni sau alte persoane cu notorietate.

În aprilie 2017, CEDO a inițiat o hotărâre (plecând de la cauza Rezmiveș contra România) prin care impunea guvernului de la București să prezinte în următoarele șase luni un program de măsuri pe o durată de șapte ani. La finalul acestei perioade, viața în penitenciare ar trebui să nu mai fie considerată o tortură.

Eliberări cu viteză accelerată

Ministru al Justiției în acel moment era Tudorel Toader. Acesta a propus imediat după decizia CEDO un plan de investiții, care nu a fost respectat niciodată conform sindicaliștilor din sistem.

În schimb, Tudorel Toader a găsit o soluție ingenioasă de care beneficia orice deținut român care primise o condamnare din 2012 și până în 2017. Ca recompensă pentru condițiile de tortură din penitenciare, fiecare deținut primea practic o micșorare a condamnării.

Conform Legii 169/2017, la fiecare 30 de zile de stat după gratii, condamnatului i se mai scădeau alte șase zile. Astfel, la fiecare cinci luni de temniță se consideră că deținutul a executat șase luni din pedeapsa primă de judecători.

În baza recursului compensatoriu, deținuții care își executau pedeapsa în condiții improprii au fost eliberați condiționat, iar cei care și-au ispășit condamnarea, au fost despăgubiți.

Peste 11.000 de condamnați au părăsit celulele după 2017 în baza recursului compensatoriu.
Peste 11.000 de condamnați au părăsit celulele după 2017 în baza recursului compensatoriu.

Printre condițiile stabilite de lege care le permit deținuților să primească zile compensatorii se numără și lipsa temperaturii adecvate în cameră sau lipsa luminii naturale.

„Cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 metri pătrați/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză”, se mai preciza în legea amintită.

Schimbarea nu a fost una pozitivă

Recursul compensatoriu impus de Tudorel Toader nu a îmbunătățit viața de după gratii. Ba din contră, susțin sindicaliștii din sistem.

Nici spațiile destinate deținuților nu au fost mai generoase. „Gradul de aglomerare din penitenciarele din țară era, în 2017, în anul condamnării de către CEDO, de 122,67%. În 2018 a scăzut la 115,33%, iar astăzi este de 112,47%. Chiar dacă procentul s-a micșorat în ultima perioadă, situația este în continuare critică”, spune Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatului din cadrul ANP. Aceste susține că „este o problemă de sistem”.

În ciuda acestor critici, recursul compensatoriu a dus la un minim de deținuți. În 2019, numărul persoanelor încarcerate a coborât spre 20.500, de la 28.000 cu trei ani înainte.

În esență, spune Dumitrașcu, „criminalitatea a fost mutată din penitenciar, pe stradă”.

„Nicăieri raportul CEDO nu a amintit de amnistii, grațieri sau beneficii pentru deținuți. Tot discursul CEDO a fost pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru și de detenție, respectiv clădiri, celule etc. Asta a dispus CEDO. Raportul CEDO a fost folosit pentru a se da acest blestemat de recurs compensatoriu”, mai spune Dumitrașcu.

Tudorel Toader a explicat mereu că proiectul recursului compensatoriu nu este al lui, ci fusese inițiat de guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în perioada 2015-2016.

În decembrie 2019, recursul compensatoriu a fost anulat în Parlament, după ce la Palatul Victoria a fost instalat un nou guvern condus de Ludovic Orban.

Pentru a se respecta regulile europene, autoritățile măsoară și spațiul grupului sanitar atunci când calculează spațiul de patru metri pătrați necesar fiecărui deținut.
Pentru a se respecta regulile europene, autoritățile măsoară și spațiul grupului sanitar atunci când calculează spațiul de patru metri pătrați necesar fiecărui deținut.

Cristi Dănileț, judecătorul suspendat de CSM la începutul acestui an, ne-a explicat că prevederile recursului compensatoriu se aplică în prezent oricărui condamnat înainte de decembrie 2019, când legea a fost abrogată.

O altă urmare a abrogării recursului compensatoriu este că deținuții au reluat moda proceselor deschise la CEDO împotriva României.

Spre exemplu, Tibor P., un deținut de 59 de ani, s-a adresat CEDO pe 16 iulie 2019. El a arătat că, între 2012 și 2015, a fost deținut în mai multe închisori din țară. A acuzat condițiile de deținere, printre care suprapopularea, igiena precară, lipsa băilor, ventilația insuficientă și spațiul redus pentru depozitarea și consumul alimentelor, dar și felul în care a fost transferat între penitenciare.

CEDO a stabilit anul trecut că, între 2014 și 2015, când a fost deținut pe penitenciarul Deva, reclamantul a avut la dispoziție un spațiu personal mai mic de trei metri pătrați, astfel că au fost încălcate prevederile referitoare la condițiile de deținere.

În urma acestor observații, judecătorii i-au acordat lui Tibor Polgar daune morale de 2500 de euro și 200 de euro pentru cheltuieli de judecată.

În cadrul judecării acestui caz, CEDO a remarcat măsurile întreprinse de autoritățile din România pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare. Însă Curtea a observat că, după o scădere până în iunie 2020, tendința de suprapopulare a închisorilor a început să crească timp de șase luni.

Soluția: investițiile

În ceea ce privește investițiile propriu-zise, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) ne-a precizat că va crește capacitatea de cazare la anumite unități din țară, subliniind că lucrările vor fi gata în 2025.

Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că vor exista lucrări pentru a crește capacitățile de cazare la unitățile din Deva, Găești, Târgu Jiu și Târgu Ocna. Vor fi aici 512 locuri noi de detenție.

Astfel, ANP „mai are în derulare 31 de astfel de proiecte (pavilioane de deținere noi, care vor fi construite în perimetrele actualelor penitenciare), aflate în diverse stadii de întocmire a documentațiilor aferente”,au mai punctat reprezentanții administrației.

Mai mult decât atât, se adaugă și cele două noi penitenciare din Berceni (1000 de locuri) și din Unguriu (900 de locuri).

Penitenciarul Berceni, din județul Prahova, va avea 1.000 de locuri cu regim de maximă siguranță și închis. Noua pușcărie se află în administrarea Penitenciarului Ploiești. Valoarea investiției se ridică la 133,40 milioane de euro.

Penitenciarul Unguriu va fi construit în județul Buzău și va avea 900 de locuri cu regim semi deschis și deschis. Valoarea investiției se ridică la 49.09 milioane de euro. Locația se află în administrarea Penitenciarului Focșani.

Proiectele sunt finanțate printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Sunt primele penitenciare noi construite în ultimii 28 de ani.

Țară în service | Procesele internaționale ale României. O miză de 10 miliarde de euro

Sediul ICSID din Washington, clădirea în care se judecă dosare care ar putea lăsa bugetul public fără miliarde de euro. Deciziile judecătorilor comerciali nu mai pot fi schimbate decât dacă se descoperă fapte grave de corupție ale acestora. Sursă foto: ICSID

România se judecă la Washington în procese a căror miză financiară cumulată este de peste zece miliarde de euro. Unele litigii au fost deschise împotriva statului român de oameni de afaceri autohtoni. Europa Liberă le-a analizat pe toate.

Drepturile financiare ale investitorilor dintr-o țară străină sunt apărate de judecătorii unui tribunal internațional al Băncii Mondiale, instanță care își are sediul la Washington/SUA.

La Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială au apelat și români. Aceștia au putut chema în judecată propriul stat deoarece au realizat investiții în România prin intermediul unor off-shore-uri sau pentru că dețin și alte cetățenii.

Cel mai recent exemplu este cel al fraților Ioan și Viorel Micula, doi oameni de afaceri din Bihor, care au și câștigat unul dintre litigiile intentate României. Familia Adamescu cere și ea despăgubiri României. Aceasta a putut apela la instanța comercială pentru că membrii ei au pașaport suedez sau german.

Un alt litigiu important este cel cu firma canadiană Gabriel Resources, compania controlată - cel puțin la un moment dat - conform unor investigații Rise Project, de afaceristul român Frank Timiș.

Statul român mai este reclamat la Washington și de societăți în structura cărora nu se află cetățeni români, ci companii sau investitori străini.

Lista firmelor care au dat România în judecată

România este reclamată în prezent în zece procese, în care diverse companii solicită daune totale de 10 miliarde de euro.

Companiile care cer despăgubiri sunt: Kelag - Kärntner Elektrizitäts din Austria, Fin Doc SRL deținută de o companie din Italia, EP Wind Project (Rom) Six Ltd din Cipru, Petrochemical Holding GmbH din Austria, Alverley Investments Limited și Germen Properties Ltd din Cipru, LSG Building Solutions GmbH din Austria, Nova Group Investments din Olanda, Gabriel Resources din Canada și Alpiq AG din Elveția.

Procedura, pe scurt

„Arbitrajul pentru investiții este o procedură de soluționare a litigiilor dintre investitorii străini și statele gazdă. Posibilitatea ca un investitor străin să dea în judecată un stat gazdă este o garanție pentru investitorul străin, în cazul unei dispute, acesta va avea acces la arbitrii independenți și calificați, care vor rezolva disputa și vor da o hotărâre executorie”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Economiei.

Acest lucru permite „investitorului străin să ocolească jurisdicțiile naționale care ar putea fi considerate părtinitoare sau lipsite de independență, și să rezolve litigiul în conformitate cu diferite protecții oferite prin tratatele internaționale”, explică avocații unei firmei de profil care a reprezentat statul român.

Conform datelor statistice ale Tribunalului de la Washington:

  • Conform statisticilor ICSID, arbitrajul mediu (între data constituirii unui caz până la încheierea sa) a durat „în medie 39 luni”;
  • Cea mai lungă dispută ICSID continuă din istorie s-a întins pe o perioadă de nouăsprezece ani;

Costul mediu: patru milioane de euro pentru un proces

Disputele în care statul român este implicat la Washington sunt coordonate de Ministerul Economiei. Reprezentanții acestui minister spun că nu pot face publice costurile unui proces, pentru că aceste sume sunt supuse unor clauze de confidențialitate.

Conform unor date obținute de la ICSID, plățile medii ale reclamantului au fost în ultimii ani 4,4 milioane de dolari, iar costurile medii ale respondentului au fost 4,6 milioane de euro pentru arbitrajele de investiții, în timp ce costurile tribunalului mediu au fost 746.000 de dolari.

În ultimii ani, două dosare au fost soluționate în defavoarea României: unul îi implică pe frații Micula și al doilea are legătură cu grupul britanic EDF Services Limited (România a plătit 6 milioane de dolari).

Cel mai important dosar câștigat de statul român a fost cel cu Rompetrol, companie deținută de investitori din Kazahstan, cu care România a câștigat procesul fără a avea vreo obligație de plată.

Cel mai recent litigiu

Ultima dispută internațională în care a fost implicată România este din luna noiembrie.

În urmă cu aproape două luni, proprietarii austrieci ai firmei Windfarm SRL au deschis un proces împotriva statului român. Proprietarii austrieci (compania Kelag) au dat în judecată România pentru că administrația autohtonă nu a respectat proiectele de sprijinire a investițiilor din domeniul energiei verzi.

În ultimii ani au fost blocate sau amânate mai multe scheme prin care guvernul sprijinea aceste investiții. Investitorii austrieci susțin că au început proiectele în baza unei legi, iar după finalizarea parcurilor solare sau eoliene legislația a fost schimbată.

Mai mulți investitori din domeniul energiei regenerabile au dat în judecată România la Washington. Mizele financiare ale proceselor sunt considerabile. Imagine generică.
Mai mulți investitori din domeniul energiei regenerabile au dat în judecată România la Washington. Mizele financiare ale proceselor sunt considerabile. Imagine generică.

Practic, deținătorii de parcuri fotovoltaice primeau șase certificate verzi pentru fiecare MWh produs, dar, în 2012, Guvernul a decis ca, din cele șase certificate verzi pe care le primea un „fotovoltaic“ pentru fiecare MWh produs, două să fie amânate până în 2017.

Ulterior, Guvernul a stabilit ca amânarea la tranzacționare a celor două certificate să fie prelungită până la finalul anului 2024, iar recuperarea acestor certificate să se facă, în tranșe lunare egale, în perioada 2025-2030.

Conform datelor obținute de la Ministerul Economiei, Bucureștiul își bazează apărarea pe faptul că legislația a fost schimbată la indicațiile Bruxelles-ului, deoarece Comisia Europeană a considerat că România acordă un ajutor de stat neloial investitorilor din energia verde.

Kelag are o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de euro, având investiții în special în domeniile energetic și tratare a deșeurilor.

Reprezentanții companiei austriece acuză România că „nu a respectat Tratatul privind Carta Energiei (TCE), un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și de fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic”, așa cum reiese din datele obținute de la ICSID.

Grupul Kelag operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW, din județul Constanța), Dudești (8 MW, din județul Brăila) și Pogoanele (8 MW, din județul Buzău). Austriecii nu au formulat în mod definitv suma pe care o solicită statului român.

Procesele „verzi”, cele mai multe

Din cele zece litigii în curs la ICSID, patru sunt deschise de investitori străini în domeniul energiei regenerabile.

Celelalte procese au fost inițiate de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice.

Un exemplu este cel al unui grup de investitori condus de societatea LSG Building Solutions GmbH din Austria. În dosarul arbitral de la ICSID, un grup de zece de firme din Germania, Austria și România, printre care și una controlată de gigantul Samsung, solicită despăgubiri de 153,9 milioane euro.

În acest proces, interesele României sunt apărate de casele de avocatură: Curtis, Mallet-Prevost, Colt & Mosle din Londra și Maravela & Asociații din București.

Un alt grup de investitori din Cipru, EP Wind Project (Rom) Six Ltd, a dat în judecată România în 2020. Casele de avocatură Derains & Gharavi din Paris, Franța, și „Trofin&Associates” din București reprezintă România în această cauză. EP Wind Project (Rom) Six Ltd. controlează în România firma EP Wind Project (Rom) Six SA, operatorul parcului eolian Chirnogeni.

Ferma eoliană din județul Constanța, cu putere instalată totală de 80 MW, a fost pus în funcțiune în toamna lui 2013.

Proiectul a fost construit cu sprijinul unui credit sindicalizat de 60 milioane euro de la Erste, ING și Unicredit, plus un împrumut de 31 milioane euro acordat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Costurile totale ale proiectului s-au ridicat la circa 130 milioane euro.

În același domeniu activează și societatea Fin. Doc SRL din Perugia/Italia. Procesul dintre aceasta și România a fost înregistrat pe 17 septembrie 2020.

Casele de avocatură ale României în acest litigiu sunt: Dechamps International Law din Londra (Marea Britanie), 3 Verulam Buildings din Londra, Casa de Avocatură Pelinari&Pelinari din București și avocatul britanic Jonathan J Gass.

Dosarul RAFO

În data de 9 iulie 2019, Petrochemical Holding GmbH, fostul proprietar al Rafinăriei Rafo din Onești a dat în judecată România la ICSID.

La acel moment, grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, fostul acționar majoritar al rafinăriei RAFO Onești, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, a înregistrat în calitate de reclamant o cerere de declanșare a unei proceduri de arbitraj cu statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială de la Washington.

Reprezentanții Rafo Onești au dat în judecată România la Washington. Fosta rafinărie a ajuns în prezent o ruină.
Reprezentanții Rafo Onești au dat în judecată România la Washington. Fosta rafinărie a ajuns în prezent o ruină.

Grupul controlat de rusul Iakov Goldovski susține că, în perioada cuprinsă între anii 2005 și 2016, a investit suma de 476 milioane de euro în compania RAFO, al cărei principal activ este o rafinărie localizată în Oneşti.

Investitorul susține că încălcările din partea României au fost ulterioare anului 2005. Printre acestea se enumeră, în anul 2009, „neonorarea unui acord de oferire a unei garanții de stat în cuantum de 330 milioane de euro pentru a susține investițiile în modernizarea RAFO, precum și indisponibilizarea efectuată de către ANAF, în anul 2015, asupra activelor mobile sau imobile ale RAFO, inclusiv asupra rafinăriei“, conform datelor depuse la instanța din Washington.

Până la această dată, nu a cuantificat în mod concret o valoare a prejudiciului, dar din probele depuse de reprezentanții RAFO, despăgubirile ar pleca de la peste 300 de milioane de euro.

Apărarea României este asigurată în acest dosar de Freshfields Bruckhaus Deringer și casa de avocatură Filip.

Frații Micula mai vor 2,4 miliarde de euro

Cei doi oameni de afaceri au câștigat cel mai important proces deschis împotriva României la Washington, raportat la valoarea despăgubirilor obținute. Frații Micula au câștigat un prim litigiu împotriva statului român în urma căruia au obținut despăgubiri de aproape 356 milioane de euro.

Viorel și Ioan Micula, doi oameni de afaceri români care au cîștigat u proces împotriva României la Washington.

Viorel și Ioan Micula au cîștigat deja un proces intentat României.
Viorel și Ioan Micula au cîștigat deja un proces intentat României.

O mare parte din această sumă a fost plătită deja din vistieria statului printr-o ordonanță de urgență asumată de premierul Ludovic Orban.

Cei doi oameni de afaceri din Bihor, care au cetățenie suedeză, au mai cerut într-o altă dispută 2,4 miliarde de euro pe motiv că statul român le-a adus pierderi echivalente prin schimbările legislative repetate din ultimele două decenii.

„Acțiunea arbitrală se referă, în principal, la două aspecte: un aspect care privește piața băuturilor alcoolice, iar un alt aspect care vizează contractele de vânzare-cumpărare a apei minerale încheiate de reclamanți”, se precizează în documentele de la Washington.

În prima instanță, frații Micula au pierdut această dispută în urma unei decizii din 2018, dar avocații celor doi au cerut analizarea unor documente suplimentare.

Statul român este reprezentat în acest proces de două case de avocatură: compania elvețiană Lalive și casa de avocatură Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu & Asociații.

Și Roșia Montană a ajuns și la Washington

Companiile canadiene Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources Jersey au reclamat statul român la Washington pentru că nu au putut exploata aurul de la Roșia Montană.

Acțiunea arbitrală inițiată „își are temeiul de drept în Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995)“, conform datelor din proces consultate de Europa Liberă.

Procesul dintre Gabriel Resources și România referitor la exploatarea resurselor minerale de la Roșia Montana este în curs.
Procesul dintre Gabriel Resources și România referitor la exploatarea resurselor minerale de la Roșia Montana este în curs.

Gabriel Resources cere despăgubiri în cuantum de 2,9 miliarde de euro.

În această speță, statul român este reprezentat de casele de avocatură Lalive din Elveția și Leaua & Asociații din București. Casa de avocatură românească Țucă și Asociații reprezintă Gabriel Resurces.

Avocații acestei părți tocmai au transmis la dosar că România a încheiat demersurile pentru ca Roșia Montană să fie înscrisă în patrimoniul Unesco, ceea ce în opinia Țucă și Asociații ar fi o probă că statul român nu și-a respectat acordurile de investiții legate de minele din Apuseni.

Adamescu cere 330 milioane euro

În dosarul arbitral nr. ARB/16/19 de la Curtea de Arbitraj de la Washington, compania olandeză The Nova Group Investments NV, înființată de Dan Adamescu și moștenită de Alexander Adamescu, solicită daune de 330 milioane de euro.

Alexander Adamescu consideră că statul român a vizat falimentarea companiei de asigurări prin anchetele penale de corupție care l-au vizat pe el și pe tatăl său, Dan Adamescu.

Firma controlată de Adamescu jr. susține că România „și-a încălcat angajamentele asumate prin deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activității Astra Asigurare-Reasigurare SA, prin urmărirea penală a domnului Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva domnului Dan Adamescu precum și prin negarea dreptului la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală și instanțele judecătorești)“, conform datelor depuse la Washington.

Statul român este reprezentat de casele de avocatură Derains & Gharavi Aarpi, Akinci Danișmanlik Hizmetleri Ltd. și Trofin & Asociații.

Disputa imobiliară de 180 de milioane de euro

Două companii înregistrate în Cipru, Alverley Ltd și Germen Properties Ltd solicită statului român despăgubiri de 200 de milioane dolari.

Cele două companii s-au asociat cu Puiu Popoviciu pentru a dezvolta proiecte pe un teren de 224,6 ha, din Băneasa, luat de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.

Cele două companii cipriote susțin că „România a încălcat tratatul prin acțiuni de intervenție arbitrară și discriminatorie prin privarea societăților reclamante de posibilitatea de a-și valorifica dreptul de proprietate asupra investițiilor și dreptul la un proces echitabil.

Puiu Popoviciu, condamnat în România pentru fapte de corupție, s-a stabilit în Marea Britanie pentru a evita închisoarea

În opinia investitorilor, „acțiunile întreprinse constau în exproprierea indirectă a investițiilor prin sechestrul instituit asupra bunurilor societăților românești și asupra titlului lor asupra terenului din Băneasa“.

Statul român este reprezentat în această speță de americanii de la Hunton Andrews Kurth LLP, plus casele de avocatură românești Cobuz și Asociații și Toader și Asociații.

Procesul cu Alpiq AG

Ministerul Energiei a câștigat un proces deschis de compania elvețiană Alpiq AG la Centrul Internațional pentru soluționarea diferendelor din domeniul investițiilor din Grupul Băncii Mondiale (ICSID), informează instituția. În urma unor solicitări ale avocaților Alpiq, această dispută este menținută încă deschisă la Washington.

Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.
Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.

Pretențiile Alpiq către Ministerul Energiei se ridicau la peste 400 de milioane de euro. Statul român a fost reprezentant de casele de avocatură: Tănăsescu Gavrila și Asociații și de Zamfirescu Racoti&Partners.

Alpiq a reclamat faptul că statul român, prin Ministerul Energiei, a rupt unilateral contractele dintre această firmă și Hidroelectrica, producătorul autohton de energie. Alpiq cumpăra preferențial energie de la Hidroelectrica pe care o vindea la prețul pieței marilor consumatori de energie din România.

Țară în service | De unde vin emisiile toxice respirate de bucureșteni

Fumul gunoaielor arse la Sintești ajunge până în zona centrală a Bucureștiului. Aici sunt arse deșeuri toxice, precum anvelope și cabluri electrice.

O sursă importantă a poluării din București provine din satul ilfovean Sintești. În ultimii ani, acolo au apărut rețele infracționale ce topesc deșeurile prin incendieri. Afacerea ilegală este susținută și de firme care preferă să încheie contracte cu rețelele din Sintești decât să suporte costurile triple ale reciclării. 120 de firme de tratare a deșurilor sunt în Sintești, la o populație de sub 3.000 de locuitori. Autoritățile se învârt într-un cerc vicios: de fiecare dată când intervin dau peste oameni nevoiași, nu de adevărații poluatori.

În ultima săptămână, Aerlive, platforma de monitorizare a calității aerului, a înregistrat în patru nopți indici peste valoarea normală la particulele de praf mai mici de 2,5 microni. De joi noaptea și până duminică noaptea, indicele acceptabil, de 100 de unități, a fost depășit și de câteva ori.

Și în noaptea de marți spre joi, în partea de sud a Bucureștiului, zona dinspre Sintești, Aerlive a indicat valori între 80 și 90 pentru particulele de praf mai mici de 2,5 microni.

Depășirea valorilor normale pentru astfel de particule rezultă, de obicei, în urma traficului auto intens sau a arderilor de deșeuri. Cum salturile au fost înregistrate în timpul nopții, traficul auto a fost exclus drept cauză, deoarece este de peste 200 de ori mai redus decât ziua, conform datelor Primăriei Capitale. Prin urmare și calitatea aerului ar trebui să fie, teoretic, mai bună în acest interval.

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit însă originea poluării, cel puțin a celei de sâmbătă seara. Sursa aerului poluat care ajungea în București provenea din Sintești, un sat din comuna Vidra, localitate aflată la 15 km distanță de București.

Folosind datele de alertă, comisarii i-au surprins pe localnici în timp ce ardeau deșeuri toxice, precum anvelope și cabluri electrice.

Reprezentanții autorităților de mediu nu au putut opri inițial sursa de poluare pentru că au fost alungați de localnici. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că a fost nevoie de intervenția trupelor speciale ale poliției pentru a mai prinde doar două persoane care ardeau deșeuri.

„Din cauza incendierii deșeurilor, toată zona – formată din București, comune și orașe din Ilfov, dar și județul Dâmbovița – este poluată constant. Simțim uneori cum aerul este greu de respirat. Când au loc arderi în Sintești, norul de fum vine dinspre zona Berceni și ajunge până în zona centrală sau chiar traversează Capitala”, spune Octavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu în perioada martie-octombrie 2021.

Vidra și Sintești, capitalele gunoiului

În satul Vidra, care dă și numele comunei, se află singura platformă de deșeuri care mai poate primi resturile menajere, și nu numai, provenite din Capitală. Groapa de gunoi, aproape plină, este deținută de firma Eco Sud.

Groapa de gunoi din Vidra este singura care mai poate primi gunoaie menajere din București.
Groapa de gunoi din Vidra este singura care mai poate primi gunoaie menajere din București.

Cu toate aceastea, nu imensa groapă de gunoi de la Vidra este sursa principală a poluării aerului. Originea aerului cu pulberi nocivi este în satul vecin, în Sintești.

Aici, localnicii ard deșeuri - în general materiale plastice, mobilă, diverse metale, poluând aerul. De obicei, aceste arderi au loc noaptea pentru ca fumul să nu se vadă.

Fenomenul a fost adus în prim-planul dezbaterilor publice de Octavian Berceanu. În timpul mandatului acestuia la Garda de Mediu, instituția și Jandarmeria au descoperit gropi ilegale în Sintești, locuri în care se ardeau ilegal deșeuri. Arderea umple aerul cu particule nocive, cu efecte directe asupra sănătății celor care îl inspiră.

„Bucureștiul are o poluare constantă dată de traficul auto. Dar avem niște vârfuri în care poluarea urcă foarte mult. Dacă ne uităm pe vârfuri, mare parte din poluarea din acele momente este dată de arderile ilegale. În momentul în care am mers pe teren, găseam 20 de focuri permanente în zona Sintești”, povestește Octavian Berceanu.

Sintești, 9 aprilie 2021. La o intervenție a Gărzii de Mediu, comisarii au descoperit mai multe focuri precum acesta în care erau arse deșeuri.
Sintești, 9 aprilie 2021. La o intervenție a Gărzii de Mediu, comisarii au descoperit mai multe focuri precum acesta în care erau arse deșeuri.

„Când aceste arderi au fost oprite sau au rămas 3-4 focuri, am avut imediat o calitate a aerului de cel puțin cinci ori mai bună”, mai adaugă Berceanu.

Traseul deșeurilor ilegale

Din estimările obținute de la Garda Națională de Mediu, între 10.000 și 20.000 de tone de deșeuri intră (legal sau nu) anual în Sintești, fără ca autoritățile de mediu să știe care este cantitatea care a fost reciclată și care este cantitatea dispărută în focurile din sat. Minimum 200 de euro este valoarea unei tone de deșeu care intră în Sintești.

O afacere de minim 10 milioane de euro pe an de pe urma deșeurilor care intră în satul ilfovean.

Octavian Berceanu spune că important nu este doar să fie oprite incendiile. Esențială este și oprirea așa-zișilor „brokeri de deșeuri”, cei care le aduc în satul ilfovean fără a le putea recicla sau trata.

În acte, aceștia susțin că primesc deșeuri de la firmele care le produc în scopul de a le vinde apoi fabricilor de ciment și altor companii care pot valorifica resturile industriale care nu se dezintegrează natural.

Doi din ultimii patru șefi ai Gărzii Naționale de Mediu și un fost comisar-șef al Gărzii de Mediu Ilfov au explicat pentru Europa Liberă cum ajung deșeurile în Sintești:

  1. Totul începe în curtea firmelor a căror activitate produce resturi metalice, plastice, textile etc. Sunt, de obicei, societăți mici și, cel mult, medii. După ce au fost produse în urma procesului industrial, aceste deșeuri trebuie tratate și resturile depozitate pe platforme de gunoi speciale pentru resturi industriale.
  2. Pentru a scăpa de aceste deșeuri, firmele trebuie să încheie - conform legislației de mediu - contracte cu societăți de transport, tratare și valorificare a deșeurilor. O companie din domeniu care lucrează legal, respectând toate regulile de mediu, poate cere de la 500 de euro pentru fiecare tonă de deșeu pe care îl ridică de la societatea care l-a produs.
  3. Administratorii unor firme aleg însă să încheie contracte cu firme de reciclare din zona Sinteștiului. Aceste SRL-uri funcționează legal și susțin la înregistrarea la Registrul Comerțului că pot trata, transporta sau valorifica deșeuri.
  4. După ce deșeurile ajung la firmele din Sintești, gunoiul industrial practic dispare, uneori în incendii. Toți administratorii firmelor din Sintești susțin în fața comisarilor de la Garda de Mediu că au valorificat și au reciclat deșeurile preluate de firme.
  5. În realitate, mare parte din aceste deșeuri sunt preluate de localnici din Sintești, care le ard în topitorii improvizate (este vorba de deșeurile de metale) sau le ard în focuri obișnuite (când e vorba de plastic, hârtie, textile, cabluri) pentru a le face dispărute.
Traseului deșeurilor care ajung să fie arse în Sintești.
Traseului deșeurilor care ajung să fie arse în Sintești.

Când un foc ilegal este descoperit, singurele persoane care pot fi acuzate de fapte penale de mediu sau economice sunt localnicii din Sintești. Oameni care în cele mi multe cazuri nu sunt alfabetizați și nici nu au bunuri pe numele lor.

Polițiștii renunță să le facă dosare penale. Mulți dintre cei care ard efectiv deșeurile au familii numeroase și refuză să declare de unde au primit gunoiul. Un comisar de la Garda de Mediu din Ilfov susține că, în consecință, autoritățile nu au cum să sancționeze adevărații poluatori.

Mulți dintre cei care dau foc efectiv deșeurilor în Sintești sunt oameni simpli, care refuză să spună cine le-a dat gunoiul atunci când sunt interogați de poliție.
Mulți dintre cei care dau foc efectiv deșeurilor în Sintești sunt oameni simpli, care refuză să spună cine le-a dat gunoiul atunci când sunt interogați de poliție.

Octavian Berceanu este de altă părere. „Numai dacă nu vrei, nu îi prinzi. Uneori aceste arderi sunt realizate și cu protecția politicului, a autorităților. Nu poți să spui că nu îi poți prinde. Trebuie să te duci să verifici firmele din Sintești, cele care îi pun pe acești oameni amărâți să facă arderi ilegale. Gunoiul ăsta ars vine de undeva”.

Sursele deșeurilor arse din satul ilfovean

O parte importantă din deșeurile care sunt arse ilegal în Sintești provin din industria auto, în special ateliere de dezmembrări auto.

„În jurul Bucureștiului s-a creat o rețea de valorificare a fierului vechi. Capii ei sunt la Sintești, o comunitate avută de romi. Alte localități unde se ard deșeuri, cele mai multe dintre ele provenite de la mașini vechi, sunt Sărulești, Bolintin, Moroeni, locuri în care se adună resturi de aluminiu și cupru”, a declarat pentru Europa Liberă o sursă din Garda de Mediu.

În afacerea cu deșeuri din Sintești nu sunt implicate doar firme și oameni bogați, ci și persoane fără posibilități materiale din sat.
În afacerea cu deșeuri din Sintești nu sunt implicate doar firme și oameni bogați, ci și persoane fără posibilități materiale din sat.

Cablurile din dezmembrările auto ajung la topitoriile din Slatina sau Galați, unde există mici fabrici specializate în producția de semiconductori. „În Sintești, se oferă prețul cel mai bun la astfel de materiale, lucrează doar cu forța de munca locală, nu intră alți furnizori pe piață”, adaugă sursa Europa Liberă.

O altă parte importantă din deșeurile din Sintești provin de la dezvoltatorii imobiliari, de obicei cei care ridică clădiri de dimensiuni mai mici în București. Aceștia preferă să-și scadă cheltuielile și, în loc să achite 500 - 1.000 de euro pentru depozitarea la o groapă specială a unei tone de moloz, scapă de gunoi în Sintești cu 200-300 de euro.

În ultimele săptămâni, în Sintești au fost descoperite chiar deșeuri medicale, spune pentru Europa Liberă Octavian Berceanu. Acesta precizează că a fost surprins când a descoperit astfel de resturi. Aceste deșeuri - care provin de obicei de la clinici și spitale - sunt periculoase și tratarea lor este cea mai scumpă. Compania Stericycle este specializată în acest tip de operațiuni, folosind un incinerator amplasat în satul Rudeni, arondat localității Chitila.

Comisarii Gărzii de Mediu au descins anul acesta, sub comandat lui Octavian Berceanu, de mai multe ori în Sintești. Berceanu a fost destituit până la urmă din funcție.
Comisarii Gărzii de Mediu au descins anul acesta, sub comandat lui Octavian Berceanu, de mai multe ori în Sintești. Berceanu a fost destituit până la urmă din funcție.

Cabluri și resturi de produse metalice sunt, de asemenea, des întâlnite în focurile din Sintești. Aceste deșeuri sunt topite pentru a fi apoi valorificate la centre speciale pentru metale.

Reprezentanții Gărzii de Mediu au mai descoperit și deșeuri care erau furate de la groapa din Vidra pentru a fi apoi topite și valorificate în Sintești.

Nu în ultimul rând, în Sintești ajung și deșeuri importate ilegal în România din state mai puternic dezvoltate. În ultimi doi ani, autoritățile de mediu și de la frontieră au descoperit trei transporturi ilegale de deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în Sintești. Valoarea acestor transporturi era de peste 150.000 de euro.

Sinteștiul, locul perfect pentru activități ilegale

Satul Sintești număra, acum zece ani, la ultimul recensământ, în jur de 2.800 de persoane. Majoritatea sunt de etnie romă. Circa 200 dintre aceștia au vile impresionante pe șoseaua care străbate satul (Strada Principală), restul sunt oamenii care nu știu să scrie sau să citească, spune un consilier local din comună. Pentru a avea o masă pentru familie, aceștia sunt gata să caute și în gunoaiele din groapa de la Vidra.

„Nu înțeleg legea și nici nu vor să o înțeleagă. De acești oameni analfabeți și săraci se folosesc cei câteva zeci de oameni din Sintești care fac diverse afaceri la limita legii, să spunem. Dacă în prezent localnicii s-au aplecat mai mult asupra comerțului cu deșeuri, acum un deceniu satul era celebru pentru sutele de firme înregistrate la aceeași adresă, societăți folosite pentru tranzacții fictive, tranzacții în care statul ajungea să piardă taxe și impozite. Legislația a fost îmbunătățită puțin în domeniul evaziunii, așa că probabil localnicii s-au apucat de afacerile cu deșeuri”, spune pentru Europa Liberă un procuror specializat în anchetarea criminalității organizate.

În zona centrală a satului Sintești au apărut, în ultimii ani, mai multe vile impozante, precum cea din imagine.
În zona centrală a satului Sintești au apărut, în ultimii ani, mai multe vile impozante, precum cea din imagine.

Cerasela Bănică, președintele Centrului de Advocacy şi Drepturile Omului, a observat că grupările de criminalitate organizată au tendința de a se muta în comunități mici și sărace.

„Este mai ușor pentru că sunt mai puțini polițiști în aceste localități. Nu este ca într-un oraș ca București unde sunt direcții peste direcții și, până la urmă, nu te poți înțelege cu toată lumea. Într-un astfel de oraș, protecția se asigură mult mai ușor, corupția este mai ușor de realizat. Apoi, localnicii provin din medii vulnerabile, lipsite de oportunități sau de o educație solidă. Sunt ușor de ademenit într-o astfel de rețea și ușor de controlat”, mai precizează experta.

Firmele specializate în deșeuri au sediul social pe Strada Principală

În ultimul deceniu, prin casele oamenilor săraci și fără carte din Sintești s-au pierdut câteva milioane de euro. În urmă cu șapte ani, firma Siveco și acționara Irina Socol au fost acuzate de Direcția Națională Anticorupție de spălare de bani. Potrivit procurorilor, Siveco ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip „fantomă” care erau înregistrate în Sintești. În cele din urmă, Irina Socol a plătit prejudiciul de trei milioane de euro.

Sediul Poliției din Sintenști, instituția care ar trebuit să ajute autoritățile centrale să intervină pentru a stopa arderile ilegale de deșeuri.
Sediul Poliției din Sintenști, instituția care ar trebuit să ajute autoritățile centrale să intervină pentru a stopa arderile ilegale de deșeuri.

Anul trecut, Înalta Curte a condamnat definitiv o parte din gruparea de 59 de persoane care a fraudat băncile de România cu 15 milioane de euro. Membrii grupării, beneficiind de relații în rândul foștilor șefi ai serviciilor de informații - conform DIICOT, erau prezentanți șefilor de bănci. Apoi, aceștia din urmă sprijineau gruparea să obțină credite pe baza datelor unor firme din Sintești cu activități fictive. Dosarul a fost instrumentat de DIICOT.

În prezent, conform datelor obținute de la Registrul Comerțului și platformei listăfirme.ro, în satul Sintești sunt înregistrate 255 de societăți comerciale active.

Din verificările Europei Libere, peste o sută de societăți din Sintești au ca obiect de activitate principal domeniul deșeurilor.

Aproape 120 de firme au printre obiectele de activitate secundare acreditate la Registrul Comerțului și transportul, tratarea, și valorificarea deșeurilor.

Mai mult, peste 180 din 255 de firme din Sintești sunt înregistrate în camere din casele luxoase de pe Strada Principala, așa cum se numește artera principală care străbate Sinteștiul.

Clanul „Bancherilor”

Din cele peste 220 de firme care pot face activități economice cu deșeurile, aproape 50 sunt deținute de membrii Clanului Mihai din Sintești. Ion Mihai, unul dintre liderii grupării, este și un fost bulibașa al comunității din satul ilfovean.

În Sintești, perchezițiile autorităților nu sunt ceva nemaivăzut. Acum opt ani, mai mulți săteni au fost ridicați de DIICOT pentru infracțiuni bancare.
În Sintești, perchezițiile autorităților nu sunt ceva nemaivăzut. Acum opt ani, mai mulți săteni au fost ridicați de DIICOT pentru infracțiuni bancare.

Clanul Mihai mai este cunoscut în Sintești și sub denumirea de Clanul „Bancherilor”. Aceasta pentru că procurorii DIICOT au descoperit în ancheta creditelor bancare obținute prin înșelăciune că membrii rețelei respective erau coordonați de lideri ai Clanului Mihai. Practic, din Clanul „Bancherilor” fac parte două familii, Mihai și Toma, înrudite printr-o căsătorie.

Instanța a dispus recuperarea de la inculpați a prejudiciului de 15 milioane de euro în dauna unor bănci precum BRD, Unicredit, Bancpost sau Porsche Leasing.

Europa Liberă a încercat în ultimele zile să discute cu unul dintre cei trei lideri ai acestui clan. Mesajul transmis de apropiații lor a fost că nu vor să discute cu presa.

Membri ai Clanului Mihai din Sintești implicați în dosarul escrocheriilor cu credite și acuzați de procurori de fapte ilegale au fost:

Stan Mihai, zis „Toma lui Mariţa”, unul dintre liderii grupării anchetate de DIICOT. Acesta a scăpat de acuzații pentru că fapta de grup infracțional organizat s-a prescris. El a fost arestat preventiv mai bine de un an, din martie 2013 până în aprilie 2014.

Ion Toma, cu antecedente penale, a aderat la gruparea infracțională inițiată de Stan Mihai.

Mihai Toma, și el cu antecedente penale, a fost unul dintre membrii rețelei.

Nae Mihai, membru al grupării, solicita credite bancare.

Unul dintre martori indică faptul că acest clan s-ar ocupa și de cămătărie, prin Puia Mihai și Duca Mihai, așa cum precizează rechizitoriul.

Petre Mihai se ocupa de cumpărarea de firme cu datorii, care făceau afaceri cu fier vechi, şi primea pentru acest lucru sume cuprinse între 3.000 şi 4.000 euro. Aceste firme nu aveau situaţii financiare depuse la finanţe şi nu erau radiate de fisc.

De la credite, la deșeuri

Membrii familiilor Mihai și Toma au peste 50 de firme, specializate în activități economice cu deșeuri care au sediul social în satul Sintești. Toate societățile au ca obiect de activitate, principal sau secundar, tratarea deșeurile.

Am sunat la mai multe din aceste firme, la numerele de contact lăsate la Registrul Comerțului. Majoritatea acestor numere de telefon nu erau funcționale.

În patru cazuri ni s-a transmis că numerele nu aparțin firmelor indicate. În alte 3 cazuri, datele de contact erau de la juriștii care au înregistrat societățile. În două situații ni s-a închis telefonul după ce am precizat motivul apelului telefonic.

Metal Grup Record SRL (500.000 de lei cifră de afaceri) - Ion Toma este acționar și administrator. El este frate cu Bratu Toma, cunoscut în Sintești pentru că a fost acuzat de tentativă de omor, spălare de bani, conform dosarului creditelor, în care a fost implicat și el.

TM Luxury Recycling SRL îl are ca acționat pe Tomiță Marin. A fost condamnat la patru ani și 8 luni de închisoare în dosarul fraudelor bancare.

Universal Colect SRL o are ca acționar și administrator pe Ionela Mihai.

Wise Duke Metal SRL, acționari sunt Denisa Mihai (99%) și Grigore Mihai (1%).
Firma are 6 milioane de lei cifră de afaceri, cu doi angajați. Denisa Mihai mai este acționat la Fashion Dens SRL, cu o cifră de afaceri de 2 milioane de lei.

Cablurile sunt arse pentru a se valorifica metalul din acestea. Fumul rezultat este inhalat de locuitorii din zona Ilfovului.
Cablurile sunt arse pentru a se valorifica metalul din acestea. Fumul rezultat este inhalat de locuitorii din zona Ilfovului.

Maya Business Metal SRL are ca acționar principal (95%) și ca administrator pe Gheordin-Angheluță Mihai, iar partenera sa de afaceri este Mioara Mihai (5%).

Mario Demosteel SRL - acționar este Trandafirescu-Busuioc Mihai. Acesta mai este partener (alături de Verginia Mihai) la firma Mario Fer Metal Invest SRL.

Draft Metal Solution SRL este deținută de Ghiorghina Mihai (99%) și Miora Mihai.

Vlad Metal Impact SRL îl are pe Ionel Mihai acționar unic. El e administrator și la firma de deșeuri din Călărași, Metal Rom SRL, acolo unde Adelina Mihai este acționar. Cei doi sunt acționari și la firma Mixcolect Business SRL din Sintești, societate cu cifră de afaceri de 35 de milioane de lei.

Rofi Ecometal SRL - acționari sunt Garofița Mihai (5%) și Ilena Zivideanca Toma (95%). Mihai Garofița mai deține și firma Tom Steel Import Export SRL. Ilena Zivideanca Toma este și ea acționar la Eveline Business din Sintești.

Adelina Maria Business SRL o are pe Elena Mihai ca acționar unic.

Silver Spurs SRL îl are pe Toma Mihai ca acționar. Acesta este partener cu Coca Mihai în firma Gabisor Impex SRL.

Rom-Than Metal SRL a fost transferată din Sintești la București. Unul dintre acționari este Ilena Zivideanca Toma. Cifra de afaceri pe ultimul an a fost de 16 milioane de lei.

Mumbay Trident SRL, specializată în dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, îi are ca acționari pe Verginia Mihai (90%) și pe Niculina Mihai (10%). Verginia Mihai mai este acționar (împreună cu Toma Mihai) în firma Building Prosper Business SRL, cu o cifră de afaceri de 5,6 milioane de lei.

Mirticom Dalas SRL îi are în acționariat pe Coca Mihai (50%) și pe Dumitru Mihai (50%).

Codrutstyle SRL, firmă specializată în comerțul cu ridicata a deșeurilor și resturilor, îl are ca acționar unic de Ion Mihai.

Dor Prest Metal SRL, comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor, o are ca acționar unic pe Anișoara Mihai.

Mihai Activ Trade SRL o are ca acționar majoritar, cu 80%, pe Lenuța Mihai. Societatea a raportat o cifră de afaceri de 11 milioane de lei.

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Poliției, care au participat la descinderile din ultimul an din Sintești spun că persoane din această grupare supravegheau arderile și că într-un automobil al familiei a fost descoperit cupru cu o valoare care putea ajunge și la 30.000 de euro.

Despre eventuala inițiere a vreunei anchete penale nu există informații. Octavian Berceanu spune pentru Europa Liberă că de anchete s-au ocupat reprezentanții Poliției, care trebuie să decidă dacă trimit datele la un procuror.

Alte localități-problemă din Ilfov

Dacă Sintești este satul care a devenit celebru în ultimul an pentru arderile ilegale, astfel de operațiuni care încalcă legea și care pun sănătatea populației în pericol au mai fost descoperite în ultimul an și în Bolintin-Vale, Chiajna, Brigadiru sau Jilava, toate comune sau orașe din Ilfov.

„În jurul Capitalei s-au pus la punct adevărate rețele care valorifică deșeurile provenite din diverse domenii de activitate. Sinteștiul este o localitatea emblemă, dar astfel de nereguli sunt întâlnite de Garda de Mediu în multe localități de la marginea Bucureștiului”, spune Berceanu.

Arderile de deșeurile duc la deteriorarea sănătății și chiar la decese

Potrivit estimărilor Agenției europene pentru mediu, în fiecare an, în România mor 29.000 de oameni din cauze asociate poluării.

Costul social este cel mai mare din Europa, 1.800 de euro pe cap de locuitor pe an, în București fiind de 3.004 euro pe cap de locuitor pe an. Costul social înseamnă toate costurile asociate problemelor ce țin de poluare, plecând de la cheltuieli cu sănătatea, asigurări, mortalitate prematură.

Țară în service | Afacerea vinului: România, fruntașă la producție, codașă la export

În ultimele două decenii, tot mai multe crame românești au adoptat tehnica vinificării în butoaie mari de stejar. În perioada comunistă, vinul era pregătit și în cazane din aluminiu.

Vinul românesc a intrat în capitalism cu un renume prost, căpătat în comunism. Atunci, partidul-stat era interesat să se obțină anual cât mai mult, fără a ține cont de calitate. Nici după Revoluție situația nu s-a schimbat: piața era plină de produse contrafăcute. Abia în ultimele două decenii, vinul românesc a început să fie respectat. Deocamdată pe piața internă. Exporturile sunt mici.

  • România se află în topul primilor zece producători de vin din Europa și în primii 20 de producători mondiali în ceea ce privește cantitatea de vin produsă.
  • 2021 a fost un an foarte bun pentru producătorii de vin autohtoni, în primul rând datorită vremii care a favorizat producția. România a urcat până pe locul 6 în Europa.
  • Cu toate acestea, sub 10% din vinul produs din România ajunge la export și asta după ce în ultimii ani nu a trecut nici de pragul de 5%. Valoarea vinului vândut în străinătate a fost anul trecut de 30-35 de milioane de euro.
  • Afacerea vinului în România trece anual de 1 miliard de lei. O sticlă din cel mai scump vin autohton costă 1.450 de lei.

Elf Travel este o agenție de turism relativ mică în domeniul care, pentru a trece mai ușor prin perioada Covid, a apelat la o nouă strategie de afaceri. Pe lângă vacanțele exotice pe insule tropicale, agenția a propus și un traseu viticol. Vizitele au loc de obicei în weekend, cu plecarea din București, la crame din zona Dealul Mare (județul Prahova) sau la altele din apropierea Capitalei.

Costul unei mini-vacanțe la o cramă pleacă de la 200 de lei și poate ajunge până la 800 de lei.

Turismul la crame, șansa de a se mări profitul

Dacă astfel de călătorii sunt foarte populare în Franța, unde vinul este considerat un produs nobil, în România această afacere a turismului la cramă (enoturism) este de-abia la început.

Turismul viticol reprezintă pentru producătorii autohtoni șansa de a crește profitul mai repede decât ar face-o cu ajutorul exporturilor.

Andreea Sipoşean, managerul agenției Elf Travel, povestește că, într-o ieșire de weekend alături de soț, a descoperit frumusețea cramelor. Asta se întâmpla în vara anului 2020.

„Am avut parte de experiența unei degustări și am înțeles imediat potențialul pe care îl poate avea o astfel de excursie. Ne-am gândit imediat să organizăm excursii de o zi cu plecare din București la crame, la care am adăugat și diferite vizite la obiectivele turistice din zonă”, mărturisește aceasta.

Românii sunt atrași de deliciile pe care le pot servi la crame, alături de paharul de vin, brânzeturile sunt cele mai căutate.
Românii sunt atrași de deliciile pe care le pot servi la crame, alături de paharul de vin, brânzeturile sunt cele mai căutate.

Printre cramele la care turiștii sunt duși se numără Budureasca, Mierla Albă, Apogeum, Serve, 1000 de chipuri, Licorna, Rotenberg și Casa Bolgiu, Metamorfosis, Lacerta sau Velvet Winery.

România este o forță la cantitate vinului

Cramele sunt o parte importantă a afacerilor cu vin din România. Anul 2021 a fost probabil unul dintre cei mai buni pentru podgoriile românești. Vremea bună, dar și scăderea producției din alte state a făcut ca România să urce pe locul șase în topul producătorilor europeni de vin și până pe locul 12 în topul celor mondiali, a anunțat Organizația Internațională a Viei și Vinului.

România a produs 5,3 milioane de hectolitri de vin (sau 530 de milioane de litri), cam cât Ungaria și Austria la un loc. A fost una dintre puținele țări care au înregistrat o creștere a producției în 2021 față de anul trecut, mai precis cu 37%. Mai mult, este și cea mai bună recoltă din ultimii cinci ani.

Italia a devenit în ultimii ani cel mai mare producător de vin din lume ca și cantitate. Cu toate acestea, Franța rămâne numărul unu în lume când vine vorba de valoarea vinului produs.
Italia a devenit în ultimii ani cel mai mare producător de vin din lume ca și cantitate. Cu toate acestea, Franța rămâne numărul unu în lume când vine vorba de valoarea vinului produs.

În ceea ce privește liderii europeni și mondiali, cu o producție estimată la 44,5 milioane de hectolitri (o scădere de 9%) Italia a fost în 2021 cel mai mare producător din UE. Statul peninsular este urmat de Spania (39 de milioane de hectolitri, în scădere cu 15%) și Franța (33,3 milioane de hectolitri, o scădere de 27%).

Producția acestor trei state membre reprezintă aproape 80% din producția Uniunii și este estimată la 117 milioane de hectolitri în 2021, în scădere cu 23 de milioane de hectolitri (-17%). În 2020 înregistrau o producție cumulată de 140 de milioane de hectolitri.

Producție mare, export mic

România stă și mai bine la suprafața cultivată de viță-de-vie. În 2018, România avea 182.600 hectare de viță-de-vie, devenind, astfel, a 11-a țară din lume și a 5-a țară din UE. Pe această suprafață erau cultivate 168 de soiuri nobile de struguri în România – internaționale și indigene.

În ciuda unei producții bune, reprezentanții Oficiul Național al Viei și Produselor Vitinicole nu se așteaptă ca exporturile să depășească 7% din producția anuală.

Producția de vin din România este de zece ori mai mică decât cea din Franța, Italia sau Spania
Producția de vin din România este de zece ori mai mică decât cea din Franța, Italia sau Spania

Asta după ce din producția de anul trecut s-a exportat 30 milioane de litru de vin, adică 6% din producție. Și atunci a fost un record, conform datelor oferite de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitinicole (instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii). Până în 2018, România nu sărise mai mult de 3-4% din producție pentru export.

Deși România exportă puțin vin, îl vinde și ieftin. Valoarea vinului de export este de 1,5-2 euro pe litru, potrivit datelor producătorilor.

Destinația preferată a vinurilor românești este SUA, Canada, Elveția și Japonia.

Cantitatea de vin comercializată în Statele Unite a fost de 6.500 de hectolitri. Pe locul trei la exporturi se află Canada, unde au ajuns 3.000 de hectolitri de vin românesc. Japonezii au cumpărat din România 1.700 de hectolitri, iar elvețienii 800 de hectolitri, potrivit datelor furnizate de Observatorul European al Vinurilor.

Dacă anul trecut am exportat vin românesc de 30 de milioane de euro, am importat vin de 65 de milioane de euro, conform datelor Institutului Național de Statistică. Cel mai mult vin străin intrat în România provine din Republica Moldova.

Explicațiile

Americanul Cory Lipoff, export în domeniu, a vizitat în ultimii ani mai multe crame românești, formându-și o părere obiectivă despre punctele slabe ale vinului românesc. Acesta a realizat pentru producătorii români mai multe analize legate domeniul viticol.

În opinia americanului, reputația negativă a vinului românesc dobândită în perioada comunistă este cel mai mare minus. „România a fost separată de societatea occidentală și de multe dintre progresele care se înregistrau în domeniul vinificării. Regula comunistă: cantitate, mai presus de calitate, persistă și astăzi”, spune acesta în lucrarea „Viitorul vinului românesc pe piața de export”.

„Este dificil să convingi piețele străine de valoarea vinurilor premium cu această reputație. Există puțină susținere guvernamentală pentru o strategie națională care să îmbunătățească această reputație și să ajute la rebranduirea vinurilor românești”, mai adaugă americanul în studiul amintit.

Numărul mare de soiuri de struguri nu oferă vinului românesc un gust specific ușor de deosebit
Numărul mare de soiuri de struguri nu oferă vinului românesc un gust specific ușor de deosebit

Totodată, tot în perioada comunistă România a pierdut tehnicile artizanale de vinificație. De-a lungul celor patru decenii de comunism, importante tradiții și abilități de cultivare a strugurilor, de vinificație și de cercetare a vinului au fost centralizate de stat, astfel încât nu au fost transmise generațiilor viitoare, adică actuale, mai consideră specialistul.

Expertul american nu trece cu vederea nici lipsa infrastructurii. Sistemul de drumuri și autostrăzi din România este extrem de inadecvat pentru a face față nevoilor moderne de transport. Capacitatea de a transporta vinul este îngreunată de drumurile proaste, este de părere Cory Lipoff.

Și faptul că în România sunt înregistrate prea multe soiuri de struguri (168 de soiuri) face ca vinurile autohtone să fie greu de identificat pe piețele externe.

Românii consumă tot ce produc și în plus

Cory Lipoff mai vede o problemă în reputația proastă a vinurilor autohtone pe piețele străine. Faptul că populația consumă oricum toată cantitatea produsă de producătorii români, așa că aceștia nu sunt interesați să investească în imaginea vinurilor lor pe piața externă.

168 de soiuri de struguri sunt în România, fapt ce face ca vinul românesc să nu prea poată fi diferențiat în străinătate.
168 de soiuri de struguri sunt în România, fapt ce face ca vinul românesc să nu prea poată fi diferențiat în străinătate.

„România este o țară care importă mai mult decât exportă, în domeniul vinului. Dorința de a ajunge pe piețele externe este mică, pentru că cea mai mare parte a producției din România este consumată de piața internă, iar producția nu poate fi crescută cu ușurință, pentru a satisface și exportul”, mai susține Cory Lipoff.

27 de litri de vin ar consuma pe an în medie fiecare român, conform statisticilor europene.

Un studiu realizat anul trecut de Reveal Marketing Research, în colaborare cu revista Piața, releva că unul din zece români alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri și femeile fiind mai activi în acest sens.

În percepția generală, consumul de vin este asociat cel mai des cu sărbătorile (58%), zilele de naștere (35,2%), degustările (24,3%) și socializarea în oraș (17,7%).

182.600 de hectare de viță de vie are România, a cincea cea mai mare suprafață a unei țări din UE
182.600 de hectare de viță de vie are România, a cincea cea mai mare suprafață a unei țări din UE

Topul producătorilor

Piața vinului românesc produce afaceri între 1 și 1,5 miliarde de lei, în funcție de modul de calcul al afacerilor companiilor din domeniu.

Cei mai mari producători, în funcție de cifrele de afaceri raportate la Ministerul Finanțelor au fost:

  • Cramele Recaș, din județul Timiș, a raportat o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei.

Acționari principali sunt: Gheorghe Mihai Iova (30%), Ioan Georgiu (30%) și soții Philip Andrew Cox și Elvira Cox (30%). Vinuri mai cunoscute ale companiei: Cramele Recaș, Recaș, Recaș Cabernet Sauvignon, Recal Sauvignon Blanc,

  • Jidvei, din județul Alba, a raportat afaceri de 144 de milioane de lei

Acționarul majoritar este Claudiu Necșulescu. Mărcile mai importante ale companiei: Vinul Cetății, Jidvei Tradițional, Vinul Viu.

Cotnari, din județul Iași, afaceri de aproape 120 de milioane de lei prin cele două firme din grup care se ocupă de vin.

Cele două firme din grup care se ocupă de vinuri au ca acționari la:

Casa de Vinuri Cotnari SA, pe: Remus Ionuț Deleanu (22%), Victor Ioan Deleanu (22%), Neculai Carja (22%), Ștefan Matei (10%), Theodor Matei (10%) și Ioan Maluțan (10%);

Cotnari Vin SA, pe Ala Procopenco (45%) și Radu Iepuraș (54%, prin intermediul Alpro United Recovery)

Vinuri mai cunoscute: Cotnari, Colocviu, Simpozion.

Crama Ceptura, din județul Prahova, a raportat afaceri de 125 de milioane de lei.

Offshore-ul cipriot Purcari Wineries Public Company Ltd este acționarul unic al cramelor. La finalul anului 2020, structura acționarilor societății Purcari Wineries este constituită din fondatorul și CEO-ul Grupului, Victor Bostan (prin Amboselt Universal Inc), cu o cotă de 20,0309%, urmat de Dealbeta Investments cu 7,9319%, Fiera Capital - 7,6573%, East Capital - 7,6042%, Conseq - 6,4698%, Paval Holding - 5,00% și de Alții cu o participație de 45,3059%. Practic, Crama Ceptura este deținută de producătorul Purcari din Republica Moldova.

Beciul Domnescu (fostul Vincon), din județul Vrancea, a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 110 milioane de lei.

Luchi Georgescu este cea care controlează compania. Aceasta este o apropiată a omului de afaceri Gigi Nețoiu.

Turismul, o șansă mai bună de a crește profiturile

Dacă vinul românesc nu este apreciat în exterior și nici producătorii români nu se pot bate cu cei francezi, creșterea profitului pentru afacerile din domeniu se întorc tot mai des la activitățile turistice.

În jur de 40 de crame din România pot primi constant pe tot parcursul anului turiști iubitori sau nu de vin.
În jur de 40 de crame din România pot primi constant pe tot parcursul anului turiști iubitori sau nu de vin.

În România sunt aproape 250 de crame, conform unor date publicate de asociația CrameRomânia. Însă, doar 143 dintre acestea produc vin îmbuteliat, care poate fi vândut pe o piața liberă și sigură din punct de vedere sanitar și fiscal.

Și mai departe, dintre acestea 143, doar o treime pot susține turism viticol, arată datele CrameRomania.ro și Revino.ro, două platforme care promovează turismul viticol și organizează tururi de crame și degustări.

Printre cei mai cunoscuți proprietari de crame din România se află Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale. Acesta și-a amenajat cu fonduri europene o cramă și o podgorie la Drăgășani, județul Vâlcea. Vinurile Casa Isărescu se găsesc în mai multe lanțuri de supermarketuri.

De altfel, conform datelor Comisiei Europene, România a beneficiat din 2013 anual de fonduri între 40 și 50 de milioane de euro. Bani care au fost destinați finanțărilor unor crame sau replantărilor de viță de vie.

Cel mai scump vin românesc

Una dintre cramele care au crescut treptat în ultimele două decenii este 1.000 de Chipuri, cu podgoria în județul Prahova, localitatea Urlați.

Marca vinde și cele mai scumpe două vinuri de pe piața autohtonă. 8 Sforile este denumirea vinului care costă 1.450 de lei sticla în timp ce 7 Sforile costă 1.200 de lei o sticlă.

Țară în service | Cum s-a înecat piața peștelui din România. 70% din recoltă se vinde „la negru”

România recoltează de zece ori mai puțin pește decât acum 50 de ani. Cel puțin pe hârtie. Curtea de Conturi estimează că 70% din ce se recoltează se vinde la negre.

Un domeniu care acum trei decenii oferea locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni și hrană pentru milioane a ajuns îngropat. În 2021, pescuitul în România a devenit o simplă activitate recreativă, pentru oamenii cu bani, pentru politicieni sau pentru pasionați.

Singura șansă ca peștele românesc să mai ajungă pe masa românului sunt restaurantele cu profil pescăresc, care fie au propria crescătorie, fie au contracte cu astfel de ferme de acvacultură.

Legislația actuală nu permite pescarilor profesioniști să vândă captura direct unui restaurant, ci trebuie s-o predea unei cherhanale, care stabilește prețul dorit. Actualele norme se pot schimba dacă o inițiativă parlamentară va fi aprobată în viitorul apropiat.

Pe scurt:

  • în anii 70-80, România producea aproximativ 300.000 de tone de pește pentru consumul intern și avea 50.000 de pescari profesioniști. Era perioada în care a apărut sloganul comunist „nicio masă fără pește”.
  • anul trecut, românii au consumat doar 20.000 de tone pește pescuit în țară, de zece ori mai puțin decât acum 50 de ani. Alte 100.000 de tone a ajuns în România din export, în special din Italia, Spania și Grecia.
  • diferența este explicabilă prin epuizarea resurselor de pește din apele interioare și lipsa florei care să realizeze capturi importante din Marea Neagră. Asta în timp ce fermele de acvacultură nu produc încă destul pește pentru comerț.
  • un român consumă anual 7,99 kilograme de pește, iar media europeană este de 23 de kilograme. Doar bulgarii consumă mai puțin pește, 7 kilograme în medie pe an.
  • un raport al Curții de Conturi din acest an estima că în România se prinde mult mai mult pește, aproape 100.000 de tone anual, dar că acesta este vândut pe piața neagră într-o pondere de 70%.
  • autoritățile au încercat în ultimul deceniu, cu ajutorul fondurilor europene, să revitalizeze sectorul pescăresc. Au rezultat unele investiții ridicole: Piața de Pește din Năvodari, care nu avea apă curentă sau Bursa de Pește din Tulcea, care nu avea frigidere și operatori care să înregistreze marfa.
  • în ultimii ani au înflorit crescătoriile piscicole, unele dintre ele deținute de oameni foarte bogați sau de politicieni influenți. Mare parte din aceste crescătorii sunt cu regim închis, pentru proprietari și prietenii lor și cel mult pentru un restaurant pe care îl dețin. Sorin Ovidu Vîntu, Liviu Dragnea sau Petre Daea se numără printre aceștia.

În luna iunie, deputații Bogdan Bola și Alexandru Kocsis au inițiat un proiect prin care își propun să rescrie legislația din domeniul piscicol. Inițiativa lor a fost deja adoptată în Senat și acum se află la comisiile de specialitate din Camera Deputaților înainte de a ajunge la votul din plen.

Mălin Mușatescu, unul dintre foștii guvernatori ai Deltei Dunării, consideră că acest proiect este unul bun și ar trebui adoptat. „Acvacultura este la pământ, ceea ce face ca tot ce înseamnă pescărie în România să se manifeste la nivelul secolului 18, când activitatea piscicolă se limita la întinderea de plase în bazinele naturale bogate în pește”.

Bogdan Boia susține că proiectul pe care l-a inițiat trebuie să fie aprobat cât mai repede. „Dorim să dăm dreptul pescarilor să vândă legal pește la prețul pieței într-o cantitate zilnică exactă. Acest fapt îi va responsabiliza pe mulți pescari, vom scoate la lumină, din zona evaziunii, cantități importante de pește și va crea o concurență reală între cerere și ofertă iar actualele puncte de colectare/primă vânzare vor trebui să acorde un preț corect pentru capturile pescarilor”, ne spune acesta.

Câteva din prevederile noului proiect

  • Interdicția pescuitului comercial pe apele publice interioare (râuri, lacuri, baraje), cu excepția Dunării, Deltei și a Prutului (rău de frontieră, în care partea moldoveană pescuiește comercial).
  • Interdicția pescuitului comercial de noapte.
  • Se introduce în Delta Dunării conceptul de Piață Locală de Pește (piață lacustră), organizată în UAT-uri, unde pescarii comerciali au dreptul să vândă fiscalizat (ca orice producător) la prețul pieței, maxim 50 Kg/zi, direct din barcă, peștele proaspăt prins în acea zi.
  • Interdicția setcilor, dar și a năvodului inclusiv în Lunca Dunării. Năvodul este permis în Complexul Lagunar Razim – Sinoe).
  • Pescarii comerciali vor putea vinde fiscalizat peștele proaspăt către centrele gastronomice, un concept pentru care s-a luptat mulți ani Asociația „Ivan Patzaichin”.

Proiectul complet poate fi consultat aici.

Ivan Patzaichin, un mare iubitor al Deltei, și-a dedicat ultimii ani din viață pentru a proteja rezervația naturală.
Ivan Patzaichin, un mare iubitor al Deltei, și-a dedicat ultimii ani din viață pentru a proteja rezervația naturală.

Proiectul legislativ își propune protejarea și refacerea resursei piscicole din bazinele naturale și mutarea producției piscicole majoritar în acvacultură (bazine destinate pisciculturii intensive). Scopul final e ca România să poată satisface cererea de pește a populației din producția internă sau măcar să reducă importurile.

Prezent versus trecut

Anul trecut, pescarii români au prins sau au crescut în bazine de acvacultură 28.000 de tone de pește. În special crap și păstrăv, speciile cele mai populare în România, conform datelor Institutului Național de Statistică. Din cele 28.000 de tone, puțin peste 20.000 au fost direcționate spre consumul intern, iar restul au luat calea exportului.

În 2019, ultimul an înaintea crizei provocate de Covid și a restricțiilor pentru limitarea pandemiei, România a exportat pește și produse de pește în valoare de 27 de milioane de euro (7,5 tone de pește) și a important în valoare de 320 de milioane de euro (115.000 de tone).

Ca o comparație, în urmă cu 40 de ani, autoritățile comuniste anunțau anual că producția de pește a fost de 300.000 de tone anual.

Pescuitul nu mai este o activitate din care se poate trăi. Pentru a putea supraviețui, pescarii trebuie să mai aibă și alte activități.
Pescuitul nu mai este o activitate din care se poate trăi. Pentru a putea supraviețui, pescarii trebuie să mai aibă și alte activități.

Peștele românesc provine din apele interioare (râuri, lacuri și Dunărea), din Marea Neagră și din fermele piscicole (uneori și acestea amenajate tot pe cursul unor ape interioare).

Ca un exemplu, în 2019, cantitatea totală de peşte care s-a vândut a fost de 120.000 de tone. Din ce producem în ţară, 12.800 de tone au fost obţinute din acvacultură, 2.000 de tone din Marea Neagră şi aproximativ 4.000 de tone din apele interioare. Restul, 100.000 de tone a fost pește din import.

Motivele dispariției peștelui românesc

Diferența crepusculară între cele două perioade este dată, conform specialiștilor, de legislația haotică, de lipsa de controale a autorităților și de multe concesiuni date de stat unor oameni de afaceri care nu sunt interesați să producă pentru comerț, ci pentru propria recreere.

Concesiunile sunt acordate de statul român prin Agenția Națională de Acvacultură și Piscicultură (ANPA), de administrațiile bazinale - când e vorba de baraje și lacuri de acumulare - și de Rezervația Biosferei Deltei Dunării.

Producția de pește din România a scăzut din cauza raportărilor mici de capturi din apele interioare și a celor din Marea Neagră. În raportul din acest an, Curtea de Conturi constată că resursa de pește din apele interioare a fost prost administrată de ANPA și că aceasta s-a diminuat excesiv în anumite ape.

În jur de 70% din peștele extras din apele românești se comercializează pe piața neagră.
În jur de 70% din peștele extras din apele românești se comercializează pe piața neagră.

Concesionarea, dar și eliberarea unui număr mult prea mare de permise de pescuit sportiv a dus la diminuarea efectivelor de pește din apele românești.

Numărul de permise pentru pescuitul recreativ pentru Dunăre și apele neconcesionate, eliberate direct către pescari în perioada 2016-2019, a crescut de trei ori, de la 52.935 în anul 2016 la 163.259.

Numărul de permise eliberat de Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării, în anul 2019, pentru pescuitul recreativ/sportiv (185.032) a depășit de 6 ori numărul maxim de permise recomandat de ICDEAPA Galați (30.000), constată reprezentanții Curții de Conturi.

Nici pescari nu mai avem

Conform sindicatelor din domeniu, până în 1990 erau peste 5.000 de pescari profesioniști, oameni care trăiau din capturi și din vânzarea peștelui la centrele de recoltare.

Sindicaliștii din domeniu nu cred că mai sunt 500 de oameni care trăiesc din pescuitul pe Dunăre. Conducerea Sindicatului „Lotca” se plângea că în anii precedenți că rămân tot mai puțini pescari, asta pentru că majoritatea își găsesc alte ocupații.

„Statistic, cifrele arată că media de captură pentru pescarul comercial îi aduce acestuia un venit sub salariul minim pe economie. Dacă punem la socoteală taxele și cheltuielile legate de consumul de carburant, întreținerea bărcii și motorului, se deduce că această activitate nu este sustenabilă economic”, ne spune și Mălin Mușatescu, fost guvernator al Deltei Dunării.

Problema: piața neagră

Curtea de Conturi a României a realizat, în perioada 19 februarie 2019 – 31 martie 2020, o misiune de audit privind performanța administrării și exploatării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale și a acvaculturii.

Concluzia generală a raportului este că „entitățile publice auditate nu au realizat un management eficace care să asigure performanța activităților de administrare, exploatare a resurselor acvatice vii existente în habitatele piscicole naturale și acvacultură”.

În document se precizează că doar 30% din peștele scos din ape este fiscalizat, piața neagră fiind de 70%.

Din datele obținute de Europa Liberă de la Ministerul Agriculturii și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură reiese că toate firmele care au primit concesionări pe râul Olt nu au raportat în ultimii trei ani capturi mai mari de o tonă de pește anual.

Mălin Mușatescu, expert în domeniu, susține că aceste date sunt ilogice și nu pot fi explicabile. „Este un pescuit haotic și abuziv, cu o delimitare aproape inexistentă între braconaj și pescuit comercial. O expertiză poate demonstra oricând că activitatea piscicolă în Olt nu se justifică economic și induce un conflict inutil între concesionar și cetățenii care ar trebui să aibă dreptul să fie pe malul acestei ape publice”, spune acesta.

Și raportul Curții de Conturi constată că „managementul ANPA nu a efectuat o analiză formalizată a cauzelor pentru care nivelul capturilor declarate de pescarii comerciali, în perioada auditată (n.r. - 2016-2019), se situează mult sub nivelul capturii totale admisibile și nu a întreprins măsuri concrete în vederea diminuării/eliminării riscului de declarare nereală a capturii de pește provenit din pescuitul din apele interioare, în contextul în care nedeclararea capturilor reale îi dezavantajează pe pescarii onești şi poate contribui la amplificarea fenomenului de evaziunea fiscal”.

Reprezentanții ANPA ne-au explicat că instituția nu poate lupta cu braconajul, pentru că nu are resurse umane, financiare și nici legislația nu îi oferă autoritate clară. Din datele puse la dispoziție de această instituție, majoritatea acțiunile de braconaj se desfășoară noaptea. Braconajul poate fi realizat și de concesionari, care pot scoate din ape mai mult pește decât au voie sau pot pescui specii aflate în prohibiție.

Drumul peștelui

În acest moment, conform legislațiilor din domeniu piscicol, fiecare ambarcațiune - în funcție de dimensiune - are voie anual să pescuiască doar o anumită cotă.

Spre exemplu, tradiționala barcă poate scoate din apele unde pescuiește în jur de 65 de kilograme de pește. Legislația mai impune ca fiecare pescar profesionist să indice ambarcațiunea pe care o folosește. Dacă sunt doi pescari înregistrați pe o barcă, atunci ei împart cota de pește care îi revine bărcii respective.

Doi pescari își împart recolta de pește prins din Dunăre.
Doi pescari își împart recolta de pește prins din Dunăre.

Mai departe, după o zi de dat la pește în care un pescar a prins, să spunem, 5 kilograme de crap, el trebuie să ducă această captură la un centru de vânzare autorizat de Ministerul Agriculturii. Administratorul acestui centru propune un preț care de regulă este sub cel al pieței. Dacă pescarul nu dorește să predea peștele aici, nu îl poate vinde pe cont propriu și îl poate doar consuma în familie.

De la centrul de vânzare, peștele ia drumul unei pescării, unei fabrici de procesare sau a unui restaurant.

Din datele colectate de Europa Liberă, în acest an, aceste puncte de recoltare și vânzare (denumite cherhanale în Delta Dunării) au oferit pescarilor prețuri între 0,5 și 7 lei pe kilogramul de pește. În medie, cam 20% din prețul plătit în magazin sau la restaurant de consumatorul final.

„Pentru pescar, această activitate devine sustenabilă în condițiile unei pieței negre alternative, favorizată de existența monopolului cherhanalei, care obligă pescarul să își valorifice munca pe alte căi decât cele stipulate de actuala lege”, ne explică Mălin Mușatescu.

Delta Dunării

Rezervația Delta Dunării este principala zonă de pescuit comercial în apele interioare a
României. Peste 85% din totalul capturilor raportate provin din această zonă de pescuit

Principala problemă a pescuitului din Delta Dunării a fost tocmai acest monopol al cherhanalelor asupra pescarilor. Asta și pentru că pescarii arondați teritorial unei cherhanale nu pot vinde peștele unui alt centru.

Pentru a elimina acest monopol, autoritățile au realizat în ultimii ani mai multe investiții. Toate aceste proiecte s-au dovedit inutile după finalizare.

  • Piața de Pește din Năvodari

Proiectul a fost demarat în anul 2013 și a fost finalizat în 2016. Aici trebuia vândut peștele capturat pe Dunăre și în Deltă. A costat 1,5 milioane de euro, bani europeni.

Investiția nu a fost utilă nici măcar o zi. Piața are formă de pește și este situată chiar pe malul canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari. Investiția a fost realizată de ANPA. Însă, construcția nu a fost prevăzută cu dotările care să permită comerțul cu pește: frigidere de mari dimensiuni, cântare, nici măcar nu era conectată la o rețea de canalizare.

Bursa de Pește din Năvodari s-a dovedit a fi o investiție neinspirată, decontată din bani europeni.
Bursa de Pește din Năvodari s-a dovedit a fi o investiție neinspirată, decontată din bani europeni.

În 2019, Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a cărei fata are o fermă piscicolă, inaugura Bursa de Pește din Tulcea. Cu cinci milioane de euro din cele zece milioane obținute de la Comisia Europeană, s-a realizat o clădire în Tulcea, pontoane, o clădire anexă în Chilia, s-au cumpărat ambarcațiuni, automobile și s-a realizat un sistem informatic care să sprijine tranzacțiile de pește.

Teoretic, investiția trebuia să permită statului să preia peștele de la pescari la prețul pieței, să-l păstreze în frigidere speciale și apoi să-l pună în vânzare pe bursă, unde producătorii de conserve, proprietarii de restaurante sau marile magazine trebuie să liciteze pentru pește.

Traseul Peștelui din Delta Dunării.
Traseul Peștelui din Delta Dunării.

Anul trecut, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a anunțat la o conferință de presă că Uniunea Europeană vrea banii înapoi.

Adrian Izvoranu, fostul director al Casei de Comerț „Unirea”, societate care se ocupă de administrarea Bursei, ne-a declarat că a preluat un proiect care a fost pregătit prost. „Nu există oameni care să facă tranzacții, ambarcațiunile nu erau funcționale. Am încercat să facem ceva, poate încă se poate face, dar nu e vina mea sau a lui Daea”.

Nu avem cu ce în Marea Neagră

Din Marea Neagră se scot anual, pe piața fiscalizată, în jur de 1.500-2.000 de tone de pește. Comoara apelor mării o reprezintă pescuitul de calcan. România are voie să pescuiască anual doar 115 de tone de pește din această specie, conform normelor stabilite de Uniunea Europeană. Aceeași cantitate îi revine și Bulgariei.

Însă, în ultimii doi ani, pescarii români nu au scos mai mult de 50 de tone de calcan din Marea Neagră. Motivele ar fi lipsa ambarcațiunilor și braconajul realizat de navele turcești care limitează specia. Conform datelor puse la dispoziție de Garda de Coastă, anual sunt înregistrate cel puțin zece cazuri de braconaj în care nave străine intră ilegal în apele românești pentru a pescui calcan.

Din raportul Curții de Conturi reiese că, în anul 2009, flota de pescuit a României la Marea Neagră era formată din 441 de nave şi ambarcațiuni. Flota s-a redus în anul 2019, când mai erau doar 166 de nave și ambarcațiuni.

„România are repartizată cea mai mică limită a nivelului de pescuit din UE”, precizează inspectorii Curții de Conturi în raportul privind piscicultura.

Dacă pescarii turci fac braconaj în sensul propriu al cuvântului în Marea Neagră, Mușatescu crede că pescarii români au „legalizat” braconajul. El spune, că în acest an, autoritățile române au permis folosirea la pescuit și a navelor de tip dragă aspirantă, ambarcațiune interzisă până în 2021. Acest vas mărește foarte mult capturarea speciei de rapană. Specia este foarte căutată pentru că se vinde foarte bine în Vest. În ultimii doi ani, pescarii români au scos doar 120 de tone.

Anul trecut, ANPA a permis pe draga aspirantă mărirea înălțimii plasei de scrumbie la Marea Neagra, metodă interzisă în multe state.

Afacerile cu icre negre

Un alt sector al pisciculturii care oferă diferențe imense între perioada comunistă și cea actuală este dat de sturioni și icrele negre pe care îl produc (care devine caviar după ce sunt preparate).

În acest caz, scăderea este explicabilă prin faptul că, din 2015, este interzis pescuitul sturionilor sălbatici. Aceste specii de pește trăiesc în Dunăre și în Deltă. Acest lucru nu a limitat braconajul. Aproape o treime din eșantioanele de produse provenite de la sturioni (caviar, carne de sturion), cumpărate în cadrul unui studiu de piață al organizației WWF în perioada 2016-2020, au fost ilegale, iar autoritățile au raportat 214 cazuri de braconaj.

În România trăiesc patru specii de sturioni: morun, păstruga, nisetru, cega. Specii rare care au nevoie de 15 ani ca să ajungă la maturitate și să se reproducă, altfel spus să producă icre negre (cega are nevoie uneori doar de cinci ani).

Până în anii 1990, România era pe locul 3 în lume la exportul de caviar, după Rusia și Iran. În perioada comunistă erau pescuite anual controlat puțin peste o mie de tone de sturioni, iar exportul de icre negre ajungea și spre 50.000 de kilograme anual. Însă, primii ani de capitalism au fost un dezastru pentru aceste specii care au fost braconate masiv pentru profitul rapid. Un kilogram de caviar ajunge atunci la peste 5.000 de dolari (acum sare și de 10.000 de euro).

Acum, doar sturionii crescuți în ferme de acvacultură pot fi folosiți pentru consum. Însă fiind o specie sălbatică, sturionii sunt pretențioși, iar faptul că produc icre negre după 15 ani face ca rentabilitatea investiției să fie pe termen lung.

În ultimii ani, exportul de icre negre a fost undeva la 10.000 de kilograme pe an.

Unele dintre cele mai importante firme autorizate să facă export de icre negre în ultimul deceniu au fost: Aquarom Elite Distributions SRL din București (firmă controlată în trecut de Alexandru Bittner), Delta Fish Distribution 2003 SRL din București (Lilia Sultan este acționarul unic), Danube Research Consulting SRL din Tulcea (Adriana Kiriță este acționar unic) și Interfrig SRL din Tulcea (co-acționar sunt Boris Buhai și Gabriel Sidorencu).

Unele dintre cele mai mari ferme de sturioni din România sunt la Nucet (Dâmbovița) și Tămădău (județul Călărași). Ferma din Nucet a fost înființată de Adrian Rădulescu (a decedat anul acesta). Rădulescu a fost un consilier al lui Traian Băsescu și omul de afaceri care se ocupa de administrarea terenului de la Nana cumpărat de fostul președinte al României. Acționarii și beneficiarii fermei din Nucet se ascund din 2019 în spatele a două offshore-uri cipriote.

Ferma de la Tămădău este administrată de omul de afaceri Robert Răduță, un apropiat al miliardarului Ion Țiriac. Răduță a fost audiat în 2014 la Parchetul General într-un dosar care viza tocmai afacerile cu sturioni. Dosarul nu a fost finalizat de procurori.

Marii concesionari

Până în 2023, autoritățile române și-au asumat să crească producția de pește autohton până la 32.000 de tone anual, față de 20.000 cât a fost în ultimii trei ani. Creșterea trebuie să fie asigurată de fermele de acvacultură.

Paradoxal, deși producția de pește a scăzut dramatic în ultimii ani, numărul fermelor de acvacultură înregstrate la ANPA a crescut amețitor. Astfel, în 2011 erau doar 370 de astfel de afaceri, în acest an sunt aproape o mie.

„Din păcate, multe dintre aceste afaceri nu produc pește pentru comerț, pentru consumul public. Produc pește pentru consumul prorietarilor și a relaxării acestora. De aici sunt probleme cu producția mică a fermelor de acvacultură”, este opinia unui fost director al ANPA din ultimul deceniu.

Firmele concesionează suprafețele de apă de la Agenția Naționala pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), de la Apele Române sau de la consiliile locale/județene, în funcție de cine administrează lacul, balta sau acumularea de pe un râu. O mică parte din aceste suprafețe au fost și privatizate. Până în 2012 concesionările erau realizate de Administrația Domeniilor Statului, apoi concesionarea a trecut la ANPA.

Plata concesiunii este stabilită de ANPA la valoarea în bani a zece la sută din captura prinsă în aceste ape.

În acest moment, cele mai mari amenajări piscicole din România sunt.

  • Pescom Andrex SRL din Iași - suprafață de 6.450 de hectare

Cea mai mare amenajare piscicolă din Moldova, este vorba de Amenajare Piscicolă Movileni – județul Iași, se întinde pe o suprafață de aproape 6.450 de hectare și este concesionată de ANPA firmei Pescom Andrex. Societatea este deținută de familia Tofan, Gheorghe și Camelia. Aici se cresc următoarele specii: crap, caras și roșioară.

  • Masiva SRL Tulcea - suprafață de 1.293 de hectare

Amenajarea Amenajare Piscicolă Chilia Veche Crescătorie și Pepinieră este data în concesiune de Consiliul Județean Tulcea către Masiva SRL din același județ. Ion Statache este acționarul unic și administratorul firmei. În trecut, societatea a fost obiectul unui scandal și al unui proces între Corneliu Savin și o grupare de ucrainieni care cumpărase abuziv, așa cum a decis instanșa, firma de la o societate de insolvență. În cele din urmă, judecătorii i-au redat firma omului de afaceri din Tulcea. Ferma creștea crap și caras.

  • Pro Acva SA Bihor - suprafață de 1.194 de hectare

Nicolae Nistor este acționarul majoritar, peste 90% al firmei Pro Acva, cea care deține de la ANPA mai multe concesiuni și chiar drepturi de proprietate care ajung la 1.194 de hectare. Toate se regăsesc în județul Bihor. Crap, Caras, Roșioară și sturioni crește Nicolae Nistor în amenajările sale.

  • Complex Grup SRL din București - suprafață de 1.310 hectare

Amenajarea piscicolă de la Bugeac-Ostrov este deținută în acte de patru membri familiei Stan. Crap, caras și roșioară se găsesc și în aceste ape.

  • Aqua Pest SRL Galați - suprafață de 1.340 hectare

Firma Aqua Pest SRL Galați are concesionată de la ANPA amenajarea piscicolă de la Jijia, din comuna Măcin, județul Tulcea. Societatea aparține unei firme de apartament din municipiul Galați care este în insolvență. Costel Chiriță este acționarul unic al acestei societăți. Caras, crap și roșioară sunt speciile crescute de această firmă.

  • Fish 99 SRL din Călăraș - suprafață de 1.376 hectare

Societatea Fish 99 SRL a primit de la Adiministrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Buzău-Ialomița concesiunea pentru Acumularea Frăsinet, județul Călărași. George Virzu Ionescu este acționarul majoritar. Societatea l-a avut ca acționar până în 2016 și pe fostul deputat Ștefan Liviu Tomoiag. Crap, caras și roșioară se crește în această amenajare.

  • Oltfish​ SRL din Călărași - suprafață de 1.610 hectare

Acționarul majoritar, cu 85%, este același Ștefan Liviu Tomoiag. Acesta a preluat din 2019 firma de la familia Dobrotchi. Oltfish a primit de la Adiministrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Buzău-Ialomița amenajarea piscolă de la Iezer (Ferma Sultana), crescătoria din comuna Mănăstirea, Călărași.

  • Piscicola Murighiol SA Tulcea și Aquarom Elite Distribution SRL din București​ - concesiune 4.172 hectare

Piscicola Murighiol SA o are acționară majoritară pe Ana Bodea (70%). Aquarom Elite Distribution​ este deținută prin intermediul altei firme de Gheorghe Stan Cele două firme au concesionate Amenajarea Piscicolă Dranov Ghiol și Amenajarea Piscicolă Dunavăț II Crescătorie II din Tulcea, respectiv Amenajarea Piscicolă Oltina din județul Constanța.

Cele două amenajări au fost în trecut controlate de Alexandru Bittner, omul de afaceri retras acum în Texas, Statele Unite și considerat un apropiat al lui Adrian Năstase.

Țară în service | Toate discursurile președintelui. Câte vieți (nu) a salvat Klaus Iohannis în pandemie

Președintele României, dl. Klaus Iohannis, și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care autoritățile au gestionat campania de vaccinare. A convocat oficialii cu resposabilități în Sănătate la Cotroceni după săptămâni cu sute de morți zilnic și după un record de 574.

Constituția României:

Art. 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

Art.22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

Art. 34
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Din martie 2020 și până pe 20 octombrie 2021, președintele Klaus Iohannis a ținut 117 discursuri publice despre legate de pandemie. În 2021, începând mai ales din luna mai, nu doar numărul acestora, ci și intensitatea mesajului transmis de președinte a scăzut.

Congresul PNL din 25-26 septembrie și confruntarea Cîțu-Orban a confiscat evident și agenda prezidențială, și agenda publică la începutul sesiunii parlamentare, în timp ce, pe fondul vaccinării unei singure treimi din populație, cifrele Covid au început să urce abrupt.

Lucrurile păreau atât de liniștite la nivel înalt încât într-o apariție publică la 18 septembrie, imediat după începerea școlii în pandemie, președintele Iohannis a uimit pe toată lumea recomandându-le compatrioților „să joace golf” care „nu e un sport exclusivist”.

În lunea Congresului toate locurile la Terapie Intensivă în București erau ocupate, iar experții avertizau îngrijorați că în octombrie numărul de cazuri zilnic va trece de 16.000.

În ajunul Congresului, numărul de morți ajunsese la 145, iar 244 de copii erau în spital, 16 dintre ei la Terapie Intensivă. Întrebat dacă își asumă eșecul campaniei de vaccinare, premierul răspundea:

„Nu sunt o firmă de advertising. Ceea ce trebuia să facă Guvernul am făcut (...) Până la urmă, în România vaccinarea nu este obligatorie. Pot să fiu acuzat că eu nu sunt cel mai convingător om din lume (...) Dar aş vrea să văd responsabili din societate, oameni care sunt lideri de opinie, influenceri, câte ore au dedicat campaniei de vaccinare?”

Era perioada în care președintele Iohannis nu vorbea nici despre vaccinare, nici despre pregătirile în fața valului IV. Între timp, USR PLUS a ieșit de la guvernare, dar cu excepția mesajelor de sprijin pentru Florin Cîțu, președintele nu a făcut declarații.

Pe acest fond, la momentul căderii guvernului Cîțu, 5 octombrie, numărul morților ajungea la 252. În ziua următoare a sărit la 331, inclusiv câțiva copii și tineri sub 20 de ani.

Criza politică - de la desemnarea unui nou premier în persoana liderului USR PLUS, Dacian Cioloș - până la respingerea cabinetului său în Parlament, a evoluat în paralel cu o curbă Covid din ce în ce mai ascuțită.

În timpul negocierilor purtate de Dacian Cioloș, numărul morților a trecut de 400. Numărul zilnic de noi îmbolnăviri a trecut de 16.000, iar cazurile în ATI de 1700.

Săptămâna în curs a înregistrat și depășirea pragului psihologic de 500 de oameni morți zilnic, anume 574. A fost momentul în care Președinția a anunțat în sfârșit convocarea responsabililor de rang înalt din Sănătate la Cotroceni, ceea ce s-a întâmplat, ieri, 20 octombrie. În aceeași zi, prima variantă de nou cabinet a căzut în Parlament.

La prima declarație publică dedicată exclusiv luptei cu pandemia după mult timp, dl. Iohannis a pasat responsabilitatea gestionării pandemiei premierului Florin Cîțu, al cărui mesaj triumfalist din vară, conform căruia „am învins pandemia”, s-a dovedit fals.

Nu doar că România nu a învins pandemia, însă a fost surprinsă de valul IV cu un sistem sanitar nepregătit, pentru care președintele dădea asigurări, acum câteva luni, că va începe rapid un vast proces de modernizare.

În acest moment, numărul infectărilor crește și cu câte 18.000 pe zi, cu sute de morți zilnic, iar specialiștii avertizează că toamna abia a început.

Potrivit Constituției, președintele nu este șeful Executivului, ci împarte această responsabilitate cu premierul.

Nu președintele decide politicile publice, dar poate prezida ședințele de Guvern. Nu președintele semnează măsurile de protecție, sau desfășurarea campaniei de vaccinare, dar prezența sa publică la începutul pandemiei a dat direcția, iar până în mai 2021, România a urmat linia generală

Putea președintele să facă mai mult?

Starea de urgență

În martie 2020, pe atunci misteriosul virus SARS-COV-2 sădise teamă în inimile multora. Oamenii erau speriați de situația din Italia și, puși în fața unei situații prin care nu mai trecuseră, s-au conformat în majoritatea lor regulilor impuse de autorități.

Președintele Klaus Iohannis a devenit atunci vocea statului în relația cu cetățeanul. România urma punct cu punct ghidajul Comisiei Europene, iar măsurile luate au urmat îndeaproape rețeta europeană.

În perioada martie – mai 2020, Președintele României a avut 34 de intervenții publice legate de situația sanitară. Nu premierul Orban, nu ministrul Sănătății, anunțau ce e de făcut, ci președintele.

De la măsurile de carantină, până la banalul spălat pe mâini care salvează vieți, președintele Klaus Iohannis și-a asumat atunci măsuri aspre.

Toate discursurile președintelui din pandemie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:50 0:00

Aspre, enervante pentru unii, dar eficiente devreme ce România a înregistrat în 2020 puține decese comparativ cu alte state europene, iar campania de vaccinare a început rapid în 2021, practic de îndată ce vaccinurile au devenit disponibile la nivel internațional.

„Nu ieșiți din casă decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, când mergeți la serviciu, când mergeți să cumpărați alimente! Evitați orice contact fizic cu oricine, este foarte important! Boala se răspândește de la om la om. Nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane!”, este unul dintre mesajele președintelui Iohannis din timpul stării de urgență.

Notabilă a rămas și intervenția acestuia din săptămâna de dinaintea Paștelui din 2020, pe 15 aprilie, când Guvernul intenționa să implice Poliția în supravegherea ceremoniilor de Paște. Într-o formulă fără precedent, bisericile și mănăstirile și-au transmis Slujba de Înviere online, iar majoritatea enoriașilor au stat acasă.

Mesajul președintelui fusese clar, simplu, fără echivoc: „Stați acasă! Altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări!”. În acea perioadă, România avea o medie zilnică de 350 de noi infectări.

„Aceasta e perioada când președintele a fost prezent permanent, transmițând imaginea liderului care organizează, coordonează, acțiunea. A fost și perioada în care am avut și cele mai bune rezultate în combaterea pandemiei”, explică pentru Europa Liberă politologul Cristian Pîrvulescu.

Un avantaj al României în acea perioadă a fost setul de reguli unitare implementate la nivel european. România s-a inspirat din exemplul altor țări. În săptămînile în care România a fost în carantină/lockdown, statele membre, inclusiv Bucureștiul, au hotărât închiderea granițelor. O măsură teribilă cerută de gravitatea situației, dar care a pus sub semnul întrebării unul dintre cele patru principii fondatoare ale Uniunii Europene: dreptul la liberă circulație.

Relaxarea

Ieșirea din carantină a adus optimism. Vara anului 2020 a început cu o scădere a numărului de cazuri de Covid. Oamenii au lăsat temerile deoparte când au văzut că cei mai mulți dintre ei nu s-au îmbolnăvit, dar și că cei care se infectaseră s-au vindecat în proporție covârșitoare. Curentul „e doar o răceală” a început să se propage exponențial, în special în social-media, unde conspirațiile de tot soiul infectau feed-ul de pe Facebook al multora. A apărut și speranța unui vaccin, dar, odată cu ea, și o întrebare care îi neliniștea pe mulți: „de ce atât de repede?”

În acest context complicat, dl Iohannis a rostit pentru prima oară sintagma „sfârșitul pandemiei”. Dar „purtatul măștii, distanțarea, spălatul pe mâini rămân extrem, extrem de importante pentru a nu pierde controlul acum, la sfârșit, asupra acestei epidemii”, a adăugat el.

În perioada iunie – august 2020, Klaus Iohannis a avut nu mai puțin de 18 declarații publice în perioada iunie – august 2020. Restricțiile erau deja mai blânde, așa că președintele s-a rezumat să îi îndemne pe cetățeni să se spele pe mâini, să poarte mască sau să îi asigure că autoritățile au situația sub control.

„Eu, Guvernul, autoritățile știm ce avem de făcut, Internele știu ce au de făcut, ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății știu ce au de făcut, Departamentul Situațiilor de Urgență pregătește spitalele”, spunea dl Iohannis, pe 30 iulie 2020.


A urmat însă o toamnă grea pentru sistemul sanitar românesc, cu un vârf de nu mai puțin 10.000 de cazuri pe zi. Spitalele au început să ia foc din cauza rețelelor electrice vechi, supraîncărcate. Elevii au învățat în sistem online, multe dintre restricții au fost menținute sau înăsprite. Dar între timp, în limbajul uzual al discursului public al președintelui a intrat și cuvântul „vaccin”.

Vaccinarea

La începutul lui 2021, președintele României Klaus Iohannis vorbea despre vaccinare ca despre șansa tuturor de a scăpa de boală și pandemie încă din noiembrie 2020. La fel făceau în țările lor Emanuel Macron, Boris Johnson sau Angela Merkel.

Ca și aceștia, dl. Klaus Iohannis a susținut constant că e nevoie de o campanie de vaccinare „organizată, planificată și comunicată eficient” și era optimist că românii vor accepta dozele oferite gratuit de stat.

„În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională”, preciza dl. Iohannis pe 20 noiembrie 2020.

Dl Iohannis a îndemnat populația să meargă să se vaccineze însă cuvântul său nu a cântărit foarte mult.
Dl Iohannis a îndemnat populația să meargă să se vaccineze însă cuvântul său nu a cântărit foarte mult.

În aceeași perioadă, Președintele promitea românilor că „împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii”.

În urma alegerilor din 5 decembrie, Prim-ministru al României devenise Florin Cîțu, despre care Klaus Iohannis era convins că „va gestiona măsurile necesare în pandemie”.

Campania de vaccinare a început la finele anului 2020, când în România au ajuns primele doze. Strategia de a vaccina mai întâi așa-zisele categorii esențiale, în care au fost incluși și simpli funcționari publici – nu doar cei din prima gardă a luptei cu virusului - a făcut ca țara noastră să fie fruntașă, la acel moment, în Europa în privința numărului de doze administrate.

Ritmul accelerat în care românii se vaccinau a fost însă o capcană. În ciuda informațiilor disponibile privind atitudinea autarhică și refractară a unei vaste proporții a populației, autoritățile s-au limitat la timpul prezent cu viteza lui încurajatoare de vaccinare.

Era un măr otrăvit din care se pare că a mușcat inclusiv președintele Iohannis. În curând, curba vaccinării s-a lovit de un zid: lipsă de educație, ignoranță, suspiciune, neîncredere și, mai ales, frică, multă frică.

Președintele s-a vaccinat la începutul anului 2021, a dat asigurări că „ nu doare” și s-a lansat într-o serie de declarații inexplicabile privind așa-zisul succes al României privind campania de vaccinare.

  • „Dragii mei, haideți să nu irosim ceea ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare, campanie de vaccinare care merge foarte bine”, 9 martie.
  • „Campania de vaccinare este un succes. Am reușit să obținem un număr important de doze de vaccin și am reușit să le folosim pe toate, suntem la peste 2 milioane de persoane. Este o reușită certă și acest lucru puteți să îl verificați foarte simplu, există statistici europene”, 21 aprilie.
  • „În paranteză fie spus, noi stăm – noi, în România – extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare”, 6 mai.

De fapt, în spatele „succesului” României se afla vaccinarea unei mari categorii a funcționarilor publici, ai unor membri ai instituțiilor statului sau pur și simplu a masei de populație deja convinsă că vrea să se vaccineze.

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat în luna ianuarie când declara că România are o campanie de vaccinare reușită.
Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat în luna ianuarie când declara că România are o campanie de vaccinare reușită.

Marea relaxare

La finele primăverii 2021, școlile erau deschise, iar sentimentul general a fost că lucrurile se îmbunătățesc. Dinspre Guvern, cele mai multe mesaje în legătură cu pandemia se refereau la fațeta economică, mai puțin la cea sanitară, iar anunțul marii relaxări, în contextul în care România avea suficient vaccin pentru a-și imuniza populația, părea iminent.

„Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. O să vă întrebați de ce aceste date. Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Așadar, ne pregătim de relaxare”, declara dl. Iohannis, pe 13 mai 2021.


Din toată această declarație, singura propoziție care s-a adeverit a fost cea referitoare la relaxare. România a ratat toate țintele privind numărul de vaccinări, iar Guvernul nu și-a respectat decizia că ridicarea restricțiilor va fi condiționată de reușita campaniei de imunizare.

Mesajul anti-pandemic a fost preluat de premierul Florin Cîțu, care a profitat de conjunctura numărului mic de cazuri noi pentru a apăsa și mai mult pedala relaxărilor, în favoarea unui creșteri economice fără precedent, în opinia sa. „Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă”, spunea Cîțu pe 28 iunie 2021.

În tot acest timp, în vestul Europei valul IV lovea mai multe țări. Franța sau Italia foloseau certificatul verde european pentru a impune restricții celor care nu se vaccinează.

În vară, Spania și Portugalia era roșii pe harta Covid, de pildă, dar campaniile de vaccinare înaintau cu rapiditate. În prezent, populația Portugaliei este vaccinată în proporție de 99%, iar Covid a devenit numele unui guturai. La fel se întâmplă în Danemarca.

România a mers mai departe și în vară, și în toamnă, ca și cum știrile externe nu ajungeau la București. Autoritățile române s-au decuplat cvasi-total de la practicile vestice, când acestea au devenit ne-unitare în eficiența lor. Din mai 2021, Bucureștiul a ales să meargă pe propria cale.

A urmat o vară în care nunțile, botezurile sau petrecerile – teoretic, limitate în privința numărului de participanți – au fost organizate în marea lor majoritate fără ca nimeni să respecte nicio regulă. Pe litoral s-a stat șezlong lângă șezlong. Festivalurile muzicale cu sute de mii de oameni s-au organizat ca și cum virusul nu mai exista.

Congresul PNL a avut loc cu 5000 de delegați într-un spațiu închis. Până și președintele, la același congres PNL, a fost fotografiat fără mască de protecție.

Klaus Iohannis a stârnit controverse după ce a fost fotografiat la Romexpo, în interior, fără a purta mască. S-a întâmplat la Congresul PNL.
Klaus Iohannis a stârnit controverse după ce a fost fotografiat la Romexpo, în interior, fără a purta mască. S-a întâmplat la Congresul PNL.

În patru luni, iunie-septembrie 2021, Klaus Iohannis a vorbit public de numai șapte ori despre pandemie. De cele mai multe ori conjunctural, spre deosebire de începutul molimei, când declarațiile de la Cotroceni erau exclusiv despre coronavirus.

„Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie sau în noiembrie cu un al patrulea val, fiindcă virusul evoluează?”, se întreba dl Iohannis pe 24 iunie. În iulie, a devenit clar și la Președinție că mult lăudata campanie de vaccinare este, de fapt, un eșec.

„România este dintre statele care are un grad mic de vaccinare și prin asta, automat, suntem mult mai expuși în fața valului patru, care se vede că vine”, declara președintele pe 9 iulie, la o rată de vaccinare de circa 25%.

Într-o intervenție din august, președintele Iohannis i-a menționat și pe românii care refuză să se vaccineze, mai mult de două treimi din populație. „Nu, nu putem să-i constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă fiindcă nu le înțeleg. Și așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare, asta este, fiindcă pandemia nu s-a terminat”.

Catastrofa

În toamna lui 2021 însă, explozia infectărilor s-a suprapus crizei politice generate de ruptura coaliției de guvernare. PNL și USR PLUS s-au învinut reciproc pentru criză, în timp ce președintele s-a plasat alături de premierul Florin Cîțu nu doar în disputa sa cu USR PLUS, ci și în lupta intestină din PNL. Dl Iohannis l-a susținut direct pe Florin Cîțu și a acuzat USR PLUS că este vinovat pentru situația problematică a țării.

„Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criză. Suntem într-o criză a sistemului de sănătate publică. Suntem în plină pandemie. Valul patru ne-a lovit, și ne-a lovit rău”, spunea președintele la începutul lui octombrie.

Evoluția Covid în România de la începutul pandemiei și până în prezent.
Evoluția Covid în România de la începutul pandemiei și până în prezent.

Observatorii sunt unanimi că lupta pentru putere a aruncat pandemia pe plan secund, atât la Palatul Victoria, cât și la Palatul Cotroceni, până ce numărul de cazuri a explodat. În octombrie, sistemul sanitar pare că a intrat el însuși la Terapie Intensivă.

După incendiul spitalului de la Constanța, președintele a uimit din nou, de această dată, declarând că „statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”. Era 1 octombrie.


Pe 19 octombrie, președintele a avut o nouă ieșire publică pe tema pandemiei. A citit apăsat numărul de infectări și de decese și a ajuns la concluzia pe care mulți specialiști din domeniu sănătății publice o enunțau încă din vară. Avem nevoie de restricții.

Le-a anunțat miercuri seară, pe 20 octombrie, cu mențiunea că vor intra în vigoare de luni: mască obligatorie, carantină de noapte, restricții pentru nevaccinați.

Discursul lui Iohannis

Politologul Cristian Pîrvulescu identifică trei perioade importante ale pandemiei din perspectiva discursului prezidențial: cea a guvernului minoritar Ludovic Orban, campania electorală și guvernarea dlui Cîțu. Dacă în timpul în care guvernul Orban avea o majoritate parlamentară fragilă, președintele era activ, după ce forțele politice de dreapta s-au coalizat într-o coaliție de guvernare condusă de Florin Cîțu, dl Iohannis s-a retras, susține Cristian Pârvulescu.

Dar Florin Cîțu, un suporter necondiționat al economiei și ne-intervenției statului, nu a fost, se pare, deloc un vector eficient al politicilor sanitare.

„Din acest punct de vedere, absența președintelui a fost regretabilă, pentru că nu a existat niciun fel de linie pentru combaterea pandemiei, mai ales din mai. Din acel moment situația se degradează”, atrage atenția la Europa Liberă Cristian Pîrvulescu.

Profesorul mai arată că declarațiile optimiste privind depășirea pandemiei ale Președintelui au avut și ele un rol nefast în privința campaniei de vaccinare.

„Întrebarea este dacă informațiile pe care le-a primit președintele intrau în contradicție cu tot ceea ce oamenii de bună credință din România spuneau, și anume că totul se va termina cu un val mortal”, menționează Cristian Pîrvulescu.

Politologul Ioan Stanomir este și mai critic la adresa dlui Iohannis. Acesta spune că, prin modul în care a gestionat pandemia, președintele a pierdut sprijinul unei părți semnificative a cetățenilor.

„Criza în care ne aflăm este consecința, printre altele, și a incapacității președintelui de a simți mișcările psihologice ale propriului popor. E o chestiune destul de delicată, tristă și imposibil de ignorat”, a declarat profesorul Stanomir pentru Europa Liberă.

„Președintele României a promis niște lucruri și nu s-a mai ținut de cuvânt. Ne-a promis anul trecut că dacă vom accepta starea de urgență, vom reuși să punem pe picioare sistemul de sănătate. Vă las pe dvs. să vedeți în ce situație este sistemul de sănătate”, a concluzionat Ioan Stanomir.

Țară în service | El Chapo și-a construit imperiul drogurilor (și) cu arme românești

Joaquin „El Chapo” Guzman a fost arestat a două oară de autoritățile mexicane în 2014, însă a reușit apoi să evadeze. A fost capturat din nou în 2016 și extrădat în SUA, unde o instanță din New York l-a condamnat în 2019 la închisoare pe viață. REUTERS/Edgard Garrido/File Photo
  • Traficantul mexican El Chapo a devenit temut printre rivalii din Mexic și cu ajutorul mitralierelor ieftine de la Cugir.
  • Armele erau exportate de Romarm către o companie de profil din Florida care apoi le vindea în magazinele din aproprierea graniței cu Mexicul.
  • „Furnicuțele” lui El Chapo au transport ilegal mii de arme peste granița dintre SUA și Mexic, profitând de faptul că în Statele Unite acestea se pot cumpăra relativ ușor.
  • Liderul cartelului Sinaloa a ajuns așa de atașat de mitralierele AK-47 încât avea mereu o astfel de armă placată cu aur.

În luna mai, Fabrica de Arme Cugir a semnat un nou contract cu firma americană, Century International Arms, așa cum au anunțat la acel moment reprezentanții unității. În cadrul înțelegerii contractuale, producătorul de arme din județul Alba se obligă să trimită până la sfârșitul lunii mai a anului viitor, 2022, arme în valoare de 16 milioane de dolari.

Deși cele două părți nu au făcut public vreun număr de arme sau vreun model, Europa Liberă a aflat că majoritatea produselor cumpărate de americani erau mitraliere de tip Kalașnikov, la care se adaugă și pistoale. Cât despre număr, ar fi vorba de circa 30.000 de mitraliere.

Fabrica de Arme de la Cugir este o filială a Companiei Naționale Romarm București, societate care la rândul său este deținută de statul român, prin intermediul Ministerul Economiei.

Directorului general al Fabricii de Arme Cugir, Grațian Duma ne-a precizat că această înțelegere „va aduce societății un grad de încărcare de 100%, fiind luate în calcul atât o retehnologizare a ei, cât și suplimentarea personalului cu forță de muncă locală”.

Fabrica de Arme SA are circa 900 de angajați și este specializată în producția de armament ușor. Este singurul producător din România de mitraliere, pistoale și orice astfel de arme de foc cu glonț.

Comerț după 2004

Contractele dintre Century Arms Inc și Fabrica de la Cugir au început în 2004, asta pentru că până în acel moment România nu putea exporta armament în SUA.

Într-o dispută din statul Vermont cu o altă companie de profil din Colorado, reprezentanții Century Arms Inc susțin că din 2003 sunt reprezentanții oficiali pe pământ american ai armelor produse la Cugir, așa cum reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Fabrica de armament de la Cugir are în fiecare an mai multe cereri de contracte decât producția pe care o realizează.
Fabrica de armament de la Cugir are în fiecare an mai multe cereri de contracte decât producția pe care o realizează.

În medie, după 2001, contractele dintre Fabrica de la Cugir și compania americană au fost de 15 milioane de dolari pe an.

Century Arms Inc își are sediul în Florida, dar depozitele și fabricile sunt în Georgia.

Când Kalasnikovul românesc devine WASR-10

Importurile de puști din România către Statele Unite s-au dublat de la momentul în care interdicția de importuri din România a expirat în 2004. Astfel, în 2004 am exportat peste Atlantic 37.239 de arme de acest gen, iar în 2009 s-a înregistrat recordul de 82.312 de puști, potrivit datelor de la Departamentul pentru Comerț și Comisia pentru Comerț Internațional.

În 2019, ultimul an pentru care sunt date oferite de ATF (agenția guvernamentală din SUA care supraveghează comerțul cu arme, tutun și alcool), pe pământ american au ajuns peste 40.000 de arme concepute la Cugir. Dintre acestea, jumătate au fost mitraliere iar jumătate pistoale.

Cu un an înainte, în SUA au ajuns 17.000 de mitraliere românești.

Mitraliera Kalașnikov produsă în România este modificată și rebotezat Wasr-10.
Mitraliera Kalașnikov produsă în România este modificată și rebotezat Wasr-10.

Dacă în ultimii ani Century Arms Inc din Georgia a devenit un fel de importator unic al Kalașnikoavelor Românești, după 2004 a fost și o altă firmă care a exportat mitraliere de la Cugir peste Atlantic. B+B Inc din Colorado, după 2013.

Reprezentanții ANCEX (Departamentul pentru Controlul Exporturilor) au refuzat să ne precizeze care sunt companiile românești care au primit în ultimii ani licențe pentru exportul de arme. Ni s-a transmis că aceste date nu pot fi oferite pentru publicare pentru că nu reprezintă vreun interes public.

Mitralierele sunt transformate

„Trebuie specificat că acest trafic, comerț nu este ilegal. Este unul cât se poate de legal și este făcut de toate statele producătoare. Nu este nimic ilegal”, ține să ne explice Aurel Cazacu, expert în domeniu, dar și fost director al Romarm.

După ce au trecut Atlanticului, Century Arms Inc modifică armele. „România nu vinde arme de război în SUA. Nu sunt arme de conflict. Nu sunt Kalașnikoavele folosite de armată, sunt arme civile. Nu sunt arme automate, sunt arme care au un sistem de tragere glonț cu glonț”, ne mai explică Aurel Cazacu.

După ce sunt modificate în SUA, Kalașnikoavele românești de la Cugir sunt răspândite în zecile de magazine Century Arms Inc. Mare parte din aceste magazine se găsesc în statele din sudul SUA, la granița cu Mexic.

Însă, armele produse în România nu sunt vândute cu denumirea de Kalașnikov sau AK-47, ci sunt rebotezate în WASR-10.

Am încercat să comunicăm cu reprezentanții Century Arms Inc, dar nu am reușit. Conducerea companiei a evitat mereu să aibă reacții legate de subiectul armelor vândute în magazinele sale.

„Century cumpără arme destinate pieței civile, arme care se bazează pe modelele militare binecunoscute de clienții companiei", a declarat compania într-un comunicat legat de activitatea sa. „Armele sunt modificate în conformitate cu legislația severă din SUA; aceste modele au fost aprobate de instituția specifică din SUA care monitorizează toate importurile de arme și muniție”, se mai precizează în comunicat.

Intermediarul, fost maior de Securitate

Century Arms Inc a deschis în 2007 și o filială în România. Compania din Statele Unite este deținută de familia Sucher, a doua generație de urmași ai lui William Sucher, cel care a înființat firma în anul 1961.

Century industries SRL din București a fost înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2007 și conform datelor obținute cu ajutorul portalului termene.ro societatea a avut cifre de afaceri între 600.000 de lei și 4 milioane de lei. În 2020, afacerile firmei au ajuns la 1,4 milioane de lei, iar numărul angajaților a fost de cinci.

„Cum este vorba de un fel de punct de lucru în România prin care nu se fac plățile pentru arme, cifra de afaceri relativ mică cuprinde probabil diferite plăți ca și comisioane pentru serviciile din România ale SRL-ului”, ne-a explicat un expert financiar.

Omul care reprezenta Century Arms Inc în România era Gavrilă Vălean, a decedat în urmă cu o lună. Acesta era împuternicitul familiei Sucher în România și omul prin care se realizau contractele dintre firma americană și Fabrica de la Cugir. De altfel, așa cum reiese din datele Registrul Comerțului, Gavrilă Vălean a fost împuternicit și uneori administrator în cadrul firmei Century Industries SRL, filiala companiei americane care achiziționă arme de foc de la Cugir.

Conform unor documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, acesta era în decada 60 a secolului trecut maior în Securitate.

Mitraliera de la Cugir ajunge Cornul Caprei" din Mexic

Odată cu exporturile românești de arme în SUA a sporit puterea și celebritatea traficantului mexican Juaqim Guzman, cunoscut ca El Chapo (Micuțul - în traducere). Acesta este probabil traficantul internațional cel mai cunoscut al ultimelor decenii. Lider al Cartelului Sinaloa, el a devenit celebru mai ales după 2001, după o primă evadare dintr-un penitenciar mexican.

A devenit celebru după 2011, când presa din America de Nord îl considera cel mai important traficant din Mexic, iar presa din propria țară îi evalua averea la peste un miliard de dolari.

Revenind la armele românești, între exportul acestora și ascensiunea lui El Chapo ar fi o legătură.

Într-un raport din anul 2011 al organizației Public Intergrity din SUA se preciza că armele AK-47 produse la Cugir, in România, au devenit cele mai cumpărate arme după 2006 de membrii cartelurile mexicane de droguri. Mai exact, membri ai cartelurilor cumpărau arme din SUA pe care apoi le treceau ilegal granița.

Mitralierele românești le-au permis traficanților să înceapă adevărate războaie cu forțele de ordine și trupele militare din Mexic.
Mitralierele românești le-au permis traficanților să înceapă adevărate războaie cu forțele de ordine și trupele militare din Mexic.

Potrivit Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, armele erau cumpărate legal din SUA și erau trecute în Mexic de „hormigas” (furnici).

Pușca semiautomată românească este populară atât pentru putere și fiabilitate, cât și pentru prețul avantajos - 500 de dolari, scrie Public Intergrity.

Scriitorul Alejandro Marentes dezvăluie în cartea sa „Borderland Beat” (Pulsul de la graniță) că mitralierele românești erau botezate de traficanții mexicani ca „Cuerno de Chivo” sau „Corn de capră”. Asta datorită încărcătorului său ușor curbat.

„Este ușor de modificat de la semi-automat la automat, este ușor de operat și este practic indestructibil chiar și în timp ce se confruntă cu toate problemele climatice”, se precizează în cartea sa.

Arsenalul

În perioada ianuarie 2010 - septembrie 2019, conform datelor obținute de organizația Stop Us Arms to Mexico (Opriți Armele Americane din Mexico) mitralierele românești erau a doua armă recuperată de autoritățile mexicane și americane în urma investigațiilor unor incidente.

1.925 Beretta (Italia), 1.365 Romarm (România), 700 Glock (Austria), 130 FN Herstal (Belgia) și 57 Heckler & Koch (Germania) au fost recuperate de la locul unor incidente armate din Mexic, conform documentelor oficiale ale armatei mexicane accesate de Stop US Arms în Mexic.

El Chapo, într-o fotografie publicată de autoritățile americane.
El Chapo, într-o fotografie publicată de autoritățile americane.

Din datele obținute de Europa Liberă reiese că membrii Cartelului Sinaloa au utilizat des armele de la Cugir.

Din date trimise de Departamentul de Justiție de la Washington către Congresul american reiese că cel puțin 300 de arme de tip AK-47 au fost pierdute de ATF în Mexic, mitraliere care au ajuns în posesia cartelurilor.

Armele europene de nivel militar au fost documentate în mâinile cartelurilor și organizațiilor criminale din întreaga țară.

În 2010, în statul Arizona este ucis polițistul de frontieră Brian Terry. Șase persoane sunt implicate în această crimă, toți lucrând pentru Cartelul Sinalao al lui El Chapo.

După 11 luni de la acest eveniment trafic, două dintre cele trei puști care au folosite în asasinat au fost recuperate de autorități. În cele 11 luni de la asasinat, doi dintre mexicanii implicați în incident și care lucrau pentru Cartelul Sinaloa au cumpărat peste 550 de arme de foc de la magazinele din Statele Unite.

O parte din armele care ajungeau în Sinaloa erau scoase din SUA cu acceptul ATF, care a încercat să desfășoare o operațiune prin care să captureze lideri ai cartelurile urmărind traseul armelor, așa cum reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Operațiunea ATF a fost un eșec. Membrii cartelurile s-au folosit de arme pentru a-și concepe propriile mini-armate.

Mitraliera de aur

Nu doar oamenii lui El Chapo foloseau AK-47, ci și El Chapo avea o pasiune pentru armele de acest tip. În timpul unei discuții din 2012, el îi spune soției că îi va da fiicei sale de șapte ani o armă AK-47.

La arestările sale din 2016 și din 2020, investigatorii mexicani și americani au găsit Kalașnikoave placate în totalitate sau parțial cu aur și/sau diamante.

Mitraliera placată cu aur al lui El Chapo.
Mitraliera placată cu aur al lui El Chapo.

De altfel, armele preferate ale lui El Chapo erau un pistol american Colt placat cu diamante și mitraliera AK-47 placată cu aur.

Un expert militar ne-a transmis că în pozele publicate de autoritățile americane, AK-47 placat cu aur pare să fie dintre cele produse la Cugir. „Doar în România se mai fac arme cu patul și alte părți ale armei din lemn. Nici variantele chineze sau bulgare nu mai folosesc lemnul. Din imagini se observă că armele cartelurilor mexicane au patul din lemn. Aici mai trebuie precizat că dacă un AK-47 nu are pat de lemn, nu înseamnă că nu e armă românească. Din ce știu eu, Century Arms Inc modifică tocmai aceste paturi ale armei”, ne-a explicat acesta.

Până la arestarea de anul trecut a lui El Chapo, paginile site-urilor de socializare ale membrilor cartelurilor erau pline cu imagini cu arme de foc placate cu aur, cu patul de lemn, ce par a fi mitraliere produse la Cugir.

El Chapo a fost condamnat în 2019, după ce a fost arestat în 2016, de o instanță din New York, la închisoare pe viața, dar și la plata unor daune de peste 12 miliarde de dolari către statul american.

Traficul sau comerțul

„România nu are nicio vină, nu putea să controleze cine cumpără aceste arme. Noi am exportat niște produse în Statele Unite. Acolo este un alt regim al comerțului cu arme. Acestea pot fi achiziționate din magazine. De acolo pe cumpărau traficanții”, ține să puncteze expertul Aurel Cazacu.

Țară în service | Cum se pierd miliarde de euro într-un an agricol cu producții record

Producția agricolă a României la cereale a crescut de patru ori de la aderarea la UE (2007) și până în prezent.
  • Recoltele foarte bune din acest an agricol vor aduce la bugetul statului român venituri directe din taxe de minimum 950 de milioane de euro;
  • Mare parte din acest „profit” este susținut însă tot din bani publici, din subvențiile și ajutoarele de stat plătite de la Bruxelles sau de la București;
  • La un hectare cultivat cu grâu, un fermier va plăti în acest an taxe de 130 de euro pe cultura realizată și va primi subvenții de minimum 94 de euro;
  • Bugetul public al României pierde alte aproape două miliarde de euro din faptul că mari cantități sunt exportate ca materie primă;
  • Dacă s-ar folosi în zootehnie grâul și porumbul exportate, numărul de vite s-ar dubla iar deficitul comercial de jumătate de miliard de euro ar dispărea;

Țăranii spun că bogăția unui an agricol este dată de recolta de cereale și de culturile oleaginoase. Dacă producția la grâu, porumb și floarea soarelui este bună, anul agricol în general este unul pozitiv. Din datele raportate până acum de Ministerul Agriculturii, dar și de asociațiile de fermieri, anul agricol 2021 a fost unul cu rezultate peste așteptări.

Producția de cereale a fost de 34 milioane de tone, de patru ori mai mare decât în 2007, atunci când România intra în UE. Cel mai mândru de producția record a fermierilor este ministru demisionar al Agriculturii, Adrian Oros, care a fost contestat des în 2021 de agricultori din cauza lipsei despăgubirilor pentru seceta de anul trecut și pentru că nu a susținut plafonarea subvențiilor.

„Sunt trei culturi vedetă care au înregistrat anul acesta cifre-record, respectiv grâul și orzul, atât la producțiile totale obținute cât şi la randament, dar și rapița, unde este pentru prima dată când producția medie depășește pragul de 3.000 de kg/ha”, ne-a spus Adrian Oros (interviul a avut loc înainte ca acesta să își anunțe demisia).

Mult mai bine ca în 2020

Dacă prognoza recoltelor de 34 de milioane va fi confirmată, aceasta ar însemna cu aproximativ 16 milioane de tone mai mult decât în 2020.

În schimb, în statisticile Uniunii Europene și ale Comisariatului pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene producția de cereale a României pentru 2021 este estimată la 28 de milioane de tone. Reprezentanții Ministerului Agriculturii ne-au explicat că diferența ar fi cauzată de unele date care încă nu au fost actualizate la Bruxelles, dar care ar fi la București.

Cu 28 sau cu 34 de tone, producția de cereale este una bună, confirmă și fermierii.

Ploile din primăvară și sistemele de irigații ale marilor fermieri au favorizat înregistrarea unor recolte record.
Ploile din primăvară și sistemele de irigații ale marilor fermieri au favorizat înregistrarea unor recolte record.

„Re­coltă la nivelul excepțional înseamnă mai mult decât foarte bine. E un moment care reprezintă practic încununarea eforturilor fermierilor din România și, mai mult, este ca și o revanșă pentru anul 2020“, estimează Cezar Gheorghe, fondatorul Casei de Trading a Fermierilor și expert analist şi consultant pentru comerțul cu cereale al Clubului Fermierilor Români.

Producția de cereale din 2021, în cifre

Pentru cultura de grâu, producția estimată este de 11 milioane de tone, pentru cultura de porumb este de 15,48 milioane de tone, pentru cea de rapiță este 1,3 milioane de tone, iar pentru cea de semințe de floarea-soarelui se ajunge la 3,35 milioane de tone.

Ca o comparație, anul trecut producția de grâu a ajuns la 6,4 milioane de tone, iar cu un an în urmă (2019) agricultorii au adunat 10,2 milioane de tone.

Producția de porumb boabe a fost 10,84 milioane de tone în 2020, iar cea de floarea-soarelui a ajuns la peste 2 milioane de tone anul trecut.

Recordurile de producție ajung la export

Recoltele record nu vor ajuta însă foarte mult economia autohtonă, pentru că mare parte dintre acestea vor fi exportate de fermieri și traderi.

Exporturile de cereale din România, din Portul Constanța, au un cost logistic de 12 dolari, de două ori mai puțin decât cele din Ucraina sau Rusia.
Exporturile de cereale din România, din Portul Constanța, au un cost logistic de 12 dolari, de două ori mai puțin decât cele din Ucraina sau Rusia.

Dacă anul trecut, după o producție nu foarte bună, datele oficiale arătau că din România au ieșit 3,17 milioane de tone de grâu, 1,96 milioane de tone de porumb și 1,06 milioane de tone de orz, cifrele cresc sau chiar se dublează în 2021.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii se așteaptă ca din România să se exporte până la mijlocul anului viitor (anul agricol începe la sfârșitul primăverii și se termină tot atunci): 5,5 milioane de tone de grâu, 4 milioane de tone de porumb și 1,5 milioane de tone de orz.

„Noi consumăm cam 2,2 milioane de tone de grâu panificabil, circa 500.000 de tone de grâu furajer, 550.000 de tone de grâu pentru semințe, 400.000 de tone de grâu pentru industria alcoolului, deci aproximativ 4 - 4,5 milioane de tone este consumul nostru total intern, restul este pentru export”, ne-a explicat Adrian Oros.

Cât câștigă bugetul public din grâu

Diferența de 6,5 milioane de tone ajunge fie la export, fie este folosită în gospodării pentru hrana familiilor micilor fermieri (fără să fie fiscalizată).

Adrian Oros și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce l-a susținut la Congresul PNL pe Ludovic Orban. El a invocat bugetul mic alocat agriculturii.
Adrian Oros și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce l-a susținut la Congresul PNL pe Ludovic Orban. El a invocat bugetul mic alocat agriculturii.

„În ceea ce privește potențialul de export în 2021, acesta rămâne unul ridicat în condițiile în care consumul intern total se ridică la cel mult 4,5 milioane de tone”, mai spune ministrul Agriculturii.

Reprezentanții ministerului și ai asociațiilor de fermieri estimează că la export vor ajunge el mult 5,5 milioane de tone de grâu. Aproape 4,5 milioane de tone ar putea fi exportate în state din afara Uniunii Europene, în special în state africane sau arabe.

Prețul grâului este pe toate bursele internaționale, dar și la cotațiile interne, undeva la o medie 250 de euro/tonă.

La acest preț, cele 5,5 milioane de tone de grâu aduc la bugetul public 260 de milioane de euro rezultat din taxa pe valoare adăugată (TVA) de 19%.

Cele 4,5 milioane de tone care de grâu care rămân în țară aduc un aport de TVA de 110 milioane de euro.

La aceste sume se mai adaugă accize, taxe vamale de alte 30 de milioane de euro. Sumele au fost calculate pentru Europa Liberă de reprezentanții unei firme specializate în domeniul fiscal.

Rezultă că producția record de cereale ar aduce la bugetul public un aport de 400 de milioane de euro.

La rândul său, porumbul folosit pe piața internă și cel de export contribuie la bugetul public cu încă 350 de milioane de euro (TVA, accize, taxe vamale). Iar restul culturilor de cereale mai aduc și ele maximum 100 de milioane de euro la bugetul colectat de Agenția de Administrare Fiscală.

Culturile oleaginoase mai contribuie cu 80-100 de milioane de euro.

Rezultă că producția record din această vară și toamnă va aduce statului aproape 1 miliard de euro. „Aici este vorba doar de sumele rezultate direct, din achitarea taxelor pe producție, pe materiile prime. Însă, aceste materii susțin industria alimentară și alte industrii conexe care generează taxe din forța de muncă, taxe de mediu, impozite pe profituri etc”, explică pentru Europa Liberă expertul fiscal Andreea Stancu.

Care ar fi profitul real pentru România

Pentru a aduna aceste taxe la bugetul de stat, România a cheltuit în acest an suma de 1,89 miliarde de euro doar ca subvenții venite de la Bruxelles. Aici se mai adaugă alte 300 de milioane de euro ajutoare de stat și investiții în irigații.

Din acest cuantum de aproape 1,9 miliarde de euro al subvențiile europene, cele acordate culturilor de cereale și oleaginoase se ridică la aproape 500 de milioane de euro.

Subvenția a fost stabilită în cuantum de 95,4751 euro pe hectar la schema de plată unică pe suprafață, conform datelor oferite de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Cu ajutorul subvențiilor europene, fermierii români își cumpără combine de care ajung să coste și 400.000 de euro, utilaje care apoi sporesc producția agricolă
Cu ajutorul subvențiilor europene, fermierii români își cumpără combine de care ajung să coste și 400.000 de euro, utilaje care apoi sporesc producția agricolă

Rezultă că România cheltuie - deși banii vin de la Bruxelles, sumele provin și din contribuții naționale - 500 de milioane de euro pentru a aduna taxe de 950 de milioane de euro într-un an al recordurilor.

Calculul pentru un singur hectar cultivat cu cereale arată că proprietarul va realiza o producție de maximum 6 tone, conform datelor oferite de Ministerul Agriculturii. Pentru aceste 6 tone el va achita TVA de 135 de euro din prețul de 1.500 de euro al celor 6 tone. În schimb, fermierul a încasat și minimum 94 de euro din subvenția pe hectar achitată din fonduri europene.

Dacă este vorba de un fermier tânăr și dacă practică și o cultură ecologică, acesta mai primește minimum 50 de euro la subvenția de 94 de euro.

Cât ar trebui să câștigăm

Consultantul Cezar Gheorghe consideră că în ciuda producțiilor record, România pierde bani pentru nu maximizează recolte înregistrate în acest an.

La bugetul public se pierd de două-trei ori sumele care se colectează acum. Astfel spus, se pierd între 950 și 1,9 miliarde de euro în urma acestei producții record.

Pentru a ne explica modul în care se pierd bani la bugetele publice acesta dă exemplul culturilor oleaginoase.

„Spre exemplu, pentru cultura de floarea-soarelui, țara noastră utilizează pentru consumul intern aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021, de 3,3 milioane tone”, explică acesta.

Rezultă că aproape 2 milioane de tone de semințe de floarea soarelui vor fi exportate.

„Lipsa unor unități de procesare la nivel național conduce la vânzarea materiei prime către țări precum Bulgaria - aproximativ 400.000 tone/an, Turcia - aproximativ 400.000 tone/an, Ungaria - aproximativ 220.000 tone/an, țări din Asia sau vestul Europei - Olanda, Franța și Spania”, apreciază Cezar Gheorghe.

Impactul financiar al acestor exporturi indică o diferență de 450 euro/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.350 euro/tonă (vânzare produse procesate).

Mare parte din producția de cereale ajunge în state din Africa de Nord și din Peninsula Arabă
Mare parte din producția de cereale ajunge în state din Africa de Nord și din Peninsula Arabă

„Prin acest calcul arătăm că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 1,8 miliarde de euro (n.r. - taxe directe de minimum 350 de milioane de euro), fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă. Este vorba de procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica și distribuția uleiurilor, distribuția și suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de șrot etc”, mai spune specialistul.

Ce trebuie făcut

„Asigurarea unor politici care să sprijine creșterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantității de depozitare și procesare a cerealelor și plantelor oleaginoase, realizată concomitent cu investiții de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale”, spun reprezentanții Clubul Fermierilor Români.

Pe scurt, „cerealele și plantele oleioase ar trebui să nu mai fie exportate, pentru că practic se exportă subvențiile plătite de la Bruxelles, iar culturile să fie folosite în industria alimentară din țară. Ar trebui însă exportate produsele rezultate din grâu, porumb, floarea soarelui, pentru că aceste produse finite sunt mai scumpe și deci purtătoare de taxe mai mari decât materia prima”, ne spune expertul fiscal Andreea Stancu.

În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creșterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:

  • Stimularea finanțării specifice realizării unor investiții în infrastructura de depozitare;
  • Subvenționarea dezvoltării și modernizării unităților de procesare cu scopul creșterii capacității de procesare;
  • Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în țară a materiei prime specifice zonei de procesare;
  • Crearea de facilități fiscale pentru activitatea de procesare;
  • Ofertarea produselor procesate în piețele tradițional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de piețe noi pentru comercializarea produselor finite;

Fermierul Ion Mureșan din Vaslui crede că România are potențial foarte mare, dar agricultura românească ar trebui să beneficieze o infrastructură mai bună de irigații, de o logistică - spații de stocare - și de o infrastructură rutieră nouă pentru volumul de marfă care va crește.

Sectorul zootehnic

În România sunt acum înregistrate oficial sub 1,9 milioane de bovine, de două ori mai puține animale decât în urmă cu 30 de ani, în perioada comunistă.

Cele două milioane de tone de grâu și cele două milioane de porumb care merg la export ar putea hrăni alte patru milioane de bovine. Astfel, România nu ar mai fi nevoită să aibă o balanță comercială negativă când vine vorba de comerțul cu produse lactate sau carne de vită.

În ciuda evoluției culturilor de cereale din ultimii ani, numărul bovinelor s-a înjumătățit.
În ciuda evoluției culturilor de cereale din ultimii ani, numărul bovinelor s-a înjumătățit.

Conform datelor obținute de la Institutul de Statistică, deficitul comercial legat de produse lactate și carne de vită este la aproximati 600 de milioane de euro.

Taxe la export

Pentru a limita ieșirea cerealelor din România, unii specialiști susțin introducerea taxelor pe exporturi. În acest moment, acestea nu există.

Țări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecție a siguranței alimentației interne. De exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile semințelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul semințelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puțin de 320 dolari/tonă.

Dacă marii fermieri își permit utilaje de sute de mii de euro, majoritatea producătorilor mici de-abia trăiesc din ce cultivă.
Dacă marii fermieri își permit utilaje de sute de mii de euro, majoritatea producătorilor mici de-abia trăiesc din ce cultivă.

„Considerăm că dezvoltarea unor unități de procesare la nivel național va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltării industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază, care, la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară și socială”, consideră Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Recorduri în județe sărace

Conform datelor operative din Ministerul Agriculturii, producții la grâu situate peste media națională de 5.346 kg/ha s-au realizat în vestul țării, în județele Satu Mare, Timiș, Bihor, Arad, dar si în județele Olt, Caraș Severin, Ialomița, Brăila și Botoșani.

Producția totală de orz se situează peste medie la hectar în: Bihor, Arad, Galați, Ialomița, Caraș Severin, Constanța, Brăila, Olt, Mureș, Călărași, Timiș, Dolj și Giurgiu.

Multe dintre aceste județe sunt unele dintre cele mai sărace din România.

Faptul că producții record se înregistrează în zone sărace este explicat prin faptul că producția agricolă și profitul din această activitate este în mâna unor ferme mari. Acest lucru este determinat și de modul în care sunt împărțite subvențiile.

Plafonarea amânată

Maximum 500.000 de euro ar fi trebuit să primească marile ferme din România, în urma unor propuneri de la Bruxelles și Strasbourg privind plafonarea sumelor maxime care pot fi acordate unor ferme.

Ministrul Agriculturii nu a sprijinit și implementat această plafonare. Aplicând subvențiile europene în România, o fermă mică de sub 5 hectare a primit maximum 2.500 de lei (subvenția la suprafață a fost de 160 de euro per hectar). O fermă medie de 100 de hectare a primit 16.000 de euro. În schimb, o fermă mare de 5.000 de hectare a primit subvenții de 800.000 de euro.

Conform datelor obținute de la APIA, Agricost SA din județul Brăila (cea mai mare fermă din România) a primit subvenții de peste 10 milioane de euro în 2020. Agricost este deținută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite şi are o fermă de 56.000 de hectare.

Alte ferme mari au primit:

  • Smithfield România SRL Timiș - 8 milioane de euro;
  • Avicola SA Buzău - 5 milioane de euro;
  • Transavia SA din județul Alba - 5 milioane de euro;
  • SC Maria Trading SRL din județul Călărași - 2,5 milioane de euro;

Asociațiile și marii fermieri se opun plafonări. Reprezentanții fermierilor din LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România) consideră că această plafonare va duce la falimentarea multor ferme. „După secetă, după ce subvențiile din România sunt mai mici ca în alte state, această plafonare va duce sigur la faliment pentru multe afaceri din domeniu. Oricum, bugetul subvențiilor va fi mai mic, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, așa că oricum, în orice variantă, subvențiile vor scădea în următoarea perioadă”, ne-au transmis reprezentanții organizației.

Deputatul Emil Dumitru, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, este de părere că doar câteva sute de fermieri vor pierde bani, în timp ce alți zeci de mii vor avea de câștigat din plafonare.

„România s-a dus la Comisie să se lupte pentru 419 fermieri (n.r. - numărul marilor fermieri) care însumează 1,2 milioane de hectare de teren agricol. Pentru aceste mari exploatații, plafonarea înseamnă pierderi de 17 milioane de euro. România (n.r. - fostul ministru al Agriculturii) se luptă pentru 17 milioane de euro pe care îi pierd 420 de fermieri, ținând cont că România are 866.000 de exploatații, din care doar 73% înregistrate fiscal”, este părerea lui Emil Dumitru, critic în ultimele luni față de colegul său de partid, ministrul demisionar Adrian Oros.

Țară în service | Secretul milioanelor din containere. Ce s-a ales de spitalele modulare ridicate în pandemie

Spitalul modular din Pipera/București stă închis, la fel ca celelalte două ridicate pe mulți bani în primul an de pandemie.

Trei spitale modulare au fost ridicate în România la începutul pandemiei - în Pipera/București, la Letea/Bacău și la Lețcani/Iași. Ar fi trebuit să ajute la tratarea pacienților de Covid, au înghițit aproape 20 de milioane de euro și, la mai bine de un an de la inaugurare, toate au lacăt pe ușă. Astăzi, la începutul unei crize sanitare cu efecte imprevizibile cauzată de valul IV al pandemiei, ar fi putut fi adevărate guri de oxigen pentru sistemul sanitar românesc.

Pe 24 mai 2020, la Letea, în Bacău, se făcea recepția unui spital militar modular pe care autoritățile îl catalogau ca „unicat” în Moldova. Construcția crescuse într-o lună cât alte spitale în ani după ce, în aprilie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avusese o întâlnire cu prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, și cu deputatul PNL, Ionel Palăr, în urma căreia se anunța noua investiție.

Era începutul pandemiei în România iar veștile ce veneau dinspre spitale erau îngrijorătoare.

Construcția Spitalului modular de la Letea, Bacău, a fost realizată într-un timp record după ce ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, s-a întâlnit cu autoritățile locale.
Construcția Spitalului modular de la Letea, Bacău, a fost realizată într-un timp record după ce ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, s-a întâlnit cu autoritățile locale.

Spitalul militar de campanie a fost cumpărat de compania de stat Unifarm din Olanda și urma să fie instalat pe stadionul din apropiere. Costase aproape 3 milioane de euro. Cele 19 corturi urmau să ducă la creșterea capacității de tratare a bolnavilor de coronavirus cu 56 de paturi.

Toate erau prevăzute cu aer condiționat și toalete. Spitalul mobil avea un laborator RT – PCR propriu și un container separat pentru laboratoare medicale. Toată infrastructura urma să fie deservită de două generatoare de curent electric și patru rezervoare de apă.

„Este o mare satisfacție pentru mine să asist la recepția unei astfel de unități medicale”, declara, la momentul inaugurării, Liviu Miroșeanu, prefectul de atunci al județului Bacău.

Problemele

La trei luni de la tăierea panglicii, primul spital modular din Moldova nu avea autorizații de funcționare. Ministerul Sănătății refuza să îl autorizeze pentru că nu îndeplinea toate cerințele necesare pentru tratamentul bolnavilor de Covid.

Problemele au continuat și lunile viitoare. În mai multe rânduri, ISU a încercat să preia baza, dar nicio autoritate nu a reușit să stabilească cine poate să facă spitalul să devină funcțional așa că acesta s-a degradat în timp.

În corturile de la Bacău a început să intre apa și o parte dintre ele s-au prăbușit după câteva luni de la inaugurare.
În corturile de la Bacău a început să intre apa și o parte dintre ele s-au prăbușit după câteva luni de la inaugurare.

După mai bine de un an, unele dintre corturile în care ar fi trebuit să fie tratați pacienții de Covid se prăbușiseră.

Când ploua, în altele, băltea apa. După ce s-au lăudat cu marea investiție, acum toată lumea dă din colț în colț și nu-și mai asumă paternitatea lucrării.

Mai mult, actuala conducere a primăriei spune că va cere Unifarm să ia corturile de pe baza sportivă unde au fost amplasate pentru că publicul este dornic să se reapuce de sport.

„​Este în continuare nefuncțional, IGSU nu l-a recepționat și a rămas în proprietatea Unifarm. Din noiembrie anul trecut, am cerut clarificarea situației, IGSU a zis clar că nu va fi niciodată funcțional, am trecut la discuții cu ei pentru eliberarea terenului”, a declarat viceprimarul actual al Bacăului, Cristian Ghingheș, pentru Europa Liberă.

Edilul spune că amplasarea pe terenul bazei sportive s-a făcut de fosta conducere a primăriei fără niciun document scris sau hotărâre de consiliu local, doar pe baza unui ordin verbal dat de fostul edil către cel care administra baza sportivă.

Cristian Ghingheș spune că încă din primăvară a somat Unifarm să ridice construcția de pe terenul bazei. Inițial, reprezentanții companiei de stat au promis că, în două-trei luni vor rezolva problema, au angajat o firmă și s-a apucat din treabă. Ulterior, au reziliat contractul după ce firma care câștigase licitația de ridicare s-a retras. În prezent, au reluat procedura competitivă și promit că, în șase săptămâni, vor lua „spitalul”.

Viceprimarul spune că, după ce acesta va fi ridicat de acolo, primăria va mai avea de investit niște bani pentru a readuce suprafața de teren în starea inițială.

Spitalul modular din Bacău a fost cumpărat din Olanda de compania națională Unifarm, în perioada în care director era Adrian Ionel. Acesta a fost trimis în judecată de DNA sub acuzația de luare de mită pentru un contract care viza cumpărarea de combinezoane și măști de protecție.

Și achiziția acestui spital a devenit subiect de dosar penal. În noiembrie 2020, DNA Bacău anunța că anchetează investiția realizată de compania națională. Mai mult, anchetatorii doreau să afle și dacă fusese dată vreo dispoziție la nivel local pentru achiziția acestuia sau dacă fusese constituită vreo comisie. Dosarul este în lucru.

Lețcani - un ping-pong instituțional de 13 mil. de euro

La 72 de kilometri distanță, povestea de la Bacău se repetă aproape la indigo. Cel mai costisitor spital modular construit în pandemie este cel de la Lețcani, o comună din apropierea Iașului.

13 milioane de euro au ieșit din conturile consiliilor județene Iași și Neamț și au intrat în buzunarele patronilor unei firme din Turcia. Investiția a fost realizată prin intermediul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, constituită de consiliile județene din regiunea Moldovei.

Proiectat să aibă 250 locuri, din care 40 la terapie intensivă, spitalul a ținut-o, de la inaugurare, din problemă în problemă. Exasperarea celor pentru care fusese construit, medicii infecționiști, era așa de mare că au ajuns, în final, să-l dea înapoi pe semnătură constructorilor.

Spitalul din Lețcani trebuia să trateze inclusiv pacienți infectați cu covid și aflați în stare gravă
Spitalul din Lețcani trebuia să trateze inclusiv pacienți infectați cu covid și aflați în stare gravă

Spitalul a fost inițial dat spre folosință Spitalului de Boli Infecțioase Iași, în toamna anului 2020. A funcționat cinci luni, până când corpul de control al ministrului Sănătății a constatat nereguli grave subsumate în 31 de puncte. Controlul, început pe vremea ministrului Nelu Tătaru, a fost asumat și de urmașul lui la cârma ministerului.

Printre ele:

  • echipamente medicale care nu au manuale de utilizare și certificate de garanție;
  • bolnavii au stat mai mult în frig în unitatea sanitară construită din bani publici;
  • nu au existat certificate de garanție pentru toate aparatele;
  • multe din echipamente au fost produse prin 2012, 2013, 2014;

Mai mult, la momentul controlului, s-a constatat că cele trei autorizații sanitare de funcționare au fost emise cu încălcarea legii.

În februarie, când au devenit publice concluziile raportului Ministerului Sănătății, unitatea medicală de la Leţcani era închisă de aproape o lună, pentru că în toate saloanele era frig, iar o parte din aparatura medicală deja se defectase.

„În momentul în care scade temperatura de afară începe să scadă temperatura şi în spital. Dintr-un lot de 60 de ventilatoare, 9 sunt deja cu defecţiuni”, declara
Dr. Florin Roșu, managerul spitalului de boli infecțioase din Iași în februarie 2021.

După controlul de la Iași, atât Vasile Cepoi, director DSP Iaşi, cât și Alina Popa, preşedinta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, au contestat concluziile raportului și au susținu că toate constatările au fost pur birocratice.

„El a fost deschis în condiţii de siguranţă până la modificarea temperaturilor de afară. Dacă era ilegal, trebuia închis de atunci”, susținea Vasile Cepoi.

La o lună de la aceste constatări, în spitalul de la Lețcani, începea să plouă.

Spitalul de la Lețcani este, de câteva zile, în procedura de predare către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași după ce Spitalul de Boli Infecțioase nu l-a mai vrut nicicum.

„​P​redăm către ISU, către noul utilizator, după ce am reușit, pe 15 septembrie, să preluăm de la Spitalul de Boli Infecțioase și săptămâna aceasta să se facă predarea fizică, iar săptămâna cealaltă să se facă instructajul. Au existat niște deficiențe pe care noi le-am remediat încă din luna martie”, a declarat Alina Popa, preşedinta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, pentru Europa Liberă.

Spitalul din Lețcani a fost încredințat în 2020 Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, pe vremea când acesta era condus de doctorița Carmen Dorobăț (stânga), condamnată ulterior pentru luare de mită.
Spitalul din Lețcani a fost încredințat în 2020 Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, pe vremea când acesta era condus de doctorița Carmen Dorobăț (stânga), condamnată ulterior pentru luare de mită.

„​De pus în funcțiune nu vă pot da o dată exactă, suntem în perioada de preluare. Va fi folosit pentru tot ce înseamnă situații de urgență, inclusiv Covid. Se va stabili la nivel național care vor fi medicii care vor lucra aici, nu e neapărat nevoie să fie din Iași”, completează șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Ionuț-Ciprian Grădinaru

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași nu vrea să comenteze nicicum transferul și nici să intre în astfel de detalii „să nu pară politice”. Recunoaște că este o perioadă încărcată la spital.

„​Astăzi (20 septembrie-n.r) avem doar 18 locuri libere în Spitalul de Boli Infecțioase, se operaționează locuri și în spitalele suport. Dacă vorbim de terapia intensivă de la Boli Infecțioase, nu mai există locuri. Nu vreau să vorbesc de Lețcani, eu sunt medic și pun mai presus de orice siguranța pacienților”, a precizat Florin Roșu pentru Europa Liberă.

Stocatorul de oxigen de la Spitalul modular de la Lețcani a cedat de mai multe ori, punând în pericol viața pacienților.
Stocatorul de oxigen de la Spitalul modular de la Lețcani a cedat de mai multe ori, punând în pericol viața pacienților.

Concluziile corpului de control al Ministerului Sănătății au ajuns și ele la DNA, care a început și în acest caz o anchetă. DNA are în lucru și un alt dosar, privind presupuse fapte de trafic de influență ce ar fi fost comise înaintea licitației pentru construirea spitalului.

Cel mai mare spital modular - Spitalul Pipera - închis din primăvară

Cel mai mare spital modular din România, inaugurat de mai multe ori anul trecut înainte de a fi pus în funcțiune, zace nefolosit de mai bine de jumătate de an, fără vreo perspectivă de a fi redeschis.

Spitalul a înghițit, oficial, 2 milioane de euro. Banii au ajuns la una dintre companiile municipale înființate de Gabriela Firea și, de aici, la o firmă privată.

În august 2020, primarul Gabriela Firea inaugura spitalul modular cu 500 de paturi la capătul Bucureștiului, în Pipera, pe terenul unde se spunea că va fi construit Spitalul Metropolitan.

Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului, a inaugurat cel mai mare spital modular din România la jumătatea anului 2020.
Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului, a inaugurat cel mai mare spital modular din România la jumătatea anului 2020.

„​Fiecare salon are, pe lângă pat, noptieră, dulap și un boiler pentru apă caldă, aer condiționat. Cadrele medicale au pregătite deja o zonă dedicată, pentru realizarea documentațiilor medicale dar și pentru odihnă”, declara primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea.

Ea spera ca acest spital să ajute la degrevarea celorlalte spitale.

„Acest spital, preluând un număr mare de bolnavi va putea să degreveze spitalele de boli infecțioase și vom putea pune umărul la redeschiderea celorlalte spitale pentru că este nevoie ca toate să funcționeze. Pe lângă Covid-19 mai sunt și alte afecțiuni care trebuie tratate în spitalele care au celelalte secții”, a spus Gabriela Firea.

Autoritățile anunțau, la inaugurare, că spitalul a fost construit de una dintre firmele municipalității - Compania Municipală Consolidări. Dar, o privire mai atentă arată că, de fapt, barăcile din termopan au fost ridicate prin încredințare directă de firma Carpatina Prod Com SRL.

Firma a primit, la data de 21 aprilie 2020, un contract în valoare de 6.128.915.35 prin negociere fără publicare prealabilă.

Spitalul modular Pipera a funcționat ca secție externă a spitalului „Dr. Victor Babeș”.
Spitalul modular Pipera a funcționat ca secție externă a spitalului „Dr. Victor Babeș”.

Contractul constă în „lucrări de compartimentare din panouri termoizolante, realizare pardoseli și închideri cu tâmplărie PVC”, exact cum a fost lucrarea dim Pipera. Firma Carpatina Prod Com SRL a obținut doar în 2020 contracte de peste 4 milioane de euro, în condițiile în care a raportat o cifră de afaceri de 3,8 milioane de euro.

Spitalul modular Pipera a funcționat până în ianuarie 2021. Oficial, pentru că numărul bolnavilor de Covid cu simptome ușoare și medii nu mai era așa de mare.

De-a lungul existenței sale au fost raportate tot felul de probleme.

„Am studiat problematica acestui spital, care, de fapt, este o organizare de șantier. Există niște nereguli în acte, din punctul meu de vedere, dar încă studiem problema”, preciza viceprimarul Horia Tomescu, la momentul închiderii unității.

La inaugurare, municipalitatea anunța că, la finalul pandemiei, containerele vor fi folosite pentru organizarea de șantier a Spitalului Metropolitan. În prezent, viitorul acestuia este incert.

Despre posibilitatea ca spitalul să fie redeschis, toți oficialii evită să vorbească. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București s-a limitat să transmită Europei Libere că spitalul este închis, iar viceprimarul Horia Tomescu nu a răspuns încă întrebărilor noastre.

Mirajul spitalelor modulare atrage încă autoritățile locale

Cu toate că încă nu și-au dovedit eficiența, spitalele modulare încă fascinează autoritățile locale. Autoritățile din Prahova anunțau, zilele trecute, că județul va avea primul spital modular, cu 32 de paturi, atât pentru ATI – rezerve individuale, cât şi pentru triaj suspecţi/confirmaţi de Covid-19. Investiția urma să se ridice la 2,9 milioane de euro, bani din fonduri europene.

Spitalul urmează să fie amplasat în curtea Secţiei exterioare TBC, pe strada Oborului din municipiul Ploieşti, secţie care aparţine de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, aşa după cum au decis consilierii judeţeni prahoveni.

Asociația Dăruiește Viață a construit deja două spitale modulare de la debutul pandemiei, unul la Spitalul Elias, altul la Piatra Neamț.

Oana Gheorghiu, din conducerea asociației, explică rețeta pentru ca spitalele modulare să fie funcționale: „Un spital, chiar dacă este modular, trebuie să respecte aceleași condiții ca orice spital, să aibă fundație și toate instalațiile și instrumentele unui spital normal. Faptul că e din containere te ajută să-l construiești mai repede, dar nu te lasă să faci rabat de la celelalte cerințe.”

România în valul IV

Problema locurilor în spitalele Covid reapare de fiecare dată când numărul de infectări cu noul coronavirus crește brusc. Aceasta a fost și logica politicienilor atunci când au decis să investească în spitalele modulare.

Pe 22 septembrie, Ministerul Sănătății anunța că, din cele 1.163 de paturi de ATI destinate pacienților Covid erau ocupate 1.037. Mai erau libere câte 2 paturi la Bihor, Brașov, Constanța, câte unul la Satu Mare și Tulcea, câte 4 în Ialomița și la Sibiu, 3 în Hunedoara, 5 în București și 8 la Vrancea.

Ministerul anunță că lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare și că asta înseamnă adaptarea lor astfel încât să fie destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu noul coronavirus.

În aceste cazuri, respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare. Cel mai mare număr de paturi destinate pacienților infectați cu Covid s-a înregistrat în plin val III, în martie 2021, când erau ocupate 1.531 de paturi.

Într-un clasament European, România stătea bine pe hârtie la numărul de locuri în ATI. Grupul de Comunicare Strategică al guvernului de la București a anunțat, în martie 2020, că, la nivelul spitalelor din România, sunt 2.653 de paturi ATI și de 1.361 ventilatoare mecanice, ceea ce plasa România pe o poziție fruntașă.

Cu toate astea, un control realizat la finalul lui 2020 a scos la iveală dezastrul din secțiile ATI.

307 secții de terapie intensivă din întreaga țară, din spitale de stat și private, au fost verificate în amănunt, atât în ceea ce privește personalul, cât și dotările sau autorizațiile. Doar 40% din secții aveau personal suficient pentru acoperirea liniilor de gardă care presupun prezența simultană a doi medici.

Alte probleme erau legate de modul în care acestea sunt construite. Datele prezentate de ministerul Sănătății arată că unele dintre secții nu au sisteme de ventilație mecanică prin exhaustare, ceea ce nu asigură bolnavilor de Covid de la terapie intensivă prevenția față de infectarea cu nosocomiale sau alte. Nici în ceea ce privește dotarea cu aparatura de bază din secțiile ATI situația nu era mai bună.

Realizarea de spitale modulare a fost doar una din măsurile încercate de autorități pentru a susține sistemul medical. O alta a fost achiziționarea de tiruri ATI care s-au dovedit și ele, în anumite situații, ineficiente.

Țară în service | Cum a ajuns Kalașnikovul românesc în mâinile talibanilor

România a exportat mitraliere, muniție, obuze și autocamioane în Afganistan. Deși autoritățile române nu vor să recunoască oficial, cel mai probabil aceste arme sunt folosite acum de talibani.

România a vândut în Afganistan 46.000 de arme în timpul celor două decenii de conflict cu talibanii. Cele mai multe dintre acestea sunt pistoale mitralieră Kalașnikov. Statul român nu știe cu exactitate la cine au ajuns aceste arme, însă experții din domeniu sunt siguri că cel puțin o parte se află astăzi în mâinile talibanilor.

  • România a exportat în Afganistan, în ultimele două decenii, mitraliere și muniție. Reprezentanții instituțiilor și contractorii privați sunt siguri că nicio armă nu a fost exportată ilegal, deși „unele e posibil să fi ajuns în mâini greșite”.
  • Timp de 20 de ani, am trimis la Kabul, prin exporturi directe, armament de peste 80 de milioane de euro. Aceste arme nu erau destinate militarilor români trimiși în Afganistan, ci forțelor afgane care luptau împotriva talibanilor.
  • O parte din aceste mitraliere sunt, spun specialiștii, folosite acum de talibani. Autoritățile române nu știu ce s-a ales de armament.
  • Reprezentanții ministerelor implicate în industria de armament nu ne-au răspuns clar și oficial la întrebarea unde este acum armamentul exportat de România în ultimii 20 de ani.

În aproape toate fotografiile sau înregistrările video în care apar luptători talibani, care au preluat controlul Afganistanului după 15 august, aceștia au mitraliere în mână. De obicei au puști automate Kalașnikov sau alte variante ale acestei mărci (de la modelul pistol automat, până la mitraliera cu lunetă).

Două sunt sursele acestor arme folosite de talibani:

  1. Au aparținut armatei talibane înainte de ocuparea Kabulului, capitala țării - iar proveniența armelor este de pe piața ex-sovietică, așa cum reiese din mai multe rapoarte internaționale.
  2. A doua variantă presupune că mitraliere Kalașnikov au aparținut forțelor de securitate afgane, sprijinite de SUA și statele aliate, care au intervenit în Afganistan după 2001. După ocuparea Kabulului, aceste arme au fost capturate de talibani.

Mitralierele de origine sovietică au ajuns în posesia fostei armate afgane în urma unor exporturi controlate și autorizate de NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) din state din Europa Centrală și de Est. România se află în rândul statelor care au trimis mitraliere Kalașnikov în Afganistan.

Ministerul Apărării: Soldații români și-au recuperat arsenalul înainte de retragere

Printre armele produse în România care au ajuns în mâinile talibanilor nu se află însă și armament care a fost folosit de militarii români în misiunile în Afganistan.

„Nu a rămas nicio armă sau piesă de echipament care a aparținut soldaților români din Afganistan care să fie acum în posesia talibanilor. Am recuperat tot armamentul”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Daniel Anghel.

Ultimele forțe armate române au plecat organizat din Afganistan încă din aprilie, înainte de ocuparea rapidă de către talibani a Kabulului, în august. În aproape 20 de ani de prezență militară românească în Afganistan au fost trimiși aproape 35.000 de soldați și ofițeri. 27 dintre aceștia au murit în misiuni.

Exporturile private ale statului

Din datele puse la dispoziție de Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) - instituție aflată în subordinea Ministerului de Externe, România a exportat direct mitraliere, muniție pentru aceste arme și alte tipuri de armament în valoare de peste 80 milioane de euro, din anul 2001 și până acum.

Modelul Kalașnikov sub toate variantele sale este arma preferată a multor luptători din Afganistan.
Modelul Kalașnikov sub toate variantele sale este arma preferată a multor luptători din Afganistan.

„Nu este vorba de trafic de arme, asta trebuie precizat clar. Este vorba de un export controlat, autorizat de SUA, NATO și orice altă alianță prezentă în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor de securitate afgane”, ne precizează Aurel Cazacu, expert și contractor privat de armament.

Conform datelor oferite de organizații internaționale privind traficul internațional de arme, Cehia, Bulgaria, Serbia și România au exportat cantități însemnate de armament în Afganistan. În mare măsură, exporturile s-au rezumat la mitraliere Kalașnikov și la muniție pentru aceste arme. Aceasta pentru că statele din Europa de Est și Centrală au obținut licențe de la Uniunea Sovietică să producă Kalașnikov în timpul regimului comunist de până în anul 1989.

Exporturile, pe ani

România a trimis din 2001 și până în 2020 următorul armament în Afganistan. Datele sunt obținute de la Departamentul pentru Controlul Exporturilor.

  • 2020. Exporturi în Afganistan de 4,5 milioane de euro. România a exportat: mitralieră ușoară - 100 bucăți, piese de schimb pentru mitralieră calibrul 12,7 mm, piese de schimb pentru pușcă de asalt și mitralieră ușoară și cartușe calibrul 12,7 mm.
  • 2019. Exporturi în Afganistan de 2,8 milioane de euro. România a exportat: mitraliere ușoare - 840 bucăți.
  • 2018. Exporturi în Afganistan de 4,7 milioane de euro. România a trimis: mitraliere ușoare - 900 bucăți și accesorii pentru ele, pușcă semiautomată cu lunetă și accesorii - 42 bucăți și lovituri calibru 73 mm cu fragmentare.
  • 2017 Exporturi în Afganistan de 4,3 milioane de euro. România a exportat lovituri antitanc calibrul 73 mm cu fragmentare.
Exporturile de arme ale României spre Afganistan. Cifrele din grafic reprezintă valoarea în milioane de euro ale tranzacțiilor din anii respectivi
Exporturile de arme ale României spre Afganistan. Cifrele din grafic reprezintă valoarea în milioane de euro ale tranzacțiilor din anii respectivi
  • 2016. Exporturi în Afganistan de 50.000 de euro. România a exportat o mașină de încărcat zale.
  • 2015. Exporturi în Afganistan de 2,8 milioane de euro. România a exportat muniție pentru arme de calibru mic pentru autoritățile de la Kabul.
  • 2014. Exporturi în Afganistan de aproape 7 milioane de euro. România a exportat: mitraliere calibrul 12,7 mm - 330 bucăți, piese de schimb și accesorii pentru arme de calibru mic și muniție arme de calibru mic.
  • 2013. Exporturi în Afganistan de 1,9 milioane de euro. România a exportat muniție arme de calibru mic și părți componente simulator.
  • 2012. Nu au fost făcute exporturi în acest an.
Modele de tip mitralieră ușoară sau pistol mitralieră au fost cel mai des exportate în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor afgane de securitate.
Modele de tip mitralieră ușoară sau pistol mitralieră au fost cel mai des exportate în Afganistan. Armele au fost destinate forțelor afgane de securitate.
  • 2011. Exporturi în Afganistan de 19 milioane de euro. România a exportat puști cu lunetă - 75 bucăți, mitralieră pe trepied, piese de schimb pentru mitralieră, cartușe și zale pentru muniție de mitralieră și autocamioane militare - 30 bucăți.
  • 2010. Exporturi în Afganistan de 7,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră - 600 bucăți, mitraliere - 162 de bucăți, muniție arme de calibru mic trasoare și normală și cartușe pirotehnice de armare.
  • 2009. Exporturi în Afganistan de 9,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră 17.315 bucăți, muniție arme de calibru mic, zale muniție pentru mitralieră, piese de schimb elicopter militar și simulator elicopter militar.
  • 2008. Exporturi în Afganistan de 6,8 milioane de euro. România a exportat pistoale mitralieră 8.000 bucăți, pușcă semiautomată cu lunetă - 878 bucăți, mitralieră - 457 bucăți, pușcă mitralieră - 350 bucăți, aruncător de grenade - 797 bucăți, muniție pentru arme de calibru mic și. bombe fumigene și de iluminare.
  • 2007. Exporturi în Afganistan de 6,9 milioane de euro. România a exportat: pușcă mitralieră - 8.086 bucăți, mitralieră - 2.153 bucăți, pistol mitralieră - 150 bucăți, pușcă semiautomată - 249 bucăți, aruncător de grenade antitanc - 1.859 bucăți, componente pentru arme de calibru mic, muniție arme de calibru mic, lovituri pentru aruncător de grenade, lovituri de iluminare, grenade de mână și bombă fumigenă.
  • 2006. Exporturi în Afganistan de 5,1 milioane de euro. România a exportat: mitralieră - 144 bucăți, pistol mitralieră - 8.210 bucăți, lansator de grenade - 360 bucăți şi accesorii, pușcă mitralieră - 509 bucăți, pușcă semiautomată cu lunetă - 8 bucăți, muniție pentru armament ușor și muniție pentru aruncător de grenade.
  • 2005. Exporturi în Afganistan de 400.000 de euro. România a exportat:accesorii pentru armament ușor, muniție armament ușor
  • 2004. Exporturi în Afganistan de 3 milioane de euro. România a exportat: arme și părți componente de arme, muniție, echipament de intendență.
  • 2003-2001 Nu au fost exporturi în acești ani.
Situația armele românești exportate în Afganistan.
Situația armele românești exportate în Afganistan.

Mitraliere și muniție

În ultimele două decenii, în Afganistan a ajuns armament românesc în valoare de peste 80 de milioane de euro. Peste 70% din această sumă o reprezintă mitralierele, piesele de schimb pentru acestea și muniția pentru aceste arme automate.

În rest, pe tărâm afgan au mai ajuns obuze, autocamione, piese de schimb pentru elicoptere și bombe de mici dimensiuni.

„Din tot ce cunosc eu, aceste arme au fost exportate de două societăți aflate în subordinea statului. Este posibil ca aceste contracte să fi fost mijlocite de un contractor privat, dar nu cunosc să fie așa ceva. Armele sunt ale statului român. Toate exporturile au fost legale, nu este vorba de trafic ilegal”, ne-a explicat Aurel Cazacu.

Drumul armelor

ASAMBLAREA

Înainte de a ajunge în mâinile talibanilor, mitralierele și muniția au fost realizate la fabrica de la Cugir, județul Alba, la Uzina Mecanică.

Aceasta este singura fabrică din România unde se asamblează mitraliere. Este vorba de celebrul model rusesc Kalașnikov AK-47 și toate variantele rezultate din acesta. Deși în documentele Departamentului pentru Exporturi Speciale sunt trecute exporturi de peste patru milioane de euro pentru anul trecut, Societatea Mecanică Cugir a raportat pierderi de 7 milioane de lei și o cifră de afaceri de sub un milion de lei, așa cum reiese din datele depuse la Ministerul de Finanțe.

De la Departamentul pentru Exporturi Speciale nu ni s-a precizat până la acest moment care au fost firmele licențiate care au cerut permisiunea de a trimite arme românești în Afganistan.

Armata Română susține că nu a pierdut nicio armă în urma retragerii din Afganistan.
Armata Română susține că nu a pierdut nicio armă în urma retragerii din Afganistan.

Sunt două variante: fie Romarm (via sucursala Uzina Mecanică Cugir) a făcut exportul direct, fie contractul a fost realizat prin mijlocirea unui contractor privat din România sau din afara țării.

TRANSPORTUL

După ce au ieșit pe poarta uzinei din Cugir, armele au fost transportate în Afganistan cu ajutorul unor avioane ale armatei, ale Aviației Române. A fost vorba de două operațiuni de transport în 2020, așa cum reiese din datele obținute de Europa Liberă de la ANCEX și Ministerul Apărării Naționale.

DESTINAȚIA

Departamentul pentru Exporturi Speciale nu ne-a precizat unde a ajuns exact armamentul exportat din România. Reprezentanți ai Ministerului Apărării ne-au transmis că nu ne pot oferi aceste date, chiar dacă le-ar cunoaște pentru că publicarea acestora ține de alt minister.

„Mitralierele, muniția și ce a mai exportat România au fost destinate fostelor forțe afgane de securitate, cele pregătite și dotate în speciale de Statele Unite ale Americii”, este sigur pe el Aurel Cazacu.

Și din datele obținute de Europa Liberă de la Ministerul Economiei, reiese că mare parte din exporturile de arme din România au fost încheiate cu fosta guvernare de la Kabul.

De ce era nevoie de aceste arme

Tot Aurel Cazacu explică de ce a fost nevoie de armele românești. „În primul rând populația din zonă este o populație care este obișnuită cu Kalașnikov. Ba, în unele zone, liderii religioși nu îi lasă pe localnici să pună mâna pe alt tip de armă în afară de Kalașnikov. Nu vorbim de un popor educat, de-abia în ultimii ani au avut acces liber la educație. Sunt oameni obișnuiți cu Kalașnikov, de asta a fost nevoie de astfel de arme”, spune specialistul.

Acesta mai precizează că, în opinia sa, un al doilea motiv al exporturilor de armament românesc a fost și dorința SUA de a dota trupele de securitate afgane cu astfel de armament. „Revin, Kalașnikov e o arma simplă, ușor de deblocat. Mitralierele folosite de americani sunt mai complicate”, spune acesta.

Modelul cu lunetă al mitralierei Kalașnikov este cel mai nou din această gamă.
Modelul cu lunetă al mitralierei Kalașnikov este cel mai nou din această gamă.

Cazacu spune chiar că din toate mitralierele Kalașnikov exportate în Afganstan, cele românești ar fi puține. „Cererea a fost mai mare, numai la muniție cred că cererea e de patru ori mai mare. Însă, industria românească de armament e la pământ, nu face față cererii. Bulgarii exportă mai bine, cehii, chiar și ucrainienii au puști Kalașnikov exportate acolo”, mai punctează specialistul.

O mitralieră Kalașnikov din 25 ar fi românească

Din datele unor organizații care monitorizează traficul cu arme, consultate de Europa Liberă, reiese că una din 25 de mitraliere Kalașnikov exportate în Afganistan ar fi produsă în România.

Din datele publicate de statele din Europa Centrală și de Est și centralizate de SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute) reiese că Bulgaria a exportat cel mai mult armament în Afganistan. Pentru anul 2018, de exemplu, ultimul an pentru care majoritatea statelor au oferit date legate de exporturile de Armament, Bulgaria este lider regional.

  • Ungaria - nu a oferit date
  • Bulgaria - exporturi de 66 de milioane de euro în 2018
  • Cehia - exporturi de 20 milioane în 2018.
  • Albania - nu a avut exporturi
  • Polonia - nu a publicat bilanțurile pe state destinatare
  • Serbia - exporturi de 8,4 milioane de euro în 2018
  • Bosnia - exporturi de 3,1 milioane în 2018

Pentru același an, România a raportat exporturi de 4,7 milioane de euro. „Cred că una din 20, poate 25 de mitraliere Kalașnikov din Afganistan ar veni din România. Trebuie să ținem cont că pe lângă armele exportate direct de la București, forțele afgane au primt astfel de arme și din partea Washingtonului, care le cumpăra din România. În plus, România a exportat mult mai multe arme în Pakistan, de unde e posibil să fi trecut în Afganistan”, ne-a transmis reprezentantul unei organizații internaționale.

În privința acestor afirmații, în raportările ANCEX, România reunoaște exporturi anuale de arme către Statele Unite în valoare de peste 10 milioane de euro anual. „În ceea ce privește armele din Pakistan, nu cred că au ajuns în Afganistan. Poate două-trei așa din întâmplare, dar nu a fost vorba de trafic organizat”, ne-a mai explicat Cazacu.

Bulgaria, lider regional

Și când vine vorba de exportul total de armament, Bulgaria este pe primul lor. În 2018 a realizat exporturi în toată lumea de peste 700 de milioane de euro. Ca o comparație, România a exportat doar de 195 de milioane de euro.

Până în 1989, situația era inversă, Bucureștiul raporta sub regimul lui Nicolae Ceaușescu exporturi de peste un miliard de dolari, cam 5-6 miliarde de euro astăzi, raportat la rata de inflație.

Care este soarta de acum a armelor

Oricare ar fi fost motivul pentru care aceste mitraliere au ajuns în Afganistan, soarta acestora nu este cunoscută de autoritățile din România.

De la Biroul de Presă al Ministerului Apărării ni s-a transmis că nu pot să ofere informații pentru că aceste exporturi sunt în curtea ANEX, care ar trebui să aibă date despre soarta armamentului autohton.

Afganistan - Militanții talibani, care fac parte dintr-un grup de o sută de talibani afgani, își predau armele în timp ce participă la programul de reconciliere și reintegrare al guvernului afgan în provincia Laghman, 12 mar 2012
Afganistan - Militanții talibani, care fac parte dintr-un grup de o sută de talibani afgani, își predau armele în timp ce participă la programul de reconciliere și reintegrare al guvernului afgan în provincia Laghman, 12 mar 2012

Reprezentanții Departamentului pentru Exporturi Speciale nu ne-au oferit până la acest moment informații cum că ar ști unde sunt armele și dacă acestea au căzut în mâinile talibanilor.

„Foarte probabil că o parte din acestea sunt la talibani”, spune Aurel Cazacu.

Povestea Kalașnikovului românesc

Din anul 2004, o secție a uzinei din Cugir, judeșul Alba, a fost transformată în fabrică de arme. Astfel „Fabrica de Arme Cugir” (devenită o sucursală a Companiei Naționale Romarm) produce, printrele altele, celebrul AKM, altfel spus kalașnikov-ul românesc.

Pușca a fost realizată după o licență sovietică îmbunătățită de inginerii români. Încă de pe vremea regimului comunist, AKM-ul a fost una din cele mai vândute arme automate în special în zona cu populație musulmană.

Industria de armament română

Compania Națională Romarm este producătorul național de armament prin fabricile din subordine. Societatea se află în subordinea Ministerului Economiei și a raportat anul trecut un profit de 500.000 de lei și o cifră de afaceri de 140 de milioane de lei, având și 70 de angajați.

Producția companiei include produse pentru sistemul de aparare, precum muniție, armament, explozive, elemente de protecție (cască, baston, vestă anti-glonț, spray lacrimogen) și asamblează vehicule blindate. Romarm deține 15 fabrici și un institut de cercetare-dezvoltare.

Printre acestea se află: Uzina Automecanică Moreni, care a fost fondată în toamna anului 1968, având ca obiect de activitate fabricarea de vehicule blindate pe roți, Arsenal Reșița, ICPSP, Metrom Brașov, Electromecanica Ploiești și Carfil Brașov, Fabrica de Pulberi Făgăraș și Pirochim Victoria.

Exporturile de arme ale României

  • 2020 - exporturi totale de 116 milioane de euro.
  • 2019 - exporturi totale de 143 milioane de euro.
  • 2018 - exporturi totale de 195 milioane de euro (maximum pentru această perioadă).
  • 2017 - exporturi totale de 193 milioane de euro.
  • 2016 - exporturi totale de 180 milioane de euro.
  • 2015 - exporturi totale de 160 milioane de euro.
  • 2014 - exporturi totale de 158 milioane de euro.
  • 2013 - exporturi totale de 178 milioane de euro.
  • 2012 - exporturi totale de 82 milioane de euro.
  • 2011 - exporturi totale de 130 milioane de euro.
  • 2010 - exporturi totale de 122 milioane de euro.
  • 2009 - exporturi totale de 97 milioane de euro.
  • 2008 -exporturi totale de 82 milioane de euro.
  • 2007 - exporturi totale de 61 milioane de euro.
  • 2006 - exporturi totale de 79 milioane de euro.
  • 2005 - exporturi totale de 37 milioane de euro.
  • 2004 - exporturi totale de 41,8 milioane de euro.
  • 2003 - exporturi totale de 69,3 milioane de euro.
  • 2002 - exporturi totale de 43,8 milioane de euro.
  • 2001 - exporturi totale de 24,5 milioane de euro (minimum pentru această perioadă).

Țară în service | Marii câștigători de pe piața energiei. Cum au ajuns firme cu zero angajați să distribuie electricitate în România

Furnizorii de energie electrică și cei de gaze au mărit nejustificat prețurile, consideră unii specialiști din domeniu energetic.

În spatele facturilor mai mari la energie și gaze se află foarte mulți bani. Liberalizarea haotică a pieței energiei din România a dus și la apariția unor profitori. Europa Liberă a verificat toate firmele din domeniul electricității și gazelor - peste 120 de companii - într-un demers menit să răspundă la întrebarea „Cine se îmbogățește în urma creșterii facturilor?”

  • liberalizarea prețurilor la energie electrică și la gaze a făcut ca facturile unor consumatorilor casnici să se dubleze;
  • mai puțin de 150.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie, conform datelor obținute de Europa Liberă. Alți aproape 1,2 milioane și-au schimbat tipul de contract, dar au rămas la același furnizor;
  • prețul la energie electrică a crescut cu peste 65% față de ultima lună din 2020 și cu peste 100% la gaze față de aceeași perioadă, potrivit unor calcule realizate de organizațiile non-guvernamentale;
  • ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că majorarea este cauzată de certificatele de CO2 care intră în prețul zilnic al producției de energie în țările care poluează apelând la termocentrale pe cărbuni;
  • la bursa de energie - OPCOM - cotația unui MWh era de 40 de euro în februarie anul trecut. Acum, acest preț mediu al zilei este de peste 110 euro. Diferența de cotație este explicată de dorința firmelor de a scoate rapid un profit cât mai mare;
  • Marii câștigători ai facturilor mai mari din această iarnă rămân marile companii, dar și statul român, care este acționar în câteva dintre cele mai mari societăți din domeniul energiei.

Primul efect legat de preț al liberalizării pieței de energie din România a fost creșterea acestora de la 1 iulie. Teoretic, efectul trebuia să fie opus.

În România erau până pe 1 ianuarie 2021, aproape 5,9 milioane de consumatori casnici care aveau un contract reglementat. Toți plăteau un preț maxim negociat de stat cu furnizorii firmelor care ofereau energie electrică în apartamente și case.

Aproape 99% dintre cei 5,9 milioane de consumatori (majoritatea casnici) primeau energia de la șapte firme: CEZ Vânzare SA, Electrica Furnizare SA, E.ON Energie România SA, Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, Engie România SA și Tinmar Energy SA, așa cum reiese din rapoartele ANRE. RCS&RDS, un alt jucător mai nou pe piața de energie, deținea, conform raportărilor companiei, aproape 150.000 de abonați la sfârșitul anului trecut.

Liberalizarea - un eșec

După liberalizare, consumatorii au putut să aleagă dintre 57 de firme (în cazul energiei electrice) și dintre 69 de societăți (pentru gaze) care este compania care le furnizează energia.

La șapte luni după liberalizare sub 1,4 milioane de români și-au schimbat contractele și aproximativ 120.000 și-au schimbat furnizorul, conform datelor obținute de Europa Liberă de la ANRE. Peste jumătate din aceștia au încheiat un contract cu Hidroelectrica SA, compania națională care produce energie prin centralele amplasate în barajele cursurilor râurilor și ale Dunării.

Hidroelectrica produce peste 20% din energia electrică utilă în timpul unei zile în România de consumatorii casnici și de firme.
Hidroelectrica produce peste 20% din energia electrică utilă în timpul unei zile în România de consumatorii casnici și de firme.

5,75 de milioane de consumatori și-au păstrat furnizorul actual, dar au schimbat tipul și durata contractuală.

„120.000 de consumatori din 5,9 de milioane reprezintă puțin peste 2%. Asta înseamnă un eșec răsunător. Practic, nu s-a schimbat nimic, doar ai permis marilor furnizori să-și mențină cota de piață și să decidă totul în domeniu, iar pe micii furnizori îi obligi să crească tarifele pentru a rezista pe piață. Urmarea: creșterea prețurilor. Ceea ce s-a întâmplat”, este opinia tranșată a lui Viorel Bratoveanu, expert în domeniul energetic.

Drumul energiei: de la producător la priza din casă

Pentru a explica cât mai bine de ce s-au majorat prețurile pe o piață energetică în care teoretic se bat aproape 120 de firme trebuie să explicăm cum ajunge energia electrică în prizele din case și gazele în centrale și în aragazul din bucătărie.

70% din consumul zilnic național de energie este produs de doar patru companii - Nuclearelectrica SA, Hidroelectrica SA, OMV Petrom SA și Complexul Energetic Oltenia SA. Energia regenerabilă (eoliană, solară, biomasă etc) atinge în cele mai bune zile în jur de 30-32% din consumul zilnic energetic al țării.

După ce este produsă energia zilnică de către Hidroelectrica, spre exemplu, sau de alt producător aceasta intră în sistemul național.

Rețeaua națională (de înaltă tensiune) este asigurată de compania de stat Transelectrica. Situația este identică și în domeniul gazelor.

Sistemul electric de înaltă tensiune este administrat de Transelectrica, societate de stat care are un tarif de 20 de lei/MWh intrat în rețea.
Sistemul electric de înaltă tensiune este administrat de Transelectrica, societate de stat care are un tarif de 20 de lei/MWh intrat în rețea.

După ce acestea sunt extrase, ele sunt introduse în rețeaua administrată de Transgaz.

De aici, energia produsă de centralele hidroelectrice poate fi transportată doar de anumite companii, cărora statul român le-a concesionat dreptul exclusiv de a distribui energie electrică sau gaze. În România, prin ordine ANRE din 2004 și 2005, s-a stabilit că subsidiarele de profil ale Enel, Electrica și E.ON au dreptul exclusiv de distribui energie. Altfel spus, s-o preia din rețelele de înaltă tensiune și s-o transporte în sistemul de joasă tensiune, cele care alimentează zonele rezidențiale.

Mai mult, în baza acestor ordine ANRE, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit în martie 2021 că alți producători nici măcar nu au dreptul să-și dezvolte o rețea proprie de distribuție a energiei. Aceste reglementări fusese atacate în instanțe din 2017 de RCS&RDS care dorea să-și dezvolte rețeaua proprie de distribuție.

Judecătorii au stabilit, conform motivării deciziei, că societățile cărora statul român le-a acordat concesiunea rețelelor de distribuție au „dreptul să refuze ca și alte companii să presteze în respectivele regiuni serviciul de distribuție a energiei electrice prin rețele de distribuție proprii, invocând dreptul exclusiv de a presta respectivul serviciu în acele regiuni, dobândit prin contractele de concesiune”.

Drumul energiei, de la producere până la livrarea către consumator.
Drumul energiei, de la producere până la livrarea către consumator.
  • Enel are concesiune de distribuție energie electrică pentru regiunile Banat, Muntenia și Dobrogea pentru energie electrică.
  • Electrica (prin Electrica Power Distribution) are concesiunea de distribuție energie electrică pentru Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brăila, Galați și Vrancea.
  • E.ON are concesiune distribuție gaze pentru Transilvania, Crișana, Maramureș, Moldova și Banat (partea de nord a țării) și pentru gaze.
  • Engie preia concesiunea distribuției gazelor în partea de sud a țării
În 2054 vor expira aceste concesiuni și piața de distribuție va putea deveni, teoretic, liberă.

Ce s-a liberalizat până la urmă

Revenind, de la 1 ianuarie s-a permis societăților care și-au asumat rolul de furnizor șansa de prelua energia de la distribuitor și a o oferi populației.

Prin urmare, pe piață au intrat trei tipuri de firme:

  1. Producătorii privați de energie regenerabilă (solară, eoliană etc) și Hidroelectrica. Firme care produc energie cu scopul de a o vinde direct sau la bursă. Prin liberalizare, aceste firme au putut să vândă direct energia pe care o produc către consumatori casnici, stabilind orice preț au considerat corect. De obicei, aceste societăți produc cea mai ieftină energie.
  2. Traderi de energie, firme care cumpără energie pentru a o vinde mai departe către populație sau alte societăți.
  3. Platforme industriale care realizează energie electrică pentru activitatea proprie: gen ALRO Slatina sau Liberty Galați.

Prețurile mai mari după liberalizare

Virgil Popescu, ministrul Economiei, și Florin Cîțu, premierul României, au dat vina pe certificatele CO2 pe care normele Uniunii Europene le impun statele care încă folosesc termocentrale pe bază de cărbuni. Certificatele CO2 sunt de fapt - în spatele unei scheme complicate - un fel de taxă pe energie aplicată statelor care nu investesc în energia verde.

Virgil Popescu s-a ocupat de trecerea la piața liberă din poziția de ministru al Economiei (2020) și ministri al Energiei (2021).
Virgil Popescu s-a ocupat de trecerea la piața liberă din poziția de ministru al Economiei (2020) și ministri al Energiei (2021).

„Principala cauză a creșterii prețului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune prețul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producție şi evident că toți ceilalți producători vor beneficia de acest preț și vor face profit”, a explicat Virgil Popescu.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că aceste declarații nu prea sunt realiste sau corecte. „Certificatele CO2 nu au nimic cu scumpirile la gaze, unde este marea problemă a consumatorilor - creșteri de peste 100%. Certificatele CO2 au scumpiri pe piața de energie electrică de circa 4%, adică nici nu reprezintă cauza principală”, detaliază acesta.

CÂT A CRESCUT PREȚUL LA ENERGIE ELECTRICĂ: 65%


Prețul energiei electrice la consumatorul final a crescut în primele șase luni, cu 24% conform datelor obținute de Institutul Național de Statistică (INS). Însă această este media până în iunie, acum în piață sunt companii care au majorat tarifele și până la 65%.

Europa Liberă a dezvăluit în această lună o situație în care o firmă a dublat printr-o notificare tarifele, deci le-a mărit cu 100%.

„Analizând situația din ultimele două luni se observă că ofertele unor furnizori în piață prezintă creșteri ale prețului energiei electrice de până la 65,2%. Astfel de prețuri care impun noi trenduri în piața consumatorului final nu au o justificare teoretică, ele fiind rodul speculaților și al manipulărilor”, explică reprezentanții ONG-ului Energie Inteligentă.

Practic, diferența dintre o majorare cu 10,7%, calculată de Energie Inteligentă, și cea de 65% practicată în piață este una artificială, în care furnizorii încearcă să scoată un profit cât mai mare de pe urma consumatorilor.

Conform lui Dumitru Chisăliță, majorarea tarifelor nu trebuia să fie mai mare de 10,7% (formată din creșterea costurilor cu achiziția certificatelor de CO2 - 4,5%, diferența între cerere și ofertă, care a determinat achiziția energiei din import - 6,2%).

Pe bursa de energie, prețul mediu ponderat pentru un MWh tranzacționat a ajuns și la 115 euro. În schimb, același cotație era în februarie 2020 la 44 euro/MHh, iar în august 2020 era de 43 MWh.

Cotațiile unui MWh în Franța, Germania și Belgia sunt sub 45 de euro. Doar în Serbia, Ungaria și Grecia se mai ating astfel de cotații, tot din cauza prezenței producătorilor de energie pe cărbuni.

CÂT A CRESCUT PREȚUL LA GAZE: peste 100%

Prețul gazelor naturale la consumatorul final, a crescut în primele șase luni cu 20% conform datelor obținute de la INS.

Însă, „analizând situația din ultimele două luni se observă că ofertele unor furnizori în piață prezintă creșteri ale prețului gazelor naturale de până la 100%”, spune Dumitru Chisăliță.

Acesta mai precizează că în opinia membrilor asociației pe care o reprezintă „costul mediu al gazelor din portofoliul furnizorilor ar fi de circa 123 lei/MWh. Cu toate acestea prețul gazelor ofertate pe piață este de 180 – 240 lei/MWh. Astfel, de prețuri nu au o justificare teoretică, ele fiind rolul speculațiilor și al manipulărilor”.

Spre deosebire de energia electrică, doar o mică parte din cantitatea de gaz este tranzacționată la vedere, pe Bursa Română de Mărfuri. Spre exemplu, anul acesta s-au făcut tranzacții cu livrarea în luna respectivă doar în ianuarie.

Reprezentanții Asociației Energiei Inteligente au analizat cât ar fi trebuit să urce majorările justificate de piața liberă:

  • Programul denumit „Gas Release” aplicat de guvernul României în 2020 a dus la plafonarea prețurilor cu 5% mai mici decât cele de pe bursa de gaze de la Viena, cea mai mare de profil din Europa. Acest lucru a făcut ca anul trecut mare parte din producția și rezervele producătorilor de energie să fie exportate în Austria și Ungaria, unde prețurile erau mai mari. Această politică energetică a României ar fi trebuit să ducă însă la o majorare de 6,4%, ținând cont că sunt limitări de export pentru gazele naturale.
  • În acest an, cererea de gaze a fost mai mare decât producția, asta și pentru că economia a ieșit din pandemie, dar și pentru că unele companii au vrut să-și acopere stocurile exportate anul trecut. „Deficitul între cerere și ofertă care a determinat importuri ridicate în anul 2021, inclusiv pentru a acoperi exporturile de gaze, estimăm că au determinat o creștere de preț de 7,9%”, mai spun reprezentanții Energie Inteligentă.

Aici mai trebuie precizat însă că importurile de gaze din Rusia nu ar fi trebuit nici ele să ducă la o majorare prea mare a prețurilor. Contractul de import gaze a fost încheiat de statul român cu Gazprom-ul, în luna aprilie 2021.

Gazoductul Nord Stream aduce gazul rusesc în vestul Europei
Gazoductul Nord Stream aduce gazul rusesc în vestul Europei

Raportul privind piața de gaze al ANRE arată că prețul de achiziție al gazelor din Rusia este de 73,38 lei/MWh, adică sub prețul din acel moment de pe Bursa Română de Mărfuri, unde era o cotație de 73,61 lei/MWh.

Prin urmare, prețul gazelor ar fi trebuit să crească până la maximum 20,5%, conform analizelor Energia Inteligentă, și nu cu 100% așa cum s-a întâmplat.

„Cu toate acestea, prețurile la consumatorul final au crescut cu peste 100% și uneori până la 150%”, reamintește Dumitru Chisăiță.

Soluția legii consumatorul vulnerabil

La cotațiile din acest moment, prețurile la facturi vor exploda în sezonul rece, atunci când se va da drumul serios la consumul de gaze pentru încălzire, dar va crește și timpul de folosire al energiei electrică.

Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, aprecia într-o prezență la Digi24, că o familie din Brașov care a plătit anul trecut peste 700 de lei pentru încălzire, anul acesta poate plăti și 1.500 de lei pe lună factura la gaze.

Specialiștii consultați de Europa Libera au calculat sau au apreciat că în funcție de oraș, factura la gaze va crește în medie cu 100 de lei la o familie cu 3 persoane care locuiește în două camere, locuință cu 40 de metri pătrați.

Așa arată o reclamă pentru o companie de energie din România.
Așa arată o reclamă pentru o companie de energie din România.

În schimb, factura la energie electrică pentru aceeași familie va fi mare cu 20 de lei, asta dacă energia termică este pe bază de centrală cu gaze sau în sistem centralizat.

Pentru protejarea categoriilor sărace de aceste majorări, ministrul Virgil Popescu a anunțat încă din august ca Executivul dorește să aplice prevederile Legii consumatorului vulnerabil încă din acest an. Membrii Camerei Deputaților au decis pe 7 septembrie ca această lege să se aplice de la 1 noiembrie.

În această lege se precizează că familiile și persoanele singure cu un venit mediu net lunar pe persoană mai mic decât 2.000 de lei vor beneficia de ajutoare pentru încălzire. Aceste ajutoare vor fi calculate procentual în funcție de nivelul de venituri. Practic, familiile cu venituri sub 200 de lei pe membru vor avea căldura decontată integral de stat, iar familiile cu venituri de aproape 2.000 de lei pe membru vor beneficia de 10% ajutor de stat.

Statul dă ajutoare, deși tot statul câștigă din majorare

„Creșterea prețurilor la gaze și energie electrică, a creat cele mai mari avantaje statului: conectarea redevențelor pentru gaze la prețurile de la Viena, a determinat o creștere a veniturilor din redevențe cu circa 500%; creșterea prețurilor a determinat creșterea veniturilor din TVA cu cca. 48%”, apreciază Dumitru Chișăiță.

UNDE AJUNG BANII PLĂTIȚI PE FACTURI

Concluzionând, între 40% (la energie electrică) și 80% (la gaze) din majorările la factura la energie din această iarnă vor contribui doar la creșterea profitului furnizorului, conform Asociației Energia Verde. Aceste procente din creșterile prețului la energie sunt nejustificate.

Reprezentanți ai Consiliului Concurenței ne-au transmis că au început mai multe investigații legate de piața de energie, iar unele dintre acestea privesc modul în care au fost stabilite prețurile.

ANRE a primit peste 10.000 de sesizări din partea clienților nemulțumiți. Și la Protecția Consumatorilor au fost înregistrate sute de reclamații numai în luna august.

Europa Liberă a verificat, cu ajutorul platformei termene.ro, cine se află în spatele tuturor furnizorilor de energie electrică și a celor de gaze.

Marile companiii

  • CEZ Vânzare SA (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2 miliarde de lei, profit de 47 milioane de lei, și 242 de angajați.

Acționariatul este format din Felix Supply Holdings SRL din București - 99.999999% și Felix Powe Holdings SARL. Offshore-ul luxemburghez face parte din grupul australian Macquarie, holding care a cumpărat compania românească CEZ de la grupul ceh cu același nume. Valoarea tranzacției a fost de 960 de milioane de euro și a avut loc în toamna anului trecut.

  • ENEL Energie SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, profit de 137 milioane de lei, 250 de angajați - 250

Acționariatul este format din: Enel SPA- 51.003 %, Societatea de Administrare a Participanților în Energie - 36.997% și Fondul Proprietatea 12%.
Enel Spa este considerată cea mai mare companiei energetică din Italia și este deținută de guvernul de la Roma.

  • E.ON Energie România SA din Mureș (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 4,2 miliarde de lei, pierderi de 4,2 milioane de lei, 172 de angajați.

Acționariatul este format din: E.ON România SRL - 68,18% și Ministerul Energiei - 31.82%. La rândul său, E.ON România SRL este deținut de compania E.ON Beteiligungen GMBH din Germania care face parte din grupul german E.ON, grup controlat de investitori din Germania, Marea Britanie, Canada și Elveția.

  • ENEL Energie Muntenia SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, profit de 139 milioane de lei, 271 de angajați.

Italienii de la Enel SPA dețin 78% dintre acțiunile companiei, iar Fondul Propietatea (cu 12%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (10%) completează lista acționarilor.

  • Electrica Furnizare SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 5,1 miliarde de lei, profit de 233 milioane de lei, - 781 de angajați.

Acționariatul este format din: Societatea Energetică SA - 99.999842% și Societatea Filială de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”. Statul român prin Ministerul Energiei este acționarul unic al Societății Energetică SA.

  • Hidroelectrica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3,8 miliarde de lei, profit de 1,45 miliarde de lei, 3.354 angajați.
Statul român prin Ministerul Energiei deține 80,0561 %, iar Fondul Proprietatea SA are un pachet de 19,9439%.

  • OMV Petrom SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 14,8 de miliarde de lei, profit de 1,4 miliarde de lei, - 10.949 de angajați.

Acționarul majoritar este compania austriacă OMV AktienGesellShaft - cu 51,0105 %. Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea dețin 20,6389%, respectiv 9,9985%.

Nuclearelectrica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, profit de 699 milioane de lei, 2.028 de angajați.

Statul român prin Ministerul Energiei deține 82,4981%, iar Fondul Proprietatea restul de 6,999%.

  • Tinmar Energy SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 2,2 miliarde de lei, profit de 112 milioane de lei, 90 de angajați.

Acțiunile sunt deținute de alte trei societăți: JO Holding AG din Elveția - 63,283789%, Victory Executive SRL din București (acționar unic - Alexandru Geoege Oancea, din Prahova) - 20,86025% și Martin Oil Energy SRL (Augustin Constantin Oancea, acționar majoritar) - 15,855961%.

  • Engie Romania SA din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 6,5 de miliarde de lei, profit de 498 milioane de lei, 753 de angajați.

Acționarii principali sunt: România Gas Holding BV din Olanda - 50,994702%, Ministerul Energiei - 36,996161% și Fondul Proprietatea - 11,998753%.

  • RCS&RDS SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, profit de 243 milioane de lei, angajați 13.056)

Acționile companiei de comunicații sunt trecute pe firma olandeză Digi Communications NV. Grupul RCS&RDS este controlat de omul de afaceri
Zoltan Teszari.

TERMOCENTRALELE

  • Complexul Energetic Oltenia SA din Gorj (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,1 miliarde de lei, pierderi de - 980 milioane de lei, 12.193 de angajați.

Statul român prin Ministerul Energie deține 77.151383% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea SA are 21.559907%.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari poluatori din România.
Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari poluatori din România.
  • CET Arad (energie electrică)

- cifră de afaceri de 101 de milioane de lei, pierderi de 40 milioane de lei, 173 de angajați.

Consiliul Local al Municipiului Arad este acționarul principal, cu 99.59173%.

  • CET Govora SA din Vâlcea (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 286 de milioane de lei, pierderi de 90 milioane de lei, 1.357 de angajați.
Consiliul Județean Vâlcea este acționarul unic al societății.

  • Electrocentrale București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei, profit de 358 milioane de lei, 1.721 de angajați - 1721.
Statul român prin Ministrul Economiei deține 97,51%.

  • Modern Calor SA din Botoșani (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 38 de milioane de lei, profit de - puțin peste 20.000 de lei, 186 de angajați.
Consiliul Local Botoșani este acționarul unic.

FIRME CU UN SALARIAT SAU CU ZERO ANGAJAȚI

  • East Wind Farm din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, profit de 4,7 milioane de lei, un angajat.

Acționarul principal este offshore-ul olandez Transeastern Power BV din Amsterdam, cu peste 99% din acțiuni. East Wind Farm a fost cumpărat de Transeastern Power Trust, un fond canadian de investiții, de la OMV cu aproape 25 de milioane de euro. Petre Lificu, director ANRE între , a fost reprezentantul canadiene companiei în României.

  • Alive Capital SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 145.000 de lei, profit de - 20.000 de lei, zero angajați.

Acționarul unic este italianul Billi Giacomo, iar administrator este Gina Maria Andrei.

  • RES Energy Solutions SA din Bihor (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 8,9 de milioane de lei, profit de 600.000 de lei, un angajat.

Acțiunie sunt deținute în mare parte de alte firme: Aqua President SRL (Jean Podilă - 70% și Dumitru Fechete - 30%) - 33,4%, Construct Scut SRL (Vasile Scuturici, acționar unic) - 21,91% și Ganatran SRL - 6,85%.

  • Energy Grid SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 360.000 de lei, profit de 10.000 de lei, fără angajați.

Acționari sunt: Radu Andrei Ieșan - 55% și Ioana Cristina Shaiq - 41%.

  • Werk Energy SRL (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 7,6 de milioane de lei, profit de - 16.000 de lei, fără angajați)
Acționarul unic este grecul Antonios Tsesmetzis.

  • Plenerg SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 7,1 de milioane de lei, pierderi de - 1,5 milioane de lei, un angajat.

Firma este deținută de două societăți din Olanda, Project Sierra 10 BV - 95% și Project Sierra 11 BV.

  • Photovoltaic Green Project din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 14,8 de milioane de lei, pierderi de 9,8 milioane de lei, un angajat

Acționarul principal este firma ilfoveană Transenergo Com SA, cu 97,62%.

OFFSHORE-URI

  • Izvor de Lumina SRL din Argeș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 22,7 de milioane de lei, pierderi de 1,1 milioane de lei, un angajat.

Italianul Stefano Fedele Farina, cu 96,8%, este acționarul principal.

  • Green Vision Seven din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 42 de milioane de lei, pierderi de 5,6 milioane de lei, un angajat.

Offshore-ul Hong Kong Kimmy Co.Limited este acționarul princpal cu 95,5%, iar neamțul Jurgen Andreas Faff, cu 4,5%. Conform reprezentanților societății, Green Vision Seven SRL este prezentă în piaţa de energie din 2013, o subsidiară a
Hareon Solar, una din companiile chinee de pe pe piața energiei. Firma deține un parc fotovoltaic la Ucea de Sus, județul Brașov.

  • Renovatio Trading SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 499 de milioane de lei, profit de 7,5 milioane de lei, 20 de angajați - 20.

Offshore-ul cipriot RG Renovatio Group Limited deține 80% din acțiuni, iar restul sunt la Eduard Marius Ciucu.

ALTE FIRME

  • Electricom SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 18 de milioane de lei, profit de 1,7 milioane de lei, 15 angajați.

Acționarul principal al firmei este societatea Bomax Trading SRL, cu 82.59%. Sorin Bonciu este acționarul unic al societății Bomax Trading. Bonciu este un om de afaceri care a investit în domeniile imobiliar și energetic.

  • Enet SA din Vrancea (energie electrică)

- cifră de afaceri de 36 de milioane de lei, pierderi de 11,5 milioane de lei, 213 angajați.

Acționarul unic al societății este Consiliul Local al Municipiului Focșani.

  • BEPCO din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 84 de milioane de lei, profit de 13 milioane de lei, 79 de angajați.

Firma este controlată de familia Călin Filimon Costan și Simina-Mariana Costan prin intermediul societății brașovene Transformer Eneergy Supply și prin offshore-ul cipriot Tradeflax SRL din Nicosia.

  • Enex SRL din Cluj (energie electrică)

- cifră de afaceri de 68 de milioane de lei, profit de 3 milioane de lei, 14 angajați.

Acționariatul este format din: Imobolis Invest SRL, cu 75% și Stelian Darie cu 25%. La rândul său, Imobolis are patru acționari: Ștefan Gadola - 33,3333%, Pal Peter - 33,3333% și Tudor Alexandru Socea - 30% și Ioan Socea - 3,3334%. Ștefan Gadola este cel care conduce și compania clujeană EnergoBit.

  • EOL Energy din Satu Mare (energie electrică)

- cifră de afaceri de 13 de milioane de lei, profit de aproape un milion de lei, 4 angajați.
Este un furnizor de energie non-casnic.

Acționariatul este format din Gheorghe Boeru - 45%, Dragoș Marian Boeru - 15%, Bogdan Eugeniu Boeru - 15% și Tudor Sever Stăncioiu - 25%. Gheorghe Boeru este un afacerist care a avut de-a lungul timpul afaceri cu statul.

  • Skybase Energy din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 7 angajați.
Acționarul unic și administratorul firmei este chinezul Yun Zhou.

COMPANII SPECIALIZATE ÎN ALTE DOMENII DECÂT ENERGIA

Este vorba de

  • Petrotel-Lukoil SA din Prahova (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 3,8 miliarde de lei, pierderi de - 441 milioane de lei, angajați - 501)
Litasco SA, companie elevețiană, deține 99,7676% din societate. Litasco este o firmă controlată de Lukoil, compania de stat rusească, prin care societatea face investiții în mai multe state.

  • SNGN Romgaz SA din Sibiu (energie electrică și gaze)

(cifră de afaceri de - 3,9 miliarde de lei, profit de - 1,2 miliarde de lei, angajați - 5.531)
Statul român prin Ministerul Energiei deține 70,0071.%

  • Rulmenți din Bârlad (energie electrică)

- cifră de afaceri de 114 de milioane de lei, pierderi de 23,4 milioane de lei, 1.089 de angajați.

Acționarul principal este firma turcească Bera Holdings AS - cu 90,703375%, iar din acționariat mai fac parte Evergent Investments SA din Bacău.

  • Liberty Galați (energie electrică)

- cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei, pierderi de 51 milioane de lei, 5.026 angajați.

Combinatul siderugic de la Galați este deținut de compania londoneză Liberty Holdco Galați&Skopje Limited.

  • Veolia Energie Prahova (energie electrică)

- cifră de afaceri de 230 de milioane de lei, profit de 12 milioane de lei, 305 de angajați.

Compania franceză Veolia deține această firmă prinintermediul SA-ului românesc Veolia Energie România, cu 87,2% dintre acțiuni. Din acționariat mai fac parte Consiliul Județean Prahova și Consiliul Local al Municipiului Ploiești cu câte 6,4% dintre acțiuni fiecare.

  • Veolia Energie Romania (energie electrică și și gaze)

- cifră de afaceri de 268 de milioane de lei, profit de 29,3 milioane de lei, 91 de angajați.

Compania franceză Veolia Energie International deține societatea.

  • Alro SA din Olt (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 2,3 miliarde de lei, profit de - 295 de milioane de lei, angajați - 2.427)

Acționariatul este format din: Vimetco NV din Amsterdam - 54,1898%, Paval Holding SRL - 23.2117% și Fondul Proprietatea SA. Vimetco este deținută de miliardarul rus Vitali Matsitski.

  • Anchor Grup SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 54,5 de milioane de lei, profit de 5,5 milioane de lei, 107 angajați.

Firma este deținută prin intermediul a două societăți înegistrate în Olanda, Anchor Retail Investments și Fiba Capital Investments. Anchor Grup este prezent în România prin mai multe investiții imobiliare, iar compania face parte din holdingul turcesc FIBA.

  • Cotroceni Park SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 146 de milioane de lei, pierderi de 100 de milioane de lei, 48 de angajați.

Acționarul unic este offshore-ul cipriot Cotroceni Investments Limited. Miliardarul israelian Lev Leviev ar controla grupul imobiliar AFI, din care face parte și Cotroceni Park SA.

  • Electrificare CFR SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 450 de milioane de lei, pierderi de 18 milioane de lei, 2.275 angajați.

Acționarul unic al firmei este Compania Națională Căi Ferate CFR SA, societate deținută la rândul său de Ministerul Transporturilor.

ENERGIE REGENERABILĂ

  • Verbund Wind Power Romania din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 211 de milioane de lei, profit de 308 milioane de lei, 11 angajați.

Acționarul unic este compania austriacă Verbund AG.

  • Warehouses de Pauw Romania (energie electrică)

- cifră de afaceri de 210 de milioane de lei, profit de 700.000 de lei, 17 angajați.

Firma belgiană WPD Invest NV este acționarul majoritar cu 85%. Din acționariat mai fac parte JB Top Pro Invest SRL - 11,25% și societatea belgiană VuurrrKruisenBizz BV - 3,75%.
Compania belgiană este specializată în special în realizarea și adminstrarea unor depozite de marfă.

  • A Energy Ind SRL din Sibiu (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 66 de milioane de lei, profit de - 7,5 milioane de lei, angajați - 3)
Acționarii sunt: germanul Sieffried Losch - 50% și George Soare - 50%. Aceștia au mai investit și în zona imobiliară.

  • Absolute Energy SRL din Harghita (energie electrică)

- cifră de afaceri de 8,5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 2 angajați.

Acționariatul este format din: Eurato SA - 40%, Tivadar Bencze - 30%, Monica Adriana Lazăr - 18%, Sebastian Alexandru Lazăr - 6% și Miruna Letiția Lazăr - 6%. Tivadar Bencze deține și pachetul majoritar de acțiuni (peste 80%) la Eurato SA. Acesta este un inginer care a început mai multe afaceri în zona Harghita, Covasna.

  • Aderro G.P. Energy SRL din Brașov (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 68 de milioane de lei, profit de un milion de lei, 10 angajați.

Acționariatul este format din: firma Nepos AM SRL - 99,997% și societatea germană CustoSolar GMBH - 0,003%. Germanca Rita Krammer este acționarul unic la Nepos.

  • Apuron Energy SRL, fosta Energieverde Furnizare SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, pierderi - 20.000 de lei, 4 angajați.

Societatea este deținută de Cooperativadeenergie.ro Societatea Cooperativă Europeană cu Răspunde Limitată. Administratorii sunt Gijbertus Johannes Huijink, Victor Petrișor Iancu și Ioan Dinu Drog.

  • Aqua Energia SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 11,6 de milioane de lei, profit de 1,1 milioane de lei, 8 angajați.

MVM Energy România SA este acționarul principal, companie deținută de firma elvețiană MVM Switzerland AG.

ALTE FIRME SPECIALIZATE ÎN ENERGIE

  • Conarg Real Estate din Argeș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 49,4 de milioane de lei, profit de 6,8 milioane de lei, 6 angajați.

Omul de afaceri Vlentin Vișoiu controlează această societe, prin intermediul Conarg SA.

  • Crest Energy SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 8,3 de milioane de lei, profit de 1,5 milioane de lei, 4 angajați.

Acționarii sunt americanii Chang Oh Turkmani - 51% și Salah Abdul Wahab Turkmani.

  • MVM Energy Trade Plus SRL, fosta Cyeb SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 10,2 de milioane de lei, pierderi de - 1,2 milioane de lei, 8 angajați.

Firma elvețiană MVM Switzerland AG controlează SRL-ului românesc prin intermediul MVM Energy România SA.

  • EFT Furnizare SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 503 de milioane de lei, profit de 15,5 milioane de lei, 5 angajați.

EFT International Investments Holdings Limited din Marea Britanie - 80%, sârbul Vojkan Tomasevic - 15 %, Gabriela Amalia Badea și Alexandru Costin Marin, fiecare cu 2,5%.

  • Egger Romania din Timișoara (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,43 miliarde de lei, profit de 65 milioane de lei, 781 angajați.

Acționarul majorutar este compania austriacă Egger OstEuropa Beteiligungsverwaltung GMBH.

  • Elcata MHC SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 14,5 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 4 angajați.

Acționariatul este format din: Dănuț Frunză - 86% și Gheorghe Catarig - 14%.

  • Electric Planners SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 30 de milioane de lei, profit de 1,4 milioane de lei, 14 angajați.

Acționarii sunt: Natanail Romulus Petrescu - 90% și Mihai Sandu, restul de 10%.

  • Electrocarbon SA din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 24 de milioane de lei, pierderi de 11,8 milioane de lei, 95 de angajați.

Acționariatul este format din: Vektor Elements SRL - 55.0222%, Elsid Carbon SRL - 25.8911% și Emil Mihai Tufeanu - 17.3261%. Elsid Carbon este deținută de Elsid SA.

  • Electromagnetica SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 283 de milioane de lei, profit de - milioane de lei, angajați - 387)
Acționariatul are în componență doi parteneri mai importanți Asociația Electromagnetica - 31,2814% și SIF OLTENIA - 14,8825%. Restul parților sociale sunt deținute de liste de acționari.

  • Elsid SA din Ilfov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 102 de milioane de lei, profit de 12 milioane de lei, angajați - 169)

Vektor Elements SRL este acționarul principal al societății, cu peste 98%. Firma Vektor Elements SRL este deținută de Emil Mihai Tufan.

  • Energia Gas&Power SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 18 de milioane de lei, profit de - 2,6 milioane de lei, angajați - 41)
Acționariatul este format din: Europe Energy SPA din Italia - 71.18%, New Energy Trading AG din Elveția - 26,32% și Ovidiu Călin Donca, restul acțiunilor

  • Energy Distribution Services SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 750 de milioane de lei, profit de 50 milioane de lei, 18 angajați.

Sorina Liana Mirea - 50% și Costin Alexandru Mirea, 50% sunt cei doi co-parteneri.

  • Energy Trade Activ SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 9,2 de milioane de lei, profit de 2 milioane de lei, 5 angajați.

Acționarul principal este Liviu Tudor cu 99,9978 %.

  • Enol Grup SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 2,4 de milioane de lei, pierderi de 700.000 de lei, 3 angajați.

Acționariatul este compus din: Silviu Lucian Boghiu - 91%, Stelian Darie - 5%, Sorin Cristian Boghiu - 1%.

  • Entrex Services SRL din București (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 85 de milioane de lei, profiti de 1,2 milioane de lei, 11 angajați.

Acționariatul este format din BRP Energy Consulting SA - 61% și Georgel Tucu Budurea - 39%. La rândul său, BRP Energy Consulting îi are ca acținari pe Dan Iulian Stratan - 74,17% și Georgel Tucu Budurea - 25,83%.

  • Evobits Information Technology din Cluj (energie electrică)

- cifră de afaceri de - 30 de milioane de lei, profit de 1,8 milioane de lei, 7 angajați.

Asociatul unic este Grigore Balaci.

  • Getica 95 COM SRL din Buzău (energie electrică)

- cifră de afaceri de 1,5 miliarde de lei, profit de 81,5 milioane de lei, angajați - 22)

Acționarul unic este Sanel Viorel Tudose.

  • Grenerg SRL din Satu Mare (energie electrică)

- cifră de afaceri de 50,6 de milioane de lei, profit de 2,2 milioane de lei, 2 angajați.

Acțiunile sunt deținute de firma Electric&Gas Power Trade SRL din Satu Mare, care are trei acționari: Szabolcs Gabor Reizer - 33.34%, Dan Chincea - 33.33% și germanul Michael Feder - 33.33%.

  • Hermes Energy International SRL din Prahova (energie electrică)

- cifră de afaceri de 52 de milioane de lei, profit de 400.000 de lei, 6 angajați.

Acționarii sunt: Valentin Bogdan Enoiu - 95% și Silviu Angelescu 5%.

  • ICCO Energ SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 78 de milioane de lei, profit de 45 milioane de lei, 45 de angajați.
Firma ICCO Electric deține 90% dintre acțiuni, societatea este deținut - cu 85% dintre acțiuni - de Călin Filimon Costan.

  • ICPE Electrocond Technologies SA (energie electrică)

- cifră de afaceri de 4,3 de milioane de lei, profit de 900.000 de lei, 10 angajați.

Acționarii principali sunt Mihai Gh. Prundinu - 95,7284% și Vasile Marcel Dumitrașcu - 1,5004%.

  • Imperial Development SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 6,6 de milioane de lei, pierderi de 1,8 milioane de lei, 9 angajați.

Asociatul unic este Radu Ioan Vlas.

  • Industrial Energy SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 24,3 de milioane de lei, pierderi de 3,4 milioane de lei, 45 angajați.

Acționarul principal este offshore-ul cipriot Romenergo Holdings Limited, cu 99,99941%.

  • Luxten Lighting Company SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 77 de milioane de lei, profit de 5,6 milioane de lei, 233 de angajați.

Acționariatul este format din: Nicolae Claudiu Rădulescu - 40,3137%, Ionel Pepenică - 23,4328%, Monica-Maria Bucur - 17,6993% și Silvian Șerbănescu - 14,5642 %.

  • MET Romania Energy SRL (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 953 de milioane de lei, pierderi de 82,5 milioane de lei, angajați - 56)
Compania austriacă MET Austria Energy Trade GMBH deține 99,99996% din acțiunile firmei.

  • Monsson Trading SRL din Constanța (energie electrică)

- cifră de afaceri de 489 de milioane de lei, profit de 17 milioane de lei, 41 de angajați.

Acționarii principali sunt: Emanuel Muntmar EMANUEL (suedez) - 63%, Andrei Muntamark (suedez) - 18%, Laura Muntmark (elvețian) - 10%.

  • Next Energy Parteners SRL din Galați (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 417 de milioane de lei, profit de 52,8 milioane de lei, 11 angajați.

Acționarii principali sunt: Radu Adrian Popoiu - 58%, Cristian Virgil Cristea - 20% și firma britanică Vivalex UK Limited -15%.

  • Nova Power&Gas SRL din Cluj (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de - 297 de milioane de lei, profit de 5,9 milioane de lei, 53 de angajați.

Acțiunile sunt deținute de firma clujeană Electrogrup SA care este controlată prin intermediul altei firme de: Teofil Ovidiu Mureșan - 34%, Simion Adrian Mureșan - 33 % și Marian Pantazescu - 33%.

  • P.C. Management&Consulting SRL (energie electrică)

- cifră de afaceri de 11,4 de milioane de lei, profit de 983.000 de lei, 17 angajați.

Corneliu Pascu - 60%, Florin Pascu și Cristian Pascu dețin acțiunile societății.

  • QMB Energ SRL din Timiș (energie electrică)

- cifră de afaceri de 168 de milioane de lei, profit de 1,5 milioane de lei, 8 angajați.

Parteneri în această societate sunt Cristina Bere - 50% și Corina Alexandra Milea, cu 50%.

  • Restart Energy One SA din Timiș (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 121 de milioane de lei, profit de 9 milioane de lei, angajați - 51)

Firma Armand Consulting SRL deține 95% din acțiuni, iar restul sunt la Public Intelligence SRL.

  • Romelectro SA din București (energie electrică)

(cifră de afaceri de - 201 de milioane de lei, pierderi de - 8 milioane de lei, angajați - 105)
Acționarii principali sunt: Viorel Gafița - 27.55%, Gabriel Lucian Rădulescu - 27.45%, Ștefan Camil Georgescu - 13,7%, Octavian Dan Georgescu - 13,7% și Emil Vasile - 7,6%.

  • Stock Energy SRL din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 3 de milioane de lei, profit de 1,8 milioane de lei, 7 angajați.

Acționariatul este format din: Gabriel Ștefan - 60%, firma Tremula Nav SRL din Constanța - 20% și Ciprian Nistor - 20%. Ștefan Gabriel este acționarul principal (90%) și la Tremula Nav.

  • Transenergo Com SA din Ilfov (energie electrică și gaze)

- cifră de afaceri de 1,2 de milioane de lei, pierderi de 7,3 milioane de lei, 8 angajați.

Acționariatul este următorul: Rada Coman - 82,01%, Iosif Brazdău - 12,11% și Nelu Coman - 5,88%.

  • Transformer Energy Supply SRL din Brașov (energie electrică)

- cifră de afaceri de 28 de milioane de lei, profit de 5 milioane de lei, 14 angajați.

Acționariatul se prezintă astfel: Tradeflax din Nicosia - 46,91946 %, firma Delcar Invest SRL din Brașov - 41,70445% și Simina Marian Costant și Călin Filimon Costan, ambii cu aproape 10%

  • Uzinsider General Contractor SA din București (energie electrică)

- cifră de afaceri de 13 de milioane de lei, profit de 2,9 milioane de lei, 30 de angajați.

Acționarii principali sunt: Emanuel Babici - 37,4836%, Constantin Savu - 36,9594% și firma Uzinsider SA - 20,0524%.

FURNIZORI DE GAZE

  • Alpha Metal SA din București

- cifră de afaceri de 17 milioane de lei, profit de 2,3 milioane de lei, și 5 de angajați.

Acționariatul este format din: Iacob Fonea - 99,85%, Midas Miav SRL - 0,1429% și Alpha Oil Prod (LTD) SRL - 0.0071%

  • Premier Energy SRL din București

- cifră de afaceri de 697 milioane de lei, pierderi de 35 de milioane de lei, și 382 de angajați.
Această firmă este controlă printr-un offshore din Cipru, Ligatine Limited.

  • Premier Energy Trading din București

- cifră de afaceri de 86 milioane de lei, profit de 9 milioane de lei, și 8 de angajați.

Premier Energy SRL deține acțiunile.

  • Amarad Distribuție SRL din București

- cifră de afaceri de 10 milioane de lei, profit de 400.000 de lei, și 18 de angajați.

Premier Energy SRL deține acțiunile.

  • BERG System Gaz SA din București

- cifră de afaceri de 8,9 milioane de lei, profit de 2,3 milioane de lei, și 26 de angajați.

Premier Energy SRL deține peste 99% dintre acțiuni.

  • C-Gaz & Energy Distributie SRL din București

- cifră de afaceri de 14 milioane de lei, pierderi de 260.00 de lei, și 6 de angajați.

Fokus Invest SRL deține toate acțiunile societății. Cristina Gabriela Braun - 99,9% și Carmen Udrea - 1% dețin firma Fokus.

  • Cis Gaz SA din Mureș

- cifră de afaceri de 188 milioane de lei, profit de 3 milioane de lei, și 120 de angajați.
Acționariatul este format din: Horațiu Sebastian Călugăr - 84,483% și Elena Călugăr, cu 15,517%.

  • Cordun Gaz SA din Neamț

- cifră de afaceri de 11,7 milioane de lei, profit de 1,7 milioane de lei, și 22 de angajați.

Mare parte dintre acțiuni sunt la: Investiții MMSR SRL - 39,525%, Consiliul Local Cordun - 27,2% și Engaz SRL - 16,939%. Investiții MMSR îi are în acționariat pe: Bogdan Andrei Murariu - 25%, Maria Murariu - 25%, Tudor Monoranu - 20%, Răzvan Pavel Monoranu - 15% și Simona Gabriela Melenciuc - 15%.

  • CPL Concordia Filiala Cluj SRL

- cifră de afaceri de 44 milioane de lei, profit de 9,6 milioane de lei, și 18 angajați.

Acțiunile sunt deținute de o cooperativă energetică din Italia cu același nume.

Țară în service | Cei care au plecat. Poveștile românilor care au muncit și în țară, și în străinătate

Românii plecați în străinătate au discutat cu Europa Liberă despre dificultățile întâlnite de ei în meseriile în care au lucrat în România.

Condițiile de muncă din România împing milioane de oameni să caute un trai mai bun în străinătate. Numărul românilor care migrează nu este cunoscut decât cu aproximație, pentru că statul român nu deține date exacte despre cei care muncesc în alte țări. Europa Liberă a vorbit cu cinci emigranți din cinci profesii diferite. Emilia, Cătălin, Marius, Gabriela și Gabriel ne spun povestea milioanelor de români care au migrat în ultimii 30 de ani.

Un „nu” categoric a fost răspunsul mai multor persoane care au emigrat când le-am întrebat dacă s-ar întoarce să lucreze în România. Din motive financiare, din motive administrative, de logistică sau care țin de demnitate, mulți își părăsesc meseriile pentru a munci în alte țări, unde sunt mai bine apreciați.

Institutului Național de Statistică confirmă că în 2021 populația României s-a aflat din nou în scădere, cu 142,6 de mii de persoane. Emigrația constituie a doua cauză principală a reducerii populației țării însă mai multe date despre numărul exact al oamenilor care pleacă în funcție de domeniul de activitate nu sunt disponibile. Dacă aceste măsurători ar fi efectuate, statul ar fi obligat să își recalibreze abordarea când vine vorba atât de diaspora, cât și de politicile publice din țară.

Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie,” recunoaște secretarul de stat Oana Ursache, șefa Departamentului Românilor de Pretutindeni, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Schimbări pe piața muncii

Piața muncii din România a suferit schimbări în timpul pandemiei, lucru care a afectat și intențiile de muncă în străinătate. Raluca Dumitra, head of marketing pentru eJobs a spune pentru Europa Liberă că numărul aplicațiilor pentru locuri de muncă în străinătate a scăzut cu aproximativ 2%, de la 3.2% în 2019 la 1.2% în 2021.

Însă pentru alte domenii cum este cel medical, cererea a crescut. „S-a angajat aproape exclusiv pe sectorul de medical, a fost nevoie foarte mult de personal medical în afară”, spune Raluca Dumitra.

Alte schimbări sesizate de ea au vizat vârstele persoanelor angajate: tot mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, care erau pe ultimul loc la numărul de aplicări înainte de pandemie, au urcat pe locul doi anul acesta. Numărul persoanelor cu vârste de peste 45 de ani care aplică în străinătate a scăzut în schimb, parțial și ca urmare a pandemiei.

În primele opt luni ale lui 2021, meseriile în construcții, transport, producție și industria alimentară au revenit, de asemenea în topul domeniilor care recrutează cel mai mult în străinătate. Lunar sunt postate undeva la 33.000 de joburi dintre care 7% în străinătate.

Dacă am avut și luni spre exemplu cu un milion și jumătate de aplicări, acum aplicările sunt pe la un milion pe lună. Sunt în continuare peste nivelul lui 2019 dar observăm o ușoare domolire a numărului de aplicări iar oferta joburilor continuă să crească.”

Medic: „Eram complexată că vin din România.”

Gabriela Păcurar profesează ca medic de familie în Anglia de aproape doi ani. A plecat din România în decembrie 2005, când a primit o bursă de studii doctorale pentru SUA - unde a studiat medicina - și a practicat apoi la diferite spitale și în cadrul a mai multe centre de cercetare.

Înainte de a pleca în America și mai apoi în Anglia, a terminat studiile în medicină în România, a făcut o stagiatură în cardiologie la Reșița ca mai târziu să lucreze pentru companii de medicamente. Lucra pentru o astfel de companie în noiembrie 2005 când a fost dată afară pe neașteptate.

Gabriela Păcurar a emigrat în 2005. Vorbește despre dificultățile medicinei în România.
Gabriela Păcurar a emigrat în 2005. Vorbește despre dificultățile medicinei în România.

Un scenariu nu rar întâlnit în România, un director regional a invitat-o la un hotel unde i-a explicat că postul urma să fie ocupat de altcineva. Gabriela ne-a explicat că a fost înlocuită de către cineva „care trebuia băgat pe postul ăla”. Simplu. Nu i s-au dat mai multe explicații dar ne-a enumerat câteva dintre cuvintele colorate care i-au fost adresate din partea directorului firmei. O lună mai târziu a plecat în America cu o bursă de cercetare la Rensselaer Polytechnic Institute, care au văzut mai mult potențial în ea decât a putut să îi ofere o firmă de medicamente din România.

Toată chestia asta (...) mă face să plec fără să mă mai uit în urmă,” a mărturisit Gabriela Păcurar.

A mai vorbit despre medicina din România, despre diferențele administrative ale sistemului de sănătate din țară și din străinătate, despre „căpușele” care au creat o rețea privată a medicilor de familie și despre falsitate și demagogia care au împins-o să plece. Când am întrebat-o dacă s-ar întoarce a spus totuși că „niciodată nu spun niciodată”.

Salariile medicilor s-au îmbunătățit în ultimii ani însă deficitul de personal rămâne o problemă cu România în coada listei țărilor europene când vine vorba de medici raportați la numărul de locuitori. În 2016 aveam, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, 2.2 medici/1000 de locuitori. În comparație, în Germania erau 4,1, în Franța 3,2, în Spania 3,8 iar în Marea Britanie 2,7. Problema este și mai gravă în mediul rural, unde cabinetelor de medicină de familie le revin de 1,3 ori mai mulți locuitori decât în mediul urban, potrivi INS.

Numărul de locuri de muncă vacante în domeniul sănătății și al asistenței sociale a ajuns în al doilea trimestru din 2021 la 39.504 și s-a aflat într-o creștere constantă din anul 2020. În regiunea București-Ilfov este cel mai mare deficit, de 12.723 de posturi potrivit datelor INS.

Când vine vorba de medicina de familie, doamna doctor spune că aceasta diferă mult între Anglia și România. Ea explică că policlinica pentru care lucrează este responsabilă pentru peste 32.000 de pacienți de care se ocupă 4 clinici în tota. La fiecare clinică lucrează zeci de doctori, asistente, recepționiști și chiar oameni care se ocupă doar de partea de IT. În România, un singur medic de familie poate fi responsabil singur pentru mii de pacienți.

Deși numărul exact al medicilor care părăsesc România anual nu este cunoscut cu exactitate, secretarul de stat Oana Ursache confirmă că din această profesie pleacă din țară cei mai mulți români. Ea mai adaugă că motivul principal pentru care pleacă medicii este lipsa de recunoștință, lucru confirmat și de chestionarele Colegiului Medicilor.

Asta este cea mai mare problemă, a tuturor instituțiilor statului, nu avem date complete, concrete și corecte. Nu avem date pe baza cărora să măsurăm nevoile și pe baza cărora să alcătuim politicile publice de care fiecare categorie în parte are nevoie.

Învățământ | Profesoară plecată în Germania acum 30 de ani

Emilia (nume fictiv, persoana a preferat să rămână sub anonimat) a plecat din România acum 30 de ani. Căderea comunismului a prins-o predând la Școala Gimnazială nr. 10 din Recaș/jud. Timiș. A plecat în Germania în primii ani de democrație iar condițiile din școala românească, pe care le lăsase acasă, au convins-o să nu se mai întoarcă.

Emilia ne-a povestit cu drag despre sistemul școlar german, despre cât de practic este acesta și a subliniat de cel puțin trei ori că nu s-ar mai întoarce să predea în România. Ne-a povestit cum, în 1993, la Reșița conducerea școlii împărțea copiii pe „categorii sociale”.

Clasele A, B și C”, a explicat ea. În clasele A ajungeau copiii de dascăli, de medici și de alte profesii considerate importante pentru conducerea școlii. În clasele B ajungeau cei din „stratul de mijloc”, iar în clasele C ajungeau cei din statul de jos, a povestit Emilia. „Asta eu nu am găsit în ordine”, spune ea. Emilia s-a stabilit în Germania din 1993, unde acum este „angajata statului pe viață” și nu plănuiește să se mai întoarcă vreodată în România.

O școală din Reșița. O profesoară care a lucrat în Reșița în 1993 a povestit cum elevii erau segregați în funcție de clasa socială.
O școală din Reșița. O profesoară care a lucrat în Reșița în 1993 a povestit cum elevii erau segregați în funcție de clasa socială.

Este povestea tristă a dascălilor români, subapreciați de un sistem care umilește profesorul și scoate pe bandă rulantă elevi analfabeți funcțional.

Alt motive pentru care Emilia nu s-ar mai întoarce în România este lipsa de libertate acordată profesorilor. Ea explică cum în țară ești „legat strict de mâini și de picioare de o carte, un manual pe care ți-l impune ministerul”. În Germania, pe de altă parte, ea explică că profesorul are mult mai multă liberate, poate să își aleagă propriile materiale, școlile stabilesc propriile manuale, pentru fiecare clasă, la nivel local.

Anul ăsta schimbăm manualele la engleză că erau deja vechi și nu ne mai plăceau”, spune Emilia. Aceste decizii se iau în ședințele profesorilor, de la școală la școală, în baza nevoilor elevilor.

În România, unele școli se bazează încă pe manuale vechi, și doar unii elevi au posibilitatea să își cumpere propriile manuale.

Acest sistem practic din Germania care acordă prioritate deciziilor profesorilor a convins-o pe Emilia să nu mai revină în România. Ne-a povestit despre un „geniu” la matematică, care a reușit să ia nota 1 (cel mai bun calificativ din Germania) la examenul final din școala generală, doar cu ajutorul profesorilor și orelor făcute în clasă.

Dacă băiatul s-ar fi născut în România, pe când preda Emilia încă în țară, ar fi fost repartizat în Clasa C. Când am întrebat-o unde crede că ar fi ajuns elevul în România, Emilia a râs. „Niciunde, sincer.”

Salarile profesorilor în Germania sunt, nesurprinzător, mai mari decât în România unde acestea sunt în medie de 3.000 de lei, potrivit eJobs. O profesoară în Germania câștigă în medie 45.000 de Euro anual. În plus, fiind „angajata statului pe viață”, Emilia va avea întotdeauna postul garantat de stat.

Asistența medicală: problema șpăgilor și cumpărării posturilor

Gabriel Buteanu a plecat din România acum nouă ani, după ce a lucrat ca asistent medical voluntar la Spitalul Municipal de Urgenta Roman. Acum lucrează de patru ani în Zurich, la Spitalul Universitar. În Elveția a înțeles cum arată normalitatea într-un sistem de sănătate.

Asistentul dorea foarte mult să obțină un post la spitalul de urgențe din Roman însă acestea erau rare și adesea se cumpărau. „Posturile se plăteau, cam 3.000 mergeau atunci, 3.000, 3.500, 4.000 (n.r. de euro)”, spune Gabriel. Însă acesta era un vis de al său și plănuia să își vândă mașina, un Golf 4, spune el, pentru a obține un post stabil la spitalul unde dorea să lucreze împreună cu medicii pe care îi admira.

Gabriel Buteanu, asistent medical care lucrează acum în Elveția a vorbit despre probleme din domeniul său în România.
Gabriel Buteanu, asistent medical care lucrează acum în Elveția a vorbit despre probleme din domeniul său în România.

Se mai adaugă motivelor pentru care a plecat și sistemul de șpăgi din spitale. „Nu trecea nimeni prin spital fără să lase șpagă,” a mărturisit Gabriel. „Se câștigau foarte mulți bani de pe pacient.”

Se simte mult mai apreciat în Elveția - „te simți și tu om”. Spune că poate să își facă meseria de asistent și să ajute oameni așa cum a fost pregătit să facă. „Tratezi pacientul pentru ceea ce e el, pentru ce ești format tu.”

L-am întrebat cum ar compara țările în care a lucrat însă nu a putut să compare sistemul din Elveția cu cel din România. „Diferența dintre Italia și Elveția e foarte mare, diferența dintre România și Elveția...nu cred că există un grad de comparație între aceste două țări.”

Când vine vorba de venituri și acestea diferă. În România un asistent medical câștigă în medie 2.600 de lei potrivit eJobs. În Elveția, salariul anual începe de la 60.000 și poate ajunge până la 120.000 (550.000 de lei) în funcție de vârstă și de experiență.

Construcții: „În România nu se respectă protecția muncii

Cătălin este unul dintre românii care au muncit în străinătate dar în țară. A lucrat în Italia, în construcții, iar acum s-a întors în România pentru că a dorit să fie acasă. A deschis propria lui firmă de construcții și spune că nu îi învinovățește pe cei care pleacă la muncă în străinătate. A trăit el însuși diferențele între munca în România și cea în străinătate.

Cătălin a lucrat în construcții în Italia timp de 9 ani
Cătălin a lucrat în construcții în Italia timp de 9 ani

Inspecția muncii, orele lungi, condițiile pe șantier și ajutorul precar de la stat sunt doar câteva dintre motivele enumerate de Cătălin pentru care mulți aleg să plece în alte țări europene pentru a lucra în construcții.

Ca și meserie, mult mai ok să o practici în afară. Programul este mult mai restrâns, maxim 8 ore pentru că ai interzis prin lege să lucrezi mai mult de 8 ore. La noi, norma de lucru e între 10 –12 ore”, a explicat Cătălin adăugând că uneori, de nevoie, se depășesc și aceste 12 ore.

În plus, a mai explicat că în România nu se respectă nici protecția muncii, „muncitorul în construcții lucrează în teniși ori șlapi, asta este și o realitate”, spune el amintind și de accidentul din București de acum câteva săptămâni care a provocat moartea a doi muncitori.

Bărbatul e de părere că în România există o problemă în ceea ce privește respectarea normelor în șantier. Motivele sunt multe. Cătălin face o comparație cu Italia, unde angajatorul asigură echipamentul de protecție pentru angajat. În România, responsabilitatea echipamentului de protecție îi revine, uneori, chiar angajatului.

În primul trimestru din 2021 au fost accidentate 752 de persoane în accidente de muncă, dintre care 10 au fost accidentate mortal iar domeniul construcțiilor a ocupat locul al doilea ca volum de accidente.

Când vine vorba de schimbare Cătălin nu pare foarte optimist însă i-ar plăcea să știe ce planuri are Ministerul Muncii pentru firmele mici - „atâta timp cât ministrul nu e din domeniu nu are cum să știe care ne e nouă durerea”, spune Cătălin.

Dacă l-aș vedea pe ministru aș întreba - 'domnule Ministru, ne lăsați și pe noi să trăim?' Pentru că noi asta vrem, nu vrem să ne îmbogățim, noi vrem să facem profit și pare că în România nu prea poți legal.

Salariul minim brut pe economie pentru un muncitor în construcții este de 3.000 de lei. În Italia acest salariu ajunge undeva în medie la 28.000 de Euro anual, potrivit Institutului pentru Cercetare Economică.

Traficul de persoane
Traficul în ființe umane este o altă fațetă a migrației românilor. Potrivit unui raport al Ambasadei SUA în România, Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane. Una dintre probleme identificate în raport a fost lipsa de finațare din partea statului pentru programele de asistență și protecție.
Nici proporțile acestui fenomen nu sunt cunoscute în întregime însă 50% dintre victimele traficului de oameni sunt copii. În plus, numărul victimelor care au accesat servicii precum ascunderea identității a crescut în 2020 față de anul anterior de la 255 la 433.

Ospătarie: „Nu m-aș mai întoarce niciodată

Marius a preferat să nu îi dezvăluim identitatea în articol pentru că a vorbit despre mulți dintre patronii pe care i-a avut ca ospătar în România și despre cum a fost tratat de aceștia. La fel ca alții, Marius a spus că nu s-ar întoarce niciodată în țară pentru a lucra ca ospătar.

Un ospătar în România se bazează cel mai des pe bacșișuri pentru venitul lunar. Însă în alte țări acesta este inclus în nota de plată și salariile depășesc cu mult minimul de 1300 de lei pe economie din România.
Un ospătar în România se bazează cel mai des pe bacșișuri pentru venitul lunar. Însă în alte țări acesta este inclus în nota de plată și salariile depășesc cu mult minimul de 1300 de lei pe economie din România.

A plecat din România acum peste 4 ani și lucrează de 3 ani în domeniul ospitalității în Anglia. Acum este supraveghetor într-un hotel de 5 stele unde se simt apreciat, dar a lucrat în mai multe restaurante, dintre care unul cu o stea Michelin. În România a lucrat la Cluj, în Baia Mare și în București.

Eu sunt stăpânul, voi sunteți sclavii”, „clientul nostru, stăpânul nostru” și „dacă nu-ți convine, ușa” - așa descrie Marius experiența de ospătar în România.

Dacă ar fi rămas în România Marius ar fi câștigat minimul pe economie de 1.300 de lei plus bacșișurile. În medie, un chelner în Marea Britanie câștigă undeva la £17.000 pe an, adică peste 8.000 de lei lunar.

Felul în care își tratează patronii angajații dar și salariile, contractele precare, lipsa de respect din partea clienților și orele de muncă lungi figurează, de asemenea, pe lista motivelor pentru care Marius va rămâne în Anglia. Chelnerul a explicat că în România se lucrează „două cu două”, adică lucrezi două zile consecutiv după care ai două zile libere. În teorie, sistemul ar trebui să funcționeze însă în practică angajații localurilor lucrează și până la 20 de ore pe zi.

Mulți dintre ospătari lucrează până la epuizare, atât ospătarii cât și bucătarii, cât și barmanii lucrează până pică jos. De multe ori îi duci acasă cu salvarea. Și a doua zi îi aduci fresh la muncă pentru că pe mulți dintre patronii din România nu îi interesează că tu te simți rău sau că tu ești bolnav, nu,” mărturisește Marius.

Din 24 cât are o zi să lucrezi 20 de ore. Cât să ajungi acasă, să faci un duș, să te schimbi și să te întorci să o iei de la zero.
Marius, ospătar

El dă vina pe lipsa controalelor, spunând că Inspecția Muncii nu are cunoștință de cauză despre abaterile patronilor. „Ministerul Muncii ar trebui să intre în multe dintre localuri să vadă ceea ce se întâmplă”, spune el. Însă de multe ori, pentru a reclama abaterile proprietarilor este nevoie de dovadă de contract pentru a te adresa Inspecției Muncii, contracte care le lipsesc multor ospătari.

În 2020, Inspecția Muncii a efectuat 61.230 de controale și a sancționat 3.454 de angajați, dintre care 4.987 de sancțiuni au fost aplicate pentru că au fost depistate persoane care munceau fără contract. Însă problema reală ar putea fi mult mai mare având în vedere că, spre exemplu, localul despre care a vorbit Marius este încă deschis, servind clienții în aceleași condiții.

Când veneau controalele îl vedeai coborând în beci și era un tunel prin care circula între toate trei localurile. Și el acolo stătea și auzea tot ce mișcă, tot ce se vede”, spune el despre un fost patron al său din țară.

Țară în service | Poșta Română, o scrisoare pierdută

Poșta Română este una dintre companiile deținute de stat care are nevoie de o profundă reformă pentru a putea supraviețui în secolul vitezei.

Traseul unor scrisori trimise prin Poșta Română arată o parte din problemele care macină societatea comercială în care statul e acționar majoritar. Europa Liberă a verificat, folosind un dispozitiv GPS, care e traseul unei scrisori trimise prin Poștă. Am avut noroc, corespondența a ajuns la destinație.

  • Lentoarea livrării corespondenței și, mai rar, chiar dispariția acesteia, sunt explicate de oameni din interior prin lipsa unor dotări moderne, dar și prin lehamitea generată de salarii micii pentru angajații implicați în operațiunile poștale;
  • Veniturile obținute nu sunt motiv de stres pentru șefii din compania de stat, destui numiți și pe filieră politică. Cu salarii mari rămân în Poștă și după ce se schimbă partidele la putere, iar ei sunt înlocuiți;
  • Ca un exemplu al bizareriei salariale din societatea de stat, directorul general interimar declară că el nu se află nici măcar în top 30 venituri în Poșta Română. Managerul Valentin Ștefan anunță cel puțin 300 de concedieri în zona administrativă. Concluzia îi aparține: „Este o companie disfuncțională”.
    ___________________________________________________________________

În primăvara anului trecut, reporterul Europa Liberă a trimis din București o scrisoare cu timbru unor apropiați din orașul Bacău. În plic, nimic important material. Era un desen al copilului său pentru destinatari, adică un gest de afecțiune.

Plicul a fost lăsat în cutia poștală plasată în fața Oficiului 10 din București, pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Declarația de dor a copilului nu a ajuns însă niciodată la destinație.

În căutarea unei posibile explicații, am cumpărat un dispozitiv de urmărire care încape într-o scrisoare și transmite în timp real poziția acesteia. Experimentul a avut limitări generate de bateria tracker-ului GPS ce se epuizează în câteva zile. De asemenea, poziționarea a avut și erori de câteva zeci de metri, în funcție de semnalul GPS sau de internet în zonă.

București, în trei zile

În 9 iunie 2020, la ora 11, am lăsat la aceeași poștă, adică oficiul 10 din București, un plic care conținea dispozitivul GPS. Destinatarul locuia la aproximativ 6 kilometri mai încolo, în cartierul Tineretului.


De data aceasta am ales să facem expedierea într-un mod mai sigur, adică, pentru 7,80 de lei, primeam și o confirmare că scrisoarea a ajuns la locul dorit. Acest lucru a presupus și atribuirea unui cod din partea Poștei Române care face posibilă urmărirea corespondenței în circuitul intern. Procesul nu presupune o livrare rapidă, ci doar un grad ridicat de siguranță pentru parcurs.

Plicul a rămas la ghișeu, deci nu a fost pus în cutia poștală.

Datele transmise de dispozitivul GPS arată că acesta a plecat din poștă chiar pe 9 iunie după-amiaza, iar seara a ajuns undeva în nordul Capitalei, în apropiere de Centrul de Tranzit al Poștei Române. A doua zi dimineața, în 10 iunie, la ora 7:50, deja se afla, foarte probabil, la un oficiu din cartierul Tineretului. Acolo a stat o zi, fiind livrată personal destinatarului în dimineața următoare, aproximativ pe la ora 9.

Calea lungă spre un sat din Moldova

După recuperarea dispozitivului GPS, am făcut același tip de test, de data aceasta punând ca destinație o familie din satul Perchiu, în județul Bacău. Am ales localitatea pentru că nu e nici izolată, dar nici lângă vreun drum european, adică să reflecte o destinație ca multe alte sate din România.

Plicul a fost expediat folosind încă o dată serviciul cu confirmare de primire. Punctul de plecare: tot Oficiul Poștal 10. Depunerea la ghișeu a avut loc la ora 17:00, în 24 iunie 2020.

Factura expedierii din 24 iunie 2020. Pe ea sunt trecute destinația și ora depunerii
Factura expedierii din 24 iunie 2020. Pe ea sunt trecute destinația și ora depunerii

În aceeași seară, semnalul transmis de tracker arăta că a ajuns în apropierea Centrului de Tranzit din București. A doua zi dimineața, deja scrisoarea se afla în mișcare, pe cale rutieră, pe lângă Tecuci. În loc să o ia însă spre județul Bacău, la ora 13:30 s-a oprit la Iași, undeva în marginea orașului.


De acolo, peste noapte, scrisoarea a coborât în orașul Bacău, iar trei ore mai târziu era pe drum spre Podu Turcului, o comună din acealași județ. Acolo bateria dispozitivului s-a descărcat complet. Cert este că în 30 iunie, la prânz, scrisoarea a fost livrată de poștaș familiei din satul Perchiu.

Traseul a durat aproximativ patru zile lucrătoare. Am exclus cele două de weekend.

Pauza din cutia poștală

Ultimul test a fost cel în care ne-am asumat că punem dispozitivul într-un plic doar timbrat, adică fără a putea a fi urmărit în circuitul intern al Poștei Române. Am ales același destinatar din centrul orașului Bacău ca în cazul corespondenței de la început, cea care a dispărut.

Plicul a fost lăsat în 3 septembrie 2020, la ora 17, în cutia poștală din fața Oficiului 10 din București.

Datele transmise de tracker arată că în zona aceea a rămas cel puțin până pe 7 septembrie dimineața. A fost și un weekend la mijloc.

Seara, la 18:39, dispozitivul a rămas fără baterie, nu înainte de a semnala că „se mutase” în preajma Centrului de Tranzit București al Poștei Române. De acolo am pierdut legătura.

Din fericire, nu s-a rătăcit scrisoarea de data aceasta. În 9 septembrie dimineața, pe la ora 10:30, destinatarul a fost sunat de poștărița care îl cunoștea pentru a-i spune că are un plic pentru el. Călătoria a durat aproape cinci zile lucrătoare.

Pix asigurat într-un oficiu poștal din București.
Pix asigurat într-un oficiu poștal din București.

Scrisoarea cu timbru, o nostalgie neglijată

Tot anul trecut, în preajma zilei de 8 martie, Raluca Iacob a apelat la același gest desuet în epoca vitezei. A pus în cutia poștală două plicuri cu felicitări de Ziua femeii. Erau pentru bunica și mama ei care locuiesc în Dumbrăvița, comună lipită de orașul Timișoara.

Plicurile simple, cu timbru, le-a lăsat la o cutie poștală din cartierul bucureștean în care stă.

„Bunica se bucură mai tare când vine ceva în poștă”, explică ea alegerea făcută. „Sincer fiind, e și nostalgia asta a scrisorii, a trimiterii scrisorii, a momentului în care o pui în cutia poștală. (...) Mi se pare că e un gest care înseamnă în sine ceva.”

După cum povestește Raluca Iacob, nostalgia are un preț. Felicitările au ajuns la destinație în 29 iulie 2020, adică cinci luni mai târziu. Nu e prima dată când trimite astfel felicitări și se întâmplă să ia mult parcurgerea țării sau chiar să nu ajungă deloc la adresant. Își asumă acest lucru. În cazul documentelor importante, totuși nu riscă. Apelează la firme de curierat private sau la serviciul cu confirmare de primire de la Poșta Română.

Chiar și cu experiența de luni de așteptare pentru felicitările de 8 Martie, ea spune râzând că va continua să trimită plicuri timbrate:

„Sigur că da, e aventuros. Este ca la Loto.”

Perspectiva din interior

Sindicalistul Gigi Mihalache lucrează din 1989 în Poșta Română. Cu o pauză de vreo 10 luni, după ce a fost dat afară din instituție în 2017, într-un val de restructurări. Spune că ar fi fost o răzbunare pentru un protest pe care l-a organizat și a reușit în instanță să anuleze decizia de concediere.

Gigi Mihalache, lider sindical
Gigi Mihalache, lider sindical

Lucrează ca inspector exploatare la Oficiul Județean de Poștă Cluj, locuiește în reședința județului și este secretar regional pentru nordul Transilvaniei la Sindicatul Național „Poștașul Român”, unul dintre sindicatele din societatea de stat.

Pentru problemele semnalate la corespondență, sindicalistul nu exclude responsabilitatea angajaților companiei. „La 100 000 de trimiteri e posibil ca un 2% să fie erori umane”, spune Gigi Mihalache.

În același timp, el consideră că unele situații pot fi explicate și prin greșeli ale clienților. De exemplu, când sunt informații inexacte pentru adresa de destinație.

Statistica Poștei Române privind reclamațiile pentru anul 2020, arată că au fost întemeiate 3.583 dintre cele aproximativ 29.500 depuse pentru servicii poștale. Pentru acestea au fost plătite anul trecut și despăgubiri în valoare de 357.000 lei.

În 2019, plângerile considerate întemeiate de căte societate erau 5.179, iar în 2018 numărul lor se situa la 9.200.

O problemă structurală o vede însă sindicalistul la salariile mici ale colegilor săi. O oficiantă, adică o angajată de la ghișeul poștal, cel mai probabil va câștiga 1.800 de lei în mână, după 30 de ani de activitate acolo, cu toate sporurile incluse. Acestei sume i se mai adaugă bonuri de masă în valoare de 15 lei/zi.

„Generează în primul rând o lehamite și te blochează în a încerca să construiești, a încerca să pui umărul la ceva pentru că vezi că scara ta, oricât ai încerca să urci treaptă cu treaptă, la un moment dat se blochează”, spune Gigi Mihalache.

Și aici e de vină și politica.

O companie care a fost roșie și acum e galbenă


Poșta este cel mai mare angajator din România, cu peste 24.000 de oameni în plată. Are mai mult de 5.500 de unități poștale în toată țara. Funcționează ca o companie, iar proprietar este statul român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93% dintre acțiuni) și Fondul Proprietatea. În trecut au fost și tentative guvernamentale eșuate de privatizare.

În urma unor serii de concedieri, numărul de angajați a tot scăzut, căci în 2011 erau aproape 35.000.

În schimb, nu s-au redus numirile politice în companie. Actualul director general interimar, Valentin Ștefan, este liberal. Și cel de dinaintea lui, Horia Grigorescu, a fost tot din PNL. Liberalii au preluat conducerea Poștei odată cu instalarea guvernului Orban.

De altfel, Horia Grigorescu, după ce a fost schimbat din funcție în această vară, recunoștea într-un discurs din alegerile din partid:

„Când am pătruns în companie, era o companie profund roșie. Dacă erau 20% liberali, era bine. Vă spun acum cu mândrie, după un an și șase luni cât am fost parte din acea echipă (...), că astăzi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal.”

O analiză realizată de Europa Liberă arată că inclusiv dintre cei opt directori regionali ai Poștei, patru au funcții de coordonare în PNL, iar unul la PMP. Dintre adjuncți, trei sunt, de asemenea, liberali cu funcții de conducere în partid. Nu am inclus simplii membri de partid. Informațiile reies din declarațiile de interese depuse de aceștia.

Interacțiune tipică între client și lucrătorul poștal într-un oficiu din București
Interacțiune tipică între client și lucrătorul poștal într-un oficiu din București

Pupi-pupi la partid” și salarii mari

Gigi Mihalache, de la Sindicatul Național „Poștașul Român”, confirmă că directorii, inclusiv la nivel regional, se schimbă în funcție de coloratura politică de la București.

Atrage atenția că șefii rămași în companie și care se întorc la posturile deținute înainte să ajungă în posturi de conducere revin pe funcția respectivă cu salariile mult mărite față de ce ar fi avut dacă rămâneau pe postul inițial.

Nu numai printre coordonatori se practică acest lucru, ci și printre sindicaliști, afirmă Gigi Mihalache. „La diriginte salariul era limitat la o sumă, să zicem 4.000 de lei pe lună. Se ducea, îl făcea expert în companie cu 8.000-9.000 de lei pe lună și după aia îl aducea la locul de muncă de diriginte sau băgător de seamă cu salariul acela.”

Sindicatul din care face parte Gigi Mihalache e în relații tensionate cu cea mai mare organizație de acest tip din Poșta Română - Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România.

Gigi Mihalache spune că știe de colegi din societate care au aceeași funcție ca și el, dar care câștigă de trei ori mai mult. Singura lui explicație, în limbaj colorat, e că, probabil, au făcut „pupi-pupi la partid”.

Valentin Ștefan, director Poșta Română
Valentin Ștefan, director Poșta Română

Actualul director general interimar al companiei, Valentin Ștefan, declară pentru Europa Liberă că un drept salarial câștigat rămâne pentru totdeauna. „Ceea ce înseamnă că poate să fie mult peste maximul funcției pe care activezi”, mai spune șeful Poștei Române.

Surprinzător, conform spuselor sale, el nu este nici măcar măcar în top 30 în privința salariilor din societatea pe care o conduce.

Întrebat despre politizarea instituției, acesta nu a dorit să comenteze.

Urmează concedieri

„Aparatul administrativ al companiei este supradimensionat”, este de părere directorul Poștei. În urma unei analize interne va decide în scurt timp cifra exactă de angajați care vor trebui să părăsească societatea de stat.

Cel puțin 300 de oameni vor fi dați afară, exclusiv din funcții administrative, garantează Valentin Ștefan. Cifra de 300 a fost vehiculată și de predecesorul său. În funcție de vechimea în companie, cei dați afară vor primi până la 30 de salarii compensatorii. O persoană angajată anul trecut și concediată în procesul preconizat nu va primi niciun salariu compensatoriu.

Urmează concedieri în rândul personalului administrativ din Poștă. Birou dintr-un oficiu bucureștean
Urmează concedieri în rândul personalului administrativ din Poștă. Birou dintr-un oficiu bucureștean

Creșteri de salarii, inclusiv pentru cei 3.000 de angajați care sunt plătiți la valoarea minimă pe economie, Valentin Ștefan nu vede decât după o restructurare și o creștere sănătoasă a Poștei Române. Aproape 80% din buget merge pe salarii sau diferite sporuri. Nu e sustenabil asa ceva.”

Cifra de afaceri a Poștei Române este de 1,4 miliarde de lei, potrivit managerului. Anul trecut, profitul companiei a fost de 30 de milioane de lei, spune Valentin Ștefan.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), în subordinea căruia se află societatea de stat, spune că a cerut să-i fie prezentat pentru anul trecut procentul profitabilității raportate la cifra de afaceri. Acesta a fost de puțin peste 2 %, conform ministrului. Indicatorul e relevant pentru că arată cât înseamnă profitul companiei față de volumul total de venituri. La companii private de curierat acesta e în două cifre, subliniază Ciprian Teleman.

Sortare și stabilitate

Managerul interimar al Poștei consideră priorități realizarea de centre logistice, dar de dimensiuni mici și situate în mai multe puncte ale țării. Nu e de acord cu ridicarea a doar două centre mari în București și în Cluj. E nevoie și de tehnologie modernă de sortare a corespondenței, căci „avem o singură bandă de sortare care este încă funcțională și este în Centrul de Tranzit de la București. Fiind achiziționată în 1975, e total depășită.”

Întrebat despre semnalările din țară ale unor angajați că trebuie să plătească din banii lor servicii de curățenie sau pentru hârtie, Valentin Ștefan spune că nu are dubii că există astfel de situații. „Este o companie disfuncțională. Avem zeci de TIR-uri de hârtie cumpărată și hârtiile respective nu merg în oficiile poștale.”

Semn de ghișeu al Poștei.
Semn de ghișeu al Poștei.

Planul de reorganizare a activității companiei agreat cu ministrul Digitalizării presupune și concurs transparent pentru funcția de director general. Prin urmare, un început pentru scoaterea funcției de sub umbrela politică.

Directorul interimar, Valentin Ștefan, promite că acest concurs va avea loc și crede că asta ar aduce stabilitate pentru conducerea societății de stat. Consideră greoaie procedurile de organizare, așa că evită să ofere un termen pentru ocuparea în mod competitiv a funcției în care se află.

Țară în service | Cum a fost cumpărată moștenirea Regelui Carol al II-lea cu 50.000 de dolari

Elena Lupescu și Carol al II-lea în Estoril, Portugalia.

Cumpărarea de drepturi litigioase a fost un fenomen în fața căruia autoritățile din România nu au știut sau nu au vrut să se apere în perioada post-1989. Așa s-a ajuns ca terenuri din marile orașe sau celebrele despăgubiri acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) să nu fie acordate familiilor deposedate abuziv în perioada comunistă.

Din cauza birocrației și a altor piedici, moștenitorii au ales să-și vândă drepturile la moștenire, succesiune pe sume relativ modice față de valoarea proprietăților la care aveau dreptul. Cei care le cumpărau, samsarii, obțineau sau solicitau uneori de la stat proprietăți mai mari sau despăgubiri și mai însemnate decât cele la care ar fi avut dreptul.

  • O situație de cumpărare de drepturi litigioase este și cea din dosarul denumit „Ferma Băneasa”, celebra retrocedare care a fost obiectul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Prejudiciul estimat de procurori este de 130 de milioane de lei
  • Prințul Paul al României a cerut instanțelor de judecată să-i retrocedeze 46 de hectare ca urmare a faptului că este nepotul Regelui Carol al II-lea și are dreptul la succesiune ca urmaș, dar și în baza unui act prin care acesta a cumpărat drepturi litigioase de moștenire.
  • Mai exact, conform procurorilor, Prințul Paul a încercat să își aroge bunuri care au aparținut membrilor familiei regale din calitatea de samsar de drepturi litigioase

Prințul Paul Philippe al României, așa cum este numele din buletin, a revendicat o parte din averea care a aparținut la un moment dat Casei Regale a României, ca fiu al lui Mircea Grigore Carol, fiul natural al lui Carol al II-lea, deci în calitate de nepot al Regelui. Această calitate i-a fost recunoscută de judecătorii români în 2012, deși prințul Paul a făcuse demersuri în această privință de mulți ani. După mai multe încercări, Tribunalul Teleorman i-a recunoscut originea, iar decizia a fost menținută și la Curtea de Apel București.

Din calitate de moștenitor al unuia dintre cei doi fii ai lui Carol al II-lea (Mircea Grigore Carol născut din relația cu Zizi Lambrino și Mihai I al României, născut din căsătoria cu prințesa Elena a Greciei, moștenitorul la tron), Prințul Paul avea dreptul la 37,5% din averea lui Carol al II -lea. Paul Philippe a mai achiziționat, printr-un contract considerat acum suspect de procurorii DNA, și 25% din drepturile asupra averii lui Carol al II-lea care i se cuveneau Elenei Lupescu, ultima sa soție.

Înțelegerea dintre Casa Regală și Zizi Lambrino

În septembrie 1918, într-un moment extrem de greu pentru România, al cărui teritoriu fusese restrâns numai la Moldova din cauza ocupației germane din primul război mondial, principele moștenitor al României, viitorul Rege Carol al-II-lea, își părăsește unitatea militară al cărui comandant era și fuge la Odesa ca să se însoare cu iubita sa, Zizi Lambrino, fiică de general și descendentă a unei vechi familii românești.

Familia Regală și decidenții români aflați în refugiul de la Iași sunt șocați de gestul moștenitorului Tronului. Constituția și Statutul Casei Regale interziceau expres moștenitorilor la Tron căsătoriile morganatice, adică cu persoane care nu fac parte din dinastiile regale europene. Era înțelegerea dintre elitele politice românești și primul suveran al dinastiei, prințul german, Carol I de Hohenzollern. Or, în 1918, succesorul acestuia, Ferdinand I, este nevoit să își pedepsească fiul pentru încălcarea regulilor. Carol ajunge în arest pentru 75 de zile la Mănăstirea Neamț, deși ar fi trebuit să înfrunte Curtea Marțială. Era considerat încă moștenitorul Tronului.

Zizi Lambrino și fiul său Mircea Grigorie Carol, Paris, 1926.
Zizi Lambrino și fiul său Mircea Grigorie Carol, Paris, 1926.

După ce soarta războiului se schimbă, România reintră în război, câștigă Transilvania, iar situația țării se stabilizează, căsătoria dintre Carol al României și Zizi Lambrino este desfăcută printr-o decizie a Tribunalului Ilfov în ianuarie 1919.

În perioada care a urmat, Carol este trimis într-o călătorie în jurul lumii ca să-și vindece rănile sentimentale, iar scandalul din țară să fie dat uitării. În 1921 se căsătorește, de această dată conform normelor constituționale și cu încuviințarea familiei cu Prințesa Elena a Greciei, iar din această căsătorie se naște la 25 octombrie 1921, următorul succesor la Tron, viitorul Rege Mihai I. Dar căsătoria nu funcționează, Carol renunță la tron în 1926 din cauza altei legături amoroase, cea cu Elena Lupescu, pe care o urmează în străinătate. Divorțul de mama lui Mihai I are loc în 1928, după moartea Regelui Ferdinand, în momentul în care România era condusă de o Regență.

Revenind la momentul 1919, în timp ce Casa Regală nu a scutit nici un efort de a-și repune moștenitorul pe șinele constituționale ale vremii, trimiși ai statului au deschis negocieri cu Zizi Lambrino, aflată la Paris. Erau absolut necesare devreme din căsătoria anulată a celor doi apăruse un fiu: Mircea Grigore Carol.

Așa se face că statul român a ajuns în perioada 1918-1919 la o înțelegere cu Zizi Lambrino, deci mama fiului viitorului rege Carol al II lea, de a nu emite nici o pretenție de moștenire nici pe linia averii private, nici pe cea a succesiunii la tron pentru fiul ei. În schimbul acestei înțelegeri, familia Lambrino a primit din partea statului român „o alocație” din care Zizi Lambrino și fiul ei, Mircea Grigore Carol să poată trăi fără lipsuri financiare.

Înțelegerea era de a nu emite pretenții nici pe linie dinastică, nici pe linie patrimonială la moștenirea tatălui, în schimbul unei dote generoase. După Restaurație, adică după momentul iunie 1930, când Carol al II-lea a revenit la București și s-a aflat în fruntea României până în septembrie 1940, Mihai I a redevenit moștenitor al Coroanei sub titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Ca suveran, Carol al II-lea nu a expus niciun fel de relații cu Zizi Lambrino și nici nu și-a permis să se căsătorească cu iubita sa, influenta Elena Lupescu.

Între timp, banii primiți de la Casa Regală i-au permis lui Zizi Lambrino să trăiască Paris, fără nici un fel de griji financiare, și de asemenea, să îi asigure o bună educație copilului Mircea Grigore Paul.

Mircea Grigore Carol, fiul lui Zizi și al lui Carol al II-lea, a respectat în mare parte înțelegerea dintre mama sa și Casa Regală. Dar după ocuparea României de către trupele sovietice la finele celui de-al doilea război mondial și instaurarea republicii, apoi moartea lui Carol al II-lea în exil, în 1953, Mircea Grigore Carol a dorit să i se recunoască calitatea de fiu al lui Carol al II-lea. Cum Mihai I, șeful Casei Regale, aflat de asemenea în exil, nu era dispus să încalce deciziile mai vechi ale statului român și ale bunicului său, Mircea Grigore Carol a apelat la instanță.

Astfel, lui Mircea Lambrino, tatăl Prințului Paul Philippe, i se recunoaște 1955, în urma unei decizii a justiției din Portugalia, calitatea de urmaș al lui Regelui Carol al II-lea și numele de Mircea Grigoire Carol de Roumanie.

Pe urmele averii lui Carol al II-lea

Mai departe, recunoașterea Prințului Paul ca nepot al lui Carol al II-lea în instanțele din România a venit mult după Revoluția din 1989. Ea a avut loc în perioada în care președinte al țării a fost Traian Băsescu (2004-2014). Cei doi sunt rude prin alianță. Fostul președinte este nașul de botez al micuțului Carol Ferdinand, fiul Prințului Paul și al soției sale, Lia. Dar intrarea în viața publică a Prințului Paul a început cu mult înainte ca Traian Băsescu să devină președinte.

După anul 2001, acesta a achiziționat drepturi litigioase privind bunuri care ar fi putut aparține lui Carol al II-lea. Apoi s-a folosit de aceste drepturi pentru a cere să intre în posesia Fermei Băneasa, spre exemplu.

Legăturile dintre unii membri ai Familiei Regale din România.
Legăturile dintre unii membri ai Familiei Regale din România.

„Singurele drepturi pe care Prințul Paul le-a achiziționat după anul 2000 au fost drepturile Monicăi Urdăreanu asupra proprietăților sale din România, incluzând dreptul lăsat de Prințesa Elena (Lupescu n.r.) asupra proprietăților moștenite de aceasta de la Carol al II-lea”, a fost replica dată de casa de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul Philippe la Europa Liberă.

Paul Philippe, nepotul lui Zizi Lambrino, a ignorat vechiul gentleman's agreement, vechea înțelegere cu statul român din 1919 și a revendicat ceea ce nici tatăl său, Mircea Grigore Carol, nici Regele Mihai I nu au revendicat. Mihai I a revendicat numai proprietățile pe care le cumpărase personal, mai exact domeniul de la Săvârșin și domeniul Peleș, lăsat lui moștenire direct de bunicul său, Regele Unirii, Ferdinand I.

Prințul Paul nu a putut cere direct moștenirea în baza unui testament, pentru că Mircea Grigore Carol nu i-a lăsat „o împuternicire specială pentru revendicarea unor bunuri în România, Carol Mircea Grigore manifestând în toată perioada dezinteres pentru astfel de demersuri”, susțin procurorii DNA în ancheta privind retrocedarea fermei regale din Băneasa.

Avocatul Prințului Paul a transmis însă Europei Libere că acesta nici nu avea nevoie de vreo împuternicire specială (n.r. - testament), calitatea de urmaș permițându-i să realizeze demersuri în acest sens.

Revenind la Paul Philippe al României și la dosarul Fermei Băneasa, reamintim că prințul a fost condamnat definitiv anul trecut la o pedeapsă cu 3 ani și 4 luni de închisoare. El a părăsit țara cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței.

Prințul Paul este în acest moment dat în urmărire generală. Paul Philippe al României, alături de alte persoane, au fost găsite vinovate de judecătorii Curții Supreme, în decembrie 2020, de faptul că ar fi aranjat acte prin care au cerut retrocedarea Fermei Băneasa și astfel au prejudiciat statul cu peste 130 de milioane de lei. Decizia instanței este definitivă și executorie.

Moștenirea lui Carol al II-lea

Europa Liberă a intrat în posesia unor documente din dosarul de succesiune realizat după decesul Regelui Carol al-II-lea. Acesta s-a stins în exil, la 4 aprilie 1953, la Estoril, în Portugalia. Din acest documente reiese că averea sa era de: 841.470 de dolari în anul 1953, atunci când acesta a murit la Lisabona. Din această sumă:

  • Elena, Prințesa României, administrator al bunurilor, a primit 210.435 de dolari;
  • Mihai de Hohenzollern, fiul lui Carol al II-lea, a primit 315.652 de dolari;
  • Mircea Lambrino sau Mircea de Hohenzollern, fiul lui Carol al-II-lea, a primit 315.652 de dolari;

Împărțirea averii lui Carol al-II-lea.
Împărțirea averii lui Carol al-II-lea.

Avocații care că îl reprezintă pe Prințul Paul Paul precizează că documentul de mai sus se referă numai la bunurile din Portugalia ale lui Carol al II-lea și că înscrisul nu reprezintă testamentul lui Carol al II-lea dat fiind că acesta „nu a avut un testament”, fapt confirmat și de Regele Mihai I.

„Carol al II-lea nu a avut un testament. Documentul prezentat este o pagină dintr-o decizie a autorităților portugheze care împart proprietățile acestuia din Portugalia către urmași: câte 37,5% către cei doi fii - Mircea Grigore Carol și Mihai - și restul de 25% către văduva fostului rege, Prințesa Elena”, explică avocații lui Paul Philippe pentru Europa Liberă.

„Într-adevăr, după decizia instanței portugheze din 1955, urmașii lui Carol al II-lea, inclusiv Mihai și Mircea Grigore Carol, au deschis proceduri de succesiune a proprietăților fostului rege în Marea Britanie, Franța și Elveția. Fiecare dintre aceste state au recunoscut decizia din Portugalia fără a mai fi necesară judecarea documentului. Astfel, în aceste țări, proprietățile lui Carol al II-lea au fost împărțite egal între Mihai și Mircea”, au mai adăugat reprezentanții casei de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul.

Moștenirea Elenei Lupescu

Revenind la averea lui Carol al II-lea, la moartea fostului rege ( aprilie 1953), moștenitoarea testamentară a acestuia a fost soția sa de atunci, Elena Lupescu, așa cum reiese inclusiv din motivarea Curții Supreme și din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind dosarul Ferma Băneasa. Carol al II-lea nu lăsat nimic în mod special celor doi fii: lui Mihai, succesorul său în privința Coroanei României, ori fiului său natural, Mircea Grigore Carol, tatăl lui Paul Philippe.

Mai departe, unică moștenitoare testamentară a Elenei Lupescu, ultima soție a lui Carol al II-lea, decedată în iunie 1977, a fost prietena ei, Monique Urdăreanu - soţia mareșalului Palatului și om de încredere al regelui, Ernest Urdăreanu.

Din copia testamentului Elenei Lupescu, reiese că aceasta s-a prezentat pe 24 octombrie 1966, la ora 16.00 la notarul Jean-Rene Gampart din Geneva/Elveția, unde și-a autentificat ultima variantă de testament.

„Revoc și anulez orice dispoziție testamentară anterioară celei prezente. Institui ca moștenitoare unică și universală a mea pe doamna Monique Urdărianu, născută Cook, soția domnului Ernest Urdăreanu, domiciliată la Estoril/Portugalia”, este scris în acest testament.

Testamentul Elenei Lupescu.
Testamentul Elenei Lupescu.

Monique Urdăreanu s-a stins la rândul ei în 2002.

Cu un an înainte însă, Monique Urdăreanu i-a vândut lui Paul Philippe al României drepturile sale asupra succesiunii după Carol al II-lea, adică 25%. Așa reiese din documentele consultate de Europa Liberă, lucru confirmat de avocații lui Prințului Paul.

Potrivit susținerilor din Dosarul Ferma Băneasa, actualul Prinț Paul al României a cumpărat, în 2001, drepturile litigioase de la Monique Urdăreanu cu suma de 50.000 de dolari. Așa că Paul al României a susținut că moștenește atât averea regală transmisă lui ca unul dintre cei doi fii ai lui Carol al II-lea (37,5%), dar ar deține și partea de moștenire care i-a revenit lui Monique Urdăreanu, urmaşa Elenei Lupescu (25%).

Suspiciunea procurorilor: documentele ar fi false

În rechizitoriul întocmit în dosarul Ferma Băneasa, procurorii consemnează însă că parte din documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.

Astfel, „Prințul Paul şi-a rezolvat înscrisuri, aparent provenite de la Elena Lupescu sau moștenitoarea acesteia, Monique Urdărianu, din care să rezulte că ar fi dobândit drepturile succesorale ale acesteia asupra bunurilor moștenite în România de la Carol al II lea”, susțin procurorii.

În cazul Băneasa, procurorii bănuiesc că documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.
În cazul Băneasa, procurorii bănuiesc că documentele prin care Prințul Paul a cerut retrocedarea proprietății ar fi false.

„Parchetul susține că actul de vânzare-cumpărare al drepturilor succesorale invocat şi depus de Prințul Paul ca temei al pretențiilor sale asupra acestor bunuri este fictiv (...) asupra ambelor acte existând suspiciunea că nu ar reprezenta voința reală a vânzătoarei/donatoarei Monique Urdăreanu, rețin și judecătorii Curții Supreme în motivarea deciziei din decembrie 2020. Prin respectiva decizie, judecătorii au stabilit că tentativa de retrocedare a fost făcută prin falsuri și i-a condamnat pe toți cei implicați.

În schimb, casa de avocatură care îl reprezintă pe Prințul Paul susține că acesta a fost o victimă a procedurilor birocratice și a presiunilor politice care „l-au privat de drepturile sale”. Astfel, „din disperare” că nu poate intra în posesia bunurilor pe care le considera ale sale din punct de vedere legal, Prințul Paul a vândut la rândul său 50% din drepturile sale asupra moștenirii din România către firma Reciplia.

Patru milioane de euro a fost suma promisă de omul de afaceri Remus Truică, cel care controla Reciplia, conform procurorilor, în schimbul a 50% din drepturile de moștenire asupra bunurilor lui Carolal II-lea din România.

„Prințul Paul nu a devenit niciodată bogat. Chiar dacă a primit o plată de patru milioane de euro de la Reciplia în 2006, acei bani au fost epuizați cu ani în urmă și cu puține excepții, cererile sale de recuperare a proprietăților au fost blocate sau amânate. Nu a primit niciodată deținerea sau vreun beneficiu economic din cele două proprietăți în cauză în dosarul penal”, au completat și avocații Prințului Paul.

„Drepturile” nici nu ar fi fost plătite

„Oricum, din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpatul nu a plătit o sumă de bani în schimbul drepturilor pretins transmise, actul prezentat pentru justificarea pretențiilor neputând valora astfel vânzare-cumpărare”, notează procurorii DNA în rechizitoriul anchetei privind Ferma Băneasa.

Cu toate acestea, judecătorii stabilesc însă că lipsa probelor din care să rezulte că Prințul Paul a plătit cei 50.000 de dolari pentru drepturile litigioase deținute de Monique Urdăreanu nu atrage și anularea acestui document, în condițiile în care aceasta a murit după un an de la încheierea acestui contract.

„Din punct de vedere juridic, eventuala neachitare a prețului aferent unui contract de vânzare-cumpărare autentic nu poate conduce automat la concluzia că actul ar fi simulat sau că nu poate valora vânzare-cumpărare. Simulația în sine nu este sancționată cu nulitatea și nici nu este ilegală”, scriu judecătorii Curții Supreme.

De ce drepturile litigioase nu l-au ajutat pe Prințul Paul al României

Europa Liberă a consultat motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din care reiese că Prințul Paul a acționat și ca un samsar de drepturi litigioase.

În privința dreptului de moștenire asupra averii lui Carol al II-lea, în motivarea instanței precizează următoarele fapte care au condus la condamnarea Prințului Paul al României la 3 ani și 4 luni de închisoare:

  • Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale a fost autentificat sub nr.1489 din 2 august 2001 în Lisabona, Portugalia”.
  • „Chiar dacă s-ar reține valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, Paul al României nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar a fostei soţii a fostului rege Carol al II-lea, Elena Lupescu, în sensul avut în vedere de Legea nr.10/2001”.
  • „Potrivit testamentului Elenei Lupescu, a cărui traducere se află doar în copie simplă la dosar, unica moştenitoare testamentară a fost desemnată Monique Urdărianu, care era în viaţă la data de 14.02.2002, când a expirat termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr.10/2001”.
  • „În privința obiectului contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acesta a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România, în condițiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul rege şi a decedat în Portugalia”.
  • „Potrivit certificatului depus la dosar, fostul rege Carol al-II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu la 3.07.1947, astfel încât fosta Fermă Regală Băneasa, care ar fi fost dobândită prin trei acte încheiate în 1931, 1936 şi 1940, nu i-a aparținut niciodată acesteia, nefiind un bun lăsat pe teritoriul statului român de către Elena Lupescu”.
  • „Mai mult, în realitate, la data preluării bunului de către stat, averea fostului rege Carol al II-lea, inclusiv fosta Fermă Regală Băneasa, era sub sechestru încă din anul 1940, care fusese instituit prin Decretul-lege nr.3767 din același an”.
  • „Rezultă așadar că, odată cu instituirea sechestrului, fostul suveran nu a mai exercitat niciunul dintre atributele dreptului de proprietate (posesie, folosință, dispoziție) asupra fostei Fermei Regale, aceasta fiind preluată de facto de către Statul Român încă din anul 1940 şi doar formal prin Decretul nr.38/1948”.

„Paul este nevinovat”

„Paul este și s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziție pentru a demonstra acest lucru. El nu a fugit din țară în urma condamnării, ci a plecat in Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune", a declarat soția sa, Lia, imediat după condamnarea din decembrie 2020, într-un interviu la postul de televiziune Antena 3.

Florin Ghiulbenghian, un apropiat al familiei prințului Paul, a explicat la Europa Liberă că, la sfârșitul anului trecut, Prințul Paul al României „a fost in Portugalia pentru a se ocupa de actele succesorale. Prințesa, după decizie, am înțeles că nici ea, nici ceilalți membri nu au luat legătura cu Paul dintr-un motiv foarte simplu - conform normelor de procedura, Serviciul de urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, are dreptul să localizeze folosind orice mijloace legale la dispoziție”.

„Astfel încât aceștia încearcă - bănuiesc - să nu permită localizarea lui în baza contactelor directe cu familia. Prințesa Lia e afectată și consideră sentința nejustificată și dureroasă. Prințul Paul nu mi-a menționat niciodată că, în cazul unei condamnări, ar avea de gând să plece. Sunt probleme pe care orice posibil condamnat și le păstrează doar pentru el", a afirmat Florin Ghiulbenghian.

Potrivit acestuia, grupul de avocați care îl consiliază pe prinț pregătește documentele pentru revizuirea excepțională a sentinței, precum și pentru calea de atac la CEDO, dar și la alte instituții.

„Paul și-a menținut tot timpul nevinovația, a insistat pe ea, și acuma consideră că este nevinovat. La baza deciziei stă o afirmație a procurorilor DNA cel puțin amuzantă cum că nu ar fi moștenitorul legal al lui Carol al II-lea sau că în momentul în care a cerut o parte a restituirilor nu era moștenitorul legal", a mai spus Ghiulbenghian.

Povestea numelui de familiei al Prințului Paul

Din 2004, Prințul Paul Philippe obține de la autoritățile române un certificat de naștere care spune că numele său este Paul Philippe al României.

Fostul europarlamentar, avocatulSebastian Bodu a contestat în instanță noul nume „al României” înregistrat de Paul Phillipe. Bodu a susținut că acesta trebuie să rămână cu numele de Lambrino sau Hohenzollern, numele inițial al dinastiei folosit până la primul război mondial, precum și numele folosit de Mircea Grigore Carol, fiul natural al lui Carol al II-lea. Judecătorii au decis însă că europarlamentarul nu are dreptul să conteste numele altei persoane, ci că numai o instituție publică autorizată poate face acest lucru.Nici o instituție publică nu a contestat însă numele înscris deja pe certificatul de naștere emis în 2004.

Certificatul de naștere al Prințului Paul, asa cum a fost emis el de autoritarile romane in 2004".
Certificatul de naștere al Prințului Paul, asa cum a fost emis el de autoritarile romane in 2004".

„Prințul Paul nu a avut niciodată numele de Lambrino. În 1948, când s-a născut în Franța, pe certificatul său de naștere scria Paul Philippe de Hohenzollern, cu referire la numele familiei germane din care provenea primul rege al României, Carol I”, ne-au transmis avocații lui Paul Philippe, aceștia ne-au oferit și o copie a certificatului de naștere care să probeze schimbarea numelui din 2004.

Legat de numele de familie „al României”, reprezentanții Prințului Paul susțin că „după decizia din 1955 de la Lisabona (n.r. Mircea Grigore Carol este recunoscut ca fiul lui Carol al II-lea), tatăl Prințului Paul avea dreptul să preia numele de familie al regelui Carol al II-lea”, cu alte cuvinte numele de Paul de România sau Paul al României.

Nu face parte din Casa Regală

Decizia instanțelor românești și străine și schimbarea numelui îi oferă legitimitate Prințului Paul, dar cu toate acestea Prințul Paul nu face parte din Familia Regală a României și nu poate cere bunuri deținute de Casa Regală. Aceasta pentru că Familia Regală a preluat bunurile lăsate prin testament direct de Regele Ferdinand către Mihai I, nepotul său, în momentul în care Carol al II-lea renunțase la tron și a fost și dezmoștenit de tatăl său.

„Regele Ferdinand a lăsat în testament bunurile, cum ar fi domeniul Peleş şi moşia Sinaia, acestea sunt cele două bunuri importante, le-a lăsat iniţial lui Carol al II-lea, dar când a văzut că acesta renunţă la tron, că e neserios şi că vrea să plece din ţară, l-a dezmoștenit. A făcut un codicil la testament în care a spus: aceste bunuri rămân nepotului meu Mihai, iar tu, fiul meu, vei pleca din ţară cu bunuri mobile, în efecte şi în bani, partea ta legală, ca şi ceilalţi copii, şi cel puţin 10 ani de-acum să nu mai vii în ţară şi să tulburi apele constituţionale româneşti. S-a făcut un act de partaj, Carol şi-a luat ce avea de luat, a plecat din ţară şi a recunoscut acest partaj pe care l-a semnat sub numele de Carol Caraiman, fiindcă şi-a luat un nume burghez”, ne-au explicat apropiați ai Casei Regale.

„Această afirmație defăimătoare că Prințul Paul nu este un membru al Familiei Regale a fost lansată pentru a-l împiedica pe Prințul Paul să-și recapete moștenirea de drept. Afirmația că Prințul Paul este fiul legitim al lui Carol al II-lea, dar totuși nu este membru al Familiei Regale este ilogică și nu este susținută legal. Această afirmație se bazează pe pretențiile Familiei Regale că organizarea lor are cumva alte reguli decât cele date de calitatea de urmași ai lui Carol al II-lea”, susțin avocații Prințului Paul.

Situația exprimată de avocatul Prințului Paul face referire la faptul că legislația românească din perioada monarhiei îi permite conducătorului Casei Regale să stabilească prin deciziile sale cine face parte din această familiei și dacă pe parcurs i se retrage cuiva titlul de membru al Familiei Regale. Casa Regală, Regele Mihai I, ulterior succesoarea sa, Margareta, respectă în continuare aceste reguli.

Averea Casei Regale

Averea acesteia era evaluată în 2015, conform estimărilor din Top 300 Capital, la 58-60 de milioane de euro. Averea Casei Regale este administrată de Consiliul Regal.

Casa Regală a României deține Domeniul Regal Sinaia (Castelul Peleş, Castelul Pelişor şi Castelul Foişor), retrocedat în 2008, şi Domeniul Regal Săvârşin, retrocedat în 2001. Valoarea estimată a domeniului de la Peleş ar fi de 150 de milioane de euro. Castelul Peleș este în continuare deschis publicului ca muzeu.

Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost şef de stat, dar nu se află în proprietatea sa.

Casa Regală deține și aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în București, un imobil şi terenuri în Poiana Țapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga-Predeal şi zeci de kilometri de drumuri forestiere, proprietăți care i-au fost retrocedate.

În 1948, toate bunurile Casei Regale a României au fost confiscate şi trecute prin decret în proprietatea statului. Este vorba despre șase castele (Castelul Curtea de Argeş, Castelul Săvârșin, Castelul Bran, Castelul Mediașul Aurit, Castelul Peleș, Castelul Mănești), cinci palate (Palatul „Cetatea de nisip", Palatul Elisabeta, Palatul din Calea Victoriei, Palatul Cotroceni, Palatul Snagov), plus Cazarma din Curtea Palatului din Calea Victoriei, peste 15.000 ha de teren agricol, peste 137.000 ha de teren forestier, sute de vile, imobile, corpuri de clădiri urbane şi rurale, case de vânătoare şi cabane.

Documentele privind calitatea de urmaș al Prințului Paul pot fi consultate mai jos. Ele ne-au fost puse la dispoziție de avocații săi.

Acest articol a fost publicat inițial de Europa Liberă pe 24 iunie și a fost actualizat pentru a-l prezenta pe prințul Paul cu numele „al României”, așa cum apare scris în cartea sa de identitate, dar și pentru a include răspunsurile avocatului său. Modificările făcute în textul de mai sus reflectă politica editorială a Europei Libere, unde acuratețea este unul dintre principiile sale fundamentale.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG