Festivalul de la Brno, Miruna Vlada: În momentul în care te uiți înapoi, nu mai poți merge înainte

Vlada este un pseudonim. Miruna și-a schimbat identitatea în adolescență după o criză existențială. A luat numele iubitului crezând că-i preia identitatea. A umplut într-o seară un caiet cu noul nume, parcă pentru a și-l întipări în genom. De atunci este într-o eternă căutare care a dus-o prin cele mai exotice locuri din irealitatea imediată. Așa s-a descoperit pe sine în volumul de debut poemextrauterine (Editura Paralela 45, 2004), a cartografiat Balcanii subliminali și tragici ai războiului de secesiune iugoslavă și a scris un volum Bosnia.Partaj,( Editura Cartea Românească, 2014), o confesiune răscolitoare despre război, boală, moarte, înstrăinare. Am întâlnit-o la Festivalul Lecturii de autor de la Brno și am stat de vorbă despre poezie și nu numai.

Europa Liberă: Cum ați ajuns la poezie?

Miruna Vlada: „E întotdeauna greu de stabilit dacă tu ai pornit în căutarea ei, dacă ea a plecat după tine sau v-ați întâlnit undeva la mijloc. Povestea mea, cumva, este destul de simplă. Am avut o boală – mi s-a dat sau nu mi s-a dat? – și am stat la pat timp de un an de zile. Și, având 16 ani, fiind în plină creștere, asta m-a afectat destul de mult. Iar poezia a fost forma mea de a-mi continua, totuși, viața, fără să înnebunesc complet. Și, din momentul acela, eu nu am tratat poezia ca pe o simplă activitate adolescentină – nu știu, scrii ca să-ți mai reglezi din sentimente – am tratat-o ca pe un fapt existențial profund. Poate prea profund, pentru că m-am luat destul de mult în serios. Cert este că, din momentul în care găsești în poezie o formă de supraviețuire, îți este destul de greu să mai cauți alte forme. Și, din momentul acela, pot să spun că poezia a rămas pentru mine la fel de existențială și importantă. ”

Europa Liberă: Spuneți că ați avut și alte forme de boală de înfruntat cu ajutorul poeziei? V-ați vindecat și de alte boli de-a lungul timpului?

Miruna Vlada: Da, bine, aici am făcut un joc de cuvinte în sensul metaforic. Cred că toți ne confruntăm cu felul acesta de boli, pierderi, regăsiri, încercarea de a-ți căuta identitatea în toate sensurile și poezia m-a ajutat foarte mult să mă explorez pe mine și să explorez lumea din jur.

Europa Liberă: Poezia este un fel de a depista alte boli, de a le identifica?

Miruna Vlada: Foarte bine spus! Exact. Da. Pentru că în versul acesta care cred eu mă definește destul de bine – poezia ca formă de a fugi de vindecare – de fapt cred că aici este: forma aceea de nebunie, spațiul acela securizat, dar care este total în afara normalului, forma aceea de boală de care nu vrei să scapi.

Europa Liberă: Unde integrați obsesia balcanică?

Miruna Vlada: Chiar am un vers, la un moment dat, în care spun că cei care iubesc Balcanii sunt cei care nu au stimă de sine. E o formă de ironie.

Europa Liberă: Și mai spuneți ceva: că ajungem până la urmă să ne roadem unghiile până la sânge, să ne roadem granițele până la sânge. Ce sunt Balcanii până la urmă?

Miruna Vlada: Da, Balcanii sunt într-o căutare perpetuă de identitate, de redefinire a identității. Sunt un spațiu care a fost la întretăierea imperiilor. Bosnia-Herțegovina n-a avut niciodată independență până în 1991, a fost tot timpul parte a unei identități mai mari, și atunci sigur că procesele de construcție națională au în Bosnia cu totul și cu totul altă semnificație, altă amploare, alt înțeles decât în alte țări, nu știu, nici nu mai comparăm cu Italia, cu Germania, unde construcția națională s-a întâmplat altfel și în altă epocă.

Europa Liberă: Sunteți și specialistă în științe politice. Și ați cunoscut direct felul în care se raportează țările occidentale față de Balcani. Spuneți că spațiul balcanic este o zonă de decompoziție a Europei.

Miruna Vlada: Exact.

​Europa Liberă: Deci e un fel de alibi pentru Europa civilizată să-și arunce într-acolo toate obsesiile....

Miruna Vlada: Da, e un discurs civilizator în care Vestul trebuie să ne disciplineze, iar lucrul acesta l-am văzut foarte clar după război, când Vestul a venit cu banii, a investit în reconstrucția Balcanilor, dar, în același timp, a venit și cu lecțiile de predat istorie. Ceea ce într-adevăr a iritat foarte multe ego-uri, pentru că trebuie să fim conștienți de faptul că istoria celor două războaie mondiale este o istorie europeană. În care cu toții suntem responsabili. Și, a veni să dai lecții despre cum ar trebui alții să-și construiască statele în general este un lucru foarte delicat și foarte ipocrit. Și această ipocrizie a Vestului care cu o parte dă și cu alta ia, cu o parte mângâie, cu o alta te scoate la lecție, cumva m-a intrigat întotdeauna. Sigur, din punct de vedere științific, dar și la nivel poetic. Pentru că, de fapt, ceea ce am simțit întotdeauna în Balcani a fost o extraordinară – cumva – autenticitate. O extraordinare raportare foarte crudă la vicisitudinile prin care au fost forțați să treacă. Asta mă fascinează la Balcani.

Europa Liberă: Nu vorbim întâmplător despre Balcani pentru că ați scris un volum – considerat cel mai bun al dumneavoastră - de fapt e bine că e cel mai bun pentru că este ultimul, poate că următorul va fi și mai bun, deci volumul cel mai recent se ocupă de așa aceva, tratează această temă. E un discurs polifonic în care sunt atribuite roluri. Ce ne puteți spune despre momentul în care s-a născut acest volum?

Miruna Vlada: Eu am ajuns în Bosnia imediat după un divorț. Un dublu divorț dacă pot spune așa: părinții mei erau în divorț și eu însămi...un accident biografic, să spunem așa. De asta a contat foarte mult pentru că, evident, m-am dus acolo ca să fug de realitatea dureroasă care mă aștepta și am fugit într-o realitate și mai dureroasă.

Europa Liberă: Când se întâmpla asta?

Miruna Vlada: În 2012. Și am stat acolo un an de zile. Sigur, interviurile mele de cercetare doctorală pe Bosnia-Herțegovina n-au avut nicio legătură cu războiul. Eu m-am axat pe procesul de integrare europeană, pe condiționalități, pe probleme foarte tehnice. Cu toate acestea, probabil, acel ceva din mine, acea durere și femeia rănită care încerca să se regăsească a născut în interlocutorii mei dorința ca ei să împărtășească povești despre război. Și mă trezeam că începeam o discuție despre Uniunea Europeană și ajungeam la povești foarte personale și foarte dure despre război.

Europa Liberă: Era un exorcism reciproc?

Miruna Vlada: Da. Foarte bine spus. Era un exorcism reciproc căruia eu nu i-am dat importanță în ideea, sigur, în care la doctorat am eliminat toate acele părți, m-am axat doar pe partea, să zicem așa, mai tehnică. Dar am simțit că rămâne un ceva nerezolvat, am simțit că șederea în Bosnia nu m-a ajutat să înțeleg mare lucru și că m-am întors de acolo mai confuză decât plecasem. Și mi-am dat seama că scopul nu era să pun o etichetă cine a fost de vină, ce s-a întâmplat și să discut despre război. Scopul a fost, cumva, să înțeleg de ce războiul acesta nu se mai termină. Și de ce el continuă. Și cumva această observație m-a și ajutat și la nivel academic, dar și la nivel personal. Că, în momentul în care te uiți înapoi, nu mai poți merge înainte. Te împiedici, nu ai ce să vezi. Balcanii, în multe aspecte, vor să meargă înainte uitându-se tot timpul înapoi. Și se împiedică și rămân pe loc. Și sigur, experiența mea personală mi-a spus același lucru: în momentul când am reușit să întorc spatele și să privesc mai departe am reușit să depășesc criza existențială în care eram. Bine, eu încerc să fac și un pamflet – sub nicio formă nu aș vrea mai ales că chiar acum, pe 11 iulie, s-a comemorat genocidul de la Srebrenica, care sigur rămâne în continuare contestat de anumite părți din Bosnia, ceea ce este o oroare căci vorbim de un genocid, de uciderea unor oameni nevinovați, pe criterii etnice. Și chiar în perioada asta vedem că istoria este politizată și este capitalizată în sensul acesta de naționaliști. Prin urmare, nu e nimic inocent în tot procesul acesta. Asta am învățat eu. Că nu e nimic inocent în a vorbi despre trecut în Balcani.

​Europa Liberă: Dacă ar fi să enumerați pe scurt care sunt temele pe care le abordați, obsesiile dumneavoastră, bolile pe care le-ați descoperit, să faceți o etiologie a bolilor descoperite cu ajutorul poeziei ...

Miruna Vlada: (râde) Să mă așez pe o canapea și să consider acest interviu ca pe o ...

Europa Liberă: O ședință de psihanaliză, da...

Miruna Vlada: Exact. Pot vorbi gândindu-mă la romanul meu. Pentru că, în cartea pe care o scriu acum, încerc să catalizez toate aceste teme și îmi dau seama că ele au rămas cumva aceleași. Asta nu știu dacă este semn de involuție sau de altceva – poate de maturizare, habar n-am – cert este că tema corpului și a felului în care corpul este folosit politic și a felului în care femeia nu are niciodată controlul asupra propriului ei corp – întotdeauna ea trebuie să-și negocieze corpul cu alții – de cele mai multe ori bărbați desigur, dar și copii, și familie, și societate – asta e o temă care, pornind de la partea ideologică, feministă, pe mine mă preocupă desigur și la nivel ideatic, filosofic. Îmi pun întrebarea, ca femeie, de ce nu pot niciodată să am acces la propriul meu corp? Cum pot să vorbesc de libertate? Bun, am drept de vot, am o grămadă de drepturi pe care mama mea nu le-a avut, dar cu toate acestea, eu nu am dreptul de a-mi folosi corpul așa cum vreau. Pentru că, în continuare, am multe interdicții. Și cred că asta m-a fascinat de când eram mică, de când observam că eram deja distribuită într-un rol pe care trebuia să-l joc și nimeni nu mă întreba despre asta – deci, mă interesează partea politică a controlului femeii asupra corpului – dar, desigur, una dintre temele care mă pasionează foarte mult este felul în care vocile care nu se aud încearcă să le mimeze pe cele care sunt foarte zgomotoase. Dar cele zgomotoase sunt lipsite de conținut. Cumva, mă întristează foarte mult lumea în care trăim, dominată de social media, dominată de aparențe, și de zumzetul acela de fond care face ca vocile autentice să nu se mai audă.Și, mai ales în toate discuțiile acestea despre încălzirea globală, despre faptul că se apropie un cataclism al naturii care nu mai rezistă, senzația mea este că și la nivel moral lucrurile stau la fel. Adică starea deteriorată a naturii arată și starea deteriorată în care am ajuns fiecare dintre noi. Nemaiavând capacitatea de a ne susține și de a avea o voce autentică, fiind tot timpul plin de zgomot. Și lipsiți de voce.

Europa Liberă: Vorbeați despre războiul din Bosnia, un război în care toată lumea s-a luptat cu toată lumea și ați nimerit într-un război în care iarăși toată lumea se luptă cu toată lumea – de pildă criticii bărbați. Spuneați că au fost critici care spunea că poezia dumneavoastră este pornografică.

Miruna Vlada: Da, da. Asta cred că m-a și ajutat pentru că am luat foarte multe premii de debut. Și cartea a atras atenția prin această etichetă pe care au pus-o câțiva critici...

Europa Liberă: Vă referiți la volumul de debut, Poeme extrauterine?

Miruna Vlada: Da. Sigur, titlul este unul de frondă. Că folosesc, numesc organe genitale, e o chestiune de frondă, să spunem. Dar, în contextul anilor 2000 în care a apărut poezia mea, cred că a fost o mișcare necesară. Și eu, și Elena Vlădăreanu, și o serie de alte poete tinere încercam să recuperăm limbajul poeziei. Nu vorbim de poezie feminină, în niciun caz. Ci, o poezie scrisă de femei care încearcă să-și cartografieze un spațiu și doar într-o interpretare viciată este strict la nivel organic sau strict la nivel pornografic, cum au numit-o criticii bărbați, Este, pur și simplu, altă formă de instaurare asupra limbajului dintr-o perspectivă a scrisului aparținând unei femei.

​Europa Liberă: Și acum unde ne aflăm?

​Miruna Vlada: Acum ne aflăm la aproape 20 de ani de la acel moment, luptându-ne cu aceleași mori de vânt, dar prin metode mult mai sofisticate. Adică, acum, de exemplu, în literatura română, la bacalaureat nu avem nicio autoare femeie – sunt 12 autori canonici, toți bărbați – acum avem în continuare critici literari care consideră că nu avem poete și cei mai buni poeți români sunt bărbați, deci avem în continuare ierarhii care țin cont de gen. Dar asta nu este niciodată admis direct, ci întotdeauna se ascund în spatele elementului estetic. Domne, nu, e pe criterii valorice, dar, ce să vezi, în niciun juriu nu este o femeie, în niciun manual de limba română nu apare ca autoare canonică nicio femeie. Cred că asta demonstrează cumva și tipul de provincialism de la nivelul discursului literar românesc, dar, pe de altă parte, asta arată și faptul că generațiile încă nu s-au schimbat total. Hai să ne uităm: instituțiile de cultură din România, majoritatea sunt conduse de bărbați provenind din generații unde discuțiile patriarhale erau legea. Prin urmare, cred că mai este nevoie de încă o generație ca să începem să avem femei la conducerea instituțiilor de cultură, femei purtătoare de mesaj public care să nu fie antibărbați, dar care să fie un discurs autentic, nu un discurs viciat de o singură perspectivă. În momentul în care voi avea un critic literar care nu mai cataloghează literatura feminină doar pentru că folosește un limbaj explicit...

Europa Liberă: ...sau pentru că este scrisă de o femeie...

Miruna Vlada: Exact. Sau care nu ia în considerare doar faptul că este scrisă de o femeie. Oricum, ce pot să spun este că lucrurile s-au schimbat și în România, mai ales că noi, tinerii scriitori, am început să mergem și în străinătate, am început să mai citim, am început să ne mai rafinăm limbajul, și nu cred că este vorba despre un război al sexelor, în niciun caz. Mai ales în termeni culturali. E pur și simplu dorința unora care domină și care consideră cultura propria lor moșie. Și pe moșia lor ei vor să guverneze pe baza unor reguli pe care le-au moștenit din alte regimuri, mai puțin democrate...

Europa Liberă: Machiste, ca să zicem așa.

Miruna Vlada: Exact. Și foarte machiste. E un machism inerent al culturii noastre.

Europa Liberă: Mulțumesc foarte mult.