Iulia Militaru este o poetă-spectacol. La Brno a pus în scenă o lectură - performance pornind de la texte de fiziognomonie și propriile poeme. Textul inițial, care capătă funcția de metatext poetic, de explicație și amorsă a poemelor care vor urma, este preluat, spune ea, dintr-un manual vechi de două sute de ani unde a schimbat doar câteva cuvinte. Intertextualitate care simulează când teoria galenică a umorilor, când elucubrațiile fiziognomonice ale lui Lavater. Această quadratură a lumii modelată de propriile ei umori este matricea poemului. Poetul care-și citește versurile devine performerul care este citit/modelat de poezia lui. Vorbele în sine nu mai sunt suficiente pentru textul poetic. Sunt doar contextul lingvistic al poemului. Actorul principal e poetul însuși care-și naște/joacă eul poetic. Este născut pe scenă de propriul poem.
Un spectacol în care poezia iese realmente (adică odată cu poeta) din crisalida textului teoretic pentru a-și întrupa poemul despre lup. Iulia Militaru a adus crisalida într-o sacoșă de pânză. Recuzită. Tot ce rămâne pe scenă e recuzită, chiar și poemele rupte. Alături de masca de pisicuță/lupoaică roz și o fioroasă păpușă cu dinți de pluș, probabil personaje reziduale din anterioara viață a Iuliei Militaru, cea de scriitor de basme. Sub pelerina aceea de pânză se va lupta să se întrupeze, să scoată aripile la lumină. Apoi, își va rupe poemele după lectură, iar fragmentele le va îndesa într-un marsupiu al prădătorului de pluș. Un ritual în care vorbele rupte sunt redate neexprimatului, potențialului, increatului. Sunt vorbe trecute, vorbe viitoare.
Am întrebat-o dacă are viitor poezia experimentală în România „Da, cred că ăsta va fi cumva viitorul. I-aș spune, mai degrabă, literatură performativă pentru că va putea, la un moment-dat, să atragă publicul spre poezie, din nou. La lecturile de poezie, spunea și Ana Blandiana, vine doar un grup restrâns, elitist tocmai pentru că poezia și-a pierdut cumva forța de acțiune, forța revoluționară de a schimba ceva la nivel social sau politic. Ei bine, astfel de manifestări cred că vor putea să recupereze tocmai această dimensiune pierdută și cumva publicul care vine la lecturile de poezie doar pentru distracție, doar să se simtă bine poate fi pus în fața unor momente la care nu se așteaptă, momente care să-l scoată de fapt din acea stare de consumism estetic.” Mă întreb și o întreb ce mai rămâne din cărți, în cazul acesta, dacă poezia evadează dintre coperte pe scenă sau în stradă? „Cu siguranță cărțile vor continua să existe”, îmi spune ea convinsă. „Dar nu se creează astfel o complementaritate, și nu o identitate, între spectacol și carte?” o mai întreb eu. „Da, dar mai există și scrierea performativă, un nou concept, introdus de câțiva ani, cei din State au introdus câteva clase de scriere poerformativă în locul scrierii creative, creative writing. Și cred că și acest mod de a prezenta cartea va schimba cumva percepția asupra literaturii. Pentru că poezia nu prea se citește nici în print să fim serioși...” A scris de altfel texte teoretice despre „Literatura ca scriere performativă” („Literatura performativă rămâne aşadar un laborator în care istoria este repusă în joc, reasamblată, pentru a reutiliza deşeul, materialul folosit şi abandonat – nu semnificaţia materialului, ci ceea ce el poate să facă, modalitatea lui de acţiune. Din acest proces, realitatea poate fi extrasă prin substracţie”, aici ) Dar, dacă ar stabilească locul unde se încadrează într-o spectrogramă a artelor, scrierea performativă, unde s-ar afla performance-ul, o întreb eu. „Este un act artistic interdisciplinar. Lucrează cu toate tipurile de artă și tocmai asta îl face mai complex.”
În performance-ul prezentat pe scena teatrului Husa na provazku, în Brno, trama vizuală și sonoră e complementară celei poetice iar sunetul și acțiunea artistică devin metalimbaje poetice, vorbesc nu doar împreună cu poezia, ci și despre aceasta, o secondează, o repetă ca un fel de zgomot de fond sau radiație de fond. Cum se naște un performance? „Este o artă colaborativă... Acum am colaborat cu Andrei (Bucur), am mai colaborat cu o prietenă, Anca Bucur (redactor șef la Editura frACTalia(n. S.Ș.) care face și ea același lucru și ea, colaborează cu un sound artist... Deci am avut mai multe colaborări de-a lungul timpului. O astfel de manifestare nu prea poți s-o faci de unul singur ca să iasă ce trebuie. Că tocmai asta este ideea, să te deschizi către celălalt, să pui ideile în comun.” Textul spectacolului este un colaj care pornește de la o teorie a limbajului bazată pe cea a echilibrului (sau dezechilibrului) umoral și pe definirea celor patru tipuri de temperament. „Este un discurs medical din care am scos anumite cuvinte și le-am înlocuit cu altele. Și, practic, mi-am adaptat cumva textul, tocmai pentru a trasa ideile principale cu care urmează să mă joc cu ele în textele care urmează, dar, în același timp, să și atrag atenția asupra timpului acesta de discurs care, așa cum am spus,încearcă să încadreze să ordoneze. Este un discurs luat dintr-un atlas vechi, un manual vechi din secolul XIX despre alienare. Este primul apărut în România. Asta în prima parte. În partea a doua, fiecare text poartă un titlu: Figura 1, Figura 2 pentru că ele corespund unor imagini din atlasul respectiv în care erau chipurile alienaților. Și am încercat să nu le mai asociez cu o prezentare științifică, ci cu una poetică, una care să le dea cumva libertate, să deschidă imaginea, să nu forțez o reprezentare a lor.”
Iulia Militaru este sufletul echipei de la Editura frACTalia, așadar face parte dintre cele mai în măsură persoane să spună dacă literatura experimentală de acest fel are o piață, poate supraviețui nu doar pe scenă, ci și pe piața literară. E o existență relativ precară, publicul mai trebuie să se obișnuiască, să se adapteze. Este prima dată când prezintă acest spectacol „performativ” și i s-a părut că reacția sălii a fost bună, oricum mai bună ca în România „unde am mai încercat niște performance-uri, însă aici, în Brno, oamenii au fost mai receptivi. Să vedem în România cum vor reacționa. Experiențele anterioare sunt de acum câțiva ani, poate că între timp lucrurile s-au mai schimbat.” Privește înainte cu încredere, dar și cu oarecare neliniște.
Iulia Militaru (n.1978) este editor șef la Editura frActalia. A publicat câteva cărți și reviste pentru copii, o carte de teorie de poetică, Metaforic și metonimic. Primul volum de poezie, Marea Pipeadă, i-a apărut în 2010 și este multipremiat, criticii considerându-l un moment de cotitură în literatura experimentală. A publicat mai apoi, alături de Anca Bucur și Cristina Budar, volumul Dramadoll. În 2016 a scos la Editura frACTalia cartea Confiscarea bestiei.
Facebook Forum