Preview 1 septembrie 2019

Înainte de avanpremiera concertelor de azi, câteva cuvinte despre conferința de deschidere de ieri și despre Vladimir Jurowski.

Nu mă omor după conferințele de presă, am mers special pentru Jurowski, doream să văd și să aud live declarația de intenție a directorului artistic al festivalului despre ediția 2019. L-am auzit cu ocazia asta și pe ministrul Breaz vorbind apăsat despre cei aproape 10 milioane de dolari cheltuiți de Ministerul Culturii la ediția asta, dar și despre faptul că următoarea, a 25-a, va fi ”mai suplă”, ce-o fi însemnând și asta în afară de faptul că actuala o fi cumva supra-ponderală. După ce domnia sa a urat audiție plăcută celor ce vor veni să audieze deschiderea și celelalte concerte, au vorbit consilierul prezidențial - festivalul are și anul acesta înaltul patronaj al Președintelui României - reprezentantul Radioului public și directorul Trinitas TV, broadcasterul oficial al Enescu 2019. Vladimir Jurowski, ocupat cu un concert imporant în Germania, a intrat în conferință live via internet. Scurta sa intervenția a fost edificatoare, dirijorul și directorul artistic al Festivalului își dorește promovarea muzicii noi și crearea unei platforme de dialog pentru creatorii de azi, ca reflecție a lumii în care trăim. Și opera, ca gen sincretic perfect, e importantă pentru Jurowski, pentru că ”poate aduce împreună muzica și textul, sunetul și viziunea, ca răspuns la întrebările ce ne încearcă și ne definesc pe toți, ca artiști și ca oameni” – exemplificarea perfectă va fi ”Femeia fără umbră” de Richard Strauss . Iar pledoaria pentru muzica lui Enescu e clară și fără echivoc. Ca un amănunt, la mesajul video înregistrat care rulează în sală înaintea concertului, apariția lui Jurowski a declanșat aplauze spontane în public. Timpul lui Enescu a sosit, spune el. Sperăm, din toată inima. Întrebat despre mult dorita sală de concert care lipsește Bucureștiului, pretențios numită ”templu al muzicii”, dirijorul a răspuns simplu și scurt: ” templul muzicii e acolo unde e muzica!” Iar poate cea mai bună exemplificare a intențiilor sale e faptul că anul acesta Vladimir Jurowski va conduce în festival două concerte cu Rudfunk-Sinfonie Orchester Berlin și unul cu State Academic Symphony Orchestra of Russia ”Evgheny Svetlanov”, în program cu Die Frau ohne Schatten de Richard Strauss, simfoniile a II a și a III a de Enescu, dar și concertele de Brahms și Shostakovich, Discorso for orchestra de Georg Katzer și De Profundis de Retinsky. Rămâne de văzut dacă, în ce măsură și în cât timp viziunea sa și Festivalul Enescu pot acorda România la piața muzicală și culturală europeană. La normalitate.

Preview 1 septembrie 2019

Recital Diana Damrau, soprană, Xavier de Maistre, harpă / Recitaluri și concerte camerale, Ateneul Român, 16.30

Primul recital cameral din ediția 2019 e unul fastidios, ca repertoriu, timbralitate și pentru numele pe care îl propune: Diana Damrau , star operatic al zilelor noastre, și unul dintre cei mai cunoscuți harpiști la scară mondială, francezul Xavier de Maistre. În program un superb florilegiu de arii de Mendelssohn, Rahmaninov, Vladimir Vlasov, Reynaldo Hahn și Francis Poulenc cu trei momente solo dedicate harpei: ”Legenda” compozitoarei și harpistei franceze Henriette Renié, după poemul „Elfii” de Leconte de Lisle, o ”privighetoare” de Liszt după Alabiev, în aranjamentul aceleiași Renié și Allegro de concert de George Enescu, o lucrare scrisă de compozitorul român în 19094 când are 24 de ani și e numit de Faure membru în juriul concursurilor Conservatorului din Paris. Acest Allegro de concert pentru harfă cromatică e o partitură de uz didactic și competițional, așa se explică virtuozitatea și lirismul lucrării dedicate lui Gustave Lyon, acustician, director al fabricii de instrumente Pleyel și inventator de instrumente muzicale, între care chiar harpa numită cromatică sau Lyon/Pleyel. Extraordinar de dificilă tehnic - harpiștii folosesc astăzi, în majoritatea cazurilor, un aranjament al lui Nicolas Flagello, pentru că instrumentul nu se mai folosește – lucrarea e una fermecătoare și a devenit un fel de examen de maturitate pentru toți cei care studiază și performează instrumentul cu 47 de corzi. Poate cam lungă paranteza enesciană, focusul va fi bineînțeles pe soprana germană cu care ne vom mai întâlni și marți 3 septembrie la Sala Palatului, într-un vocal-simfonic cu London Symphony Orchestra și Gianandrea Noseda.

Concert simfonic, Filarmonica din Berlin/Patricia Kopatchinskaja, vioară; Kirill Petrenko, Mari Orchestre, Sala Palatului, 19.30

Al doilea simfonic al Berliner Philarmoniker propune întâlnirea cu remarcabilă violonistă de origini moldovenești Patricia Kopatchinskaja în concertul de Schönberg și superba Simfonie a 5 a de Ceaikovski, în partea a doua. Va fi cu siguranță un al doilea concert-eveniment al germanilor, unul de ținut minte. Kopatchinskaja e o îndrăgostită de muzica contemporană, iar partitura din această seară - mai puțin celebră pentru publicul românesc ce-i drept ca cea dedicată viorii de Alban Berg, pupilul și contemporanul lui Arnold Schönberg - e o piatră unghiulară a repertoriului modern pentru vioară și orchestra. Patricia Kopatchinskaja a mai cântat acest concert cu Berliner și Kirill Petrenko în martie 2016 și spune despre el că e un concert de care te îndrăgostești pe măsură ce îl cânți, un concert foarte dificil tehnic, un concert pentru un violonist cu 6 degete, un concert care își tranformă degetele în macaroane, un concert care nu se supune legilor fizicii. Ce ar mai fi e spus? Doar că legendarul Jascha Heifetz a spus mai demult despre concertul ăsta că e de necântat și faptul că eu aștept un bis enescian - cu violonista născută în Basarabia am auzit două dintre ele mai frumoase interpretări ale Sonatei în caracter popular românesc cea cu Mihaela Ursuleasa din 2003 și a doua, cu Polina Leschenko din 2018.

Simfonia a 5 a de Ceaikovski n-are nevoie de prezentare. E o muzică minunată și aștept cu nerăbdare versiunea cât mai iconoclastă a lui Kirill Petrenko, fără, sper din toată inima, patetismul cu care de obicei e gratuit încarcată partitura de alții.

N.B., Kirill Petrenko e născut la Omsk în Siberia acum 47 de ani.

Cei 12 violonceliști ai Filarmonicii din Berlin, Concertele de la miezul nopții, Ateneul Român, 22.30

Un program care iese din aria ”veche” cu care melomanii s-au obișnuit în nocturnele de la Ateneu, cu o formație originală si de renume internațional, care cântă crossover și soundtrack pe lângă prelucrări din Dvorak, Faure, Șostacovici și Piazzolla. Și bine fac, alături de ansamblul autohton Violoncelissimo condus de Marin Cazacu, cei 12 violonceliști ai filarmonicii berlineze vă vor încânta cu siguranță. Programul va debuta cu Hymnus, piesa scrisă de Julius Klengel pentru doisprezece violoncele, care a generat în 1972 crearea ansamblului solo care se numește azi ”12 Cellisten der Berliner Philharmoniker”