Linkuri accesibilitate

Ciudățeniile României, prin ochii unui german. De la „cine v-a lucrat aici?”, la legenda micilor „otrăvitori”


Ingo Tegge este director al Centrului Cultural German din 2016 și soția sa este româncă. A avut ocazia de a se familiariza cu specificul României și al românilor în diferite situații de viață, profesională și personală.

Ingo Tegge, manager cultural german, stabilit în România, a grupat cele mai ciudate, surprinzătoare și amuzante experiențe în scurte povești pe care le publică, periodic, pe social media: de la celebra expresie a meseriașilor, „Cine v-a lucrat aici?” la PET-urile de 2 litri umplute cu palincă.

Ingo Tegge locuiește în România, la Cluj, din 2016, când a devenit director al Centrului Cultural German - Goethe.

S-a căsătorit în 2018 cu o româncă, iar povestioarele lui, însoțite de desene grafice, reunite sub genericul „Lucruri pe care le-am învățat despre România”, dau o altă perspectivă diferențelor culturale dintre țări.

A ales, în loc să vorbească despre România în limbajul pliantelor de prezentare de țară, să incite curiozitatea turiștilor germani și străini prin povești care l-au intrigat sau amuzat chiar pe el însuși.

Totodată, le oferă românilor o oglindă în care se pot recunoaște relativ ușor, întrucât descrie situații de care se izbesc mulți dintre ei, pe un ton destins, care invită mai degrabă la auto-ironie.

„Există întotdeauna riscul să fii prea critic, dar nu asta mi-am propus, ci să prezint mai degrabă lucruri interesante, anecdotice, care să îi facă inclusiv pe străini interesați de România”, a spus Ingo Tegge pentru Europa Liberă.

Pe de altă, parte „să fii ușor critic e important, pentru că să fii astfel înseamnă și să fii onest”.

O scenă pe care o recunosc probabil mulți dintre români: meseriașul, fie el instalator sau electrician, se plânge de munca făcută de persoana care a lucrat înaintea sa în același loc.
O scenă pe care o recunosc probabil mulți dintre români: meseriașul, fie el instalator sau electrician, se plânge de munca făcută de persoana care a lucrat înaintea sa în același loc.

A postat deja, pe contul său de Facebook, peste 30 de texte scurte (în limba engleză) pe teme care ilustrează cutume specifice României: de la ofuscarea instalatorilor sau electricienilor, la uriașele case / palate mai degrabă nelocuite din mediul rural, de la pietrele de mormânt cu primele două cifre ale datei decesului inscripționate dinainte, la asemănările dintre manele și melodiile lui Scooter.

Puțini români admit că ascultă manele, dar la petreceri par să cunoască aproape fiecare vers. Nici Scooter nu e atât de popular în mod oficial în Germania, pe cât o arată numărul de discuri vândute, spune Ingo.
Puțini români admit că ascultă manele, dar la petreceri par să cunoască aproape fiecare vers. Nici Scooter nu e atât de popular în mod oficial în Germania, pe cât o arată numărul de discuri vândute, spune Ingo.

Nu a ocolit complet nici teme politice, chiar dacă acestea nu predomină; nu lipsesc nici obiceiurile cotidiene din România, de la lipsa de punctualitate la accesoriile lăsate frecvent de clienți pe scaunele dintr-un local, limitând locurile pentru alte persoane.

Termeni folosiți frecvent de tineri, precum „șmecher” sau „mișto”, au parte de asemenea de o scurtă incursiune istorică, hazlie.

„Germanii știu destul de puține despre România. Cred că sunt șanse mai mari să devină interesați dacă anumite lucruri îi fac să zâmbească, sau îi intrigă. Să arăți doar părțile pozitive - pe care România le are, desigur - poate fi contra-productiv. Când ajunge aici, omul va constata că lucrurile nu se rezumă la poze frumoase și va avea senzația că a fost un pic indus în eroare”, a adăugat el.

Ca director de instituție culturală, a interacționat constant cu foarte mulți români, de la autorități, artiști și cadre universitare din România, pe de o parte, la numeroși expați, pe de alta.

Asta i-a oferit ocazia de a avea o imagine suficient de cuprinzătoare a ce înseamnă România atât pentru cetățenii ei cât și pentru străinii care o vizitează sau care locuiesc, cel puțin temporar, aici.

Interacțiunile cu prietenii pe care și i-a făcut în România, inclusiv cei de familie, i-au oferit suficiente contexte informale în care a trăit cele scrise.

Ingo și soția sa, Iulia Tegge (în stânga), la unul din numeroasele evenimente la care obișnuiesc să participe împreună.
Ingo și soția sa, Iulia Tegge (în stânga), la unul din numeroasele evenimente la care obișnuiesc să participe împreună.

„Cele mai interesante experiențe, povești, mi le-am notat de mult și le folosesc, ca anecdote, mai ales când găzduiesc diverși oaspeți străini. Nu le-aș fi putut scrie, cu o anumită imparțialitate, dacă nu eram cetățean străin și să am o anumită detașare”, a adăugat el.

A mărturisit că l-a inspirat o carte scrisă de un american care locuise mulți ani în Germani și care semnala de altfel, pe un ton amuzant, diverse lucruri neobișnuite pentru el.

În același timp, soția îi este sfetnic, având perspectiva insider-ului.

„La unele teme m-am consultat în mod expres cu ea și am decis dacă să las sau nu unele lucruri deoparte. Până la urmă e și o formă de divertisment, al cărei scop nu este să lezeze, mă bucur de altfel când oamenii au reacții, comentarii, fie că vorbim de români, germani, sau prieteni de ai mei din Canada sau SUA”.

Cine v-a lucrat aici?

Una din cele mai savuroase povești are în centru obiceiul meseriașilor (electricieni, instalatori) români - testat pe propria experiență - de a se plânge de munca făcută de cei care au lucrat înaintea lor în acel loc: „Cine v-a lucrat aici?” e de altfel o replică foarte cunoscută pentru majoritatea românilor.

Ingo Tegge - despre instalatori
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00

Chiar unii conaționali i-au replicat pe Facebook că astfel de cutume se întâlnesc și la ei acasă.

„Într-adevăr, nu e ceva întâlnit exclusiv în România, se întâmplă și în Germania și în alte țări, ca meseriașii să se plângă de ceea ce au lucrat alții înainte, e probabil în natura lor, dar în România pare să fie aproape un ritual. Din ce am experimentat, chiar și cuvintele, intonația sunt aproape aceleași”, a replicat Ingo.

Cel puțin la fel de mult i-a atras atenția și faptul că mulți dintre meseriași trăiesc cu impresia că meșterii cu adevărat pricepuți au plecat din țară. „Cu excepția lor”. „Sunt aproape sigur că nu e întocmai așa”, a completat el.

Legenda micilor otrăvitori

Ingo, alături de apropiați ai comunității germane din Cluj. Când oaspeții sunt în premieră în România, din meniu nu lipsesc micii.
Ingo, alături de apropiați ai comunității germane din Cluj. Când oaspeții sunt în premieră în România, din meniu nu lipsesc micii.

Unul din primele obiceiuri pe care le-a remarcat în România a fost faptul că românii iubesc micii, pe care nu ezită să îi recomande și el acum, oaspeților săi străini. Nu înainte de a face experiența mai spectaculoasă.

„Obișnuiesc să fac referire la o legendă urbană, că micii vor fi interziși de Uniunea Europeană, ceea ce, apropo, nu e adevărat. Dar e o formă simpatică de 'gorilla marketing', pentru că le spun: 'puteți mânca mici, sunt foarte gustoși, dar sunt probabil foarte otrăvitori, pentru că vor fi interziși în curând, dacă vreți să îi încercați, încercați-i acum'. Abia așteaptă apoi să mănânce mici și le plac”, povestește el.

Legenda are un sâmbure de adevăr - în 2013 micii au fost în pericol de a fi interziși, dar în prezent „sunt incluși pe o listă de excepții, pentru că sunt o specialitate locală”, a completat Ingo. Lucru pe care îl dezvăluie ulterior și invitaților.

Ingo Tegge - despre mici
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:18 0:00

Palincă în sticle de Pepsi

O altă cutumă care l-a frapat la scurt timp după venirea în România a fost faptul că oamenii obișnuiau să își ofere unii altora, inclusiv lui, câte un PET de Pepsi sau de Fanta care în loc de culoarea obișnuită avea înăuntru altceva.

„Nu înțelegeam ce e cu aceste sticle cu lichid incolor, până când mi s-a explicat că înăuntru nu este apă ci palincă, sau țuică”, povestește amuzat el.

Nu mică i-a fost nedumerirea cetățeanului german când a primit un pet de 2 litri, nu cu suc, ci cu... palincă.
Nu mică i-a fost nedumerirea cetățeanului german când a primit un pet de 2 litri, nu cu suc, ci cu... palincă.

La fel de contrariat a fost când a văzut unele pietre funerare de familie, unde în cazul membrilor familiei aflați în viață erau trecute datele nașterii, dar și primele două cifre din anul decesului, doar ultimele 2 urmând să fie completate ulterior.

„Trebuie să fi fost ciudat de apăsător la finalul anilor '90 (1990's) dacă pe piatra ta funerară apărea 19...”.

Unele pietre funerare din Transilvania au inscripționate în avans primele două cifre din anul decesului unei persoane încă în viață. Trebuie să fi fost ciudat de apăsător la finalul anilor 1990 ca pe piatra ta să scrie deja 19--, spune Ingo.
Unele pietre funerare din Transilvania au inscripționate în avans primele două cifre din anul decesului unei persoane încă în viață. Trebuie să fi fost ciudat de apăsător la finalul anilor 1990 ca pe piatra ta să scrie deja 19--, spune Ingo.

„Pastilele” lui Ingo surprind și moda existentă în special în anii 2000 în România, de a construi case sau chiar palate imense în zona rurală. Fie că sunt ridicate de români plecați în străinătate sau de membrii ai comunității Roma, o mare parte a imobilelor rămân nelocuite.

„Se pare că primul care a făcut asta a fost chiar Nicolae Ceaușescu, care a ridicat Casa Poporului, din care doar o treime e folosită”, explică el într-unul din texte.

Palatele uriașe, construite în special de români plecați la muncă în străinătate, sau membrii ai comunității Roma, cu majoritatea camerelor neocupate, au devenit aproape clișeu în România anilor 2000.
Palatele uriașe, construite în special de români plecați la muncă în străinătate, sau membrii ai comunității Roma, cu majoritatea camerelor neocupate, au devenit aproape clișeu în România anilor 2000.

Câteva povești au și iz politic - cărțile scrise din închisoare pentru diminuarea pedepsei sau schimbarea deasă a regimului politic - dar a evitat pe cât posibil domeniul.

Un alt episod scoate în evidență celebrul „no / na” ardelenesc, folosit în aproape orice context, dar și diferențele între locuitorii din Ardeal și cei din sudul țării, mai energici, dar și mai balcanici, în opinia sa.

Românii din Ardeal, zonă multiculturală prin excelență, nu scapă netaxați, iar Ingo reia un soi de proverb regional, legat de punctualitate... sau mai degrabă de lipsa acesteia.

Punctualitatea, în înțeles multi-etnic
Punctualitatea, în înțeles multi-etnic

„Dacă vrei să organizezi o întâlnire la ora șase, spune-i românului că e la patru, maghiarului că e la cinci și neamțului că e la șase. Așa vor ajunge toți la ora fixată”.

„Românii comunică mai degrabă indirect”

Românii tind să comunice mai puțin direct, în comparație cu germanii, a constatat Ingo în cei peste șase ani petrecuți în România.

„Când o companie germană solicită un lucru partenerilor de afaceri români, aceștia, chiar dacă anticipează că sarcina este greu realizabilă, răspund mai degrabă: 'analizăm, încercăm...' După două săptămâni, firma sună să întrebe de ce nu e gata și abia atunci vor afla că răspunsul era de fapt nu”, a sintetizat el.

Pe scurt, „s-a rezolvat, nu se poate”. La fel ca în cazul atitudinii meseriașilor, e un aspect întâlnit și în Germania, a admis el. Dar poate nu la fel de des...

Cel mai bun exemplu pentru comunicarea evazivă a românilor și predictibilitatea germană este unul pe care i l-a oferit chiar soția sa.

„În copilărie, vecinii sași o întrebau pe ea și pe alți copii dacă doresc bomboane, iar ei spuneau 'nu'. Erau foarte dezamăgiți văzând că vecinii nu insistă - pentru vecini 'nu' a însemnat 'nu' - și astfel au spus în final 'da', direct”.

Românii comunică adeseori mai puțin direct, spune Ingo. Sau cum rămâi fără bomboane, atunci când vecinul care ți le oferă ia de bun refuzul tău.
Românii comunică adeseori mai puțin direct, spune Ingo. Sau cum rămâi fără bomboane, atunci când vecinul care ți le oferă ia de bun refuzul tău.

Nevoia de predictibilitate a germanilor este contrabalansată de un comportament mult mai spontan al românilor.

„Inclusiv în familie, se întâmplă ca soția să îmi spună să mergem în aceeași zi până la părinții ei, de unde e de loc și mă trece deja emoțiile: 'de ce nu mi-ai spus cu 2-3 zile înainte'?”, a mai povestit Ingo.

Pe de altă parte, românii se dovedesc mai versatili în context social. Stilul lor, mai puțin bazat pe proceduri, îi ajută să relaționeze mult mai ușor.

Totodată, în business, spiritul mai flexibil de care dau dovadă firmele autohtone, mai ales start-up-urile, le poate fi de mare folos, mai ales în contextul actual, în continuă schimbare, consideră el.

Îi este greu să asemene România cu o altă țară: ar înclina spre Bulgaria, dar aceasta nu e latină, s-ar „duce” spre statele latine din Vest, dar acestea nu sunt post-comuniste, s-ar uita în Balcani, dar par mai apropiate de lumea slavă. În orice caz există suficiente asemănări între România și Germania, a spus el.

A lucrat și în Africa

De loc din Bremen, Ingo Tegge este licențiat și absolvent de master în Litere - Limba Modernă Germană, la Freie Universität Berlin, una din universitățile de top din Germania.

A lucrat timp de doi ani în cadrul Goethe Institut din Lagos, Nigeria, după care în domeniul consultanței culturale și al protecției datelor, în țara natală.

A fost numit în 2016 director al Centrului Cultural German - Goethe din Cluj.

„Sincer, am fost un pic dezamăgit după ce am ajuns în România. Fostul meu șef, pasionat de mountain-biking, îmi povestise de ce aventuri a avut parte, dar el obișnuia să meargă pe multe trasee montane. În oraș nu mi s-a părut nimic aventuros, mai ales după experiența din Africa. Dar faptul că aici m-am căsătorit și că avem doi copii, mici încă, e mai mult decât orice aventură”, a conchis el.

De altfel, „Lucrurile pe care le-am învățat despre România” au prins contur în nopțile dormite doar pe jumătate.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 15 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Materialele sale pe Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    A intrat în echipa Europei Libere, ca freelancer, la începutul acestui an. În paralel realizează emisiunea de dezbateri Forum EBS de la un post de radio din Cluj.

    Licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG