Linkuri accesibilitate

„Greaua” moștenire PSD. Ministerul Finanțelor anunță un deficit bugetar de 2,6% din PIB, pe primele 9 luni


Eugen Teodorovici, cel care a condus Ministerul de Finanțe, le lasă liberalilor un deficit de 2,6% pentru primele nouă luni ale anului.

Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative anunțate de Ministerul Finanțelor, s-a încheiat pe primele nouă luni ale anului 2019 cu un deficit de 26,97 miliarde de lei, respectiv 2,6% din PIB, potrivit Mediafax.

Comparativ, anul trecut, deficitul la 9 luni era de doar 1,7%. Deficitul nu trebuie să treacă, la finalul anului de 3%, iar ținta anunțată la începutul anului de guvernarea PSD este și mai mică, de 2,76%.

Statisticile Ministerului de Finanțe la nouă luni, citate de Mediafax, arată că veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 228,7 miliarde lei, reprezentând 22,2% din PIB, comparativ cu 21,7% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018.

Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, respectiv o creștere cu 23,7 miliarde lei, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 255,6 miliarde lei, cu 15,3% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.

Dintre acestea, cheltuielile de personal sunt cu 20,2% mai mari față de cele realizate în primele nouă luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, și cu 15% de la 1 septembrie 2019. Punctul de pensie este în prezent de 1.125 lei. De asemenea, a crescut nivelul indemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) și de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 22,9 miliarde lei, cu 50,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Avertismente legate de posibilitatea ieșirii din ținta de deficit au venit încă de la la începutul anului, când atât instituțiile europene și internaționale au atras atenția că creșterea salariilor și pensiilor pune o presiune prea mare pe buget, România riscând să depășească nivelul de 3% al deficitului bugetar. Cel mai recent, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat că bugetul pentru 2020 reprezintă principala provocare pentru Guvernul care urmează să fie instalat la Palatul Victoria.

Daniel Dăianu avertizează că anul acesta este „gestionabil”, cu toate că va fi dificil de închis cu un deficit de 3%, dar a atras atenția că presiunile pe buget sunt foarte mari.

„Cred că principala misiune a Guvernului care va fi înscăunat este de a construi bugetul pentru anul 2020, dacă va avea durată de viață care să îi permită executarea bugetului pe care îl construiește, să aibă tăria, admițând că va fi un buget chibzuit construit, să îl ducă la capăt (...). Bugetul este cea mai mare provocare pentru această țară în momentul de față”, a spus președintele Consiliului Fiscal pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG