Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de modificare a Codului Fiscal despre care susține că ar conține și propunerile mediului de afaceri.
De altfel, la solicitarea mediului de afaceri ar fi fost „făcute o serie de ajustări”, a susținut ministrul de Finanțe, Adrian Câciu la finalul ședinței de guvern.
O parte dintre măsuri vor intra în vigoare de la 1 august, iar altele de la 1 ianuarie 2023, spune ministrul de Finanțe.
„O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziţii ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal, ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri şi de consolidare a mediului de afaceri onest”, a subliniat ministrul Finanţelor.
De asemenea, la elaborarea ordonanței de modificare a Codului Fiscal au contribuit și sindicatele și patronatele, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern de vineri.
De la 1 august:
- Se scumpesc țigările și băuturile alcoolice;
- Cresc taxele pentru jocurile de noroc;
- Va fi redus pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor;
- Va fi modificată taxarea contractelor part time.
De la 1 ianuarie 2023:
- Va fi eliminat impozitul specific pentru sectorul HoReCa;
- Crește impozitul pe dividente de la 5% la 8%;
- Va fi ajustat plafonul privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro;
- Microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puțin un angajat. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor va fi de 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat. Se elimină astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderiilor fără angajați;
- Firmele care nu au angajați vor trece la impozit pe profit de 16%;
- Scade pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro.
Cu 1%-2% mai mult din PIB la buget
„Modificări importante ale Codului Fiscal, în beneficiul economiei, din punctul nostru de vedere, o reprezintă extinderea facilităţii de scutire de impozit a profitului reinvestit şi pentru zona de dezvoltare, procesare producţie, pentru că avem acest feedback din economie, şi economia reacţionează pozitiv atâta vreme cât este sprijinită”, a argumentat Adrian Câciu.
În urma acestor modificări, statul ar urma să obțină la buget în plus 1,2 miliarde lei în 2022 şi 10,5 miliarde de lei în anul 2023, adică între 1% şi 2% din PIB, la buget.
Fără excepții pentru HoReCa
În sectorul HoReCa, ministrul Finanţelor a anunţat că termenul de intrare în vigoare a impozitului pe cifra de afaceri de 1% sau a opţiunii de impozit pe profit va fi 1 ianuarie 2023.
Ordonanța elimină și excepţii cum e cea de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare şi catering şi revenirea la cota de 9% de TVA.
„La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr şi revenirea la cota de 16%”, a mai spus ministrul de Finanțe.
Câciu a anunţat şi o diminuare a plafonului pentru care se acordă facilităţile la construcţii şi industria alimentară, de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august.
Accizele la tutun și alcool
De asemenea, vor fi ajustate accizele la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august şi la alcool, având în vedere că aceste accize, pe de o parte la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015.
Vor fi eliminate facilităţile privind deductibilităţile la tranzacţiile imobiliare şi revenirea la impozitarea la valoarea reală.
Vor fi ajustate excepțiile pe zona de microîntreprinderi, pentru ca plafonul pentru care o microîntreprindere poate funcţiona să fie de 500.000 de euro, începând de la 1 ianuarie 2023, cu condiționarea existenței cel puțin a unui angajat.
Contractele part-time
Dacă cumulul contractelor part-time este la nivelul unui salariu minim, atunci se plătesc contribuţiile proporţional cu contractele part-time, dacă nu, se plătesc contribuţii la nivelul salariului minim.
Excepție vor face studenții, elevii, pensionarii și persoanele cu dizabilităţi.
„Am ridicat plafonul pentru care salariaţii din România beneficiază de reduceri, la 4.450 de lei, pentru cei care au persoane în întreţinere, şi am introdus reduceri suplimentare pentru cei care sunt tineri până la 26 de ani, sau pentru familiile care au câte un copil sau doi sau trei în întreţinere, în funcţie de numărul de copii fiind o deducere suplimentară de 100 de lei per copil”, a spus Câciu.
Impozitarea sezonierilor
Scutirea de la plata impozitului a persoanelor fizice care desfăşoară anumite activităţi sezoniere va fi abrogată.
„Se propune abrogarea prevederii potrivit căreia persoanele fizice care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an sunt scutite la plata impozitului pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, având în vedere atât abrogarea Legii nr. 170/2016 la data de 1 ianuarie 2023, cât şi faptul că din analiza efectelor aplicării măsurii, a rezultat faptul că aceasta nu a condus la atingerea obiectivului estimat, fiind aplicată pentru un număr redus de contribuabili”, se precizează în ordonanță.