Europa Liberă a văzut propunerea de reorganizare prin care conducerea Hidroelectrica, societate unde statul este acționar majoritar prin Ministerul Energiei, dorește să creeze 280 de noi posturi.
Inițiativa reorganizării ar aparține lui Bogdan Badea, directorul general al companiei publice, așa cum ne-au declarat surse din compania de stat. După întrebările transmise acestuia duminică, purtătorul de cuvânt al companiei de stat, Bogdan Buciu, ne-a transmis, luni, 19 decembrie, că schimbarea organigramei este necesară pentru că personalul de la departamentul de furnizare clienți casnici ar fi subdimensionat. Cu toate acestea, conform documentelor consultate de Europa Liberă, majoritatea noilor angajări se vor face la departamentul de investiții.
Inițiativa conducerii Hidroelectrica a fost lansată pe 7 decembrie, când s-a întocmit o notă de fundamentare în acest sens.
Suspiciunea unor angajați din companie, de la care am primit o parte dintre documente, este că „se intenționează crearea, pentru clientela politică, a 280 de noi posturi plătite barosan din banii contribuabililor”.
În săptămâna 19-23 decembrie, înainte de Crăciun, pe 21 sau 22 decembrie, potrivit surselor Europa Liberă, ar urma să fie convocat Consiliul de Supraveghere care va trebui să aprobe noua organigrama.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a răspuns mesajului în care l-am întrebat, duminică, 18 decembrie, dacă știa de această reorganizare de la Hidroelectrica.
Marcel Ciolacu, liderul PSD - partenerul de coaliție al partidului ministrului Energiei, Virgil Popescu (PNL), s-a rezumat să ne transmită că nu știa de aceste angajări masive de la Hidroelectrica, dar că nu i se pare oportună o astfel de decizie.
Se caută specialiști în investiții
În baza Notei întocmite de Directoratul Hidroelectrica, se propune înființarea a 280 de noi posturi. Dintre acestea, 180 sunt la sediul din București, acolo unde se află și conducerea executivă a societății de stat.
„Posturile create nu sunt direct productive, ci personal TESA birocratic. Multe posturi create sunt pe management de proiect, sinecuriști de partid care nu fac nici un fel de investiții”, spun sursele din companie care ne-au pus la dispoziție documentele.
Pe lângă angajări, la sediul central din București ar urma să se realizeze și transferuri din sucursale. Astfel, aici ar ajunge să lucreze 726 de persoane față de 397 în acest moment.
Angajări se mai fac și la departamentul de furnizare energie pentru clienții casnici. „Deja s-a ajuns la sute de posturi pe acest segment, în totală contradicție cu numărul de salariați de la furnizori din mediul privat. Ca urmare a managementului defectuos, pentru că multe posturi sunt ocupate de sinecuri. Facturarea energiei tot în urmă va rămâne cu 6 - 9 luni sau chiar ani în unele cazuri”, spun sursele Europa Liberă.
Lista de angajări propuse mai cuprinde zeci de posturi de șefi servicii, experți, economiști, ingineri, juriști.
Bugetul mediu lunar pentru un nou angajat
Conform documentelor obținute de Europa Liberă, impactul anual al angajărilor ar fi de peste 50 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro).
În documentele prezentate de conducerea Hidroelectrica reiese că impactul bugetar ar fi de doar 8,4 milioane de euro, pentru că s-ar face economii din desființarea a 53 de posturi. Însă, din datele Sindicatului Hidrosind, reiese că doar 14 din cele 53 de posturi desființate erau și ocupate, așa că economiile nu sunt așa de mari.
Cele 280 de posturi create costă 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro. Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună.
La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, reiese din informațiile obținute de Europa Liberă.
Bogdan Badea nu ne-a răspuns la întrebările legate de inițiativa de schimbare a organigramei Hidroelectrica prin angajări și transferuri la sediul central București.
Contradicție pe bani publici: disponibilizări contra cost, apoi angajări
Prin noile angajări, organigrama trece de 3.900 de posturi, deși la data ieșirii din insolvență Hidroelectrica avea doar 3.200 de posturi. S-au creat 700 de posturi din 2017 și până în 2022.
Reducerea numărului de posturi în insolvență s-ar fi făcut cu sume uriașe plătite în salarii compensatorii, spun sursele Europa Liberă, pentru ca apoi să se creeze la loc pentru clientela de partid.
Reamintim că din 2012 și până în 2017, Hidroelectrica a fost insolvență din cauza pierderilor cauzate de contractele cu firmele de intermedieri de energie. În această perioadă s-au făcut și disponibilizări.
1.908 angajați au plecat din companie de la intrarea în insolvență, din care 822 au fost concediați, potrivit raportului administratorului judiciar, EuroInsolv.
Astfel, la data primei intrări în insolvență, 20 iunie 2012, compania avea 5.239 salariați, iar la 31 decembrie 2015 în companie mai lucrau 3.464 de angajați. O parte din disponibilizări s-au făcut prin plecări voluntare cu acordul părților. Pentru astfel de înțelegeri, Hidroelectrica a plătit peste 10 milioane de euro pentru ca angajații să renunțe de bunăvoie la contractele de muncă.
„Concedierile efectuate au avut la baza prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, art. 86 alin. 6, raportat la art. 65 alin. 1 din Codul Muncii și au avut loc în special din rândul personalului TESA, considerat supradimensionat. Astfel, de la intrarea in insolventa, ponderea personalului TESA în total de personal a scăzut de la 39% la 28,26%, la 31 decembrie 2015”, susține administratorul judiciar în raport din 2017.
Job pentru Andrei Gerea
Potrivit noii organigrame, se creează posturi și pentru cabinetul proaspătului membru de directorat – fostul ministru și mentor al lui Badea – Andrei Gerea. Acesta a fost numit în a doua săptămână a lunii decembrie CFO - Chief Financial Operations.
Gerea a fost numit după ce Radu Pop, fostul coordonator al departamentului de furnizare clienți casnici, a demisionat. Curtea de Conturi a constatat anterior administrarea defectuoasă a segmentului furnizare.
Andrei Gerea a fost ministru al Economiei și apoi al Energiei în guverne conduse de Victor Ponta. În ultimul mandat ministerial (Energie, IMM-uri și Mediu de Afaceri, 12.2014 - 11.2015) l-a avut ca subaltern pe actualul director general al Hidroelectrica, Bogdan Badea.
Gerea a fost angajat la Hidroelectrica încă de la mijlocului anului în curs. Atunci el a fost numit director general al unui parc eolian deținut de Hidroelectrica - Crucea Wind Farm. Gerea avea o indemnizație fixă lunară brută care era de cinci ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut din ramura de activitate a Crucea Wind Farm. Astfel, veniturile sale nete luna depășeau 8.000 de euro.
Bogdan Badea, directorul general Hidroelectrica, nu a dorit nici să ne explice motivele pentru care l-a promovat repetat în conducerea companiei pe fostul său mentor.
Cât valorează Hidroelectrica
Valoarea Hidroelectrica s-a redus cu peste patru miliarde lei săptămâna trecută, din cauza reglementării prețului la energie, arată cea mai recentă evaluare a acționarului Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea deține o participație de 19,9% la Hidroelectrica, a cărei valoare a scăzut cu 855,8 milioane lei (5,29%) de la ultima evaluare, adică de la 12,11 miliarde lei la 11,25 miliarde lei la cea mai recentă evaluare.
Scăderea a venit pe fondul diminuării valorii acțiunii de la 135,4590 lei la 125,8906 lei. Astfel, valoarea companiei s-a redus cu peste 4,2 miliarde lei, de la 60,57 miliarde lei la 56,29 miliarde lei.