Linkuri accesibilitate

Totul despre a II-a etapă a campaniei de imunizare. Cine poate fi vaccinat începând cu 15 ianuarie


Campania de vaccinare a debutat în România pe 27 decembrie cu angajații din sistemul sanitar
Campania de vaccinare a debutat în România pe 27 decembrie cu angajații din sistemul sanitar

Vineri, 15 ianuarie, România intră în etapa a doua a campaniei de vaccinare în care sunt incluse persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.

Startul simbolic va fi dat cu vaccinarea președintelui Iohannis într-un eveniment public ce va avea loc de la ora 10.00 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

"Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri", anunțat Klaus Iohannis în conferința de presă susținută miercuri.

Ulterior, premierul Florin Cîțu a afirmat că se va vaccina sâmbătă.

Conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, din Etapa a II-a fac parte:

a. Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

b. Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
  • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
  • Personalul din sectorul economic vital:
  • Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
  • Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • Unități de producție, transport și distribuție gaze;
  • Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • Transport de persoane și mărfuri;
  • Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
  • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
  • Personalul poștal și din servicii de curierat;
  • Personalul cultelor religioase;
  • Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
  • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care
  • Urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Etapa a doua din campania de vaccinare se va face cu serurile produse de companiile Pfizer/BioNTech și Moderna. Ambele vaccinuri necesită folosirea a două doze la un interval de câteva săptămâni.

Peste 5 milioane de români ar trebui vaccinați până în aprilie

167.612 de persoane au fost vaccinate până joi, la ora 17, în România, potrivit datelor puse la dispoziție e Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID.

În total au fost raportate 593 de reacții adverse comune și minore, dintre care: 235 reacții locale cu durere la locul injectării și 358 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie.

Programările pentru etapa a II-a a vaccinării vor începe pe 15 ianuarie, de la ora 15.00, iar anumite categorii vor avea dreptul să-și aleagă ziua și centrul unde se vor vaccina, potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiţă a transmis că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.

În cazul persoanelor care deservesc activități esențiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.

Peste 5,5 milioane de oameni trebuie vaccinați până în luna aprilie, când ar urma să înceapă imunizarea populației generale din România.

XS
SM
MD
LG