Câteva documente ieșite recent la iveală au atras atenția presei și a publicului asupra Institutului Cultural Român, instituție trecută în inventar politic în iunie 2012, când a fost transferată de la Președinție la Senat, pe vremea premierului Ponta și a USL. Un memoriu amplu, înregistrat cu nr.268/2020 la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor de la Senat și cu nr.582/21.02.2020 la Corpul de Control al premierului (remisă ulterior la Comisia pentru Cultură a Senatului) dezvăluie o instituție haotică, cu o conducere mai preocupată să profite de beneficiile unor funcții de demnitari decât de bunul mers al proiectelor.
O scrisoare deschisă publicată la începutul lui iulie, semnată de doi membri ai Consiliului de Conducere al ICR, Liviu Brătescu din partea Ministerului Culturii, și Radu Carp din partea PNL, aduce critici aspre conducerii, iar Curtea de Conturi, aflată chiar acum în controlul anului 2019, consemna pentru anii 2017-2018 nereguli în gestionarea celor 13-14 milioane de Euro alocați anual ca buget total al ICR. Radio Europa liberă și-a propus să analizeze și să clarifice câteva dintre aspectele critice semnalate.
Of, nepoatele!
După 2012, când echipa Patapievici-Mihăieș-Tania Radu, care transformase ICR într-o instituție de diplomație culturală prestigioasă, a fost îndepărtată prin schimbarea legii, conducerile succesive au întărit prerogativele președintelui și a vicepreședinților transformați în înalți demnitari și au slăbit criteriile care generau selecția competențelor. Este de necrezut, dar azi nu mai este obligatorie cunoașterea limbii țării unde activează personalul de specialitate al ICR. Memoria ironică reține perioada șefiei lui Andrei Marga (PNL), care a dus în ridicol institutul, dar nu înainte de a profita publicându-și o carte din fondurile instituționale și trimițându-și nepoata referentă în străinătate, fără să știe o boabă din limba țării gazdă. Tradiția nepoatelor odată instituită, a continuat sub Liliana Țuroiu, recomandată să conducă ICR de relațiile sale teleormănene, precum și sub intermarul Mirel Taloș, fost consilier al lui Tăriceanu și agreat de ALDE, care a angajat-o pe nepoata liderului interimar PSD, Marcel Ciolacu. Despre acest caz a scris Europa liberă.
Fenomenul nepotismelor îl dezvăluie și cei doi membri amintiți ai Consiliului arătând că „ICR a devenit o instituție deprofesionalizată cu multe angajări puse pe drept sub semnul întrebării ... La conducerea institutelor culturale din străinătate sunt menţinute persoane care nu şi-au dovedit competenţa în materie de management cultural, numite pe criterii politice şi se remarcă o lipsă de coerenţă a mesajului care este transmis prin acţiunile acestor institute”. Memoriul subliniază că a crescut exponențial numărul posturilor de conducere după 2017, iar clientela politică este servită prin mecanismul consilierilor de cabinet așezați ulterior pe posturi de execuție, fără concurs. Exact cum s-a întâmplat cu Andreea Ciolacu. Memoriul aduce câteva exemple de oameni intrați în ICR după ce căzuseră la concursurile organizate de instituție, sau de persoane cu vagi tangențe la activitatea culturală:„Printre noii angajați în luna aprilie 2018 sunt foști respinși ai concursurilor organizate înainte de ICR, aduși însă acum prin detașare de la firme de succes, pe posturi de șefi în noua organigramă: dna Miruna Rozica Olteanu, respinsă anterior cu 68.16 puncte devine Director al Direcției Comunicare și Promovare. Dna Daniela Soros respinsă anterior cu 36.00 de puncte din 100, devine Șef Serviciu Mari Programe - structura care a derulat și gestionat documentele interne pentru Europalia, proiect cu un buget intern de 24 milioane de lei, Director al Direcției Juridice și Resurse Umane este doamna Cristina Stoicescu, provenită de la firme de produse alimentare și agricole, cu procese penale în CV”.
O istorie de cumetrii se află și în detașările prin care au fost aduși Alexandru Drăghici pe funcția de secretar general și Cristina Pătru ca director-general la Direcția Economică, Achiziții Publice și Administrativ, fără să aibă studii de specialitate. Cât privește jocul de-a consilierii, 8 locuri la președinte și 3 la vicepreședinte, instrumentul a fost utilizat pentru a „salva” persoanele de încredere după ce a apărut OUG 1/2020, care dispunea încetarea detașărilor în instituțiile publice, sau pentru a oferi un statut unor „pile”, așa cum menționează Memoriul.
Președintele ICR: Dacă ai gir politic și respecți criteriile, e acceptabil
Într-un dialog mai amplu cu vicepreședintele ICR, Bela Dan Krizbai, am aflat că multe din criticile aduse managmentului resurselor umane sunt exagerate.
„Instituția detașărilor nu este ilegală. În cazul nostru, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței nr.1 persoanele detașate s-au întors la instituțiile lor. Am rămas cu un deficit consistent de personal, ca și la MAE și la alte instituții de stat, neexistând cadre pregătite pentru domenii specifice. În ICR nu se fac angajări, nu poți să faci pentru că există dispoziții legale care nu te lasă. Pe de altă parte, dacă ești demnitar ...legea îți permite să îți iei consilieri care nu sunt angajați pe durată nedeterminată, ci activează la cabinetele demnitarilor pe perioada mandatului demnitarului”, a declarat dl.Krizbai pentru Radio Europa liberă.
Despre experiența consilierilor, care se presupune că pot ajuta în management, vicepreședintele ICR admite că ar fi necesar ca aceștia să fie aleși după abilități și competențe, dar își exprimă compasiunea față de tânăra nepoată a lui Ciolacu devenită „subiect politic”. Într-un interviu oferit agenției News.ro, președintele interimar răspunde tranșant la întrebarea dacă trebuie neapărat să fii într-un partid ca să lucrezi în domeniul cultural:„De cele mai multe ori, e un gir politic. Dacă respecţi nişte criterii, este acceptabil”. Și inacceptabilul a devenit astfel acceptabil: Andrei Novac, directorul Centrului Cărții și a editurii ICR, reclamat că este agresiv cu colegii, înjură, urlă etc. a rămas nesancționat și continuă să se poarte grobian.
Politica de personal, mai degrabă improvizată și atentă la nevoile decidenților politici, cu instituții din străinătate fără director (există totuși în procedură câteva propuneri), cu experți și referenți nemulțumiți de marginalizare, de condiții de lucru proaste, cu sistemul IT nefuncțional multă vreme, de lipsa de transparență, ICR a cunoscut un declin vizibil în ultimii ani.
Bilanțul celor doi ani de președinție ai Lilianei Țuroiu, plecată brusc directoare la Bruxelles, publicat de Radu Carp sub titlul Institutul Cultural Român, BILANȚ 2017-2019. Doi ani de teleormanizare, scoate în evidență câteva cifre din raportul Curții de Conturi: 70 de persoane aduse prin detașare de la diverse SRL-uri; 11 contracte cu jumatate de normă, fără concurs; drepturi salariale necuvenite în sumă de 848.000 lei. Nici zvonul că președintele interimar și vicepreședintele ar aplica modelul Țuroiu, alegând să plece directori la o reprezentanță în străinătate, nu se confirmă:„Tehnic, nici nu am avea unde, fiindcă locurile sunt ocupate, iar propunerile făcute sunt în procedură, deci valide”, ne-a lămurit vicepreședintele Krizbai.
ICR și MAE – povestea subordonării
Prin Legea 356/2003 de organizare și funcționare a ICR, Ministerul Afacerilor Externe asigură cheltuielile administrative, locațiile, indemnizațiile angajaților reprezentanțelor ICR din străinătate, iar ICR are buget pentru evenimentele culturale, pentru personalul și activitatea din țară. Evident că, fiind ele însele misiuni diplomatice ale României, institutele din străinătate se află în relație cu ambasadele românești din țările respective. Legea nu prevede o ierarhie decizională, însă, în toate epocile au fost ambasadori care au dorit să controleze activitatea ICR. De cele mai multe ori însă există o relație de colaborare. Există informații că, de la nivelul conducerii actuale a ICR, s-ar dori o modificare a legii în sensul transformării instituțiilor din străinătate în secții sau departamente culturale în subordinea MAE. Avantajul pentru conducere ar fi că șefii ar deveni diplomați (nu diplomați asimilați ca acum) și ar putea dezvolta cariere în MAE. Ministerul Afacerilor Externe ne-a răspuns oficial la întrebarea dacă există o propunere de acest fel.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele: Institutul Cultural Român este subordonat Senatului României, prin Comisia de cultură a acestuia. În conformitate cu art. 15 - (1) din Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, republicată, activitatea externă a ICR se desfășoară prin institutele culturale românești din străinătate (ICRS), care sunt subordonate administrativ Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, în conformitate cu art. 15 - (2) din legea sus-menționată, ICR își desfășoară activitatea în colaborare cu misiunile diplomatice sau cu oficiile consulare din țările respective.
La nivelul MAE nu se află în lucru sau în consultare, la acest moment, niciun proiect de act normativ care să aibă în vedere modificarea actelor normative menționate mai sus”.
Dealtfel, și vicepreședintele Bela Dan Krizbai a confirmat că nu a existat o discuție oficială, nici la nivel decizional, nici la nivel instituțional, despre trecerea ICR la MAE.
Bugetul în scădere, deplasările în creștere
Bugetul culturii nu a fost nicodată privilegiat, așadar scăderea bugetului anual al ICR intră în algoritmul cunoscut. De la peste 14 milioane de Euro în 2017, bugetul a scăzut în 2019 la 13 milioane, cu o rectificare în minus de 4 milioane de lei. Asta nu a împiedicat șefii ICR să facă deplasări costisitoare, fiindcă legea le permite bareme de miniștri și secretari de stat în delegații.
Cheltuielile de personal de la București au luat din acest buget aprox.26%. În 2018, recordul de călătorii în străinătate l-a bătut Liliana Țuroiu, ale cărei deconturi, multe fără referate de fundamentare, după cum a stabilit Curtea de Conturi, se întind pe cel puțin 18 tabele însumând zeci de delegații în valoare de aproape 40.000 de euro. Președinta de atunci a ICR a vizitat repetat Paris, Londra, Lisabona, Viena, Berlin, Bruxelles și, printre ele, Sinaia, Brașov, Timișoara. Cum cunoașterea limbilor străine este în prezent facultativă la ICR, nici doamna Țuroiu n-a excelat. Mutarea la cerere la ICR Bruxelles, lângă soț, pentru a se ocupa de Europalia, a fost o mișcare pe cât de neobișnuită, pe atât de confortabilă pentru familie.
În 2019, șefii ICR au călătorit în străinătate de numai 67.000 Euro. Auditul financiar al Curții de Conturi pe 2018 a constatat „denaturări semnificative ale situaţiilor financiare”. Procedurile absente la deplasări externe au dus la deconturi incorecte, modul de stabilire și urmărire a veniturilor și cheltuielilor a fost deficitar, sistemul de control intern managerial nu a funcționat, referenții, coordonatorii de proiecte nu au ținut o evidență clară a evenimentelor culturale și a deconturilor prevăzute în contractele cu artiștii. Cu alte cuvinte, dezordine instituțională, care generează pierderi. Constatările Curții de Conturi nu au alarmat suficient instituția, astfel că măsurile prevăzute în raport au fost în parte neglijate. Achizițiile au fost făcute, în marea lor majoritate, prin negocieri fără publicare prealabilă, transporturile constitund obiectul unor licitații pe SEAP. Un eveniment major, așa cum a fost Europalia, a dat cu atât mai mult bătăi de cap în cheltuirea celor 4,5 milioane de Euro alocate, în partaj cu belgienii.
Europalia, o reușită românească și câteva semne de întrebare
Raportul de activitate pe 2019 publicat în aprilie pe site-ul ICR descrie evenimentele celor 18 institute din străinătate și pe cele de la centru. Festivalul internațional de artă Europalia este vedeta acțiunilor și este considerată o reușită culturală românească.
În interviul oferit agenției News.ro, președintele interimar Mirel Taloș evalua cantitativ acțiunile ICR la aproape 3000 anual, cu 600 de proiecte în Centenar și cu 120.000 de vizitatori la expoziția Brâncuși. Sublimarea formei, eveniment central al Europaliei la BOZAR, în Bruxelles. Europalia ca proiect de țară a fost transferat prin OUG 18/2018 de la Ministerul Culturii la ICR.
„Nu am fost implicat, am avut și o anume precauție fiindcă, se știe, cu Liliana Țuroiu nu aveam chiar o relație de amiciție. Am dezavuat întotdeauna atitudinile pe care le-a avut în calitate de președinte al ICR și la felul cum a condus instituția. Prin reprezentanța de la Bruxelles noi am susținut proiectul, deși, ca vicepreședinte, nu am fost de acord cu această mutare de la Ministerul Culturii, considerând că prin legea noastră de funcționare trebuie să promovăm cultura română în lume prin reprezentanțele noastre. Pentru asta avem o infrastructură limitată, iar acesta era un plus. Dar, dacă așa s-a decis la nivel de guvern, am zis OK, va trebui să facem. Cred că acest proiect de țară a ieșit foarte bine. Nimeni nu poate spune că evenimentele Europalia au știrbit imaginea României, că ne-au ofilit, că ne-au pus într-un con de umbră, a ieșit un eveniment care a adus plusvaloare culturală României”, a comentat vicepreședintele ICR pentru Radio Europa liberă.
ICR, sub semnătura încă președintei Țuroiu, a făcut o încercare îndrăzneață, solicitând Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) și Ministerului de Finanțe o exceptare de la legea achizițiilor pentru a cheltui mai simplu banii la Europalia, pretextând partajarea unor cheltuieli cu Belgia. ANAP a respins solicitarea arătând că „nu se susține, instituția noastră neidentificând caracterul de excepție a serviciilor necesar a fi achiziționate”. Sumele cheltuite au fost astfel fracționate încât să nu necesite licitații, deci s-a apelat la achiziții directe, greu de analizat sub denumiri generice ca „Servicii artistice” sau „Servicii asigurări bunuri”.
O sumă consistentă de peste 900.000 lei a fost contractată cu Wasp Studios s.r.l. pentru nouă spectacole în programul Europalia. Printre prevederile contractuale figurează condiția ca producțiile finanțate să fie creație proprie originală. Totuși, proiectul Un lux pe care nu ni-l putem permite inclus în pachet a fost finațat de AFCN cu 80.000 lei în sesiunea a II-a la secțiunea Arte vizuale.Titlul proiectului sună, în aceste condiții, a ironie. Și serviciile de asistență software, plătite generos cu 111.420 lei firmei Prosoft, dau un spectacol comic, printre repetatele sesizări că echipamentele, softul, internetul nu funcționează cum trebuie.
Fără să fie o campanie media împotriva ICR, criticile aduse arată o imagine dezolantă, pe care o resimt artiștii și publicul. Redeschiderea Institutului Cultural Român cu un maraton liric intitulat Noapte de muzică și poezie, în grădina institutului de pe Aleea Alexandru, este o formă timidă de adaptare cerută de criza pandemiei, mai dificilă în instituțiile anchilozate.
Pandemia și interdicțiile ei nu pot, totuși, acoperi acești ani fără glorie. Scriitorul Mircea Cărtărescu își amintea anul trecut:„Se-mplinesc şapte ani de la protestul papioanelor. Atunci am ieşit în stradă, în faţa clădirii ICR, în semn de protest faţă de distrugerea instituţiei de către un PSD în iureş antidemocratic. Timp de câţiva ani, ICR-ul lui Horia-Roman Patapievici (secondat de Tania Radu şi Mircea Mihăieş) fusese cea mai eficientă şi mai profesională platformă de promovare a culturii româneşti în lume”. Iar poeta Ioana Nicolae punea degetul pe rană:„Când recuperăm totuşi ICR-ul? Că e sinistru ce s-a petrecut în anii ăştia”.
