- Iranul și Hezbollah vor pune presiune pe statele arabe, unde vor continua protestele împotriva diplomaților israelieni.
- Protestele împotriva diplomaților israelieni se vor extinde în Europa.
- Hamas va încerca să folosească momentul pentru a impune o nouă clasă politică inclusiv în Cisiordania.
- Palestinienii sunt singurii care pot alege o altă variantă politică în locul Hamas.
- Israel nu va renunța la un răspuns către Hamas.
- O confruntare cu Hezbollah, dacă va fi, va fi de durată mai lungă.
- Statele arabe, inclusiv Egipt, nu doresc să preia palestinieni pentru că, istoric, aceștia au creat probleme în zonă și au încercat schimbarea regimurilor politice legitime.
Europa Liberă: La ce putem să ne așteptăm în perioada următoare, după incidentul de la spitalul unde au murit aproximativ 500 de civili?
Ovidiu Raețchi: Putem să ne așteptăm la tentativa de a pune presiune pe guvernele din statele din jurul Israelului prin intermediul mulțimilor controlate, în fond, de către Iran și de către Hezbollah, într-o formă sau alta. Din Liban, am văzut atacurile în desfășurare, pot fi în Iordania, unde sunt 2 milioane de refugiați palestinieni, care, la rândul lor, ar putea fi instrumentalizați pentru astfel de atacuri.
În Egipt va fi ceva mai greu, pentru că regimul Abdel Fattah el-Sisi este un regim militar cu control destul de strict asupra mulțimilor, care nu va permite manifestații controlate de Frăția Musulmană, organizație care, după îndepărtarea lui Mohamed Morsi de la putere, din 2012, a fost interzisă din nou în Egipt.
Valuri potențiale vom putea vedea și-n Maroc, unde sunt deja apeluri pentru retragerea reprezentanților diplomatici israelieni. Astfel de apeluri au la bază avertizări ale serviciilor secrete. Deci ceva era în desfășurare, cineva pregătea ceva la adresa diplomaților străini. Practic, e acel termen pe care îl folosim atât de des în ultima perioadă, de război hibrid. Îl vedem acum într-o formă de agresiune militară la adresa diplomaților neasumată.
Înainte de a dezlănțui Hezbollah din punct de vedere militar în Liban, Iranul va încerca să dezlănțuie toate aceste grupuri, aparent mulțimi protestatare, dar în fapt batalioane de asalt bine antrenate și coordonate.Ovidiu Raețchi, istoric
Or, un atac la adresa diplomaților, spun cutuma diplomatică și cutuma internațională, este un atac de o gravitate excepțională. Numai că, pentru a fi neasumat, sunt instrumentalizate mase bine controlate din Liban.
Am văzut în imaginile transmise acum de toate televiziunile tineri de 16-25 de ani care acționează la fel, sunt îmbrăcați la fel, își acoperă fețele.
Acolo nu sunt niște protestatari spontani, sunt niște structuri militare de destabilizare civilă, care sunt, în mod evident, coordonate de Hezbollah și care au profitat de controlul pe care Hezbollah îl are asupra statului libanez, pentru că reacția autorităților (libaneze-n.r.) a fost foarte târzie, deși existau informații din zona de intelligence că se pregătește ceva de genul ăsta.
Oamenii ăia care sunt puși acum în situația să lupte cu mulțimile controlate de Hezbollah, la rândul lor, primesc salarii în măsura în care le-au mai primit în Liban în ultimele luni.
Se gândesc că pot pierde și acele salarii dacă cumva arată prea mult zel în misiunea de a restabili ordinea și de a păzi diplomații americani.
Europa Liberă: Ne putem aștepta la o schimbare de regim în Teritoriile Palestiniene?
Ovidiu Raețchi: Cisiordania are avantajul unei perioade mult mai liniștite față de Gaza, o perioadă în care acolo investițiile au început să dea roade, o perioadă în care avem deja o generație mult mai interesată de stabilitate, o perioadă în care destabilizarea pe care o va încerca Hamasul s-ar putea să nu aibă același efect pe care îl are în Gaza, unde nu prea există motive pentru a spune „nu” războiului, inclusiv motive de ordin economic, motive care țin de proprietate.
Fără îndoială că Hamasul va încerca să folosească momentul ăsta pentru a prelua controlul și în Cisiordania și a deveni el reprezentantul poporului palestinian, în timp ce Statele Unite au dat senzația că vor să încurajeze mișcarea de sens opus, să încurajeze un Mahmoud Abbas care să preia autoritatea în Gaza.
Din păcate, problema cu Abbas e că e bătrân, că n-a fost niciodată un politician foarte carismatic și ofertant pentru palestinieni, nici măcar când era în formă, când era pe val, când ar fi trebuit să câștige fără probleme alegerile în Gaza.
Gândiți-vă că, atunci când Hamas a câștigat, în 2006 în Gaza, Abbas s-a bucurat de sprijinul întregii comunități internaționale. Hamasul, dimpotrivă, a fost descurajat de toată comunitatea internațională, pe bună dreptate. Totuși, Hamas a reușit să-și convingă concetățenii să-l voteze.
Din perspectiva comunității internaționale, miza reală este să avem o voce diplomatică responsabilă pentru întreaga Palestină. E limpede că această acceptare, tolerare a unei voci de tip terorist într-o fâșie importantă din teritoriul palestinian a fost o eroare și că singurul mod în care, în zonă, se vor putea face progrese este să se stabilească o singură voce a poporului palestinian.
Problema e că singurii care pot face asta sunt chiar palestinienii și că nu e exclus ca, în momente din astea fierbinți, să se poziționeze în tabăra care are capacitatea să dezinformeze mai bine. Și tabăra care pare să dezinformeze bine acum e Hamasul.
Ne amintim că în Războiul din Golf, masele palestiniene au ieșit să protesteze în favoarea lui Saddam Hussein, deși acesta atacase un stat arab înfrățit, care-i ajutase, de-a lungul timpului, inclusiv pe palestinieni. Acela a fost un moment în care palestinienii au pierdut inclusiv sprijinul statelor din jur, statelor bogate - Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită. Toate au devenit foarte sceptice văzându-i pe palestinieni cum strigă numele lui Saddam Hussein.
Europa Liberă: Într-un interviu pentru Europa Liberă ambasadorul Palestinei la București vorbea de faptul că rezolvarea situației s-ar putea face prin recunoașterea statului Palestina. Cât de departe credeți că vor merge cu acest gen de solicitări oficialii palestinieni?
Ovidiu Raețchi: E o solicitare foarte veche. Marea eroare rămâne una originară, statul Palestina nu și-a proclamat independența în 1948, atunci când a făcut-o și Israelul.
Problema statului palestinian este că, dacă în fondarea sa și în actul acesta de recunoaștere internațională ai un actor precum Hamas, un actor care a demonstrat că și atunci când exercită puterea se gândește tot la acțiuni teroriste și tot la distrugerea Israelului, e că, recunoscând un stat, recunoști dreptul lui de a avea armată. Gândiți-vă cum ar arăta Hamas cu tancuri, cu armament greu, cu tipul de armament pe care îl poate avea o armată regulată care aparține unui stat recunoscut de comunitatea internațională.
Eu cred că toți am fi dispuși să avem această discuție, dar doar în momentul în care există o etapă în care palestinienii din ambele blocuri - Fâșia Gaza și Cisiordania - câștigă cumva încrederea comunității internaționale că nu se mai află în faza apelului constant la distrugerea statului Israel.
Europa Liberă: De cealaltă parte, ce ne putem aștepta de la israelieni în perioada următoare: urmează o invazie terestră, care deocamdată vedem că se amână?
Ovidiu Raețchi: Tipul ăsta de atac hibrid prin intermediul ambasadelor și mulțimilor dezlănțuite va genera un plus de presiune pe Israel să-și amâne acțiunea terestră.
Mi-e greu să cred că Israelul va accepta să facă asta, pentru că ar însemna să renunțe foarte rapid la dreptul său de autoapărare. Cred că va exista presiune mare în momentul de față din partea statelor panicate de aceste proteste care se vor extinde și în Europa la un moment dat, pentru ca Israelul să oprească incursiunea terestră.
Dar, repet, nu văd cum Israelul ar putea să accepte ca, după ce a fost atacat, după ce a eșuat în misiunea de a-și proteja cetățenii, să oprească misiunea militară de răspuns.
Obiectivul de a decapita Hamas și brigăzile Al-Quassam rămâne un obiectiv moral și corect pentru un stat care dorește să-și exercite funcția de autoapărare absolut legitim.
Europa Liberă: Am văzut că Statele Unite, în afară de faptul că și-au reafirmat sprijinul necondiționat față de Israel, au transmis, prin intermediul președintelui Biden, mesajul că palestinienii nu reprezintă Hamas. În același timp, nu vedem o detensionare la granița dintre Egipt și Gaza. Ne putem aștepta totuși la o mutare de populații sau putem vedea cetățeni străini care reușesc să iasă din interiorul Gaza? Vorbim și de 250 de cetățeni români.
Ovidiu Raețchi: Din informațiile pe care le avem noi până acum, refugiații palestinieni sunt distribuiți - sunt 2 milioane în Iordania și în jur de 500.000 în Siria și Liban și peste 50.000 în Egipt. Sunt fără drept de rezidență permanentă. Poziția istorică a Egiptului a fost de a considera, pe de o parte, din punct de vedere politic și economic, refugiații palestinieni o probabilă amenințare.
Pe de altă parte, Egiptul a dorit să-i forțeze, mai ales în perioada Yasser Arafat, ca ei să rămână în Palestina. Scopul era de a a avea un potențial diplomatic care să legitimeze existența statului palestinian. Gândiți-vă că această politică a Egiptului de a descuraja orice trecere dinspre Gaza durează din '47-'48.
Dacă aproape un secol au fost atât de convinși și au avut atâta continuitate în susținerea închiderii ieșirii prin Rafah, am mari îndoieli că, în contextul ăsta atât de exploziv, își vor deschide trecerea.
Dacă erau dispuși să o facă, soluția evidentă ar fi fost o tabără securizată în Sinai. Nu ar fi creat o presiune foarte mare de tip securitar, pentru că Sinai e, totuși, un deșert uriaș, de unde nu poți să desfășori mari operațiuni teroriste.
Dar deschiderea asta nu pare să existe din rațiuni politice, mai degrabă decât din rațiuni de securitate, că sunt convins că un terorist care ar încerca să treacă prin Rafah ar fi recunoscut fie de israelieni, care fac ei o verificare la ieșire, fie de egipteni. Ar exista informații. Varianta cu extragerea inclusiv a cetățenilor străini pe mare e o variantă mai solidă acum, mai ales în condițiile în care, iată, mulțimile încep să devină violente.
Și atunci, e posibil ca teama egiptenilor să fie că, în momentul în care este deschisă trecerea, zona să fie destabilizată de o manifestație publică, de violență sau de proteste sau de o tentativă disperată de a ieși cu orice preț din Fâșie.
Europa Liberă: Există un port suficient de mare în Gaza?
Ovidiu Raețchi: Port cât de cât rezonabil acolo e mai degrabă în dreptul orașului Gaza. Asta e una dintre problemele de dezvoltare a regiunii că, în loc să se ocupe de dezvoltare, s-au preocupat de cumpărarea de rachete. Și tentativele de a aduce ajutoare au fost tot în sud, unde nu știu câte facilități portuare există, dar țărmul e o plajă care ar permite o oarecare debarcare improvizată - fie pentru ajutoare, fie pentru îmbarcare de refugiați. Aceasta este soluția vehiculată de americani de salvare a cetățenilor lor pe mare.
Dar s-ar putea să fie o problemă de securitate pentru că, odată ce trimiți americani la doi pași de Hamas să recupereze cetățeni, ai acolo un potențial atac terorist la adresa americanilor.
Europa Liberă: Cum ar putea escalada conflictul, pe lângă atacurile asupra diplomaților occidentali? Ne așteptăm la un atac din partea Hezbollah?
Ovidiu Raețchi: Ar fi pasul doi. Depinde foarte mult de Iran, de cum își gândește strategic mutarea. Mutarea e la Teheran. Așa cum am mai spus, nu e o situație uzuală în Orient, în care Hezbollah să lanseze un conflict scurt, de două-trei săptămâni, cu Israelul. Dacă Hezbollah atacă, va fi un război pe viață și pe moarte între Israel și Hezbollah.
Așa cum vom avea un război pe viață și pe moarte în raport cu Hamas. Dacă Hezbollah atacă, Israelul va încerca să distrugă inclusiv Hezbollah ca organizație militară, deși e mult mai greu decât cu Hasmas, inclusiv pentru că spațiul pe care se va duce lupta e mai mai mare. Dar una dintre problemele reale cu care ne confruntăm e că am intrat în faza aia de turbulență în care orice pronostic poate fi dat peste cap sau orice comportament rațional poate fi contrazis de o desfășurare emoțională necontrolată.
Acea explozie de la spital, care pare tot mai credibil să fie un accident produs de Jihadul Islamic, a schimbat toată paradigma în regiune și a declanșat ziua mâniei.
Nimic din ce s-a întâmplat militar la acea oră nu ne arată că Israelul a desfășurat ceva acolo în zonă. Nu pare - cel puțin din dovezile de până acum - nici să fie o înscenare a Hamas, deși Hamas e principalul beneficiar. Pare să fie acest gen de accident care îți schimbă istoria: de fapt, o lansare eșuată pe care toată lumea o interpretează ca pe o lovitură israeliană și care oferă brusc Hamas un avantaj tactic în raport cu masele arabe, pe care nimeni nu-l luase în calcul.
Europa Liberă: Cât de radicalizată este populația din Gaza? Se vorbește inclusiv de asta.
Ovidiu Raețchi: E o populație care n-a văzut sau a văzut foarte puțin alternativa, n-a văzut o lume normală, n-a văzut, n-a ascultat un mesaj, un discurs de tip liberal, de tip pacifist niciodată. Nu e ca și cum poți să alegi între Hamas și o mișcare progresistă de acolo, din Gaza.
Și atunci, în momentul în care ești crescut într-un anumit spirit în care singurul mesaj la care ești expus este mesajul ăsta de tip jihadist, radicalizarea este inevitabilă. În momentul în care asiști la niște pierderi de vieți omenești cu caracter civil.
Mai ales că acolo e granița atât de subțire, orice luptător Hamas, în secunda în care și-a aruncat mitraliera, devine un civil în maiou și în papuci. E suficient un moment din ăsta de explozie de violență, în care vezi copii uciși într-un spital, ca toată încărcătura aia de ideologie jihadistă să se activeze cumva. De obicei, suportul pentru Hamas, de undeva de la 30%- 25%, în măsura în care ne putem încrede în sondaje în momentele pașnice, urcă peste 50%, în momentele de violență.
Europa Liberă: Mai era o întrebare pe care ne-o punem toți: de ce nimeni din lumea arabă nu-i vrea pe palestinieni?
Ovidiu Raețchi: Pentru palestinieni există două paliere. Există palierul în care palestinienii trebuie să rămână în Gaza și în Cisiordania pentru a păstra pretențiile arabe asupra teritoriului. Cu cât ei pleacă, cu atât un stat palestinian e mai puțin probabil, e mai puțin legitim.
Credeți-mă că foarte mulți dintre ei ar prefera să trăiască în Emiratele Arabe Unite decât să trăiască în Gaza, dar nu li s-a dat această șansă. Și, în al doilea rând, în timp, a apărut o anumită reticență, în diferite etape istorice, a statelor arabe față de palestinieni. Întâi, reticența din anii 70, din Iordania, când Yasser Arafat a încercat să preia puterea de la regele Abdullah pentru a forma Palestina acolo, în Iordania.
Apoi, senzația că refugiații palestinieni au destabilizat Libanul, după 1970 până în 1982, când Arafat a fost izgonit și din Liban. Ulterior, nemulțumirea față de poziția palestinienilor în contextul războiului din Golf, când ei nu mai sunt păstrați de către statele din Golf ca angajați foarte bine plătiți și sunt trimiși în Palestina.
Acela a fost momentul când a existat o dezangajare a statelor din Golf, când i-au văzut pe palestinieni solidarizându-se cu Saddam Hussein.
