Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: Nu ne vom opri și vom lua măsuri mai dure pentru limitarea răspândirii virusului


Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni

Președintele Iohannis a făcut, luni, în cadrul unei declarații de presă, un apel la români pentru a respecta măsurile autorităților și a menține izolarea socială necesară pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus.

Șeful statului a subliniat că, până acum, s-au luat măsuri restrictive gradual, iar ele vor continua și vor fi mai dure pentru a se asigura prevenirea răspândirii coronavirusului.

Declarația integrală a președintelui Iohannis

Klaus Iohannis:

  • Țara se confruntă cu situația tragică a primelor decese de coronavirus
  • Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate
  • Noul coronavirus are o particularitate aparte și poate fi letal pentru persoanele în vârstă
  • Dragi pensionari, nu vă expuneți inutil unui risc uriaș. Limitați orice deplasare în afara celor strict necesar
  • Izolarea socială este calea de urmat pentru a ne proteja
  • Urmează săptămâni critice, care vor pune la grea încercare toate capacitățile statului
  • În aceste zile și lunile care urmează solidaritatea trebuie să fie realitatea noastră de zi cu zi, având grijă de sănătatea noastră și protejându-i pe cei de lângă noi
  • Adevărata forță a unei națiuni e capacitatea de a avea grijă unii de alții, de a nu abandona pe nimeni
  • Fiecare zi în care am contribuit la limitarea infecției e o zi mai aproape de finalul crizei
  • Să fim responsabili și să nu contribuim la continuarea unei perioade grele
  • Cu atât mai reprobabile sunt încercările unor politicieni de a folosi să câștige capital politic. E un cinism înfiorător
  • Gravitatea situației e fără precedent și tocmai de aceea trebuie să ne unim forțele pentru a izbândi împreună
  • Vă asigur că statul român face toate eforturile pentru a depăși această încercare
  • Împreună cu premierul și miniștrii evaluăm măsurile. Măsurile au fost luate gradual
  • Ca om care iubește democrația, orice restrângere a exercitării drepturilor fundamentale mă mâhnește profund
  • Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri mai dure când va fi nevoie
  • Va veni un nou pachet de măsuri economice
  • România nu e unde ne dorim, dar acum nu e nici pe departe momentul de căuta țapi ispășitori pentru deciziile greșite din trecut
  • Tot ce avem la dispoziție, toate resursele, toate intrumentele fiscale sunt puse în slujba sănătății românilor și firmelor care trec prin momente dramatice
  • În momente de cumpănă arătăm cine suntem cu adevărat. E timpul compasiuni
  • Eu cred în noi, românii, în forța noastră interioară și știu că uniți putem răzbi și de această dată, așa cum am făcut-o de nenumărate ori în trecut!

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG