Linkuri accesibilitate

Coronavirus, 576 de cazuri în România: 143 cazuri noi doar în ultimele 24 de ore


Carantina coronavirus
Carantina coronavirus

Autoritățile au confirmat 143 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 576, dintre care 15 pacienți fiind internați la terapie intensivă, șapte în stare gravă. Printre cazurile noi se numără și cel al unui deținut încarcerat le Spitalul Penitenciar Jilava.

Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

Până astăzi, 23 martie, 4 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova, Iași și Suceava, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire, cea mai mare creștere înregistrată pe teritoriul României.

Unul dintre cazurile noi este cel al unui deținut care în data de 11 martie, a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale. În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19).

Grupul de Comunicare Strategică precizează că deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie, pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.

Grupul de Comunicare Strategică transmite că, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Grupul de Comunicare Strategică a mai anunțat că, în total, au fost întocmite 141 de dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor și au fost acordate 665 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG