Chiar dacă a fost acordat nu unui jurnalist, ci unui parlamentar din formațiunea politică pe care Ion Iliescu a condus-o în trecut, interviul amplu este în sine un eveniment, întrucât marchează primele declarații publice ale fostul președinte al României din ultimii șapte ani.
În discuția publicată ca primă parte a unui podcast realizat de Ionuț Vulpescu, pe 3 martie, când fostul președinte a împlinit 94 de ani, Ion Iliescu vorbește despre motivațiile sale politice din trecut și despre clasa politică actuală.
„Regret unele momente și episoade de după Revoluție!”
Interviul acordat de Ion Iliescu nu abordează explicit temele cele mai controversate cu privire la fostul președinte, precum dosarul Revoluției și dosarul Mineriadei, în care a fost inculpat pentru infracțiuni împotriva umanității.
Asta după ce, în iunie 1990, a chemat mineri din Valea Jiului pentru a înnăbuși manifestațiile pentru democrație din Piața Universității din București.
În interviu, Ion Iliescu a declarat că „retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situații, întâmplări din primii ani de după Revoluție, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil.”
El spune că România a avut de făcut și o tranziție morală, nu doar economică și că „o democrație sănătoasă presupune iertare, nu uitare, și adevăr, nu mistificare.”
Fostul președinte a ținut să le mulțumească celor care l-au susținut în parcursul politic și chiar „celor care nu au fost de acord cu ideile mele politice.”
„Așa e firesc în democrație. Nu ne putem întoarce la lumea de dinainte de Revoluție. De la un punct încolo însă, din nefericire, viața înseamnă o bătălie pentru memorie, pentru adevărul relațiilor dintre oameni și gestionarea pierderii celor dragi”, a mai spus Iliescu.
Ion Iliescu nu se consideră „răul cel mai mic”
În același interviu, el ținut să spună că a reușit să fie ales președinte, dar nu pe baza logicii răului cel mai mic.
„Semnalez că politica, atunci când eu am îmbrățișat acest drum, nu era un domeniu al consolării prin validarea răului cel mai mic pentru o societate, o dată la patru sau la cinci ani. Iar dacă e ceva disfuncțional la nivelul democrațiilor contemporane – unde distincția dintre Vest și Est s-a erodat – e faptul că succesul în politică e rezultatul acestor forme de pesimism și de scepticism prin care nimeni nu mai acordă voturi favorabile, ci doar voturi negative”, a declarat Ion Iliescu.
În opinia fostului președinte „e important să știi că nu ai câștigat meciurile pierdute de alții” sau „că ai fost ales pentru că alții au fost respinși”, respectiv „că ai fost preferabil pentru că alții au fost indezirabili.”
„Și tocmai de aceea, trebuie să spun, eu nu am reușit prin matematica cinică a răului cel mai mic”, a declarat cel care a condus România, ca președinte, între 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.
Dacă primele două mandate de președinte au fost câștigate de Ion Iliescu pe fondul influenței avute încă de la începuturile revoluției și al aderenților pe care și i-a câștigat, cel de-al treilea, obținut în 2000 a fost perceput de opinia publică tocmai ca un rezultat al logicii de tipul „răul cel mai mic.”
Atunci, Ion Iliescu, care câștigase prima rundă a alegerilor prezidențiale, s-a impus în al doilea tur al alegerilor în fața lui Corneliu Vadim Tudor, candidatul formațiunii cu tentă extremistă România Mare.
Posibilitatea ca un candidat cu mesaje extremiste să devină președintele țării a generat o mobilizare în favoarea lui Ion Iliescu, ales în cele din urmă președinte pentru un nou mandat.
Asta deși în 1996, românii optaseră deja pentru o schimbare, alegându-l ca șef al statului pe Emil Constantinescu, reprezentantul Convenției Democratice din România (CDR).
Fostul șef al statului mai spune că a dat startul modernizării României, aceasta fiind „cea mai mare realizare din mandatele mele”. „Ține de modernizarea României în acești trei pași: o Constituție pe măsură, pentru o țară integrabilă și integrată în UE și NATO.”
El a evidențiat că prin Declarația de la Snagov, din 1995, când toți liderii politici s-au reunit și au agreat strategia de integrare a României în Uniunea Europeană, a reușit „ceea ce în ultimii ani nu s-a mai putut: depășirea concurenței politice, a vanităților individuale, a orgoliilor de partid și a personalităților fiecăruia.”
„Spiritul de la Snagov” ar fi trebuit să reprezinte „un precedent pentru dialogul politic de acum”, însă „e ceva în felul de a fi al României de astăzi care arată că e prinsă într-o oarecare stagnare.”
„Mai simplu spus, inițiativele ei de modernizare politică au încremenit pentru că ceea ce ar fi extraordinar de dificil azi, dar nu imposibil, la masa partidelor, e un Consens de la Snagov, adică, o cooperare între rivalii politici, dincolo de vanitățile lor provizorii, pentru binele de lungă durată al României.”
„Cultura confruntării bate cultura construcției”, mai spune el, iar din acest motiv „e foarte greu, când singura ta recuzită politică e inducerea stării de tensiune, să mai creezi ceva.”
Adversarii politici se respectă astăzi mai puțin și „au feudalizat domenii de intervenție, au subestimat capacitatea dialogului, au ratat profesioniști”, afirmă Ion Iliescu.
„Văd mulți meșteri, nu maeștri ai politicului. Iar asta se traduce în vulnerabilitățile politice ale societății noastre”, adaugă Iliescu.
El mai susține că, în prezent, prioritatea agendei politice românești ar trebui să fie reducerea inechităților.
Fără nostalgie pentru comunism
El a făcut de altfel și o incursiune în ceea e l-a motivat la intrarea în politică și a vorbit inclusiv despre relația de prietenie și iubire cu soția sa, Nina Iliescu.
Iliescu a subliniat că „am fost și am rămas întreaga viață un om de stânga” și „credința în valorile stângii m-au determinat să aleg politica.”
„Vedeam lumea printr-un spectru al valorilor insuflate de stânga, și am ales întâi cu inima o judecată de credință: aceea că fără egalitatea dintre indivizi nu poți crea o lume rezonabilă în care alegerile și libertățile lor să conteze.”
El a vorbit despre faptul că a fost practic crescut de bunici, tatăl său fiind închis, pentru un manifest de 1 mai, în timpul regimului legionar, fiind ulterior exclus din Partidul Comunist, pentru diferențe de opinie cu Gheorghiu-Dej.
Pe de altă parte, în ceea ce-l privește, fostul șef al statului spune că nu este nostalgic după comunism.
„Nostalgie pentru oamenii care au trăit în comunism, poate, dar pentru comunism, nu. Nostalgie pentru anii aspri ai comunismului pot avea doar cei care n-au trăit sub modelul coreean importat în ceaușism”, a mai declarat Ion Iliescu.
