Zelenski: Încă nu vedem o retragere a Rusiei
Președintele Ucrainei a reacționat la informațiile lansate de Rusia, potrivit cărora își retrage o parte din trupele de la graniță.
„Ca să fiu sincer, reacționăm la realitatea pe care o avem și nu vedem încă nicio retragere”, a spus Zelenski, miercuri, aflat la un teren de antrenament militar din vestul Ucrainei.
„În ceea ce privește amenințarea, am spus de multe ori că suntem calmi în legătură cu orice amenințare, deoarece ne amintim că toate acestea nu au început ieri. Acest lucru se întâmplă de mulți ani”, a spus el.
Zelenski a adăugat că „toată lumea va vedea” atunci când trupele rusești se vor retrage, dar că „deocamdată sunt doar declarații”.
Ministrul canadian al apărării, Anita Anand, a declarat că, deși speră să vadă dovezi ale retragerii trupelor rusești de la granițele Ucrainei, numărul acestora este în creștere.
„Escaladarea trupelor rusești la granița ucraineană, inclusiv în Belarus, este din ce în ce mai semnificativă. Așteptăm cu nerăbdare să vedem dovezi de retragere a trupelor din partea Rusiei. Dar trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate cu această escaladare semnificativă a trupelor rusești pe care am văzut-o în ultima săptămână”, a spus Anand, la reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles.
Kremlinul și înalții oficiali au ironizat presa occidentală pentru că a vehiculat data de 16 februarie ca fiind „data invaziei”.
„Aș dori să întreb dacă sursele americane și britanice de dezinformare ar putea publica calendarul invaziilor noastre viitoare pentru acest an. Aș vrea să-mi planific vacanța”, a scris purtătoarea de cuvânt a ministrului rus de externe, Maria Zaharova, pe rețelele de socializare.
„Noaptea a trecut ca de obicei. Am dormit liniștit. Dimineața am început ziua cu calm și profesionalism”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
SUA avertizează Rusia cu privire la declararea independenței regiunilor separatiste din Ucraina
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a afirmat miercuri că demersul Dumei de Stat de a recunoaște ca independente Lugansk și Donețk ar fi ilegal și ar atrage un răspuns rapid.
„Promulgarea acestei rezoluții ar submina și mai mult suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ar constitui o încălcare gravă a dreptului internațional, ar pune și mai mult sub semnul întrebării angajamentul declarat al Rusiei de a continua să se angajeze în diplomație pentru a ajunge la o rezolvare pașnică a acestei crize”, a declarat Blinken.
Blinken a mai spus că această acțiune „va necesita un răspuns rapid și ferm din partea Statelor Unite, în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri”.
Camera inferioară a parlamentului rus a votat marți o rezoluție prin care îi cere președintelui Vladimir Putin să recunoască republicile populare autoproclamate Donețk și Luhansk.
Măsura luată de Duma de Stat a Rusiei, dacă va fi aprobată, ar putea inflama un conflict mai amplu privind o consolidare militară rusă în apropierea Ucrainei, care a alimentat temerile occidentale că Moscova ar putea ataca țara vecină. Rusia neagă orice planuri de invazie și a acuzat Occidentul de isterie.