Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: Nu voi candida la alegerile parlamentare, indiferent de decizia pe care o va adopta Biroul Electoral


Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis

Președintele Iohannis a transmis pentru Europa Liberă că își va încheia mandatul la termen și că nu va candida la parlamentarele din decembrie, indiferent de decizia pe care o va lua vineri Biroul Electoral Central.

„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane”, a transmis Administrația Prezidențială pentru Europa Liberă.

La scurt timp după declarația transmisă pentru Europa Liberă, Administrația Prezidențială a reluat-o și pe pagina instituției.

Biroul Electoral Central (BEC) urma să decidă vineri, la solicitarea Partidului Național Liberal (PNL) dacă șeful statului poate candida independent pe listele unui partid.

Dacă răspunsul ar fi fost unul negativ, președintelui i-ar mai fi rămas ca unică opțiune pentru a putea candida să-și încheie mandatul cu trei luni mai devreme.

Surpriza a venit de peste Ocean, când Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în SUA, unde a participat la a 79-a reuniune a Adunării Generale a ONU, că el nu a dorit niciodată o lege care să-i permită să candideze la Senat din mandatul de președinte. Mai mult, el a dat asigurări că va avea grijă ca această lege să nu existe.

„Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar despre această lege pot să vă spun şi acum, fiindcă pentru mine este foarte clar: nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe”, a mai spus Iohannis.

Declarațiile lui Iohannis au fost făcute, însă, la o săptămână după ce liberalii au lansat proiectul de lege și doar după ce preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu, cu ajutorul cărora proiectul ar fi putut trece în parlament, a declarat că partidul său nu va vota inițiativa legislativă.

Președintele PSD a spus după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului că toți colegii săi au decis să nu voteze proiectul favorabil lui Iohannis și că nu reprezintă o prioritate pentru partidul său.

În urmă cu o săptămână, liberalii au lansat un proiect de lege care conține un singur amendament la legislația electorală prin care Klaus Iohannis ar fi putut candida ca independent pe listele PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie, înainte de încheierea mandatului de președinte al țării.

Liberalii, aflați în coaliție de guvernare cu social-democrații, aveau nevoie de majoritate pentru a trece în regim de urgență proiectul de lege în Parlament, pentru ca prevederile sale să se poată aplica la parlamentarele din acest an.

Proiectul primise avizul negativ al Consiliului Fiscal și pe cel favorabil de la Consiliul Legislativ. Ambele avize au caracter consultativ pentru parlamentari.

Florin Iordache, șef al Consiliului Legislativ și fost ministru al Justiției în guvernul Grindeanu, în 2017, care a dezincriminat penal prin ordonanță de urgență abuzul în serviciu pentru a-l salva pe șeful PSD de atunci, Liviu Dragnea, de problemele sale în justiție, a făcut și o reinterpretare a noțiunii de candidatură independentă, pentru a-i favoriza calea lui Iohannis către candidatura la parlamentare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG