Președintele Klaus Iohannis a retras luni 18 titluri de „Luptător
pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu rol
determinant”, în baza hotărârilor judecătorești definitive privind
respingerea cererii de acordare a calității de Luptător cu Rol Determinant, anunță Administrația Prezidențială.
Este vorba de: Vasile Bledea, Valentina Florentina Manta, Dumitru Petre, Elena Joiţoiu, Stelian Podărescu, Ioan Dorin Petrui, Ghiorghi Tănasă, Vasile Lăcătuş, Mircea Ştefan, Constantin Drăgoiu, Alexandru Man, Carnig Manuchian, Traian Dumbrăveanu, Vasile Mihai Ştefan Manţa, Aurora Samson, Dumitru Spirea, Constantin Oprişan, Vasile Vlad.
În aceeași zi, Iohannis a acordat titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” doamnei Moldovan Gabriela-Olimpia, arată sursa citată.
Pe 10 decembrie 2019, la 30 de ani de la Revoluție, Klaus Iohannis a fost cel care a semnat decretul prin care celor 18 le-a fost conferit titlul de luptător în Revoluție din decembrie 1989.
Parlamentul a modificat anul trecut legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, așa încât o serie de revoluționari fără merite deosebite în evenimentele de acum 32 de ani rămân fără certificatul de revoluționar și beneficiile ce decurg din deținerea acetuia.
Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist a început reverificarea certificatelor de revoluționar în baza cărora câteva mii de români beneficiază de o serie de facilități.
Comisia de verificare a stabilit că o serie de personaje care au beneficiat până acum de aceste drepturi, nu le merită.
Pentru retragerea acestor titluri, Secretariatul de Stat se adresează instanței de judecată și cere anularea certificatelor de revoluționar.
„Toată lumea se întreabă de ce se întâmplă acum? Este simplu. Anul trecut, Parlamentul a modificat legea. S-a reușit, la atâția ani de la Revoluție, să se introducă o formă de lustrație. Foștii demnitari și activiști de partid nu pot deține certificat de revoluționar. Inclusiv PSD-ul a votat legea, în sfârșit a votat PSD o lege bună”, a declarat pentru Europa Liberă Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989.
Verificarea certificatelor de revoluționar în baza noii legi se face la sesizarea oricărei persoane sau entitate juridică.
Asociația lui Mărieș a cerut Secretariatului să verifice condițiile de obținere a titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 în cazul fostului președinte Ion Iliescu.
Având în vedere că acesta a avut, înainte de 1989, mai multe funcții de conducere în structura partidului comunist, inclusiv secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR) comisia a votat în unanimitate demararea acțiunii de anulare a certificatului în instanță.
Un alt revoluționar care ar putea rămâne fără certificat este Alexandru Mironov, fost ministru al Tineretului și Sportului în anii 90. Apropiat de Ion Iliescu, scriitorul Alexandru Mironov a fost verificat la cererea activistului civic Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”. Alt personaj cunoscut care ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar este actorul Alexandru Arșinel.
În aceeași situație se află și fostul antrenor al echipei de fotbal Dinamo București, Corneliu Constantin Dinu, care are certificat de revoluționar după ce l-ar fi convins pe fostul tenisman Ilie Năstase să plece din țară pe 22 decembrie 1989 pentru a povesti despre protestele din București și Timișoara, pentru ca apoi să meargă la televiziunea de stat, singura televiziune la acel moment, și să vorbească mulțimii din curtea instituției.
Lor li se alătură europarlamentarul Vasile Blaga și fostul ofițer de informații în Direcția de Informații Externe (DIE), Silvian Ionescu.
Toți aceștia fac parte dintr-un lot de 67 de revoluționari verificați în baza noii legi, care se adaugă altor 277 de revoluționari care au fost dovediți în instanță că au colaborat cu Securitatea.
Potrivit legii, foștii lucrători ai securității și colaboratorii care au certificate de revoluționar sunt excluși de la plata indemnizației.