Linkuri accesibilitate

Ce înseamnă pentru războiul din Ucraina schimbarea de gardă de la Kremlin


Dmitri Kozak a fost numit de Vladimir Putin responsabil pentru relațiile cu Ucraina
Dmitri Kozak a fost numit de Vladimir Putin responsabil pentru relațiile cu Ucraina

Vladislav Surkov a fost demis, după ce a supervizat vreme de șapte ani politicile Kremlinului privind Ucraina - perioadă care a inclus și anexarea Crimeii, precum și interminabilul conflict din estul Ucainei, soldat cu peste 13.000 de morți.

Plecarea sa a dat naștere la speculații potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi pregătit de un compromis cu Kievul și cu Occidentul, precum și de o previzibilă închidere a războiului în Donbas. Dar unii analiști sunt sceptici, considerând că schimbarea ar putea fi mai degrabă la nivel de simbol și stil decât de substanță.

După mai multe săptămâni în care s-au vehiculat zvonuri despre posibila plecare a lui Surkov, Kremlinul a emis sec, pe 18 februarie, decretul care a oficializat demiterea acestuia. Cu o săptămână înainte, Dmitri Kozak, adjunctul șefului administrației prezidențiale, fusese promovat ca principalul om al Kremlinului pentru Ucraina.

Cardinalul și Pisica

„În noul său rol, Kozak coordonează și va continua să coordoneze tematica ucraineană”, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Surkov, supranumit în Rusia „cardinalul gri” pentru mașinațiunile sale politice de culise, a fost înlocuit cu Kozak, cunoscut și ca „Pisica Cheshire” (personajul din Alice din Țara Minunilor) pentru că este considerat impenetrabil.

Vladimir Putin (s) și Vladislav Surkov
Vladimir Putin (s) și Vladislav Surkov

La momentul apariției zvonurilor privind plecarea lui Surkov, Aleksei Cesnakov, un apropiat al Kremlinului și al lui Surkov - a fost citat cu aserțiunea potrivit căreia plecarea lui ar însemna „schimbarea cursului în privința Ucrainei”.

Și în Ucraina, mulți și-au arătat neîncrederea.

„Nu sunt convins că este o schimbare”, a declarat pentru serviciul în limba rusă al Europei Libere un fost parlamentar ucrainean, Serhi Visoțki. „Ucraina este o țară atât de importantă pentru președintele Putin încât nu va urma o schimbare. Cursul în sine este o mișcare graduală în sensul absorbirii complete a Ucrainei ca stat”, a adăugat el.

Observatorii de la Moscova sunt de părere, cu toate acestea, că înlocuirea lui Surkov cu Kozak ar putea marca încheierea simbolică a ambițiosului proiect „Novorosia” (Noua Rusie), asociat cu Surkov. Este vorba despre planul de anexare la Rusia a unor regiuni din Ucraina, precum Donețk și Lugansk, controlate de separatiști pro-ruși.

Nominalizarea lui Kozak ca responsabil pentru problema ucraineană, au fost de părere unii observatori, nu sugerează că Putin este pregătit de un compromis, ci de concentrarea sa pe securizarea unui statu-quo care ar putea să oprească integrarea Kievului în structurile occidentale și să creeze ocazia reafirmării influenței Moscovei asupra Ucrainei.

Analistul politic Dmitri Oreșkin, de la Moscova, plasează schimbarea de la Kremlin în contextul politicii interne ruse, determinată de încheierea actualului mandat prezidențial al lui Putin în 2024 și căutarea unei soluții la interdicția de a-l reînnoi, după cum prevede constituția.
Oreșkin este de părere că Putin dorește să îmbunătățească și să stabilizeze relațiile externe.

Negociere, intimidare, șantaj

„Cred că, din perspectivă politică, intrăm într-o epocă în care Putin vrea să se reconcilieze pe plan extern în aceste noi condiții - spune Oreșkin, care continuă - Crimea este parte a Rusiei, însă regiunile separatiștilor susținuți de Rusia, ca Donețk și Lugansk, „sunt în aer, subiect de negociere, intimidare și șantaj”.

Analistul este de părere că Putin este interesat să reducă sancțiunile (impuse de statele occidentale după anexarea Crimeii). De asemenea, pentru a rezolva și probleme interne, Putin are nevoie de o relaxare în relațiile cu Europa și, poate, chiar și cu America. În acest context ar trebui deslușită sacrificarea lui Surkov, adeptul liniei dure în relațiile cu Ucraina, este de părere analistul citat.

El a mai precizat că Surkov a fost perceput în Occident, în Ucraina deopotrivă, drept strategul care a conceput planul separatiștilor din estul Ucrainei susținuți de Moscova.

Dmitri Kozak
Dmitri Kozak


Kozak, 61 de ani, s-a născut în Ucraina sovietică și a fost vicepremier înainte de a fi mutat la administrația prezidențială. Are reputația de a avea o bună relație cu Andri Yermak, numit recent de Volodimir Zelenski șef al administrației prezidențiale de la Kiev.

Factorul Moldova

Înainte însă de a avea aceste funcții, Kozak a fost responsabil de politicile Moscovei privind Republica Moldova, unde a avut rezultate care, în opinia analiștilor, au impresionat, probabil, Kremlinul. Când a căpătat funcția, guvernul de la Chișinău era controlat de o coaliție labilă, însă decisiv orientată către vest. Era un membru de succes al Parteneriatului Estic al UE.

În 2016, fostul lider al Partidului Socialist, Igor Dodon, un pro-rus declarat, a fost ales președinte al Republicii Moldova. În iunie 2019, Dodon a format o coaliție guvernamentală cu partidele pro-europene (ACUM) împotriva oligarhului Vlad Plahotniuc.

Această alianță nepotrivită între forțe pro-occidentale și pro-ruse s-a rupt în noiembrie, iar socialiștii au dat jos guvernul prin moțiune de cenzură, împreună cu partidul lui Plahotniuc. Dodon a instalat un guvern tehnocrat, condus de Ion Chicu, unde mai mult de jumătate din membrii cabinetului provin din rândurile consilierilor președintelui de la Chișinău.

Analistul politic Leonid Radzikovski este de părere că este posibil ca rezultate de același fel să fie așteptate de Kremlin și în Ucraina.

„Instrumentalizarea unei reconcilieri cu Vestul este finalul intervenției militare în Ucraina, care în mare măsură a fost atinsă”, spune analistul, în pofida războiului care continuă și a frecventelor încălcări ale acordului de încetare a focului dintre Ucraina și separatiștii susținuți de Rusia.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG