Kremlinul a refuzat să confirme declarațiile președintelui american Donald Trump în care spune că Rusia este pregătită să „accepte” trupele europene în Ucraina, ca parte a unui acord de pace, deși a lăsat loc pentru un potențial acord.
Donald Trump a făcut comentariile după întâlnirea cu omologul francez Emmanuel Macron la Casa Albă, la o întrebare a jurnaliștilor. „Am pus în mod special această întrebare [președintelui rus Vladimir Putin]. Nu are nicio problemă", a spus Trump pe 24 februarie.
Declarația lui Trump a dus la o întrebare similară adresată de jurnaliști purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la briefingul susținut la Moscova pe 25 februarie.
Răspunsul lui? Nu a fost, a spus el, „nimic de adăugat” la o declarație anterioară conform căreia desfășurarea trupelor de menținere a păcii din țările NATO în Ucraina este inacceptabilă pentru Moscova.
„Există o poziţie pe această temă care a fost exprimată de ministrul rus de Externe, [Serghei] Lavrov. Nu am nimic de adăugat la aceasta", a spus Peskov.
Deși pare că Kremlinul pune sub semnul întrebării comentariile lui Trump, nu le contrazice direct. O misiune condusă de țări europene NATO nu este același lucru cu un contingent internațional de forțe de menținere a păcii din întreaga lume care include forțe europene.
Toate părțile au spus că discuțiile sunt într-un stadiu incipient, iar Peskov și-a propus să lase să plutească ambiguitatea, pentru a putea apoi să apară ca o concesie făcută de ruși, care să fie tranzacționată apoi în negocieri la cel mai mare preț posibil.
În orice caz, o idee pe care Macron a propus-o pentru prima dată în urmă cu un an este acum discutată cu seriozitate.
Considerații militare
Nicu Popescu, de la Consiliul European pentru Relații Externe, face distincția între o forță de menținere a păcii și o „forță de reasigurare” menită să lupte în cazul în care Ucraina este atacată din nou.
„Problema cu misiunile tradiționale de menținere a păcii este că sunt obligate de deciziile ONU, ceea ce înseamnă că Rusia ar putea oricând să opună veto sau să înceteze misiunea”, a declarat luna trecută pentru RFE/RL Popescu, care a fost ministru de externe al Republicii Moldova între 2021 și 2024.
Jamie Shea, care a ocupat diverse funcții de conducere în NATO înainte de a se pensiona în 2018, este de acord și ridică alte două probleme.
„Folosim forțele NATO care apără în prezent granițele NATO în Europa Centrală și de Est? Polonia se opune acestui lucru. Și ne concentrăm mai mult pe construirea Armatei Ucrainei ca principală forță de descurajare și ne cheltuim banii pe asta, mai degrabă decât pe forța europeană de reasigurare (cum susține Danemarca)?", se întrebă el.
Am putea afla mai multe când prim-ministrul britanic Keir Starmer se va întâlni cu Trump la Washington, pe 26 februarie.
Starmer a spus că Marea Britanie ar fi dispusă să trimită trupe într-o misiune americană.
„Europenii vor fi atenți la fiasco-ul bosniac de la începutul anilor 1990, când europenii erau pe teren și erau criticați tot timpul de americani care se aflau în siguranță în aer”, a spus Shea, care a devenit cunoscut ca purtător de cuvânt al NATO în timpul războaielor balcanice din anii 1990.
Comentariile lui Starmer despre faptul că este dispus să trimită trupe au atras atenția, dar la fel sunt voci serioase care spun că Marea Britanie care capacități militare limitate, cum e Richard Dannatt, fostul șef al armatei britanice.
Armata Marii Britanii s-a concentrat în mare parte pe operațiunile de combatere a terorismului și contrainsurgenței de la atacurile din 11 septembrie din Statele Unite. A trecut prin reduceri în ultimul deceniu și printr-un raport parlamentar din septembrie 2024 intitulat Ucraina: un apel de trezire, care a arătat că Marea Britanie este „subpregătită” pentru a contracara amenințarea rusească.
Factori politici
Celălalt jucător militar al Europei este Franța.
Armata franceză are un număr mai mare de trupe decât cea britanică, dar a fost, de asemenea, dislocată în mai multe regiuni după ani de luptă în toată Africa. Experții francezi și-au exprimat îndoielile cu privire la capacitatea sa pentru un conflict de intensitate mai mare precum cel din Ucraina.
„Avem doar șase lansatoare de rachete cu rază lungă de acțiune; nu avem mijloace reale de combatere a dronelor”, a remarcat, în noiembrie, Leo Peria Peigne de la Institutul Francez de Relații Internaționale.
Suedia și Țările de Jos au spus că ar putea fi dispuse să furnizeze trupe în anumite condiții. Dar Polonia, care are o armată mare, a spus că nu o va face.
Germania trece în prezent printr-o tranziție politică în urma alegerilor din weekend. Atât cancelarul în exercițiu, Olaf Scholz, cât și probabilul său succesor, câștigătorul alegerilor Friedrich Merz, au fost evazivi în privința trimiterii de trupe germane. Dar niciunul nu a exclus acest lucru și au existat semnale din interiorul ambelor partide că lucrurile se pot schimba.
O altă componentă cheie din Europa ar putea veni din partea unor națiuni nordice și baltice, care au fost optimiste în sprijinul lor pentru Ucraina.
Finlanda, Letonia, Lituania, Danemarca, Estonia, Islanda, Norvegia și Suedia au emis o declarație comună pe 24 februarie, care marchează trei ani de la invadarea totală a Ucrainei de către Rusia, promițând sprijin militar masiv și continuu.
Declarația nu face nicio mențiune la trimiterea de trupe, deși premierul danez Mette Frederiksen a spus că este deschis în această privință.
Considerațiile politice cântăresc încă foarte mult. Sondajele din Europa de Vest au arătat în mod constant niveluri scăzute de sprijin pentru trimiterea de trupe în Ucraina.
Riscurile trimiterii unui astfel de contingent chiar și într-un rol noncombat ar fi enorme. Ar trebui stabilite reguli care să stabilească cum va arăta răspunsul în cazul în care forțele rusești atacă. Iar consecințele politice ale potențialelor victime ar putea fi uriașe.
