Linkuri accesibilitate

Legea „2 Mai”, prin care traficanții de droguri nu mai pot fi condamnați cu suspendare, adoptată de Parlament


Traficul de droguri de mare risc nu mai poate fi pedepsit cu închisoare cu suspendare, conform Legii adoptate marți de Parlament. Documentul urmează să fie promulgat și să intre în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
Traficul de droguri de mare risc nu mai poate fi pedepsit cu închisoare cu suspendare, conform Legii adoptate marți de Parlament. Documentul urmează să fie promulgat și să intre în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Legea care prevede ca traficanții de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare a fost aprobată marți de Camera Deputaților, forul decizional al Parlamentului în această inițiativă. Legea va merge la promulgare de către președintele României.

Proiectul de lege inițiat de parlamentarii liberali fusese aprobat din noiembrie 2023 de către Senat și se afla în Comisiile Camerei Deputaților. Marți, deputații l-au aprobat cu 250 de voturi pentru, 21 contra și zero abțineri.

Inițiativa prevede că efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani, transmite News.ro.

„Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, a declarat ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe Facebook.

„Mi-am dorit tare mult ca Legea 2 Mai să fie votată de Parlamentul României şi astăzi s-a întâmplat. Ce aduce nou? Faptul că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare”, a afirmat ministra Justiției.

După ce a fost aprobată marți de camera decizională a Parlamentului, Legea va ajunge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis, după care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul completează Legea 43/2000 şi modifică Legea 194/2011, în sensul că majorează cuantumul pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc, conform agenției de presă.

Numele sub care a devenit cunoscut în spațiul public proiectul de lege - „legea 2 mai” - vine de la tragedia petrecută în stațiunea 2 Mai de pe litoralul românesc în august 2023, când un șofer în vârstă de 19 ani a intrat în plin într-un grup de tineri, iar doi dintre ei au murit. În mașina sa, polițiștii au găsit anterior droguri.

„Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, menționează Legea.

Totodată „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, potrivit sursei citate.

Ministra Justiției declarase recent că își dorește aprobarea în regim de urgență a 3 proiecte de lege pe tema drogurilor, aflate pe masa Parlamentarilor, după cum a scris în 27 ianuarie Europa Liberă.

Pe lângă proiectul cunoscut drept legea 2 mai, aprobat marți de deputați, ministra mai făcea referire la proiectele privind înfiinţarea registrului traficanţilor de droguri, respectiv la cel al înfiinţări unor centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri.

Toate trei proiecte au fost inițiate de parlamentarii liberali, dar pe pe masa Parlamentului se află și alte inițiative legislative cu privire la combaterea consumului și traficului de droguri, după cum remarca Europa Liberă.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG