Miniștrii Energiei din UE discută plafonarea prețului plătit pentru gaze
Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană analizează, la reuniunea de marți de la Bruxelles, posibilitatea plafonării prețului plătit de țările membre pentru gaze.
Discuția vizează o propunere de „instituire a unui mecanism de corecție a pieței pentru a proteja cetățenii și economia împotriva prețurilor excesiv de mari”.
Potrivit documentului în discuție, „Agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei și utilizarea ca armă a energiei de către Rusia au provocat o criză energetică fără precedent, afectând în mod deosebit Uniunea. Acest lucru a dus la o creștere abruptă a prețurilor la energie, ducând la inflație și compromițând securitatea aprovizionării cu energie. Rusia s-a angajat în întreruperi și manipulări intenționate ale aprovizionării cu energie, fapt care a afectat prețurile gazelor naturale din Europa și echilibrul formării prețurilor pe piețele energiei”.
Cehia, care deține președinția Consiliului UE, a transmis că miniștrii trebuie să decidă dacă statele membre sunt pregătite sau nu să ajungă la un acord, a declarat ministrul ceh al Industrie, Jozef Sikela, citat de Reuters.
Întâlnire la Paris pentru ajutor de urgență pe timpul iernii
Reprezentanți din circa 70 de țări și instituții se întâlnesc, marți, la Paris la o conferință menită să decidă ajutor de urgență pentru Ucraina afectată de temperaturi sub zero °C și cu distrugeri masive ale infrastructurii energetice.
Ajutorul vizează asigurarea de apă, alimente, energie și materiale sanitare pentru Ucraina până în martie 2023.
O întâlnire separată (între Franța, Ucraina și circa 500 de companii) va analiza ce investiții și soluții sunt disponibile pe termen scurt și lung.
Potrivit Reuters, prioritatea discuțiilor de marți este găsirea soluțiilor pentru ca infrastructura electrică a Ucrainei să mai poată fi reparată și folosită, iar conductele de apă să fie protejate de îngheț. Participanții ar urma să pună bazele înființării unei platforme online care să pună în acord nevoile concrete ale Ucrainei cu sprijinul care poate fi oferit.
La sosirea la conferință, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat despre situația de pe front că ar exista un acord de eliminare a armamentului greu din zona centralei nucleare Zaporojie, transmite The Guardian. Luptele din zona Zaporojie provoacă de luni de zile îngrijorări majore cu privire la riscul producerii unui accident nuclear.
SUA au livrat Ucrainei primele elemente de sprijin pentru infrastructura energetică
Oficiali americani citați de Reuters au anunțat că SUA au trimis deja Ucrainei primele componente din pachetul de sprijin promis pentru redresarea infrastructurii de energie electrică distruse de bombardamentele rusești.
Valoarea primei tranșe de echipamente este de 13 milioane de dolari, iar încă două transporturi ar urma să părăsească SUA săptămâna aceasta.
În urmă cu două săptămâni, la reuniunea NATO de la București, liderii Alianței au anunțat diversificarea ajutorului oferit Ucrainei prin adăugarea elementelor de infrastructură energetică - generatoare, combustibil, componente pentru rețelele de transport.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, preciza că ajutorul din partea SUA urma să ajungă cât de repede va fi posibil în condițiile în care în Ucraine erau deja temperaturi de îngheț, iar bombardamentele rusești afectaseră infrastructura esențială.
Ucraina: Rusia mai are rachete pentru câteva valuri de atacuri masive
Adjunctul serviciilor de informații militare ale Ucrainei, Vadim Skibițki, avertizează că Rusia are încă suficiente rachete pentru a lansa trei – patru valuri de atacuri masive asupra Ucrainei, transmite The New York Times.
Potrivit acestuia, Rusia folosește rachete vechi, de producție ucraineană, care au fost predate Moscovei în anii ’90, ca parte a unui acord ce viza garantarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Skibițki spune că astfel de rachete ucrainenei au fost identificate după atacurile masive din octombrie.