Linkuri accesibilitate

Soldați ucraineni pe un vehicul blindat în localitatea Novostepanivka, din regiunea Harkov, 19 septembrie 2022.

Războiul din Ucraina | Separatiștii din Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson au decis organizarea de referendumuri pentru alipirea la Rusia

Forțele ucrainene își continuă avansul în estul țării. Președintele Volodimir Zelenski cere ca sprijinul dat Ucrainei de comunitatea internațională să țină pasul cu ritmul în care Ucraina reia controlul asupra teritoriilor ocupate.

19:31 20.9.2022

UEFA exclude Rusia din calificările pentru Euro 2024

Organismul de conducere al fotbalului european a anunțat că a exclus Rusia de la tragerea la sorți pentru calificările pentru Campionatul European de Fotbal 2024 masculin, după o reuniune a comitetului executiv al UEFA.

Potrivit unui comunicat de presă dat de UEFA și citat de CNN, „toate echipele rusești sunt în prezent suspendate în urma deciziei Comitetului Executiv al UEFA din 28 februarie 2022, care a fost confirmată ulterior de Tribunalul de Arbitraj Sportiv la 15 iulie 2022.”

„Prin urmare, Rusia nu este inclusă în tragerea la sorți a calificărilor pentru Campionatul European de Fotbal 2024”, a declarat Comitetul Executiv, care s-a reunit la Hvar, în Croația, pentru a aproba procedura de tragere la sorți.

Tragerea la sorți va avea loc pe 9 octombrie la Frankfurt și va include 53 de asociații naționale.

16:40 20.9.2022

Liderul separatist pro-rus de la Donețk anunță referendum între 23 și 27 septembrie

Liderul republicii autoproclamate Donețk din estul Ucrainei, Denis Pușilin, spune că Republica Populară Donețk (denumirea teritoriului separatist pro-rus) va organiza referendumul de alipire la Rusia între 23 și 27 septembrie și face apel direct la Putin să recunoască rezultatul referendumului, relatează Agenția de știri RIA Novosti, citată de The Guardian.

RIA îl citează pe liderul autoproclamat al Republicii Populare Donețk, Denis Pușilin, care spune că „poporul din Donbas, care a suferit îndelung, și-a câștigat dreptul de a face parte din Rusia, pe care a considerat-o dintotdeauna țara sa mamă”.

„Vă cer să luați în considerare problema aderării Republicii Populare Donețk la Federația Rusă cât mai curând posibil, în cazul unei decizii pozitive cu privire la rezultatele referendumului, despre care nu avem nicio îndoială”, se arată în mesajul lui Pușilin.

Potrivit autorităților pro-ruse din Donețk, 9.044 de locuitori ai republicii, inclusiv 120 de copii, au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina până în prezent. Cifrele nu pot fi verificate datorită stării active a conflictului.

Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk nu sunt recunoscute de niciun alt stat membru al ONU, în afară de Rusia, Siria și Coreea de Nord.

16:17 20.9.2022

MAE ucrainean: Ucraina va continua eliberarea teritoriilor indiferent de ce zice Rusia

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a reacționat la anunțurile grăbite ale oficialilor ruși de a organiza o serie de referendumuri pe teritoriile ocupate din estul și sudul Ucrainei pentru a se alătura Federației Ruse.

„'Referendumurile' ilegale nu vor schimba nimic. Și nici vreo „mobilizare” hibridă nu va schimba nimic. Rusia a fost și rămâne un agresor care ocupă în mod ilegal părți din teritoriul ucrainean. Ucraina are tot dreptul să-și elibereze teritoriile și va continua să le elibereze, indiferent ce are de spus Rusia”, a postat Kuleba într-un mesaj pe Twitter, citat de The Guardian.

16:11 20.9.2022

Oficialii pro-ruși din Herson: Referendum pentru alipirea la Rusia în zilele următoare

Șeful administrației regionale din Herson, Vladimir Saldo, susținut de Rusia, a anunțat că un referendum privind aderarea regiunii la Rusia va avea loc între 23 și 27 septembrie, relatează agenția de presă de stat din Rusia, RIA Novosti, citată de CNN.

Datele anunțate de Saldo sunt aceleași cu cele date de republicile autoproclamate Luhansk și Donețk în privința organizării de referendumuri pentru alipirea teritoriilor la Rusia.

„În calitate de șef al administrației regiunii Herson, am semnat un decret privind referendumul pentru alipirea Hersonului la Federația Rusă ca regiune cu drepturi depline al statului unificat”, a scris Saldo pe canalul său de Telegram.

„Decretul stabilește procedura de organizare a votului și de desfășurare a referendumului pe teritoriul regiunii Herson și, de asemenea, stabilește măsuri de răspundere administrativă și penală pentru încălcarea acestor reguli”, a adăugat el.

Părți din Herson se află pe linia frontului între forțele ucrainene și cele rusești.

„Având în vedere situația dificilă din regiunea Herson și înțelegându-și responsabilitatea pentru viața și liniștea locuitorilor regiunii, administrația regiunii Herson va face tot ce este necesar pentru a asigura siguranța tuturor locuitorilor din regiune”, a declarat Saldo.

Un pod avariat de pe urma bombardamentelor armatei Ucrainei din regiunea Herson, în apropiere de localitatea Nova Kakhovka.
Un pod avariat de pe urma bombardamentelor armatei Ucrainei din regiunea Herson, în apropiere de localitatea Nova Kakhovka.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG