Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Rusia acuză Kievul pentru moartea fiicei lui Dughin. Borell se opune interzicerii totale a vizelor pentru ruși

Președintele Ucrainei avertizează că săptămâna ar urma să fie marcată de atacuri rusești de o cruzime deosebită în condițiile în care Ucraina sărbătorește miercuri, în 24 august, 31 de ani de independența față de Uniunea Sovietică.

Principalele știri:

13:39 22.8.2022

Kievul interzice manifestările de Ziua Independenței

Autoritățile din Kiev au decis să interzică orice demonstrație de celebrare a Zilei Independenței (miercuri 24 august) de teama unor atacuri violente ale Rusiei.

Președintele Zelenski a avertizat că Rusia ar putea recurge la gesturi extrem de violente săptămâna aceasta, când Ucraina marchează 31 de ani de independență față de Uniunea Sovietică (24 august 1991) și șase luni de la invazia ordonată de Vladimir Putin.

11:53 22.8.2022

Turcia și-a dublat importurile de petrol din Rusia

Turcia și Rusia se îndreaptă spre o cooperare economică amplificată în special în domeniul energetic, scrie Reuters, care anunță că, potrivit datelor Refinitiv Eikon, Turcia și-a dublat importul zilnic de petrol din Rusia în 2022 față de anul precedent.

Mișcarea are loc pe fondul sancțiunilor impuse de Occident Rusiei. Reuters adaugă că schimburile comerciale între cele două țări au crescut semnificativ din primăvară, pe măsură ce companii turcești au început să ia locul celor Occidentale, care au părăsit Rusia din cauza invadării Ucrainei.

Extinderea cooperării economice a fost pe agenda întâlnirii din august dintre președinții celor două țări.

11:41 22.8.2022

Marea Britanie: Rusia are dificultăți în a-și motiva forțele

Cea mai recentă evaluare a războiului din Ucraina transmisă de Ministerul britanic al Apărării arată că liderii militari ruși au dificultăți în a-și motiva subalternii și a convinge forțele auxiliare să se alăture luptelor din Donbas.

Raportul de luni citează o înregistrare difuzată în 15 august pe platformele de socializare ucrainene, care ar arăta forțe ruse din Luhansk care refuză să lupte și în Donețk.

09:44 22.8.2022

Noi atacuri rusești lângă Zaporojie

Focuri de artilerie lansate de forțele Rusiei au lovit din nou, noaptea trecută, ținte din apropierea centralei nucleare de la Zaporojie, transmite The Guardian, care citează oficiali ucraineni.

Mai multe bombe au lovit orașul din apropiere Nikopol, au transmis autoritățile locale. Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei este în atenția comunității internaționale, care cere oprirea atacurilor din zonă.

Centrala este controlată de forțele militare ale Rusiei și reprezintă un risc major de accident nuclear.

Liderii SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei au cerut duminică „reținere” în privința atacurilor de aici și accesul inspectorilor internaționali.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG