Magistrații de la Curtea de Apel București au respins vineri contestaţia depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Magistrații au respins ca neîntemeiată sesizarea în care fostul lider PSD susținea că este deținut ilegal deoarece completul de la Înalta Curtea de Casație și Justiției care a pronunțat sentința definitivă a fost constituit ilegal.
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019 la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman pentru infracțiunea de instigarea la abuz în serviciu. Condamnarea a fost dată de un complet de 5 judecători de la Curtea Supremă.
În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus” – o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.
Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, pentru că primul complet de 3 judecători de la Înalta Curte, care au pronunțat prima decizie pe fond, nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.
Iniţial, pe 9 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Dragnea, însă acesta a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Încercările eșuate ale lui Liviu Dragnea de a ieși din închisoare
- Pe 25 mai, Curtea Supremă i-a respins contestația la executarea pedepsei de 3 ani și șase luni primiți în dosarul angajărilor fictive, dar s-a ales cu o decizie de sesizare a Curții Constituționale.
- Pe 30 ianuarie, Înalta Curte a respins o altă contestație la executarea pedepsei depusă de Liviu Dragnea, decizia nefiind definitivă.
- Pe 21 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație depus de Liviu Dragnea prin care cerea anularea condamnării la trei ani și jumătate de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată de un complet de cinci judecători de la ÎCCJ. Atunci, avocata Flavia Teodosiu a declarat că Liviu Dragnea ar fi fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazută de legea penală, deoarece Curtea Constituțională a decis că abuzul în serviciu este infracțiune atunci când se încalcă legislația primară.
- Pe 10 decembrie 2019, un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv, ca inadmisibilă, contestația în anulare depusă de Liviu Dragnea. Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat atunci că a cerut Înaltei Curți suspendarea condamnării la 3 ani și 6 luni de închisoare, dar și admiterea în principiu a contestației în anulare.