Mai multe organizații neguvernamentale, reunite în Coaliția FiecareVot, au solicitat Biroului Electoral Central să clarifice reglementările introduse prin Hotărârea 81 din 7 septembrie referitoare la viza de flotant și utilizarea urnei speciale.
Una din principalele chestiuni pentru care se cere clarificări este articolul care prevede că doar cei care au obținut viza de flotant până pe 4 septembrie pot solicita să voteze, ceilalți fiind obligați să voteze doar la adresa de domiciliu.
Organizațiile consideră că prevederea nu este clară și solicită BEC lămuriri speciale privind posibilitatea folosirii listelor suplimentare.
„În acest sens, considerăm că BEC trebuie să acopere toate situațiile posibile și să clarifice prevederile art. 2 în spiritul prevederilor legii electorale, care stabileşte că alegătorii care au viza de reşedinţă şi nu sunt înscrişi în listele permanente pot fi adăugaţi pe listele suplimentare în ziua alegerilor, fără a stabili un termen limită pentru obţinerea vizei de reşedinţă", se arată în comunicatul organizațiilor neguvernamentale.
Ele mai arată că introducerea unui termen, precum cel de 4 septembrie, reprezintă „o practică inacceptabilă de natură să îngreuneze înțelegerea procedurilor de către participanții la procesul electoral și chiar exercitarea dreptului de vot."
O altă prevedere criticată este cea care stabilește cum poate fi utilizată urna special, prevedere despre care asociațiile menționează că nu este adaptată la contextul epidemiologic actual.
„Hotărârea introduce precizări privind utilizarea urnei speciale, fără a ține cont până la capăt de situația generată de COVID-19. Cu alte cuvinte, introduce proceduri similare cu cele din anii trecuți și nu detaliază suficient care sunt măsurile de siguranță pentru votarea la domiciliu sau în instituții. Mai mult, înscrierea este restrictivă, în sensul în care regula generală este că se poate realiza în preziua alegerilor, între orele 18 și 20. Decizia actuală nu ține cont de alegătorii care nu au documente și care nu pot părăsi domiciliul din cauza îmbolnăvirii sau unei suspiciuni. Cu alte cuvinte, alegătorii care nu au documente care pot dovedi faptul că nu sunt deplasabili sau sunt bolnavi nu pot vota conform reglementărilor actuale. Menționăm că ar fi fost necesară o modificare a legii din timp pentru a extinde reglementările actuale", explică organizațiile.
În final, ele cer Biroului Electoral Central fie clarificarea, fie modificarea prevederilor menționate și deschiderea către public a ședințelor.
Solicitarea este semnată de: Expert Forum, Observatorul Electoral, Geeks for Democracy, CIVICA, Centrul pentru Studiul Democrației și Centrul pentru Resurse Civice